Tag: Somaj

  • Sfârşitul crizei economice se îndepărtează din nou

    Agenţia Standard&Poor’s nota că şomajul ridicat subminează sprijinul populaţiei pentru noi măsuri de austeritate, iar programul de reforme al guvernului nu reuşeşte să stimuleze competitivitatea. Exporturile Franţei au scăzut cu 1,5% în al treilea trimestru, iar şomajul a ajuns la 11%, cel mai ridicat din ultimii 16 ani.

    “Am avut un trimestru al doilea excelent şi ştiam că al treilea se va încheia aproape cu stagnare, aşa încât repet că vom avea în 2013 o creştere între 0,1% şi 0,2%”, a replicat ministrul de finanţe Pierre Moscovici.

  • 75 de locuri de muncă şi 105 programe de internship în cadrul Nestlé România în următorii trei ani

    În al doilea trimestru din 2013, şomajul în rândul persoanelor cu vârste de până la 25 de ani a atins o rată ridicată, de 23%, în România. Procentul este de trei ori mai mare faţă de şomajul total la nivel naţional (7,5%). Rata de neangajare a tinerilor apţi de muncă implică lipsa unui venit stabil şi a unei activităţi susţinute, ceea ce dă naştere unor previziuni incerte asupra viitorului lor profesional şi, pe termen lung, se reflectă în economia ţării.

    Situaţia este similară şi la nivel european. 1 din 4 tineri nu are un loc de muncă în Europa, problemă ce afectează dezvoltarea economiei şi are un impact direct asupra societăţii actuale.

    Demersul ”Nestlé needs YOUth” vizează crearea a peste 20.000 de oportunităţi pentru tinerii cu vârste de până la 30 de ani din Europa, în următorii trei ani, reprezentate de 10.000 de locuri de muncă şi 10.000 de stagii de practică în diverse sectoare, precum producţie, administraţie, resurse umane, vânzări, marketing, finanţe, inginerie sau cercetare din cadrul companiei Nestlé.

    Ca parte din iniţiativa europeană, Nestlé România va investi în dezvoltarea şi consolidarea aptitudinilor profesionale ale tinerei generaţii, prin crearea a 180 de oportunităţi profesionale, respectiv 75 de locuri de muncă şi 105 programe de internship.

    ”Tinerii aflaţi la început de drum au nevoie de susţinere, însă mulţi dintre ei găsesc cu dificultate un loc de muncă. Lipsa de experienţă nu ar trebui să fie un impediment în startul carierei, dimpotrivă, angajatorii pot găsi soluţii pentru a-i ghida spre un parcurs profesional adaptat nevoilor lor. Prin programul european ”Nestlé needs YOUth”, le oferim tinerilor şansa de lucra într-un mediu în care au parte de toate resursele pentru a avea o carieră de succes,” a declarat Hervé de Froment, CEO Nestlé România, în cadrul evenimentului de lansare a iniţiativei Nestlé de angajare a tinerilor.

    Pentru a facilita tranziţia din mediul educaţional pe piaţa muncii, programul din România va include o serie de seminarii de pregătire, dar şi sesiuni interactive de consiliere în carieră şi dezbateri interactive cu reprezentanţii Nestlé, destinate studenţilor din întreaga ţară.

    Nestlé este lider mondial în industria alimentară, fiind prezent în 86 de ţări, cu un număr de 468 de fabrici şi 300.000 de angajaţi.

    Nestlé în România

    Nestlé a intrat pe piaţa din România în 1995, în momentul de faţă având 928 de angajaţi în Bucureşti şi în Timişoara, unde este localizată fabrica Nestlé.

    În România, Nestlé este unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa alimentară, cele mai multe dintre branduri fiind lideri în categorie (locul 1 sau 2 pentru majoritatea segmentelor în care este prezent). În 2012, Nestlé România a avut o cifră de afaceri de 718 milioane lei.

