Am stat în Peru aproape trei săptămâni şi nu mi-au ajuns. Mi-au rămas de bifat pe listă plajele din nord, lacurile ascunse în munţii Huaraz şi lacurile de sare de la Maras. Lista este însă mult mai scurtă decât cea a locurilor bifate.
Dacă ar fi să alcătuiesc un top al experienţelor ce nu trebuie ratate (este destul de dificil pentru că bătălia pentru podium a fost tare strânsă) pe prima poziţie ar fi deşertul Atacama, de unde nu trebuie să pleci fără să faci sandboarding – să te dai cu placa pe dunele înalte de câteva zeci, chiar peste 100 de metri -, să conduci un buggy – o maşină ce pare ruptă dintr-un joc sau dintr-unul dintre filmele din seria Transformers – şi să înnoptezi la unul dintre hotelurile din oaza Huacachina.
Tot aici merită să faci o vizită la una dintre cramele care produc băutura locală Pisco. După o degustare ce cuprinde cinci tipuri de Pisco şi două de vin capeţi mai mult curaj pentru a te arunca peste dune într-un buggy. “Avem vin pentru făcut copii, dar avem şi pisco pentru despărţiri. Avem pentru de toate”, zâmbeşte ghidul grupului.
Dacă pisco simplu, nearomat, este greu de digerat, nu trebuie decât să adaugi suc de lămâie, zahăr, albuş de ou şi scorţişoară şi e gata cocktailul pisco sour – una dintre cele mai cunoscute băuturi locale. În opinia localnicilor pisco sour merge cel mai bine cu un cuy (porcuşor de Guineea) sau cu o friptură de alpaca. Cei care nu vor animalele în farfurie, pot admira porcul de Guineea viu, îmbrăcat în straie de sărbatore, iar cu alpaca pot socializa direct, aceasta fiind interesată de un contact direct cu turiştii. Alpaca, la fel ca lama, este un animal domesticit, căruia îi place să ofere turiştilor în amintire un sărut. Nu trebuie decât să pari interesat.
La polul opus, vicuna – un animal înrudit cu celelalte două şi des întânit în Peru – este sălbatică. Mai mult, vicuna este un animal protejat de lege, astfel că vătămarea sau uciderea ei se pedepseşte cu închisoarea şi cu o amendă de câteva mii de dolari. Poate părea cam mult pentru un animal ce arată ca o combinaţie de cămilă şi capră.
Niciunul dintre cele două nu are însă o blană atât de scumpă. Un pulover din lână de vicuna poate ajunge la câteva mii, chiar zeci de mii de dolari. “Este considerat un material mai fin decât caşmirul”, justifica preţul Miguel, directorul unui magazin de ţesături din alpaca, baby alpaca şi vicuna. Dacă 6.000 de dolari pentru un pulover din lână de vicuna pare prea mult, atunci poate pare rezonabil să dai 600 de dolari pentru unul din baby alpaca.
Dacă nu, rămâne întotdeauna opţiunea de a da 30 de soles, moneda naţională, sau 12 dolari, pentru un pulover vândut pe stradă, pe marginea şoselei sau în pieţe de localnici. Nu are fir de lână de vicuna, însă este făcut dintr-un amestec ce conţine lână de alpaca. Preţul de pornire nu este niciodată atât de mic însă poate fi negociat. Peruanii nu au plăcerea negocierii ca în cazul turcilor sau al marocanilor, aşa că negocierile nu vor fi nici foarte lungi şi nici foarte spumoase. Poţi obţine însă reduceri de 50% sau chiar mai mult.
