Tag: Concurenta

  • Lipsă de coerenţă şi transparenţă în Ministerul Energiei

    Reprezentanţii autorităţilor române au primit clarificări de la cele două instituţii europene cu privire la rolul Comisiei în analiza modificărilor propuse de proiectul de ordonanţă de urgenţă care redimensionează schema de susţinere a producţiei de energie din surse regenerabile. O aprobare a Comisiei presupune însă o procedură oficială, în care se prezintă documente, cifre, explicaţii şi se finalizează cu un aviz scris şi dat apoi publicităţii. Drept urmare, RWEA consideră că declaraţiile oficiale care susţin ‘unda verde’ a Comisiei Europene pentru a promova ordonanţa de urgenţă sunt hazardate şi provoacă dezinformare.

    În cadrul discuţiilor cu RWEA, reprezentanţii Directoratului General Energie şi ai Directoratului General Concurenţă au subliniat necesitatea notificării Comisiei Europene despre noul proiect de OUG, făcut public  la începutul lunii aprilie, pentru ca forurile europene să poată analiza în cunoştinţă de cauză impactul acestor modificari legislative.

     Analiza de impact ar urma să se desfăşoare pe două teme distincte: una ce se referă la schema de sprijin pe bază de certificate verzi şi cealaltă privind scutirea marilor consumatori de la plata unei părţi a certificatelor verzi. Legat de schema de sprijin, România trebuie să trimită la Bruxelles calcule care să argumenteze soluţia amânării unui număr de certificate şi să explice cum se va face recuperarea acestora, la ce valoare şi cum va afecta acest mecanism întreaga piaţă de energie. Proiectul de OUG iniţiat de minister prevede, în cazul producătorilor de energie eoliană, amânarea unui certificat verde pe o perioadă de trei ani şi jumătate.

     Totodată, autorităţile de la Bucureşti vor trebui să aducă lămuriri în faţa oficialilor europeni în privinţa discriminării pe care o va crea noul OUG, dat fiind că amânarea unui număr de certificate verzi se aplică doar tehnologiilor eoliană, fotovoltaică şi microhidrocentralelor noi, nu şi biomasei şi microhidrocentralelor retehnologizate.

    Producătorii de energie eoliană s-au arătat dispuşi să dialogheze cu guvernul, însă până la acest moment nu au fost posibile discuţii serioase, iar oficialii de resort nu au ţinut cont de propunerile scrise ale industriei.

  • YOUTUBE lansează abonamentele. Ce preţuri vor avea canalele plătite

     În faza iniţială, serviciile plătite vor fi disponibile în regim limitat, cu 30 de canale partenere, variind de la “Sesame Street” la “Ultimate Fighting Championship”, la un preţ de aproximativ 2,99 dolari pe lună pentru un canal, a anunţat YOUTUBE într-o conferinţă, transmite Bloomberg.

    YOUTUBE va găzdui serviciile oferite de distribuitori, model care presupune costuri mai reduse comparativ cu Netflix, care cumpără licenţe de la producătorii de conţinut. Serviciul video al Google va reuşi astfel să evite riscurile presupuse de crearea de conţinut, îmbogăţind totodată oferta disponibilă clienţilor.

    Primele 30 de canale plătite disponibile pe YouTube fac parte dintr-un program pilot, a declarat în conferinţă Malik Ducard, director în cadrul companiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Uniunea Europeană: Motorola Mobility abuzează de poziţia pe piaţă cu cereri de interzicere a produselor Apple

     Executivul UE a trimis Motorola Mobility o plângere antitrust în acest sens, relatează Bloomberg.

    “Companiile ar trebui să îşi folosească timpul inovând şi concurând în baza meritelor produselor oferite, nu folosind incorect drepturile de proprietate intelectuală în scopul de a ţine în loc concurenţa, în detrimentul inovaţiei şi al dreptului de a alege al cumpărătorului”, a declarat luni comisarul pentru Concurenţă Joaquin Almunia.

    UE încearcă să elimine abuzurile legate de drepturile de proprietate intelectuală, în condiţiile în care Motorola Mobility, Microsoft, Apple şi Samsung Electronics obţin victorii comerciale prin hotărâri judecătoreşti divergente, în întreaga lume.

    Anul trecut, Almunia a trimis Samsung o plângere oficială, legată de maniera în care compania se foloseşte de patente, şi are în vedere stabilirea unor reguli care să împiedice companiile să se folosească incorect de invenţii, în detrimentul concurenţei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Compania Samsung este anchetată în Taiwan

     Autoritatea pentru supravegherea concurenţei din Taiwan a primit la începutul lunii aprilie sesizări potrivit cărora mai multe comentarii apărute pe forumurile online din ţară ar putea fi generate chiar de Samsung.

    Instituţia a precizat că ancheta are la bază reglementări legate de publicitatea falsă sau mascată, care prevăd sancţiuni de până la 25 milioane dolari taiwanezi (837.000 dolari SUA) pentru fiecare incident. De asemenea, o parte a investigaţiei vizează acuzaţii sancţionate mai aspru, de defăimare, care pot conduce la începerea urmăririi penale.

    Autorităţile vizează atât comentarii care critică smartphone-urile produse de rivalii Samsung, inclusiv compania taiwaneză HTC, şi laudă produsele comaniei sud-coreene. Comisia de anchetă a cerut informaţii de la HTC, dar nu a contactat încă Samsung.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dezvoltatorii profită de scăderea stocului de locuinţe noi în anumite zone şi urcă preţurile

     Astfel, o analiză a ofertelor care vor fi expuse la tIMOn, între 18 şi 21 aprilie, arată că preţurile locuinţelor au scăzut în centru pentru a creşte surprinzător în unele zone, chiar periferice, cauza fiind stocul de apartamente în scădere şi dispariţia concurenţei, ceea ce face ca în anumite zone sau segmente de piaţă să existe monopol din partea unor dezvoltatori.

    “Înregistrăm o tendinţă surprinzătoare, într-o piaţa care oricum s-a comportat atipic în ultimii 4 ani: creşterea preţurilor la câteva ansambluri rezidenţiale, faţă de ediţia din toamnă a tIMon. Mai mult decât atât, nu vorbim întotdeauna de ansambluri noi, de ansambluri de lux sau de zone centrale; din ceea ce ne-au comunicat expozanţii, avem creşteri de preţuri în cartiere şi chiar spre periferie. Explicaţia este una simplă: stocul scăzut de locuinţe. Acolo unde nu mai există concurenţă, pentru că, spre exemplu, ansamblul concurent a finalizat vânzările, dezvoltatorul creşte preţul. Este o regulă simplă a economiei de piaţă, dar relativ periculoasă pentru piaţa rezidenţială, care are nevoie de stabilitate şi de încrederea cumpărătorilor”, a declarat Vlad Vlăsceanu, director tIMOn.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Microsoft lucrează la un smartwatch, piaţă pe care ar putea concura cu Apple, Samsung şi Google

     În primele luni ale acestui an, Microsoft a cerut furnizorilor din Asia să livreze componente pentru un eventual dispozitiv care s-ar încadra în categoria smartwatch, au declarat persoane din conducerea companiilor furnizoare, citate de cotidianul Wall Street Journal. Unul dintre directorii citaţi a afirmat chiar că s-a întâlnit cu echipa de cercetare&dezvoltare a Microsoft.

    Pentru prototip, grupul american a cerut furnizorilor ecrane de 1,5 inci (3,8 centimetri).

    Nu este încă sigur dacă Microsoft va decide să ducă proiectul până la capăt, au spus sursele.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Trei din patru români care pleacă în vacanţe în străinătate ajung la mare. Care este cea mai mare concurenţă pentru litoralul din România

     Pentru majoritatea românilor, cuvântul “vacanţă” este sinonim cu mare şi plajă. Fie că îşi petrec concediul în ţară, fie că îşi permit să meargă peste graniţe, celor mai mulţi români le place să îşi încarce bateriile stând la soare, pe ţărmul mării.

    “Cam 75-80% dintre românii care cumpără vacanţe în străinătate prin agenţiile de turism merg la mare. Restul se duc în city break-uri sau circuite. Aproape toate familiile cu copii vor la mare. Merg în Bulgaria foarte mulţi, în Grecia, în Turcia, Spania, Croaţia, dar şi în Franţa, pe Coasta de Azur, sau în Italia – Sardinia sau Sicilia”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Cristian Pandel, proprietarul agenţiei Christian Tour, cel mai mare operator de chartere din România în acest an, cu 17 destinaţii pe săptămână.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Amenda dictată de Concurenţă împotriva Farmexpert, redusă de la 11 la 1 mil. lei

    Curtea de Apel Bucureşti a decis reducerea cu peste 90%, la 1 milion de lei, a amenzii aplicate distribuitorului farmaceutic Farmexpert DCI de către Consiliul Concurenţei în 2011, într-un dosar privind presupuse înţelegeri de interzicere a exportului de produse Bayer şi Sintofarm. În acest dosar Farmexpert a fost reprezentat de avocaţii firmei D&B David şi Baias, care au obţinut o decizie definitivă ce poate fi însă atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Farmexpert primise iniţial o amendă de circa 11 milioane lei după ce în martie 2012 Consiliul Concurenţei anunţase că amendează cu 12 milioane euro companiile farmaceutice Bayer, Sintofarm şi distribuitorii Mediplus, Polisano, Relad, Farmexim, Farmexpert, Fildas, Montero, ADM, Pharmafarm în acest dosar.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • ANCHETĂ LA APPLE: UE analizează contractele încheiate de compania americană cu mai mulţi operatori telecom pentru iPhone

     Mai mulţi furnizori de servicii telecom au transmis informaţii în această privinţă Comisiei Europene, deşi nu au depus plângeri formale.

    Acuzaţiile aduse Apple se concentrează asupra unor contracte cu operatori francezi, însă ar putea fi implicate şi alte ţări, a spus sursa, informează cotidianul New York Times.

    Comisia Europeană a confirmat că analizează contractele Apple cu operatorii, în timp ce un purtător de cuvânt al companiei americane a declarat New York Times că Apple respectă legislaţia locală oriunde desfăşoară afaceri.

    Persoane familiarizate cu relaţiile Apple cu operatorii au afirmat că unii furnizori de servicii telecom trebuie să accepte condiţii deosebit de stricte pentru a vinde iPhone, situaţie care face dificilă concurenţa din partea altor producători de smartphone-uri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legea Concurenţei va fi modificată; angajaţii, încurajaţi să denunţe firmele care o încalcă

     “La Legea Concurenţei avem acum un mecanism care ne permite ca pentru companiile care recunosc încălcarea legii să acordăm imunitate. Primul care vine scapă, capătă imunitate. Nu este o măsură foarte populară, avem doar câteva cazuri. Vrem însă să introducem modelul pe care îl au maghiarii. Dacă vine un angajat al companiei şi spune că firma sa a făcut ceva în neregulă, să avem un mecanism prin care să primim aceste sesizări şi chiar să putem să-i recompensăm. În Ungaria prinde bine şi este modelul american. În America au ajuns să dea milioane de dolari celor care vin şi denunţă băncile pentru comportamente incorecte”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

    Alt element pe care instituţia îl are în vedere este finalizarea investigaţiilor într-un interval de timp mai scurt.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro