Marina americană a realizat o inovaţie în domeniul tehnicii militare: un tun cu o viteză a proiectilelor care depăşeşte Mach 6 (7.400 km/h), adică de şase ori viteza sunetului. Tunul este o inovaţie întrucât foloseşte energie electromagnetică.
Marina a lucrat la acest proiect din 2005 şi precizează că este viitorul războiului.
Islanda este o ţară insulară nordică aflată între Atlanticul de Nord şi Oceanul Arctic şi s-a aflat sub suveranitate daneză până la 1 decembrie 1918. Recent, a intrat în lumina reflectoarelor datorită echipei de fotbal care a făcut minuni la Campionatul European de Fotbal 2016 unde a reuşit să ajungă până în sferturile competiţiei, unde a fost învinsă de echipa naţională de fotbal a Franţei, gazda turneului.
Ţara a contemplat falimentul cu opt ani în urmă, dar şi-a revenit spectaculos şi, cu toate că nu face parte din Uniunea Europeană, are o soliditate economică foarte bună (creştere economică de 3,5% şi şomaj de 4%). Soluţia a fost cura de austeritate însă spre deosebire de ţări precum Grecia sau Spania, Islanda a compensat majorările de impozite devalorizând moneda sa, fapt care a stimulat exporturile. Istoric, economia Islandei a depins mult de pescuit, care încă furnizează 40% din veniturile din exporturi şi implică 7% din forţa de muncă, potrivit Wikipedia.
Islanda nu are armată, iar conform Indicelui Global al Păcii, Islanda este cea mai paşnică ţară din lume, datorită lipsei forţelor armate, criminalităţii reduse, şi nivelului ridicat de stabilitate socio-politică.
Cu toate acestea, Islanda este o ţară unde locuitorii îşi încuie rar casele şi maşinile, potrivit unui turist care a povestit experienţa sa pe site-ul googlygooeys.com
Islanda nu are niciun local McDonalds. Toate au fost închise in timpul crizei din 2009 şi nu s-au mai deschis.De asemenea, nu există cazinouri, Starbucks şi nici autostradă, potrivit economistului Magnús Sveinn Helgason
“Azi 90%, poate peste 90% din casele din Islanda sunt încălzite cu apă geotermală. Avem sere încălzite: aproximativ 20 de hectare de sere în Islanda”, a declarat Arni Ragnarsson, inginer geotermalist, pentru Digi 24. Astfel încãlzirea unui apartament se face la preţul unui abonament de revistă. “Ziarul mă costă 40 de euro în fiecare lună, iar încălzirea casei (200 mp – n.n.) costă 50-55 euro pe lună”, a precizat dr. Pall Valdimarsson, profesor geotermalist.
Înainte ca vulcanul Eyjafjallajökull să erupă, turismul în Islanda era aproape inexistent. “De atunci creşterea a fost incredibilă. Ne aşteptăm ca şi anul acesta să avem o creştere a turişitilor de 20-30%. Avem în jur de 1,5 milioane de vizitatori pe an.”, spune Inga Hlín Pálsdóttir, director al Promote Iceland, pentru The Guardian.
Numărul turiştilor care vizitează ţara este mai mult decât dublu faţă de numărul total al locuitorilor. Turismul generază o treime din PIB-ul ţării şi a depăşit vneiturile aduse de pescuit.
“Te urci în maşină şi în 15 minute ajungi în natură. Nicio altă ţară nu poate oferi asta”, spune şi jurnalistul Egill Helgason.
Astăzi, Islanda cunoaşte o creştere viguroasă, şomajul este aproape inexistent, iar datoria publică a revenit anul trecut la nivelul din 2009. Drept rezultat, Islanda este a treia cea mai fericită ţară, potrivit ultimului studiu ONU.
Situaţia s-ar putea schimba însă, potrivit ultimelor cifre publicate de OCDE: creşterea consumului ar putea încetini la 2,8% în 2017, de la plus 5,2% în 2016, iar avansul investiţiilor la 1,9%, de la 18,8% în 2016. Acest lucru ar urma să genereze un risc de supraîncălzire, în opinia FMI.
“Transformarea Forţelor de Securitate Kosovare într-o armată reprezintă un pas normal într-un stat suveran şi independent”, a declarat Hashim Thaci.
“Iniţiativa are rolul de protejare a suveranităţii teritoriale şi integrităţii, de menţinere a păcii şi de apărare a intereselor Republicii Kosovo, contribuind şi la protejarea stabilităţii şi păcii la nivel regional şi mondial”, subliniază Hashim Thaci.
Preşedintele Kosovo a exprimat regret că etnicii sârbi se opun iniţiativei, notând că această atitudine “provine din Serbia”.
“Kosovo nu îşi va lăsa destinul la mila nimănui”, a subliniat Hashim Thaci.
Kosovo şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia în anul 2008, dar existenţa statului kosovar este recunoscută doar de 114 ţări, fiind contestată puternic de Serbia.
“Transformarea Forţelor de Securitate Kosovare într-o armată reprezintă un pas normal într-un stat suveran şi independent”, a declarat Hashim Thaci.
“Iniţiativa are rolul de protejare a suveranităţii teritoriale şi integrităţii, de menţinere a păcii şi de apărare a intereselor Republicii Kosovo, contribuind şi la protejarea stabilităţii şi păcii la nivel regional şi mondial”, subliniază Hashim Thaci.
Preşedintele Kosovo a exprimat regret că etnicii sârbi se opun iniţiativei, notând că această atitudine “provine din Serbia”.
“Kosovo nu îşi va lăsa destinul la mila nimănui”, a subliniat Hashim Thaci.
Kosovo şi-a proclamat independenţa faţă de Serbia în anul 2008, dar existenţa statului kosovar este recunoscută doar de 114 ţări, fiind contestată puternic de Serbia.
A fost declanşat, în seara zilei de 22 octombrie 1941, la ordinul lui Ion Antonescu, în urma aruncării în aer a Comandamentul militar român din Odessa de căre partizani sau militari sovietici din armata regulată. În urma exploziei au fost omorâţi 16 ofiţeri români, inclusiv comandantul militar al oraşului, generalul Ion Glogojanu, 46 soldaţi şi subofiţeri, mai mulţi civili şi 4 ofiţeri germani de marină. Represaliile au fost însă sângeroase.
Acesta este cel de-al doilea din cele cinci poduri de peste Tigru care intră sub controlul forţelor guvernamentale după ce aceastea au lansat, pe data de 19 februarie, operaţiunea de recucerire a părţii de vest a oraşului de sub ocuparea Stat Islamic.
După ce au recucerit în 100 de zile partea de est a oraşului, în cadrul ofensivei lansate la jumătatea lunii octombrie, forţele guvernamentale irakienie, sprijinite de coaliţia internaţională aflată sub comandament american, au lansat luna trecută ofensiva asupra părţii de vest a localităţii.
În cadrul evenimentului Meet the CEO, el a vorbit despre lecţiile de viaţă pe care le-a primit de la bunica sa – şi nu numai –, despre învăţăturile din fotbal şi din timpul petrecut în armată, dar şi despre importanţa echilibrului dintre muncă şi viaţa personală.
„Există o poveste despre un om acuzat că a ucis pe cineva, iar procurorul aduce foarte multe dovezi că omul e vinovat; toată lumea e sigură că el va fi condamnat. În ultima zi a procesului, avocatul apărării se ridică şi spune: «Stimate judecător, stimaţi juraţi, uitaţi-vă bine la uşă, pentru că în următoarele cinci minute persoana despre care spunem că a fost ucisă va intra în această sală.» Toată lumea se uită la uşă, spunând că nu e posibil aşa ceva. Trec cinci minute, dar nu intră nimeni pe uşă; judecătorul îi spune celui acuzat să se ridice şi îl anunţă că a fost găsit vinovat. «Dar faptul că toată lumea s-a uitat către uşă înseamnă că există urme de îndoială», se apără acuzatul. «Într-adevăr, toată lumea s-a uitat către uşă, cu o excepţie: tu», îi răspunde judecătorul. Care e morala? Că un lider trebuie să vadă mai departe, dincolo de oameni sau de moment. Un lider trebuie să aibă viziune, să îi conducă pe alţii.” Cu această povestire a început Tal Lahav, noul CEO al New Kopel Group, prezentarea sa din cadrul evenimentului Meet the CEO.
El a preluat conducerea New Kopel Group România la începutul acestui an, după ce petrecuse trei ani în funcţiile de deputy CEO şi CFO. Compania a rulat anul trecut pe piaţa locală circa 26 de milioane de euro, în creştere uşoară faţă de anul anterior. New Kopel a înregistrat cel mai mare avans în 2014, atunci când a livrat 600 de microbuze către statul român, businessul companiei urcând la peste 43 milioane de euro.
„Tatăl meu a deţinut o afacere în agrobusiness: aveam o livadă cu peste 1.000 de pomi şi creşteam portocale, clementine şi altele”, povesteşte Lahav. „Mai aveam şi parcele pe care creşteam cartofi, castraveţi sau alte legume. A trebuit să mă implic şi eu, dar aşa am învăţat de mic ce înseamnă să plantezi ceva, să te ocupi de fertilizare şi mai apoi de comercializare. A fost o lecţie foarte importantă pentru mine, am învăţat încă de mic ce înseamnă munca grea, dedicarea, am învăţat să apreciez aceste lucruri.”
Povesteşte că în fiecare săptămână trebuia să meargă şi să verifice dacă dispozitivele de irigare funcţionează, iar într-o sâmbătă pur şi simplu nu s-a mai dus, preferând să iasă cu prietenii. Desigur că instalaţia nu a mers şi din acea cauză au pierdut fructele din acel sezon. A învăţat atunci două lucruri: că nu trebuie să cauţi scurtături şi, de la părinţii săi, că tăcerea e mai puternică decât cuvintele. Şirul de poveşti, pilde şi învăţăminte a continuat însă pe parcursul întregului eveniment.
„Am jucat fotbal încă de mic, probabil de când aveam 7-8 ani. Am fost norocos să joc la un nivel înalt, pentru una dintre primele cinci echipe din Israel la acea vreme. Am jucat şi pentru echipele naţionale de juniori sub 15 ani şi sub 16 ani ale Israelului. Ce este interesant legat de cariera mea în fotbal e că a început tot cu o negociere între mine şi părinţii mei; cu mama era simplu: mi-a spus că dacă nu iau note bune, nu pot să joc fotbal. Tatăl meu, care în adâncul sufletului cred că şi-a dorit să fiu fotbalist, mi-a spus că pot să joc fotbal atât timp cât lucrez şi pentru afacerea familiei, cât timp mă îngrijesc de livezi. Aşa că a trebuit să învăţ bine, a trebuit să lucrez şi pământul şi aşa am reuşit să joc şi fotbal – vorbim de cel puţin şase antrenamente pe săptămână”, îşi aminteşte Lahav. „Jucam într-o echipă foarte bună şi la un moment dat am reuşit să nu pierdem niciun meci aproape doi ani. Atunci când a venit înfrângerea – aveam 9 ani pe atunci – a fost prima oară când am simţit ce înseamnă să pierzi. Eram un grup de 11 băieţi care plângeau – bine măcar că nu erau şi fete pe acolo”, spune el râzând. „De atunci am înţeles însă că e bine să mai pierzi în viaţă, pentru a învăţa şi pentru a creşte.”
O altă lecţie din fotbal a venit câţiva ani mai târziu, când echipa la care era legitimat a ajuns în finala cupei. „Eram la egalitate, aşa că s-a trecut la loviturile de departajare, pe care în mod uzual eu le executam. Am ales însă să o execut pe cea de-a cincea, ultima, pentru că acela e de obicei momentul de glorie al echipei. Nu am mai ajuns însă la ultima lovitură, pentru că primii trei coechipieri au ratat şi aşa am pierdut meciul. Am învăţat din acea zi că atunci când eşti un lider trebuie să deschizi drumul, nu să îi urmezi pe alţii.”
Un alt sfat extrem de important a venit de la antrenorul echipei naţionale, care l-a întrebat de ce în anumite meciuri excelează şi în altele e mai retras. „I-am explicat că uneori stau mai în spate pentru a le permite şi altora să iasă în evidenţă, iar el mi-a dat un răspuns pe care nu o să-l uit niciodată, pe care îl aplic şi astăzi în business. Mi-a spus: «Tal, nu îi conduci pe oameni asigurându-te că nu o să cadă, îi conduci ducându-i la un nivel mai înalt.»”
O ultimă lecţie preluată din cariera sa fotbalist i-a fost dată de către un coleg mai experimentat. „Nu te opri niciodată din alergat; «nu te opri din alergat» se referă la concept, la starea de spirit, continuă întotdeauna, munceşte mult şi vei reuşi. Este o altă lecţie pe care o aplic în viaţa de zi cu zi.”
Cu sute de ani înainte de Americi, terorişti, CIA-uri, Al- Qaede şi atentate regizate, un român administra Islamului cea mai mare înfrângere suferită vreodată de vreo armie musulmană din partea unui lider creştin.
Nici măcar victoriile lui Carol cel Mare, Cid-ul, Skanderbeg sau oricare riga european din istorie nu se pot compara ca importanţă politică şi dramatism cu baia de sânge şi noroi în care s-a cufundat cea mai puternică armată a vremii.
Vezi aici cea mai mare victorie din istorie a armatei române. I-au UMILIT total
Povestea omului care a intrat în goana nebună după bani fără a exista o limită în a-i obţine, jafuri armate, maşini furate în trei minute şi spargeri puse la punct după scenarii de la Hollywood. Maratonistul Tibi Uşeriu a lansat cartea „27 de paşi”, o autobiografie în care povesteşte în 200 de pagini cum a ajuns în viaţă doar o cifră, “Domnul 2.800” şi cum a renăscut într-o celulă de 70 de cm în care a fost condamnat să stea 23 de ani. Salvarea şi drumul către sportivul de performanţă şi omul care e astăzi i-a făcut cu primii 27 de paşi, cei pe care îi făcea în curtea interioară a închisorii.
“Nu regret că am scris cartea aceasta. Trebuia cumva să îmi asum trecutul pentru că ştiu că altfel mi-l asumă altcineva. La colţul se vorbea demult, mai ales în ultimul an, despre trecutul meu. În Bistriţa majoritatea celor de vârsta mea au ştiut că am avut un trecut destul de controversat. În ultimele zile nu mi-am pierdut numărul de fani, dimpotrivă au crescut cei care mă susţin. Pe cei care cred în mine nu i-a putut schimbat această carte. Mi-am ispăşit pedeapsa. Am început la 22 de ani să comit jafuri armate şi am fost prins la 25. Am fost condamnat pentru jafurile care le-am făcut la 23 de ani de închisoare.
Eram căutat, am fost prins de două ori, am evadat din 2006 şi 2008 şi la un moment dat din cei 23 de ani (am primit 13 ani în Germania şi nouă ani şi în Austria şi trebuia să fac amândouă pedepsele), în 2006 comunitatea europeană a cumulat aceste pedepse şi a trebuit cea mai mare pedeapsă. Am executat cei 13 ani însă şi din aceştia am făcut 2/3… Când am plecat anul trecut la maraton am avut nevoie de un cazier judiciar din România şi unul internaţional şi mi-au fost eliberate amândouă în alb pentru că am avut şi perioada de reabilitare. Sunt reabilitat din punct de vedere infracţional” povesteşte Tibi Uşeriu.
În vârstă de 42 de ani, cel mai dur sportiv al României recunoaşte în cartea sa că a avut o tinereţe petrecută după gratii, într-o închisoare de maximă siguranţă din Germania, de unde nu a reuşit nimeni să evadeze.
“Lumea mă ştie drept alergător de anduranţă. Ce nu ştie însă e povestea vieţii mele paralele. Am fost pe rând slugă la ciobani pe Bârgaie, porcar în armata română, azilant politic în Berlin, pizzer într-un restaurant italian, bodyguard la un interlop sârb, martor într-o galerie de alba-neagra Gran Canaria şi autor de jafuri armate. Am evadat din două închisori europene dar nu şi din a treia. Vânat prin Interpol am devenit client al unei puşcării de maximă securitate. Drept urmare, timp de aproape 10 ani am lipsit de la apel din propria tinereţe, închis complet singur între patru ziduri albe, foarte groase. Cei care au auzit de mine după ce am câştigat 6633 Atlantic Ultra vor descoperi în această carte povestea mea aşa cum nu o ştie nimeni şi n-a auzit-o nimeni niciodată. La fel şi cei care, fără a mă fi întrebat înainte, m-au ales ca subiect al examenul de capacitate la limba română” îşi începe Tibi Uşeriu mărturisirile din cartea “27 de paşi”.
Povestea omului care a intrat în goana nebună după bani fără a exista o limită în a-i obţine, jafuri armate, maşini furate în trei minute şi spargeri puse la punct după scenarii de la Hollywood. Maratonistul Tibi Uşeriu a lansat cartea „27 de paşi”, o autobiografie în care povesteşte în 200 de pagini cum a ajuns în viaţă doar o cifră, “Domnul 2.800” şi cum a renăscut într-o celulă de 70 de cm în care a fost condamnat să stea 23 de ani. Salvarea şi drumul către sportivul de performanţă şi omul care e astăzi i-a făcut cu primii 27 de paşi, cei pe care îi făcea în curtea interioară a închisorii.
“Nu regret că am scris cartea aceasta. Trebuia cumva să îmi asum trecutul pentru că ştiu că altfel mi-l asumă altcineva. La colţul se vorbea demult, mai ales în ultimul an, despre trecutul meu. În Bistriţa majoritatea celor de vârsta mea au ştiut că am avut un trecut destul de controversat. În ultimele zile nu mi-am pierdut numărul de fani, dimpotrivă au crescut cei care mă susţin. Pe cei care cred în mine nu i-a putut schimbat această carte. Mi-am ispăşit pedeapsa. Am început la 22 de ani să comit jafuri armate şi am fost prins la 25. Am fost condamnat pentru jafurile care le-am făcut la 23 de ani de închisoare.
Eram căutat, am fost prins de două ori, am evadat din 2006 şi 2008 şi la un moment dat din cei 23 de ani (am primit 13 ani în Germania şi nouă ani şi în Austria şi trebuia să fac amândouă pedepsele), în 2006 comunitatea europeană a cumulat aceste pedepse şi a trebuit cea mai mare pedeapsă. Am executat cei 13 ani însă şi din aceştia am făcut 2/3… Când am plecat anul trecut la maraton am avut nevoie de un cazier judiciar din România şi unul internaţional şi mi-au fost eliberate amândouă în alb pentru că am avut şi perioada de reabilitare. Sunt reabilitat din punct de vedere infracţional” povesteşte Tibi Uşeriu.
În vârstă de 42 de ani, cel mai dur sportiv al României recunoaşte în cartea sa că a avut o tinereţe petrecută după gratii, într-o închisoare de maximă siguranţă din Germania, de unde nu a reuşit nimeni să evadeze.
“Lumea mă ştie drept alergător de anduranţă. Ce nu ştie însă e povestea vieţii mele paralele. Am fost pe rând slugă la ciobani pe Bârgaie, porcar în armata română, azilant politic în Berlin, pizzer într-un restaurant italian, bodyguard la un interlop sârb, martor într-o galerie de alba-neagra Gran Canaria şi autor de jafuri armate. Am evadat din două închisori europene dar nu şi din a treia. Vânat prin Interpol am devenit client al unei puşcării de maximă securitate. Drept urmare, timp de aproape 10 ani am lipsit de la apel din propria tinereţe, închis complet singur între patru ziduri albe, foarte groase. Cei care au auzit de mine după ce am câştigat 6633 Atlantic Ultra vor descoperi în această carte povestea mea aşa cum nu o ştie nimeni şi n-a auzit-o nimeni niciodată. La fel şi cei care, fără a mă fi întrebat înainte, m-au ales ca subiect al examenul de capacitate la limba română” îşi începe Tibi Uşeriu mărturisirile din cartea “27 de paşi”.