BusinessMagazin

Tag: povesti

  • Găsim pe cineva 
căruia să-i pese?

    Pe coperta acestui număr al revistei am preferat să punem un procent simplu, 5%. Însuşită corect de români, cu rang sau fără, o creştere economică anuală de 5% ar putea scoate România din coada clasamentelor europene şi ar rezolva chestiuni majore, sociale şi economice. Pentru asta ne trebuiesc, în primul rând, oameni cărora să le pese.

    Josè Antonio Abreu este un om căruia îi pasă. Ideea de bază a lui Abreu, dirijor, pianist, economist  şi educator, a fost să înveţe copiii săraci să cânte la un instrument şi să facă parte dintr-o orchestră. A înfiinţat Fundaciûn del Estado para el Sistema Nacional de las Orquestas Juveniles e Infantiles de Venezuela. Organizaţia a traversat zece administraţii, de la Carlos Andres Perez la Hugo Chavez şi urmaşul acestuia, mizând pe puterea muzicii de a se transforma într-un agent de dezvoltare socială; Abreu a obţinut prima finanţare din partea statului în 1976, după ce orchestra sa de numai un an a triumfat într-un concurs internaţional în Aberdeen. În prezent, sub tutela autorităţilor, El Sistema a devenit o organizaţie care adună 102 orchestre simfonice formate din tineri, 55 de orchestre formate din copii, 270 de centre muzicale şi 250.000 de muzicieni.

    El Sistema l-a dat lumii pe Gustavo Dudamel, directorul muzical al filarmonicii din Los Angeles sau pe Edicson Ruiz, care la 17 ani devenea cel mai tânăr muzician primit în filarmonica din Berlin. În 2007 El Sistema a primit 150 de milioane de dolari, pentru dezvoltare, din partea Inter-American Development Bank; bancherii, cărora iniţial li se părea că muzica clasică este a elitelor şi nu pentru săracii lui Abreu s-au lăsat convinşi de studiile care arătau că în jur de două milioane de copii educaţi de El Sistema şi-au îmbunătăţit performanţele şcolare şi prezenţa la cursuri şi s-au îndepărtat de zona delicvenţei juvenile. Banca a calculat că fiecare dolar învestit in El Sistema aduce 1,68 dolari în ceea ce se cheamă dividende sociale. Experienţa lui Abreu este copiată astăzi în multe ţări ale lumii.

    Mie mi se pare o poveste uluitoare nu din perspectiva lui Aberu (care, desigur, este motorul afacerii) ci în privinţa modului în care politicienii au înţeles şi ajutat El Sistema – trebuie să ştiţi că mult hulitul Hugo Chavez a fost unul dintre cei mai importanţi susţinători ai proiectului (şi cine va defini asta drept populism să îşi muşte limba!).

    El Sistema araă că se poate, timp de aproape 40 de ani şi cu milioane de tineri şi cu muzică bună, din aceea pentru elite. Nu s-ar putea şi la noi, cu 5%? Cu un program naţional de combatere a sărăciei, cu sprijin pentru antrepenoriat, pentru fermieri, cu recalificare pentru şomeri, cu taxe omeneşti, cu toate chestiunile simple care formează premisele unei dezvoltări durabile. Cu bugete multianuale, cu planuri şi gândire pe termen lung, cu mai puţine studii de fezabilitate şi cu mai multe rezultate concrete, fără clientelism politic, construind, în schimb, o elită economică şi culturală. Soluţiile crizelor pe care le traversăm nu sunt ascunse în cine ştie ce formule complicate, ar fi deajuns ca oamenii să-şi facă bine treaba, să le pese. Şi nu, nu este numai problema politicienilor sau a miniştrilor, ci a tuturor.

    Leg de cele de mai sus un tablou al lui Adriaen Pietersz van de Venne, „Pescarii de suflete“ (1614). Este vorba de concurenţa dintre clericii protestanţi şi preoţii catolici în capturarea sufletelor rătăcite, o alegorie a Reformei.

  • Găsim pe cineva 
căruia să-i pese?

    Pe coperta acestui număr al revistei am preferat să punem un procent simplu, 5%. Însuşită corect de români, cu rang sau fără, o creştere economică anuală de 5% ar putea scoate România din coada clasamentelor europene şi ar rezolva chestiuni majore, sociale şi economice. Pentru asta ne trebuiesc, în primul rând, oameni cărora să le pese.

    Josè Antonio Abreu este un om căruia îi pasă. Ideea de bază a lui Abreu, dirijor, pianist, economist  şi educator, a fost să înveţe copiii săraci să cânte la un instrument şi să facă parte dintr-o orchestră. A înfiinţat Fundaciûn del Estado para el Sistema Nacional de las Orquestas Juveniles e Infantiles de Venezuela. Organizaţia a traversat zece administraţii, de la Carlos Andres Perez la Hugo Chavez şi urmaşul acestuia, mizând pe puterea muzicii de a se transforma într-un agent de dezvoltare socială; Abreu a obţinut prima finanţare din partea statului în 1976, după ce orchestra sa de numai un an a triumfat într-un concurs internaţional în Aberdeen. În prezent, sub tutela autorităţilor, El Sistema a devenit o organizaţie care adună 102 orchestre simfonice formate din tineri, 55 de orchestre formate din copii, 270 de centre muzicale şi 250.000 de muzicieni.

