Tag: cristian hostiuc
-
Opinie Cristian Hostiuc, ZF: Când e sânge pe stradă şi nimeni nu crede în viitor, atunci trebuie să cumperi. Aşa că hai să investim în anul 2013
Criza din Europa s-a mai atenuat, iar sistemul financiar s-a îndepărtat de colaps. În Germania au loc alegeri, iar cancelarul Angela Merkel nu va mai bate cu pumnul în masă cerând austeritatea. Ea vrea să câştige alegerile şi are nevoie de o economie internă, dar şi a Europei care să-şi revină. Italia şi Spania sunt în convalescenţă, dar acasă, nu la spital. Aşa că sunt ceva şanse ca exporturile României, unde Germania, Italia, Spania sunt pieţe puternice de desfacere, să revină pe plus după un 2012 stagnant. E puţin probabil să sperăm la creşteri de 20-25%, dar un 5% tot ar fi realist şi ar mişca industria internă. Multe grupuri financiare şi-au retras o parte din banii din ţările de la periferia Europei, dar n-au ce să facă cu ei acasă, unde dobânzile sunt aproape de zero sau mai rău, ca în Elveţia, unde trebuie să plăteşti tu ca să ţii banii la bancă. Până la urmă tot vor încerca să revină în ţările emergente. Nu vor mai turna bani cu găleata, dar câteva zeci de milioane se mai găsesc. Grecia va sta sigur în picioare până la alegerile din octombrie din Germania, pentru că dacă ar ieşi din euro, nemţii ar fi cei mai afectaţi până la urmă. Vor deveni mult prea scumpi pentru cele mai multe ţări din Europa, şi atunci adio exporturi şi creştere economică internă.
-
Opinie Cristian Hostiuc, ZF: De la devalizarea băncilor de stat s-a trecut la devalizarea internă şi privată a băncilor private. Care este mult mai mare, mai rea şi mai ascunsă. Plus că e dată cu parfum de lux
Dacă în urmă cu 15-18 ani am văzut cum s-au devalizat băncile de stat – Bancorex, Banca Agricolă şi câteva bănci private, cu acţionari români, fie de stat, fie privaţi – Banca Dacia Felix, Albina, Bankcoop, Credit Bank, Banca Internaţională a Religiilor, Banca Turco-Română, Banca Română de Scont – acum ies la iveală scheleţi ascunşi în bănci private, cu acţionari privaţi străini – grupuri financiare internaţionale. Aici nu s-ar fi gândit nimeni să caute prin dulapuri, având în vedere reputaţia afişată şi susţinută aproape în orice discurs. Devalizarea a ajuns şi la ei. Întrebarea este cât s-a ştiut şi până la ce nivel. Acţionarii, din afară, cereau cotă de piaţă şi profit şi li s-a oferit. Dar niciunul dintre acţionari, fie că se află la Viena, Paris, Atena, Londra, nu şi-a pus problema ce se află în spatele creşterii exponenţiale a creditării. Sau nu-şi pune problema acum ce se află în spatele vânzării creditelor la discount-uri de 50-98%.
-
Opinie Cristian Hostiuc, ZF: USL şi-a învins „duşmanii“ politici Băsescu şi PDL. Urmează lupta de gherilă cu ceilalţi „duşmani“, din economie
Acum USL-ul lui Ponta, Antonescu, Dragnea trebuie să se confrunte cu noii “duşmani”. De data asta economici. Şi sunt mult mai mulţi decât cei politici şi “muşcă” mult mai rău. Sunt impersonali şi nu prea poţi să dai vina pe ei, să îi “urechezi”, să îi spânzuri în direct la o oră de mare audienţă. Ei se cheamă lipsa de încredere în economie, în viitorul ei, în viitorul afacerilor atât din partea companiilor, antreprenorilor, managerilor, dar şi din partea consumatorilor. Urmează “duşmanul” – fondurile europene. Ce să-i faci lui? Poţi să-l suspenzi, să îi ceri demisia, să îl pui la colţ? Mai vine “duşmanul” de investitor atât român, cât şi străin. Cum poţi să îl determini să vină în România, să scoată banii pentru o nouă investiţie şi să facă încă un loc de muncă? Urmează “duşmanul” creditare. Cum poţi să îi determini pe bancheri să îşi asume noi riscuri, să nu mai trimită fondurile din România înapoi în ţările de origine, să vadă piaţa românească cu alţi ochi decât în ultimii ani?
-
Opinie Cristian Hostiuc, ZF: Pe sub Arcul de Triumf ar trebui să treacă cele mai mari companii din România, cei mai mari angajatori, campionii din business sau cei care au creat cele mai puternice branduri româneşti
Cred că dacă îl întrebi pe premier sau pe ministrul economiei, indiferent cine a ocupat această poziţie, cine sunt cei mai mari 100 sau 500 de angajatori sau exportatori le va trebui cel puţin o oră să găsească răspunsul. Cine sunt cele mai mari 1.000 de companii din România după cifra de afaceri, profit sau taxe la stat. Aceste liste, sigur nu se găsesc pe biroul lor sau în calculator. Şi nu se găsesc în niciun program de guvernare, pentru că aceste programe sunt nişte propoziţii aruncate de-a valma. Cu cât mai multe sunt liniuţele din dreptul domeniilor, cu atât este mai consistent programul de guvernare. Dar şi mai multă maculatură. Toţi politicienii propun îmbunătăţirea mediului de afaceri din birouri fără să stea prea mult de vorbă cu cei care se confruntă zi de zi cu mediul de afaceri.
Când întrebi Ministerul Finanţelor despre principalii indicatori macroeconomici luaţi în considerare, în Legea Bugetului, auzim cum exporturile vor creşte cu 10-15%. Aşa din pix. Pentru că sigur Ministerul Finanţelor sau Comisia Naţională de Prognoză nu a stat de vorbă cu principalii 100 de exportatori să vadă mai întâi ce îşi trec ei în buget.
Dacă vrei să faci câţiva poli industriali, aşa cum propune fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, unde statul să aloce 500 de milioane de euro pe an, trebuie să ştii încotro se duc cele mai mari companii, care ar putea fi sectoarele şi subsectoarele unde să vină investiţii. În auto, energie, petrochimie, IT, confecţii, sănătate? Unde? Unde are România un avantaj competitiv? Niciun partid care vrea să guverneze nu ştie cu toate că au cohorte de membri şi specialişti, că aşa sunt prezentaţi.
Dacă Victor Ponta, alături de Vasile Blaga şi cu specialiştii lor Adriean Videanu sau Mihai Voicu (în caz că nu ştiţi, este ministrul actual responsabil cu dezvoltarea mediului de afaceri) s-ar duce în Paşcani şi nu s-ar înjura la televizor, poate ar afla de la Doina Cepalis, care trebuie să plătească lunar 1.200 de angajaţi în cea mai săracă zonă a ţării, ce ar trebui să facă pentru economia reală, nu cea văzută de sus de la Palatul Victoria, astfel încât companiile şi patronii să angajeze mai mulţi oameni.
Dacă politicienii s-ar duce la Mircea Tudor, de la MB Telecom, poate ar afla ce trebuie să facă pentru cercetarea românească astfel încât să nu se mai aloce zeci de milioane de euro pe an pe proiecte utopice şi depăşite de timp care ulterior zac în sertarele institutelor de cercetare aflate în proprietatea statului.
Producătorul auto german Volkswagen a anunţat acum două săptămâni cel mai mare plan de investiţii din istoria grupului, pentru a deveni numărul unu mondial. 50 de miliarde de euro va aloca Volkswagen pentru extinderea capacităţilor de producţie că să depăşească Toyota. Din aceşti 50 de miliarde, dacă România ar lua măcar 100 de milioane de euro, tot ar fi ceva. Dar niciun politician care vrea să conducă ţara sau aspiră la un fotoliu de ministru nu s-a gândit la acest lucru.
În schimb, pe toate afişele electorale găsim numai: Vom majora pensiile, vom majora salariile bugetarilor, vom aloca procente mai multe din PIB pentru educaţie şi sănătate, vom face creşe, grădiniţe şi şcoli etc. Dar toate aceste lucruri nu se fac din sloganuri. Pentru a putea majora salariile medicilor sau ale profesorilor ar trebui ca economia privată şi de stat să producă mai mulţi bani sau cei aflaţi la putere să fure mai puţin.
Pentru ca economia să producă mai mult ca acum ar trebui să ştii ce să faci concret de la 1 ianuarie: unde sunt polii industriali, la ce mari companii din lume să stai în audienţă ca să vină cu investiţii în România, la cine să întinzi covoare roşii, în ce domenii să dai facilităţi astfel încât cei de acolo sa angajeze oameni nu cu salariul mediu pe economie, ce drumuri să faci mai repede, nu să arunci miliarde de euro pe autostrăzi care nu sunt circulate.
Tot ce am auzit în această campanie electorală, care trebuie să dea guvernarea pe următorii patru ani, a fost numai protecţie socială, miau-miauri, cât de mincinos este Ponta şi cât de tâlhar este Băsescu, cât de târziu se trezeşte Crin Antonescu sau cât de prost o duce economia după ce a venit USL la guvernare.De parcă nu sunt toţi aceeaşi politicieni care conduc ţara.
De la 1 ianuarie, cei care vor fi la putere vor da nas în nas cu realitatea şi cu un mediu de business ostil, care a ajuns să urască clasa politică din răsputeri.
Cristian Hostiuc este directorul editorial al ZF. Alte opinii pe zf.ro
-
Ziarul Financiar lansează duminică la ora 13.00, la Gaudeamus, cărţile “Toţi suntem datori c-un faliment”, de Cristian Hostiuc şi “PIB-ul fară ţară”, de Sorin Pîslaru
Târgul de carte Gaudeamus are loc la Romexpo Bucureşti în perioada 21 -25 noiembrie 2012, în Pavilionul Central. Cu prilejul lansării va avea loc o scurtă dezbatere despre “Cum să scrii despre economie”, la care vor participa ca invitaţi analistul economic Ilie Şerbănescu, fost ministru al reformei, Daniel Dăianu, profesor universitar, fost ministru de finanţe şi Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România. Cărţile reunesc editorialele apărute în Ziarul Financiar în ultimii ani, marcaţi de cea mai acuta perioadă de criza economică din ultimii 20 de ani. Editorialele încearcă să surprindă evoluţia economică generală, problemele din administraţia românească, dar şi dezvoltarea unei clase antreprenoriale de care are nevoie România.
-
Opinie Cristian Hostiuc, directorul editorial al ZF: În fiecare dimineaţă beţi un espresso, pe datorie, şi citiţi cel mai bun buletin economic
Ziarul Financiar este în fiecare zi buletinul economic, unde poţi să citeşti ce s-a întâmplat în afaceri, în lumea bancară sau în cea bursieră, în companii – cine a mai venit, cine a mai plecat, ce investiţii se fac sau se taie, cine a cucerit o piaţă sau a intrat în insolvenţă, ce mai este în businessul internaţional din Europa, Statele Unite sau China. Misiunea noastră este de a surprinde prin articole, prin interviuri, prin analize, prin grafice sau prin tabele transformările şi zvârcolirile unei economii într-o tranziţie care parcă nu se termină. FMI este tot la Bucureşti, diferenţa faţă de acum 14 ani este doar de ordin de mărime a datoriei, întreprinderile de stat ori se privatizează ori se structurează, ori se închid (în primul număr al ZF pe prima pagină aveam următorul articol: Coaliţia spune că e pregătită să închidă întreprinderile unde Traian Băsescu, atunci vicepreşedinte al PD, spune că intenţionează să forţeze politic această decizie economică). Cursul este tot stabil, după cum declara Cristian Popa, atunci economist- şef al BNR, acum viceguvernator. Diferenţa este că atunci, în 1998, dolarul era 9.879 lei (0,98 lei după tăierea celor patru zerouri), faţă de 3,56 lei astăzi, iar euro era 11.683 lei (1,168 lei), faţă de 4, 54 lei astăzi, iar dacă economia ar fi rămas tot pe mâna politicienilor, în marea lor majoritate aceiaşi ca acum 14 ani, nu am fi progresat deloc. Numai că din 2000 s-a produs un declic între mediul de stat şi cel privat, odată cu intrarea investiţiilor străine, plecarea la muncă în străinătate a “căpşunarilor”, privatizarea unor companii şi nu în ultimul rând intrarea în NATO şi în Uniunea Europeană.
Toate aceste lucruri au schimbat mediul de afaceri, au creat locuri de muncă cu o productivitate mai ridicată sau au preţuit mai bine activele româneşti. Boom-ul economic de peste noapte, pe care poate îl întâlneşti o dată la 20-30 de ani, susţinut şi prin obţinerea uşoară de credite, a fost ca şi cum te-ai aşeza la masă şi ai începe să comanzi de toate ştiind că plăteşti cu cardul, nu cu cash-ul din buzunar. Dar cardul are şi cea mai mare dobândă, pe care o plătim acum, cu toţii, chiar dacă la masă nu au stat toţi. Cei 14 ani ne-au adus măriri şi decăderi, de businessuri, de pieţe, de oameni şi de companii. PIB-ul a crescut de patru ori, salariul mediu de 3,5 ori, dar datoria externă de zece ori. O maşină este mai ieftină ca acum 14 ani, la fel şi o călătorie cu avionul în Europa.
Să vorbeşti la telefonul mobil era mai scump în 1998 (vă amintiţi de celebrele bipuri, nu?) decât acum. Zara, H&M erau visuri, iar toată lumea venea în Bucureşti la Mall Vitan. Acum sunt 60 de malluri în toată ţara şi 15 în Bucureşti. Nu aveam niciun credit la bancă, pentru că nu se dădeau pentru persoane fizice, iar acum avrem vreo două-trei: pentru apartament, pentru maşină, plus cardul. În Barbu Văcărescu şi Pipera era câmp cu oi. Acum sunt clădiri de birouri din sticlă şi oţel. Între Bucureşti şi Viena erau şase zboruri pe săptămână, iar acum sunt şapte zboruri pe zi. Un apartament în Vitan era şapte-opt mii de dolari, iar acum e de zece ori mai scump. În perioada de vârf acel apartament era şi de 15 ori mai scump.
Creşterea preţurilor la apartamente ne influenţează şi în bine şi în rău viaţa zilnică şi venitul disponibil.
Multe s-au întâmplat în aceşti 14 ani, iar Ziarul Financiar încearcă cu fiecare ediţie să fie cu buletinul economic şi al afacerilor la zi.
Când s-a lansat Ziarul Financiar o parte dintre cei care scriu acum în el, erau la şcoala generală (tocmai intrau în clasa a doua) sau intraseră la liceu. În 1998, Ziarul Financiar ieşea în 8-12 pagini şi avea în jur de 40 de articole pe zi. Acum Ziarul Financiar are 12-24 de pagini, un site cu ştirile în timp real, un program TVpe net, între 30-40 de conferinţe pe an, zece anuare pe an, iar în fiecare zi sunt între 120-150 de articole pe print şi online.
La 14 ani, cu buletinul în mână, ţinem pasul la zi cu economia şi lumea afacerilor, aşa cum sunt ele cu bune şi cu rele, cu măriri şi decăderi, cu greşeli care ne ajung din urmă, cu explozii de businessuri, dar şi cu implozii care de abia aşteaptă să iasă la suprafaţă. Misiunea noastră este de a scrie despre toate aceste lucruri ca o cronică de familie.