    Portofoliul Nestlé Romania cuprinde produse în mai multe segmente de piaţă, între care cereale pentru micul dejun şi batoane de cereale (precum Nestlé Fitness, Nestlé Musli, Nestlé Chocapic, Nesquik ), băuturi (Nescafé, Nesquik), divizia Nestlé Professional, dulciuri (Joe, Nesquik, Kit Kat, Lion, After Eight), îngheţată (Nestlé Ice Cream), produse culinare (Maggi), produse pentru sugari (Nestlé Nutrition) şi hrană pentru animale (Purina). Napolitanele Joe şi Nesquik, precum şi specialităţile de cafea NESCAFÉ 3in1 sunt produse în România, la fabrica din Timişoara.

     

  • Liderii europeni vor acţiuni rapide pentru a combate şomajul în rândul tinerilor

     “Miza este să ne mişcăm rapid”, a declarat preşedintele francez François Hollande, în cadrul unei conferinţe de presă la încheierea acestei reuniuni la care au participat aproape toţi şefii de stat şi de guvern din UE, relatează AFP.

    Hollande, care şi-a fixat ca ţintă “o inversare a curbei şomajului în rândul tinerilor” în Franţa de patru luni, a declarat că “Garanţia pentru tinereţe”, care stipulează ca niciun european să nu rămână pentru mai puţin de patru luni fără loc de muncă sau fără o formare, va fi pusă în aplicare “în următorii doi ani”.

    Dar pentru accelerarea procesului, toată ţările care vor dori să pună în aplicare această dispoziţie “vor putea, de la 1 ianuarie, să aibă finanţările necesare”, a explicat el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    11,4%
    cu atât a crescut în septembrie faţă de august cifra de afaceri din industrie în termeni nominali, în timp ce faţă de luna corespunzătoare din 2012 a crescut cu 6,1%

    5,2%
    cu atât a crescut în septembrie faţă de aceeaşi lună din 2012 cantitatea de lapte de vacă colectat de la exploataţii agricole şi centre de colectare de către unităţile procesatoare, în timp ce faţă de august 2-13 a scăzut cu 4,8%

    1 mld. euro
    excedentul comercial al UE în relaţia cu Coreea de Sud în prima jumătate a anului, faţă de un deficit de 1,4 mld. euro în acelaşi interval din 2012

    12,2%
    rata şomajului în zona euro în luna septembrie, neschimbată faţă de august, dar în creştere de la 11,6% în septembrie anul trecut, în timp ce în UE, şomajul în septembrie a fost de 11%, neschimbată faţă de luna trecută, dar în creştere de la 10,6% în urmă cu un an

    0,7%
    inflaţia în zona euro în luna octombrie, cel mai scăzut nivel din ultimul an, după o inflaţie de 1,1% în septembrie

    17,3%
    creşterea în septembrie faţă de august a comenzilor noi din industrie în total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali


     

  • Şomajul din SUA s-a ridicat la 7,3%, minimul ultimilor 5 ani. Numărul angajaţilor a crescut peste aşteptări

    Media estimărilor economiştilor contactaţi de Bloomberg anunţa o creştere cu 120.000 a numărului de angajaţi din SUA. În septembrie, numărul angajaţilor a urcat cu 163.000.

    Evoluţia relevă un impact sub aşteptări al suspendării parţiale a activităţii guvernului federal în perioada 1-16 octombrie, în contextul impasului politic de la Washington privind bugetul şi plafonul datoriei de stat.

    Datele ar putea influenţa de asemenea decizia Rezervei Federale a Statelor Unite privind reducerea programului de relaxare cantitativă – stimularea activităţii economice prin preluarea de obligaţiuni de pe piaţa secundară în cuantum de 85 miliarde de dolari pe lună.

    “Economia nu merge atât de slab precum cred unii în trimestrul al patrulea. Piaţa muncii trece printr-o etapă de ameliorare lentă”, comentează pentru Bloomberg economistul şef al Deutsche Bank Securities, Joseph LaVorgna.

    Numărul angajaţilor a crescut în SUA în toate sectoarele cheie ale economiei, de la industria prelucrătoare la retail şi servicii hoteliere.

