BusinessMagazin

Tag: trecere

  • Cum poţi să ajungi la un post de conducere fără să faci o facultate

    Zicala românească „Meseria, brăţară de aur” primeşte o conotaţie cât se poate de actuală în contextul crizei prin care trece piaţa locală a muncii. Investiţiile în învăţământul profesional dual reprezintă una dintre soluţiile angajatorilor locali, iar alternativa unei astfel de forme de studiu câştigă treptat şi interesul elevilor, care până nu demult aspirau la diplome de licenţă şi master,  insuficiente în dobândirea carierei visate.

    „De curând am împlinit 30 de ani, dar mă simt ca la 20”, spunea Ghiţă Nistor, într-un interviu acordat Business MAGAZIN pentru realizarea profilului său din catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia din 2014. Absolvent al unei şcoli profesionale din Cugir, specializarea prelucrător prin aşchiere, s-a angajat în fabrica Star Transmission din Sebeş, una dintre principalele investiţii ale grupului german Daimler din România, ca operator care regla şi programa maşini, în 2001. În aproximativ 12 ani, a devenit director de producţie şi asamblare cutii de viteză cu dublu ambreiaj în şapte trepte, iar apoi a preluat şi coordonarea montajului cutiilor de viteză automate în cinci trepte.

    El a apărut la inaugurarea de la Sebeş a investiţiei de 300 de milioane de euro a grupului Daimler, producătorul Mercedes-Benz, în postura de director de fabrică. A absolvit între timp facultatea de inginerie economică din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. Deşi a întârziat cu studiile universitare, ardeleanul a făcut timp de doi ani cursuri de instruire în Elveţia, Austria şi Germania în domeniul asamblării cutiilor de viteză.

    „Mă mândresc cel mai mult cu faptul că am reuşit să producem cutii de viteză la acelaşi nivel calitativ precum colegii noştri din Hedelfingen. Presiunea a fost extrem de mare deoarece a fost pentru prima dată când s-au montat cutii de viteză altundeva decât în Germania, iar noi am dovedit că putem face faţă acestei provocări”, spunea el în interviul acordat Business MAGAZIN.

    Exemplul lui a fost preluat de presă, ca urmare a excepţiei de la regula modelului tradiţional de succes în management: absolvent de ASE, poate, apoi un traseu ascendent în cadrul unei multinaţionale. În ţara de origine a companiei în care şi-a construit cariera, acesta reprezintă de fapt parcursul clasic de carieră pentru un tânăr.

    „Mulţi tineri aleg un astfel de tip de formare pentru a avea o meserie, dar şi ca un prim contact cu mediul privat. După o astfel de formare, unii se specializează să devină maiştri în domeniul lor, iar alţii se îndreaptă către o facultate. Cei mai mulţi directori de companii din Germania au trecut printr-o astfel de formare”, descrie Anca Hociotă, manager membership services and vocational training în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK România), perspectivele de dezvoltare ale unui tânăr care trece printr-un sistem de pregătire duală pe această piaţă.

    În Germania, ţară cu o tradiţie de peste 150 de ani în ceea ce priveşte sistemul de învăţământ dual, 70% dintre reprezentanţii unei generaţii urmează o formă de învăţământ dual, potrivit informaţiilor reprezentanţilor AHK România. Valoarea cheltuielilor firmelor din Germania pentru asigurarea generaţiei viitoare de angajaţi ajunge, în fiecare an, la aproximativ 15,2 miliarde de euro. Cheltuielile nete ajung însă, potrivit datelor AHK România, la 3,6 miliarde de euro, dacă se scade aportul productiv al elevului din timpul şcolarizării. 

    Finanţarea părţii practice se realizează exclusiv de către companie, iar 62% intră în costurile cu forţa de muncă – pentru că elevii primesc un salariu pe parcursul şcolarizării şi acesta, în funcţie de meserie, nu este chiar de neglijat (în medie 550 de euro pe lună). Aproximativ 23% (în cifre absolute 2,1 milioane) din numărul total al companiilor de pe piaţa germană sunt implicate în astfel de proiecte. În acest moment, peste 400 de meserii se şcolarizează în acest sistem. Pe lângă cele tehnice, există mai multe meserii în domeniul serviciilor: în sistemul bancar, administrativ sau chiar în al vânzărilor şi achiziţiilor.

    Din punctul de vedere al lui Mihai Boldijar, director general al companiei Robert Bosch pe piaţa locală şi reprezentantul grupului Bosch în România, în Germania există o corelaţie directă între gradul de dezvoltare a companiilor şi economiei germane şi tradiţia îndelungată a acestui tip de pregătire. „Vorbim în primul rând de un sistem educaţional bine organizat, îndreptat către sprijinirea mediului economic. Şi, foarte important, acolo nu sunt sincope. Sistemul funcţionează fluent şi orientat către îmbunătăţire.”

    Soluţii germane pentru probleme româneşti. Confruntate cu lipsa forţei de muncă, companiile au făcut presiuni pentru reînfiinţarea şcolilor profesionale duale şi pe piaţa locală sau au găsit alte forme prin care să se implice în pregătirea viitorilor angajaţi. Directorul general al Bosch este de părere că sistemul de învăţământ dual, după modelul german, reprezintă în mod sigur o opţiune care conduce către formarea de personal pregătit să lucreze cu tehnologiile actuale şi de viitor,

    într-un mediu de producţie modern sau într-o fabrică ce este conectată, ce foloseşte soluţii de Industrie 4.0.
    „Lumea noastră se schimbă într-un ritm foarte alert şi trebuie să ne adaptăm cât mai repede pentru a supravieţui sau pentru a excela. Şi ştim cu toţii că un factor esenţial în evoluţia şi dinamica unei companii este factorul uman”, spune el.
    Grupul deţine un centru de cercetare-dezvoltare în Cluj şi unităţi de producţie pentru soluţii de mobilitate în Cluj şi  Blaj, o unitate de producţie de tehnică liniară, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara.

    În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele diviziilor soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării. 

    Peste 6.500 de angajaţi numără grupul Bosch în cele cinci entităţi pe piaţa locală. Una dintre modalităţile prin care compania îşi pregăteşte viitorii potenţiali angajaţi este implicarea în proiectul de sistem educaţional dual din 2013. În prezent, peste 130 de elevi se pregătesc pentru meserii de tehnicieni în electromecanică şi electronică în fabricile Bosch din Blaj şi Cluj. Mihai Boldijar spune că în industria în care activează – un lucru important şi nu întotdeauna uşor de realizat – este găsirea de oameni motivaţi şi talentaţi, interesaţi de domeniul electronicii auto.

    „Având un cadru reglementat, putem să discutăm şi de o predictibilitate importantă pentru agenţii economici, dar şi pentru instituţiile de învăţământ”, descrie el beneficiile acestui sistem. Programul de învăţământ dual Bosch din Cluj şi Blaj oferă posibilitatea elevilor să pună în aplicare cunoştinţele teoretice acumulate în cadrul şcolii – activitatea lor fiind bazată pe planul de învăţământ.
    „Pe lângă practică, tinerii îşi dezvoltă abilităţi organizaţionale, de lucru în echipă. Elevii au ocazia să acumuleze informaţii şi experienţă practice despre producţia de serie în domeniul electronicii aplicate în industria automotive.”

    Spre exemplu, în centrul de training din fabrica de componente auto de la Cluj, elevii au spaţiul lor special dedicat pentru practică, pe aproximativ 770 metri pătraţi, constând în atelier mecanic, electric şi electronic, de tehnologii avansate şi săli de curs. Fiecare elev are trusa lui de scule şi învaţă aici bazele mecanicii, ale electricii şi electronicii. „Încep de la operaţii simple, de pilire şi găurire, până la frezare şi strunjire. De asemenea, ei învaţă să cositorească şi să realizeze circuite electronice. Iar în atelierul de tehnologii avansate, lucrează în domeniul electropneumaticii, senzorilor şi motoarelor”, detaliază programul Boldijar.

    Anul acesta, Bosch a început colaborarea cu al treilea liceu partener, Colegiul Tehnic Energetic din Cluj-Napoca, unde, începând din 15 iunie, erau 14 locuri disponibile pentru anul şcolar 2018-2019; prin această colaborare, Bosch a extins programul şi pentru profesia de electrician pentru aparate electrice şi energetice.
    În ceea ce priveşte investiţiile direcţionate de companie înspre pregătirea elevilor, compania a cumpărat echipament tehnic în valoare de 296.000 de lei (circa 66.000 de euro), pentru a asigura standarde ridicate de învăţare. „În plus, investim constant în resursa umană implicată în acest proces. Avem traineri seniori implicaţi, cu o bogată experienţă şi dedicare”, spune Boldijar.

    Până în prezent, au 40 de elevi absolvenţi, majoritatea preluând după finalizarea şcolii un loc de muncă în departamentele tehnice din fabricile Bosch din Cluj şi Blaj; o parte dintre aceşti elevi îşi continuă studiile.
    Bosch este una dintre cele aproximativ 30 de companii cu capital german care implementează astfel de proiecte pe piaţa locală, potrivit datelor AHK România. Majoritatea acestora sunt active în domenii tehnice precum capacităţi de producţie, companii din Cluj, Satu Mare, Arad, Timişoara, Hunedoara, Sebeş, Sibiu şi Braşov.