    El Sistema l-a dat lumii pe Gustavo Dudamel, directorul muzical al filarmonicii din Los Angeles sau pe Edicson Ruiz, care la 17 ani devenea cel mai tânăr muzician primit în filarmonica din Berlin. În 2007 El Sistema a primit 150 de milioane de dolari, pentru dezvoltare, din partea Inter-American Development Bank; bancherii, cărora iniţial li se părea că muzica clasică este a elitelor şi nu pentru săracii lui Abreu s-au lăsat convinşi de studiile care arătau că în jur de două milioane de copii educaţi de El Sistema şi-au îmbunătăţit performanţele şcolare şi prezenţa la cursuri şi s-au îndepărtat de zona delicvenţei juvenile. Banca a calculat că fiecare dolar învestit in El Sistema aduce 1,68 dolari în ceea ce se cheamă dividende sociale. Experienţa lui Abreu este copiată astăzi în multe ţări ale lumii.

    Mie mi se pare o poveste uluitoare nu din perspectiva lui Aberu (care, desigur, este motorul afacerii) ci în privinţa modului în care politicienii au înţeles şi ajutat El Sistema – trebuie să ştiţi că mult hulitul Hugo Chavez a fost unul dintre cei mai importanţi susţinători ai proiectului (şi cine va defini asta drept populism să îşi muşte limba!).

    El Sistema araă că se poate, timp de aproape 40 de ani şi cu milioane de tineri şi cu muzică bună, din aceea pentru elite. Nu s-ar putea şi la noi, cu 5%? Cu un program naţional de combatere a sărăciei, cu sprijin pentru antrepenoriat, pentru fermieri, cu recalificare pentru şomeri, cu taxe omeneşti, cu toate chestiunile simple care formează premisele unei dezvoltări durabile. Cu bugete multianuale, cu planuri şi gândire pe termen lung, cu mai puţine studii de fezabilitate şi cu mai multe rezultate concrete, fără clientelism politic, construind, în schimb, o elită economică şi culturală. Soluţiile crizelor pe care le traversăm nu sunt ascunse în cine ştie ce formule complicate, ar fi deajuns ca oamenii să-şi facă bine treaba, să le pese. Şi nu, nu este numai problema politicienilor sau a miniştrilor, ci a tuturor.

    Leg de cele de mai sus un tablou al lui Adriaen Pietersz van de Venne, „Pescarii de suflete“ (1614). Este vorba de concurenţa dintre clericii protestanţi şi preoţii catolici în capturarea sufletelor rătăcite, o alegorie a Reformei.

  • În căutarea antreprenorului perfect. Cum vede un gigant din Big 4 portretul omului de afaceri român

    Antreprenorii ar trebui să nu renunţe la ceea ce fac, să fie inovativi şi să continue să-şi spună poveştile de succes“, sintetizează Bogdan Ion, şeful EY România, sfaturile pe care le dă antreprenorilor şi mesajele de încurajare pentru cei care în acest an sau în anii următori se vor gândi să intre în competiţia EY Entrepreneur of the Year (EOY) – singura competiţie antreprenorială organizată la nivel global, care a ajuns şi în România. În noiembrie 2014 vom afla cine este cel mai bun antreprenor din România, iar acesta se va duela în vara anului 2015, în finala mondială de la Monte Carlo, cu cei mai buni antreprenori din lume pentru titlul World Entrepreneur Of The Year (WEOY).

    „Participarea la această competiţie oferă posibilitatea de a interacţiona cu antreprenori de top. Oferă o vizibilitate extraordinară antreprenorilor participanţi şi, nu în ultimul rând, creşte nivelul de implicare a angajaţilor. Programul a evoluat de la an la an, ajungând astăzi ca mai mult de jumătate dintre top 100 companii listate la bursa americană NASDAQ să fi câştigat premiul Entrepreneur Of The Year. Astfel, câştigătorul EOY din România va intra într-o comunitate a antreprenorilor de elită la nivel global“, susţine Bogdan Ion.

    Pentru a putea să intre în programul EY Entrepreneur Of The Year România 2014, un antreprenor trebuie să aibă o afacere care să fie înfiinţată de cel puţin trei ani, să aibă cifră de afaceri pe cel puţin doi ani şi să aibă un număr minim de 10 angajaţi. Candidatul trebuie să joace un rol activ în afacere şi să deţină o parte sem-ni-ficativă din capitalul subscris al firmei (mi-nimum 20%). Naţionalitatea română nu condi-ţio-nează participarea în competiţie. Impor-tant este ca, pe lângă aceste criterii, cea mai mare parte a operaţiunilor afacerii să se desfăşoare în România.

    De ce este atât de important antreprenoriatul pentru România şi pentru întreaga economie mondială? ”Este un catalizator al inovaţiei şi al creării de locuri de muncă, dimensiuni esenţiale în actualul context economic“, a afirmat şeful EY România într-o discuţie cu Business Magazin.

    În contextul crizei financiare şi economice internaţionale, şomajul a devenit o problemă la nivel mondial, în special în rândul tinerilor. Antreprenorii sunt printre puţinii actori economici care au continuat să facă angajări chiar şi în acest mediu economic dificil, dincolo de faptul că tot ei investesc sistematic pe plan local, plătesc taxe şi susţin creşterea economică dintr-o ţară.

    În România, antreprenorii reprezintă un procent destul de mic din totalul volumului de business: ”La nivel local, dacă ne uităm la top 100 de companii, circa 70% sunt reprezentate de filiale ale firmelor multinaţionale care operează în România. Iar o pondere semnificativă în cei 30% rămaşi o deţin companiile cu capital de stat. Ca urmare, avem nevoie de mai mulţi antreprenori pentru că suntem sub media europeană a afacerilor antreprenorilor la 1.000 de locuitori. Suntem la circa 56% din media europeană“, mai spune Bogdan Ion, country managing partner la EY România şi Moldova.

    Accesul la finanţare rămâne în continuare o pro-vocare majoră pentru dezvoltarea antrepre-no-riatului în România. Totodată, majoritatea antreprenorilor români cred că mediul de reglementare şi de impozitare s-a deteriorat în 2013, cele mai mari obstacole în crearea şi în dezvoltarea unei firme fiind incertitudinea fiscală, birocraţia şi nivelul taxelor, după cum reiese şi din studiul EY  ”Antreprenorii vorbesc: Barometrul antreprenoriatului românesc 2013„.

  • BM Storytellers – poveştile ultimilor zece ani spuse de Dana Gruia Dufaut, Vladimir Sterescu, George Butunoiu, Dan Pascariu

    În 2006, niciun subiect nu era destul de bun pentru Business Magazin dacă nu cuprindea o tranzacţie, o investiţie sau o ofertă de zeci de milioane de euro.

    Anul 2006 a început în forţă pentru România. Economia duduia în continuare –dacă în 2005 creşterea de 4,1% fusese dezamăgitoare după cei 8,3% din 2004 -, 2006 a adus un salt economic de 7,7% şi o grămadă de speranţe pentru România. Dincolo de creşterea economică şi de pregătirile pentru aderarea la Uniunea Europeană, în România se simţea semnificativ o transformare la nivel de business, odată cu venirea multor investitori străini şi cu mutări, preluări, investiţii, tranzacţii sau anunţuri care se succedau cu o viteză ameţitoare. 2006 fost anul când au avut loc câteva tranzacţii importante, în special în zona de banking – fuziunea dintre Banca Ţiriac, HVB şi Unicredit sau achiziţia şi finalizarea tranzacţiei prin care Erste Group cumpăra Banca Comercială Română – şi de tehnologie – vânzarea IP Devel, a UMT, a Jamdat România sau a Dasimpex. 

    Invitaţii la a patra ediţie Storytellers, care au povestit despre 2006, au avut un an plin în unul dintre cei mai buni ani ai capitalismului în România. Dan Pascariu apărea pe coperta Business Magazin la încheierea tranzacţiei dintre Banca Ţiriac şi grupul HVB (şi în pragul fuziunii cu Unicredit), în momentul când devenea unul dintre cei mai importanţi oameni din bankingul românesc.

    Dana Gruia Dufaut, care se întorsese în România la începutul anilor 90 (fiind déjà avocat în Franţa), primea de la ambasadorul Franţei la Bucureşti medalia de onoare în grad de cavaler şi ajusese la peste 20 de avocaţi la cabinetul său din Bucureşti. Vladimir Sterescu vindea în 2006 Easy Call, compania pe care o fondase în urmă cu trei ani, către un investitor strategic din Statele Unite şi devenea country manager al noii entităţi. George Butunoiu se bucura în 2006 de o creştere agresivă a pieţei, care i-a permis să îşi pună propriul nume pe firma sa de recrutare.

    Cele patru poveşti despre anul 2006 sunt doar vârfurile unui an despre care arhiva Business Magazin vorbeşte de la sine: pe coperţi apar titluri precum “Atac strategic”, “Fabricanţii de bani” sau “Invazia auto”.

    O serie de mai multe coperţi din anul 2006 vorbeşte despre unul dintre cele mai fierbinţi subiecte ale anilor de dinainte de criză şi anume creditarea şi consumul. Pentru coverstory-ul din ianuarie 2006 despre pariul pe cursul valutar, cei mai mulţi bancheri estimau un curs de 34.000 pentru iunie 2006, iar în iunie întrebarea pentru decembrie era dacă leul se va devaloriza până sau mult peste 36.000 lei. 

    “Devoratorii de credite”, o copertă din toamna lui 2006, venea în contextul avertismentelor BNR privind politica de creditare, care se înăsprise, şi explica de ce România va continua să crească pe credit; motivele aduse în discuţie erau legate de media creditelor pe cap de locuitor (de 135 de euro în România faţă de 823 de euro în statele central-europene) şi de concurenţa dintre bănci, societăţi de leasing şi de consumer finance care face creditele mai accesibile. O lecţie nu numai despre de ce să îţi iei credit, dar şi despre cum să îţi iei credit a fost “Procentul cheie”, în care se făcea inventarul elementelor cheie care fac diferenţa dintre un credit pentru locuinţă convenabil şi unul împovărător.

    “Noua forţă economică” vorbea despre clasa mijlocie din România, care începuse să îşi îngroaşe rândurile şi să îşi crească pretenţiile legate de salarii, stil de viaţă şi planuri de viitor. În final, “Upgrade de viaţă” aducea în prim plan faptul că veniturile în creştere ale consumatorilor îi îndemnau să se uite mai întâi la calitate şi apoi la preţ.

    Cele mai importante observaţii pe care Business Magazin le-a făcut în 2006 pe copertă au fost reprezentative pentru businessul românesc. “Cel mai profitabil business” a fost un coverstory care explica de ce cafeneaua este cea mai bună investiţie în domeniul alimentar. “Garnizoana call-center” explica de ce şi cum se transformă România într-o Indie a Europei, însă cu servicii mai bune, cu angajaţi mai educaţi şi cu o prezenţă importantă în cadrul UE. “Paradisul expaţilor”, un story despre motivele care îi îndeamnă pe expaţi să nu mai plece din România, a fost confirmat ulterior de zecile de străini veniţi cu funcţii în multinaţionale care au rămas în ţară la alte companii sau în propriile afaceri.

    Pe lista coperţilor din 2006 şi-a făcut loc şi cuvântul “criză” – nu era vorba însă despre o criză economică, deşi revistele de peste ocean scriau déjà despre primele probleme legate de poliţele companiilor de creditare. Era vorba despre “Criza de creştere”, un prag de care se lovesc mai multe companii în perioade de boom economic, prag care transformă succesul în “haos, pierderi sau chiar faliment”. Un “ghid de supravieţuire pentru firmele româneşti”, atacate dur pe piaţă de concurenţa internaţională care devenea tot mai interesantă în România. De ghidul de supravieţuire au avut nevoie ulterior cam toţi actorii pieţei de business. Un preambul a fost prezentat de revistă la sfârşitul lui 2006, când unul dintre cei mai activi comercianţi, Univers’all, a intrat în faliment. “Am pierdut cinci ani din viaţă”, spunea amărât în decembrie 2006 Răzvan Petrovici, omul de afaceri care, la începutul aceluiaşi an, deţinea cel mai mare lanţ de retail de pe piaţa locală. Mărirea şi decăderea Univers’all a fost o poveste care avea să urmeze în mai multe variaţiuni pe aceeaşi temă în anii următori.

    DANA GRUIA DUFAUT este fondator şi managing partner al cabinetului de avocat Gruia Dufaut.

    Citiţi aici discursul complet al lui Dana Gruia Dufaut de la BM Storytellers.

    VLADIMIR STERESCU este country manager al Computer Generated Solutions şi conduce o echipă de 2.600 de angajaţi în call-center.

    Citiţi aici discursul complet al lui Vladimir Sterescu de la BM Storytellers.

    GEORGE BUTUNOIU este unul dintre cei mai cunoscuţi headhunteri din România. În 2006 şi-a fondat prima companie de executive search, George Butunoiu Ltd.

    Citiţi aici discursul complet al lui George Butunoiu de la BM Storytellers.

    DAN PASCARIU este preşedinte al Consiliului de Supraveghere Unicredit Ţiriac Bank.

    Citiţi aici discursul complet al lui Dan Pascariu de la BM Storytellers.

  • BM Storytellers – poveştile ultimilor zece ani spuse de Sergiu Oprescu, Adrian Bulboacă, Radu Florescu şi Sergiu Biriş

    „România tocmai intrase în Uniunea Europeană şi investitorii veneau cu miliarde în România, toţi antreprenorii făceau proiecţii şi business planuri de creştere cu 20-30% pe an în următorii 4-5 ani, băncile aveau sentimentul că trebuie să câştige cât mai multă cotă de piaţă în zona de retail şi în general era o stare de efervescenţă.”

    Portretul anului 2007 făcut de către Sergiu Oprescu, CEO al Alpha Bank, în deschiderea BMStorytellers ilustrează corect sentimentul care marca România în 2007, un an intens pentru economia românească şi pentru toţi actorii ei, începând de la oamenii care consumau mai mult decât câştigau până la companiile care vindeau orice şi creşteau cu doi digiţi.

    2007 a fost un an special pentru invitaţii celei de-a treia ediţii a BMStorytellers: Sergiu Oprescu prelua, la 43 de ani, conducerea executivă a Alpha Bank, după 14 ani de experienţă în domeniul bancar; Adrian-Cătălin Bulboacă îşi deschidea propria societate de avocatură, după 11 ani de practicat avocatura de business la Taylor Joynson Garret şi Linklaters;

    Sergiu Biriş lansa primul proiect sonor din cariera sa de antreprenor online, Trilulilu, la doar un an de la terminarea facultăţii, iar Radu Florescu se pregătea să se retragă de la conducerea executivă a Saatchi & Saatchi România, compBusiness Magazin a fost o oglindă a afacerilor româneşti din ultimii zece ani, iar o privire pe arhiva din 2007 a revistei arată un sentiment de asemenea optimist. Niciun eşec nu a fost pe vreuna din coperţile din 2007. Dimpotrivă. Începutul de an a fost marcat în revistă de venirea în România a Google, a Hervis şi a Decathlon, companii care aşteptaseră aderarea României la UE pentru a intra pe piaţă. Aşteptarea aderării a fost însă folosită de antreprenorii locali pentru a dezvolta afaceri în lipsa multinaţionalelor: Ioan Ciolan, fondatorul Ambient, avea în 2007 afaceri de 120 de milioane de euro şi se pregătea să se lupte cu multinaţionalele din domeniu („Gata de luptă„), Raul Ciurtin ridicase Albalact până la o valoare de 100 de milioane de euro pe bursă şi miza pe Fulga şi pe Zuzu ca să crească şi mai mult („Cum a devenit Zuzu milionar„), iar Gabriel Cârlig nu contenea să se extindă în străinătate: după Ungaria, Franţa şi Italia plănuia să deschidă magazine în Germania şi Spania („Croitorul Jolidon„).

    Piaţa nu creştea numai în Bucureşti; trei coperţi au fost dedicate Sibiului, Clujului şi Iaşiului, oraşe importante în economia unei ţări în creştere accelerată: Sibiu a fost în 2007 capitală culturală europeană, beneficiind de investiţii de zeci de milioane de euro în infrastructură şi unităţi de cazare, dar şi de creşterea exponenţială a numărului de turişti şi investitori, iar Iaşi, un oraş situat la graniţa estică a UE, s-a poziţionat ca un important pol pentru companiile care doreau servicii ieftine, dar în cadrul uniunii. Cluj-Napoca, cel mai mare oraş din Ardeal, avea de luat o revanşă importantă în 2007 în faţa rivalelor Timişoara şi Constanţa, oraşele româneşti cu cea mai bună creştere economică după Bucureşti în anii anteriori. Un alt cover story care vorbea despre un oraş în plin proces de dezvoltare a fost „Made in Craiova„, oraşul fiind marcat în 2007 de achiziţia fabricii de automobile de către Ford, tranzacţie care urma să transforme România într-un exportator net de automobile şi într-un furnizor foarte activ de componente şi accesorii auto.

    Pe o piaţă care creştea accelerat, subiectele abordate de Business Magazin au vizat inclusiv strategii de adaptare la creştere, dar şi strategii inedite de creştere: „Cum faci faţă succesului„ a fost un articol de copertă care vorbea despre cum companiile trebuie să se reinventeze, să caute noutatea, să se raporteze mai puţin la competitori şi mai mult la propriile competenţe. Păstrarea succesului era o temă delicată, mai ales pentru antreprenorii care refuzau oferte de zeci de milioane, mizând pe strategia proprie şi pe creşteri continue în următorii ani. „Think Big„ a fost un articol care analiza strategiile ieşite din comun ale unor antreprenori care făceau în 2007 eforturi să lanseze cel mai mare hotel din Europa sau cea mai mare dezvoltare imobiliară de la zero dintr-o capitală europeană.

    Tot pe creştere şi pe salturi spectaculoase mizau şi managerii din afacerile imobiliare. Shimon Galon, şeful din 2007 al dezvoltatorului imobiliar GTC, vindea cu 150 de milioane de euro clădirile America House şi Europa House şi bifa astfel unul dintre cele mai spectaculoase exituri din domeniu. Stefano Albarosa, fostul şef al grupului Cefin, dezvolta în 2007 proiecte de un miliard de euro.

    2007 a fost şi anul când petrolul a ajuns la 100 de dolari pe baril („Bancnota de un baril„), când s-au conturat cele mai agresive strategii ale businessurilor low-cost, atât în aviaţie, cât şi în vestimentaţie sau amenajări interioare, din dorinţa de a accesa noi şi noi categorii de public („Magia low-cost„). 

    Cele mai multe coperţi din anul 2007 au avut ca temă centrală consumul, banii şi creditarea: „Liber la credite„, „La masa celor mari„, „Cât mai creşte creditul imobiliar„, „Averea din pivniţă„ şi, nu în ultimul rând, „Cât mai creşte preţul caselor„. Răspunsul la multe din aceste dileme privind consumul avea să vină mai devreme decât credeau cei mai mulţi oameni de afaceri intervievaţi pentru articolele din revistă. Sau, cum au conchis invitaţii de la Storytellers: „Am descoperit cu toţii că a avea creşteri anuale de 20-30% este un lucru fabulos în istoria businessului, nu numai în România, ci oriunde în lume„. Venind în zilele noastre, CEO-ul Alpha Bank crede că trebuie să învăţăm mai mult din greşeli: „Nu am fost pregătiţi să facem faţă unei faze de exuberanţă de patru-cinci ani, nu am fost pregătiţi nici pentru criză, întrebarea este dacă acum suntem pregătiţi pentru relansarea economică. Piaţa creşte şi ar trebui să nu pierdem această creştere„.anie pe care a fondat-o la începutul anilor ’90 şi care a devenit unul dintre principalele grupuri de comunicare de pe piaţa locală. 

    SERGIU OPRESCU are o experienţă de peste 20 de ani în domeniul bancar şi pieţele de capital. În prezent ocupă funcţia de preşedinte executiv al Alpha Bank România, care se află pe locul 8 în sistemul bancar local.

    Citiţi aici discursul complet al lui Sergiu Oprescu de la BM Storytellers.

    ADRIAN-CĂTĂLIN BULBOACĂ este fondatorul societăţii de avocatură Bulboacă şi Asociaţii, care lucrează acum cu 40 de avocaţi şi care a avut în ultimii 7 ani clienţi precum Deutsche Bank, Alpha Bank, Romgaz.

    Citiţi aici discursul complet al lui Adrian-Cătălin Bulboacă de la BM Storytellers.

    RADU FLORESCU este american de origine română şi este  unul dintre cei care au participat, la începutul anilor ‘90, la fondarea industriei publicităţii din România. Ceea ce a fost o vizită colorată la început s-a transformat într-un business cu o vârstă de 20 de ani, pe care  CEO-ul Saatchi & Saatchi, Radu Florescu, încă îl conduce.

    Citiţi aici discursul complet al lui Radu Florescu de la BM Storytellers.

    În 2007 s-a decis că e timpul să aibă un produs propriu şi a lansat Trilulilu, primul YouTube românesc, care a ajuns în trei luni de la lansare printre primele trei site-uri româneşti. În timpul facultăţii, pe care a terminat-o în 2006, SERGIU BIRIŞ avea deja propria afacere, o agenţie de web design.

    Citiţi aici discursul complet al lui Sergiu Biriş de la BM Storytellers.

  • Schimbările din spectacolul media global

    Mediul este mesajul„, titlul unui capitol predat în cadrul facultăţilor de comunicare din întreaga lume, este o expresie care îi aparţine lui Marshall McLuhan, un teoretician al secolului XX care a studiat instrumentele puternice de influenţă socială, printre care şi media. Propoziţia se traduce prin faptul că, de multe ori, modul cum conţinutul este publicat joacă un rol important nu doar prin conţinutul livrat, ci şi prin caracteristicile mediului însuşi. Astfel spus: existenţa televiziunii sau a Internetului este mai importantă în sine decât conţinutul programelor difuzate. Cât de mult din sensul expresiei lui McLuhan s-a păstrat astăzi, când canalele media se înmulţesc zilnic?

