BusinessMagazin

Tag: filme

  • Lenovo Yogabook, insuportabila uşurătate a laptopului – VIDEOREVIEW

    Lenovo Yogabook a fost anunţat în urmă cu câteva luni în Germania la IFA, iar produsul a uimit datorită designului spectaculos. Demn de lăudat mai ales că atunci când vine vorba de gadgeturi, tablete sau laptopuri, cu greu te mai entuziasmezi de aspect. Este şi util?

    Laptopul-tabletă Yogabook este extrem de uşor şi subţire (de aici şi referinţa din titlu la opera lui Milan Kundera), iar tastatura iluminată pare scoasă din filmele science-fiction. Materialele folosite în construirea laptopului sunt de calitate; mi-au plăcut robusteţea acestuia, aspectul business, care chiar te duce cu gândul la un caiet (notebook), o agendă elegantă.

    Un alt plus al produsului este ecranul de 10 inchi, ce redă culorile foarte vivid, la rezoluţie full hd, nu-ţi oboseşte ochii şi este perfect pentru vizionarea de filme „on the go“. Iar acest lucru este foarte important deoarece Yogabook, ca şi celelalte produse din serie, poate fi folosit ca tabletă, în modul de laptop inversat sau modul cort. Dar, spre deosebire de celelalte, această variantă nu are o tastatură fizică, astfel nu-ţi mai agăţi degetele în taste când îl foloseşti pe post de tabletă.

    Tastatura este interesantă, oferind o experienţă nouă de scris, însă este nevoie de timp pentru a te putea obişnui. În cele câteva zile petrecute alături de laptop am scris câteva ştiri, acest articol şi încă nu pot spune că mă obişnuisem foarte bine. Viteza de scriere gravita în jurul scorului 160-180 de semne pe minut, pe când la tastatura de acasă atingeam uşor 260. Yogabook este în regulă pentru a scrie articole mai mici, mailuri, însă articolele complexe necesită o tastatură fizică. În schimb, eu am avut o problemă mai mare cu feedbackul zgomotos al tastelor, dar şi cu touchpadul, care nu răspundea tot timpul la comenzi. De aceea, de multe ori am preferat să navighez prin intermediul ecranului, însă acest lucru va fi dificil pentru cei cu  degete mai mari.

    Tehnic vorbind, produsul vine cu un procesor intel Atom, 4 GB RAM, hard disk de 64 GB şi o placă grafică încorporată tot de la Intel. Interesant este că Lenovo a ales să facă produsul pe două sisteme de operare, Windows 10 şi Android (6.0). Eu am avut varianta cu Windows 10 şi procesorul Atom (utilizat mai ales la tablete) şi-a dovedit limitările, Yogabook blocându-se de mai multe ori de-a lungul perioadei de testare. Deşi nu am încercat varianta cu Android, am impresia că acolo nu vei întâmpina astfel de probleme, Android fiind un sistem de operare ce nu necesită la fel de multe resurse ca Windows. Pe de altă parte, nu am întâmpinat probleme în editarea de fotografii în Adobe Photoshop.

    Laptopul mai vine şi cu un alt lucru interesant: un stylus pe care-l poţi utiliza pe ecran sau direct pe tastatură sau pe foaie. Este o unealtă utilă când navighezi mai ales în modul tabletă, dar mai interesant este că poţi lua notiţe sau desena pe o hârtie, iar acestea sunt automat captate şi înregistrate în calculator. Este perfect pentru cei care vor să-şi ia notiţie de mână, pentru designeri grafici, designeri de modă, pasionaţi de desen. Stiloul este uşor de folosit, însă şi în cazul lui sunt necesare câteva zile până când totul devine confortabil de utilizat. Cât de util e? Asta rămâne la latitudinea celui care-l foloseşte. Pentru mine este interesant, dar nu m-aş vedea folosindu-l pentru desen, deoarece n-am mai schiţat ceva de pe vremea liceului şi nu mă văd începând acum. Totuşi pentru oamenii creativi, care lucrează mult cu schiţe, cu pixul şi cu hârtia, cred că poate avea o utilitate sporită.

    Bateria este încăpătoare şi poate ţine o zi întreagă de utilizare fără probleme (producătorul susţine autonomie de 13 ore), însă încărcarea ar putea fi mai rapidă (40% într-o oră).