    AHK România a gândit un proiect care să adreseze lipsa personalului calificat din domeniul comerţului şi prin intermediul căruia să implice mai multe companii în pregătirea angajaţilor. Lansat în urmă cu doi ani, Şcoala de Carte şi Meserii este astfel un proiect prin care se creează clase comune de învăţământ dual răspândite în mai multe oraşe din ţară. Potrivit Ancăi Hociotă, ideea a pornit de la nevoia stringentă a companiilor de a avea forţă de muncă calificată, dar şi din lipsa capacităţii de a prelua clase întregi.

    Potrivit reprezentantei AHK România, obiectivul acestuia, de asigurare a forţei de muncă bine calificată pe termen lung pentru companiile implicate în proiect, se translatează şi în alte obiective: creşterea retenţiei, angajaţi mai loiali şi care se identifică cu cultura organizaţională, îmbunătăţirea imaginii de angajator, impact social la nivel local.

    Proiectul, coordonat de reprezentantul AHK România Matilda Soare, se realizează în parteneriat cu licee de stat. Dacă în anul şcolar 2017-2018 în program erau implicate trei companii din domeniul retailului  Hornbach, Lidl şi Penny, în cinci locaţii (Timişoara, Sibiu, Braşov, Buftea şi Bucureşti), cu un total de 100 de elevi, pentru anul 2018-2019 s-a alăturat proiectului în oraşele menţionate şi Metro; tot anul acesta începe şi la Iaşi pregătirea pentru Penny şi Selgros (o nouă generaţie de 127 de elevi).

    În ceea ce priveşte resursele necesare programului, Anca Hociotă menţionează mai întâi oamenii puşi la dispoziţie pentru proiectul în sine, cât şi tutorii de practică în fiecare magazin în parte (au fost 28 de magazine implicate).
    Apoi, vorbeşte despre resursele implicate în proiect: chiar dacă nu menţionează valoarea exactă a investiţiilor în această direcţie, subliniază câteva aspecte, cum ar fi suma de 200 de lei primită de fiecare elev lunar pe tot parcursul proiectului, timp de trei ani de şcolarizare, transport asigurat de companii şi o masă de prânz pe toată durata practicii.

    Apoi, există costuri cu personalul intern pentru proiect, finanţarea campaniilor de atragere a elevilor (materiale print, audio-video, online, deplasări în mediul rural la şcoli, participări la târguri etc.), cât şi pentru AHK România, ca instituţie neutră, externă, în calitate de coordonator al proiectului. Toate aceste resurse sunt preluate de companii, precizează Anca Hociotă.

    Până acum, o primă generaţie de elevi a terminat clasa a IX-a şi a făcut deja practică în companii. „Companiile sunt mulţumite de rezultate, atât pentru că încep să vadă finalitatea, şi anume viitori angajaţi în pregătirea cărora sunt implicaţi direct, dar şi partea socială a proiectului. Mulţi dintre elevii prezenţi în program în acest moment mărturisesc că vor să rămână pe viitor angajaţi ai companiilor în care fac practica”, descrie Hociotă rezultatele de până acum ale proiectului.

    Pe termen lung, se aşteaptă la beneficii deopotrivă pentru companii – personalul bine calificat; pentru AHK România – recunoaşterea instituţiei ca partener real şi competent în proiecte de învăţământ dual; cât şi pentru societatea românească.
    „Învăţământul dual este recunoscut ca o alternativă reală de a avea un viitor profesional mai sigur. Şi de aici, dacă vrem să mergem şi să visăm mai departe, dacă învăţământul profesional dual devine mai atractiv, mai mulţi elevi optează pentru această formă de pregătire, tot mai multe companii se implică în astfel de proiecte şi astfel se îmbunătăţeşte şi imaginea României ca amplasament investiţional”, conchide reprezentanta AHK România.

    Mai bine ospătar, decât avocat? „Cred că viitorul sună astfel: cei care învaţă o meserie vor câştiga bani foarte mulţi  fiindcă aceste meserii sunt extrem de bănoase  dacă vorbim de venituri, cred că veniturile sunt undeva la peste 1.000 de euro pentru fiecare lucrător din această industrie”, descrie Daniel Mischie, CEO al grupului City Grill, care operează cel mai mare lanţ românesc de restaurant, viziunea sa asupra angajaţilor din industria în care activează.

    Pe perioada iernii, în cadrul grupului pe care îl conduce lucrează 1.350 de angajaţi, iar pe perioada verii, datorită teraselor, numărul ajunge la 1.600. Deficitul de personal al companiei este astfel de 5% şi este reglabil, potrivit lui Mischie.
    Grupul este implicat în programele de formare de învăţământ dual: la  liceul Mihai Bravu are două clase de ospătari şi de bucătari; acestea sunt formate din 60 de elevi pe care îi pregătesc şi îi sponsorizează timp de trei ani. „Învăţământul dual presupune ca grupul City Grill să acorde burse, transport, cazare, masă pentru toţi aceşti elevi – practic toate cheltuielile, cu excepţia unei părţi din cheltuielile de şcolarizare, sunt plătite de grupul City Grill”, descrie şi Mischie modalitatea de funcţionare a acestui program.

    Potrivit lui, aceste cheltuieli implică resursele City Grill, în timp ce statul oferă infrastructura, profesorii, şcoala, imobilul în care se desfăşoară pregătirea elevilor. Un elev costă compania circa 250 de euro pe lună: „Acest lucru înseamnă că pentru trei ani ajunge să ne coste 7.500 de euro, fără bonusuri de performanţă sau alte bonusuri – 7.500 x 60 înseamnă aproape jumătate de milion de euro pe trei ani care sunt bani despre care nu vei şti dacă se întorc sau nu”.

    Admite totuşi că în acest interval de timp grupul beneficiază de practica pe care o fac elevii în acest interval de timp. O altă modalitate prin care compania se implică în pregătirea angajaţilor este Academia City Grill, lansată anul trecut – aceasta se adresează însă doar angajaţilor şi viitorilor angajaţi ai grupului.

    „Deocamdată suferim şi pentru că sistemul de educaţie scoate foarte mulţi absolvenţi cu diplomă de bucătar şi de ospătar, dar cu foarte puţină practică, drept urmare noi trebuie să dublăm aceste diplome cu o diplomă obţinută la Academia City Grill – spun eu: practic este un fel de şcoală profesională făcută la iniţiativă privată – iniţiativa City Grill”, descrie el proiectul.

    Compania oferă prin intermediul acestuia cursuri de specializare pentru posturile de ospătar şi bucătar. „Academia City Grill este acreditată şi, în afară de faptul că oferă diplome cu recunoaştere internaţională, cel mai accesat lucru este practica pe care elevii de la această academie o efectuează chiar în câmpul muncii – în faţa clientului”, descrie Daniel Mischie motivele pentru care consideră util proiectul. Spune că în prezent, există o listă de aşteptare pentru cei care vor să acceseze academia formată din 40-50 de persoane pentru seriile de ospătari şi de 10-12 oameni pentru bucătari.

    Chiar dacă acum aceasta se adresează celor care lucrează sau vor lucra în cadrul grupului, Mischie spune că va veni o etapă în care retenţia de personal va fi suficient de bună ca să extindă programul şi pentru alţi potenţiali angajaţi ai industriei.
    În ceea ce priveşte meseria de ospătar, spune că tendinţa a fost ca aceasta să fie văzută mai degrabă ca o pedeapsă sau o meserie de „bypass – de trecere prin perioada studenţiei sau de acomodare la o altă meserie, până la găsirea uneia mai serioase”. Crede că pe pieţele vestice, dimpotrivă, aceasta este văzută ca o „meserie serioasă”, în care ospătari lucrează în domeniu o viaţă întreagă.

    Unul dintre motivele pentru care tinerii se reorientează spre acest tip de formare se leagă de înăsprirea examenului de bacalaureat şi a unui procent de promovabilitate redus până la 50-60%, spune CEO-ul City Grill. „Tinerii cântăresc astfel mai bine deciziile legate de viitorul lor: unii sunt îndreptaţi către mediul academic şi e foarte bine şi foarte frumos, alţii trebuie să fie îndreptaţi spre şcolile vocaţionale.”
    În contextul în care bacşişul reprezintă mai mult de jumătate din veniturile unui ospătar – „sunt ospătari în România care au venituri mai mari decât ospătarii din afara ţării – mulţi – pentru că suntem o ţară în care bacşişul este generos”. Per ansamblu, trăgând linie, este de părere că iniţiativa privată face ca această ţară să funcţioneze; implicarea statului, cu cât este mai redusă, cu atât „lucrurile vor merge mai bine”.

    Meseriaşii, căutaţi şi în petrol şi gaze. Şi OMV Petrom a demarat propriile programe dedicate pregătirii viitorilor angajaţi. România Meseriaşă este un program demarat în 2015 de către companie dedicat susţinerii şi dezvoltării învăţământului profesional şi tehnic din România (ÎPT). Potrivit reprezentanţilor OMV Petrom, acesta îşi propune să contribuie cu soluţii la problemele acestui tip de învăţământ, cum ar fi: necorelarea ofertei educaţionale cu piaţa muncii, slaba pregătire practică a elevilor, lipsa personalului calificat sau respectul scăzut al românilor pentru meseriaşi.

    Din 2016, România Meseriaşă face parte din platforma România Educată a Preşedinţiei, iar acţiunile din cadrul campaniei sunt derulate în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. În cei trei ani de la lansare, programul a cuprins mai multe proiecte pentru dezvoltarea intensivă a elevilor şi profesorilor. Printre acestea se numără Liga Elevilor Meseriaşi – un proiect care va pregăti primul grup de iniţiativă care să aducă în dezbatere problemele elevilor din învăţământul tehnic şi profesional.

    Această ligă este formată din 27 de elevi, reprezentanţi din fiecare liceu tehnologic din judeţul Buzău, şi 24 de profesori coordonatori, al căror rol este acela de a susţine elevii în proiect. Un alt proiect este Tabăra Meseriaşilor din Ţara lui Andrei – acest proiect de dezvoltare personală şi profesională se adresează elevilor din şcolile profesionale şi liceele tehnologice din România, din clasele X-XI. Programul pregăteşte anual, încă din 2015, peste 200 de elevi şi 40 de profesori, implicând mentori şi specialişti renumiţi în fiecare domeniu. Până în prezent, Tabăra Meseriaşilor a pregătit peste 750 de elevi şi 140 de profesori din 6 judeţe din România şi a oferit burse de studiu în valoare de 550.000 lei.

    Şcoala Petroliştilor este un alt proiect prin care OMV Petrom susţine trei clase profesionale în domeniul industriei petroliere, în trei licee tehnologice din ţară – din Moineşti, Târgovişte, Piteşti. 167 de elevi primesc burse de performanţă de până la 700 de lei şi urmează stagii de practică în cadrul companiei. De asemenea, OMV Petrom colaborează cu licee partenere prin dotarea laboratoarelor de practică şi instruire pentru profesorii de specialitate.

    Elevii învaţă după curricula actualizată pentru cele două specializări incluse în program: operator la extracţia, transportul, tratarea şi distribuţia gazelor şi operator sonde, primesc burse lunare de 700 de lei, iar la finalul clasei a XI-a vor avea o calificare recunoscută la nivel internaţional. Compania a investit şi în dotări pentru laboratoare de practică: potrivit reprezentanţilor OMV Petrom, peste 230.000 de euro au fost investiţi în 13 unităţi de învăţământ din ţară, dintre care 9 sunt din judeţul Buzău.

    napoi la şcolile profesionale. Piaţa locală are o istorie în ceea ce priveşte învăţământul profesional, şi nu una de scurtă durată, ci una începută imediat după Revoluţie. Nevoia mare de meseriaşi este acutizată şi de desfiinţarea şcolilor profesionale în 2009 de către ministrul educaţiei de atunci, Ecaterina Andronescu (pe motiv că nu mai erau tineri doritori să înveţe o meserie), potrivit ZF. În 2004 erau aproape 280.000 de copii înscrişi la şcolile profesionale, în 2008 erau 180.000, iar apoi a urmat prăbuşirea unui sistem de educaţie vocaţională: în 2009 mai erau înscrişi 109.000 elevi în şcolile profesionale, în 2010, 51.000, în 2011, 10.000.

    Deşi acest sistem de învăţământ a reînviat în 2012, numărul elevilor înscrişi în prezent în şcolile profesionale (de circa 68.000) este insuficient, fiind de peste 3 ori mai mic decât în urmă cu un deceniu, potrivit ZF.
    În prezent, 70% dintre managerii de resurse umane din companii spun că învăţământul profesional este neadaptat la cerinţele pieţei; 65% dintre angajatori sunt nemulţumiţi de calitatea pregătirii practice din învăţământul profesional din România; 85% dintre angajatori consideră că numărul absolvenţilor învăţământului profesional este insuficient; aproape 80% dintre români nu respectă meseriile, iar 60% dintre meseriaşi nu ar recomanda meseria proprie unei persoane dragi, potrivit unui studiu al companiei Exact Cercetare şi Consultanţă.

    um s-a ajuns la acest decalaj? „Pentru o perioadă de timp, prin deciziile de natură guvernamentală, această formă de învăţământ profesional a trecut prin multe schimbări care i-au diminuat importanţa în loc să o crească”, spune Mihai Boldijar. El oferă ca exemple închiderile de ateliere, lipsa de finanţare a şcolilor profesionale – aspecte care, potrivit lui, au scăzut calitatea actului de învăţământ profesional şi au determinat tinerii să se îndrepte către forme de învăţământ teoretic. „De asemenea, curricula în aceste şcoli este de multe ori depăşită şi neadaptată tehnologiilor moderne şi dezvoltării aptitudinilor personale de tip soft skills, de unde şi gradul mai mic de atractivitate în rândul elevilor”, crede reprezentantul grupului Bosch. 

    Şi Daniel Mischie, CEO al grupului de restaurante City Grill, este de părere că renunţarea la şcolile profesionale a fost o greşeală. „Eu cred că strategia prin care orice copil ar trebui să facă facultate în ultimii 20 de ani a fost greşită; îmi amintesc că am avut foarte mulţi lucrători care au venit la 20 şi ceva de ani să se angajeze în cadrul grupului, după ce terminaseră masterul în drept sau în studii economice. O ţară nu poate să funcţioneze doar cu absolvenţi de master: are nevoie şi de bucătari, croitori, electricieni etc.

    Cred că meseriile nu pot să dispară şi desfiinţarea şcolilor profesionale la un moment dat sau trecerea pe linie moartă a acestora a fost o greşeală fantastică”, spune CEO-ul grupului City Grill.
    El observă şi că, până nu de mult, învăţământul profesional se făcea în funcţie de ce profesori existau în cancelarie, nu în funcţie de ce nevoi avea economia. Şcolile produceau în continuare producători prin aşchiere, de exemplu, doar că economia nu mai are nevoie de acest tip de meseriaşi – drept urmare, mediul privat a făcut o copie a învăţământului dual din ţări precum Germania şi Austria.

    Directorul general al Bosch observă că, pentru o perioadă de timp, şi agenţii economici au stat deoparte: „Din fericire, paşii mărunţi care s-au făcut în direcţia parteneriatului între şcoală şi mediul economic se simt şi, totodată, generează efecte pozitive”.
    „Este o chestiune de responsabilitate socială, prin care te asiguri că pentru industria ta, vor ieşi în piaţă oameni cu experienţă; apoi există posibilitatea ca cei sponsorizaţi să lucreze în compania cu care au colaborat în cei trei ani de pregătire”, descrie Daniel Mischie, CEO al grupului City Grill, motivele pentru care companiile se implică în astfel de programe.

    Infrastructura de învăţământ ideală, în care să fie integrate şi şcolile profesionale, presupune, din punctul de vedere al lui Mihai Boldijar, dezvoltarea colaborării dintre mediul privat şi stat în direcţia pregătirii elevilor. „Ne bucură iniţiativa de a crea un contract între şcoli şi companiile din sectorul privat, care reglementează drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi. Dorinţa noastră este ca reforma acestei forme de învăţământ să continue”, spune Mihai Boldijar. Din punctul lui de vedere, curricula trebuie îmbunătăţită şi sunt necesare examene serioase de certificare a calităţii la nivel naţional.

    „De asemenea, este necesară implicarea mai activă a sistemului naţional de învăţământ în pregătirea cadrelor didactice din sistemul dual, în creşterea motivaţiei lor prin instruiri, schimburi de experienţă, creştere a salariilor. Ar trebui poate chiar să se creeze un program de stimulente pentru cadrele didactice care aleg să lucreze în sistemul de învăţământ dual; este absolut necesar ca nivelul de pregătire a acestor cadre didactice să fie racordat la nevoile industriei”, crede Boldijar. 

    El adaugă că subiectul este de mare interes pentru producătorii din domeniul auto, membrii PAR (Parteneriatul Auto Român), care au venit şi cu o propunere concretă de program la finalul anului trecut, în cadrul primului PAR Automotive Summit.
    În afară de acestea, propune întărirea colaborării cu Ministerului Educaţiei în vederea menţinerii unui cadru legislativ stabil şi predictibil, care va permite punerea în practică de programe pe termen lung; începerea unei campanii publice de promovare a învăţământului dual printre tineri şi părinţii lor; dezvoltarea de parteneriate între companii şi diferitele instituţii de învăţământ care pot furniza studenţi cu competenţele necesare.
    „Fără implicarea activă a tuturor celor implicaţi, un astfel de proiect nu este posibil şi aici vorbim în primul rând de responsabilii din companii, de şcoli, prin directori şi profesori, inspectorate şcolare. Iar crearea acestei punţi de colaborare este intensă, dar şi foarte importantă”, crede şi reprezentanta Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane.

     

    Soluţii germane pentru probleme româneşti.
    În Germania, învăţământul dual are o istorie de peste 150 de ani şi, prin urmare, presupune structuri instituţionale bine formate pentru a susţine un astfel de sistem. Compania preia responsabilitatea pentru pregătirea profesională practică şi împarte programa – curriculum obligatoriu de formare – pe  parcursul a 3-4 zile pe săptămână. În firmele mijlocii şi mari există  ateliere speciale pentru elevii care vin în practică, ca prim pas înainte de a intra efectiv în activitatea productivă.
    În România, învăţământul profesional dual a fost înfiinţat în anul 2012 şi durata lui a fost, iniţial, de doi ani; în 2014 însă, a fost introdus învăţământul dual de trei ani, începând din clasa a IX-a.
    Principala deosebire dintre învăţământul profesional clasic şi cel dual este că în cel clasic elevul alege o şcoală unde învaţă meserie la un agent economic pe care nu-l cunoaşte, iar în sistemul dual, elevul alege compania în care face practică.
    Elevii care intră într-o clasă cu învăţământ dual primesc o bursă lunară de 200 de lei de la stat şi o bursă de cel puţin 200 de lei, tot lunar, de la firma. Învăţământul dual are următoarea structură de pregătire: în clasa a IX-a: elevul face practică 20%; în clasa a X-a: elevul face practică 60%; în clasa a XI-a: elevul face practică 72%.
    Investitori germani au creat prima şcoală profesională cu statut juridic – Kronstadt. Elevii care au terminat această şcoală, s-au angajat în proporţie de 100%, potrivit Mediafax. Şi în prezent, majoritatea companiilor implicate în învăţământul profesional dual sunt de origine germană.