    „Am putea să vorbim despre succesul în industria media, în contextul provocărilor actuale aduse de Internet şi noile tehnologii ore întregi, dar, pe scurt, am observat că, în pofida alegerilor infinite pe care le oferă Internetul, oamenii se întorc săptămânal către aceleaşi 10-15 site-uri pe care le-au urmărit anterior, iar, în ce priveşte televiziunea, în ultimii 70 de ani, indiferent că în piaţă existau zeci, sute sau chiar mii de posturi, oamenii se întorceau mereu către aceleaşi aproximativ zece posturi preferate„, spune Jean-Briac Perrette, preşedinte al Discovery Networks International, pe care l-am întâlnit în cadrul evenimentului Discovery Communications Upfront 2014-2015, prin care compania americană şi-a prezentat grila de programe pentru noul an advertiserilor şi presei din întreaga lume.

    Anterior funcţiei ocupate la Discovery, Perrette a lucrat timp de 11 ani în cadrul NBCUniversal, unde a fost responsabil de distribuţia conţinutului TV şi a filmelor pe mai multe platforme, dar a avut şi un rol important în dezvoltarea Hulu, televiziunea online lider pe pieţele din Statele Unite ale Americii.

    Părerea personală a lui Perrette este că, într-o lume în care alegerile sunt din ce în ce mai multe, consumatorii sunt tentaţi să se orienteze către două direcţii: pe de o parte, le place posibilitatea de a alege, aceasta fiind atrăgătoare din punctul de vedere al libertăţii pe care o oferă, iar pe de altă parte, pot fi copleşiţi de oferta variată şi se întorc către brandurile cu care s-au obişnuit. „În această infinită lume de alegeri care se proliferează tot mai mult, reţeta succesului este asigurată de mărci cu renume şi de calitatea produselor oferite; oamenii vor ghiduri de încredere care să îi ajute să navigheze prin multitudinea de informaţii„, adaugă el. „Ne aflăm într-un moment de tranziţie: deşi există discuţii ample legate de digitalizare, cea mai mare audienţă este creată încă de televiziune; iar fenomenul orientării spre alte canale de comunicare este abia la început.„

    În acest context, direcţia merge de la o platformă de Pay TV spre o companie video disponibilă pe toate tipurile de ecrane, nu doar pe televizor. „Cele două direcţii înspre care va evolua experienţa video sunt crearea mai multor modalităţi pentru ca fanii să interacţioneze cu conţinutul, personajele şi poveştile create, complementar cu ce se întâmplă pe ecrane, dar şi difuzarea a tot ce există în acest moment la televizor pe toate dispozitivele inteligente.„

    Perrette a observat că, în ce priveşte conţinutul, poveştile pe care consumatorii le aşteaptă de la mediile digitale sunt aceleaşi cu cele pe care le vor pe mijloacele tradiţionale media, cum ar fi televizorul: poveşti mari şi personaje importante: „Chiar dacă vor exista investiţii orientate din ce în ce mai mult în direcţia mediilor partenere mijloacelor tradiţionale de comunicare, aceasta fiind o schemă relativă aflată în creştere, cea mai mare parte a investiţiilor merge în direcţia conţinutului„. Aspect demonstrat şi de valoarea pe care compania intenţionează să o cheltuiască în construirea de conţinut pentru noul sezon: 1,5 miliarde de dolari, potrivit unui videoclip parte a prezentării Discovery Upfront care s-a desfăşurat recent la New York.

  • BM Storytellers – poveştile ultimilor zece ani spuse de Mişu Negriţoiu, Andreea Răducan, Bogdan Putinică şi Gheorghe Muşat

    În România piaţa creşte fără să facem nimic„, a sintetizat săptămâna trecută Mişu Negriţoiu, Chairman al ING Bank, anul 2005, pe care revista BUSINESS Magazin l-a adus în discuţie în cadrul celei de-a doua ediţii a BM Storytellers, evenimentul aniversar care marchează cei zece ani ai revistei în câte o ediţie dedicată.

    Alături de Andreea Răducan, fostă campioană mondială şi olimpică la gimnastică, Bogdan Putinică, antreprenor şi vicepreşedinte al Enea Software, şi Gheorghe Muşat, partener fondator al Muşat & Asociaţii, Mişu Negriţoiu a povestit despre cum era piaţa în 2005 şi despre perioada care a început atunci şi care a dus România de la agonie la extaz şi înapoi. Pentru fiecare dintre invitaţii de la Storytellers, 2005 a fost un an special: Andreea Răducan încerca să îşi găsească drumul în afara sălii de antrenament, Mişu Negriţoiu renunţa la o carieră politică şi alegea să devină cel mai important român din sistemul bancar, Gheorghe Muşat câştiga cel mai important proces pentru România şi îi avea deja în portofoliu pe cei mai mari investitori din România, iar Bogdan Putinică trecea, la 26 de ani, prin primul proces de due-dilligence pentru IP Devel şi învăţa despre business lucruri la care antreprenorii din România au rareori acces.

    2005 a fost pentru România un an de creştere şi un an optimist, dar şi un an cu multe întrebări, probleme, dar mai ales schimbări pe care Business Magazin le-a dezbătut în articole de copertă.

    „Ajunge! Apel către guvernanţi„ a fost un titlu de copertă care atenţiona mediul politic despre problemele mediului de business, iar „România, ţara fără capete„ atrăgea atenţia că schimbarea şi instabilitatea politică dăunează grav afacerilor: „După două luni de la numirea noului guvern, noua putere arată ca un balaur cu capete lipsă şi cu cele existente lovindu-se între ele. Ministere de care depind afacerile româneşti sunt blocate pentru că nu au fost numiţi secretarii de stat, iar dintre cei existenţi mulţi nu ştiu ce au de făcut„.

    Cu un mediu politic instabil şi cu o economie care creştea de la sine, viaţa oamenilor se schimba de la o zi la alta. „România nonstop„ atrăgea atenţia asupra faptului că România s-a corporatizat şi că toată creşterea economică vine la pachet cu schimbări radicale în stilul de viaţă şi în sănătatea oamenilor. O temă similară trata şi „Fast Forward„ – „scopul inovaţiilor tehnologice, secretul carierelor reuşite, calea spre profit pare să fie economia de timp. Cine reuşeşte să ia viteză câştigă.

    Citiţi aici discursul complet al lui Mişu Negriţoiu, de la BM Storytellers.

    Creşterea pieţei a dus şi la o dezvoltare accelerată a pieţei de avocatură de business, iar parteneri din marile case de avocatură luau drumul propriilor firme. „Cum divorţează avocaţii„ a fost o copertă care marca plecarea lui Florentin Ţuca de la Muşat & Asociaţii, dar şi alte mişcări similare din piaţă care indicau că s-a deschis „sezonul de transferuri între marile case de avocatură„.

    Citiţi discursul complet al lui Gheorghe Muşat, de la BM Storytellers.

  • Prima ediţie BM Storytellers: patru poveşti pentru zece ani – VIDEO

  • BM Storytellers – poveştile primului an al revistei spuse de Dragoş Petrescu, Gabriel Biriş, Dan C. Mihăilescu şi Bogdan Enoiu

    “Ce făceaţi în 2004?”. A fost principala întrebare pe care am adresat-o celor patru vorbitori invitaţi la  prima ediţie a BM Storytellers, eveniment organizat de revista Business Magazin în ianuarie 2014. BM Storytellers este un concept nou, dezvoltat pentru a sărbători aniversarea revistei cu un eveniment lunar dedicat câte unui an din istoria Business Magazin. Economia locală a trecut în ultimii zece ani printr-un întreg ciclu de creştere şi de scădere. La zece ani distanţă de la prima copertă a BM, suntem din nou la începutul unui ciclu şi vom marca prin poveşti nu numai aniversarea revistei, ci şi revenirea (fie ea şi timidă) a economiei. În luna ianuarie, Business Magazin a vorbit despre primul an în care a apărut revista şi a invitat la Storytellers patru vorbitori pentru care 2004 a reprezentat un moment de cotitură în carieră sau în business, dar şi care sunt importanţi pentru evoluţia Business Magazin.

    2004 a fost unul dintre puţinii ani din cariera lui Dan C. Mihăilescu când istoricul şi criticul literar a semnat articole în ziare şi reviste cu tiraje mai mari de 200-300 exemplare, după cum a povestit la Storytellers: „De 50 de ani, eu muncesc cu pixul. La 11 ani am debutat la Scânteia Tineretului, cu un reportaj despre găştile de ţigani din cartierul Flamura, de pe şoseaua Giurgiului, primind cadou un ceas UMF Ruhla şi un pix. Sunt un om care face presă din 1968, când George Şovu (scenaristul filmului Liceenii Rock & Roll) m-a pus secretar de redacţie la revista Pe-un picior de plai, iar din 1974, când am debutat în România Literară, am scris săptămânal sau lunar, încontinuu, în reviste cu tiraj de 200-300 de exemplare, învârtindu-mă într-un cerc de iniţiaţi de maximum 2.000 de persoane”.

    Dan C. Mihăilescu semna în Business Magazin în cadrul rubricii „Ultimul cuvânt„, rubrică în care oameni de cultură, analişti, critici sau scriitori erau invitaţi să comenteze cover story-ul din acel număr, într-o încercare de reinterpretare a noţiunilor de business de către personalităţi din domenii mai puţin orientate către cifre. „Acum să vezi minunăţie la micii noştri avuţi imobiliari. Începe tiptil şi curat creştineşte – să vezi, să te cruceşti – un soi de mecenat mioritic imobiliar, cam sălbăticuţ, dar absolut lăudabil, prin care zestrea imobiliară devine suport ocrotitor şi stimulativ pentru zestrea artistică„, scria Dan C. Mihăilescu în articolul „Averi imobiliare, dar cu efect mişcător”, din numărul 15 al revistei, în care criticul literar şi protagonistul emisiunii „Omul aduce cartea„ traducea intenţiile nobile, de altfel, ale magnaţilor imobiliari de întreţinere şi de creştere a culturii. „Ultimul cuvânt„, sub această formă, a avut o viaţă scurtă, dat fiind că timpul scurt, programul încărcat şi coordonarea greoaie au făcut imposibilă creşterea unui astfel de concept. În primele luni de apariţie a revistei, „Ultimul cuvânt„ a fost semnat de nume precum Horia-Roman Patapievici, Ion Bogdan Lefter, Stelian Tănase, Cristian Preda, Florin Iaru, Nicolae Breban sau Tudor Octavian.

    Citiţi aici discursul lui Dan C. Mihăilescu, de la BM Storytellers.

    2004 a fost pentru agenţia condusă de Bogdan Enoiu, McCann Bucharest, anul când a luat primul premiu cel mare la primul festival Effie din România. Bogdan Enoiu crede că ultimii zece ani au fost de bun augur pentru creativitatea publicitarilor, iar poziţionarea pe noua Europă le-a adus de câştigat. Bogdan Enoiu a vorbit la Storytellers despre cele mai sonore campanii realizate de agenţie în ultimii ani – Rom (pentru Kandia Dulce) şi Ghiţă Ciobanul (pentru Vodafone) -, dar şi despre evoluţia businessului în ultimii ani: „Pentru mine, au fost nişte ani foarte grei, nu am crezut că vor fi atât de grei şi cred că toţi am simţit chestia asta. Nu cred că e cineva care să nu simtă o dezamăgire profundă – şi mă refer mai ales la oamenii de afaceri”.

    Cu o activitate redusă în cadrul agenţiei – „fac maximum patru şedinţe pe ani cu oamenii cheie din agenţie, la tenis” -, Bogdan Enoiu se concentrează pe strategie şi pe tenis, dar şi pe probleme legate de educaţie. Crede că România nu va putea depăşi nivelul actual de dezvoltare dacă nu investeşte mai mult în educaţie decât în orice alt domeniu şi dacă nu va face din statistici precum rezultatele la testele PISA o problemă de siguranţă naţională, aşa cum este considerată în ţări precum Finlanda sau Coreea de Sud, pe care le dă ca exemple de dezvoltare economică accelerată având ca principal suport educaţia.

    Citiţi aici discursul complet al lui Bogdan Enoiu la BM Storytellers.

  • Rom, merengue, bachata şi alte arome exotice sub soarele arzător din ianuarie

    ADRIANA SOHODOLEANU
    (CĂLĂTOR PASIONAT, GASTRONOM ÎN TRAINING ŞI ANTREPRENOR, PROPRIETAR AL BOUTIQUE-ULUI ONLINE DE DESERTURI ŞI CADOURI WWW.BISCUIT.RO )

    Capitala se înfăţişează ca un oraş cu prea mult soare şi prea puţine locuri de muncă, în care merită să mergi o zi pentru a-ţi plimba şlapii prin camerele locuite cândva de fiul lui Columb, ajuns guvernator al insulei, şi pentru a vizita primul loc sfânt al lumii noi – o catedrală impozantă în care familii bogate îşi pot cumpăra o „capela„ – un spaţiu pe laterala sălii principale în care să îşi găzduiască oaspeţii la slujbe şi nu numai.

    Se spune că Papa Ioan Paul al II-lea a dormit aici pe un pat amenajat într-o capelă pe perioada vizitei în Dominicană, în 1992, la celebrarea – contestată de indigeni şi de populaţia de culoare – a 500 de ani de la descinderea lui Columb.

    Navigatorul a fost iniţial în-mormântat în Spania, întâi în Valladolid, apoi în Sevilla, de unde legenda spune că fiul său Diego l-a luat pe ascuns şi l-a adus în Santo Domingo. Pentru a-l proteja însă, acesta nu a spus niciodată unde l-a îngropat ulterior, spun ghizii, patru oraşe din lume pretinzând că adăpostesc mormântul celui care nu a vrut nicio clipă să admită că a ajuns pe un continent nou, nu în India, unde îşi propusese. Desigur, povestea locală susţine că adevăratul mormânt este cel din Farul lui Columb, în Santo Domingo.

    PĂPUŞILE FĂRĂ FAŢĂ. La început au fost indienii taino, parte din populaţia sud-americană Arawak şi care au locuit insula încă din secolul şapte; au pierit în mare parte odată cu venirea spaniolilor, lipsiţi de imunitate înfaţa bolilor pe care aceştia le-auadus cu ei. 

    Parte din trăsăturile lor a fost transmisă mai departe prin metisaj, după cum arată un recensământ din 1514, când 40% din bărbaţii spanioli aveau soţii taino. În secolele ce au urmat populaţia metisată s-a amestecat cu africani, ceea ce face ca astăzi dominicanii să se descrie ca fiind lipsiţi de trăsături faciale definitorii, identificabile ca aparţinând unui grup etnic. Din acest motiv un suvenir întâlnit la tot pasul pe tarabe este păpuşa de ceramică în culori vii, lucrată în detaliu, dar fără trăsături faciale. Ghizii le numesc „faceless dolls„ (păpuşi fără faţă) şi exprimă această diversitate a trăsăturilor; în Dominicană până şi statuile sfinţilor din biserici sunt negre, dar fără faţă. 

    CE ARATĂ ŞI CE NU ARATĂ UN RESORT. Republica Dominicană are şase aeroporturi turistice, pe care aterizează avioane din toată lumea la fiecare câteva minute. Este o insulă verde, locuită de două popoare. Povestea spune că regele Spaniei a decis ca stăpânirea spaniolă să se întindă pe suprafaţa care producea trestie de zahăr, nu pe întreaga insulă, ceea ce a făcut ca ulterior partea părăsită să ajungă sub stăpânire franceză şi să aparţină azi statului Haiti.

    Punta Cana, cea mai promovată destinaţie în rândul turiştilor români interesaţi de Dominicană, se înfăţi-şează privirii la început printr-un aeroport modern cu acoperiş înalt din stuf şi miros apetisant de gogoşi de la chioşcul de lângă.
    Este o staţiune, nu o localitate, fiind formată din aproximativ 65 de resorturi, multe de 4 şi 5 stele, cu terenuri de golf, vegetaţie luxuriantă şi o plajă la Atlantic din nisip alb de coral, fără urmă de ciob de scoică sau altceva. Hotelurile se înşiră ca mărgelele pe plajă şi în rest este teren verde. Nu există un orăşel sau viaţă în afara resort-ului.