BusinessMagazin

Tag: vladimir putin

  • Iulian Anghel, editor ZF: Războiul din Ucraina: Ce este de făcut când nimic nu mai este de făcut?

    Discursul lui Vladimir Putin în care anunţă invazia Ucrainei este halucinant. Este discursul unui criminal care-şi justifică crima râzând de judecătorii lui. Putin nu contestă doar existenţa Ucrainei, ca stat, ci şi existenţa poporului ucrainean. Ucraina este un stat tânăr, dat poporul ucrainean are cel puţin 1.000 de ani. Da, şi ruşii şi ucrainenii şi bieloruşii provind din acelaşi trunchi al slavilor estici. Dar s-au format, de lungul istoriei, ca popoare diferite. Există o limbă ucraineană, diferită de rusă, ceea ce arată că vorbim de două popoare diferite. Nu cum susţine Putin că ucrainenii sunt de fapt ruşi, aşa că trebuie să se închine la Moscova, nu la Kiev. Dar, când minciunile sunt atât de mari şi strigate de pe acoperişul caselor (“Nu invadăm Ucraina, Rusia nu a invadat în istoria ei nicio ţară” – purtătorul de cuvânt de la Kremlin. Sau: “Am început să ne retragem trupele” – Putin), nu are niciun sens să încerci să le demontezi.

    Şocul este însă mare. Într-o epocă de pace să apară o aşa barbarie, pare de necrezut. Generaţia mea a cunoscut comunismul, dar nu şi războiul. Generaţia de după mine nu a cunoscut nici comunismul, nici războiul. Iată-l acum la graniţa României (cazul Serbiei este cu totul particular). Şi este nebunesc, cu atât mai mult cu cât nu există un motiv evident al acestui război (“casus belli”). Desigur că tensiuni adânci între NATO şI Rusia există. Dar ce ţi-a făcut Ucraina? De ce omori oameni nevionvaţi, de ce le distrugi casele şi oraşele?

    Acum că răul a fost deja făcut şi nu mai este nimic de îndreptat, ce este, totuşi, de făcut?

    UE şi SUA anunţă “sancţiuni fără precedent”. Dar lui Vladimir Putin nu-i pasă de ele. Puţin îi pasă unui dictator că poporul lui va avea de suferit. Puţin îi pasă că mii din soldaţii armatei sale se vor întoarce în patria lui în saci de plastic. Puţin îi pasă de milioanele de ucraineni ce vor fi obligaţi să fugă din calea războiului şi de miile sau zecile de mii care vor ajunge în cimitire, în loc de sufrageria în care, până acum o zi, îşi primeau musafirii.

    Atunci?

    Dacă intri în război de partea Ucrainei, vei avea un război cumplit în Europa. Nimeni nu vrea asta în Europa. Însă nici să abandonezi Ucraina nu poţi pentru că atunci Rusia va vrea şi mai mult – plecarea NATO din România, de pildă, o cerere pe care Putin a formulat-o deja şi, de ce nu, intrarea României în zona de influenţă a Rusiei. Precedentul în istorie există: în 1938 puterile europene i-au cedat lui Hitler o parte din Cehoslovacia, crezând că, astfel, setea lui de putere va fi domolită. Războiul nu a putut fi însă evitat.

    Sancţiunile vor avea rolul lor şi depinde de cum vor fi percepute ele la Moscova. Pentru că Putin este stăpânul suprem la Moscova, dar oligarhii ruşi nu vor privi mulţumiţi cum averile lor ascunse în Occident vor fi îngheţaţe, cum activele lor se vor înjumătăţi din cauza embargoului sau cum iahturile lor vor fi blocate în porturile europene. Aşa că o soluţie tot de la Moscova vine. Are cineva din anturajul lui Putin curajul să-l oprească, acum? Greu de crezut. Însă situaţia se poate schimba în funcţie de cât va întinde Vladimir Putin coarda. Când în satele din Rusia vor începe să ajungă sicriele soldaţilor săi, când miliarde de dolari vor începe să se evaporeze din portofelele oligarhilor, atunci situaţia s-ar putea schimba.

    România? Nu avem ce face, trebuie să mergem înainte şi să mulţumim Americii că ne-a primit în NATO, în 2004.

     

     

  • Ucraina se pregăteşte de ce e mai rău: Volodimir Zelenski mobilizează rezerviştii armatei în faţa riscului unui atac major

    Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mobilizat rezerviştii armatei în faţa ameninţării în creştere a Rusiei, scrie Financial Times.

    Marţi târziu, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat forţelor ruse de „menţinere a păcii” să intre în regiunile separatiste din estul Ucrainei, Zelensky a emis un decret de chemare a rezerviştilor, dar a clarificat că nu este o mobilizare în masă.

    „Trebuie să creştem pregătirea armatei ucrainene pentru toate schimbările posibile în mediul operaţional”, a spus Zelensky. „Vorbim exclusiv de cetăţeni încadraţi în rezerva operaţională.

    „Momentan, nu este nevoie de o mobilizare generală”, a adăugat Zelensky.

    Preşedintele ucrainean a declarat că nu crede că Rusia va lansa un asalt major, deşi a menţionat pregătirile pentru un atac în cazul în care acesta ar avea loc. 

     

  • Criza din Ucraina testează relaţia dintre China şi Rusia: Deşi Beijingul s-a alăturat Moscovei împotriva extinderii NATO, oficialii chinezi se tem să sprijine în vreun fel o potenţială invazie

    Ameninţările Rusiei de a invada Ucraina forţează China să atingă un echilibru între sprijinul din ce în ce mai mare al preşedintelui Xi Jinping pentru Vladimir Putin şi interesul propriu al Beijingului pentru stabilitatea regiunii, potrivit analiştilor, scrie Financial Times.

    Criza, declanşată de decizia lui Putin de a concentra 190.000 de soldaţi ruşi la graniţa cu Ucraina, rămâne în continuare volatilă. Putin şi Joe Biden au acceptat „în principiu” un summit pentru a calma tensiunile asupra Ucrainei, după avertismentele preşedintelui SUA că Rusia ar putea începe invaza în „câteva zile”.

    China s-a alăturat Rusiei luna aceasta pentru a se opune extinderii NATO, evidenţiind un nou nivel de cooperare între Xi şi Putin.

    Însă Wang Yi, ministrul de externe al Chinei, a declarat sâmbătă la o conferinţă europeană de securitate că „suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a oricărei ţări ar trebui respectate”.

    „Sperăm că prin dialog şi consultare se poate găsi o soluţie care să garanteze cu adevărat securitatea şi stabilitatea în Europa”, a adăugat el.

    Remarcile sale au reflectat o schimbare faţă de sfârşitul lunii ianuarie, când a oferit sprijin Rusiei în confruntarea cu SUA şi NATO cu privire la Ucraina, declarând că Moscova are „preocupări rezonabile de securitate”.

    Tonul lui Wang s-a îndepărtat, de asemenea, de propriul său minister, care l-a criticat pe Biden pentru că a alimentat tensiunile.

    Potrivit unui academician senior de la o universitate chineză de top, Beijingul trebuie să „găsească un echilibru” în sprijinirea Moscovei, fără a-şi deteriora propriile legături militare şi economice cu Ucraina.

    „Există o neînţelegere comună în rândul presei occidentale – şi chiar al unor oficiali occidentali – că Beijingul sprijină o invazie rusă a Ucrainei. Este fictiv”, a spus academicianul, care a cerut să-şi păstreze anonimatul. „Orice conflict militar, în special războiul pe scară largă, va afecta, fără îndoială, interesele Chinei în zonă”.

    Încercarea lui Wang de a păstra neutralitatea va fi însă testată dacă Occidentul va impune sancţiuni financiare Rusiei.

    „Decizia Chinei fie de a adera la noile sancţiuni occidentale, fie de a ajuta Rusia să le evite, va modela căile de escaladare şi va determina amploarea izolării economice şi politice pe care o impun sancţiunile”, a spus Chris Miller, director al programului Eurasia la Institutul de Cercetare a Politicii Externe.

    Analiştii au declarat că Beijingul va încerca să separe respingerea SUA şi NATO de rezervele sale cu privire la o posibilă încălcare a suveranităţii Ucrainei.

    „Sprijinul Chinei şi al Rusiei este cel mai puternic atunci când contestă supremaţia SUA, deoarece acolo se aliniază în mod deosebit interesele lor. Când vine vorba de revendicări teritoriale, ambele au manifestat o poziţie destul de ambivalentă faţă de comportamentul celuilalt”, a declarat Alexander Korolev, expert în relaţia de securitate Rusia-China la Universitatea din New South Wales din Sydney.

    Interesele Chinei în Ucraina includ miliarde de dolari în contracte de construcţie, precum şi investiţii în telecomunicaţii prin Huawei şi achiziţionarea de echipamente militare ucrainene.

    Beijingul a cerut Kievului şi Moscovei să revigoreze acordul de la Minsk, blocat, ca o cale către pace, insistând în acelaşi timp să adere la o politică proprie de neintervenţie.

    Posibilitatea ca Rusia să lanseze o invazie completă a Ucrainei a oferit Chinei, de asemenea, un „cadou” pentru a-şi spori influenţa asupra Moscovei, a-şi consolida securitatea energetică, a testa regimul de sancţiuni al Occidentului şi a profita de o Europă fragmentată, potrivit analiştilor geopolitici.

    Sancţiunile occidentale din cauza crizei din Ucraina ar putea adânci şi dependenţa Moscovei de Beijing, în timp ce succesul sau eşecul lor ar fi instructiv pentru Xi pentru viitoarele conflicte cu SUA, au spus experţii.

    „Dacă reuşesc să impună Rusiei costuri severe, ameninţarea sancţiunilor occidentale împotriva Chinei – care ar putea fi folosite în cazul unei crize în Asia – ar fi mai credibile”, a spus Miller. „[Dar] dacă China ar ajuta Rusia să atenueze impactul acestor sancţiuni, SUA ar pierde un instrument important, iar capacitatea sa de a constrânge China folosind mijloace economice ar fi redusă”.

  • De ce sunt importante pentru Putin regiunile Doneţk şi Lugansk din Ucraina. Care este miza din spatele armatei

    Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a recunoscut independenţa a două regiuni separatiste din estul Ucrainei susţinute de Moscova – un pas care ar putea creşte dramatic riscul unui război la scară largă cu Kievul, scrie Financial Times.

    Decizia, anunţată după o şedinţă televizată a Consiliului de Securitate al Rusiei, a venit ca răspuns la cererile liderilor autoproclamatelor Republici Populare Doneţk şi Lugansk ca Putin să le recunoască drept state independente şi să le protejeze de o eventuală planificare ofensivă a Ucrainei pentru a le realipi. Ucraina a negat acest lucru şi a spus că Rusia încearcă să folosească acuzaţia ca pretext pentru o nouă invazie.

    Peste 14.000 de oameni au murit în conflictul din estul Ucrainei de când Moscova a anexat peninsula Crimeea în 2014. Ucraina şi ţările occidentale susţin că Rusia a furnizat arme şi luptători pentru a alimenta războiul separatist, acuzaţie pe care Moscova continuă să o nege.

    Ce sunt republicile populare Doneţk şi Lugansk?

    Autoproclamate, dar dependente aproape în totalitate de Kremlin pentru sprijin, republicile populare Doneţk şi Lugansk şi-au declarat independenţa faţă de Kiev în aprilie 2014, după ce miliţiile susţinute de Rusia au preluat controlul asupra birourilor guvernamentale locale şi a altor infrastructuri în urma invaziei Crimeei de către Moscova.

    Învecinate cu Rusia pe flancul estic al Ucrainei, regiunile, în mare parte vorbitoare de limbă rusă, găzduiesc peste 3 milioane de cetăţeni. De-a lungul timpului, acestea au primit cantităţi mari de asistenţă financiară, umanitară şi militară din partea Kremlinului. Sprijinul Moscovei a venit după ce mişcarea pro-occidentală Maidan l-a răsturnat pe preşedintele pro-rus al Ucrainei în februarie 2014.

    Conform acordurilor de la Minsk – discuţii de pace intermediate de Franţa şi Germania – încetarea focurilor a lăsat separatiştilor controlul de facto asupra a aproximativ o treime din districtele administrative ucrainene Doneţk şi Luhansk, cu o linie de control puternic fortificată care îi separă de trupele ucrainene.

    Ucraina descrie regiunile drept „teritorii ocupate temporar”, iar acordurile de la Minsk prevăd eventuala revenire a acestora la Kiev. Dar atât Kievul, cât şi Moscova, nu au reuşit să pună în aplicare termenii acordurilor, lăsând statutul teritoriilor într-o profundă incertitudine.

    În acelaşi timp, Rusia şi-a petrecut ultimii opt ani sporindu-şi influenţa asupra regiunilor. Moscova a eliberat paşapoarte şi cetăţenie pentru aproximativ 800.000 de locuitori din Doneţk şi Luhansk, potrivit oficialilor ruşi, subliniind în acelaşi timp necesitatea ca Kremlinul să-i protejeze.

    De ce este importantă recunoaşterea de către Moscova?

    În trecut, Moscova s-a abţinut din a recunoaşte independenţa provinciilor, preferând în schimb să exercite control indirect şi să folosească teritoriile ca pârghii în disputele sale mai ample cu Ucraina şi Occidentul.

    Recunoaşterea va aduce probabil două rezultate iniţiale majore. În primul rând, prăbuşirea acordurilor de la Minsk şi a speranţelor pentru o soluţie diplomatică a conflictului din estul Ucrainei. 

    În al doilea rând, ar oferi Kremlinului justificarea de a trimite trupe şi echipamente militare în zonă. Acest lucru ar putea creşte riscul unui conflict total între Moscova şi Kiev de-a lungul unei linii de front deja active.

    Cum va răspunde vestul?

    NATO şi UE au avertizat că recunoaşterea regiunilor separatiste ar putea duce tensiunile dintre Moscova şi Kiev până în punctul critic. Unii oficiali europeni au cerut o serie de sancţiuni severe împotriva Rusiei.

    Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat săptămâna trecută că recunoaşterea ar reprezenta „o încălcare flagrantă a integrităţii teritoriale şi suveranităţii Ucrainei” şi ar încălca dreptul internaţional. O astfel de mişcare ar fi „o escaladare deschisă”, a spus ministrul de externe al Lituaniei, Gabrielius Landsbergis, adăugând că „ar trebui să fie aplicate sancţiuni rapide şi decisive” dacă regiunile vor fi recunoscute de Putin. 

    Cu toate acestea, UE, SUA, Regatul Unit şi alte ţări occidentale au declarat anterior că o serie de sancţiuni majore împotriva Moscovei vor fi aplicate numai în cazul unui atac militar asupra Ucrainei. Nu a existat un acord public cu privire la modul în care Occidentul ar putea răspunde în cazul recunoaşterii regiunilor Doneţk şi Lugansk.

    De ce totul se întâmplă acum?

    După o consolidare majoră a armatei ruse aproape de graniţele Ucrainei, guvernele occidentale au avertizat de săptămâni întregi că regiunile Doneţk şi Lugansk ar putea fi folosite pentru a crea un pretext de război, fie provocând un răspuns din partea Kievului, fie organizând o operaţiune „false flag” în care Rusia să treacă în poziţia de victimă.

    Rusia a negat că intenţionează să invadeze Ucraina, dar a insistat ca Occidentul să fie de acord cu o serie de garanţii de securitate, cum ar fi interzicerea aderării Ucrainei la NATO şi retragerea trupelor NATO din estul Europei.

    Recunoaşterea celor două regiuni de către Putin creşte periculos riscul unui conflict cu Kievul.

    Care este impactul recunoaşterii pentru eforturile diplomatice de a evita războiul dintre Rusia şi Ucraina?

    Mişcarea sugerează că Putin şi-a pierdut încrederea în eforturile diplomatice de a evita un nou conflict în Ucraina, conduse în ultimele zile de preşedintele francez Emmanuel Macron. Viitorul celor două state este văzut ca o zonă critică de compromis în orice soluţie negociată, iar recunoaşterea ar părea să pună capăt acestei posibilităţi.

     

  • Anunţul care îl va înfuria pe Putin. Ce a spus în urmă cu puţin timp şeful NATO

    Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a spus că “pacea nu poate fi considerată un lucru de la sine înţeles” şi a avertizat că preşedintele rus Vladimir Putin “va primi doar mai mult NATO” la graniţele sale pe fondul agresiunii împotriva Ucrainei, scrie stirileprotv.ro

    Într-un discurs la Conferinţa de securitate de la München, Stoltenberg a spus: “Dacă scopul Kremlinului este să aibă mai puţin NATO la graniţele sale, va obţine doar mai mult NATO. Şi dacă vrea să împartă NATO, va obţine doar o alianţă şi mai unită.”

    “NATO este o alianţă defensivă, nu ameninţăm Rusia sau pe altcineva. Dar vom lua toate măsurile necesare pentru a proteja şi a apăra toţi aliaţii noştri”, a adăugat el, potrivit News.ro, care citează The Guardian.

  • Putin: Rusia vrea dialog cu SUA şi NATO în sensul creşterii transparenţei activităţilor militare

    Rusia vrea să continue negocierile cu SUA şi Alianţa Nord-Atlantică pe tema măsurilor în sensul controlului armamentului şi creşterii transparenţei privind activităţile militare, a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin, după întâlnirea pe care a avut-o cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei.

    “Există, în răspnsurile transmise de NATO şi SUA privind garanţiile de securitate, puncte pe care Rusia vrea să le discute, inclusiv revizuirea Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF) şi transparenţa militară”, a declarat Vladimir Putin, conform agenţiei RIA Novosti.

    “Rusia nu vrea război, de aceea am propus discuţiile pe tema garanţiilor de securitate. Dar Rusia nu poate asista cu ochii închişi la modul arbitrar în care Statele Unite şi NATO interpretează principiile indivizibilităţii securităţii”, a adăugat liderul de la Kremlin, subliniind, potrivit BBC, că NATO nu îşi poate consolida propria securitate în detrimentul ţărilor vecine.

    “Germania este un partener-cheie al Rusiei”, a continuat liderul de la Kremlin, pledând pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale. Întâlnirea lui Vladimir Putin cu Olaf Scholz a durat aproximativ trei ore, conform publicaţiei Bild.

    Vladimir Putin a subliniat că gazoductul Nord Stream 2 este “un proiect pur comercial”, fără caracter politic, şi a semnalat că Rusia ar putea continua să furnizeze gaze Europei inclusiv prin Ucraina, dacă se doreşte acest lucru.

  • Cum a ajuns China, unul dintre cei mai mari duşmani ai Rusiei, să îl susţină pe Vladimir Putin împotriva Americii si NATO

    Rusia şi China n-au fost niciodată prietene, dar acum sunt aliate până într-acolo încât liderul de la Beijing susţine pretenţia lui Vladimir Putin ca Ucraina să nu se alăture NATO, alianţa militară a Occidentului. Este un amestec fără precedent al Beijingului în chestiuni ce ţin de suveranitate şi apărare atât de departe de sfera de influenţă tradiţională a Chinei. Este un pas îndrăzneţ pe care-l face Xi Jinping într-un dans cu importanţă globală alături de Vladimir Putin.

    Pentru Moscova şi Beijing, criza ucraineană a devenit parte din eforturile de a reduce forţa Americii şi de a face lumea mai sigură pentru autocraţi, scrie Gideon Rachman, comentator politic pentru Financial Times. Impresionant este că, în Europa, Beijingului i se opun făţiş doar state mici şi aparent nesemnificative în jocul geopolitic global, cum sunt Cehia, şi acolo se remarcă primarul Pragăi, şi Lituania, contra căreia China a impus un blocaj comercial. Dar nu trebuie uitat că până în urmă cu câţiva ani Cehia avea un program special de finanţare a democraţiei în lume.

    De asemenea, în aprecierea actualelor mişcări de pe scena geopolitică trebuie ţinut cont şi de faptul că în urmă cu câţiva ani cancelarul german Angela Merkel l-a ales pe Jinping drept partener în lupta contra SUA lui Donald Trump în apărarea globalizării şi a vechii ordini comerciale. Acum nici Trump şi nici Merkel nu mai sunt la putere. În articolul său pentru FT, Gideon Rachman încearcă să facă lumină în planurile Chinei şi Rusiei pentru o nouă ordine mondială. Alianţa occidentală a ameninţat Kremlinul cu sancţiuni „masive” şi „fără precedent” dacă Rusia atacă Ucraina. Dar, pe măsură ce criza din Ucraina ajunge la punctul de fierbere, eforturile occidentale de a izola şi pedepsi Rusia vor fi probabil subminate de sprijinul Chinei, uriaşul vecin al Rusiei. Pentru Vladimir Putin, liderul chinez Xi Jinping a devenit cel mai important aliat al său. Contactul dintre cei doi la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing stau mărturie pentru acest lucru.

    Într-un apel telefonic între Putin şi Xi în decembrie, liderul chinez a susţinut cererea Rusiei ca Ucraina să nu adere niciodată la NATO. Acum un deceniu, o astfel de relaţie părea puţin probabilă: China şi Rusia erau la fel de rivale cum erau partenere. Dar după o perioadă în care ambele ţări s-au luptat în mod persistent cu SUA, sprijinul lui Xi pentru Putin reflectă o identitate tot mai clară între interesele şi viziunile asupra lumii ale Moscovei şi Beijingului. Potrivit presei chinezeşti, Xi i-a spus lui Putin că „anumite forţe internaţionale se amestecă în mod arbitrar în afacerile interne ale Chinei şi Rusiei, sub masca democraţiei şi drepturilor omului”. După cum au arătat în mod clar remarcile lui Xi către Putin, liderul rus şi cel chinez sunt uniţi de convingerea că SUA complotează să submineze şi să le răstoarne guvernele.

    În perioada de glorie a comunismului, Rusia şi China au susţinut forţele revoluţionare din întreaga lume. Dar astăzi Moscova şi Beijingul au îmbrăţişat retorica contrarevoluţiei. Când au izbucnit recent tulburările în Kazahstan, Putin a acuzat SUA că încearcă să sponsorizeze o „revoluţie colorată” – un termen dat mişcărilor de protest prin care se încearcă schimbarea guvernului (revoluţia din Ucraina care a avut ca rezultat alungarea rusofilului Viktor Ianukovici a fost portocalie) – într-o ţară care se învecinează atât cu Rusia, cât şi cu China. Oficiali chinezi de rang înalt au reluat aceste remarci. După cum o văd Rusia şi China, revolta din Kazahstan se încadrează într-un model. Kremlinul susţine de mult că SUA au fost mâna ascunsă din spatele revoltei ucrainene de pe Maidan din 2013-2014, în care un lider apropiat Moscovei a fost răsturnat. China insistă, de asemenea, că forţe străine – printre care a se înţelege  SUA – s-au aflat în spatele uriaşelor proteste din Hong Kong din 2019, încheiate printr-o represiune coordonată de la Beijing.

    Atât Putin, cât şi Xi au arătat clar că ei cred că obiectivul final al Americii este de a le răsturna guvernele şi că forţele locale pro-democraţie sunt calul troian al americanilor. În 1917, în plin război mondial, preşedintele SUA, Woodrow Wilson a vorbit despre „a face lumea sigură pentru democraţie”. În 2022, Putin şi Xi sunt hotărâţi să facă lumea mai sigură pentru autocraţie. Ambiţiile Rusiei şi Chinei sunt însă departe de a fi complet defensive. Atât Putin, cât şi Xi cred că vulnerabilitatea lor la „revoluţiile colorate” provine din defectele fundamentale ale ordinii mondiale actuale – combinaţia de instituţii, idei şi structuri de putere care determină modul în care se desfăşoară politica globală. Drept urmare, ei împărtăşesc hotărârea de a crea o nouă ordine mondială care să se potrivească mai bine intereselor Rusiei şi Chinei – aşa cum sunt acestea definite de actualii lor lideri. Două caracteristici ale ordinii mondiale actuale la care ruşii şi chinezii strâmbă din nas sunt „unipolaritatea” şi „universalitatea”. Mai simplu spus, ei cred că aranjamentele actuale dau Americii prea multă putere – şi sunt hotărâţi să schimbe acest lucru. „Unipolaritatea” înseamnă că după prăbuşirea Uniunii Sovietice lumea a rămas cu o singură superputere – SUA. Fiodor Luchianov, un gânditor rus de politică externă, care este apropiat de preşedintele Putin, consideră că unipolaritatea „a dat Statelor Unite capacitatea şi posibilitatea de a face tot ce consideră de cuviinţă pe scena mondială”.

    El susţine că noua eră a hegemoniei americane a fost introdusă prin războiul din Golf din 1991 – în care SUA au adunat o coaliţie globală pentru a alunga armata irakiană a lui Saddam Hussein din Kuweit. Războiul din Golf a fost urmat de o succesiune de intervenţii militare conduse de SUA în întreaga lume, inclusiv în Bosnia şi Kosovo în sângeroasele războaie iugoslave care au început în anii 1990. Bombardarea de către NATO a Belgradului, capitala Serbiei, în 1999, a făcut multă vreme parte din argumentul Rusiei că NATO nu este o alianţă pur defensivă. Că bombele NATO au lovit şi ambasada Chinei din Belgrad nu a fost uitat la Beijing. După atacurile teroriste din 11 septembrie de la New York şi Washington, NATO a invocat articolul 5 – clauza sa de apărare reciprocă – şi a invadat Afganistanul. Încă o dată, potrivit lui Luchianov, America şi-a demonstrat dorinţa şi capacitatea de a „transforma cu forţa lumea”.

    Dar înfrângerea Americii în Afganistan, simbolizată de retragerea haotică din Kabul în vara anului trecut, le-a dat ruşilor speranţa că ordinea mondială condusă de SUA se năruie. Luchianov susţine că abandonarea Kabulului în mâinile talibanilor a fost „la fel de istorică şi simbolică precum căderea Zidului Berlinului”. Academicieni chinezi influenţi gândesc cam la fel. Yan Xuetong, decanul şcolii de relaţii internaţionale de la Universitatea Tsinghua din Beijing (alma mater a lui Xi), scrie că „China consideră că ascensiunea sa la statutul de mare putere îi dă dreptul la un nou rol în afacerile mondiale – unul care nu poate fi împăcat cu dominaţia incontestabilă a SUA”.

    La fel ca Luchianov, Yan crede că „ordinea mondială condusă de SUA se destramă”. În locul ei va veni o ordine multipolară”. Preşedintele Xi însuşi a exprimat-o şi mai succint cu afirmaţia adesea repetată că „Estul se ridică şi Vestul este în declin”. Pentru Rusia şi China, realizarea unei noi ordini mondiale nu este doar o chestiune de putere brută. Este şi o bătălie de idei. În timp ce tradiţia liberală occidentală promovează ideea drepturilor universale ale omului, gânditorii ruşi şi chinezi argumentează că diferitele tradiţii culturale şi „civilizaţii” ar trebui lăsate să se dezvolte în moduri diferite.

    Vladislav Surcov, cândva un consilier influent al lui Putin, a condamnat „eforturile repetate fără rezultat ale Rusiei de a deveni parte a civilizaţiei occidentale”. În schimb, spune el, Rusia ar trebui să îmbrăţişeze ideea că a „absorbit atât Estul, cât şi Vestul” şi că are o „mentalitate hibridă”. În mod similar, gânditorii proguvernamentali de la Beijing susţin că o fuziune a confucianismului şi comunismului înseamnă că China va fi întotdeauna o ţară care pune accentul pe drepturile colective mai degrabă decât pe cele individuale. Ei susţin că succesul Chinei în combaterea Covid-19 reflectă superioritatea insistenţei chineze pe acţiunea colectivă şi pe drepturile de grup.

    Atât Putin, cât şi Xi cred că vulnerabilitatea lor la „revoluţiile colorate” provine din defectele fundamentale ale ordinii mondiale actuale – combinaţia de instituţii, idei şi structuri de putere care determină modul în care se desfăşoară politica globală.

    Beijingul şi Moscova susţin că ordinea mondială actuală este caracterizată de o încercare americană de a impune altor ţări idei occidentale despre democraţie şi drepturile omului, dacă este necesar chiar şi prin intervenţie militară. Noua ordine mondială pe care o cer Rusia şi China s-ar baza, în schimb, pe sfere de influenţă distincte. SUA ar accepta dominaţia rusă şi chineză asupra vecinătăţilor lor şi şi-ar abandona sprijinul pentru democraţie sau revoluţiile colorate care ar putea ameninţa regimurile lui Putin sau Xi.

    Criza Ucrainei este o luptă pentru viitoarea ordine mondială deoarece se referă tocmai la aceste probleme. Pentru Putin, Ucraina face parte din punctul de vedere cultural şi politic din sfera de influenţă a Rusiei. Nevoile de securitate ale Rusiei ar trebui să-i dea dreptul de a se opune oricărei dorinţe ucrainene de a se alătura NATO, alianţa Occidentului. Moscova cere, de asemenea, să acţioneze ca protector al vorbitorilor de limbă rusă. Pentru SUA, aceste cereri încalcă unele principii de bază ale ordinii mondiale actuale – în special, dreptul unei ţări independente de a-şi defini propria politică externă şi alegeri strategice. Criza din Ucraina se referă şi la „ordinea mondială”, deoarece are implicaţii globale clare. SUA ştiu că dacă Rusia atacă Ucraina şi îşi stabileşte propria „sferă de influenţă”, se va crea un precedent pentru China. În timpul erei Xi, China a construit baze militare în toate zonele contestate din Marea Chinei de Sud. Ameninţările Beijingului de a invada Taiwan – o insulă democrată autonomă pe care China o consideră o provincie rebelă – au devenit, de asemenea, mai evidente şi mai frecvente. Dacă Putin va reuşi să invadeze Ucraina, tentaţia ca Xi să atace Taiwanul va creşte, la fel şi presiunea internă asupra liderului chinez din partea naţionaliştilor surexcitaţi care simt sfârşitul erei americane. Rusia şi China au în mod clar plângeri similare cu privire la ordinea mondială actuală. Există, de asemenea, câteva diferenţe importante între abordările Moscovei şi Beijingului. Rusia este în prezent mai dispusă să-şi asume riscuri militare decât China. Dar obiectivele sale finale pot fi mai limitate. Pentru ruşi, folosirea forţei militare în Siria, Ucraina şi în alte părţi este o modalitate de a respinge afirmaţia fostului preşedinte american Barack Obama că Rusia nu este acum decât o putere regională. Dmitri Trenin de la Centrul Carnegie din Moscova apreciază că „pentru liderii ţării, Rusia nu este nimic dacă nu este o mare putere”. Dar, în timp ce Rusia aspiră să fie una dintre marile puteri ale lumii, China pare să se gândească la înlocuirea SUA ca putere dominantă a lumii. Elizabeth Economy, autoarea unei cărţi noi intitulate The World According to China (Lumea conform Chinei – trad.), susţine că Beijingul urmăreşte o „ordine internaţională radical transformată” în care SUA este în esenţă împinsă afară din Pacific şi devine doar o putere atlantică. Întrucât Indo-Pacificul este acum nucleul economiei globale, asta ar lăsa în esenţă China în poziţia de „numărul unu”. Rush Doshi, un savant din China care lucrează la Casa Albă, aduce un argument similar în cartea sa, «The Long Game» (Jocul lung – trad.). Citând diverse surse chineze, Doshi susţine că China ţinteşte acum în mod clar către hegemonie globală în stil american. Diferenţa de amploare a ambiţiilor Chinei şi Rusiei reflectă diferenţa în potenţialul lor economic. Economia Rusiei este acum aproximativ de dimensiunea Italiei. Moscova pur şi simplu nu are avuţia necesară pentru a susţine un atac la supremaţia globală. Însă China este acum, după unele criterii, cea mai mare economie din lume. Este, de asemenea, cel mai mare producător şi exportator din lume. Populaţia sa de 1,4 miliarde de oameni este de aproximativ zece ori mai mare decât cea a Rusiei. Drept urmare, este realist ca Partidul Comunist şi liderul său să vrea să facă din China cea mai puternică ţară din lume. Dar, în timp ce diferenţele dintre potenţialul economic al Rusiei şi ale Chinei îl fac pe Xi mai ambiţios decât Putin, pe termen scurt îl fac şi mai precaut. Există ceva din disperarea împătimitului de jocuri de noroc în dorinţa lui Putin de a folosi forţa militară pentru a încerca să schimbe echilibrul de putere în Europa. Trenin susţine că, după ce a văzut NATO extinzându-se în mare parte din ceea ce a fost cândva blocul sovietic, Putin vede Ucraina drept „ultimul lui bastion”.

    La Beijing, dimpotrivă, există un sentiment puternic că timpul şi istoria sunt de partea Chinei. Chinezii au, de asemenea, multe instrumente economice pentru a-şi extinde influenţa, care pur şi simplu nu sunt disponibile ruşilor. Un proiect emblematic al anilor Xi este Iniţiativa Belt and Road, un vast program internaţional de infrastructură finanţat de China, care se întinde în Asia Centrală, Africa, Europa şi Americi. Chiar şi în Rusia. Pe măsură ce America a devenit mai protecţionistă, China şi-a folosit şi puterea comercială pentru a-şi extinde influenţa globală. Recent a fost lansat Parteneriatul Economic Regional Cuprinzător, o nouă zonă vastă de liber schimb în Asia-Pacific, care include China şi câţiva aliaţi strategici ai americanilor, cum ar fi Japonia şi Australia, la care SUA nu participă. Permiterea sau interzicerea accesului la piaţa chinezească oferă Beijingului un instrument de influenţă care pur şi simplu nu este disponibil Moscovei. Dar va funcţiona gradualismul? Sau au nevoie Rusia şi China de un fel de moment dramatic pentru a crea noua ordine mondială pe care o caută? Istoria sugerează că noi sisteme de guvernare apar în general după evenimente politice seismice, cum ar fi un război major. O mare parte din arhitectura de securitate şi instituţională a ordinii mondiale actuale a apărut pe măsură ce cel de-al Doilea Război Mondial se apropia de final sau în urma acestuia, când au fost înfiinţate ONU, Banca Mondială şi FMI iar pentru sediile lor au fost alese  SUA. Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (Gatt) a intrat în vigoare în 1948. NATO a fost creeată în 1949. Tratatul de Securitate SUA-Japonia a fost semnat în 1951. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului, precursoarea UE, a fost, de asemenea, fondată în 1951. După încheierea războiului rece, structurile rivale susţinute de sovietici precum Pactul de la Varşovia s-au prăbuşit, iar NATO şi UE s-au extins până la graniţele Rusiei. China a aderat la Organizaţia Mondială a Comerţului, succesorul Gatt, în 2001. Întrebarea acum este dacă ambiţiile Rusiei şi ale Chinei pentru o „nouă ordine mondială” vor avea nevoie şi de un război pentru a se realiza. Un conflict direct cu SUA este pur şi simplu prea periculos în era nucleară şi nu se va întâmpla decât dacă toate părţile calculează greşit (ceea ce este întotdeauna posibil).

  • Putin a ajuns la Beijing pentru Jocurile Olimpice, cu un acord de furnizare de gaze pentru China

    Putin i-a transmis lui Xi că Rusia a pregătit un nou acord pentru a furniza Chinei încă 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale, potrivit unei transmisiuni a discuţiilor lor difuzată la Moscova şi citată de Reuters.

    Rusia, unul dintre liderii mondiali în furnizarea de hidrocarburi, şi-a consolidat legăturile cu China, principalul consumator de energie din lume, pe fondul impasului dintre Moscova şi Occident, în legătură cu Ucraina şi alte probleme.

    Emisiunea difuzată la Moscova i-a arătat pe Xi şi Putin, niciunul dintre ei nepurtând mască, stând unul în faţa celuilalt la o masă mare într-o rezidenţă de stat din Beijing, înconjuraţi de asistenţi mascaţi.

    „Aş dori să vă mulţumesc pentru invitaţia la deschiderea Jocurilor Olimpice”, i-a spus Putin lui Xi.

    „Ştim din primă mână că aceasta este o muncă uriaşă. Sunt sigur că prietenii noştri chinezi au făcut-o cu brio, aşa cum faceţi întotdeauna când pregătiţi astfel de evenimente majore”.

    Xi a declarat că întâlnirea a injectat o nouă vitalitate în relaţia dintre cele două ţări, potrivit raportului.

    Jocurile Olimpice, deja transformate de pandemia de coronavirus şi care urmează să se desfăşoare într-un circuit strict închis, au fost umbrite şi de ameninţarea unei invazii ruseşti în Ucraina.

    Statele Unite şi unii dintre aliaţii lor au anunţat un boicot diplomatic al Jocurilor în semn de protest faţă de situaţia drepturilor omului din China, care neagă orice abuzuri.

    Anterior, imagini ale televiziunii de stat chineze au arătat un avion care zbura cu steagurile Rusiei şi Chinei. Alături se aflau avioane cu steagurile Mongoliei şi Serbiei. Preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi premierul Mongoliei, L. Oyun-Erdene, sunt aşteptaţi să participe la ceremonia de deschidere în cursul zilei de vineri.

    Emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al Thani, şi prinţul moştenitor al Emiratelor Arabe Unite, şeicul Mohamed bin Zayed Al Nahyan, au aterizat, de asemenea, potrivit rapoartelor presei de stat.

    Rusia şi China şi-au coordonat poziţiile cu privire la Ucraina în timpul unei întâlniri între miniştrii lor de externe, Wang Yi şi Serghei Lavrov, care a avut loc joi la Beijing, a anunţat Ministerul chinez de Externe.

    În replică, Statele Unite au avertizat firmele chineze că vor suporta consecinţe dacă vor încerca să eludeze controalele la export impuse Rusiei, în cazul în care aceasta ar invada Ucraina.

    „Avem o serie de instrumente pe care le putem desfăşura dacă vedem că firmele străine, inclusiv cele din China, fac tot posibilul să suplinească acţiunile de control al exporturilor din SUA, să le eludeze, să le ocolească”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, în cadrul unei conferinţe de presă obişnuite.

    Înainte de Lavrov, Beijingul nu primise oaspeţi politici străini timp de aproape doi ani, în încercarea de se proteja de coronavirus.

    Mii de soldaţi ruşi s-au masat în apropierea graniţei cu Ucraina, stârnind temeri privind o invazie, pe care Rusia neagă că o plănuieşte. Rusia a cerut NATO să interzică aderarea Ucrainei şi să se retragă din Europa de Est.

  • Occidentul avertizează Rusia: Statele Unite au planificat o listă de sancţiuni împotriva apropiaţilor lui Vladimir Putin în cazul unei invazii asupra Ucrainei

    Statele Unite au elaborat sancţiuni care vizează cercul intim al lui Vladimir Putin şi legăturile sale cu Occidentul, pe măsură ce Washingtonul lărgeşte lista de sancţuni financiare pe care este gata să le impună dacă Rusia invadează Ucraina, scrie Financial Times.

    Înalţi oficiali ai administraţiei au declarat pentru Financial Times că o listă de sancţiuni ce vizează persoane apropiate de Vladimir Putin a fost elaborată în coordonare cu aliaţii SUA, ca parte a efortului de a pedepsi preşedintele rus în cazul unui atac.

    „Persoanele pe care le-am identificat fac parte din cercurile intime ale Kremlinului şi joacă un rol împortant în luarea deciziilor guvernamentale”, au declarat oficialii americani.

    Persoanele administraţiei nu i-au numit pe oligarhii ruşi în cauză, dar au spusă că mulţi sunt „ţinte deosebit de vulnerabile din cauza legăturilor lor financiare aprofundate cu Occidentul”.

    „Sancţiunile îi vor separa de sistemul financiar inernaţional şi vor asigura faptul că ei şi apropiaţii lor nu se vor mai putea bucura de avantajele puse la dispoziţie de vest”, au declarat oficialii înalţi ai administraţiei Biden.

    Măsurile de a viza oligarhii ruşi ar urma să dubleze sancţiunile mai ample împotriva sectoarelor economiei Rusiei, inclusiv în plan bancar şi energetic.

    Planurile SUA au venit, de asemenea, pe măsură ce Marea Britanie a pus în vizor oligarhii ruşi pentru sancţiuni în cazul unei invazii a Ucrainei.

    „Orice companie de interes pentru Kremlin şi pentru regimul din Rusia ar putea fi vizată. Oligarhii lui Putin nu au unde să se ascundă”, a declarat Liz Truss, secretarul de externe al Marii Britanii.

    La Washington, înalţi oficiali ai administraţiei Biden au declarat că ţintele au fost alese dintre liderii ruşi, din toate sectoarele economiei şi administraţiei ruse.

    Efortul paralel al Regatului Unit concentrat asupra oligarhilor va fi deosebit de important pentru SUA, având în vedere că mulţi membri ai elitei ruse au bunuri şi alte legături financiare în Marea Britanie.

    „SUA, Regatul Unit şi restul aliaţilor sunt pregătiţi să impună costuri masive dacă Rusia va invada Ucraina, iar Rusia este conştientă de asta. Salutăm parteneriatul puternic al Regatului Unit privind elaborarea şi potenţiala aplicare a sancţiunilor în urma unui comportament agresiv din partea Federaţiei Ruse”, a declarat pentru FT un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe.

    Statele Unite sunt în discuţii cu privire la o listă separată de sancţiuni care îl vor viza în mod direct pe Vladimir Putin.

     

  • Dacă Putin porneşte la război, îl va urma poporul? Sancţiunile occidentale de după anexarea Crimeei şi crizele mondiale au tras standardele de viaţă înapoi cu 10 ani

    ► Acest articol este redifuzat din data de 22.12.2021.

    Vladimir Putin conduce Rusia de mai bine de 20 de ani, timp în care şi-a construit imaginea de lider neînfricat, fără opoziţie la el acasă şi capabil să înfrunte Occidentul. Iar acum chiar o face, prin mesaje belicoase prin care dă de înţeles că NATO îi perturbă zona de confort geopolitic. Dar dacă Putin declanşează un război, aşa cum se tem mulţi, va fi el urmat de popor? Vor suporta economia şi societatea efortul de război?

    Protestele de la Moscova şi ascensiunea popularităţii unor disidenţi arată că în Rusia este o problemă cu chiar popularitatea lui Putin şi poate de aici atitudinea belicoasă a Kremlinului. Aţâţarea spiritului naţionalist i-ar putea face pe ruşi să uite de vremurile de criză cu care se confruntă.

    Rusia a invadat Ucraina în 2014 în plină criză economică. Standardele de viaţă au continuat să scadă de atunci. Însă situaţia de acum, cu rubla şubredă, inflaţie puternică, mâncare scumpă, o economie dependentă de exportul de materii prime şi neîncredere în autoritate, este rezultatul construcţiei economice la care chiar Putin a participat.

    Liderul de la Moscova le-a oferit ruşilor de-a lungul timpului cadouri teritoriale, Crimeea, o peninsulă anexată de la Ucraina, fiind cel mai preţios de până acum. Altele sunt di­ferite zone fierbinţi din Caucaz şi părţi din estul Ucrainei controlate de forţe sepa­ratiste pro-ruse. Anexarea Crimeei costă şi acum. Economistul Serghei Aleksaşenko estimează că până în 2019 costurile s-au ridicat la 160 de do­lari pentru fiecare cetăţean al Rusiei, băr­bat, femeie sau copil. Altfel calculat, pre­ţul înseamnă de 357 de ori bugetul Academiei Ruse pentru Ştiinţe.

    Până în 2019, spune Aleksaşenko, cei mai mulţi ruşi nu păreau să simtă că anexarea Crimeei le afectează calitatea vieţii. Dar de atunci în Rusia s-a instalat o criză economică. Per­cepţia se poate schimba. Iar în Crimeea Putin nu a reuşit să construiască tot ce şi-a pro­pus. Acest teritoriu încă se confruntă cu o criză de apă.

    Cuceriri mai mari ar fi şi mai costisitoare. La costurile plătite voluntar se adaugă şi cele provocate de Occident prin sancţiunile economice impuse Rusiei după agresiunile din Ucraina. Aceste sacţiuni au pentru companiile ruse un preţ echivalent cu 4,2% din PIB-ul ţării, potrivit unui studiu realizat de Daniel Ahn şi Rodney Ludema, foşti economişti la Departamentul de Stat al SUA.

    Marile companii din Rusia au adesea la conducere personaje din anturajul lui Putin sau apropiate Kremlinului. În total, costul agresiunilor s-ar ridica la 8% din PIB. Alţii, cum ar fi analiştii din Ucraina, văd aceste pierderi ca fiind mult-mult mai mici. Ucraina ar vrea sancţiuni mai puternice. 

    În 2019, Putin a sărbătorit 20 de ani în rolul de conducător al Rusiei. The Moscow Times a făcut atunci un parcurs al economiei ruse în aceste două decenii. Putin a preluat o economie în criză profundă, sfărâmată de destrămarea URSS, de un default de 40 de miliarde de dolari şi de colapsul sistemului bancar. Recesiunea măcina ţara timp de un deceniu, iar criza era agravată de prăbuşirea preţurilor petrolului pe pieţele internaţionale. Însă norocul i-a surâs rapid lui Putin. Din 2000 preţurile petrolului au început să urce, de la 10 dolari pe baril ajungând în zece ani la 150 de dolari barilul. Revărsarea unui ocean de petrodolari a făcut reconstrucţia Rusiei  o sarcină mai uşoară. Putin este responsabil pentru prima încercare mai serioasă de a reforma economia. Însă eforturile în acest sens au fost întrerupte de criza globală din 2008, iar reformele planificate n-au progresat decât cu 30%. Progresul era vizibil, totuşi, deşi a fost încetinit şi de furt sau corupţie. Rusia ajunsese cea mai bogată ţară din Comunitatea Statelor Independente. În 10 ani, din 1999 şi până în 2008, PIB-ul nominal a crescut cu 94%, iar PIB per capita s-a dublat. Valoarea economiei a decolat de la 210 miliarde dolari în 1999 pentru a ajunge la cota cea mai de sus, de 1.800 de miliarde dolari, în 2008. Ponderea economiei ruse în economia mondială crescuse de la 2% la 4%. Criza din 2008 a fost un moment crucial. Economia n-a mai reuşit să avanseze. Problemele s-au acutizat odată cu prăbuşirea preţurilor petrolului, în 2014. Atunci, în plină criză, Putin a decis să invadeze Ucraina. Au urmat sancţiunile economice şi financiare occidentale. Acestea şi turbulenţele mondiale au împins economia înapoi la 1.200 miliarde dolari în 2019. Criza provocată de pandemie a tras economia în jos şi mai mult. Ca pondere în PIB-ul mondial, Rusia s-a întors de unde a plecat în 1999. Acum, ruşii se confruntă din nou cu creşterea costurilor, dar şi cu alegeri dificile, notează AFP. Ca mai tuturor popoarelor slave sau balcanice, ruşilor le place ca de sărbători să aibă mesele îmbelşugate, dar anul acesta mâncarea este mai scumpă, cu mult mai scumpă. Inflaţia depăşeşte 8%, nivel cu care se confruntă şi statele est-europene. Însă în Europa de est creşterea preţurilor reflectă cel mai mult scumpirea gazelor importate din Rusia. Ruşii nu se încălzesc şi nu gătesc cu gaze importate, prin urmare inflaţia reflectă o problemă mai gravă, şi anume scumpirea alimentelor. Rusia este o ţară agricolă, însă mâncarea se scumpeşte din cauza producţiei slabe, influenţată de capriciile vremii, şi a penuriilor cauzate de exporturi. Ruşii percep inflaţia ca fiind de 18%. Totul se scumpeşte, iar salariile nu cresc. Aproape jumătate din ruşi nu au bani puşi deoparte, ceea ce face ca impactul unor şocuri să fie deosebit de dur asupra gospodăriilor. Standardele de viaţă regresează. Sunt cu 10% mai mici decât erau în 2013, anul de dinaintea anexării Crimeei. 

    Acest articol a fost publicat pe zf.ro la data de 22.12.2021