Din 2004, de când s-a extins mai rapid creditarea în România, şi până în 2011 inclusiv, profitul net în sistemul bancar a fost de 16,7 miliarde de lei, şi chiar dacă din cauza crizei, în 2010 şi în primele trei trimestre din 2011, o parte dintre bănci au înregistrat pierderi totale de 1,3 mld. lei, sistemul bancar a rămas cu un câştig net de peste 15 mld. lei, ceea ce “e un bilanţ rodnic”, declara luna trecută Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR.
Mai mult, din profitul total au fost distribuite ca dividende mai puţin de 5 miliarde, iar aproape 12 miliarde au fost reinvestite: “băncile n-au fugit repede cu banii să-i ofere acţionarilor, ci i-au reinvestit pe cei mai mulţi, mizând pe dezvoltare într-un mediu economic stabil, predictibil, cu potenţial de absorbţie şi generator de profituri substanţiale”, observa Georgescu.
Discursul său răspundea, indirect, temerilor că extinderea crizei în zona euro şi cerinţele noi de adecvare a capitalului vor duce la o fugă a băncilor străine din România, cu consecinţa secării creditului, devastatoare pentru o economie atât de dependentă de banii din străinătate. Restrângerea creditării a fost, de fapt, o problemă acuzată de oamenii de afaceri încă din 2009, de la începutul crizei în România, însă a revenit în prim-plan după recomandarea din noiembrie a băncii centrale din Austria ca instituţiile financiare ale ţării care au filiale în Est să limiteze la 110% proporţia dintre creditele nou acordate de aceste filiale, pe de o parte, şi depozitele noi ori alte resurse de finanţare atrase local (ceea ce era, în fond, un apel la reducerea supraexpunerii).
În cel mai recent raport privind sectorul bancar din Europa Centrală şi de Est, analiştii Raiffeisen Research din Viena afirmă, într-adevăr, că până în 2015, “cu posibila excepţie a Albaniei, este improbabil ca sectoarele bancare din Europa de Sud-Est să cunoască rate mari de creştere nominală a volumelor de credite şi active”. Mai ales că vârful creditelor neperformante nici n-a fost încă atins în unele ţări, iar volumul respectivelor credite va putea descreşte până în 2015 doar la aproximativ o treime din nivelul actual, într-un scenariu optimist (ceea ce pentru România ar însemna scăderea de la circa 15% la aproximativ 3% în totalul împrumuturilor), sau la aproximativ două treimi, intr-un scenariu pesimist.
Cu toate acestea, “piaţa bancară din România are toate şansele să fie cea mai atractivă din sud-estul Europei în aceşti ani, datorită atât faptului că este cea mai mare din Europa de Sud-Est, cât şi şanselor de creştere aparent sustenabilă, ceea ce înseamnă o rată de creştere nominală a creditelor şi a activelor de circa 8-11% anual în euro”, cred analiştii Raiffeisen.
Pentru 2012, singurul bancher care a anunţat până acum un obiectiv de creştere a creditării cu două cifre este Robert Rekkers, care a afirmat la evenimentul Meet the CEO, organizat în decembrie de BUSINESS Magazin, că Banca Transilvania, cea mai mare instituţie bancară cu capital privat autohton, are ca ţintă o majorare a creditării cu 10%. Cât priveşte băncile cu capital majoritar străin, speranţele ca ele să-şi majoreze creditarea vor fi direct legate de capacitatea şi de efortul lor de a atrage depozite, având în vedere situaţia băncilor-mamă: “S-a observat în ultimele şase luni o scădere masivă a finanţării pentru sistemul bancar european, îndeosebi la nivelul finanţărilor pe termen lung. Prin urmare, capitalul va fi mai scump şi mai greu de accesat în 2012. Desigur, liderii politici şi conducerea Băncii Centrale Europene pot schimba această situaţie, prin asigurarea de lichiditate suficientă sistemului bancar şi prin recapitalizarea băncilor cu probleme”, comentează Vasile Iuga, country managing partner al PwC România.
Din punctul de vedere al beneficiarilor de împrumuturi, Dragoş Dinu, partener al firmei de consultanţă pentru industria farmaceutică Link Resource, spune că nu se aşteaptă însă la foarte multe investiţii noi pentru 2012 în care antreprenorii să fie dornici să apeleze la credite, într-un context volatil şi înainte de alegeri. “Finanţările, atâtea câte vor fi, se vor duce către businessurile stabile şi care şi-au dovedit capacitatea de a se restructura şi de a-şi relua creşterea în 2011 sau către zona de fuziuni şi achiziţii”, afirmă el.
Alina Radu, partener NNDKP, adaugă că băncile vor continua să fie selective cu proiectele finanţate, iar pe măsură ce condiţiile de creditare devin mai stricte, companiile care sunt parte din grupuri cu prezenţă internaţională s-ar putea îndrepta mai degrabă spre soluţii de finanţare la nivelul grupului în loc de a discuta obţinerea unei finanţări la nivel local, pentru că prima abordare le facilitează obţinerea de credite şi condiţiile de acordare.
Pentru împrumuturile către persoane fizice, Marius Popescu, directorul general al ING Pensii, anticipează că adoptarea regulamentului privind creditele pentru populaţie “va restricţiona semnificativ creditul în valută”, însă, în acelaşi timp, reducerea treptată a dobânzii de politică monetară de către BNR (ajunsă acum la 5,75%) reprezintă un semnal de încurajare a creditării in lei, aşa încât “este posibil să asistăm la o revigorare uşoară a împrumuturilor în moneda naţională şi la o diminuare a creditului în valută, în condiţiile în care şi resursele de finanţare în valută ale instituţiilor financiare vor fi sub presiune”.
În afară de reducerea dozată cu atenţie a dobânzii – suficient de puţin încât să nu provoace o scădere a a atractivităţii depozitelor, suficient de mult încât să încurajeze ieftinirea creditelor în lei -, BNR a susţinut puternic în ultimul an reorientarea populaţiei de la o cultură a consumului la una a economisirii. De câte ori a avut ocazia, guvernatorul Mugur Isărescu a îndemnat la redescoperirea prudenţei de către consumatori, inclusiv prin dojeni politicoase la adresa celor care s-au supraîndatorat pe termen lung pentru maşini sau plasme.
Marius Ghenea, preşedintele Fit Distribution, introduce în discuţie şi un alt punct de vedere: “Anatemizarea creditării a fost o mare greşeală pentru România. Mulţi încă mai consideră creditele de orice fel o pată pe onoarea personală şi a familiei, ceea ce este anormal şi ar trebui să încercăm să depăşim acest complex, posibil implantat în mintea românilor, culmea, chiar de comunişti”, odată cu efortul grotesc din anii ’80 de achitare a întregii datorii externe. Deocamdată, cultural vorbind, va fi greu de găsit un echilibru între intenţia normală de dezvoltare pe credit şi pornirile fie spre îndatorare excesivă, fie spre strângerea excesivă a curelei. Mai ales când, după ce înainte de criză am avut creşteri ale creditării cu câte 60% pe an, acum şi o creştere cu 10% ni se pare un record.