    Din cauza dimensiunii reduse, laptopul nu stă foarte bine la capitlul conectivitate: are un port de încărcare micro-usb, un port hdmi, un jack de 3,5 mm pentru căşti, slot micro sim (astfel nu eşti dependent de Wi-Fi) şi cam atât. Mi-aş fi dorit un port USB normal sau un port de încărcare USB-C, însă nu le poţi avea pe toate. Şi difuzoarele aflate pe lateralele laptopului sunt mici, dar pot umple cu sunete o cameră de apartament, fără probleme.

    În concluzie, pot spune că mi-a plăcut; este un produs interesant, frumos, dar care încă nu e cel mai practic laptop şi nici nu se adresează tuturor, însă mă bucur atunci când văd că producătorii fac paşi curajoşi spre inovaţie şi schimbare – iar Yogabook, pentru Lenovo, este un vârf de lance.

  • Cronică de film: Doctor Strange

    Cea mai recentă producţie a studiourilor Marvel, Doctor Strange redă într-un film de aventuri povestea doctorului Stephen Strange, un maestru al artelor mistice, celebru printre iubitorii de bandă desenată încă din 1963.

    Încep prin a spune că Doctor Strange este unul dintre cele mai bune filme Marvel din ultimii ani, iar distribuţia a avut cu siguranţă un rol extrem de important. Producătorii au mai făcut ceva bine: nu au apelat, de prea multe ori, la celelalte filme din franciză; elementul de legătură este una dintre pietrele infinitului, dar nu se insistă pe acest aspect.

    În regia lui Scott Derrickson şi avându-i în rolurile principale pe Rachel McAdams, Benedict Cumberbatch, Mads Mikkelsen şi Tilda Swinton, Doctor Strange spune povestea neurochirurgului a cărui viaţă ia o turnură spre mai rău în urma unui accident de maşină care îi răpeşte capacitatea de a-şi folosi mâinile.

    Doctor Strange încearcă diverse metode prin care să poată opera din nou, dar medicina – un domeniu atât de drag lui – îi apare pentru prima dată ca fiind foarte limitată. Astfel, legendarul personaj se vede forţat să caute ajutor în altă parte, iar speranţa, sub formă supranaturală, vine din lumea misterioasă a enclavei Kamar-Taj. Odată ce pătrunde în acest univers, descoperă cu uimire că nu e doar un centru de vindecare alternativă, ci un adevărat front de luptă împotriva unor forţe nevăzute care corodează realitatea noastră, cu scopul de a o distruge. Nu durează mult până când Doctor Strange se trezeşte cu puteri magice şi e forţat să facă o alegere: să se întoarcă la viaţa sa înstărită sau să lase totul în urmă şi să apere lumea, drept cel mai puternic vrăjitor din univers.

    Abordarea lui Derrickson a fost să apeleze la teoria dimensiunilor alternative, aceasta fiind baza universului în care se mişcă Doctor Strange. Acest lucru nu înseamnă că magia se supune ştiinţei. De fapt, spune regizorul, e esenţial să reţinem că magia e magie şi că transcende de multe ori universul real, cognoscibil şi ştiinţific. „Eu ader la ideea că misticismul nu este absenţa realităţii, ci prezenţa unei alte realităţi pe care nu o putem înţelege“, spune Derrickson.

    Deşi bugetul de 165 de milioane de dolari pare mare pentru un singur film, merită spus că Doctor Strange este una dintre cele mai ieftine producţii Marvel; este, însă, cel mai costisitor film legate de originile personajului. Cu alte cuvinte, Marvel cheltuie mult după ce se convinge că personajul în cauză e pe placul spectatorilor. Captain America, spre exemplu, a devenit un proiect din ce în ce mai scump: The First Avenger, filmul din 2011 care prezintă originile personajului, a costat 140 de milioane de dolari. Partea a doua, The Winter Soldier (2014), a avut un buget de 170 de milioane de dolari, în vreme ce partea a treia a poveştii, Civil War (2016), s-a bucurat de nu mai puţin de 250 de milioane de dolari.

    La fel s-a întâmplat şi în cazul filmelor Iron Man, Ant-Man sau Thor; The Incredible Hulk, film cu un buget de 150 de milioane de dolari, este un exemplu de proiect abandonat după prima apariţie (personajul principal mai apare doar în filmele din seria Avengers). Dar să nu le plângem de milă celor de la Marvel: cele 14 filme lansate până acum au avut un buget cumulat de 2,5 miliarde de dolari şi încasări de peste 10,3 miliarde. Ceea ce înseamnă un nivel destul de bun de recuperare a investiţiei, zic eu.

    Odată cu introducerea în cinema a acestui supererou, învestit cu puteri magice şi aptitudini rare, Universul Marvel se deschide către o nouă eră, cunoscută nouă sub numele de Faza a III-a. Producătorul Kevin Feige explică asta perfect: „Pe de o parte sunt aceste poveşti pe care le putem numi ale străzii şi, pe de altă parte, în Universul Marvel sunt şi poveştile cosmice, precum Thor, Guardians of the Galaxy şi seria Avengers. Mai este, însă, şi o parte foarte importantă a acestui univers, lumea supranaturală, de care nu prea ne-am ocupat. Iar Doctor Strange este reprezentativ pentru această sferă“.

    Stephen Strange şi-a câştigat, probabil, încă vreo două filme; rămâne de văzut dacă va avea succesul de care s-a bucurat Guardians of the Galaxy, pentru că vorbim de un personaj cu un public redus ca urmare a atmosferei mai întunecate din film, dar va fi printre pariurile câştigătoare ale Marvel.

    În concluzie, Doctor Strange nu dezamăgeşte; se promovează ca un film inspirat de benzi desenate şi exact asta este. Mai mult, este unul dintre cele reuşite.

    Nota: 8/10

     

  • Cronică de film: The Accountant

    Sub o acoperire anostă, Christian ţine contabilitatea unora dintre cele mai periculoase organizaţii criminale din lume. În momentul în care autorităţile ajung pe urmele lui, acesta îşi oferă serviciile unui client legitim: o companie de robotică în al cărei bilanţ apar discrepanţe de milioane de dolari. Lupta pentru supravieţuire începe atunci când contabilul descoperă neregulile financiare din firmă.

    Ben Affleck se întoarce pe marile ecrane într-un film ce pare inspirat, pe alocuri, din benzile desenate. Nu este însă cazul aici; The Accountant spune povestea unui om plictisitor jumătate din zi şi foarte activ în cealaltă.

    Averea lui Ben Affleck, de 65 de milioane de dolari, se datorează succesului de care s-au bucurat unele dintre filmele sale: Armageddon a generat venituri de 550 de milioane de dolari, iar Pearl Harbour 449 de milioane. Sunt doar două exemple, pentru că şi filmele sale recente precum Gone Girl sau Batman vs. Superman au avut prestaţii decente la box office.

    În copilărie, Christian (Ben Affleck) a fost diagnosticat cu autism, dar tatăl său a refuzat să-i acorde ajutor pe ideea că „experienţa e mai bună decât educaţia“. Având totuşi un anumit dar pentru numere, Christian devine contabil, dar se cufundă într-o existenţă duală. El încearcă să balanseze între secretul său de acasă, pe care vă las să-l aflaţi, şi activităţile de la muncă. Christian se împrieteneşte cu Dana (Anna Kendrick), dar relaţia lor devine tensionată când contabilul află că ea este ţinta unor asasini. Povestea se complică, desigur, făcând loc şi altor personaje, precum directorul Trezoreriei (J.K. Simmons, recent recompensat cu premiul Oscar pentru Whiplash).

    Scenariul semnat de Bill Dubuque se desfăşoară precum unei nuvele, încercând în primul rând să exploreze personajul principal. Ulterior, atenţia se mută pe alte personaje până ce ajunge la un soi de punct culminant: nu este chiar un moment care să vă ţină pe marginea scaunului, dar dă o anumită finalitate lucrurilor.

    Veţi regăsi numeroase scene de arte marţiale, Christian fiind un expert în lupta unu la unu. Numeroase clişee, aşadar, care dau o anumită savoare unui film altfel destul de şters. Chiar dacă filmul are destul de multe pasaje lipsite de logică, efortul actorilor face această producţie una care poate fi urmărită cu o oarecare stare de satisfacţie. Un alt lucru bun: regizorul nu foloseşte partea cu autismul în scopuri sentimentale.

    Marea problemă a filmului este dezvoltarea unui număr inutil de mare de planuri secunde; dacă regizorul Gavin O’Connor ar fi urmat doar firul principal al acţiunii, poate că filmul ar fi avut ceva mai multă consistenţă.

    Gavin O’Connor a mai regizat anul acesta Jane Got a Gun, un film care a stârnit multe discuţii încă din prima fază a proiectului. Bazat pe scenariul lui Brian Duffield, acesta ar fi trebuit să fie regizat de Lynne Ramsay (We Need to Talk about Kevin) şi să-l aibă într-unul din rolurile principale pe Michael Fassbender. Totul părea să meargă bine; până ce nu a mai fost aşa. Problemele au început în martie 2013, când contractul lui Fassbender cu producătorii francizei X-Men l-a obligat pe acesta să renunţe la western. Casa de producţie a încercat să rezolve problema aducându-l pe Jude Law, dar în ziua în care filmările trebuia să înceapă regizorul nu s-a mai prezentat la post. Lucrurile au mers din rău în mai rău, dar milioanele investite deja în proiect cereau un produs final. Rezultatul a fost filmul lansat la începutul acestui an, care a părut mai mult o încercare de a justifica banii decât o producţie memorabilă.

    Acestea fiind spuse, The Accountant este un film cât de cât antrenant, dar nu unul pe care să vreţi să îl revedeţi. Actorii îşi fac bine treaba, justificând astfel promovarea filmului şi cele aproape 50 de milioane de dolari investite. Dacă reuşiţi să treceţi peste primele 30-35 de minute, când The Accountant încearcă să pară un film serios, atunci nu veţi pleca cu o părere atât de proastă din sala de cinema.

    NOTA: 5/10

  • O stewardesă povesteşte care sunt cele mai ciudate obiceiuri ale pasagerilor. „La clasa economic este o junglă”

    „Când eşti pasager nu observi ce se întâmplă în jurul tău, mănânci, bei, te uiţi la filme… ce invidioasă sunt câteodată. Când eşti acolo şi munceşti lucrurile stau altfel”, mărturiseşte o stewardesă care lucrează în cadrul companiei aeriene Qatar Airways, adăugând că uneori la clasa economic este o „junglă”, unii pasageri fiind dezordonaţi şi pretenţioşi.

    Tânăra spune că de-a lungul timpului a întâlnit nenumărate tipologii şi comportamente de oameni care au surprins-o. „Depinde foarte mult de zbor, dacă este unul scurt nu au timp să facă dezastru, mizerie, să înceapă să se plictisească şi să ceară multe lucruri. O fac oricum, dar la un nivel mai tolerabil”.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Cronică de film: Inferno

    Inferno este cea mai recentă adaptare după cărţile semnate de Dan Brown, fiind continuarea poveştilor din Codul lui Da Vinci şi Îngeri şi demoni, iar asta e evident încă de la început: acţiunea se desfăşoară cu rapiditate, fără a da spectatorului timp să se întrebe dacă filmul are sau nu vreo logică.

    Îl regăsim pe Tom Hanks în rolul profesorului Langdon, care de această dată se află într-o situaţie cel puţin bizară: este amnezic. Cum a ajuns într-un spital din Florenţa rămâne un mister până spre finalul filmului; dar chiar şi aşa, el are de înfruntat un personaj malefic care vrea să distrugă lumea. Ştiu, vă gândiţi deja la ce alt film să vă luaţi bilet – mai rezistaţi puţin, pentru că povestea devine chiar distractivă. După cum ziceam, Langdon trebuie să îl oprească pe Zobrist, un geniu care a făcut miliarde în lumea tehnologiei. Zobrist este un fel de Zuckerberg al lumii reale: principala diferenţă e că miliardarul din film nu a investit bani în şcoli sau proiecte caritabile, ci a dezvoltat un virus care ar trebui să decimeze o mare parte a populaţiei. Întrebarea firească e: „Bine, dar de ce?“ Răspunsul e la fel de stupid ca şi restul scenariului: Zobrist se teme se o situaţie de tipul Soylent Green, în care lumea ar fi afectată de suprapopulare şi epuizarea resurselor naturale, iar în ultimă instanţă am ajunge să ne mâncăm unii pe alţii.

    Revenim la Langdon, care o ia alături de el în aventură pe Sienna Brooks, interpretată decent de Felicity Jones. Cei doi încep să descifeze tot felul de ghicitori şi puzzle-uri, descoperă organizaţii secrete şi au diverse activităţi întâlnite şi în celelalte două filme – Codul lui Da Vinci şi Îngeri şi demoni. Ceea ce filmul nu reuşeşte să explice în mod credibil, şi cred că ar fi fost destul de important, este de ce un istoric ca Robert Langdon ajunge să intre într-o cursă de-a şoarecele şi pisica cu un miliardar care se bazează pe tehnologie. E cam aceeaşi poveste ca în Kingsman: The Secret Service, dar măcar cei de acolo şi-au respectat originile din benzile desenate şi au tratat filmul ca atare.

    Există, sigur, şi părţi bune: Tom Hanks şi interpretarea lui Tom Hanks.

    Inferno este regizat de Ron Howard, care în mod surprinzător a semnat filme excelente precum Frost/Nixon, A Beautiful Mind sau chiar Rush. În distribuţie îi mai regăsim pe Ben Foster, Irrfan Khan şi Omar Sy; o surpriză plăcută e prezenţa actriţei Ana Ularu, care pare să-şi croiască drum în lumea agitată a Hollywood‑ului. Primele două filme ale seriei au generat încasări de peste 1,2 miliarde de dolari în condiţiile în care recenziile nu au fost deloc bune; mă aştept ca şi Inferno să mai aducă câteva sute de milioane, aşa că profesorul Langdon va mai ajunge de câteva ori pe marele ecran. În concluzie, Inferno e un film de urmărit doar dacă vă număraţi printre cititorii lui Dan Brown sau dacă v-au plăcut primele două părţi; şi pentru că v-am oprit atunci când voiaţi să alegeţi alt film, dau mai departe recomandarea pe care am primit-o de a vedea Kubo and The Two Strings.

    Nota: 5/10

  • Povestea celui mai misterios miliardar al lumii. A supravieţuit chiar şi unui accident aviatic

    Howard Robard Hughes jr a fost un antreprenor american care în timpul vieţii sale s-a numărat printre cei mai bogaţi oameni de pe planetă. A devenit cunoscut ca producător de filme independente, apoi a ajuns un simbol în industria aviatică şi spre finalul vieţii sale s-a făcut remarcat ca urmare a comportamentului excentric şi nevrozei obsesiv-compulsive.

    Misterul îi înconjoară chiar şi data şi locul naşterii; locul este fie, Humble fie Huston, iar Howard Hughes a susţinut de mai multe ori că ziua sa de naştere este în ajunul Crăciunului, în 1905, deşi alte surse fac referire la alte date: 7 octombrie 1906 sau 24 septembrie 1905. Oricum ar fi, Howard Hughes s-a născut într-o familie bogată, tatăl său lucrând în industria petrolului. A dovedit aptitudini extraordinare în inginerie încă de mic, construind la vârsta de 11 ani primul transmiţător radio din Houston, iar un an mai târziu a construit o bicicletă motorizată folosind părţi dintr-un motor de-al tatălui său.

    Mama sa, Allene Hughes, a murit în 1922, iar doi ani mai târziu a rămas şi orfan de tată; astfel tânărul de 19 ani a moştenit afacerea şi 75% din averea familiei. A renunţat la studiile de la Universitatea Rice, în 1925 s-a căsătorit cu Ella Botts Rice şi s-au mutat la Los Angeles în căutarea faimei. Şi-a folosit averea pentru a produce filme, primul fiind lansat în 1927, „Everybody’s Acting“, urmat de „Two Arabian Knights“ în 1928. Cele două au fost un succes, alimentându-i următoarele producţii. A cheltuit 3,8 milioane de dolari pentru a realiza „Hell’s Angels“, un film despre aviaţie, lansat în anul 1930; o altă peliculă de succes a fost „Scarface“ (1932). Altele au urmat de-a lungul anilor.

    Hughes a fost văzut cu mai multe cu actriţe celebre, precum Bette Davis, Ava Gardner, sau Katharine Hepburn. În anii ’30 şi-a îndreptat atenţia spre aviaţie: a construit mai multe modele de aeronave, a stabilit recorduri mondiale, printre care şi faptul că a zburat în jurul lumii în doar 91 de ore. În plus, este creditat cu realizarea primului tren de aterizare al unui avion.

