BusinessMagazin

Tag: vedere

  • Ce au citit românii în 2016

    “Poziţionarea Irinei Binder pe primul loc în topul cărţilor cumpărate de pe elefant.ro nu este surprinzătoare având în vedere vânzările constant bune pe care autoarea le-a avut pe piaţa din România în ultimii ani”, declară Adrian Dinu, chief commercial officer la elefant.ro.
     
    În continuarea clasamentului, pe poziţia a doua s-a situat volumul Înainte să te cunosc, scris de Jojo Moyes, iar pe poziţia a treia Fata din tren, titlu scris de Paula Hawkins.
     
     
    Locurile al patrulea şi al cincilea în preferinţele cititorilor români sunt ocupate de Jojo Moyes cu După ce te-am pierdut, respectiv Markus Zusak cu Hoţul de cărţi.
     
    Printre primele zece titluri cele mai apreciate în 2016 s-au situat şi Spioana de Paulo Coelho şi clasicul Un veac de singurătate de Gabriel Garcia Marquez.
     
    În topul primelor 5 titluri scrise de autori români care au înregistrat cele mai mari vânzări în 2016 pe elefant.ro se numără, pe lângă Fluturi-Volumul al treilea al Irinei Binder, cartea Te iubesc, orice-ai face! scrisă de Ioana Chicet Macoveiciuc, binecunoscută şi pentru activitatea sa pe blogul prinţesaurbană.ro.
     
    Românii au fost totodată interesaţi şi de nutriţie, pe poziţia a treia,  în topul autorilor români situându-se ABC de nutriţie, scrisă de Mihaela Bilic. Urmează în clasament titlurile 444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara şi Suge-o, Ramona!, scris de Andrei Ciobanu.
     
    Elefant a întrebat câteva personalităţi româneşti din domeniul cultural şi mass-media care au fost cele mai interesante apariţii de carte din 2016, titluri ce ar putea fi o bună opţiune de lectură în acest an. 
     
    Aurora Liiceanu – cele mai interesante apariţii din 2016:
    Kenko Tsurezuregusa – Însemnări din ceasuri de zăbavă (Humanitas)
    Jim Fergus – Amintirea dragostei (Humanitas)
    Amos Oz – Iuda (Humanitas)
    Ian McEwan – Coajă de nucă (Polirom)
    Akira Yoshimura – Naufragii (Humanitas fiction)
    J.M.Coetzee, Arabella Kurtz – Povestea cea bună (Trei)
    Monica Davidescu:
    Donna Tartt – Sticletele (Litera)
    Carla Guelfenbein – Restul e tăcere (Litera)
    Elif Shafak – Cele 40 de legi ale iubirii (Polirom)
    Cesare Pavese – Meseria de a trăi
    Haruki Murakam – La capătul lumii şi în ţara aspră a minunilor (Polirom).
     
    Dragoş Pătraru:
    Karl Ove Knausgard – Lupta mea – trilogie (Editura Litera)
    Josepf Stiglitz – Marea Divizare (Editura Publica)
    Stephen J. Dubner, Steven D. Levitt – Când să jefuieşti o bancă şi alte 131 de idei (Editura Publica)
    Amos Oz – Iuda (Editura Humanitas)
    Svetlana Aleksievici – Războiul nu are chip de femeie (Editura Litera)
     
    Retailerul online elefant.ro are peste 600.000 de clienţi, potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii companiei. Fondat în 2010, Elefant s-a extins recent şi în afara ţării deschizând o filiala la Chişinău, în Republica Moldova şi un magazin online local elefant.md.
     
     

  • Cum a reuşit un antrepenor să cumpere un întreg oraş cu doar 7 milioane de dolari

    Din 1982, oraşul Kitsault este nelocuit, însă iluminatul public este mereu deschis, iar pomii sunt mereu aranjaţi, iar peluzele sunt tunse. În oraş există centre comerciale, restaurante, bănci, baruri şi teatre. 

    Planul de construcţie al oraşului a atras în zonă meşteri, ingineri şi investitori. Au fost construite peste 100 de case, duplexuri şi 7 blocuri cu aproximativ 200 de apartamente. De asemenea, în oraş a fost construit un spital modern, un centru comercial, restaurante, bănci, piscine, librării şi teatre. 

    La 18 luni după ce primele familii s-au mutat în locuinţe, piaţa de molibden a căzut, mina s-a închis şi oamenii au început să plece din oraş. 

    În 2005, antreprenorul Krishnan Suthanthiran a cumpărat oraşul pentru 7 milioane de dolari şi a început să investească bani în întreţinerea lui.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Cum m-am îndrăgostit de o pereche de căşti – VIDEO REVIEW

    Agitaţia din redacţie şi toate vocile s-au topit. De „vină” era tehnologia noise-canceling a căştilor Sony MDR-1000x. Îmi place muzica (cui nu-i place?) şi sunt dependent de căşti pentru naveta zilnică, dar niciodată nu am căutat să investesc prea mult în echipament pentru muzică, însă MDR-1000x m-a făcut să-mi urăsc căştile actuale.

    Sony MDR-1000x este un produs premium cu care japonezii vor să atace segmentul de căşti high-end wireless şi implicit produsele Bose, concurentul numărul unu. Căştile wireless nu mai sunt doar un moft, având în vedere faptul că Apple, unul dintre cei mai mari producători de produse tech, renunţă la portul audio de 3,5 mm în favoarea unor căşti wireless. Pe casca din stânga se află trei butoane şi jackul pentru cablu, iar în dreapta un port pentru încărcare. Glisarea degetelor pe casca din dreapta, în sus sau în jos, este suficientă pentru controlul volumului, iar pentru a pune melodia pe pauză trebuie apăsat de două ori. Controlul este intuitiv, dar necesită puţin exerciţiu.

    MDR-1000x oferă posibilitatea de a controla muzica sau volumul melodiei prin intermediul unor atingeri pe casca din dreapta. Faptul că nu este nevoie de fir şi, în plus, că poţi controla melodiile fără să scoţi din buzunar smartphone-ul îţi dă un sentiment de libertate extraordinar. Sentiment de care te poţi bucura o perioadă îndelungată (producătorul susţine peste 20 de ore de funcţionare). Eu le-am putut folosi o săptămână fără încărcare.

    Nici după ce bateria „moare”, căştile nu devin inutile deoarece pot fi utilizate prin conectarea cablului (dacă nu cumva ai iPhone 7).
    Marele atu al MDR-1000x este tehnologia de anulare a zgomotului ambiental. Chiar şi fără muzică, căştile „îneacă” zgomotele destul de bine, iar odată ce ai şi pornit melodia, sunetele din jur dispar şi mai poţi auzi doar muzica aleasă. Totuşi, dacă nu doreşti o asemenea izolare, există alternative ce permit pătrunderea sunetelor ambientale.

    Pe oriunde am purtat căştile, nu am avut probleme cu zgomotul din jur şi în nicio situaţie nu mi-a fost întreruptă imersiunea în lumea muzicii (indiferent că a fost la metrou, în Piaţa Unirii sau la Universitate). Trebuie menţionat că atunci când MDR-1000X sunt legate prin cablu, anularea zgomotului de fundal nu este la fel de bună.

    O altă caracteristică impresionantă este Personal NC Optimizer, adică un mod prin care căştile calibrează sunetul în funcţie de purtător şi, potrivit Sony, ar lua în considerare forma capului, dacă porţi ochelari (se măreşte spaţiu dintre ureche şi cască) sau dacă ai părul mare. Apeşi pe buton, apoi se aud nişte sunete prin care căştile analizează datele şi ajustează sunetul în mod corespunzător.

    După cum spuneam, controlul prin intermediul gesturilor este binevenit, mai ales faptul că poţi atinge casca cu două degete, apoi muzica este estompată şi poţi vorbi cu cel de lângă tine fără să fii nevoit să-ţi dai jos căştile. Desprinzi mâna de pe cască şi muzica revine. Tot cu ajutorul gesturilor poţi răspunde la telefon, deoarece MDR-1000x are microfoane încorporate atât la interiror, cât şi la exterior. Conversaţiile sunt clare, iar microfonul detectează cu uşurinţă vocea. În general, experienţa utilizării căştilor prin intermediul gesturilor este una satisfăcătoare, având în vedere că uneori produsul interpretează greşit mişcările.

    După cum era de aşteptat, Sony a lucrat din greu la redarea sunetului şi a făcut o treabă excelentă: basul este destul de puternic, dar nu înăbuşă linia melodică. Calitatea sunetului este superbă, sunetul fiind precis, agil şi foarte detaliat, iar atunci când am ascultat melodia „Fantasy” de la The XX cu aceste căşti pe urechi am avut impresia că basul a pătruns în tot corpul, de la degetele de la picioare până-n creştetul capului.

    Designul este premium şi cupele sunt învelite cu o piele sintetică fină ce învăluie urechile. Le-am purtat ore în şir, atât în interior, cât şi afară, şi nu am simţit niciun disconfort. Deşi în construcţia produsului se află în principal plasticul, căştile nu se simt ieftine.

    Acest produs este perfect pentru cei care fac naveta des sau poate călătoresc mult cu avionul şi nu vor să fie deranjaţi. Ce-i drept, căştile nu sunt ieftine, însă dacă aş găsi 400 de dolari uitaţi în buzunarul unor pantaloni mai vechi, m-aş gândi serios la Sony MDR-1000x.

    +noise-canceling excelent
    +calitate foarte bună a sunetului
    +autonomie îndelungată a bateriei
    +design premium; confortabile la purtat

    – controlul prin intermediul gesturilor nu este foarte precis

    CARACTERISTICI:

    Wireless
    Autonomie 20 de ore (NC activat) şi 22 de ore (NC dezactivat)
    Contact cu urechea – over ear
    Impedanţă nominală – 46 ohmi (1kHz) (când se conectează prin cablul pentru căşti cu unitatea pornită), 16 ohmi (1 kHz) (c`nd se conectează prin cablul pentru căşti cu unitatea oprită)
    Lungime cablu – 1,5 m
    Răspuns În frecvenţă – 4 şi 40.000 Hz
    Sensibilitate – 103 dB/mW  (1 kHz) (când se conectează prin cablul pentru căşti cu unitatea pornită), 98 dB/mW (1 kHz) (când se conectează prin cablul pentru căşti cu unitatea oprită)
    Greutate – 275 g (fără cablu)

  • Cronică: De ce merită La La Land să câştige Oscarul pentru cel mai bun film (şi nu doar atât)

    Insist asupra coloanei sonore, fiindcă doar muzica lui Hurwitz este un motiv suficient pentru a vedea filmul. Este un manifest pentru iubitorii de muzică bună, în special pentru cei care apreciază jazzul. Dacă pun la socoteală şi prestaţia protagoniştilor, în special interpretarea Emmei Stone, nu văd cum ar putea cineva să-i „fure” Oscarul pentru cel mai bun film. Şi nici n-am ajuns încă la regizor.

    Şi chiar dacă Emma Stone ia prim-planul, adevărata surpriză vine de la Ryan Gosling. L-am mai văzut în câteva roluri remarcabile – Ides of March sau The Big Short – dar naturaleţea de care dă dovadă în La La Land e venită parcă de nicăieri.

    Victoria de la Globurile de Aur, acolo unde La La Land a câştigat 7 premii din tot atâtea nominalizări, nu e aşadar întâmplătoare. Pe lângă Ryan Gosling şi Emma Stone, şi apariţia lui J.K. Simmons aduce un plus de culoare binevenit.

    Din punct de vedere tehnic, filmul este impecabil. Mişcarea camerei e fluentă atunci când cadrul o cere şi fragmentată atunci când e cazul; Damien Chazelle a interpretat aproape de perfecţiune scenariul pe care tot el l-a semnat.

    Chazelle, ajuns la cel de-al treilea lungmetraj, reuşeşte ceea ce pare o utopie în industria cinematografică de azi: să producă un succes de box-office fără efecte speciale, fără personaje de benzi desenate, fără roboţi şi alte bălării care au împânzit cinematografele în ultimii ani. La doar 31 de ani, regizorul din Rhode Island a reuşit să îşi creeze un nume prin poveşti simple, transpuse într-un mod aproape perfect în filmele sale. Şi Whiplash, celălalt film al său remarcat de critici, a purtat aceleaşi caracteristici.

    Cu riscul de a mă repeta, mă bucur sincer că un astfel de film a primit lumina verde a celor de la Hollywood. Simplitatea poveştii e cea care dă farmecul filmului; e o poveste în care sunt siguri că vă veţi regăsi, într-o anumită măsură. Mă îndoiesc că La La Land semnalizează o nouă direcţie a industriei de film, dar sper că va inspira şi pe alţi tineri cineaşti să aleagă un alt drum în creaţiile lor decât cele care nu mai surprind pe nimeni.

    Veţi remarca faptul că nu am menţionat, în cele de mai sus, faptul că La La Land este un musical. Nu este întâmplător; mi-aş dori că prejudecăţile legate de acest gen să nu împiedice pe nimeni de la plăcerea reală a vizionării acestei pelicule.

    Până în prezent, La La Land se dovedeşte o afacere bună şi din punct de vedere financiar: încasările la nivel global au ajuns la 130 de milioane de dolari, în vreme ce bugetul filmului a fost de doar 30 de milioane. Whiplash, filmul anterior semnat de Chazelle, a adus încasări de 40 de milioane de dolari de pe urma unei cheltuieli de 3,3 milioane. Şi dacă vă întrebaţi cum se mai pot realiza filme cu un buget atât de mic, vă amintesc că Whiplash a fost nominalizat la 5 premii Oscar (inclusiv „Cel mai bun film”), adjudecându-şi statuetele pentru „Cel mai bun actor în rol secundar” – J.K. Simmons, „Cel mai bun montaj” şi „Cel mai bun mixaj de sunet”.)

    La La Land este o poveste de dragoste din Los Angeles, dar şi o declaraţie de dragoste la adresa Oraşului Îngerilor. Este un film pentru toate vârstele, pentru toţi iubitorii de film, pentru toţi cei care îşi permit, din când în când, luxul de a visa.

    NOTA: 9/10

    REGIA: DAMIEN CHAZELLE
    DURATĂ: 128 MINUTE
    DATA LANSĂRII: 25 DECEMBRIE 2016

    DISTRIBUŢIE: RYAN GOSLING, EMMA STONE, J.K. SIMMONS
    BUGET: 30 MILIOANE DOLARI

  • Cronică: De ce merită La La Land să câştige Oscarul pentru cel mai bun film (şi nu doar atât)

    Insist asupra coloanei sonore, fiindcă doar muzica lui Hurwitz este un motiv suficient pentru a vedea filmul. Este un manifest pentru iubitorii de muzică bună, în special pentru cei care apreciază jazzul. Dacă pun la socoteală şi prestaţia protagoniştilor, în special interpretarea Emmei Stone, nu văd cum ar putea cineva să-i „fure” Oscarul pentru cel mai bun film. Şi nici n-am ajuns încă la regizor.

    Şi chiar dacă Emma Stone ia prim-planul, adevărata surpriză vine de la Ryan Gosling. L-am mai văzut în câteva roluri remarcabile – Ides of March sau The Big Short – dar naturaleţea de care dă dovadă în La La Land e venită parcă de nicăieri.

    Victoria de la Globurile de Aur, acolo unde La La Land a câştigat 7 premii din tot atâtea nominalizări, nu e aşadar întâmplătoare. Pe lângă Ryan Gosling şi Emma Stone, şi apariţia lui J.K. Simmons aduce un plus de culoare binevenit.

    Din punct de vedere tehnic, filmul este impecabil. Mişcarea camerei e fluentă atunci când cadrul o cere şi fragmentată atunci când e cazul; Damien Chazelle a interpretat aproape de perfecţiune scenariul pe care tot el l-a semnat.

    Chazelle, ajuns la cel de-al treilea lungmetraj, reuşeşte ceea ce pare o utopie în industria cinematografică de azi: să producă un succes de box-office fără efecte speciale, fără personaje de benzi desenate, fără roboţi şi alte bălării care au împânzit cinematografele în ultimii ani. La doar 31 de ani, regizorul din Rhode Island a reuşit să îşi creeze un nume prin poveşti simple, transpuse într-un mod aproape perfect în filmele sale. Şi Whiplash, celălalt film al său remarcat de critici, a purtat aceleaşi caracteristici.

    Cu riscul de a mă repeta, mă bucur sincer că un astfel de film a primit lumina verde a celor de la Hollywood. Simplitatea poveştii e cea care dă farmecul filmului; e o poveste în care sunt siguri că vă veţi regăsi, într-o anumită măsură. Mă îndoiesc că La La Land semnalizează o nouă direcţie a industriei de film, dar sper că va inspira şi pe alţi tineri cineaşti să aleagă un alt drum în creaţiile lor decât cele care nu mai surprind pe nimeni.

    Veţi remarca faptul că nu am menţionat, în cele de mai sus, faptul că La La Land este un musical. Nu este întâmplător; mi-aş dori că prejudecăţile legate de acest gen să nu împiedice pe nimeni de la plăcerea reală a vizionării acestei pelicule.

    Până în prezent, La La Land se dovedeşte o afacere bună şi din punct de vedere financiar: încasările la nivel global au ajuns la 130 de milioane de dolari, în vreme ce bugetul filmului a fost de doar 30 de milioane. Whiplash, filmul anterior semnat de Chazelle, a adus încasări de 40 de milioane de dolari de pe urma unei cheltuieli de 3,3 milioane. Şi dacă vă întrebaţi cum se mai pot realiza filme cu un buget atât de mic, vă amintesc că Whiplash a fost nominalizat la 5 premii Oscar (inclusiv „Cel mai bun film”), adjudecându-şi statuetele pentru „Cel mai bun actor în rol secundar” – J.K. Simmons, „Cel mai bun montaj” şi „Cel mai bun mixaj de sunet”.)

    La La Land este o poveste de dragoste din Los Angeles, dar şi o declaraţie de dragoste la adresa Oraşului Îngerilor. Este un film pentru toate vârstele, pentru toţi iubitorii de film, pentru toţi cei care îşi permit, din când în când, luxul de a visa.

    NOTA: 9/10

    REGIA: DAMIEN CHAZELLE
    DURATĂ: 128 MINUTE
    DATA LANSĂRII: 25 DECEMBRIE 2016

    DISTRIBUŢIE: RYAN GOSLING, EMMA STONE, J.K. SIMMONS
    BUGET: 30 MILIOANE DOLARI

  • Cum au reuşit doi tineri să se pensioneze la doar 30 de ani. Vezi cum trăiesc acum cei doi

    S-au pensionat în august 2015, iar de atunci trăiesc fără nicio restricţie.

    Cum au reuşit să se pensioneze atât de devreme? Cheia a fost, potrivit unui interviu acordat în Business Insider: minimizarea costului traiului.

    Tinerii s-au cunoscut în 2004, când erau amândoi la colegiu. S-au căsătorit în vacanţa de iarnă a ultimului an de studiu. S-au mutat în Las Vegas imediat după absolvire – Joe acceptase acolo un post de profesor în cadrul Teach for America. Ali a început şi ea să lucreze ca profesor suplinitor şi s-a alăturat în cele din urmă TFA, începând să predea limba engleză la un liceu local.

    ”Din fericire, în Las Vegas costul traiului este foarte scăzut – totuşi şi salariile profesorilor sunt la fel de scăzute”, a spus Ali într-un interviu pentru Mad Fientist, într-un episod al ”Financial Independence Podcast”.

    Au fosr nevoiţi astfel să îşi ia  extra joburi – predarea de cursuri la şcoli de vară, administrarea unor cluburi, meditaţii – pentru a-şi creşte veniturile. În unii ani, au reuşit  să îşi crească salariile cu până la 50% prin intermediul acestor posturi suplimentare. În cele din urmă, au realizat că vor să fie independenţi din punct de vedere financiar şi să aibă libertatea să facă ce vor, când vor. Au continuat să trăiască frugal, economisind circa 75% din veniturile lor, iar în 2008 şi-au cumpărat prima proprietate în Vegas. În anii următori, au reuşit să administreze încă 13 spaţii închiriate. Chiar dacă au pierdut bani în timpul crizei , piaţa şi-a revenit în cele din urmă şi au reuşit să ajungă la profituri consistente – şi-au crescut averea până la peste 1 milion de dolari.

    În prezent, sunt complet independenţi din punct de vedere financiar şi călătoresc în jurul lumii împreună cu fiica lor de doar un an. Cei doi au şi un blog unde îşi descriu experienţele – Adventuring Along.

  • Spune-mi în ce an te-ai născut ca să-ţi spun ce salariu şi beneficii poţi obţine

    Cam aşa ar putea suna, ipotetic, o discuţie despre oferta salarială dintre un recruiter şi un candidat la interviul de angajare, având în vedere concluziile unor studii salariale. Deşi angajatorii susţin că nu vârsta, ci competenţele şi performanţa fac diferenţa în stabilirea salariilor angajaţilor – iar grilele salariale creează echitate în companie – datele arată că, în medie, anul naşterii contează în cuantificarea remuneraţiei. Care sunt cele mai norocoase generaţii de pe piaţa muncii din acest punct de vedere?

    Dacă până în prezent se punea un mare accent, în diverse studii, pe diferenţele de salarizare dintre femei şi bărbaţi, în prezent cercetările salariale sunt din ce în ce mai complexe şi capătă noi forme. Un studiu realizat de compania de consultanţă Mercer arată că există diferenţe salariale semnificative, pe aceleaşi tipuri de poziţii, în funcţie de generaţia din care face parte fiecare angajat.

    Astfel, un manager de top din România din generaţia Baby Boomers (care este născut între 1946 şi 1964) are, în medie, un salariu de bază de 23.900 de lei brut pe lună şi câştigă cu mai mult de 40% prin comparaţie cu un manager pe aceeaşi funcţie care este mai tânăr şi face parte din generaţia Y sau din Millennials (născut în perioada 1981‑1995). Totodată, un executiv de top Baby Boomer are un salariu de bază cu doar 7% mai mult decât un omolog de-al său care face parte din generaţia X (care s-a născut în intervalul 1965‑1980). Cum se explică diferenţele salariale pe baza datei naşterii, având în vedere că, cel puţin în teoria susţinută de angajatori, performanţa, şi nu vechimea în organizaţie, dictează salariul?

    Alina Popescu, talent information solution leader pentru România şi regiunea Balcani în cadrul Mercer (parte a grupului Marsh&McLennan Companies), spune că este normal ca Baby Boomerii să fie cel mai bine plătiţi angajaţi dintre toate generaţiile aflate în câmpul muncii, întrucât angajatorii îi plătesc, de fapt, pentru experienţa lor.

    „Baby boomerii sunt cei mai experimentaţi, iar cei care au rezistat în câmpul muncii până în prezent sunt oamenii cu adevărat talentaţi, de aceea sunt şi cel mai bine plătiţi. În plus, spre deosebire de Baby Boomers, care au un interes foarte mare asupra obţinerii de «active» şi sunt motivaţi mai degrabă de bani, cei care fac parte din generaţia Millennials nu pun atât de mult accentul pe partea materială la un job, pentru că nu vor credite, case sau vacanţe scumpe, ci mai mult timp liber pentru viaţa personală“, a explicat Alina Popescu.

    Deşi se spune că salariul de la primul loc de muncă stabil este definitoriu pentru întregul parcurs salarial al angajatului, iar cea mai mare majorare salarială se poate obţine la schimbarea jobului, specialiştii susţin că în sistemul privat majorările salariale semnificative au la bază competenţele, polivalenţa şi nivelul de management. În plus, un aspect nou luat în calcul în sistemele de salarizare este reprezentat de competiţia între companii în retenţia talentelor, care este o mişcare naturală de aliniere spre media europeană, spune Iuliana Leurent, CEO al companiei RINF Temps România, divizia de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară a grupului românesc RINF.

    „Generaţiile X şi Y au avantajul de a se afla într-o piaţă emergentă, mult mai dinamică, în care competenţa poate accelera procesul de raportare la un salariu mai mare. Senioritatea în cadrul companiei angajatoare se traduce în principal în oportunităţi de avansare sau un sistem de beneficii, cel mai comum fiind numărul de zile de concediu“, explică Leurent.
    Pentru poziţiile de specialişti, angajaţii din generaţia X au cele mai mari salarii de bază din cele 4 generaţii de pe piaţa muncii, de 4.660 de lei brut pe lună, în medie, cu circa 2% peste nivelul încasat de Baby Boomers. Diferenţe mai mari sunt – în aceeaşi categorie de „professionals“ care necesită studii superioare – pentru cei din generaţia Millennial (Y), care câştigă cu 8% mai mai puţin decât X, dar mai ales pentru cei noi intraţi în câmpul muncii (generaţia Z, născută după 1995). Un specialist din generaţia Z are un salariu de bază brut de 3.075 de lei pe lună, cu 51% sub nivelul încasat de un specialist din generaţia X, arată studiul Mercer.

    În opinia Iulianei Leurent, generaţia Baby Boomers vrea „valori sigure“ şi este, într-un fel, de înţeles. „Generaţiile X şi Y sunt cu mult mai atraşi de tentaţiile societăţii de consum şi pot accepta un salariu mai mic în măsura unui beneficiu compensantoriu ca de exemplu maşină de serviciu, abonamente la săli de sport etc. Cât despre motivaţia de a munci mai mult pentru a câştiga mai mult, rămâne o alegere personală şi este delicat de generalizat întrucât intrăm în paradigma «nu mai e ca pe vremea noastră».“

    Românii din generaţiile mai în vârstă au crescut cu o mentalitate în care să obţii o maşină de serviciu îţi asigură un anumit statut social, de aceea acest beneficiu este mai frecvent întâlnit în România decât în alte ţări. Aşa s-a ajuns în situaţia în care, spre exemplu, un angajat din sistemul bancar din Timişoara care ajunsese în urmă cu câţiva ani la venituri lunare de 3.000 – 4.000 de dolari pe lună să fie nemulţumit că maşina de serviciu era o Skoda Octavia şi nu un model mai scump, a spus Felix Toma (38 de ani), country manager al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară Gi Group România.

     

  • Iohannis despre intenţia lui Dragnea de a tăia salariile demnitarilor: Îmi păstrez punctul de vedere

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că îşi păstrează punctul de vedere cu privire la nivelul salariilor demnitarilor, fiind o decizie ce aparţine Parlamentului, afirmaţia fiind făcută ca reacţie la intenţia liderului PSD, Liviu Dragnea, de a se reveni la un salariu de 6.800 de lei.

    ”Eu îmi păstrez punctul de vedere, dar, evident, aici intervine decizia Parlamentului”, a spus Iohannis.

    Liderul PSD, Liviu Dragnea, a precizat marţi că el, în calitate de preşedinte al Camerei, precum şi şeful statului, Klaus Iohannis, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi premierul Sorin Grindeanu au salarii de 21.500 lei, el arătând că doreşte ca acestea să revină la 6.800 lei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Topul gadgeturilor din 2016

    2016 a fost interesant din punctul de vedere al gadgeturilor. Microsoft a scos al doilea său produs hardware, Microsoft Studio, cu care a uimit lumea, Apple a venit cu iPhone 7 şi a reînnoit seria de laptopuri, iar Samsung a avut probleme cu noul său flagship, Galaxy Note 7. Însă pe lângă astea, multe alte produse hi-tech s-au comercializat, iar eu am avut ocazia să „mă joc” cu mai multe dintre ele. Mai departe prezint câteva dintre cele mai interesante gadgeturi care mi-au trecut prin mâini.

    LENOVO YOGABOOK – Review-ul complet aici 


    Este unul dintre produsele cu cel mai interesant design; laptopul-tabletă Yogabook este extrem de uşor şi subţire şi nu are cu o tastatură tradiţională, ci una haptică, iluminată, ce pare scoasă din filmele science-fiction. Tastatura oferă o experienţă nouă de scris, însă este nevoie de timp pentru a te obişnui. Produsul are un aspect business şi chiar te duce cu gândul la o agendă elegantă. În plus, Yogabook vine cu un stylus pe care-l poţi utiliza pe ecran sau direct pe tastatură sau pe foaie. Este o unealtă utilă când navighezi mai ales în modul tabletă, dar mai interesant este că poţi lua notiţe sau desena pe o hârtie, iar acestea sunt automat captate şi înregistrate în calculator. Este perfect pentru cei care vor să-şi ia notiţe de mână, pentru designeri grafici, designeri de modă, pasionaţi de desen. Bateria este performantă şi poate ţine o zi întreagă de utilizare fără probleme. Totuşi, din cauza dimensiunii reduse, laptopul nu stă foarte bine la capitolul conectivitate: are un port de încărcare micro-USB, un port HDMI, un jack de 3,5 mm pentru căşti, slot micro- SIM (astfel nu eşti dependent de Wi-Fi) şi cam atât. Produsul este disponibil cu Windows 10, dar şi cu Android 6.0, însă varianta cu Windows nu este cea mai rapidă.

    HUAWEI P9 – Review-ul complet aici 


    La capitolul telefoane mobile, Huawei P9 mi-a rămas în minte datorită senzorului de amprentă extrem de rapid şi precis, dar şi datorită camerei foto realizate în parteneriat cu Leica. Huawei P9 are un design ce aduce cu cel al iPhone-ului, corpul este realizat din metal, rotunjit la colţuri şi are un look premium. Senzorul de amprentă este foarte bun şi poate fi folosit şi pentru a naviga prin aplicaţia de poze sau pentru a realiza fotografii. Vorbind de fotografii, P9 capturează imagini plăcute, mult mai naturale în comparaţie cu fotografiile suprasaturate surprinse de Samsung S7, de exemplu, iar fotografiile alb-negru realizate de P9 sunt cele mai bune din categoria smartphone-urilor de top. Bateria telefonului ţine cel puţin o zi de muncă, chiar una şi jumătate, dacă telefonul nu este folosit intensiv. Cu toate acestea, mi-aş fi dorit un display mai bun cu imagini mai vivide şi mai luminos. Totuşi, performanţa oferită la acest preţ de vânzare este una foarte bună.

    ACER CHROMEBOOK R11 – Review-ul complet aici


    Un alt laptop interesant este Acer Chromebook R11, un laptop 2 în 1, mic, de 11 inchi, ce poate fi folosit deopotrivă ca tabletă, iar R11 ar putea fi dat drept exemplu pentru categoria sa: mic, robust, ecran touchscreen, viaţa bateriei de lungă durată şi ieftin. Un Chromebook bun trebuie să fie destul de uşor şi să aibă o viaţă a bateriei îndelungată pentru a putea fi cărat peste tot cu tine. Trebuie să aibă un ecran bun pentru că vei lucra ore bune în fiecare zi şi mai trebuie să fie ieftin. Iar Acer Chromebook R11 le nimereşte pe toate. Varianta testată de mine are un procesor quad-core Intel Celeron 1,6 GHZ, 4 GB RAM DDR3, un spaţiu de stocare eMMC de 32 GB (ce poate fi extins printr-un card de memorie), webcam şi un ecran IPS LCD HD multitouch. Menirea unui asemenea produs nu este să proceseze acţiuni complexe; este un produs care se deschide imediat (2-3 secunde), s-a conectat la Wi-Fi şi poţi începe treaba: fie că scrii, fie că editezi poze sau navighezi pe internet. După cum ziceam la început, întreg sistemul este un browser gigant, iar asta înseamnă că nu consumă foarte multe resurse, ceea ce face ca bateria să ţină cam zece ore în cazul R11 (o zi de muncă) şi se încarcă destul de repede (o oră şi jumătate pentru o încărcare completă). Totuşi problema cu Chromebook-urile este faptul că nu sunt foarte utile fără o conexiune la internet iar dacă te vezi cumva fără internet nu prea ai ce face cu un astfel de produs pe masă (există câteva aplicaţii şi jocuri online, însă selecţia este limitată).

  • Digitalii din BCR

    Serviciile digitale ale băncilor, considerate iniţial alternative pentru sucursala tradiţională, au devenit în prezent o prioritate pentru instituţiile financiare din toată lumea. Care este abordarea celei mai puternice bănci din România din punctul de vedere al activelor în ce priveşte digitalizarea şi cine sunt Imanuela Negrişan, Alina Ţopană, Gabriela Văduva, Cristian Mustaţă, Mihai Sandu şi Irina Mihailescu (de la stânga la dreapta) – şase dintre tinerii care gândesc strategia băncii în spaţiul virtual?

    De ce banca nu va mai fi un loc în care te duci, ci o acţiune pe care o faci?”, îi provoca pe cititorii săi în cartea Banking 3.0 Brett King, un bancher australian care a scris numeroase cărţi despre industria bancară; el este şi cofondator al Moven, un start‑up din domeniul bankingului online. În cartea sa, King spune că există un prag critic de 50 de milioane de utilizatori pentru o piaţă ajunsă la potenţial. În industria aviaţiei şi a automobilelor, s-a ajuns la acest nivel în peste 60 de ani. Cardurile au ajuns la acest nivel în 28 de ani şi, mai recent, cardurile contactless au trecut acest prag în patru ani; în timp ce Facebook şi Twitter l-au atins în trei şi doi ani. Transformarea digitală se întâmplă de 20-30 de ani, în diferite industrii.

    În anii ’90, muzica, fotografia şi videoul s-au confruntat cu noi jucători care au folosit capabilităţile digitale pentru a schimba modul în care serviciile erau livrate şi consumate. Au urmat, în 2000, serviciile de televiziune, călătoriile şi recrutarea, cu dezvoltarea YouTube, a agenţiilor de turism online şi a site-urilor de recrutate. În 2010, industrii precum retailul s-au confruntat cu un al doilea val de digitalizare (primul a fost în 1990), în timp ce serviciile financiare încep şi acestea, de câţiva ani, să descopere oportunităţile şi provocările digitalizării. Care este locul pe care ne aflăm din punctul de vedere al inovaţiilor digitale din sistemul bancar în raport cu celelalte ţări din Europa? Cu un grad de penetrare de 5% a internet banking-ului în rândul populaţiei, România se află pe ultimul loc din acest punct de vedere; spre comparaţie, în Norvegia, ţara cu cea mai mare penetrare a internet bankingului din Europa, 90% din populaţie foloseşte astfel de servicii, potrivit statista.com.

    Cristian Mustaţă, şef al departamentului de strategie digitală din cadrul Băncii Comerciale Române, este optimist în ce priveşte perspectivele de dezvoltare a bankingului digital în România. „Din punctul de vedere al ofertei băncilor, România stă foarte bine: suntem permanent în pas cu tehnologia (oferă ca exemple mobile banking-ul, geolocaţia, push notifications, autentificarea biometrică, scanarea codurilor QR, plăţi contactless etc.), analizăm piaţa şi inovăm constant. Provocarea se află, mai degrabă, în zona de cerere a clienţilor, unde rata de adoptare a serviciilor digitale este încă mult sub media europeană. În România, sub 10% din populaţie face banking online, în timp ce media europeană este de peste 50%”, explică Cristian Mustaţă.  Un argument în plus pentru optimismul şefului departamentului de strategie digitală a BCR este şi ritmul de adoptare de către utilizatori a cardurilor contactless, emise prima dată pe piaţa locală în 2010: portofoliul total de carduri contactless al băncilor de pe piaţa locală a ajuns la peste 3 milioane de unităţi, potrivit calculelor ZF făcute pe baza unor date dintr-o prezentare a Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

    Astfel, la finalul anului trecut, cardurile contactless reprezentau 21% din totalul cardurilor în circulaţie din România, echivalentul a 3,14 milioane de unităţi. Spre comparaţie, la finalul lui 2014 în România existau circa 1,5 milioane de carduri contactless. „Este greu de anticipat unde ne vom situa peste 10 ani. Probabil că vom deveni o piaţă mult mai matură în ce priveşte interacţiunile digitale dintre clienţi şi bănci, astfel că cele mai multe operaţiuni se vor efectua doar de la distanţă. Cel mai probabil şi interacţiunile din unităţle bancare se vor digitaliza exponenţial. Tehnologia evoluează într-un mod ameţitor, deja auzim de termeni noi precum blockchain (termenul se referă la baze de date – n. red.), biometrics (analiza statistică aplicată informaţiilor biologice), big data (volume mari de informaţii destinate găsirii unor tipare) sau open API (integrează mai multe surse de date într-un serviciu), iar toate aceste lucruri vor schimba într-un timp destul de scurt modul nostru de a face banking”, descrie Cristian Mustaţă oportunităţile digitale din domeniul financiar-bancar. iciilor digitale pe piaţa locală?