    Sursa: AHK RomÂNIA

  • Cătălin Păduraru: Vinarium, IWCB sau lupta la baionetă în războaiele vinului

    nde se află vinul românesc? Din punct de vedere calitativ, probabil la cel mai înalt nivel din istorie. Dar asta nu înseamnă prea mult, atât timp cât toate ţările producătoare de vin şi neatinse de vreun război sau limitare religioasă se află şi ele în aceeaşi fericită situaţie. Progresul, realizările tehnologice sunt, astăzi, la îndemana oricui. Vinul, produs cu identitate, are nevoie de istorie, de palmares, de pieţe cultivate (adică de pieţe în care să fie prezent, să aducă satisfacţii gustative dar şi satisfacţia profitului pentru cei care lucrează cu el), de cercetare, de comunicare. De o direcţie. Toată suflarea românească e bucuroasă de absorbţia fondurilor europene pentru reconversie (vie) şi retehnologizare (cramă).

    Asta este în amonte. Dar în aval? Astăzi este (relativ) bine. Dar mâine? Poate nu este întâmplător că aproape în toate cărţile dedicate domeniului apărute în străinătate şi destinate publicului larg nici măcar nu suntem menţionaţi. Sau, dacă suntem, ocupăm spaţii egale cu ţări ca Slovacia sau Malta… Revistele de specialitate nici nu se mai obosesc să ne treacă la „inventar”. Şcoli celebre ne-au scos din curriculum (una dintre ele funcţionează, de câţiva ani, şi în România; cursurile se predau în engleză şi maghiară).
    La nivelul mentalului colectiv internaţional nu există vinul românesc.

    Existăm sau nu pe pieţele internaţionale?

    Se înţelege că excepţiile, câteva firme româneşti care exportă (şi acelea, în majoritate, către „nişe etnice”), nu pot aduce România în plutonul forţelor care domină Lumea Vinului. Ţări cu potenţial mult mai mic decât cel al ţării noastre (sau despre care credeam noi „după ureche” că este mult mai mic) sunt prezenţe vizibile şi constante pe pieţele importante. Au strategii şi le duc la îndeplinire. De ce? Pentru simplul motiv că au înţeles că niciun clasament nu e bătut în cuie. Astăzi SUA sunt pe locul trei mondial, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, putea să pară o glumă în anii ’60-’70. Sigur, putem spune că SUA sunt o forţă pe toate planurile. Dar ce spunem atunci de Chile, Noua Zeelandă (a zecea exportatoare din lume)? În curând, vom înţelege că nici Georgia sau Moldova nu s-au mulţumit cu actuala ierarhie. Vorbim de piaţa „noastră” şi de pieţele internaţionale… Ca mâine şi piaţa noastră va fi una (pe deplin) internaţională. De la momentul în care Amazon va livra vinuri şi aici până la intrarea marilor operatori globali de distribuţie sau a marilor firme de vin (cu cifre de afaceri ameţitoare, de câteva ori mai mari decât întreaga noastra piaţă)  peisajul „nostru” se va schimba. Dramatic.

    (Se prea poate ca tonurile în care zugrăvesc vulnerabilităţile României viticole să nu fie prea plăcute.)

    Nu am cum să ocolesc adevărul: vor fi schimbări disruptive, cu o multitudine de efecte neaşteptate. Acest context nu este un accident istoric. Este lupta şi persuasiunea profesioniştilor şi rezultatul strategiilor naţionale (ale altor ţări).

    Accident istoric poate fi numit ceea ce pare a se întâmpla în Africa de Sud. Este posibil ca, din cauza turbulenţelor interrasiale de acolo, un mare jucător să lase mult loc liber.

    Se gândeşte România să acţioneze în vreun fel?

    Şi atunci, de ce să ne-mbătăm cu apă rece pretinzând că suntem a nu ştiu câta forţă vitivinicolă? Forţa poate fi măsurată prin prezenţa pe „raftul” internaţional.

    Contraargumentul că avem o piaţă internă destul de mare nu ţine. Cât de mare? Cine a măsurat pentru a şti potenţialul (limita de extensie)? Ce, cum, cât vor cumpăra consumatorii tineri (adică cum va arăta piaţa aceasta „fantastică” peste 3-4 ani)?

    Ar putea aduce vinul beneficii românilor?

    Oare crede cineva că în regiunea Bordeaux sau în Toscana ori în Marlborough trăiesc bine doar vinarii? Orice domeniu de activitate, că e vorba de construcţii, transport, comerţ, turism (inclusiv, sau, mai ales, cel „neindustrial”), avocatură, bănci, îşi sporeşte profitul când se atinge de performanţa adusă de vin în aceste regiuni.

    În Bordeaux, Alain Juppé, primarul de astăzi al oraşului, a investit bani publici printr-o fundaţie (!), zeci de milioane de euro în Cité du Vin! (Muzeul Vinului. Noi nu avem unul nici măcar de 1 milion de euro.) A promis o creştere fabuloasă a numărului de vizitatori în zonă. Şi asta se întâmplă. Doar prin aeroportul de aici trec anual 10 milioane de oameni.

    Berlinul, Parisul, Londra, Bruxelles-ul, Viena investesc bani publici în târguri şi concursuri de vin pentru a creşte vitalitatea (şi atractivitatea) acestor oraşe. Berliner Wine Trophy, Citadelles du Vin Paris (întrecut de International Wine Contest Bucharest, IWCB, ca număr de probe), IWC London, AWC Vienna – sunt modele de colaborare public-privat, în folosul tuturor cetăţenilor (la noi, crezându-se că e vorba de profitul producătorilor de vin, ceea ce este, în mod clar, greşit, ne mutăm de pe un picior pe altul).

    La noi, mai mult decât oriunde, este nevoie de sprijin. Trebuie să recuperăm timpul pierdut (trei decenii!). Prin dezvoltarea enoturismului am putea aduce acasă zeci de mii de români plecaţi în străinătate, care să întoarcă aici, găsindu-şi un rost ca angajat sau ca antreprenor. Enoturismul cere o suită întreagă de servicii şi divertisment variat, potrivit pentru toate vârstele. Pescuit, vânătoare, biking, tracking, welness, spa, tenis, golf, river rafting, o listă aproape fără sfârşit. Toate acestea antrenează mii de angajaţi, sute de antreprenori.

    Mai avem voie să plantăm zeci de mii de hectare (lucru rar întâlnit în UE). Se poate crea un program prin care să apară o categorie nouă socio-profesională, viticultori care să nu aibă neapărat propria cramă, care să „sindicalizeze”, trimiţând  strugurii la o cooperativă pentru vinificare şi condiţionare. Tot aici s-ar putea face şi îmbutelierea. Vinul s-ar obţine în condiţii decente şi ar fi posibil ca acest gen de colaborare în vederea obţinerii valorii adăugate să inhibe păguboasa producţie de vin de 2 lei, obţinut din hibrizi şi vândut pe marginea drumului.

    Vinul acesta prost şi ieftin, deşi iubit de multi români, nu poate asigura un ciclu economic care să ţină tinerii acasă şi, în niciun caz, să-i „întoarcă” pe cei deja plecaţi „afară”.

    Da, vinul românesc poate aduce beneficii materiale imense românilor dar nu putem omite nici „veniturile” acorporale. Cele care ar putea cu adevărat să ne facă să folosim sintagma „mândri că suntem români”.

    Ce face statul român? Stă. În cel mai fericit caz, se face că lucrează.

    În cei 28 de ani de la Revoluţie nu a existat niciun politician marcant, niciun înalt funcţionar care să abordeze serios problema vinului românesc. Şi în niciun caz cu ştiinţă. Privit exclusiv ca produs agricol, acesta nu se bucură de sprijinul ministerelor potrivite: Minsterul Culturii, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul pentru Mediul de Afaceri  sau, dacă există, sporadic, vreun sprijin, vinul nu este privit în dimesiunile lui reale.

    Drept urmare, efectele se văd. Sau nu se văd bine, pentru că nu avem radiografii la zi ale pieţei.

    Cercetarea, obligatorie pentru crearea unei strategii, nu poate fi asigurată de producători. Nici nu ar fi corect.

    Producătorii de vin fac… vin. Ei pot plăti sociologi, antropologi, economişti să facă studii care să răspundă problemelor lor directe. Ei nu pot rezolva „problema naţională”. Tot ce am enunţat mai sus cade în responsabilitatea statului, care, până la urmă, ar face aceste cercetări şi ar plăti experţi pentru conceptul de dezvoltare şi comunicare tot pe banii noştri. Sau pe bani europeni. (Lucru obligatoriu de menţionat, pentru că foarte mulţi oameni din stat folosesc expresia „v-am dat”.)

    Cercetarea cercetărilor (!) din străinătate ne arată clar ce am avea de făcut.

    Firmele private? Eforturi se fac. Sunt însă disparate. International Wine Contest Bucharest este un exemplu de reuşită la nivel de organizare şi afirmare internaţională. Mecanismul de colaborare stat-privat este însă blocat.

    Există şi multe iniţiative lăudabile care nu apelează la stat. Majoritatea, însă, nu îşi propun (şi nu e nimic rău în asta) să „mute munţii”. Interesant e că au început să se coaguleze parteneriate durabile între firmele private. Alianţele lor nu pot intra în concurenţă, însă, cu marile dezvoltări de forţe de pe plan mondial. Amintind de International Wine Contest Bucharest, am realizat că avem parteneri care au fost alături de acest mare concurs. E o formă de ipocrizie (la modă, nu ştiu de ce) de a expune public voalat Partenerii şi Sponsorii evenimentelor noncomerciale. Cred că vine de la alambicata lege a CNA-ului, care îşi transmite efectele de la TV către presa scrisă, neînţelegându-se că menţionarea sponsorului este minima recunoştinţă pe care poţi să o manifeşti faţă de cineva care a sprijinit un demers al binelui colectiv.
    Nu „un producător de apă minerală” este corect, ci, în cazul nostru, Aqua Carpatica, nu o marcă auto, ci Nissan ş.a.m.d.

    Unii dintre ei au sprijinit editarea lucrării Wine Wars – Războaiele vinului (lectură obligatorie pentru cei care au tangenţă cu vinul), iar mai nou sprijină una dintre cele mai interesante „construcţii” pentru Vinul românesc – Vinarium. O degustare-evaluare făcută de oameni de top din România pentru a se încerca formarea unui pluton de 100 de vinuri româneşti de top – la 100 de ani de România. Evaluarea va fi coordonată de singurul master of wine din România, Ana Sapungiu.

    E o ştire, nu?

    În cele două sesiuni Vinarium (fiecare de câte două zile), Ana Sapungiu MW a coordonat un panel format din oameni speciali ai societăţii noastre, oameni cu biografii impresionante. Am dorit să avem o interpretare holistică a vinurilor care pot fi promovate la 100 de ani de România. Chiar dacă s-a enunţat în glumă că „am strâns vreo 500 de ani de studiu în această încăpere”, rămâne – în mod serios – o sumă a competenţelor şi a unor unghiuri diferite de interpretare din domenii ca antropologia, arhitectura, istoria, literatura, arta dramatică, critica artei, business ş.a.m.d. pusă în folosul României.

    (În vinurile româneşti am îndrăznit să includem şi vinurile de peste Prut. Mulţi vor socoti acest gest o culpă. Noi l-am considerat a fi o datorie. Şi o realitate, dacă nu administrativă, măcar culturală şi istorică.)

    Statul român trebuie să întindă o mână şi să înveţe să fie partener. Într-un parteneriat, ambele părţi câştigă.

    Dezvoltarea Lumii Vinului (cu toate extensiile enunţate) degrevează statul de rezolvarea unor ecuaţii complicate, mai ales sociale, ajută la formarea brandului de ţară şi, pe termen mediu şi lung, contribuie la creşterea PIB. Dacă vrem.

  • SURPRIZĂ majoră de la RCS&RDS. După ce şi-a crescut masiv baza de clienţi, a trecut la scumpiri! Decizia luată de Digi

    RCS&RDS este unul dintre outsider-ii care au decis să intre pe piaţa energiei, primul target fiind chiar clienţii care beneficiau de serviciile de cablu ale companiei.

    Datele de pe site-ul Digi Energy, numele sub care RCS&RDS activează pe piaţa energiei, arată că firma avea la finalul anului 2015 doar 52 de consumatori casnici.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Un business extrem de profitabil: doi antreprenori români au investit într-un ”Castel” în Iaşi. După numai 7 ani, au ajuns la afaceri de 3,15 mil. euro. Care este reţeta succesului

    Antreprenorii Carmen şi Costel Rădeanu au investit 2 milioane de euro într-un complex situat pe una dintre cele şapte coline ale Iaşiului – Copou. Au trecut şapte ani de atunci, iar afacerea a ajuns în 2017 la rulaje anuale de 3,15 milioane de euro şi profit de 700.000 de euro.

    „La început a fost ideea, care din perspectiva noastră a fost cea mai de preţ investiţie. Pentru a o materializa însă, am pornit cu o investiţie de 2 milioane de euro. An de an am reinvestit profitul. Astfel, valoarea totală a investiţiei în resortul La Castel este de aproximativ 5 milioane de euro”, spune Robert Rădeanu, fiul celor doi antreprenori, care la 25 de ani este preşedinte al Consiliului de Administraţie. Investiţia iniţială, de 2 milioane de euro, a provenit, în cea mai mare parte (75%), din fonduri proprii, bani câştigaţi cu precădere din imobiliare, cei doi antreprenori intrând în afaceri la începutul anilor 1990; diferenţa, de 25%, a fost asigurată din finanţări externe.

    Afacerea, care reuneşte un complex ce se întinde pe 12.000 mp şi are pe ştatele de plată 160 de oameni, a plecat la drum cu şapte angajaţi. Complexul cuprinde şase săli de evenimente, cu o capacitate totală de aproape 1.200 de persoane. Numele alese pentru sălile de evenimente încearcă să contureze povestea unui castel în inima Moldovei – Castel Ballroom, Terasa Turnurilor, Sala Regală, Sala Coloanelor, Sala Veneţiană şi Sala Restaurant. Alături de sălile găzduite de complexul antreprenorilor ieşeni se regăseşte o grădină de vară cu 14 foişoare, capacitatea totală a acestora fiind de până la 200 de persoane. Complexul La Castel cuprinde şi 31 de camere de hotel şi un apartament regal.

    Chefii La Castel au fost premiaţi în diferite competiţii internaţionale. „Din acest motiv, toate reţetele sunt proprii, realizate de Zamfir Cristian, chef-ul executiv, în colaborare cu directorul de creaţie. La Castel are propria Academie de Gastronomie şi Ospitalitate, o şcoală de bucătari şi ospătari deschisă de noi”, adaugă Robert Rădeanu.

    Pariul pe vechimea şi educaţia angajaţilor a fost continuat la începutul anului printr-o iniţiativă nouă, în cadrul căreia chef-ul executiv, directorul de creaţie culinară, general managerul şi şefii de sală, conduşi de Robert Rădeanu, au vizitat restaurante din Ungaria, Austria, Italia, Elveţia, Germania şi Franţa pentru a degusta diferite platinguri de la restaurantele faimoase ale Europei, în încercarea de a observa şi a învăţa noi procedee şi tehnici de servire.

    De unde înclinaţia pentru HoReCa? „Cu toţii avem modele în viaţă. Înainte de mari autori şi iluştri oameni de ştiinţă, modelul şi sursa mea de inspiraţie este tatăl meu, Costel Rădeanu. Pentru mine, tata, care a lucrat ca ospătar pe vremea regimului comunist, este oglinda Castelului întrucât a avut o viaţă de poveste.”

    Robert Rădeanu susţine că îşi doreşte să „democratizeze gastronomia” şi să ofere acces la meniu şi celor care nu doresc să viziteze complexul prin serviciul de livrare Delivery Premium, care conţine întreg meniul. „Vrem să aibă acces la gastronomie şi cei cu o putere mai slabă de cumpărare”, spune şi Neculai Ciulu.

    Pe lângă resort, familia Rădeanu a înfiinţat Academia de Gastronomie şi Ospitalitate La Castel, lansată în octombrie 2017. Unul dintre numele mari care au participat la deschidere este „regele grătarelor”, Robert Rainford, care a susţinut un show live de gătit pentru publicul prezent la lansare.

    Familia Rădeanu analizează posibilitatea extinderii afacerii. „Analizăm oportunitatea unei francize, după finalizarea manualului La Castel”, spune Robert Rădeanu.

    Cel mai tânăr membru al familiei a preluat frâiele businessului în urmă cu patru ani, la doar 21 de ani. El coordonează activitatea consiliului, reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie, stabileşte direcţiile de dezvoltare şi stabileşte politicile contabile şi ale sistemului de control financiar.

    Absolvent al specializării Economia Turismului şi a Comerţului din cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, Robert Rădeanu ţinteşte un profit de un milion de euro pentru anul acesta. Printre planurile sale de viitor se regăseşte un magazin online care să concureze cu liderii de piaţă şi o aplicaţie de aprovizionare pentru domeniul HoReCa, implementată la nivel naţional. În plus, spune că este preocupat de mediu şi doreşte un business în această direcţie. „Îmi doresc să înfiinţez, în viitorul apropiat, o companie de taxi dotată exclusiv cu maşini electrice.”

  • Pe urmele scriitorilor la New York

    În Greenwich Village se află White Horse Tavern, căreia i-au trecut cândva pragul nume ca Dylan Thomas, Jack Kerouac, Anaïs Nin sau Norman Mailer.

    În Gramercy Park se găseşte Pete’s Tavern, în care scriitorul american O. Henry şi-a scris celebra sa povestire „Darul magilor” în 1905, aşa cum o arată o scrisoare trimisă de acesta şi pe care toţi clienţii o pot vedea înrămată pe perete.

    Nu trebuie uitat nici hotelul Chelsea, în care a locuit cândva Mark Twain, înainte de transformarea clădirii în unitate de cazare, şi care a primit apoi sub acoperişul său nume ca Bob Dylan, Dylan Thomas, Arthur Miller, Arthur C. Clarke sau Leonard Cohen.

  • Eclipsa totală de Lună din 27 iulie: Cel mai îndelungat fenomen de acest fel din acest secol

    Astronomul Bruce McClure a afirmat că eclipsa de Lună va dura o oră şi 43 minute. Conform Tech Times, va dura aproximativ patru ore până când va trece de umbra Pământului. Eclipsa din iulie va fi cu 40 de minute mai lungă decât Superluna albastră sângerie ce a avut loc în ianuarie 2018. McClure estimează că eclipsa totală de Lună va cuprinde eclipse parţiale ce vor începe de la 2:24 p.m. EST (21:24, ora României) până la 6:29 p.m. EST (01:29, ora României).

    Eclipsa de Lună 2018 va fi vizibilă pe întregul glob şi va conţine culorile specifice ale unei „Luni sângerii”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eclipsa totală de Lună din 27 iulie: Cel mai îndelungat fenomen de acest fel din acest secol

    Astronomul Bruce McClure a afirmat că eclipsa de Lună va dura o oră şi 43 minute. Conform Tech Times, va dura aproximativ patru ore până când va trece de umbra Pământului. Eclipsa din iulie va fi cu 40 de minute mai lungă decât Superluna albastră sângerie ce a avut loc în ianuarie 2018. McClure estimează că eclipsa totală de Lună va cuprinde eclipse parţiale ce vor începe de la 2:24 p.m. EST (21:24, ora României) până la 6:29 p.m. EST (01:29, ora României).

    Eclipsa de Lună 2018 va fi vizibilă pe întregul glob şi va conţine culorile specifice ale unei „Luni sângerii”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Saudiţii şi petrolul – un capitol încheiat?

    Arabia Saudită, în frunte cu Prinţul moştenitor, Mohammed bin Salman, îşi propune să treacă de la al doilea cel mai mare producător de petrol din lume la cel mai mare producător de energie regenerabilă din lume. Economia bazată pe combustibili fosili se îndreaptă înspre tehnologie şi servicii, într-o ţară care începe să ofere mai multe drepturi femeilor şi să permită, dacă nu chiar să dorească, accesul turiştilor în număr cât mai mare.

    Uşile sunt închise, liniile de telefon sunt ocupate şi toate camerele sunt rezervate pentru următoarele trei luni. Hotelul Riyadh Ritz-Carlton a devenit brusc cea mai exclusivă şi luxoasă închisoare din lume.

    La începutul lunii noiembrie a anului 2017, Arabia Saudită a început procesul de epurare a corupţiei, ţintind unii dintre cei mai bogaţi şi influenţi oameni din ţară. Toate rezervările făcute la hotelul Ritz au fost anulate, iar agenţiilor de turism li s-a spus că respectiva clădire a fost preluată pentru uz guvernamental.

    Printre „oaspeţii” hotelului se numără miliardarul prinţ Alwaleed bin Talal, alţi 10 prinţi, patru miniştri şi câteva zeci de oficiali şi oameni de afaceri. Subiectul zilei în Arabia Saudită era „cine va fi următorul care va intra pe lista VIP-urilor de la hotelul Ritz”, scriu cei de la Bloomberg.
    Într-o zi normală, holul hotelului ţine locul unui salon de conferinţe, unde oficialii guvernamentali, consultanţii şi oamenii de afaceri mai importanţi se delectează cu ceai lângă statuetele de bronz aşezate pe podelele proiectate în stilul secolului XIV.

    În noiembrie însă, Ritz-Carlton a devenit închisoarea utilizată de noul lider saudit, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, care a preluat coroana de la tatăl său, regele Salman bin Abdulaziz al Saud.

    Noul lider, care a ocupat în trecut funcţia de ministru al apărării încă de la 29 de ani, conduce Arabia Saudită de la vârsta de 31 de ani, iar ambiţiile sale pot fi întrecute doar de dependenţa economiei saudite de „aurul negru”, fiind un stat cu rădăcini economice puternic înfipte în industria petrolieră. Fiind cea mai dezvoltată economie din lumea arabă, care are a doua cea mai mare rezervă petrolieră din lume şi este pe primul loc la nivel de export de combustibil fosil, Arabia Saudită şi-a câştigat titlul de superputere energetică.

    Cu toate acestea, Fondul Public de Investiţii al Arabiei Saudite a pus la bătaie 45 de miliarde de dolari în formarea fondului de investiţii Vision Fund, iniţiat de SoftBank. Vision Fund, care a strâns peste 100 de miliarde de dolari, şi-a propus să investească în principal în start-up-uri şi în proiecte de amploare din sectorul energiei regenerabile.

    Practic, cel mai mare exportator de petrol din lume a decis să parieze masiv pe energii regenerabile şi pe noi tehnologii din domeniul energetic. De ce?

    În primul rând, modelul economic bazat pe petrol se arată neatractiv şi mai puţin sustenabil în viitor, în contextul în care toate statele dezvoltate, împreună cu cei mai mari producători auto, fac diferite promisiuni şi declaraţii de a se îndrepta spre energii regenerabile pentru a proteja mediul înconjurător.

    În al doilea rând, acest model economic începea să nu mai promită o creştere economică la fel de ispititoare. Dacă în 2011 Arabia Saudită înregistra o creştere economică de 10%, la un PIB de 671,2 miliarde de dolari, această creştere a devenit din ce în ce mai mică de la an la an, ajungând în 2016 la o creştere de doar 1,7%, respectiv la un PIB de 644,9 miliarde dolari. În 2017, PIB-ul a ajuns la 683,8 miliarde de dolari, iar economiştii Fondului Monetar Internaţional văd o creştere masivă în 2018, până la 748 miliarde de dolari.

    După pariul de 45 de miliarde de dolari, Prinţul moştenitor a luat şi alte iniţiative de amploare. În primul rând, saudiţii vor să pună accent pe turism. Arabia Saudită intenţionează să transforme sute de kilometri din coasta virgină a Mării Roşii într-o destinaţie turistică globală, care să ţintească spre standarde internaţionale în cadrul proiectului denumit Red Sea. Noul resort turistic va fi construit începând cu anul 2019 şi ar urma să fie o regiune semiautonomă, guvernată de legi independente şi de un cadru de reglementare sofisticat, gestionat de un comitet privat, potrivit Bloomberg. Proiectul de 34.000 de kilometri pătraţi (mai mare decât suprafaţa Belgiei – n.red.) va fi situat între oraşele Umluj şi Al Wajh şi îşi propune să cuprindă cel puţin 50 de insule, plaje şi o serie de vulcani latenţi. Ca impact econonomic, acesta va genera 35.000 de locuri de muncă.

    Un alt proiect major care trebuie să alimenteze era postpetrolieră este NEOM – un proiect ce va fi susţinut cu peste 500 de miliarde de dolari, bani proveniţi de la guvernul saudit, din fondul suveran, dar şi de la investitori locali şi internaţionali, potrivit Bloomberg. „Oraşul NEOM va fi construit de la zero, pe terenuri verzi şi va avea o oportunitate unică de a fi distins de toate celelalte locuri care au fost construite şi dezvoltate de-a lungul a sute de ani”, spune Mohammed bin Salman. Susţinătorii proiectului spun că acesta reprezintă o iniţiativă îndrăzneaţă de transformare a ţării, în timp ce alţii arată spre încercările anterioare eşuate de a revizui economia saudită, care au inclus de asemenea ridicarea unor oraşe industriale în deşert. Printre cele mai puternice iniţiative din actualul proiect se remarcă ambiţia ca acesta să funcţioneze 100% pe baza energiilor regenerabile. Potrivit celor de la Yahoo Finance, NEOM va fi de 33 de ori mai mare decât New Yorkul şi îşi propune să fie prima zonă independentă din lume care se va întinde pe trei ţări: va ocupa 25.900 de kilometri pătraţi şi se va întinde şi pe teritoriul Iordaniei şi pe cel al Egiptului. Oraşul va fi concentrat spre industria energetică şi biotehnologie. „Toate serviciile în oraş vor fi complet automatizate, scopul fiind acela de a transforma NEOM în cea mai eficientă destinaţie din lume”, a anunţat Fondul Public de Investiţii al Arabiei Saudite.

    Un alt megaoraş pe care saudiţii îşi bazează noul model economic este KAEC (King Abdullah Economic City – Oraşul Economic al Regelui Abdullah – n.red.), acesta fiind primul oraş listat la bursă din lume. „Acum suntem în businessul de a construi oraşe”, spunea Fahd al Rasheed, managing director şi executiv al KAEC, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos de anul acesta. „Vorbim despre mutarea înspre o economie bazată pe servicii, postpetrolieră, şi cred că următorul punct fierbinte al economiei saudite va fi reprezentat de aceste megaoraşe.”

    KAEC face parte din planul de a reforma relaţiile comerciale externe ale Arabiei Saudite, fiind unul dintre proiectele care nu au fost iniţiate de noul lider al ţării, ci de tatăl său; regele Abdullah bin Abdulaziz Al Saud a fondat acest oraş în 2006. CNBC scrie că se estimează ca populaţia Arabiei Saudite să se dubleze până în 2050 şi economia să ajungă la 1,5 miliarde de dolari. Astfel, oficialii consideră că regiunea Mării Roşii va deveni una dintre cele mai importante regiuni din lume pentru economia globală.

    Ministrul energiei, Khalid al Falih, a declarat pentru CNBC că regatul a fost „transformat” din punct de vedere economic, referindu-se la ambiţiile Prinţului moştenitor de a se îndepărta de petrol. „Mesajul nostru pentru investitori este acela că regatul este transformat şi suntem serioşi cu privire la schimbare”, spune el. „Trebuie nu doar să fim pregătiţi pentru viitor, ci să construim viitorul prin iniţiative care nu sunt construite doar în jurul punctelor noastre forte tradiţionale – petrol şi gaz – şi de asemenea prin construirea de noi industrii, prin fabrici cu procese de producţie avansate, prin turism şi în acelaşi timp prin reforme sociale. Toate acestea sunt coordonate.”

    Referitor la reformele sociale, Arabia Saudită promite că va liberaliza societatea conservatoare din regiune, pe lângă diversificarea economiei. Astfel, potrivit CNN, până la sfârşitul anului 2018 viaţa în Arabia Saudită va fi foarte diferită. În primul rând, preţul gazului va creşte. Compania de stat Aramco, cel mai mare producător de petrol din lume, a crescut preţurile la pompă cu 127% în data de 1 ianuarie. Preţurile ajung până la 2 dolari per galon. „Deşi această iniţiativă va scădea consumul, asta era de aşteptat şi reafirmă rezolvarea guvernului pentru trecerea spre o economie nonpetrolieră”, menţionează fondul de investiţii Al Rajhi Capital în cadrul unui raport. Mai mult, saudiţii plătesc mai mult pentru bunurile de consum şi pentru servicii, după ce guvernul a impus o nouă taxă de 5% pe acestea.

    Printre paşii către liberalizarea ideologică se numără şi faptul că cinematografele se întorc şi sunt deschise pentru public. După 35 de ani de interdicţie, guvernul a început să elibereze licenţe pentru cinematografele comerciale. Adam Aron, CEO al AMC (unul dintre cele mai mari lanţuri americane de cinematografe – n.red.), consideră că industria de profil din regat poate genera peste 1 miliard de dolari.

    Una dintre reformele sociale care reflectă impactul tendinţelor ideologice mondiale în regiune este aceea prin care femeile au dreptul să conducă autoturisme. Anunţul a venit după un decret regal semnat în luna septembrie a anului trecut. Mai multe femei au făcut campanie şi demonstraţii pentru a avea dreptul de a conduce, iar majoritatea au fost arestate pentru că au sfidat interdicţia. Mutarea încearcă să ofere femeilor un rol mult mai mare în economia ţării, în condiţiile în care doar 22% dintre femei sunt active în economie. Planul prinţului saudit, denumit Vision 2030, îşi propune să ridice acest procent până la 30%.

    În plus, femeile vor avea voie pe stadioane pentru evenimente sportive. Accesul va fi permis în trei stadioane din marile oraşe ale ţării. Autoritatea Generală pentru Sport, corpul guvernant în ceea ce priveşte sporturile, a anunţat în luna octombrie a anului trecut această schimbare. De obicei, bărbaţii şi femeile saudite sunt separaţi în locurile publice, însă restricţia păleşte, încât acestora li s-a permis să stea împreună la o serie de concerte pe parcursul anului 2017. „Cele mai notabile reforme vor fi legate de drepturile femeilor”, spune Salman Al-Ansari, preşdinte al Comitetului de Relaţii Publice Saudit-American. „De fapt, nu aş fi surprins deloc dacă am vedea o femeie numită într-o poziţie de ministru.”

    Atât din punct de vedere social, cât şi economic, faptul că turiştii vor primi vize pentru prima dată în istoria ţării poate reprezenta un avantaj. Prinţul Sultan bin Salman, care conduce Comisia de Turism din Arabia Saudită, a anunţat pentru CNN că regatul va emite primele vize de turişti anul acesta. Până acum, vizele erau acordate doar celor care ajungeau acolo în interes de serviciu sau în interes religios. Regatul dovedeşte că mizează pe turism, propunându-şi atât prin megaoraşele şi resorturile pe care le construieşte, cât şi prin legislaţie să ajungă la 30 de milioane de vizitatori anual până în 2030, de la 18 milioane de vizitatori în 2016.

    Nu în ultimul rând, oficialii saudiţi au declarat în mod repetat că îşi doresc să vândă participaţie în Aramco până la finalul lui 2018. Dacă se întâmplă, vânzarea va reprezenta cea mai amplă listare bursieră din istorie. Oficialii au anunţat că îşi doresc să listeze Aramco la aproximativ 2 trilioane de dolari, dacă pieţele sunt de acord, şi să vândă 5% din companie, ceea ce ar însemna 100 de miliarde de dolari.
    În luna februarie, Ritz-Carlton a revenit la stadiul de hotel. Cea mai luxoasă închisoare din lume nu mai există, iar cei 160 de saudiţi care au stat închişi aici au fost ori transferaţi înspre închisori normale, ori au încheiat înţelegeri în urma cărora urmează să plătească către stat sute de milioane sau chiar miliarde de dolari, în special cei care au fost acuzaţi de fraude fiscale. Scopul economic al eliminării corupţiei a fost acela de a recupera 100 de miliarde de dolari care au ajuns la milionarii ţării prin fraude fiscale şi spălări de bani. Potrivit CNBC, cel mai nou proiect anunţat de saudiţi în colaborare cu SoftBank este reprezentat de un parc solar de 200 de miliarde de dolari, care îşi propune o capacitate de 200 de gigawaţi. Astfel, unul dintre cei mai mari producători de petrol şi gaz din lume îşi propune să devină cel mai mare producător de energie regenerabilă din lume.

  • Saudiţii şi petrolul – un capitol încheiat?

    Arabia Saudită, în frunte cu Prinţul moştenitor, Mohammed bin Salman, îşi propune să treacă de la al doilea cel mai mare producător de petrol din lume la cel mai mare producător de energie regenerabilă din lume. Economia bazată pe combustibili fosili se îndreaptă înspre tehnologie şi servicii, într-o ţară care începe să ofere mai multe drepturi femeilor şi să permită, dacă nu chiar să dorească, accesul turiştilor în număr cât mai mare.

    Uşile sunt închise, liniile de telefon sunt ocupate şi toate camerele sunt rezervate pentru următoarele trei luni. Hotelul Riyadh Ritz-Carlton a devenit brusc cea mai exclusivă şi luxoasă închisoare din lume.

    La începutul lunii noiembrie a anului 2017, Arabia Saudită a început procesul de epurare a corupţiei, ţintind unii dintre cei mai bogaţi şi influenţi oameni din ţară. Toate rezervările făcute la hotelul Ritz au fost anulate, iar agenţiilor de turism li s-a spus că respectiva clădire a fost preluată pentru uz guvernamental.

    Printre „oaspeţii” hotelului se numără miliardarul prinţ Alwaleed bin Talal, alţi 10 prinţi, patru miniştri şi câteva zeci de oficiali şi oameni de afaceri. Subiectul zilei în Arabia Saudită era „cine va fi următorul care va intra pe lista VIP-urilor de la hotelul Ritz”, scriu cei de la Bloomberg.
    Într-o zi normală, holul hotelului ţine locul unui salon de conferinţe, unde oficialii guvernamentali, consultanţii şi oamenii de afaceri mai importanţi se delectează cu ceai lângă statuetele de bronz aşezate pe podelele proiectate în stilul secolului XIV.

    În noiembrie însă, Ritz-Carlton a devenit închisoarea utilizată de noul lider saudit, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, care a preluat coroana de la tatăl său, regele Salman bin Abdulaziz al Saud.

    Noul lider, care a ocupat în trecut funcţia de ministru al apărării încă de la 29 de ani, conduce Arabia Saudită de la vârsta de 31 de ani, iar ambiţiile sale pot fi întrecute doar de dependenţa economiei saudite de „aurul negru”, fiind un stat cu rădăcini economice puternic înfipte în industria petrolieră. Fiind cea mai dezvoltată economie din lumea arabă, care are a doua cea mai mare rezervă petrolieră din lume şi este pe primul loc la nivel de export de combustibil fosil, Arabia Saudită şi-a câştigat titlul de superputere energetică.

    Cu toate acestea, Fondul Public de Investiţii al Arabiei Saudite a pus la bătaie 45 de miliarde de dolari în formarea fondului de investiţii Vision Fund, iniţiat de SoftBank. Vision Fund, care a strâns peste 100 de miliarde de dolari, şi-a propus să investească în principal în start-up-uri şi în proiecte de amploare din sectorul energiei regenerabile.

    Practic, cel mai mare exportator de petrol din lume a decis să parieze masiv pe energii regenerabile şi pe noi tehnologii din domeniul energetic. De ce?

    În primul rând, modelul economic bazat pe petrol se arată neatractiv şi mai puţin sustenabil în viitor, în contextul în care toate statele dezvoltate, împreună cu cei mai mari producători auto, fac diferite promisiuni şi declaraţii de a se îndrepta spre energii regenerabile pentru a proteja mediul înconjurător.

    În al doilea rând, acest model economic începea să nu mai promită o creştere economică la fel de ispititoare. Dacă în 2011 Arabia Saudită înregistra o creştere economică de 10%, la un PIB de 671,2 miliarde de dolari, această creştere a devenit din ce în ce mai mică de la an la an, ajungând în 2016 la o creştere de doar 1,7%, respectiv la un PIB de 644,9 miliarde dolari. În 2017, PIB-ul a ajuns la 683,8 miliarde de dolari, iar economiştii Fondului Monetar Internaţional văd o creştere masivă în 2018, până la 748 miliarde de dolari.

    După pariul de 45 de miliarde de dolari, Prinţul moştenitor a luat şi alte iniţiative de amploare. În primul rând, saudiţii vor să pună accent pe turism. Arabia Saudită intenţionează să transforme sute de kilometri din coasta virgină a Mării Roşii într-o destinaţie turistică globală, care să ţintească spre standarde internaţionale în cadrul proiectului denumit Red Sea. Noul resort turistic va fi construit începând cu anul 2019 şi ar urma să fie o regiune semiautonomă, guvernată de legi independente şi de un cadru de reglementare sofisticat, gestionat de un comitet privat, potrivit Bloomberg. Proiectul de 34.000 de kilometri pătraţi (mai mare decât suprafaţa Belgiei – n.red.) va fi situat între oraşele Umluj şi Al Wajh şi îşi propune să cuprindă cel puţin 50 de insule, plaje şi o serie de vulcani latenţi. Ca impact econonomic, acesta va genera 35.000 de locuri de muncă.

    Un alt proiect major care trebuie să alimenteze era postpetrolieră este NEOM – un proiect ce va fi susţinut cu peste 500 de miliarde de dolari, bani proveniţi de la guvernul saudit, din fondul suveran, dar şi de la investitori locali şi internaţionali, potrivit Bloomberg. „Oraşul NEOM va fi construit de la zero, pe terenuri verzi şi va avea o oportunitate unică de a fi distins de toate celelalte locuri care au fost construite şi dezvoltate de-a lungul a sute de ani”, spune Mohammed bin Salman. Susţinătorii proiectului spun că acesta reprezintă o iniţiativă îndrăzneaţă de transformare a ţării, în timp ce alţii arată spre încercările anterioare eşuate de a revizui economia saudită, care au inclus de asemenea ridicarea unor oraşe industriale în deşert. Printre cele mai puternice iniţiative din actualul proiect se remarcă ambiţia ca acesta să funcţioneze 100% pe baza energiilor regenerabile. Potrivit celor de la Yahoo Finance, NEOM va fi de 33 de ori mai mare decât New Yorkul şi îşi propune să fie prima zonă independentă din lume care se va întinde pe trei ţări: va ocupa 25.900 de kilometri pătraţi şi se va întinde şi pe teritoriul Iordaniei şi pe cel al Egiptului. Oraşul va fi concentrat spre industria energetică şi biotehnologie. „Toate serviciile în oraş vor fi complet automatizate, scopul fiind acela de a transforma NEOM în cea mai eficientă destinaţie din lume”, a anunţat Fondul Public de Investiţii al Arabiei Saudite.

    Un alt megaoraş pe care saudiţii îşi bazează noul model economic este KAEC (King Abdullah Economic City – Oraşul Economic al Regelui Abdullah – n.red.), acesta fiind primul oraş listat la bursă din lume. „Acum suntem în businessul de a construi oraşe”, spunea Fahd al Rasheed, managing director şi executiv al KAEC, în cadrul Forumului Economic Mondial de la Davos de anul acesta. „Vorbim despre mutarea înspre o economie bazată pe servicii, postpetrolieră, şi cred că următorul punct fierbinte al economiei saudite va fi reprezentat de aceste megaoraşe.”

    KAEC face parte din planul de a reforma relaţiile comerciale externe ale Arabiei Saudite, fiind unul dintre proiectele care nu au fost iniţiate de noul lider al ţării, ci de tatăl său; regele Abdullah bin Abdulaziz Al Saud a fondat acest oraş în 2006. CNBC scrie că se estimează ca populaţia Arabiei Saudite să se dubleze până în 2050 şi economia să ajungă la 1,5 miliarde de dolari. Astfel, oficialii consideră că regiunea Mării Roşii va deveni una dintre cele mai importante regiuni din lume pentru economia globală.

    Ministrul energiei, Khalid al Falih, a declarat pentru CNBC că regatul a fost „transformat” din punct de vedere economic, referindu-se la ambiţiile Prinţului moştenitor de a se îndepărta de petrol. „Mesajul nostru pentru investitori este acela că regatul este transformat şi suntem serioşi cu privire la schimbare”, spune el. „Trebuie nu doar să fim pregătiţi pentru viitor, ci să construim viitorul prin iniţiative care nu sunt construite doar în jurul punctelor noastre forte tradiţionale – petrol şi gaz – şi de asemenea prin construirea de noi industrii, prin fabrici cu procese de producţie avansate, prin turism şi în acelaşi timp prin reforme sociale. Toate acestea sunt coordonate.”

    Referitor la reformele sociale, Arabia Saudită promite că va liberaliza societatea conservatoare din regiune, pe lângă diversificarea economiei. Astfel, potrivit CNN, până la sfârşitul anului 2018 viaţa în Arabia Saudită va fi foarte diferită. În primul rând, preţul gazului va creşte. Compania de stat Aramco, cel mai mare producător de petrol din lume, a crescut preţurile la pompă cu 127% în data de 1 ianuarie. Preţurile ajung până la 2 dolari per galon. „Deşi această iniţiativă va scădea consumul, asta era de aşteptat şi reafirmă rezolvarea guvernului pentru trecerea spre o economie nonpetrolieră”, menţionează fondul de investiţii Al Rajhi Capital în cadrul unui raport. Mai mult, saudiţii plătesc mai mult pentru bunurile de consum şi pentru servicii, după ce guvernul a impus o nouă taxă de 5% pe acestea.

    Printre paşii către liberalizarea ideologică se numără şi faptul că cinematografele se întorc şi sunt deschise pentru public. După 35 de ani de interdicţie, guvernul a început să elibereze licenţe pentru cinematografele comerciale. Adam Aron, CEO al AMC (unul dintre cele mai mari lanţuri americane de cinematografe – n.red.), consideră că industria de profil din regat poate genera peste 1 miliard de dolari.

    Una dintre reformele sociale care reflectă impactul tendinţelor ideologice mondiale în regiune este aceea prin care femeile au dreptul să conducă autoturisme. Anunţul a venit după un decret regal semnat în luna septembrie a anului trecut. Mai multe femei au făcut campanie şi demonstraţii pentru a avea dreptul de a conduce, iar majoritatea au fost arestate pentru că au sfidat interdicţia. Mutarea încearcă să ofere femeilor un rol mult mai mare în economia ţării, în condiţiile în care doar 22% dintre femei sunt active în economie. Planul prinţului saudit, denumit Vision 2030, îşi propune să ridice acest procent până la 30%.

    În plus, femeile vor avea voie pe stadioane pentru evenimente sportive. Accesul va fi permis în trei stadioane din marile oraşe ale ţării. Autoritatea Generală pentru Sport, corpul guvernant în ceea ce priveşte sporturile, a anunţat în luna octombrie a anului trecut această schimbare. De obicei, bărbaţii şi femeile saudite sunt separaţi în locurile publice, însă restricţia păleşte, încât acestora li s-a permis să stea împreună la o serie de concerte pe parcursul anului 2017. „Cele mai notabile reforme vor fi legate de drepturile femeilor”, spune Salman Al-Ansari, preşdinte al Comitetului de Relaţii Publice Saudit-American. „De fapt, nu aş fi surprins deloc dacă am vedea o femeie numită într-o poziţie de ministru.”

    Atât din punct de vedere social, cât şi economic, faptul că turiştii vor primi vize pentru prima dată în istoria ţării poate reprezenta un avantaj. Prinţul Sultan bin Salman, care conduce Comisia de Turism din Arabia Saudită, a anunţat pentru CNN că regatul va emite primele vize de turişti anul acesta. Până acum, vizele erau acordate doar celor care ajungeau acolo în interes de serviciu sau în interes religios. Regatul dovedeşte că mizează pe turism, propunându-şi atât prin megaoraşele şi resorturile pe care le construieşte, cât şi prin legislaţie să ajungă la 30 de milioane de vizitatori anual până în 2030, de la 18 milioane de vizitatori în 2016.

    Nu în ultimul rând, oficialii saudiţi au declarat în mod repetat că îşi doresc să vândă participaţie în Aramco până la finalul lui 2018. Dacă se întâmplă, vânzarea va reprezenta cea mai amplă listare bursieră din istorie. Oficialii au anunţat că îşi doresc să listeze Aramco la aproximativ 2 trilioane de dolari, dacă pieţele sunt de acord, şi să vândă 5% din companie, ceea ce ar însemna 100 de miliarde de dolari.
    În luna februarie, Ritz-Carlton a revenit la stadiul de hotel. Cea mai luxoasă închisoare din lume nu mai există, iar cei 160 de saudiţi care au stat închişi aici au fost ori transferaţi înspre închisori normale, ori au încheiat înţelegeri în urma cărora urmează să plătească către stat sute de milioane sau chiar miliarde de dolari, în special cei care au fost acuzaţi de fraude fiscale. Scopul economic al eliminării corupţiei a fost acela de a recupera 100 de miliarde de dolari care au ajuns la milionarii ţării prin fraude fiscale şi spălări de bani. Potrivit CNBC, cel mai nou proiect anunţat de saudiţi în colaborare cu SoftBank este reprezentat de un parc solar de 200 de miliarde de dolari, care îşi propune o capacitate de 200 de gigawaţi. Astfel, unul dintre cei mai mari producători de petrol şi gaz din lume îşi propune să devină cel mai mare producător de energie regenerabilă din lume.

  • Conducerea ASE renunţă la pretenţii: studenţii pot să treacă anul şi dacă au note mai mici de 5 la examene

    După ce a scos examenul de admitere de câţiva ani, conducerea ASE a mai luat o decizie surprinzătoare: studenţii care iau nota 4 la examen pot promova totuşi, dacă au rezultate bune la activitatea de la seminar.

    Studenţii din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti, universitatea de business care şcolarizează 20.500 de studenţi,  pot lua note mai mici de 5 la examenul final şi să promoveze examenul dacă au o notă destul de mare la seminar (astfel încât media celor două note să fie de cel puţin cinci), a spus Dragoş Stoica, preşedintele senatului studenţesc al ASE,  în cadrul emisiunii ZF Live.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro