BusinessMagazin

Tag: crestere economica

  • Dezastru: Deşi România are cea mai mare creştere economică din Europa iar companiile caută de zor angajaţi, 90.000 de români vor să plece să muncească în străinătate

    În ciuda faptului că România are cea mai mare creştere economică din Eu­ropa (4,3% în T1), iar multinaţio­nalele şi companiile româneşti caută nonstop angajaţi, aproape 90.000 de ro­mâni au aplicat în ultimele trei luni pentru un loc de muncă în străinătate, o treime dintre aceştia reprezintând cea mai bună forţă de mun­că de pe piaţă, tineri cu vârste între 25 şi 35 de ani.

    Datele privind plecările au fost furnizate de Tjobs, compania care oferă soluţii pentru persoanele care îşi caută un loc de muncă peste hotare.

    „Tinerii de peste 25 de ani care vor să ple­ce din ţară să muncească sunt absolvenţi de facultate. Principalul motiv pentru care aleg să plece este acela că termină facultăţi cu profiluri care nu le asigură locuri de muncă sau sunt foarte puţine poziţii deschise pe piaţa muncii“, spune Raluca Peneş, HR Coordina­tor în cadrul companiei de externalizare de ser­vicii de HR Smartree România.

    Ea adaugă că există totuşi şi persoane care aleg să emigreze, deşi găsesc şi în România un loc de muncă pe profilul lor, însă acesta este mai prost plătit decât în străinătate.

    La un salariu de 1.000 de euro brut, România ar pierde circa 1 mld. euro pen­tru cele 90.000 de persoane care vor să plece în căutarea unui salariu mai bun şi a unui nivel de trai pe măsură, deşi în România sunt multe poziţii deschise în producţie sau retail. Salariile sunt însă de 4-5 ori mai mici, motiv pentru care investitorii locali afirmă că nu găsesc forţă de muncă.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Promisiunile biotehnologiei

    Biotehnologia, cu aplicaţiile sale în cele mai variate domenii, s-ar putea dovedi un atu pentru România, aşa cum IT-ul s-a transformat într-un veritabil motor de creştere economică. Investiţiile în cercetare, acces la finanţări publice şi europene, legislaţie coerentă şi un cadru economic previzibil sunt însă condiţiile fără de care domeniul nu poate prinde aripi.

    Detergenţi pentru haine care curăţă la temperaturi mici. Cantităţi reduse de înălbitor pentru producţia hârtiei. Acestea sunt doar două dintre zonele în care biotehnologia şi-a croit drum, iar în domeniul medical aplicaţiile sale sunt mult mai ample. De la insulina esenţială pentru un pacient cu diabet până la tratamentele bioterapeutice pentru bolnavii de cancer sau vaccinuri, biotehnologia este prezentă în tot mai multe aspecte ale vieţii de zi cu zi. În 2014, la nivel european, veniturile celor peste 2.200 de companii din domeniul biotehnologiei s-au plasat la 3,2 miliarde de euro şi avea peste 61.000 de angajaţi. Îndeosebi industria farmaceutică marşează pe descoperirile domeniului pentru a dezvolta tratamente inovative.

    Ce poate face România pentru a se transforma într-un hub european – şi de ce nu mondial? – în acest domeniu? Industria biotehnologică din domeniul medical se loveşte, în unele state, de diverse impedimente, cel mai pregnant fiind lipsa investiţiilor în cercetare şi dezvoltare, motorul creşterii acestui segment. Este şi cazul pieţei locale, ce s-a dovedit a fi dificilă pentru companiile farmaceutice, conform reprezentanţilor domeniului. ăAutorităţile au implementat diverse propuneri de legi care, de-a lungul timpului, au devenit adevărate poveri pentru industria farma“, spune Gábor Sztaniszláv, director general al Amgen România, unul dintre liderii industriei biofarma la nivel global. În fiecare an, compania investeşte un sfert din cifra de afaceri pentru dezvoltarea de medicamente inovatoare. Una dintre companiile deschizătoare de drumuri în ceea ce priveşte dezvoltarea de produse inovatoare în tehnologia ADN-ului recombinat şi în biologia moleculară, AMGen (Applied Molecular Genetics – Genetică Moleculară Aplicată), companie americană de biotehnologie, a fost fondată în 1980, denumirea actuală (ăAmgen“) preluând-o după trei ani de activitate. Afacerile sale s-au extins în întreaga lume, iar astăzi, după 36 de ani de activitate, compania este prezentă în peste 75 de ţări la nivel mondial şi rulează afaceri de 21,7 miliarde de dolari la nivel global, cifră înregistrată în 2015.

    La nivel global, Amgen a investit în 2015 în jur de 4 miliarde de dolari în cercetarea şi dezvoltarea de medicamente noi, din care 600 milioane de dolari au fost destinate susţinerii unor programe inovative sau construirii unor facilităţi de producţie de ultimă generaţie. ăO parte din sumele investite ar putea fi direcţionate şi către România, dacă am reuşi să dezvoltăm o strategie pe termen mediu şi lung pe plan local“, spune Sztaniszláv.

    Cu mai bine de un deceniu în urmă, Amgen a lansat pe piaţă două dintre primele substanţe terapeutice de origine umană derivate biologic – Epoetină alfa şi Filgrastim – produse care au dus la o îmbunătăţire a stării pentru sute de mii de pacienţi care sufereau de afecţiuni din sfera bolilor renale cronice şi a cancerului. În prezent, compania se concentrează pe şase domenii terapeutice: oncologie/hematologie, boli cardiovasculare, inflamaţie, sănătatea oaselor, nefrologie şi neurologie şi are în dezvoltare 40 de terapii biologice şi şase produse biosimilare. Dintre acestea, două molecule pentru tratarea cancerului se află în ultimă fază clinică – una pentru tratamentul melanomului malign şi una pentru tratamentul mielonomului multiplu.

    Medicamentele Amgen sunt destinate tratării bolilor pentru care numărul de opţiuni terapeutice eficiente este limitat sau oferă o alternativă viabilă la celelalte produse disponibile. Înţelegerea mecanismelor biologice fundamentale ale omului reprezintă un element esenţial în dezvoltarea gamei sale de medicamente. Abordarea Amgen, ce a devenit şi sloganul companiei – ăBiologia pe primul plan“– presupune ca în primă fază cercetătorii să exploreze căile moleculare complexe ale bolii, iar apoi să stabilească ce tip de medicament sau ce modalitate de tratament poate să asigure cel mai ridicat nivel de eficienţă şi siguranţă.

  • Bursele europene au scăzut pentru a treia zi consecutiv

    Industriile vest-europene, inclusiv cea spaniolă, italiană, germană şi franceză, au scăzut cel mai mult, cu peste 2%. Indicele Stoxx Europe 600 a scăzut cu 1,6% în Londra.

    Îngrijorările europene legate de băncile italiene şi de creşterea economică au alimentat temerile legatul de impactul Brexitului asupra Uniunii Europene.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România, burnout: Actualul model de creştere s-a epuizat şi nu există un altul

    În 1996-2000 România avea un PIB anual de aproximativ 40 de miliarde de dolari/euro, cu exporturi anuale de 8-10 miliarde de dolari/euro. Din 1996, odată cu schimbarea puterii, au început să intre timid investiţiile străine prin procesele de privatizare, iar acceptul informal de aderare a României la Uniunea Europeană de la Copenhaga din 1999-2000 a dus la accelerarea acestor investiţii străine până în 2008. Într-un deceniu, România a crescut de patru ori la nivelul PIB-ului şi de cinci – şase ori la nivelul exporturilor. Dar şi cu datorii externe, stat şi privat, de aproape 100 de miliarde de euro.

    Modelul de creştere economică a fost: deschiderea economiei pentru multinaţionale, forţă de muncă ieftină şi bine pregătită, deschiderea pieţelor de consum, deschiderea sistemului bancar, liberalizarea contului de capital, ceea ce a atras miliarde de euro în România, scăderea inflaţiei şi a dobânzilor, stabilitatea preţurilor, privatizarea utilităţilor, liberalizarea treptată a preţurilor administrate etc.

    Cu investiţii străine de aproape 70 mld. euro, România a înregistrat o creştere economică accelerată până în 2008, ceea ce a atras noi locuri de muncă mai bine plătite în multinaţionale, apoi creşteri salariale în celelalte companii şi mai ales majorări salariale la stat.

    După 1990, România s-a trezit fără bani şi fără valută, cu acces închis pe pieţele financiare internaţionale şi de aceea au urmat două decenii în care cuvântul de ordine a fost: avem nevoie de banii investitorilor străini, de banii băncilor străine, de banii instituţiilor internaţionale – FMI, Banca Mondială, BERD, BEI. Acest model a funcţionat până în criză şi chiar în timpul ei, dacă ne referim la faptul că FMI şi Banca Mondială au salvat România şi sistemul bancar cu un împrumut peste noapte de aproape 20 mld. euro.

    Problema este că acest model începe să se epuizeze, iar datele arată acest lucru: investiţiile străine s-au redus considerabil, multinaţionalele care s-au instalat pe piaţă încep să-şi repatrieze banii investiţi fie prin dividende, fie prin rambursarea împru­muturilor către firma-mamă (creditele intragrup), băncile străine au dat înapoi 13 mld. euro către băncile-mamă în opt ani (Document BNR: Băncile străine au retras 13 mld. euro din România. Finanţarea băncilor străine de la centru a fost înlocuită cu banii românilor economisiţi în criză), adică din decembrie 2008, aceste linii de finanţare externe fiind înlocuite cu banii românilor, atraşi prin depozite ban­care.

    Creditele pe termen lung au scăzut. Salariile mici şi forţa de muncă bine calificată, atuuri ale anilor ‘90 şi 2000, au fost înlocuite cu salarii mai mari şi forţă de muncă mai slab calificată, ceea ce începe să-i nemulţumească pe investitori. Mai mult decât atât, forţa de muncă a României s-a epuizat, odată ce 3-4 milioane de români muncesc în afară, punându-se în discuţie necesitatea de a importa forţă de muncă din altă parte.

    Creditele corporate cu scadenţa mai mare de 5 ani, mai puţine decât în 2011. România are nevoie de un nou Pact Viena pentru creditele de investiţii pe termen lung acordate de bănci

    În aceste condiţii, alte investiţii străine nu vor mai veni, ci doar cele punctuale (Ghetoizarea României. Viitoarele investiţii vor veni tot în zonele unde există infrastructură. „Salvarea regiunilor sărace nu se poate face fără o intervenţie masivă a guvernului pentru următorii 10 – 20 de ani.“), care vizează extinderea unor operaţiuni actuale ale unor companii deja prezente pe piaţa românească, în cel mai bun caz. Consolidarea pieţelor este cuvântul de ordine în multinaţionale. Aceasta este situaţia.

    Din păcate, România nu are alt model de creştere economică pentru că nu şi l-a construit în anii de boom şi nici de criză. Având finanţare fie de la FMI, fie de la băncile străine – pe care le-au strâns cu uşa în criză să cumpere titluri de stat şi să finanţeze cheltuielile guvernului -, cei aflaţi la putere nu s-au gândit să construiască altceva.

    Modelul unei creşteri economice bazate pe antreprenorii locali, ca în Polonia, pe investiţii interne are limite. Noile afaceri sunt puţin încurajate de stat, iar antreprenorii români care au apucat să-şi facă afaceri în ultimele două decenii oscilează acum între teama de viitor, de Fisc, DNA şi vânzarea a ceea ce au construit, ca să scape de toate problemele. De noi investiţii, de noi angajări, aproape că nu se pune problema.

    Modelul de creştere economică bazat pe investiţiile statului în infrastructură este la pământ. Nu are cine să facă proiecte şi cine să le administreze. Bani sunt, dar forma instituţională de execuţie a dispărut, fie este coruptă, fie este incompetentă. Statul, cel mai mare investitor în economie, nu poate începe şi nici executa proiecte de utilitate publică în aproape niciun domeniu.