    Creşterea numărului de angajaţi din economia americană a depăşit chiar şi cele mai optmiste prognoze. Şomajul mai mare pare motivat în principal de ieşirile din câmpul muncii, adică de micşorarea bazei de raportare.

    Rata de participare la forţa de muncă a scăzut la 62,8%, cel mai redus nivel din ultimii 35 de ani, faţă de 63,2% în septembrie.

    Suspendarea parţială a activităţii guvernului a trimis în şomaj tehnic, în perioada 1-16 octombrie, aproximativ 800.000 de angajaţi, care vor primi însă salariile din urmă.

    Departamentul Comerţului din SUA a anunţat joi că Produsul Intern Brut a crescut în trimestrul al treilea cu 2,8% faţă perioada similară din 2012, după ce a urcat cu 2,5% în trimestrul al doilea.

    Cererea pentru forţă de muncă va creşte puternic în perioada următoare, retailerii urmând să contracteze angajaţi sezonieri pentru a face faţă cererii ridicate din perioada sărbătorilor de iarnă. Amazon.com, cel mai mare retailer online la nivel mondial, a creat peste 70.000 de locuri de muncă cu normă întreagă în SUA pe perioada sărbătorilor. Câteva mii dintre aceste posturi vor deveni permanente începând de anul viitor, a anunţat compania.

  • Ce se va întâmpla cu roamingul în Europa

    “Roamingul este desuet”, a exclamat Kroes în faţa unui public în care se aflau atât Cătălin Marinescu – preşedintele autorităţii de reglementare în comunicaţii -, cât şi reprezentanţi ai marilor operatori de telefonie mobilă, care se opun propunerii făcute de oficialul european. Nikolai Beckers – CEO al Cosmote şi Romtelecom, Iñaki Berroeta – CEO al Vodafone România, şi Dorin Odiaţiu – manager pentru relaţia cu autorităţile în cadrul Orange România, se numără printre managerii care au participat la conferinţa comisarului Neelie Kroes.

    Comisarul a precizat în intervenţia sa că va fi fermă în a susţine pachetul de reforme pentru industria de telecom – care prevede şi eliminarea roamingului în interiorul UE- în condiţiile în care tehnologia poate contribui la reducerea şomajului în rândul tinerilor. “Şomajul ridicat în rândul tinerilor este cea mai mare îngrijorare a mea în acest moment”, a punctat Kroes în cadrul conferinţei “Future Communities”, eveniment organizat prin programul Biblionet şi de Ministerul pentru Societatea Informaţională.

  • De ţinut minte. Cifrele săptămânii

    215.000
    cu atât s-a redus personalul din sectorul bugetar din 2008 până acum, ajungând la finele lunii septembrie la 1,183 mil. salariaţi (27% din totalul salariaţilor din economie)

    7,5%
    rata şomajului ajustată sezonier în septembrie, la fel ca în august şi în creştere cu 0,6% faţă de septembrie 2012

    10,7%
    rata economisirii în gospodăriile din UE în T2, faţă de 11,1% în T1, în timp ce în zona euro, rata economisirii a scăzut de la 13,1% la 12,8%

    680 mld. dolari
    deficitul bugetar al SUA în anul fiscal încheiat la 30 septembrie, reprezentând 4,1% din PIB, faţă de 6,8% în anul fiscal anterior şi 10% în 2009

    0,1%
    creşterea economică a Spaniei în T3 faţă de T2, prima după doi ani de recesiune

    6,4%
    cu atât a crescut numărul de autorizaţii eliberate pentru construcţii rezidenţiale din România în luna septembrie faţă de aceeaşi lună din 2012, la 3.746 de autorizaţii

  • Cine câştigă dacă economia americană o duce prost

    Toţi factorii acţionează în direcţia acestei amânări: datele privind încrederea consumatorilor din SUA (indicele de profil al Bloomberg a scăzut la minimul ultimelor opt luni), performanţa slabă a pieţei americane a muncii (numai 148.000 de locuri de muncă nou-create în septembrie), blocajul fiscal prelungit din luna octombrie ca efect al conflictelor politice şi limitarea cheltuielilor federale. La aceasta se adaugă perspectiva ca disputele pe marginea bugetului şi a datoriei publice să nu poată fi rezolvate nici în primele luni ale anului viitor.

    Comitetul pentru politică monetară al Rezervei Federale se va reuni din nou la 29 şi 30 octombrie, însă majoritatea comentatorilor cred că şeful Fed, Ben Bernanke, aflat spre final de mandat, va lăsa decizia privind reducerea programului de achiziţii de obligaţiuni (al cărui plafon valoric este acum de 85 mld. dolari pe lună) pe seama succesoarei sale, Janet Yellen. Este posibil însă ca Bernanke să furnizeze miercuri indicii privind un nou posibil calendar de acţiune pentru Fed în următoarele luni.

    Sursa: CNN Money

  • Bulgaria: protestele de stradă contra guvernului au împlinit patru luni (VIDEO)

    A treia moţiune ar fi urmat să fie pe teme de cultură, după ce primele au vizat politica de investiţii ale guvernului, în principal proiectul gazoductului rusesc South Stream, descris ca o încrengătură de corupţie între Kremlin, socialiştii bulgari şi mafia energiei. Tensiunile din societatea bulgărească rămân însă la cote înalte, cu proteste de stradă care durează de aproape 130 de zile, iar premierul este în continuare urmărit în deplasările publice de huiduieli ale demonstranţilor care îi cer demisia.

    Joi, Oreşarski a trebuit să fie escortat de forţele de ordine la intrarea în hotelul Sheraton din Sofia, unde participa la o reuniune internaţională. Un grup de protestatari l-a aşteptat şi l-a huiduit. Vineri, premierul a fost primit în oraşul Pernik tot cu huiduieli, cereri de demisie şi strigături ca “Gunoi roşu” şi “Cine te plăteşte?”.

    Atmosfera tensionată se menţine şi în parlament, unde un reprezentant al partidului naţionalist Ataka şi unul al GERB (partidul lui Boiko Borisov) au fost cât pe ce să se ia la pumni, după ce o deputată a GERB i-a acuzat pe cei de la Ataka că nu e nicio diferenţă între ei şi partidul Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi, compus preponderent etnici turci. Şedinţa de vineri a parlamentului a trebuit să fie întreruptă, a relatat Novinite.

    Protestele zilnice la adresa guvernului Oreşarski, care şi-a preluat mandatul la 29 mai, au început la 14 iunie, după ce Delian Peevski, un controversat mogul media cercetat pentru corupţie, a fost numit şef al Agenţiei pentru Securitate Naţională. După ce guvernul a renunţat la numirea lui din cauza protestelor, Peevski a insistat să-şi reia mandatul de parlamentar, amplificând scandalul. Cazul Peevski, considerat simbol al corupţiei din clasa politică, şi nemulţumirile de ordin economic ale bulgarilor au alimentat o mişcare protestatară de proporţii contra guvernului.

    Cu o datorie publică de 17% din PIB şi un deficit bugetar de 2% din PIB, Bulgaria este una dintre cele mai stabile ţări din UE din punct de vedere macroeconomic. Creşterea economică este însă insuficientă (estimată la 0,6% în acest an), iar rata şomajului a ajuns în septembrie la 10,8%.
     

  • Sky News: Românii merg la muncă în străinătate din cauza salariilor mici

     “Când ne-am deplasat la Bucureşti, am gândit că problema ar fi şomajul, că principala atracţie o reprezintă perspectiva diversificării oportunităţilor profesionale sau accesul la sistemul britanic de indemnizaţii sociale. Dar exodul nu este generat de lipsa locurilor de muncă în România – rata şomajului este mai mică decât în Marea Britanie. Problema este nivelul salariilor, care sunt de cel puţin patru ori mai mici decât pentru locurile de muncă echivalente din Marea Britanie”, explică Sky News.

    Deşi în Marea Britanie există preocupări privind efectele venirii a mii de imigranţi necalificaţi, Guvernul României are o altă preocupare – plecarea oamenilor talentaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro