BusinessMagazin

Tag: politica

  • Emmanuel Macron a numit-o pe Elisabeth Borne în funcţia de prim-ministru

    Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a nominalizat-o pe Elisabeth Borne, actualul ministru al Muncii, pentru funcţia de prim-ministru, în contextul remanierii decise după scrutinul prezidenţial şi înaintea alegerilor legislative.

    “Preşedintele Republicii a numit-o pe doamna Elisabeth Borne în funcţia de prim-ministru şi i-a acordat sarcina formării guvernului. Este o alegere a competenţei în slujba Franţei”, a comunicat Palatul Elysée, potrivit cotidianului Le Figaro.

    Elisabeth Borne a ocupat funcţiile de ministru al Transporturilor, Tranziţiei Ecologice şi Solidarităţii. Din iulie 2020, este ministru al Muncii.

    Este a doua femeie care ocupă funcţia de prim-ministru al Franţei, după Edith Cresson, în 1991, conform cotidianului Le Monde.

  • Macron vrea revizuirea tratatelor UE şi propune integrarea Ucrainei într-o nouă structură politică

    Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a pledat, luni, pentru revizuirea tratatelor Uniunii Europene şi propune integrarea Ucrainei într-o nouă structură politică de cooperare comunitară.

    “Va trebui să ne reformăm textele, este evident. Una dintre căile acestei reforme este convocarea unei conferinţe de revizuire a tratatelor. Este o propunere a Parlamentului European, iar eu o aprob”, a afirmat Emmanuel Macron, la Conferinţa pentru Viitorul Europei, desfăşurată la Strasbourg. Liderii statelor UE urmează să discute despre modificarea tratatelor la reuniunea Consiliului European din iunie. Franţa deţine în prezent Preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

    De altfel, Emmanuel Macron propune crearea unei “comunităţi politice europene” în care să fie integrată Ucraina, în contextul în care unele state se opun admiterii rapide a acestei ţări în Uniunea Europeană. “Această organizaţie europeană nouă le-ar permite naţiunilor europene democratice care aderă la setul nostru de valori să găsească un nou spaţiu de cooperare politică şi în materie de securitate”, a declarat Emmanuel Macron, citat de cotidianul Le Figaro.

    “Războiul din Ucraina ne invită să regândim geografia şi organizarea continentului nostru. Ucraina, prin lupta sa şi prin curaj, este membră de suflet a Europei noastre, chiar dacă nu îi acordăm mâine statutul de candidat, căci ştim că procesul de aderare ar dura mai multe decenii”, a subliniat Macron.

  • Dacă vine războiul, ce se întâmplă într-o ţară în care încrederea în liderii politici este la pământ? În ce măsură ar reuşi, de exemplu, Klaus Iohannis, conducătorul suprem al armatei, coagularea României în caz de război

    ♦ Volodimir Zelenski a ajuns din actor de comedie, creditat cu puţine şanse ca politican de succes, erou naţional şi internaţional. A fost contextul de aşa natură sau depinde de lider?

    „Atunci când a fost ales preşedintele Zelenski, mulţi spuneau că este un actor de comedie şi nu ar putea fi bun în politică. Acum, de când a început războiul, toată lumea care credea asta şi-a schimbat părerea. Este un erou“, povestea o refugiată ucraineancă în Bucureşti.

    Volodimir Zelenski şi al său partid Slujitorul Poporului (denumit după serialul în care Zelenski a jucat rolul principal) au venit ca o speranţă pentru ucraineni care aşteptau reforme, modernizare, eradicarea corupţiei oligarhice etc. Ca atare, se bucura de un grad de încredere destul de mare chiar şi înainte de începerea războiului „ undeva spre 43% în 2021, potrivit Radio Ukraine International. După izbucnirea războiului şi acţiunile lui Zelenski, el a devenit erou naţional şi simbolul rezistenţei ucrainene. Întrebarea este însă ce se întâmplă într-o ţară în care încrederea în liderii politici este la pământ, cum este cazul României, unde încrederea în preşedintele Klaus Iohannis, comandantul suprem al Armatei, este la 14-22%, iar încrederea în politicieni, în general, este şi mai jos.

    „Depinde de lideri şi de compor­tamentul liderului. Dacă preşe­dintele poate fi un factor de coeziune în socie­tate. Spre exemplu, Volodimir Zelenski, cu poziţia sa, cu comportamentul său, s-a pliat exact pe aşteptările poporului ucrainean şi a consolidat această rezistenţă eroică şi dârză“, explică analistul politic din Republica Moldova, Ion Tăbârţă.

    Pe de altă parte, adaugă el, se poate întâmpla şi exact invers, cum a  fost în cazul preşedintelui moldovean Mircea Snegur, în răz­boiul din Transnistria, din 1992, între nou-formata Republică Moldova şi Federaţia Rusă.

    „Din păcate, el nu a devenit acel lider de coagulare naţională pentru cetăţenii din Re­publica Moldova, mai degrabă liderii au venit din alte partide“, explică analistul politic.

    Un exemplu care reuneşte atât tiparul liderului din lumea liberă care reuşeşte să adune în spatele său poporul, cât şi al celui care dă greş este Marea Britanie din cel de-al doilea război mondial, cu cei doi lideri: Neville Chamberlain şi Winston Churchill. Chamberlain, premierul Marii Britanii între 1937 şi 1940 se întorcea la Londra din Munchen în uralele britanicilor, după ce a semnat, alături de alţi lideri occidentali în 1938, cedarea unei părţi din Cehoslovacia Germaniei naziste, care devenea din ce în ce mai agresivă în Europa. Mişcarea a fost considerată, la vremea aceea, una care a împiedicat un nou conflict mondial, pentru că nimeni nu mai voia să vadă ororile din Primul Război Mondial.

    Chamberlain a promovat politica dialogului cu Hitler, care s-a dovedit o politică falimentară: la nici un an de la Munchen, Hitler, împreună cu Stalin, atacă Polonia şi împing Marea Britanie şi Franţa să declare război Germaniei Naziste.

    Avansul germanilor prin Europa a prins atât Marea Britanie, cât şi Franţa, pe picior greşit, care păreau depăşite de armata nazistă. După ce Germania a invadat şi Ţările de Jos, Chamberlain a făcut un pas în spate şi i-a făcut loc celebrului Winston Churchill, care a tăiat orice fel de canale de comunicare cu Adolf Hitler şi, prin atitudinea sa, a ridicat moralul scăzut al britanicilor. Politica lui Churchill de a nu da niciun pas înapoi l-a făcut să se bucure atunci, ca şi acum, de o popularitate extraordinară în rândul armatei britanice şi populaţiei.

    Klaus Iohannis, preşedintele României este, potrivit Constituţiei, şi şeful suprem al Armatei Române.

  • Emmanuel Macron face apel la unitate şi admite că mulţi cetăţeni nu au preferat niciun candidat

    Emmanuel Macron a pledat pentru unitate, în contextul obţinerii unui nou mandat de preşedinte al Franţei, admiţând că mulţi alegători nu au preferat niciun candidat şi subliniind că rezultatul îi creează obligaţii pentru următorii ani.

    “După cinci ani de transformări, de momente fericite, dar şi dificile, de crize excepţionale, vreau să le mulţumesc cetăţenilor care mi-au acordat încrederea de a prezida Republica în următorii cinci ani”, a afirmat Emmanuel Macron.

    “Sunt conştient de faptul că acest vot îmi creează obligaţii pentru următorii ani. Mă gândesc şi la compatrioţii care s-au abţinut de la vot, tăcerea lor înseamnă refuzul de a alege, iar noi va trebui să răspundem. De acum înainte, eu nu mai sunt candidatul unei tabere, ci preşedintele tututor”, a precizat Emmanuel Macron duminică seară, citat de cotidianul Le Figaro.

    “Va trebui să fim exigenţi şi ambiţioşi. Războiul din Ucraina ne aminteşte că Franţa trebuie să ofere claritate prin vocea sa, să îşi arate forţa în toate domeniile”, a subliniat Emmanuel Macron.

    Conform rezultatelor oficiale anunţate de Ministerul francez de Interne după numărarea a 98% din voturi, Emmanuel Macron a obţinut 57,8% din voturi, iar Marine Le Pen 42,1%. Rata de participare în turul secund al scrutinului prezidenţial a fost de 71,7%, mai scăzută cu 3% faţă de anul 2017.

  • (Cum) se va rescrie istoria?

    E greu să rezumi în câteva rânduri ultima săptămână, marcată de evenimente militare, politice, economice şi sociale fără precedent în Europa secolului XXI. Elveţia renunţă la neutralitate, rubla se prăbuşeşte, Bursa de la Moscova rămâne închisă (cel puţin până la închiderea ediţiei), talibanii lansează apeluri de pace, fabricile îşi opresc activitatea.

    Ce-are în comun noua criză cu cea sanitară, care nici nu s-a încheiat, poate fi rezumat în doi termeni: mobilizare şi solidaritate. Din nou, şefii de stat şi conducătorii celor mai importante instituţii europene şi mondiale ţin popoare întregi cu sufletul la gură. Însă lupta nu se mai dă contra unui inamic nevăzut, ci împotriva unui om şi unei naţiuni. Din nou, companiile şi oamenii se unesc pentru a ajuta. De această dată, pe cei care fug din calea morţii venite din obuze şi arme de foc.

    Până pe 24.02.2022, am crezut că pandemia de COVID-19 e cel mai grav lucru pe care îl va trăi generaţia mea. Nu îmi imaginam că vom urmări în direct, pe YouTube, un război. Din acest punct de vedere, e diferit de războaiele despre care am învăţat la ora de istorie. Însă, în rest, e la fel. Primitiv şi cu un ecou profund pe toate planurile. Nu putem spera că acest ecou ne va ocoli. Dar putem spera la o cât mai rapidă pace.

    Andra Stroe este redactor Business Magazin

  • Putin, Erdogan, Orban şi Ceauşescu, modele care încep să câştige tot mai mult teren împotriva Occidentului care ne-a furat copiii şi nepoţii, ne-a dărâmat industria, ne-a adus Covidul, creşterile de preţuri la energie şi gaze, pentru a ne ţine în sărăcie, iar acum ne aduce războiul la graniţă

    Dcă mâine ar fi alegeri în România iar Putin, Erdogan, Orban (Viktor), şi nu în ultimul rând Ceauşescu ar candida cu modelul lor, versus liderii politici actuali cu modelul occidental, nu ştiu care ar fi rezultatul votului. S-ar putea să avem o surpriză, aşa cum au avut britanicii cu brexit.

    În spatele României actuale, membră a Uniunii Europene şi a NATO, care se situează şi la cel mai ridicat nivel economic din istorie, există o furie, o frustrare care nu mai aparţine bunicilor şi părinţilor noştri, care cei mai mulţi dintre ei au ratat economic şi profesional după ’90. Din spate vine o generaţie mai tânără, globalistă, care a muncit şi aici şi în Occident, dar care începe să acumuleze o furie împotriva vestului.

    Occidentul nu este un El Dorado, joburile şi banii, care sunt mai mulţ decât în România, nu sunt suficienţi pentru speranţele lor. Nici în România nu câştigă cât şi-ar fi dorit, aşa că sunt undeva la mijoc, ceea ce îi determină să urască şi Occidentul şi România.

    În aceste condiţii încep să-şi îndrepte privirea către alte modele politice şi chiar economice: statul să ne dea, statul să facă,  statul să aibă grijă de noi etc. Iar în fruntea statului trebuie să fie cineva autoritar, patriot, naţionalist, care să ţină cu poporul, nu cu străinii care au venit peste noi, care ne-au furat, care ne-au luat fabricile şi ne obligă să muncim pentru ei pe salarii de mizerie. Starea drumurilor, a şcolilor şi a spitalelor contribuie şi mai mult la această nemulţumire.

    După ce Occidentul ne-a băgat în NATO (2004) şi Uniunea Europeană (2007), cele mai importante proiecte politice dar şi economice ale României din istorie, liderii politici de la Bucureşti nu şi-au mai bătut capul cu România, cu viitorul, considerând că lucrurile acestea vor veni de la sine, fără ca ei să mai trebuiască să facă ceva.

    Cu banii de la Bruxelles, pe net avem un plus de 40 de miliarde de euro (am primit 60 de miliarde, am plătit 20 de miliarde), cu investiţiile străine care au un sold de 80 de miliarde de euro, cu investiţiile private româneşti care s-au făcut ca urmare a investiţiilor străine, cu scăderea inflaţiei (înainte de NATO şi UE aveam o inflaţie de 40%), cu scăderea dobânzilor la lei, cu stabilitatea cursului valutar leu/euro,creşterea salariilor în termeni reali, cu posibilitatea achiziţiei unor apartamente, cu deschiderea graniţelor şi posibilitatea de a munci oriunde şi de a vedea lumea, România a reuşit să crească din punct de vedere economic. Dar a scăzut din punct de vedere al distribuţiei acestei creşteri economice, ceea ce a dat naştere la multă fustrare în societate, dincolo de oraşele mari, care au reuşit să crească mult mai repede.

    Până acum această nemulţumire a fost acoperită. Dar a venit Covidul, ceea ce a declanşat un val de teorii ale conspiraţiei împotriva Occidentului.

    Explozia preţurilor la energie, care se vede în facturile curente, este pusă pe seama Occidentului pentru că România şi-a vândut energia la străini, care majorează preţurile. Nu contează că statul mai are o pondere ridicată în producţia de energie şi nu a făcut nimic pentru a construi capacităţi suplimentare în ultimii 20 de ani. Atâta timp cât factura vine de la Enel sau Engie, creşterea preţurilor este dictată de străini, aşa este percepţia.

    După creşterea preţurilor la energie vine inflaţia, creşterea preţurilor la alimente şi la servicii, iar pentru acest lucru tot străinii sunt de vină, care ne-au trimis acest lucru ca să ne îngenuncheze. După creşterea inflaţiei vine creşterea dobânzilor, iar aici Isărescu are un respiro de şase luni pentru că populaţia încă plăteşte ratele la o dobândă IRCC de 1,17% şi nu la 3-4%, cât este ROBOR-ul.

    Pentru generaţia corporatistă, eşecul politic al USR, un model de partid în care au crezut foarte mult şi şi-au pus multe speranţe, îi va determina să fie scârbit şi mai mult de politică. Iar următorul pas este să nu vină la vot sau să dea votul lui AUR sau altor formaţiuni anti-establishment.

    Drulă, noul lider politic al USR, a scos ranga pentru a dărâma chioşcurile de la metrou, dar nu a pus nimic în loc, iar oamenii nu vor uita acest lucru. Nu mai contează că USR nu mai e la guvernare şi că Grindeanu ar trebui să acopere cu altceva chioşcurile respective.

    Generaţia din business a anilor ’90, chiar dacă a făcut milioane, zeci şi miliarde de euro (Ţiriac), tot tânjeşte la un model în care statul să dea direcţia, aşa cum o făcea Ceauşescu sau cum fac acum chinezii, Erdogan, Orban din Ungaria şi, de ce nu, Putin. Nu contează că Putin şi Erdogan şi-au sărăcit poporul în ultimii ani, modelul lor de a conduce este văzut admirativ. Chiar şi noua generaţie care intră în business se uită la acest model pe ideea că statul trebuie să ne dea bani ca noi să facem business.

    Iohannis şi modelul lui de a face politică începe să fie un pasiv pentru România. Prin absenţă, el a câştigat alegerile din 2014 şi 2019 împotriva PSD, dar acum începe să piardă lupta pentru România.

    Românii vor să vadă în faţă un lider, mai ales în momente complicate, care să se lupte pentru ei, care să fie patriot, naţionalist, care să aibă retorica lui Orban, Erdogan, Putin şi chiar Ceauşescu.

    NATO şi Uniunea Europeană nu pot fi apărate prin absenţă. Acest model a fost bun atâta timp cât nu au fost crize.

    Acum avem acest conflict între Putin – Ucraina – Occident – NATO şi mulţi se întreabă şi public, şi în gândurile lor, de ce nu suntem neutri, de ce suntem în NATO, de ce avem baze militare americane la noi, că dacă nu am aveam Putin nu s-ar lega de noi.

    Un eventual război în Ucraina, cu o invadare de către Rusia, ar stârni o emoţie ridicată în România pe ideea că Putin, dacă ar vrea, ar ajunge  în câteva ore la Bucureşti. Nu ştiu câţi cred că NATO ar putea să ne apere în cazul în care Putin şi-ar îndrepta ochii şi către România.

    Toate aceste lucruri se adună şi încep să se întipărească în gândurile multora.

    Pentru bunici şi părinţi, Occidentul le-a furat copiii şi nepoţii, le-a distrus fabricile şi uzinele şi locurile de muncă în care au lucrat o viaţă întreagă, a distrus spitalele şi şcolile şi a infectat cu tot ce este mai rău – Facebook, Tik-Tok, filme, sărbători – noile generaţii.

    Pentru noile generaţii, care îi privesc cu admiraţie pe Becali, Ţiriac, Putin, Erdogan, lipsa de bani, aşa cum vor ei, naşte o frustrare foarte mare. De aceea mulţi încearcă să dea lovitura cu criptomonede.

    România este văzută ca o ţară fără lideri, şi de aceea se caută modele auoritare care să dea cu pumnul şi care să-i bage pe toţi la închisoare dacă protestează. Presa nu mai este văzută ca un câine de pază al societăţii, ci ca o putere care acoperă ceea ce fac cei de la putere. De aceea Facebookul sau alte reţele sociale, unde fiecare poate să spună orice, au ajuns mai credibile decât presa tradiţională.

    Iohannis a scăpat de furia publicului pentru că nu ai cum ce să te legi de el, iar acum a pus în fruntea guvernului un militar, un general care să facă ordine. Ceea ce, în cazul unui război în Ucraina, ajută ca figură publică.

    Iliescu şi liderii politici din anii ’90 au luptat ca România să fie în NATO şi în Uniunea Europeană.

    Dacă liderii politici actuali nu luptă public pentru NATO şi Uniunea Europeană, peste ani ne vom trezi cu un val antioccident care s-ar putea să ne dărâme şi să ne aducă lideri politici autoritari pe modelul Putin, Erdogan, Orban.

    Duminică, mergând cu un Uber, am avut o conversaţie cu şoferul, în jur de 40 de ani, doi copii, din Ardeal, care a venit după soţie la Bucureşti, dar care urăşte Bucureştiul şi pe bucureşti din tot sufletul. Inevitabil, discuţia se duce spre creşterile de preţuri la energie şi gaze, inflaţie şi viaţa grea, în care banii nu ajung pentru a trăi decent, mai ales când sunt şi doi copii. Percepţia este că economia este la pământ, iar cu certititudine politicienii sunt toţi corupţi şi fac milioane sărăcindu-ne pe noi, poporul. La afirmaţia mea că România este la cel mai ridicat nivel economic din istorie şi la cel mai ridicat nivel politic prin faptul că suntem în NATO şi Uniunea Europeană, replica a venit pe neaşteptate şi surprinzătoare. Pe vremea lui Ceauşescu era mai bine, nu aveam produse dar aveam bani, iar Ceauşescu era patriot şi ştia lumea de el în străinătate.

    Mai bine era înainte, când statul avea grijă de toţi.

    Dacă şoferul ar fi avut 70 de ani, venind din comunism, aş mai fi zis. Dar interlocutorul meu avea în jur de 40 de ani şi câştiga peste 1.000 de euro pe lună din Uber.  

  • Biden salută “progresele economice istorice” din SUA, în contextul datelor privind locurile de muncă

    Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a salutat, vineri, “progresele economice istorice” în eforturile de relansare post-pandemie, ca reacţie la rezultatele privind numărul de locuri de muncă apărute în luna ianuarie.

    Economia SUA a generat 467.000 de locuri de muncă în ianuarie, conform datelor anunţate de Oficiul privind Statisticile în domeniul Muncii. Datele depăşesc estimările privind crearea locurilor de muncă în ianuarie, dar, în contextul noilor restricţii generate de tulpina Omicron a virusului SARS-CoV-2, rata şomajului a crescut de la 3,9 la 4,0%, aceasta fiind prima creştere a şomajului din ultimele şase luni.

    Totuşi, Joseph Biden este încântat că economia Statelor Unite a produs 6,6 milioane de locuri de muncă în primele 12 luni ale mandatului său, după pierderile imense de la începutul pandemiei.

    “S-a făcut istorie aici. Sunt progrese economice istorice. Ţara noastră recuperează tot ce ne luase pandemia, iar acum vom fi mai puternici”, a afirmat Joseph Biden, vineri seară, conform CNN.

    “Ştiu că nu a fost uşor. Ştiu că ianuarie a fost o lună foarte dificilă pentru mulţi americani. Ştiu că după aproape doi ani, povara fizică şi emoţională a pandemiei este extrem de dificil de suportat pentru mulţi. Dar vestea bună este că avem instrumentele de a salva vieţi şi de a menţine deschise companiile şi şcolile, astfel încât să ţinem oamenii la lucru”, a subliniat preşedintele SUA.

    Liderul de la Casa Albă a precizat că Administraţia de la Washington a pus la dispoziţie milioane de teste COVID-19 rapide şi măşti medicale de calitate superioară, reluând apelul adresat cetăţenilor de a se vaccina.

