Tag: americani

  • Smart Business: ​Cum a ajuns un antreprenor de 27 de ani să facă un business inspirat dintr-un joc pe calculator? – VIDEO

    Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri.
  • Jucăria care ţine la distanţă gadgeturile

    „L-am rugat pe fiul nostru cel mare  să ne arate cu ce îi place să se joace cel mai mult dintre toate jucăriile pe care le avea”, a descris Robert Iliescu, fondatorul Mumu Toys, modul în care i-a venit ideea să înceapă un business în industria jucăriilor.

    Afacerea, în care este implicată şi soţia sa şi, în continuare, şi fiul în vârstă de opt ani, este formată din producţia şi vânzarea, la nivel internaţional, a unor figurine 2D din  magneţi şi policarbonat, de diverse forme geometrice. Acestea se pot transforma în figurine tridimensionale, fie că vorbim despre unele simple, cum ar fi o sferă, fie de altele mai complexe: maşini, elicoptere etc. „Multă lume spune că acesta este noul LEGO”, descrie Iliescu produsele, comercializate sub brandul Magspace.

    Potrivit antreprenorului, acestea au generat anul trecut vânzări totale (pe pieţe precum China, Germania, Japonia, Statele Unite) de aproximativ 20 de milioane de euro. În ceea ce priveşte piaţa locală, unde au lansat Magspace în urmă cu aproximativ un an, valoarea investiţiilor a ajuns la 1 milion de euro. „Pentru a fi prezenţi în hipermarketuri, în online, a trebuit să investim mult în producţie, în contextul în care nu aveam un concurent direct aici”, descrie el obiectul acestei investiţii. Produsele lor ajung în hipermarketurile Auchan şi Kaufland; dar şi la Cărtureşti, Diverta, Autograf, Maxi Toys, Bebe Tei, cât şi la eMAG.

    În Statele Unite, produsele sunt comercializate şi prin intermediul platformei Amazon: „Cel mai mult vindem în magazine fizice, dar online-ul vine din urmă. Pentru online, investiţiile sunt mai mari – produsele trebuie să ajungă în depozitul Amazon, de unde vor fi ulterior livrate – astfel că durează 3-4 luni până să fie vândute”. Deşi debutul pe Amazon a fost în luna mai a acestui an, vânzările au ajuns acolo la circa 300.000 de euro.
    Antreprenorul a detaliat în cadrul emisiunii Smart Business modul în care a intrat în afacere: fiul său, Albert, în vârstă de opt ani acum, l-a ajutat să realizeze o analiză „empirică” a pieţei, iar din toate jucăriile pe care le avea, le-a ales pe cele formate din magneţi. Pe piaţa internaţională, conceptul jucăriilor magnetice educative 3D există de 10 ani.

    Analizând îndeaproape nişa acestor produse, a ajuns la concluzia că exista loc de îmbunătăţiri şi, prin urmare, potenţialul de a dezvolta un business în această direcţie. Un prim pas în acest sens a fost construirea designului pentru un nou produs, prin colaborări cu designeri ai unor producători de jucării precum LEGO sau Disney.

    În ceea ce priveşte realizarea producţiei, a ajuns la concluzia că China reprezintă cea mai bună opţiune. „Fiind vorba despre policarbonat, magneţi, componente scumpe ale jocului, am decis că acestea trebuie făcute în China pentru a fi competitivi”, spune el. Iliescu spune că a avut anterior mai multe afaceri în domeniul businessurilor online, printre care comercializare de mobilă, accesorii auto etc., astfel că a găsit pe piaţa chinezească partenerii necesari pentru a produce jucăriile.

    Businessul Mumu Toys a fost lansat în urmă cu cinci ani, mai întâi pe piaţa asiatică, în ţări precum China şi Japonia. Potrivit lui Robert Iliescu, jucăriile se adresează deopotrivă copiilor şi adulţilor. „Aceste jucării abordează dezvoltarea emoţională, dezvoltarea copiilor din punct de vedere psihologic, intelectual, gândirea lor în perspectivă, viziunea”, descrie antrerenorul câteva dintre abilităţile pe care copiii şi le pot dezvolta jucându-se astfel. Totodată, crede el, jucăriile de acest tip oferă o alternativă atractivă copiilor, tentaţi să petreacă din ce în ce mai mult timp cu tehnologia.
    „Copiii devin dependenţi de gadgeturi, atenţia de la televizor s-a mutat în palmă – în telefon, tabletă. Vedem părinţi cu copii în restaurante în care fiecare membru al familiei foloseşte un gadget şi nu mai vorbesc între ei”, descrie el un comportament des întâlnit în prezent. 
    Astfel, este de părere că jucăriile lor oferă un motiv în plus pentru ca membrii unei familii să petreacă mai mult timp împreună: „Le rupem din timpul dedicat gadgeturilor pentru un astfel de joc”, spune el, precizând că jucăriile Magspace se adresează şi adulţilor.

    În România, preţul unui set de astfel de jucării porneşte de la 100 de lei, pentru un joc de 14 piese, iar pentru cel mai complex, cu 26 de piese, acesta urcă până la 900 lei.
    Robert Iliescu spune că au concurenţă directă într-un singur producător mondial, care are şi certificările şi patentele necesare pentru a comercializa acest produs; pe de altă parte, multe alte companii din China realizează replici ale acestor jucării, fără patente şi certificări. 
    Planurile de dezvoltare în continuare a afacerii vizează extinderea acesteia la nivel global: „Având un singur concurent la nivel internaţional, înseamnă că există foarte mult potenţial – este o piaţă care nu e încă saturată şi cu siguranţă vor apărea şi alţi jucători”.
    De la 1 septembrie, vor vinde produsele şi în Canada, iar ulterior se vor concentra pe America, Asia şi pe dezvoltarea pe piaţa locală; Iliescu spune că îşi caută un partener pentru distribuţia produselor în fiecare ţară.

    În ceea ce priveşte planurile de dezvoltare a produsului, chiar dacă îşi doreşte să păstreze interacţiunea fizică a copiilor cu acesta, spune că şi-au propus ca în perioada următoare să îmbine utilizarea acestuia cu digitalul: prin digitalizarea acestui produs, după crearea unei forme, aceasta va putea fi transpusă într-o aplicaţie prin care alţi copii pot să vadă ce jucărie a creat utilizatorul.

    Întrebat care ar fi sfaturile sale pentru antreprenorii locali, ezitanţi în ceea ce priveşte extinderea internaţională, spune: „Mulţi antreprenori români nu au curaj să facă pasul în afara graniţelor. Dacă oamenii au o idee şi se opresc după ce realizează că următorii paşi sunt greu de făcut, cu siguranţă nu o să meargă mai departe; dar dacă ai o idee şi începi să vorbeşti despre aceasta, cu siguranţă cineva te va ajuta.”
    Iliescu spune că fiul său este implicat şi acum în afacere: pe lângă faptul că a creat numele companiei, asigură în continuare cercetările de calitate pentru produse: „Nu doar că se joacă, dar este de datoria lui să ajute la dezvoltarea acestui joc”. De asemenea, îşi convinge partenerii de joacă să acorde atenţie acestor produse: a făcut, de exemplu, o demonstraţie la şcoală pentru copiii mai mici decât el. Piaţa de jocuri şi jucării din România este evaluată la aproximativ 160 de milioane de euro, fără să fie luate în calcul cifrele generate de jocurile pe calculator sau console, fiind un domeniu în continuă dezvoltare, cu o extindere foarte bună şi în mediul online, unde românii au început să facă tot mai des achiziţii, se arată într-o analiză a retailerului online de jucării BestKids, citată de ZF.

  • Victorie pentru americanii iubitori de arme: Guvernul le permite să îşi printeze legal propriile arme la imprimante 3D

    Activiştii americani iubitori de arme au ajuns la un acord cu guvernul SUA care le permite să posteze şi să descarce de pe internet machete pentru arme printate 3D începând cu luna august, potrivit CNN.

    Acordul încheie o luptă dură dusă în ultimii ani de activişti, începută în 2013 când Cody Wilson, un american ce se descrie drept un anarhist de extremă dreapta, a postat pe internet macheta unei arme pentru imprimantă 3D pe care a numit-o „Eliberatorul”.

    Pistolul de unică folosinţă era făcut aproape în întregime din plastic ABS – acelaşi material din care sunt făcute jucăriile Lego – şi putea fi realizat în întregime cu ajutorul unei imprimante 3D. Singurele părţi de metal erau acul percutor şi încă o componentă de metal inclusă doar pentru a se conforma Actului Armelor de Foc Nedetectabile.

    Departamentul de Stat al SUA i-a transmis lui Wilson şi ONG-ului său, Defense Distributed, să şteargă planurile de pe internet. Autorităţile au susţinut că acele planuri violează Reglementările Traficului Internaţional de Arme.

    În esenţă, oficialii au spus că cineva din altă ţară – o ţară către care SUA nu vinde arme – ar putea descărca planurile şi să îşi producă propria armă.

    Wilson s-a conformat, dar a transmis că planurile au fost deja descărcate de un milion de oameni.

    Acesta a dat în judecată guvernul federal în 2015.

    Acordul, datat în 29 iunie, arată că Wilson şi Defense Distributed pot publica planuri, fişiere şi desene 3D, în orice formă, făcând excepţie de la restricţiile de export. Guvernul a fost de acord, de asemenea, să îi plătească 40.000 de dolari lui Wilson drept cheltuieli de judecată.

    Acordul nu a fost făcut public însă avocatul lui Wilson a trimis o copie către CNN.

    Unele voci îşi fac griji cu privire la siguranţa cetăţenilor, pentru că acordul nu prevede ca armele să aibă o serie de înregistrare, ceea ce ar putea încuraja sau ajuta activităţile teroriste.

     

  • Smart Business: Inspirat de băiatul său de 8 ani, un antreprenor român a pornit un business de milioane de dolari – VIDEO

    Smart Business este o emisiune în care dorim să vi-i prezentăm pe reprezentanţii noii generaţii de antreprenori, cei care au avut curajul să dezvolte pe piaţa locală afaceri ieşite din tipar. Sunt talentaţi, pragmatici, depăşesc piedici şi îşi transformă ideile în branduri.
  • Dan Negru: „Am plătit 135 de euro amenda in Paris pentru ca mi-am verificat mailurile la un semafor! In Franţa te pocneşte amenda şi dacă foloseşti un telefonul intr-o maşina care staţionează”

    Dan Negru: „Am plătit 135 de euro amenda in Paris pentru ca mi-am verificat mailurile la un semafor! In Franţa te pocneşte amenda şi dacă foloseşti un telefonul intr-o maşina care staţionează. Proiectul de lege a fost propus de Gendarmerie Nationale.

    Ai noştri pun lumânări! Nu ştiu sa se fi întâmplat altceva.

    Blocurile din America au scări de incediu exterioare pentru ca in anii 70, in Boston, o mama şi o fiica au murit in timpul unui incendiu, neavând pe unde sa coboare.

    Un fotograf a surprins căzătura , poza a apărut pe prima pagina si a dus la regindirea intregului sistem de scari de incendiu din toata America.

    Aşa cum la noi live-ul aluia a fost pe prima pagina. Şi cam atât…”

  • Ţara pe care Donald Trump a vrut să o invadeze anul trecut. Ce i-a determinat pe americani să ia decizia

    Când Venezuela a început să se prăbuşească sub propriul haos politic şi economic în luna august a anului trecut, reacţia publică a lui Donald Trump a fost de a accesa o „opţiune militară”, care s-ar fi tradus în invazia Venezuelei şi înlăturarea preşedintelui naţiunii sud-americane, Nicolas Maduro, potrivit Quartz.

    În timp ce remarca, ce a fost făcută în faţa reporterilor în data de 11 august a anului trecut, a fost de altfel ignorată ca fiind una goală, bombastică – specifică republicanului – un raport lansat de Associated Press în data de 5 iulie arată că Trump era foarte serios cu privire la această idee.

    Trump a vehiculat ideea iniţial în data de 10 august, în cadul unei întâlniri din Biroul Oval cu oficiali de rang înalt, printre care şi secretarul de stat Rex Tillerson şi consilierul pe securitate naţională H.R. McMaster.

    Când discuta despre sancţiunile asupra Venezuelei, el a întrebat de ce nu poate SUA doar să invadeze ţara. Trump a furnizat şi o serie de referinţe istorice, transmite AP, precum invazia condusă de americani asupra Grenada în 1983, sub conducerea lui Ronald Reagan, şi cea din Panama din 1989, condusă de George W. Bush.

    Oficialii prezenţi în carul întâlnirii au încercat să îi explice fostei gazde de emisiune TV de ce invazia nu este o opţiune – ar fi avut alt impact decât cel dorit şi ar fi redus popularitatea SUA în regiune, care deja este mai scăzută decât de obicei – însă Trump a insistat.

    Când a făcut remarcile publice în ziua următoare, a fost criticat de blocul Mercosur şi de partenerul SUA, Columbia, precum şi de oficialii din Venezuela. Ministrul apărării, Vladimir Lopez, l-a numit un act de „extremism” şi „nebunie”.

    Mai târziu în aceeaşi lună, Trump a readus în discuţie planul în cadrul unei întâlniri cu preşedintele columbian Juan Manuel Santos. El chiar a vehiculat opţiunea din nou în luna septembrie după o întâlnire cu Santos şi alţi trei preşedinţi din America Latină – în ciuda sfatului explicit al consilierilor de a nu menţiona ideea. Liderii din America Latină au refuzat sugestia.

    Pe lângă problemele evidente de natură etică şi legală, invazia Venezuelei ar putea fi exploatată de o serie de lideri din America Latină şi ar putea face mult rău imaginii Americii în regiune. Maduro se ocupă deja de deteriorarea acestei imagini. Preşedintele venezuelean a adus în discuţie ameninţarea pe care o reprezintă Trump şi le-a cerut forţelor militare din Venezuela să fie în gardă.

     

     

  • Decizie fără precedent a lui Donald Trump: Americanii au ieşit din Consiliul pentru Drepturile Omului al Naţiunilor Unite

    Statele Unite s-a retras dintr-un „ipocrit şi egoist” Consiliu pentru Drepturile Omului din cadrul Naţiunilor Unite, marţi, în contextul a ceea ce americanii au numit o tendenţiozitate cronică faţă de Israel şi o lipsă de reforme. Activiştii avertizează cu privire la impactul negativ masiv pe care îl va avea decizia, potrivit Reuters.

    Stând alături de Secretarul de Stat Mike Pompeo, ambasadorul SUA la ONU, Nikki Haley a criticat dur Rusia, China, Cuba şi Egiptul pentru că au încurcat eforturile americanilor de a aduce o serie de reforme în consiliu.

    De asemenea a criticat statele care împărtăşsc aceleaşi valori ca americanii şi care încurajau Washingtonul să rămână, dar „nu erau dornice de o schimbare serioasă de paradigmă”.

    Retragerea Washingtonului este cea mai recentă într-o serie de decizii luate de Donald Trump, precum retragerea din Acordul de la Paris, cât şi retragerea din deal-ul nuclear cu Iran.

    Decizia vine în contextul în care Statele Unite se confruntă cu critici masive pentru că ţin copii despărţiţi de părinţii lor imigranţi la graniţa SUA-Mexic.

    Şeful Consiliui pentru Drepturile Omului din cadrul ONU, Zeid Ra ad al-Hussein, le-a cerut americanilor să renunţe la această politică „de neconceput”.

    „Uitaţi-vă la membrii consiliului şi veţi vedea lipsă de respect pentru majoritatea drepturilor omului, spune Haley, referindu-se la Venezuela, China, Cuba şi Republica Democrată Congo.

    Haley susţine că „atenţia disproporţionată şi ostilitatea fără sfârşit către Israel este o dovadă clară că acest consiliu este motival politic, nu de drepturile omului”.

    Benjamin Netanyahu, premierul israelian, a salutat decizia SUA.

     

  • Studiu: milioane de oameni pot primi prescripţii greşite

    Descoperirile se bazează pe ecuaţii cunoscute drept PCE-uri (pooled cohort equations), care sunt folosite pentru a determina riscul atacurilor de cord sau infarcturilor, scrie Science Daily.

    Una dintre metodele de a îmbunătăţi PCE-urile este de a actualiza datele, aşa cum a precizat şi Sanjay Basu, membru al echipei de cercetare de la Stanford.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Dezastru LOTO! Au câştigat la loterie, dar statul refuză să le dea banii

    Cetăţenii americani din statul Illinois care au câştigat la LOTO au avut parte de o veste ce a căzut ca un trăsnet. Acest stat din SUA şi-a declarat falimentul, iar o consecinţă este neplata câştigurilor de la loterie.
     
    În total, Illinois trebuie să le plătească norocoşilor de la LOTO suma de 288 de milioane de dolari. Numai că aceşti oameni nu ştiu dacă-şi vor vedea vreodată câştigurile sau măcar o parte din ele. Statul a anunţat că va achita o sumă maximă de 600 de dolari fiecărui câştigător. Adică o sumă infimă pentru cei care au prins jackpot-uri de 50.000, 250.000 sau 1 milion de dolari.

    Câştigătorii s-au organizat într-un grup ce va da în judecată statul Illinois.

  • Veşti proaste pentru americani. Primarul New York-ului, Bill de Blasio, a crescut preţul unui pachet de ţigări cu 30%

    Valoarea în dolari australieni e relevantă pentru că Australia încă deţine cel mai mare tarif din lume pe produsele de tutun. În Sidney, un pachet de ţigări se comercializează cu 40 de dolari australieni.
     
    Trezorierul Scott Morrison a anunţat că fumătorii trebuie să se aştepte la încă o majorare a preţurilor de la 1 septembrie.  Creşterea taxelor este de aşteptat să ducă la o scumpire cu aproximativ 3 dolari pentru un pachet clasic de ţigarete.
     
    În ciuda creşterii preţurilor, Australia a înregistrat o scădere de doar 0,2% a fumătorilor în ultimii trei ani. Islanda, în schimb, a înregistrat o scădere de 12%, urmată de Norvegia, cu 7%.
     
    Cât priveşte alcoolul şi drogurile, cele mai mari preţuri sunt în Japonia, urmată îndeaproape de Australia şi Noua Zeelandă.