Tag: BBC

  • În timpul zilei practică una dintre cele mai solicitante slujbe existente, iar noaptea fotografiază vedete rock

    ”Pacienţii mei sunt mereu pe primul loc aşa că sunt chirurg full time, iar fotografia este jobul meu de noapte. Am decis să devin chirurg când aveam 12 ani şi m-am concentrat pe acest lucru”, spune el în interviul acordat BBC: Fotografia a fost însă pasiunea lui începând cu vârsta de 15 ani, când a început să îşi folosească camera Leica în diferite proiecte.

    A primit prima acreditare de presă la festivalul de jazz Cheltenham şi a început să facă poze la evenimente muzicale în urmă cu 10 ani. De atunci, a fotografiat cântăreţi precum Jamie Cullum, Gregory Porter şi Wilko Johnson.

    Johnson a fost de altfel încurajat de Chan să caute o a doua opinie după ce a primit diagnosticul de cancer pancreatic în fază terminală, în 2013. Chan a făcut posibilă întâlnirea lui Johnson cu chirurgul Emmanuel Huguet, care l-a operat ulterior şi i-a salvat viaţa. Chan spune că atât în chirurgie, cât şi în fotografie, se bazează pe abilităţi similare. Când fotografiază în alb şi negru, vede ”lumina şi compoziţia care mă ajută la jobul meu de zi, când lucrez la o operaţie de reconstrucţie, spre exemplu.”

    Pentru Chan, ambele cariere sunt despre oameni. Vrea ca pozele lui să spună o poveste, iar spectatorul ”să fie prezent în acel moment”; el spune totodată că o parte importantă din viaţa de chirurg este că poată să aducă veşti bune cu pacienţii lui.
    Chan nu este singurul cu o carieră ”duală”: în timp ce unii oameni au mai mult de un job ca urmare a necesităţilor financiare, mulţi procedează aşa din lipsa de variante şi pentru găsirea unor provocări profesonale.

    Pe reţeaua socială LinkedIn există o tendinţă crescătoare a celor care, în descrierea de carieră, includ cuvintele ”multiplu”, ”dual”, ”portofoliu de cariere”.

    Un alt exemplu relevant în acest sens este cel al lui Goerge Osborne: consultant în cadrul BlackRock Investment Institute, membru al parlamentului britanic şi, în curând, redactor al London Evening Standard.               

  • Theresa May vrea alegeri parlamentare anticipate în Marea Britanie în iunie

    “Am ajuns la concluzia că singura modalitate de garantare a certitudinii şi siguranţei pentru anii care urmează este organizarea acestor alegeri”, a declarat Theresa May, supusă presiunilor din partea colegilor din Partidul Conservator şi din partea opoziţiei laburiste şi liberal-democrate în contextul activării procedurii Brexit.

    “Întreaga ţară este unită în jurul deciziei Brexit, mai puţin membrii Parlamentului. Disensiunile din Parlament riscă să afecteze capacităţile de a transforma Brexit în succes”, a spus Theresa May.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Un artist a inventat un nou tip de îmbrăcăminte. Hainele care te fac invizibil

    Utilizarea software-ului de recunoaştere facială în scopuri comerciale este o practică din ce în ce mai folosită, iar companii mari ca Amazon sau Facebook se bucură de efectele sale. Între timp, cei care se luptă pentru dreptul la intimitate ripostează.

    Proiectul Hyperface presupune imprimarea unor modele, pe textile sau articole de îmbrăcăminte, special create pentru a induce în eroare softurile de acest tip. Hyperface presupune anumite tipare de imprimeuri care pot fi interpretate de software ca părţi ale feţei umane, precum ochi, gura şi alte caracteristici. Interpretarea vestimentară a artistului Adam Harley reprezintă, după spusele sale, o ofensă la adresa tehnologiei intruzive. 

    Aceasta nu este prima dată când Harvey a încercat să inducă în eroare software-ul de recunoaştere facială. Pe parcursul proiectului precedent, CV-ul Dazzle, a încercat să creeze o estetică de machiaj şi hairstyling cu acelaşi scop, de a îngreuna sau stopa procesul software-ului. Mai multe detalii despre proiectul Hyperface vor fi dezvăluite de Harvey şi echipa sa luna aceasta.

     

     

  • Un artist a inventat un nou tip de îmbrăcăminte. Hainele care te fac invizibil

    Utilizarea software-ului de recunoaştere facială în scopuri comerciale este o practică din ce în ce mai folosită, iar companii mari ca Amazon sau Facebook se bucură de efectele sale. Între timp, cei care se luptă pentru dreptul la intimitate ripostează.

    Proiectul Hyperface presupune imprimarea unor modele, pe textile sau articole de îmbrăcăminte, special create pentru a induce în eroare softurile de acest tip. Hyperface presupune anumite tipare de imprimeuri care pot fi interpretate de software ca părţi ale feţei umane, precum ochi, gura şi alte caracteristici. Interpretarea vestimentară a artistului Adam Harley reprezintă, după spusele sale, o ofensă la adresa tehnologiei intruzive. 

    Aceasta nu este prima dată când Harvey a încercat să inducă în eroare software-ul de recunoaştere facială. Pe parcursul proiectului precedent, CV-ul Dazzle, a încercat să creeze o estetică de machiaj şi hairstyling cu acelaşi scop, de a îngreuna sau stopa procesul software-ului. Mai multe detalii despre proiectul Hyperface vor fi dezvăluite de Harvey şi echipa sa luna aceasta.