    Modelul de creştere economică bazat pe reduceri de taxe şi creşteri de salarii la stat care să antreneze creşterea consumului în toată economia se epuizează şi el, ultimele gloanţe fiind trase în acest an. Guvernul nu mai are cum să impulsioneze economia prin măsuri fiscale.

    În aceste condiţii, de unde vor veni următoarele creşteri economice, pentru că România pare să ardă intern?

  • România, burnout: Actualul model de creştere s-a epuizat şi nu există un altul

    În 1996-2000 România avea un PIB anual de aproximativ 40 de miliarde de dolari/euro, cu exporturi anuale de 8-10 miliarde de dolari/euro. Din 1996, odată cu schimbarea puterii, au început să intre timid investiţiile străine prin procesele de privatizare, iar acceptul informal de aderare a României la Uniunea Europeană de la Copenhaga din 1999-2000 a dus la accelerarea acestor investiţii străine până în 2008. Într-un deceniu, România a crescut de patru ori la nivelul PIB-ului şi de cinci – şase ori la nivelul exporturilor. Dar şi cu datorii externe, stat şi privat, de aproape 100 de miliarde de euro.

    Modelul de creştere economică a fost: deschiderea economiei pentru multinaţionale, forţă de muncă ieftină şi bine pregătită, deschiderea pieţelor de consum, deschiderea sistemului bancar, liberalizarea contului de capital, ceea ce a atras miliarde de euro în România, scăderea inflaţiei şi a dobânzilor, stabilitatea preţurilor, privatizarea utilităţilor, liberalizarea treptată a preţurilor administrate etc.

    Cu investiţii străine de aproape 70 mld. euro, România a înregistrat o creştere economică accelerată până în 2008, ceea ce a atras noi locuri de muncă mai bine plătite în multinaţionale, apoi creşteri salariale în celelalte companii şi mai ales majorări salariale la stat.

    După 1990, România s-a trezit fără bani şi fără valută, cu acces închis pe pieţele financiare internaţionale şi de aceea au urmat două decenii în care cuvântul de ordine a fost: avem nevoie de banii investitorilor străini, de banii băncilor străine, de banii instituţiilor internaţionale – FMI, Banca Mondială, BERD, BEI. Acest model a funcţionat până în criză şi chiar în timpul ei, dacă ne referim la faptul că FMI şi Banca Mondială au salvat România şi sistemul bancar cu un împrumut peste noapte de aproape 20 mld. euro.

    Problema este că acest model începe să se epuizeze, iar datele arată acest lucru: investiţiile străine s-au redus considerabil, multinaţionalele care s-au instalat pe piaţă încep să-şi repatrieze banii investiţi fie prin dividende, fie prin rambursarea împru­muturilor către firma-mamă (creditele intragrup), băncile străine au dat înapoi 13 mld. euro către băncile-mamă în opt ani (Document BNR: Băncile străine au retras 13 mld. euro din România. Finanţarea băncilor străine de la centru a fost înlocuită cu banii românilor economisiţi în criză), adică din decembrie 2008, aceste linii de finanţare externe fiind înlocuite cu banii românilor, atraşi prin depozite ban­care.

    Creditele pe termen lung au scăzut. Salariile mici şi forţa de muncă bine calificată, atuuri ale anilor ‘90 şi 2000, au fost înlocuite cu salarii mai mari şi forţă de muncă mai slab calificată, ceea ce începe să-i nemulţumească pe investitori. Mai mult decât atât, forţa de muncă a României s-a epuizat, odată ce 3-4 milioane de români muncesc în afară, punându-se în discuţie necesitatea de a importa forţă de muncă din altă parte.

    Creditele corporate cu scadenţa mai mare de 5 ani, mai puţine decât în 2011. România are nevoie de un nou Pact Viena pentru creditele de investiţii pe termen lung acordate de bănci

    În aceste condiţii, alte investiţii străine nu vor mai veni, ci doar cele punctuale (Ghetoizarea României. Viitoarele investiţii vor veni tot în zonele unde există infrastructură. „Salvarea regiunilor sărace nu se poate face fără o intervenţie masivă a guvernului pentru următorii 10 – 20 de ani.“), care vizează extinderea unor operaţiuni actuale ale unor companii deja prezente pe piaţa românească, în cel mai bun caz. Consolidarea pieţelor este cuvântul de ordine în multinaţionale. Aceasta este situaţia.

    Din păcate, România nu are alt model de creştere economică pentru că nu şi l-a construit în anii de boom şi nici de criză. Având finanţare fie de la FMI, fie de la băncile străine – pe care le-au strâns cu uşa în criză să cumpere titluri de stat şi să finanţeze cheltuielile guvernului -, cei aflaţi la putere nu s-au gândit să construiască altceva.

    Modelul unei creşteri economice bazate pe antreprenorii locali, ca în Polonia, pe investiţii interne are limite. Noile afaceri sunt puţin încurajate de stat, iar antreprenorii români care au apucat să-şi facă afaceri în ultimele două decenii oscilează acum între teama de viitor, de Fisc, DNA şi vânzarea a ceea ce au construit, ca să scape de toate problemele. De noi investiţii, de noi angajări, aproape că nu se pune problema.

    Modelul de creştere economică bazat pe investiţiile statului în infrastructură este la pământ. Nu are cine să facă proiecte şi cine să le administreze. Bani sunt, dar forma instituţională de execuţie a dispărut, fie este coruptă, fie este incompetentă. Statul, cel mai mare investitor în economie, nu poate începe şi nici executa proiecte de utilitate publică în aproape niciun domeniu.

    Modelul de creştere economică bazat pe reduceri de taxe şi creşteri de salarii la stat care să antreneze creşterea consumului în toată economia se epuizează şi el, ultimele gloanţe fiind trase în acest an. Guvernul nu mai are cum să impulsioneze economia prin măsuri fiscale.

    În aceste condiţii, de unde vor veni următoarele creşteri economice, pentru că România pare să ardă intern?

  • După 25 de ani…de BERD, încotro?

    De această dată evenimentul, devenit deja tradiţional, a fost mai altfel, aniversar, marcând împlinirea a 25 de ani de la înfiinţarea instituţiei. Motiv de reflecţie, analiză şi bilanţ pentru activitatea băncii de-a lungul sfertului de secol care a trecut, de privit înapoi asupra performanţei băncii, dar şi de (re)setare a unor priorităţi pentru anii ce vor veni.

    BERD, instituţie financiară multilaterală printre ai cărei acţionari se numără şi România, a fost înfiinţată după prăbuşirea comunismului în Europa, în 1991, cu un obiectiv clar: să susţină dezvoltarea economiilor de piaţă în statele postcomuniste, adică apropierea ţărilor foste comuniste de nivelul de dezvoltare al Occidentului. Colaborarea continuă şi după un sfert de secol, semn că tranziţia nu s-a terminat. De-a lungul timpului, BERD – care are o natură oarecum duală (instituţie multilaterală, care funcţionează pe baze comerciale) – s-a extins spre est şi sud, încercând să se reinventeze. Acum, BERD promovează transformarea economică în 37 de ţări care se întind pe trei continente – din Mongolia în Asia Centrală către Maroc pe malul Oceanului Atlantic, din Estonia spre Marea Baltică către Egipt pe Marea Mediterană. Iar cel mai nou acţionar al BERD este China, a doua cea mai mare economie mondială. În acest an, BERD a deschis în premieră birouri în Japonia, la Tokio, şi în SUA, la Washington.

    Făcând bilanţul ultimului sfert de secol, constatăm că BERD a investit mai mult de 105 mld. de euro în peste 4.500 de proiecte în 37 de ţări. Doar în 2015 BERD a investit o sumă istorică de 9,4 mld. euro în 380 de proiecte.

    Miniştrii de finanţe şi guvernatori ai băncilor centrale din ţările beneficiare şi nonbeneficiare, bancheri comerciali şi investitori, au participat la reuniunea BERD şi la business forumul cu tema – „Influencing Change – The Next 25 Years“, alături de alţi oaspeţi de rang înalt din finanţele internaţionale.

    Reuniunea anuală a BERD, oportunitate uriaşă de reclamă pentru ţările mai puţin dezvoltate din regiune, în special în trecut, nu a prea reuşit de-a lungul timpului să atragă prea mulţi investitori din economia reală şi a generat, în consecinţă, puţină dezbatere aplicată, fiind mai mult ocazie de informare, networking şi discuţii one to one între mai marii finanţelor europene.

    BERD va continua să opereze într-o lume care se schimbă rapid, într-un context dificil, provocator, având în vedere, printre altele tensiunile geopolitice din regiune care nu pot fi soluţionate rapid, criza refugiaţilor şi creşterea economică aflată subpotenţial, după cum a spus Sir Suma Chakrabarti, preşedintele instituţiei. „BERD răspunde acum unor provocări mai variate şi mai rapide decât oricând în istoria sa. Vrem să avem un impact mai mare în viitor. Trebuie să construim pe experienţa pe care am acumulat-o de-a lungul celor 25 de ani. Trebuie să răspundem mai bine nevoilor ţărilor şi lumii în schimbare“, a spus şeful BERD în discursul de deschidere a reuniunii aniversare.

    Acţionarii BERD au avut la Londra o dezbatere aprinsă cu privire la rolul instituţiei în revitalizarea creşterii economice, a ţinut să amintească Sir Suma Chakrabarti. Cel mai recent raport regional al BERD privind perspectivele economice au arătat că în cele din urmă, după cinci ani de încetinire, economiile din întreaga regiune, ca întreg, prezintă unele semne de redresare. „Dar rămâne foarte clar că este insuficientă creşterea economică. Mai sunt multe de făcut.“

  • Cum a ajutat Mihai Eminescu Brazilia să obţină cea mai mare creştere economică din lume

    Prima reacţie la o astfel de ştire poate să fie cea de neîncredere. Vorba aia, Eminescu a fost poet. Ce treabă ar avea el cu avântul economic al unui stat modern?!

    Eminescu a fost şi jurnalist, a fost şi sociolog sau politician. Puţini ştiu că printre studiile românului se află şi unul care poartă numele de Teoria Statului Organic, viziune care a stat la baza exploziei economice a Braziliei in perioada 2000 – 2012.

    Ca o confirmare a acestui lucru, Jeronimo Moscardo, ambasador al Braziliei în România, a făcut în anul 2003, cu ocazia decernării de către Academia Română a titlului Doctor Honoris Cauza, o afirmaţie  surprinzătoare:  “Mulţumesc României şi în special domnului Eminescu pentru faptul că Brazilia a cunoscut cea mai mare creştere economică din lume.”

    Jurnalistul Miron Manega, un om care a investigat afirmaţia ambasadorului brazilian, a vorbit despre această descoperire în cadrul emisiunii TV Adevăruri Tulburătoare : Mihail Manoilescu, unul dintre cei mai mari economişti români, fost Guvernator al Băncii Naţionale, a încorporat într-o celebră lucrarea de-a sa, “Noua teorie a protecţionismului economic internaţional”, Teoria Statului Organic a lui Eminescu.

    Cititi mai multe pe www.www.cunoastelumea.ro

  • Cum a ajutat Mihai Eminescu Brazilia să obţină cea mai mare creştere economică din lume

    Prima reacţie la o astfel de ştire poate să fie cea de neîncredere. Vorba aia, Eminescu a fost poet. Ce treabă ar avea el cu avântul economic al unui stat modern?!

    Eminescu a fost şi jurnalist, a fost şi sociolog sau politician. Puţini ştiu că printre studiile românului se află şi unul care poartă numele de Teoria Statului Organic, viziune care a stat la baza exploziei economice a Braziliei in perioada 2000 – 2012.

    Ca o confirmare a acestui lucru, Jeronimo Moscardo, ambasador al Braziliei în România, a făcut în anul 2003, cu ocazia decernării de către Academia Română a titlului Doctor Honoris Cauza, o afirmaţie  surprinzătoare:  “Mulţumesc României şi în special domnului Eminescu pentru faptul că Brazilia a cunoscut cea mai mare creştere economică din lume.”

    Jurnalistul Miron Manega, un om care a investigat afirmaţia ambasadorului brazilian, a vorbit despre această descoperire în cadrul emisiunii TV Adevăruri Tulburătoare : Mihail Manoilescu, unul dintre cei mai mari economişti români, fost Guvernator al Băncii Naţionale, a încorporat într-o celebră lucrarea de-a sa, “Noua teorie a protecţionismului economic internaţional”, Teoria Statului Organic a lui Eminescu.

    Cititi mai multe pe www.www.cunoastelumea.ro

  • România, pe primul loc la creştere în UE. BNR avertizează: este o creştere forţată

    România raportează cea mai înaltă creştere din UE pe T1, dublu faţă de Spania sau Germania, dar BNR avertizează că este o creştere dopată de măsuri prociclice.

    Cu o creştere economică de 1,6% în primul tri­mes­tru faţă de trimestrul IV din 2015, România se detaşează substanţial de celelalte state din UE şi mai ales de cele din Europa de Est, unde avansul a slăbit în special din cauza împuţinării fon­du­rilor europene. Pe locul următor sunt Cipru, cu 0,9%, apoi Spania, cu 0,8%. În trimestrul I 2016 faţă de trimestrul I din 2015 creşterea brută a fost de 4,3%. În 2015 PIB-ul a crescut cu 3,7%.

    „Accelerarea creşterii economice este efect direct al politicilor prociclice, care apar de fiecare dată înainte de ale­geri. Nu este bine, pentru că după aceea vom avea politici forţat anticiclice. Nu îmi spune mare lucru faptul că avem cea mai mare creştere din Europa. Este o creş­tere forţată, se vede deja că avem un de­ficit extern în creştere“, a spus Eugen Ră­dulescu, director al Direcţiei de Sta­bi­li­tate Financiară din cadrul Băncii Naţionale.

    În ceea ce priveşte zona euro, elita eco­nomiilor din UE şi principala desti­na­ţie pentru exporturile româneşti, Ger­ma­nia s-a dovedit a fi cel mai puternic mo­tor de creştere, ducând avansul la 0,5%, faţă de 0,3% în trimestrul anterior.

  • PIB-ul a crescut anul trecut cu 3,7%, la 710,26 miliarde lei, susţinut în principal de consum

    Produsul Intern Brut a crescut anul trecut cu 3,7% faţă de 2014, la 710,266 miliarde lei, ca serie brută, după ce a consemnat acelaşi avans în ultimul trimestru al anului, ajungând la 209,996 miliarde lei, creşterea fiind susţinută în principal de comerţ, reparare auto şi hoteluri şi restaurante, informează Mediafax.

    Pe date ajustate sezonier, PIB-ul estimat pentru ultimul trimestru al anului s-a plasat la circa 180,05 miliarde lei preţuri curente, în creştere cu 1,1% faţă de trimestrul anterior şi cu 3,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în termeni reali, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

    La creşterea PIB au contribuit toate ramurile economiei, cu excepţia agriculturii, silviculturii şi pescuitului.

    Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hotelurile şi restaurantele au avut o contribuţie de 1% la creşterea economică, cu o pondere de 15,8% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 6,4%.

    Impozitele nete pe produs au avut un aport de 0,7%, cu o pondere de 12,1% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 5,7%.

    Construcţiile au contribuit cu 0,6%, având o pondere de 7,4% la formarea PIB, iar volumul lor de activitate s-a majorat cu 8,8%. Cu acelaşi procentaj au contribuit şi informaţiile şi telecomunicaţiile, cu o pondere mai redusă la formarea PIB (5,7%), dar care au înregistrat o creştere semnificativă a volumului de activitate (11,8%).

    Indutria a contribuit cu 0,5% la creşterea economică, având o pondere de 23,2% la formarea PIB, iar volumul său de activitate s-a majorat cu 2%.