    În plus, Joseph Biden a salutat eforturile agenţiilor guvernamentale de remediere a blocajelor din reţelele de aprovizionare cu materii prime şi piese, admiţând că preţurile la autovehicule rămân ridicate, din cauza crizei mondiale de semiconductori. “Aceşti semiconductori şi microcipurile au utilitate pentru absolut tot din viaţa noastră, de la telefoane mobile la automobile, frigidere, Internet, reţelele de electricitate. Fără semiconductori, aceste lucruri nu funcţionează într-o economie modernă”, a declarat Biden, amintind că în curând va fi construită o fabrică de semiconductori în statul Ohio.

    Preşedintele SUA a dat asigurări că Administraţia de la Washington depune eforturi şi pentru reducerea tarifelor la carburanţi şi alimente.

  • Ioana Matei: Gândurile cu care începem noul an – „Sperăm la ce e mai bine, ne pregătim pentru ce e mai rău şi ne confruntăm cu tot ce ne iese în cale”

    „Sperăm la ce e mai bine, ne pregătim pentru ce e mai rău şi ne confruntăm cu tot ce ne iese în cale”, un citat popular care pare a fi cu origini ruseşti, este reprezentativ pentru gândurile cu care începem noul an. După doi ani de pandemie, un 2021 în care am început să simţim şi efectele economice ale acesteia şi un final de an în care am început să auzim despre perspectivele unor tensiuni politice internaţionale aproape de noi, avem toate motivele să păşim cu precauţie în 2022.  La fel ca în ultimii 17 ani, noi, cei de la Business MAGAZIN, suntem aici să scriem despre toate evenimentele cu însemnătate ce ni se întâmplă – trenduri economice majore, dar şi evoluţii optimiste în business şi profesie. De aceea, la început de an, vă invităm să ne contactaţi oricând aveţi o poveste de spus – despre businessul vostru, despre turnura inedită pe care a luat-o cariera voastră, despre felul în care vă simţiţi la locul de muncă, despre relaţia cu „şeful” ş.a.m.d. Poveştile voastre sunt ale tuturor, la urma urmei, iar faptul că le împărtăşiţi, credem noi, ne poate face mai puternici şi mai ambiţioşi.  Aşadar, vă dorim un an cu multe poveşti de spus – despre afaceri, şi nu numai!

    Ioana Matei este  editor Business Magazin

     

     


     

  • Critici dure la adresa lui Macron / FAZ: “Pentru Macron, oponenţii vaccinării nu mai sunt cetăţeni”

    Într-o conversaţie cu cititorii cotidianului Le Parisien, Emmanuel Macron a afirmat: “Eu nu sunt favorabil să îi împovărăm pe francezi cu mizerii. Critic permanent administraţia atunci când îi blochează. Dar, la fel de bine, pentru cei nevaccinaţi, abia aştept să îi împovărez cu mizerii. Şi voi continua să fac acest lucru, până la capăt. Aceasta este strategia. Nu îi voi băga la închisoare, nu îi voi vaccina cu forţa”.

    Întrebat despre aplicarea viitorului permis de vaccinare, Macron a răspuns: “În democraţie, cel mai mare duşman sunt minciunile şi prostia. Punem presiune pe nevaccinaţi pentru a le limita, cât de mult posibil, accesul la activităţi ale vieţii sociale. De altfel, aproape toată lumea, peste 90%, s-a conformat. Doar o minoritate restrânsă este refractară”.

    Preşedintele Franţei a subliniat totuşi că nu ar fi de acord cu obligativitatea vaccinării, subliniind că, începând din 15 ianuarie, intenţionează să blocheze accesul persoanelor nevaccinate în restaurante, cafenele, teatre şi cinematografe. Proiectul legislativ care prevede interdicţiile încă este blocat în Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului.

    Emmanuel Macron i-a criticat dur pe activiştii antivaccinare, denunţând “un comportament iresponsabil”. “Subminează bazele unei naţiuni. Atunci când libertatea mea îi ameninţă pe alţii, devin iresponsabil. O persoană iresponsabilă nu mai este cetăţean”, a insistat Emmanuel Macron.

    Pe fondul criticilor faţă de utilizarea unei expresii vulgare, Palatul Élysée a clarificat miercuri că Emmanuel Macron a citat o declaraţie din 1966 a fostului premier şi preşedinte Georges Pompidou, care se refrea la proiecte legislative controversate impuse cetăţenilor.

    “Un preşedinte nu ar trebui să spună astfel de lucruri. Garantul unităţii naţiunii se încăpăţânează să genereze diviziuni şi asumă intenţia de a-i face pe nevaccinaţi cetăţeni de categoria a doua. Emmanuel Macron nu este demn de funcţia pe care o ocupă. În aprilie, voi fi eu preşedinta tuturor francezilor”, a reacţionat politicianul de extremă-dreapta Marine Le Pen.

    Un alt candidat la funcţia de preşedinte, Jean-Luc Mélenchon, membru al formaţiunii Franţa Nesupusă (stânga), a denunţat “o formă de sancţionare colectivă a libertăţii individuale”.

    “Preşedintele Emmanuel Macron a reaprins dezbaterea referitoare la atitudinea faţă de persoanele nevaccinate, în condiţiile în care, în pofida ratei ridicate de vaccinare, valul tulpinii Omicron afectează grav Franţa, fiind raportate aproape 300.000 de cazuri noi de infectare”, comentează publicaţia germană Frankfurter Allgemeine Zeitung, într-un editorial cu titlul “Pentru Macron, oponenţii vaccinării nu mai sunt cetăţeni”.

  • Chinei îi este foarte sete. Cine ar trebui să se teamă

    ​În unele părţi ale Rusiei persistă teama că ţara va fi invadată de armata chineză deoarece China ar râvni la bogăţiile ei naturale. Cui îi mai este frică de China? Sau cine ar trebui să se teamă?

    Dintre toate problemele Beijingului – declinul demografic, un climat politic sufocant, blocarea sau inversarea reformelor economice -, epuizarea resurselor naturale poate fi cea mai presantă, scrie Bloomberg.

    Natura şi geopolitica pot interacţiona în moduri urâte. Istoricul Geoffrey Parker susţinea că schimbarea tiparelor meteorologice a dus la război, revoluţie şi răsturnări politice şi sociale majore în timpul unei lungi crize globale din secolul al XVII-lea. Mai recent, schimbările climatice au deschis sau creat noi rute comerciale, acces către resurse şi rivalităţi în Arctica. Iar acum, China, o mare putere care pare adesea înclinată să reordoneze sistemul internaţional, rămâne fără apă în moduri care ar putea naşte conflictele în ţară şi în străinătate.

    Resursele naturale au fost întotdeauna esenţiale pentru puterea economică şi geopolitică. În secolul al XIX-lea, o ţară – Marea Britanie – a luat-o înaintea turmei deoarece rezervele sale abundente de cărbune i-au permis să conducă revoluţia industrială.

    Marea Britanie a fost în cele din urmă depăşită de SUA, care şi-au exploatat suprafeţele uriaşe de teren arabil, rezervele masive de petrol şi alte resurse pentru a deveni un gigant al economiei.

    Acelaşi lucru este valabil şi pentru ascensiunea Chinei. Reformele capitaliste, un sistem comercial global primitor şi o demografie bună au contribuit, toate, la o creştere economică atât de rapidă  încât a propulsat China în elita globală în doar trei decenii. Faptul că China era aproape autosuficientă în pământ, apă şi multe materii prime – şi că forţa de muncă ieftină i-a permis să exploateze aceste resurse în mod agresiv – a ajutat-o, de asemenea, să devină atelierul lumii. Fabrica de chinezării ieftine a planetei a ajuns acum să cucerească spaţiul cosmic. Cu toate acestea, abundenţa în resurse naturale a Chinei este de domeniul trecutului. După cum este argumentat în viitoarea carte „Zona de pericol”, Beijingul a exploatat o bună parte din resursele sale. În urmă cu un deceniu, China a devenit cel mai mare importator de produse agricole din lume. Suprafaţa sa arabilă s-a micşorat din cauza degradării şi supraexploatării.

    Dezvoltarea vertiginoasă a făcut din China cel mai mare importator de energie din lume: cumpără trei sferturi din petrolul consumat din străinătate, într-un moment în care America a devenit un exportator net de energie.

    Situaţia apei din China este deosebit de sumbră. După cum notează Gopal Reddy, China deţine 20% din populaţia lumii, dar doar 7% din apa dulce.

    Regiuni întregi, în special în nord, suferă de deficit de apă mai rău decât multe regiuni din Orientul Mijlociu deşertic.

    Mii de râuri au dispărut, înghiţite de oraşe şi de agricultura intensivă, în timp ce industrializarea şi poluarea au stricat o mare parte din apa care a mai rămas.

    Potrivit unor estimări, 80% până la 90% din apele subterane ale Chinei şi jumătate din apa de râu sunt prea poluate pentru a putea fi băute. Mai mult de jumătate din apele subterane şi un sfert din apa de râu nu pot fi folosite nici măcar pentru industrie sau agricultură.

    Aceasta este o problemă costisitoare. China este forţată să devieze apa din regiunile relativ umede către nordul afectat de secetă, iar experţii estimează că ţara pierde cu mult peste 100 de miliarde de dolari anual ca urmare a deficitului de apă.

    Penuria şi agricultura nesustenabilă provoacă deşertificarea unor suprafeţe mari de pământ. Deficienţele energetice legate de apă au devenit comune în toată ţara.

    Guvernul a promovat raţionalizarea şi îmbunătăţirea eficienţei cunsumului de apă, dar nimic suficient pentru a stopa problema.

    Recent, autorităţile chineze au anunţat că Guangzhou şi Shenzhen – două oraşe mari din delta râului Pearl, relativ bogată în apă – se vor confrunta cu o secetă gravă până în anul viitor.

    Implicaţiile economice şi politice sunt îngrijorătoare. Făcând ca avansul economic să coste mai mult, problemele legate de resursele Chinei s-au alăturat unui şir de alte provocări — declinul demografic, un climat politic din ce în ce mai sufocant, blocarea sau inversarea multor reforme economice cheie — pentru a provoca o încetinire care avea efecte pronunţate chiar înainte de apariţia Covid.

    Pactul social al Chinei va fi testat pe măsură ce resursele în scădere intensifică luptele de distribuţie a acestora.

    În 2005, premierul Wen Jiabao a declarat că deficitul de apă ameninţă „însăşi supravieţuirea naţiunii chineze”.

    Un ministru al resurselor de apă a declarat că China trebuie „să lupte pentru fiecare picătură de apă ori moare”. Lăsând figurile de stil deoparte, deficitul de resurse şi instabilitatea politică merg adesea mână în mână.

    Pot urma tensiuni externe sporite. Observatorii chinezi se tem că, dacă Partidul Comunist Chinez se simte nesigur pe plan intern, acesta şi-ar putea ataca rivalii internaţionali.

    Chiar şi pe termen scurt, problemele cu apa provoacă conflicte geopolitice. O mare parte din apa dulce a Chinei este concentrată în teritorii precum Tibet pe care guvernul comunist le-a confiscat cu forţa după preluarea puterii în 1949.

    De ani de zile, China a încercat să-şi rezolve provocările legate de resurse prin constrângerea şi sărăcirea vecinilor săi.

    Prin construirea unei serii de baraje uriaşe pe râul Mekong, Beijingul a declanşat secete recurente şi inundaţii devastatoare în ţări din Asia de Sud-Est, cum ar fi Thailanda şi Laos, care depind de această cale navigabilă.

    Deturnarea râurilor din Xinjiang a avut efecte devastatoare în aval în Asia Centrală.

    O sursă tot mai mare de tensiuni în Himalaya este planul Chinei de a bara cursuri de apă majore înainte de a ajunge în India, lăsând acea ţară (şi Bangladesh) la mila vremii şi a Partidului Comunist.

    După cum spune analistul indian Brahma Chellaney: „Mărirea teritoriului Chinei în Marea Chinei de Sud şi Himalaya… a fost însoţită de eforturi mai ascunse ale Beijingului de a-şi însuşi resursele de apă din bazinele fluviale transnaţionale”.

    Cu alte cuvinte, cu cât China este mai însetată, cu atât ar putea deveni mai agresivă din punct de vedere geopolitic. Despre Rusia se spune acelaşi lucru. Moscova a legat Rusia continentală de Crimeea, peninsulă ucraineană invadată şi anexată de armata rusă, printr-un pod uriaş, dar n-a rezolvat problema penuriei de apă de acolo. Peninsula are alimentată cu apă printr-un canal artificial venit din Ucraina, dar Kievul l-a blocat. Nu sunt puţini analiştii care spun că o soluţie pe care Kremlinul o are în vedere sunt noi cuceriri teritoriale în Ucraina.