BusinessMagazin

Tag: europa

  • După mai bine de doi ani de război, soarta rafinăriilor din Europa ale giganţilor petrolieri ruşi încă nu este clară

    În Bulgaria, prezenţa gigantu­lui rus petrolier Lukoil, cu o uriaşă rafinărie, cu greu trece neobservată. Totuşi, coexistenţa paşnică şi profi­tabilă dintre acesta şi cea mai săracă ţară din UE a încetat în momentul în care Vladimir Putin a atacat Ucraina. Acum, deceniile de business solid din­tre Bulgaria şi Rusia se află în­tr-un moment de turnură, cu Lukoil căutând să-şi vândă businessul bulgar şi să părăseasca ţara din cauza a ceea ce acesta cataloghează drept presiuni politice, scrie Bloomberg.

    Vitală pentru ruperea relaţiilor Bulgariei cu Rusia este preluarea rafi­năriei Lukoil Neftohim de către o „companie internaţională cu repu­taţie“, fie din Europa, SUA sau Golf, a declarat ministrul bulgar de finanţe Asen Vasilev.

    Totuşi, ruperea relaţiilor cu Rusia nu a fost şi nu este uşoară în Bulgaria.

    Preşedintele Rumen Radev, care a refuzat în mod repetat să furnizeze ajutor militar pentru Ucraina şi a pus sub semnul întrebării sancţiunile UE impuse Rusiei, respinge efortul de a da afară Lukoil. La rândul său, par­tidul naţionalist Renaşterea susţine că planul nu este menit decât să câşti­ge favorurile americanilor.

    Cât priveşte Lukoil, acesta a a­nunţat că din cauza presiunii resim­ţi­te în Bulgaria a decis să-şi revizuiască strategia, incluzând o potenţială vânzare a businessului.

    Ministrul bulgar de finanţe este convins că Lukoil caută deja un cum­părător şi că Bulgaria are şi va avea convingerea politică de a face ca acest lucru să se întâmple.

    În Germania, Berlinul şi-a reîn­noit ameninţările de a expropria o rafinărie a unui alt gigant petrolier rus, Rosneft, dacă acesta nu va găsi un cumpărător în decurs de şase luni. Ministerul german al econo­miei a declarat că vânzarea va fi finală, iar companiei nu i se va permite să se întoarcă, notează Deutsche Welle.

    Ministerul a anunţat la începutul lunii martie că şi-a reînnoit tutela asupra rafinăriei PCK deţinută de Rosneft în oraşul Schwedt, dar a indicat că a transmis companiei că trebuie să vină cu un cumpărător în următoarele şase luni, în caz contrar riscând să piardă unitatea.

    Germania a naţionalizat deja SEFE, o fostă subsidiară a Gazprom, iar Rusia a preluat controlul asupra unor active germane, printre care Uniper şi Wintershall Dea, drept răspuns.

    Rafinăria Schwedt este alimentată cu petrol din diverse surse non-ruseşti de la începutul anului trecut după ce Germania şi-a reevaluat dependenţa de energia rusească în urma războiului din Ucraina.

    În cazul Italiei, Lukoil a finalizat vânzarea rafinăriei ISAB deţinută pe plan local în primăvara anului trecut. Conform Reuters, rafinăria a fost vândută către firma de private equity GOI Energy în urma aprobării autorităţilor italiene.

    Aprobarea acestora a venit în pofida avertizărilor SUA cu privire la faptul că firma aleasă de guvernul italian pentru preluarea rafinăriei are legături cu Beny Steinmetz, un executiv din sectorul minier care fusese condamnat pentru corupţie, notează Financial Times.

     

     

  • S-au trezit nemţii: Gigantul german de armament Rheinmetall cere liderilor Europei să creeze campioni europeni în domeniul tehnologiei de apărare

    Şeful celui mai mare contractor militar german Rheinmetall a îndemnat ţările europene să renunţe la preferinţa lor pentru „campionii naţionali” şi să construiască grupuri de apărare mai mari şi mai specializate pentru a concura cu rivalii americani, scrie Financial Times.

    Armin Papperger a mai spus într-un interviu că, dacă Europa doreşte o colaborare mai strânsă în domeniul apărării, ţările trebuie să se specializeze în diferite tipuri de tehnologie militară.

    „Nu are prea mult sens să preferăm un anume tip de tehnologie” doar din motive naţionaliste, a declarat el pentru Financial Times. „Aceasta este cea mai dificilă discuţie pe care o statele au la nivel guvernamental”.

    „Avem nevoie de companii mari în Europa” care să atingă un anumit standard de calitate, a adăugat bavarezul în vârstă de 61 de ani.

    Eforturile liderilor UE de a consolida cooperarea în domeniul apărării au fost împiedicate de fragmentarea industriei. Companiile europene de armament concurează între ele, bugetele militare sunt controlate la nivel naţional, iar ţările individuale sunt dornice să menţină controlul asupra lanţurilor de aprovizionare strategice, a uzinelor, a locurilor de muncă şi a avantajelor tehnologice.

    Un exemplu de cooperare transfrontalieră de succes este cel mai mare producător de rachete din Europa, MBDA, care este deţinut de BAE Systems din Marea Britanie şi de grupul aeronautic european Airbus, care deţin fiecare câte 37,5% din acţiuni, restul fiind deţinut de Leonardo din Italia.

    Graba Europei de a-şi remobiliza armatele a fost un avantaj pentru companii precum Rheinmetall, care produce, de asemenea, vehicule de luptă pentru infanterie, drone de luptă şi tunul cu ţeavă lisă care se află pe tancul Leopard 2.

  • Adio ecranele touch screen în maşini? Organismul european de siguranţă auto: “avem din ce în ce mai multe accidente”

    Constructorii de automobile îşi echipează cele mai noi modele cu ecrane tactile sofisticate, dar acest lucru ar putea cauza probleme cu cea mai mare autoritate de siguranţă auto din Europa.
     
    Programul european de evaluare a autovehiculelor noi (NCAP) îşi revizuieşte sistemul de evaluare începând cu 1 ianuarie 2026 pentru a impune ca cinci dintre comenzile principale ale unui autovehicul – claxon, ştergătoare de parbriz, semnalizatoare, lumini de avarie şi funcţii SOS – să necesite butoane sau comutatoare fizice, relatează Politico.
     
    Modelele de maşini vor trebui să se conformeze pentru a obţine râvnitul rating de cinci stele al NCAP. Sistemul este voluntar, dar este respectat de majoritatea producătorilor de automobile, deoarece este monitorizat îndeaproape de către consumatori.
     
    NCAP, cu sediul în Belgia, spune că comenzile pur digitale reprezintă o potenţială problemă de siguranţă.
     
    “Ceea ce observăm acum este că avem din ce în ce mai multe … accidente în care oamenii intră în coliziune pentru că sunt distraşi”, a declarat Matthew Avery, directorul de dezvoltare strategică al NCAP.
     
    Acest lucru este important, deoarece accidentele mortale de maşină sunt în creştere în UE. Mai mult de 20.000 de persoane au murit pe şosele în 2022, o creştere de 4 procente faţă de 2021. Blocul comunitar doreşte să reducă la jumătate numărul de decese pe şosele până în 2030, cu obiectivul de zero decese până în 2050.
     
    Avery a declarat că ecranele tactile şi afişajele, împreună cu alte caracteristici de conducere asistată, pot distrage atenţia şoferului de la drum pentru o perioadă cuprinsă între cinci şi 40 de secunde – cu consecinţe potenţial fatale.
     
    În plus, dacă afişajele nu au feedback tactil, şoferii pot fi distraşi de faptul că trebuie să se aplece asupra ecranului, nefiind siguri dacă comenzile sunt înregistrate.
     
    “Petreceţi mai mult timp uitându-vă la ecranul tactil pentru a verifica dacă ceea ce aţi cerut se va întâmpla”, a declarat Avery.
     
    Unii producători de automobile, precum Volkswagen, fac deja un pas înapoi în ceea ce priveşte utilizarea ecranelor tactile, după ce clienţii s-au plâns de noile sisteme de control. Într-un interviu acordat anul trecut pentru Autocar, Thomas Schäfer, CEO al Volkswagen Passenger Cars, a declarat că dependenţa de ecranele tactile “a făcut mult rău” mărcii.
     
    Constructorii auto precum Tesla, care se bazează foarte mult pe noile tehnologii, vor trebui să decidă dacă ratingul de cinci stele acordat de NCAP merită să îşi schimbe designul interior.
     

  • Peisaj de sfârşitul lumii în cel mai rece oraş din Europa: mii de case abandonate în Zapoliarnîi

    Ruşii au lăsat baltă un oraş minier de dincolo de Cercul Arctic.

    Imaginile cu drone arată peisajul fantomatic al mii de case abandonate din oraşul Zapoliarnîi, lângă instalaţiile minelor de cărbune din zona oraşului Vorkuta, cel mai rece oraş din Europa, care ajunge până la -50 de grade iarna.

    Situat dincolo de Cercul Arctic, a fost mai întâi casa unora dintre cele mai teribile gulaguri din epoca lui Stalin, apoi centrul minelor de cărbune, aproape toate fiind acum închise.

    În oraş locuiau peste 10.000 de oameni. În prezent, conform datelor oficiale, sunt în jur de 400 de persoane.
    Alte regiuni din inelul de cărbune Vorkuta, unde minele s-au închis, sunt complet abandonate. Clima arctică aspră distruge treptat clădirile abandonate.

  • Bucureşti, în topul celor mai accesibile pieţe rezidenţiale din Europa

    Bucureşti este printre oraşele europene cu cele mai scăzute preţuri ale locuinţelor şi cu cele mai ridicate niveluri ale accesibilităţii achiziţionării acestora, după cum arată datele companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

    Creşterile preconizate ale salariilor pe fondul unei evoluţii economice pozitive, dar şi a relaxării condiţiilor de finanţare, vor favoriza majorarea preţurilor locuinţelor în perioada următoare, tendinţă care se va vedea cel mai probabil manifestându-se mai accentuat începând cu anul viitor.

    Astfel, pe baza datelor publice privind preţul mediu solicitat pentru un apartament de 70 de metri pătraţi în Europa, nivelul de accesibilitate al achiziţionării unui astfel de apartament în Bucureşti este printre cele mai ridicate atât la nivel naţional, cât şi European, fiind necesare 96,2 salarii medii nete lunare.

    Graduri mai ridicate de accesibilitate sunt înregistrate doar în Bruxelles şi Sofia (84,2 şi 94,3 salarii medii nete din oraşele respective) dintre marile oraşe şi capitale europene. La polul opus se situează Londra, Munchen, Paris sau Zurich unde preţurile medii pe metro pătrat util pot depăşi sau chiar depăşesc €10.000 (Paris) sau €16.000 (Zurich), fiind necesare în anumite cazuri mai mult de 200 salarii medii nete din respectivele locaţii, un nivel mai mult decât dublu comparativ cu cel din Bucureşti.

    De asemenea, capitala României oferă preţuri rezidenţiale avantajoase şi raportat la regiune, grade scăzute de accesibilitate fiind observate în Praga (oraş cu preţuri medii solicitate ce depăşesc în medie €4.700/ mp util şi unde sunt necesare 196,7 salarii medii nete pentru un astfel de apartament), Bratislava (171,5 salarii), Varşovia (165,3), Belgrad (161), Cluj – Napoca (158,2) sau Budapesta (150).

    „Preţurile proprietăţilor rezidenţiale din România au înregistrat creşteri importante în ultimul an în oraşe precum Cluj – Napoca, Braşov, Oradea, Iaşi sau Craiova, creşteri ce au depăşit pragul de 10% în majoritatea cazurilor menţionate. Capitala a făcut cumva notă discordantă în ultimele 12 – 24 de luni, perioadă în care preţurile solicitate au crescut cu un nivel mult sub rata inflaţiei aferente şi a majorărilor semnificative ale costurilor de construcţie. De asemenea, după un prim semestru al anului precedent în care numărul tranzacţiilor cu unităţi locative a scăzut semnificativ pe fondul dobânzilor ridicate la creditele ipotecare, am asistat la o relansare evidentă în a doua jumătate a lui 2023 si în primele luni ale anului curent. Băncile au început o serie de promoţii cu dobânzi mult mai avantajoase, mai mici decât rata de referinţă de 7% stabilită de Banca Naţională, pentru a reporni creditarea ipotecară. Vedem aşadar în piaţă oferte cu dobânzi fixe anuale pe o perioadă de 3 – 5 ani ce variază între 5,6 – 5,85%, nivel asemănator cu cele practicate în acest moment în vestul Europei şi care, coroborate cu gradul mare de acesibilitate al achiziţionării locuinţelor din Bucureşti comparativ cu majoritatea oraşelor mari europene, vor crea un cadru extrem de favorabil pentru dezvoltarea în continuare a unor proiecte rezidenţiale de amploare în capitală, dar şi pentru creşterea preţurilor pe termen mediu şi lung”, declară Vlad Săftoiu, Head of Research, Cushman & Wakefield Echinox.

    Datele furnizate de Compania Naţională de Strategie si Prognoză şi de principalele instituţii de credit la nivel internaţional ilustrează un potenţial semnificativ de creştere al economiei naţionale în urmatorii ani, creştere ce va veni la pachet cu majorări salariale importante în Bucureşti şi în principalele centre sociale şi economice din ţară. Este estimată o evoluţie a salariului mediu net lunar din Bucureşti până la un nivel de aproximativ €1.600 în 2027 (+32% comparativ cu media din 2023), un indicator ce va avea un impact pozitiv asupra gradul de accesibilitate al proprietăţilor rezidenţiale, mai ales pe fondul unor scăderi preconizate ale dobânzilor cheie, scăderi ce vor începe gradual din 2024 şi care probabil vor continua şi în anii următori.

    Preţul mediu solicitat pentru un apartament din Bucureşti a fost de €1.663/ metru pătrat util pe parcursul lunii februarie, conform imobiliare.ro, cel mai mare portal rezidenţial din România. Acest nivel corespunde unei creşteri de 6,6% comparativ cu februarie 2023 şi de 7,5% raportat la aceeaşi lună din 2022, reprezentând unele din cele mai mici creşteri de preţuri la nivel naţional din perioadele respective. Capitala se situează abia pe locul 3 din punct de vedere al celor mai mari preţuri după Cluj – Napoca (€2.666/ mp util, +10,4% vs februarie 2023) şi Braşov (€1.815/ mp util, +14,9% vs februarie 2023).

  • Acceleratorul pentru start-up-uri InnovX din România, pe locul 11 în topul Financial Times / Sifted / Statista al celor mai bune hub-uri pentru start-up-uri din Europa. Techcelerator, pe locul 51 în acelaşi top

    Acceleratorul pentru start-up-uri InnovX din România, fondat în 2019, s-a clasat pe locul 11 la nivel european şi pe primul loc în regiunea Europei de Sud-Est într-un top al celor mai bune hub-uri pentru start-up-uri care oferă programe de incubare / accelerare din Europa, realizat de Financial Times împreună cu Sifted şi Statista. Un număr de 125 de hub-uri au fost evaluate în cadrul primei ediţii a acestui clasamnent.

    Cu 79.977 de puncte, InnovX este numărul 11 în clasament, în timp ce primele trei locuri sunt ocupate de UnternehmerTUM din Germania (86.762 puncte), Hexa din Belgia (83.567 puncte) şi SETsquared  din Marea Britanie (82.694 puncte).

    În clasamentul realizat pe baza evaluărilor oferite de start-up-urile care au trecut prin program InnovX se clasează pe locul 3 la nivel european, şi pe locul 4 la nivel european din punct de vedere al capacităţilor de networking. După criteriul programelor de mentoring InnovX este pe locul 16 în topul european.

    “InnovX a fost recunoscut de Financial Times, Statista şi Sifted ca fiind unul dintre cele mai importante centre de înfiinţare de start-up-uri din peisajul de inovare din Europa! (…) Clasat pe locul 4 în topul celor mai bune centre de networking, InnovX este lăudat pentru reţeaua robustă de mentori şi experţi, oferind îndrumare şi sprijin antreprenorilor. (…)  Înfiinţată în 2019, InnovX este una dintre cele mai tinere şase companii recunoscute în această listă. Nu este vorba doar de data înfiinţării noastre, ci de o mentalitate care ne determină să căutăm constant rezultate şi să avem un impact. La InnovX, credem că rezultatele vorbesc mai tare decât cuvintele, iar palmaresul nostru de succes este o dovadă a dedicării şi a impulsului nostru de nezdruncinat. Demonstrăm nu doar prin cuvinte, ci şi prin exemplu, fiind noi înşine un startup, că inovatorii din întreaga Europă pot să se extindă şi să îşi atingă ambiţiile şi creşterea la nivel global”, au comentat clasamentul reprezentanţii InnovX.

    În clasament apare şi acceleratorul pentru start-up-uri Techcelerator din România, pe locul 51, cu 74.763 puncte. Techcelerator este acceleratorul fondat în România în 2017 cu sprijinul European Investment Fund (EIF) în cooperare cu fondul de investiţii GapMinder VC şi se adresează startup-urilor aflate în faza de accelerare şi post-accelerare. 

    “Techcelerator se dezvoltă continuu din 2017 şi aceasta este o recunoaştere internaţională a competitivităţii ce poate fi livrată de ecosistemul din România şi din regiune. În puţinii ani ce i-am avut la dispoziţie am reuşit să ne aşezăm în piaţă şi să ne organizăm în regiune, dar cei mai interesanţi ani stau să vină. România se validează tot mai mult ca un hub regional în SEE, lucru pe care îl susţinem din perspectiva dezvoltării startup-urilor deeptech şi a atragerii de investiţii, iar asta se vede în mod concret prin numărul de companii din portofoliu”, a declarat Cristian Dascălu, Cofondator şi Managing Partner Techcelerator.

    Europe’s Leading Start-Up Hubs 2024 este un clasament al celor mai importante centre pentru fondatori care oferă programe de incubare şi/sau accelerare pentru persoanele care doresc să construiască sau să dezvolte o companie, conform datelor FT.

    În top au fost luate în considerare hub-urile care s-au înscris să apară în clasament, în mod similar cu topul celor mai dinamice companii realizat de publicaţie.

    “Pentru a identifica hub-urile de top, a fost realizat un proces de înregistrare şi un sondaj. Pentru evaluare au fost luate în considerare mai multe elemente, criteriul principal fiind evaluarea hub-ului de start-up-uri respectiv de către absolvenţii care au participat la cel puţin un program de incubare sau de accelerare derulat de hub-ul respectiv. În plus, au fost incluse recomandările experţilor externi, cum ar fi investitorii (business angels, reprezentanţi ai firmelor de capital de risc), antreprenorii şi cadrele universitare. În plus, au fost examinate cele mai de succes întreprinderi nou înfiinţate în cadrul unui hub”, conform datelor prezentate de FT.

     

  • Uniunea Europeană orbecăie din criză în criză, dezbinată şi fără direcţie. Ce provoacă această problemă şi de unde ar putea veni un om care să schimbe totul

    Uniunea Europeană orbecăie din criză în criză, dezbinată şi fără direcţie. De vină, spun unii, poate fi lipsa de leadership politic, de politicieni de talia celor pe care Europa i-a avut când se reclădea din ruinele celui de-al Doilea Război Mondial sau a celor care au pus chiar bazele Uniunii. De unde poate veni un astfel de conducător? Poate dintr-o familie de lideri, dintr-o dinastie de politicieni?

    Traducere de Bogdan Cojocaru

    Tatăl lui Winston Churchill a fost aristocrat britanic, membru al parlamentului şi ministru de finanţe respectat. Cariera lui Charles de Gaulle a fost influenţată puternic de tatăl său, profesor cu avere, proprietar de şcoală cu o disciplină a muncii faimoasă şi implicat în politică până-ntr-acolo încât a ajuns funcţionar în ministerul de interne al Franţei, post în care a stat 13 ani, până a demisionat. Pe de altă parte, unii dintre cei mai populari politicieni din Franţa şi Germania au avut origini dintre cele mai modeste. Georges Pompidou este un bun exemplu în acest sens. Pompidou a refăcut alianţa Franţei cu SUA. Părinţii germanului lui Helmut Schmidt au fost profesori. Moştenirea pe care Schmidt a lăsat-o Europei este Sistemul Monetar European. Şi totuşi…

    Uniunea Europeană are câţiva politicieni cu funcţii mari care au politica în gene, adică s-au născut în familii de politicieni. Politico i-a trecut în revistă.

    În Parlamentul European, în februarie, Helmut Geuking, parlamentar german dintr-un partid marginal din grupul transnaţional Partidului Popular European, a demisionat din funcţia de europarlamentar şi a fost înlocuit oficial de… fiul său Niels Geuking. Numele mişcării lor politice este Partidul Familiei. Cum altfel? Soţii Geuking nu au făcut nimic rău, juniorul fiind doar următorul pe lista partidului în cazul în care cineva aflat pe o poziţie mai înaltă – în acest caz, tatăl său – renunţă. Acest tip de abordare a funcţionat pentru un număr surprinzător de mare de politicieni din toată Europa şi mai ales din Belgia. Cercetătorii belgieni au publicat recent un studiu despre dinastiile politice în care au găsit că cel puţin unul din 10 deputaţi din Belgia are un părinte care a deţinut o funcţie politică. Proporţia moştenitorilor politici din parlamentele Belgiei a crescut în ultimii 20 de ani, revenind la nivelurile din secolul al XIX-lea, şi nu coboară sub 12%. Dar nu doar Belgia este cuib de dinastii politice.

     

    Charles Michel

    Preşedintele Consiliului European Charles Michel – care a provocat recent furie cu decizia sa de a candida la alegerile europene pentru ca în cele din urmă să se răzgândească – a rămas hotărât în afacerea de familie. Fiu al lui Louis Michel, care a fost ministru de externe al Belgiei, comisar european şi membru al Parlamentului European, Michel Jr s-a străduit să scape de comparaţia cu tatăl său la începutul carierei (mulţi belgieni mai în vârstă îl numesc încă Le Fils — Fiul). Dar el şi-a făcut de curând un nume devenind cel mai tânăr prim-ministru belgian înainte de a prelua funcţia de preşedinte al Consiliului European. Michel are un frate mai mic, Mathieu, care este în prezent secretar de stat la Bruxelles pentru administrarea clădirilor (el este cel aflat în spatele reconstrucţiei Palatului de Justiţie).

     

    Kaja Kallas

    Premierul Estoniei Kaja Kallas, prima femeie care a ocupat această funcţie, este fiica fostului premier, ministru de externe şi candidat la preşedinţie Siim Kallas. El a petrecut, de asemenea, mai bine de un deceniu în Comisia Europeană, cel mai recent ca vicepreşedinte şi comisar pentru transporturi, iar în prezent deţine un loc în Riigikogu, parlamentul eston. Kaja Kallas, avocată şi fost europarlamentar, şi-a văzut popularitatea crescând pe tot continentul mulţumită liniei ei dure faţă de Rusia şi China (acum se află pe lista Rusiei cu urmăriţi „pentru distrugerea şi deteriorarea monumentelor soldaţilor sovietici”). Kallas a cerut sancţiuni împotriva Rusiei cu mult înainte ca aceasta să invadeze Ucraina şi s-a asigurat că Estonia este pregătită când Moscova a închis robinetele de gaze. Mama ei a fost deportată în Siberia când era copil – o poveste la care Kallas face referire adesea când vorbeşte despre Rusia. Iar povestea nu se opreşte aici. Străbunicul lui Kallas, Eduard Alver, a fost, de asemenea, un nume important în politică şi a reprezentat – în calitate de comandant al Ligii Estoniene de Apărare – una dintre figurile de frunte care au luptat pentru independenţa Estoniei faţă de Uniunea Sovietică.

     

    Marine Le Pen

    Aşa tată, aşa fiică? Marine Le Pen a călcat pe urmele spre extremă dreapta ale tatălui ei, Jean-Marie Le Pen, fondatorul Frontului Naţional. Datorită încercărilor ei de a se rupe de trecutul toxic al partidului şi de a curta centrul, Marine Le Pen este adesea descrisă ca o versiune mai puţin radicală a tatălui ei. Mai există o „fostă” Le Pen politic, dar aceasta este mai puţin cunoscută. Marion Maréchal, nepoata lui Marine Le Pen, a renunţat la partea de Le Pen a numelui ei în 2018 (şi este căsătorită cu europarlamentarul italian Vincenzo Sofo, de la Fraţii Italiei, partid naţionalist). Marion a anunţat recent că partidul său Reconquest se va alătura Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni în Parlamentul European – ceea ce înseamnă că singurul său europarlamentar va trebui să-şi mute locul.

     

    Jens Stoltenberg

    Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg – care în octombrie va sărbători 10 ani de mandat – este un alt lider cu politica în sânge, fiind fiul proeminentului diplomat norvegian Thorvald Stoltenberg şi al secretarului de stat Karin Heiberg.  Sora lui Heiberg, Marianne, a fost directorul Agenţiei Naţiunilor Unite de Ajutorare şi Lucrări pentru Refugiaţii Palestinieni în Orientul Apropiat (UNRWA) din Ierusalim şi a fost căsătorită cu fostul ministru de externe Johan Jørgen Holst. Acesta a fost implicat în procesul de pace care a condus la Acordurile de la Oslo, menite să propulseze procesul de pace din Orientul Mijlociu. Înainte de a-şi prelua rolul la NATO, Jens Stoltenberg a fost ministru al industriei şi ministru al finanţelor din Norvegia şi în cele din urmă a devenit prim-ministru.

     

    Kyriakos Mitsotakis

    Premierul grec Kyriakos Mitsotakis, la putere din 2019, s-a născut într-o dinastie politică puternică. Tatăl său a fost Konstantinos Mitsotakis, care a ocupat biroul primului-ministru în anii 1990, iar bunicul său, Kyriakos Mitsotakis, a fost un politician proeminent. Unchiul actualului şef al guvernului s-a distins ca lider al mişcării de eliberare a Greciei şi premier timp de 12 ani. Îl chema Eleftherios Venizelos. Familia are politica în sânge.  Dora Bakoyannis, sora primului-ministru, a fost ministru al afacerilor externe şi ministru al culturii. De asemenea, a fost prima femeie primar al Atenei. Fiul ei Kostas i-a călcat pe urme la primăria Atenei. În Grecia nu este însă doar dinastia Mitsotakis. Familia Papandreou l-a dat pe Georgios Papandreou, care a fost prim-ministru, şi pe fiul acestuia Andreas, şi el prim-ministru. Unul din copiii lui Andreas Papandreou, George, a fost premier, iar un altul, Nikos, a ocupat funcţia de europarlamentar.

     

    Alexander De Croo

    Înapoi în Belgia, la fel ca Charles Michel, premierul Alexander De Croo are politica în gene. Tatăl său, Herman De Croo, este un politician binecunoscut şi fost ministru al educaţiei, transporturilor şi comerţului exterior, care s-a retras din politică în 2019, după 48 de ani ca deputat belgian. Alexander De Croo a trecut de la munca din sectorul privat la politică în 2009, când a fost ales fără nicio experienţă politică pentru a fi liderul de partid al liberalilor flamanzi din Open VLD. Apoi a devenit ministru responsabil cu dezvoltarea şi agenda digitală. De Croo, un pasionat de tehnologie, încă supraveghează centrul de securitate cibernetică al ţării şi s-a ocupat de negocierile UE privind dosarele de securitate cibernetică în timpul preşedinţiei belgiene a Consiliului. De Croo a devenit prim-ministru în 2020, venind pe poziţie în fruntea unei coaliţii formate din şapte partide.

     

    Mateusz Morawiecki

    Fostul premier al Poloniei Mateusz Morawiecki, de la partidul naţionalist Lege şi Justiţie, are un tată activist celebru. Kornel Morawiecki a fost fondatorul şi liderul Solidarităţii Luptătoare, un derivat radical din legendara mişcare Solidaritatea, simbolul est-european al luptei împotriva comunismului. Ulterior, el a fost ales în camera inferioară a parlamentului polonez. Mateusz Morawiecki a lucrat ca preşedinte al unei bănci înainte de a deveni ministru al dezvoltării în 2015. A ajuns apoi în funcţia de ministru al finanţelor, sportului şi vincepreşedinte al consiliului de miniştri. El a preluat funcţia de prim-ministru în 2017, dar partidul său a pierdut alegerile anul trecut în faţa veteranului Donald Tusk. Acesta s-a născut în Gdańsk, acolo unde s-a născut şi Solidaritatea. Bunicul său a trecut printr-un lagăr de concentrare nazist şi a fost obligat să se înroleze în armata nazistă, de unde a dezertat pentru a se alătura Forţelor Armate Poloneze din vest, luptătoare alături de aliaţi contra Germaniei.

     

    Václav Klaus fiul

    Fostul deputat ceh Václav Klaus fiul, care s-a retras din viaţa politică în 2021, are un palmares în politică de câteva decenii. La fel şi tatăl său, fostul preşedinte ceh Václav Klaus. Cei doi au avut politici foarte asemănătoare (politicieni din opoziţie au inventat termenul „klausism”, deoarece ambii sunt consideraţi a întruchipa conservatorismul naţional amestecat cu liberalismul economic) şi au făcut parte din acelaşi Partid Democrat Civic (ODS), cofondat de Klaus tatăl. Tânărul Klaus a fost exclus din partid în 2019 pentru că a făcut „declaraţii controversate”, inclusiv cum că nu ar vota pentru ODS, deşi este membru. Apoi a creat un partid de extremă-dreapta, eurosceptic, Mişcarea Cetăţenilor Tricolori, susţinut de politicieni precum Nigel Farage şi Viktor Orbán.

     

    Monika Hohlmeier

    Europarlamentarul german Monika Hohlmeier, preşedintele comisiei de control bugetar a Parlamentului UE şi membru al Partidului Popular European, este fiica lui Franz Josef Strauss, fost ministru al apărării sub Konrad Adenauer. Hohlmeier a fost ministru local bavarez pentru educaţie şi afaceri culturale până în 2005 şi a câştigat un loc în Parlamentul European în 2009. Tatăl ei a trebuit să demisioneze din funcţia sa de ministru al apărării după afacerea Spiegel, când doi reporteri de la Der Spiegel au fost anchetaţi sub suspiciunea de trădare după ce au scris un articol despre capacităţile de apărare ale Germaniei.   ■

  • Adrian Sârbu: NATO şi America au ratat obiectivul numit descurajarea Rusiei. Dacă Putin câştigă în Ucraina, nu mai avem război în Europa până în 2030, avem 30 de ani de război

    Hofi: Ungaria şi Turcia, ţări NATO, sprijină pe faţă Rusia în conflictul cu Ucraina şi au sabotat intrarea Suediei şi Finlandei în NATO. Întrebarea era: în eventualitatea declanşării de către Rusia a unui conflict armat cu România, ţară NATO, devin Ungaria şi Turcia ameninţări reale pentru România şi NATO? 51% dintre cei care au votat pe site-urile Aleph News, Mediafax şi ZF spun că nu sunt reale.

    Adrian Sârbu: Hai să vă arăt o situaţie. Asta e astăzi. Nişte bombe pe care dl. Putin le poate declanşa, astea sunt aşa-numitele conflicte îngheţate. Sunt, de fapt, nişte nenorociri în mijlocul unor popoare. Având în vedere că atât Ungaria, cât şi Turcia sunt caii troieni ai Rusiei în NATO, hai să vedem harta aia, cu ipostaza de care spuneai tu, că Rusia ocupă Ucraina, că se tot vorbeşte acum, şi cu ocazia asta sigur nu se mai opreşte la graniţa Moldovei. Uite harta NATO cu albastru, Ucraina e cu alb.

    Hofi: Ţările neutre sunt cu alb, Rusia cu roşu. Ucraina a fost cucerită, sugeraţi dvs aici. Şi Moldova.

    Adrian Sârbu: Cu ocazia asta a fost cucerită. Simplu. Şi noi am ajuns să-l avem vecin pe dl. Putin sau pe dl. Ivan oricare, la Galaţi. Şi ce urmează e un lucru care e cunoscut. Şi anume trădarea Turciei, a Ungariei, a Slovaciei, darea în vileag a Austriei, pe faţă, darea în vileag a Serbiei cu ruşii, că sunt mai prieteni cu ruşii, reconvertirea Bulgariei, unde coloana a cincea rusă şi interesele ruse sunt foarte mari.

    Nemo: Plus că ar şi ea la rândul ei strânsă în menghină.

    Adrian Sârbu: Şi ce descoperim noi aici? Că România intră în pericol, este neapărabilă, asta în condiţiile în care, o dată cu ocuparea Ucrainei, trupele NATO se retrag din România. De ce?

    Hofi: Deci cu galben sunt teritoriile…

    Adrian Sârbu: Ţări NATO la risc. România, Albania, Muntenegru, care sunt ţări NATO, Macedonia de nord care vrea sa fie ţări NATO, şi Grecia. Ce crezi tu că se va întâmpla? Crezi tu că dl. Trump,  dl.NATO, dl. Stoltenberg, dl. cine o fi acolo, se va ocupa de ţările galbene sau se va ocupa măcar să-şi păstreze blocul albastru? Eu cred că prioritatea, dacă se ajunge aici, acolo e. Cine o să apere România? Dl. Iohannis, dl. Ciolacu, dl. Ciucă? E obligat că e militar, să vedem ce va face. Cine o să apere? Tu şi eu.

    Hofi: Harta ajunge să arate, cum arată în faza finală, pentru că militarii NATO s-au retras. Aşa aţi spus, da? Militarii americani nu se retrag din America, militarii francezi nu se retrag din Franţa, militarii spanioli şamd.

    Nemo: Tocmai de aia am spus şi eu că mă bazez pe românii ăia care au votat că apără ţara.

    Adrian Sârbu: În strategia de apărare a Franţei nu scrie că vine partenerul român să-l apere pe francez. În strategia de apărare a României spune că vine partenerul francez, cu soldaţi gabonezi şi congolezi să-l apere pe român. Ce treabă are partenerul francez? Partenerul francez şi NATO se supun vechiului proverb care nu e neapărat românesc…

    Hofi: Cămaşa e mai aproape decât haina.

    Adrian Sârbu. 1. Şi doi. Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi în traistă. NATO, îţi dă, America îţi dă. Ce ţi-a dat? Umbrelă de apărare strategică, ţi-a dat NATO, capacitatea de a-ţi duce economia să sprijine ţara, să fie capabilă să apere, când ştii foarte bine, nu de ieri de alaltăiei că Rusia şi-a schimbat complet de când a apărut Putin, practic din 2008… la Bucureşti, Putin a spus: “NATO nu se mişcă, că dacă se mişcă, dau peste voi. Eu vreau să refac Uniunea Sovietică”. NATO a pierdut obiectivul numit descurajarea Rusiei, NATO şi America. E pierdut. Azi de aia vorbim de război. Sunt ţările NATO cu capacitatea lor militară şi economică, şi de industrie şi de tehnologie miltară mai slabe decât Rusia? Nu, dar cu excepţia Americii şi a Franţei şi a Angliei, nu au armă nucleară. Deci, când o să ameninţe cu arma nucleară dl. Putin şi, dacă America nu-şi păstrează  umbrela nucleară asupra Europei şi a NATO se schimbă situaţia. Da, dl Hofi, ai dreptate, NATO a pierdut meciul ăsta. Dacă NATO a pierdut, eu ce fac? Uite mari strategi militari cum ar trebui să fie apărată România. Un core verde, un nucleu verde care să facă faţă şi unui atac nuclear. Şi în rest, teritorii tactice, pe care să fim capabili să le apărăm.

    Cu ce, dl. Nemo? Cu tehnologiile zilei de azi, nu cu arma Kalaşnikov îmbrăcată în untură. Cum să aperi aperi România şi cum 20 milioane de români, cu puterea noastră sufletească, dar în primul rând cu puterea creierului nostru şi a voinţei noastre să ţinem ţara asta neocupată? Că nu o să vină Putin peste noi mâine, că nu poate, dar dacă el câştigă în Ucraina, nu mai avem război în Europa până în 2030, avem 30 de ani de război.

     

    Rezultatele sondajului Mediafax-ZF-Aleph News:

    1. De 2 ani, Ucraina se apără în faţa agresiunii Rusiei. Astăzi războiul se apropie de graniţa României şi a NATO. În aceşti doi ani, preşedintele României, comandantul suprem al armatei, şi Guvernul au planificat şi executat acţiunile care se impuneau pentru a asigura apărarea României în faţa unei eventuale invazii ruse?

    DA-23%

    NU- 77%

     

    1. Ungaria şi Turcia, ţări NATO, sprijină pe faţă Rusia în conflictul cu Ucraina şi au sabotat intrarea Suediei şi Finlandei în NATO. În eventualitatea declanşării de către Rusia a unui conflict armat cu România, ţară NATO, devin Ungaria şi Turcia ameninţări reale pentru România şi NATO?

    DA-  49%

    NU – 51%

     La întrebarea dacă ar apăra România în cazul în care ar fi atacată, 62% dintre spectatorii şi citititorii Aleph Media, Mediafax şi ZF, printre care te numeri şi tu, au răspuns NU. Eşti pregătit să trăieşti într-un teritoriu anexat şi guvernat de Rusia lui Putin?

    DA- 23%

    NU- 77%

     

     

  • Cum a ajuns una dintre cele mai mari companii din Europa să se lupte acum pentru supravieţuire, având pierderi de zeci de miliarde de dolari

    Gazprom, asul din mâneca lui Vladimir Putin, pentru mopolul energetic a raportat vânzări record de gaze în China la final de 2023. Dar laudele preşedintelui rus, trâmbiţate cu mândrie de presa de stat, n-au făcut decât să ascundă criza cu care se confruntă gigantul energetic, care trebuie acum să se confrunte cu pierderea Europei, cea mai mare piaţă a Gazprom, după invazia rusă în Ucraina, scrie Financial Times.

    Cercetătorii de la Academia de Ştiinţe din Rusia, controlată de stat, au prezis chiar că rezultatele companiei pentru întregul an 2023 vor arăta că aceasta a încetat să mai fie profitabilă şi că pierderile nete ar putea ajunge la 10 miliarde de dolari până în 2025.

    „Gazprom înţelege că nu va mai avea niciodată o poziţie la fel de bună în Europa şi trebui să accepte pur şi simplu acest fapt. Singura cale de urmată acum este să caute surse de venit relativ mai mici şi să le dezvolte treptat, adunând firimituri” a declarat Marcel Salikhov, directorul Institutului pentru Energie şi Finanţe.

    Într-un interviu acordat duminică postului de televiziune de stat Rossiya 1, Putin a recunoscut că Rusia a încasat sume serioase mai ales din exportul de energie, dar a negat că ruperea de Europa ar fi cauzat probleme Gazprom.

    „Poate că a fost mai profitbail înainte, dar, pe de altă parte, cu cât depindem mai puţin de energie, cu atât mai bine, pentru că partea non-energatică a companiei noastre este în creştere”, a declarat Vladimir Putin.

    Deşi Moscova a decis la începutul războiului să reducă livrările de gaze către Europa, o măsură care iniţial a crescut preţurile suficient de mult pentru a compensa scăderea exporturilor, efectul a fost de scurtă durată.

    Câştigurile dinainte de taxe au atins un nivel record de 49,7 miliarde de dolari în prima jumătate a lui 2022, dar au scăzut cu 40% un an mai tîrziu, în timp ce profiturile s-au prăbuşit puternic.

    UE s-a dovedit a fi mai pricepută în a se aproviziona cu gaze alternative decât credeau mulţi că este posibil – cota Rusiei din importurile de gaze ale blocului a scăzut de la peste 40% în 2021 la 8% anul trecut, potrivit datelor UE – în timp ce preţurile s-au prăbuşit de la vârfurile înregistrate în primele zile ale războiului. UE îşi propune să elimine toate importurile de combustibili fosili din Rusia până în 2027.

    Duminică, Putin a declarat că Rusia a făcut faţă cu bine după ce Europa a încetat să-i mai cumpere gazul, explorând rute alternative şi concentrându-se pe propriile eforturi de aprovizionare. Dar, în realitate, acestea nu reprezintă un înlocuitor pentru nevoile UE.

    Ţinând cont că gigantul energetic a pierdut Europa, Gazprom a încercat să găsească noi cumpărători, dar acordurile sale din Asia Centrală şi creşterile minore de aprovizionare către China şi Turcia vor compensa doar între 5% şi 10% din piaţa europeană pierdută, potrivit lui Salikhov.

    Realizarea oricărei schimbări substanţiale în acest scenariu va necesita investiţii enorme în conducte şi alte infrastructuri pentru a deservi noi pieţe, precum şi implicarea partenerilor externi care nu se grăbesc să se implice în acest pariu.


     

     

  • Ciolacu: Europa are nevoie de energia şi ideile pe care le susţine social-democraţia europeană

    Europa are nevoie de energia şi ideile pe care le susţine social-democraţia europeană, spune Marcel Ciolacu, preşedintele PSD şi premierul României. Acesta susţine că social-democraţii europeni au crescut salariul minim, au creat locuri de muncă şi îl dă ca exemplu pe Nicolas Schmit.

    „Europa are nevoie de mai multe politici sociale, are nevoie de umanizare, are nevoie de energia şi ideile pe care le susţine social-democraţia europeană! Când spunem că nimeni nu mai trebuie lăsat în urmă, trebuie să şi trecem la fapte. Şi, cu modestie o spun, noi am fost cei care am făcut mereu lucru acesta”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, Marcel Ciolacu.

    El a dat ca exemple pe Pedro Sanchez în Spania, pe Antonio Costa în Portugalia, pe Stefan Lofven în Suedia, pe Mette Frederiksen în Danemarca, pe Olaf Scholz în Germania sau Partidul Social Democrat în România.

    „Noi am fost cei care am crescut salariul minim, am mărit pensiile, am creat locuri de muncă, i-am sprijinit pe tineri şi am dezvoltat ţările noastre. Iar un exemplu în acest sens este Nicolas Schmit. Comisarul pentru Locuri de Muncă şi Drepturi Sociale, omul care a dezvoltat programul SURE prin care am salvat milioane de locuri de muncă. În cadrul SURE, România a beneficiat de peste 3 miliarde de euro”, adaugă premierul.

    Nicolas Schmit este candidat comun al social-democraţilor pentru şefia Comisiei Europene.