    În 1932, a fost fondată Hughes Aircraft Company, divizie a Hughes Tool Company, care a produs mai multe modele de aeronave, dar şi elicoptere. În 1939, a cumpărat majoritatea acţiunilor Trans World Airlines pentru 7 milioane de dolari. Lui Hughes i-a fost interzis prin lege federală să îşi construiască propriul avion, aşa că s-a îndreptat spre producătorul Lockheed. Urmare a parteneriatului, au fost produse mai multe aeronave de succes precum Constellation sau Convair 880. Din cauza unor dispute, relaţiile dintre Hughes şi boardul companiei s-au răcit; în 1966 o curte federală, temându-se de un monopol, l-a obligat pe Hughes să vândă acţiunile TWA din cauza faptului că acesta deţinea şi Hughes Aircraft. Vânzarea i-a adus 547 milioane de dolari.

    Un alt business important a fost RKO, un studio important de la Hollywood pe care Howard Hughes l-a preluat în 1948. A dat afară trei sferturi din angajaţi şi a investigat cu meticulozitate înclinaţiile politice ale fiecăruia: comuniştii nu aveau ce căuta. În 1952 a vândut studioul şi un an mai târziu şi cinematografele. Totuşi, la sfârşitul lui 1954, Hughes a recăpătat RKO pentru 24 de milioane de dolari, iar şase luni mai târziu avea să-l vândă iar pentru 25 de milioane de dolari. Se crede că din toate aceste mişcări ar fi plecat cu 6,5 milioane de dolari în buzunar.

    Pe 7 iulie 1946, a fost implicat într-un accident aviatic grav; a suferit o fractură de claviculă, şi-a rupt toate coastele şi s-a ales cu numeroase arsuri de gradul 3. A supravieţuit, însă stilul său de viaţă a devenit retras. În 1947 a început unul dintre cele mai bizare episoade din viaţa lui Hughes: în decembrie, a intrat în sala de cinema de lângă casă, unde a rămas patru luni de zile, hrănindu-se în principal cu ciocolată şi lapte. Ajutoarele sale nu aveau voie să se uite la el, să vorbească cu el şi trebuia să răspundă doar când erau întrebaţi. În tot acest timp, Hughes stătea fixat pe un scaun, de cele mai multe ori gol, urmărind film după film, zi după zi. În 1968 ar fi devenit obsedat de filmul „Ice Station Zebra“, pe care l-ar fi urmărit încontinuu de 150 de ori, potrivit apropiaţilor săi. Comportamentul său excentric avea să continue până în ziua morţii sale, pe 5 aprilie 1976, la bordul unui avion. Averea sa la acea dată era estimată la 1,5 miliarde de dolari (echivalentul a 6,24 miliarde de dolari azi).

  • Valoarea acţiunilor Netflix a crescut, odată cu numărul abonaţilor

    Netflix, compania americană care se ocupă cu distribuirea şi producţia de filme, a înregistrat o creştere a numărului clienţilor internaţionali cu 3,2 milioane de abonaţi în ultimele trei luni, faţă de cele două milioane anticipate de analişti, potrivit BBC.

    În Statele Unite reţeaua de streaming video online, care are peste 83 de milioane de clienţi, a câştigat peste 370.000 de abonaţi în perioada iulie – septembrie, în special datorită serialelor Stranger Things şi Narcos.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • China are mai mulţi miliardari decât Statele Unite

    Lista anuală a miliardarilor chinezi arată, din nou, că ţara asiatică are mai mulţi miliardari decât Statele Unite, iar diferenţa se măreşte, potrivit BBC.

    Magnatul Wang Jianlin, proprietarul Dalian Wanda, un conglomerat multinaţional chinezesc şi cel mai mare deţinător şi dezvoltator de proprietăţi private din lume, este primul dintre cei 594 de miliardari din China, poziţionându-se, de asemenea, în faţa a 535 de miliardari din Statele Unite. Averea personală a lui Wang Jianlin este de 32,1 miliarde de dolari. De asemenea, firma chinezească este cel mai mare operator dintre lanţurile de cinema din lume şi a intrat pe piaţa filmelor americane, preluând Legendary Pictures. Mai mult, firma a încheiat o înţelegere cu Sony Pictures.

    Poziţia a doua este ocupată de Jack Ma, care deţine grupul Alibaba, o afacere de succes bazată pe internet. Averea miliardarului chinez s-a majorat cu 41% faţă de anul trecut, fiind estimată la 30,6 miliarde de dolari. Locul trei este ocupat de Pony Ma, care deţine gigantul tehnologic de internet şi gaming online Tencent, cu o avere de 24,6 miliarde de dolari.

    Robin Li şi Melissa Ma ocupă locul opt, cu o avere de 14,7 miliarde de dolari, datorită motorului de căutare Baidu. Fondatorul Xiaomi Inc, una dintre cele mai mari companii tehnologice din lume, a căzut pe locul 14, pe fondul intensificării competiţiei de pe piaţa de smartphone-uri.

    Cea mai mare creştere vine de la firma de real estate şi investiţii Baoneng Group, deţinută de Yao Zhenhua, a cărui avere a crescut cu 820%, ajungând la 17,2 miliarde de dolari, ocupând, astfel, poziţia a patra.

    Lista anuală, realizată de publicaţia Hurun, din Shanghai, este adesea comparată cu topul realizat de revista Forbes, din Statele Unite şi este cea mai precisă evaluare a averilor din China. Raportul anual a fost publicat în ultimii 18 ani.

    Anul acesta, publicaţia a lansat o listă separată, în care evidenţiază că miliardarii din China i-au întrecut ca număr pe cei din Statele Unite, pentru prima data. Totuşi, nici unul dintre chinezi nu intră în top 20, la nivel mondial. Pe prima poziţia în clasamentul Forbes este Bill Gates, cu o avere de 75 de miliarde de dolari, urmat de Amancio Ortega, proprietarul Zara şi de investitorul Warren Buffett.

  • Disney pregăteşte un film după Don Quijote: “Va avea o estetică asemănătoare Piraţilor din Caraibe”

    Billy Ray, scenaristul filmelor de succes “Hunger Games” şi “Captain Phillips” va scrie adaptarea pentru cinema a romanului “Don Quijote”, film ce va fi lansat de Disney, a confirmat Variety.

    Billy Ray va produce filmul, alături de Gordon Gray.

    Scris de Miguel de Cervantes din 1605, romanul “Don Quijote” spune povestea unui aristocrat din clasa de jos, pe nume Alonso Quixano, care înnebuneşte şi ajunge să creadă că domniţele, cavalerii şi dragonii există în viaţa reală.

    Sursele declară pentru Variety că planul este de a da filmului o atmosferă apropiată de a filmului “Piraţii din Caraibe”, şi, eventual, de a crea o franciza. Disney este pe cale să lanseze a cincea parte a francizei “Piraţii din Caraibe”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • La ce filme merg românii şi care este cel mai nou trend pentru sălile de cinema

    Un milion de clienţi este pragul pe care îl ţinteşte anul acesta Grand Cinema & More din Băneasa pentru cele 13 săli. Ce rol au conţinutul alternativ şi spectacolele culturale în această ecuaţie?

    Sala de cinema, un spaţiu neconvenţional pentru balet, teatru sau operă, câştigă clienţi din rândul celor care preferă un astfel de spectacole. Ideea de a pune în scenă diverse spectacole culturale în sala de cinema a apărut chiar înainte de construcţia propriu-zisă a clădirii, povesteşte John Younis, entertainment business unit general manager al Băneasa Developments. „Era un trend internaţional – complexurile cinema foloseau locaţiile pentru a face ceva diferit. Iniţial a avut rolul de a aduce clienţi când nu erau filme prea populare şi pentru a maximiza recuperarea investiţiei“, declară John Younis. Însă cu timpul această tendinţă a devenit mai proeminentă, atât la nivel internaţional, cât şi la noi în ţară, iar în ultimii cinci ani, de la deschiderea cinemaului, s-au pus în scenă peste 400 de astfel de spectacole.

    Unul dintre cele mai populare show-uri de conţinut alternativ din istoria Grand Cinema este „My Fair Lady“, piesă pusă în scenă anul acesta  în mai, la 60 de ani de la premiera spectacolului, denumit de mulţi artişti „musicalul perfect“. Producţia de anul trecut a fost realizată sub îndrumarea regizorului Răzvan Ioan Dinca şi au participat la casting peste 250 de solişti, actori şi dansatori. „Pentru My Fair Lady suntem responsabili de întreaga producţie – de la conceptul scenei, sunet, actori – şi suntem încrezători că anul acesta vom avea sold-out la acest spectacol pentru toate show-urile“, declară Younis.

    În 2016, spectacolul vedetă al Grand Cinema & More va avea loc în octombrie şi decembrie şi fiecare set va avea câte şase show-uri. „Vom continua anul viitor cu câte patru – cinci seturi, a câte şase showuri fiecare, cifre variabile şi în funcţie de programul cinema-ului“, adaugă reprezentantul Grand Cinema & More. Conform lui, spectacolele alterative sunt foarte apreciate acum de clienţi, însă lucrurile nu au fost atât de simple de la început, publicul român fiind destul de rezervat faţă de ideea spectacolelor la mall. „A durat mult, ne-a trebuit răbdare şi totul depinde foarte mult de conţinut“, spune Younis. Concret, abia în al doilea an de de la punerea în scenă a spectacolelor publicul a început să manifeste interes.

    „Cinemaul este cel mai important element, ce cântăreşte circa 80% din profitabilitatea segmentului de distracţii“, spune John Younis. Pe lângă cinema, el se ocupă şi de managementul sălilor de bowling şi biliard, dar şi de locul de joacă pentru copii. „Aşteptăm anul acesta aproximativ un milion de clienţi în sălile de cinema, pe baza calculelor de până acum, dar depinde mult de filmele care vor rula până la sfârşitul anului“. Ţine să precizeze că din 2011, de la deschiderea complexului, traficul crescut de la 650.00 la 940.000 de bilete vândute anul trecut, iar „o mare parte din acestă creştere s-a datorat evenimentelor alternative“.

    Dacă cinemaul reprezintă aproximativ 80% din întreg segmentul de distracţii al mallului, cea mai profitabilă perioadă se leagă direct de interesul suscitat de filmele rulate. „În general, cele mai bune luni au fost noiembrie, ianuarie şi iulie, dar în ultimii doi ani am văzut un nou trend la studiourile de la Hollywood“, spune el, explicând raţionamentul pentru care a menţionat aceste luni: noiembrie are legătură cu Ziua Recunoştinţei la americani, ianuare are legătură cu Crăciunul, iar în iulie este Ziua Naţională. „În ultimii doi ani americanii au început să lanseze filme în perioade neaşteptate pentru public, dar care au mers foarte bine, după cum se pare“, explică el, iar unul dintre exemple ar fi „Hangover“, ce a avut o audienţă neaşteptată.

    Pentru anul acesta managerul se aşteaptă la vânzări de 22,5 milioane de lei, explicând acest rezultat prin înmulţirea numărului estimativ de clienţi aşteptaţi până la sfârşitul lui 2016 cu preţul mediu al unui bilet la Grand Cinema & More, în valoare de
    22,5 lei. De asemenea, Younis spune că „în fiecare an vrem să aducem câte ceva nou. Anul acesta avem câteva planuri, dar care nu sunt 100% sigure, de aceea nu aş vrea să le divulg“; bugetul de investiţii pentru cele două proiecte aflate în plan este de peste jumătate de milion de euro. Grand Cinema & More, situat în Băneasa Shopping City, acoperă o suprafaţă totală de 14.000 mp şi are o capacitate de 2.600 de locuri, dispunând de 13 săli, conform siteului propriu. 

    „Investiţia pentru Grand Cinema & More a fost între 18-19 milioane de euro, dar trebuie să luăm în considerare faptul că aici nu era nimic, am făcut totul de la zero“, ţine el să menţioneze. Aşadar, clădirea reprezintă cea mai mare investiţie a complexului, iar „recuperarea investiţiei pentru acest complex ar putea fi realizată după o perioadă de 10-11 ani de la deschidere“, adaugă Younis.

    Ceea ce îi lipseşte consumatorului român de filme este, după părerea managerului Grand Cinema & More, apetenţa pentru producţiile locale. „Faţă de alte teritorii nevorbitoare de engleză, conţinutul local nu este prea popular printre români. De exemplu, Turcia vinde mult conţinut local; Italia, Franţa, Germania au producţii de film locale foarte puternice“, mai spune reprezentantul Grand Cinema & More.

    22,5 MILIOANE DE LEI, cifra de vânzări estimată pentru 2016
     
    2.600 DE LOCURI este capacitatea cinemaului din Băneasa
     
    14.000 DE METRI PĂTRAŢI este suprafaţa totală a Grand Cinema
     
    1 MILION DE CLIENŢI estimaţi pentru anul acesta
     
    19 MILIOANE DE EURO este investiţia în Grand Cinema, complex deschis în 2011