     

     

  • Sheila Abdus-Salaam, prima judecătoare musulmană din SUA, a fost găsită moartă în râul Hudson

    Poliţia din New York a anunţat că trupul femeii a fost găsit în apă, în urma unei alerte primite prin intermediul serviciului de urgenţă, iar medicii au pronunţat imediat decesul.

    Familia Sheilei Abdus-Salaam a identificat-o, iar o examinare post-mortem va determina cauza decesului. Femeia era complet îmbrăcată şi nu prezenta semnele unui traumatism, au mai precizat poliţiştii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Modul inedit în care o bunică a folosit geanta Louis Vuitton de 1.100 dolari primită de la fiul ei

    O postare în social media (pe reţeaua socială Dcard) în care o bunică din Taiwan folosea o geantă Louis Vuitton pentru a transporta peşte a devenit virală, potrivit BBC. În postare (publicată în chineză), fiul ei spune că bunica nu realizase că noua ei geantă era un iconic Louis Vuitton şi l-a umplut cu cumpărături, inclusiv cu peşte proaspăt.

    După cum spune el, bunica descoperise că noua geantă era rezistentă la apă, dar cam grea. Geanta, model ”Nerverfull” este apreciată în toată lumea şi se vinde cu un preţ de 1.110 dolari. Explicaţiile sunt oferite de fiul ei: bunica lui folosea aceeaşi geantă de foarte mulţi ani şi a vrut să-i ofere drept cadou una scumpă. Recunoaşte că a rămas fără cuvinte când a văzut poza în care îi arăta că foloseşte poza la cumpărături, dar a decis să nu îi spună de greşeala făcută după ce a văzut cât de fericită era. Postarea a strâns peste 31.000 de likeuri.

  • Care este prima ţară creştină din lume

    Armenia este o ţară mică, cu o populaţie de doar 3 milioane de locuitori, dar mulţi istorici cred că în 301 după Hristos, ea a devenit prima ţară care a adoptat creştinismul ca religie oficială.

    În prezent 95% dintre armeni sunt creştini. Conform legendei armenii au fost creştinaţi de către Grigorie Luminătorul. 

     

  • Acest oraş e unic în Europa. Ce sunt societăţile secrete “txokos”

    Situată în zona orasului vechi, Kanoyetan este cea mai “bătrână” astfel de societate, numărând 115 ani. 

    Preşedintele clubului, Gabrielle Otegui Polit, şi Txema Garay Iribaren, un membru de bază au fost de acord, în 2016, să dezvăluie unui jurnalist BBC câteva dintre secretele acestui univers.

    “Acest club este ca o a doua familie pentru fiecare membru, este refugiul nostru, regatul nostru”, spune Polit.

    Cititi tot articolul pe www.gustarte.ro

  • Cele cinci numere cruciale care vor defini următorii 100 de ani

    În 2016 populaţia planetei a crescut cu 83 de milioane, cât toată Germania. Potrivit scenariului cel mai probabil al Naţiunilor Unite, până în 2100 populaţia globală va ajunge la 11,2 miliarde de persoane, scrie BBC.

    Vârsta medie a populaţiei va fi de 42 de ani în 2100 de la 24 cât era în 1950. Azi vârsta medie este 30 de ani. Această medie creşte deoarece oamenii tind să trăiască mai mult şi să facă mai puţini copii decât în trecut.

    66% din populaţia globală va trăi la oraş până în 2050, adică în jur de 6,3 miliarde de oameni, de la 4,1 miliarde cât este azi. Cea mai mare densitate de oameni se va înregistrat în Marea Britanie unde vor trăi în jur de 26 de mii de oameni pe kilometru pătrat, iar densitatea cea mai scăzută va fi in SUA (700 de oameni pe km2). Până în 2030 vor apărea 41 de megaoraşe, fiecare cu o populaţie de peste 10 milioane de oameni.

    664% reprezintă creşterea consumului de energie solară între 2010 şi 2015. În prezent, în proporţie de 86% din energie consumată provine din combustibili fosili, în timp ce energia din surse regenerabile înseamnă doar 10% din totalul energiei. În viitor, odată cu creşterea utilizării energiei solare, ţările cu mult pământ se vor găsi în avantaj pentru că vor putea instala mai multe eoliene.

    47% din slujbele de azi din Statele Unite se află sub ameninţarea automatizării/robotizării. Aceste date vin de la o cercetare realizată de Oxford University. Cei mai în pericol sunt: telemarketerii, contabili, taximetriştii sau barmanii.

  • UE începe să TAXEZE Marea Britanie pentru ieşirea din blocul comunitar. Un acord de 21 de miliarde de lire a fost blocat

    Comisia Europeană a spus că acordul ar fi creat un „monopol de facto” pentru anumite servicii financiare, relatează BBC.

    Fuziunea s-ar fi realizat între cei mai mari operatori de burse de valori din Europa.

    London Stock Exchange Group a avertizat luna trecută că este puţin probabil ca acordul să primească aprobarea Uniunii Europene, din cauza îngrijorărilor legate de faptul că ar limita competiţia.

    Cele două instituţii au anunţat planul de a fuziona în urmă cu un an, cu scopul de a crea o companie comercială care ar putea intra mai bine în competiţie cu rivalii din Statele Unite.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro