BusinessMagazin

Tag: PIB

  • Războiul ascuns din spatele Covid: Datoria întregii lumi la bănci şi la cele mai mari fonduri a ajuns la 277 trilioane de dolari, iar China a devenit cel mai mare creditor al lumii

    Nu cu mult timp în urmă austeritatea şi reducerea cheltuielilor publice erau singura cură de însănătoşire fiscală prescrisă de doctorii în economie. „Am repara acoperişul în timp ce soarele străluceşte sus pe cer” şi vom promova creşterea economică prin tăierea datoriilor, se spunea, cu liderii lumii insistând că dacă datoriile ar fi prea mari, consecinţele ar fi severe, scrie revista americană Newsweek într-o analiză despre cum s-a schimbat mentalitatea lumii faţă de datorii de la criza trecută la cea actuală.

    „Cele mai recente cercetări sugerează că odată ce datoria trece de 90% din PIB, riscurile unui impact negativ mare asupra creşterii pe termen lung devin extrem de semnificative”, a declarat în 2010 cancelarul britanic George Osborne, precizând că Marea Britanie era „prognozată să rupă pragul de 90% din PIB în doar doi ani”.

    Lumea trece acum prin „impactul unui tsunami de datorii”, potrivit Institutului Internaţional de Finanţe (IIF). La nivel global, se aşteaptă ca datoria să atingă 277.000 de miliarde de dolari până la sfârşitul anului 2020, ajungând la 365% din PIB-ul global. Aceasta este de puţin peste patru ori valoarea care îi îngrijora pe teoreticienii finanţelor acum un deceniu. Anul acesta au existat deja suficiente evenimente „fără precedent”, iar datoria nu a fost niciodată mai mare ca număr total şi nici ca procent de la instaurarea păcii după cel de-al Doilea Război Mondial.

    Acum există puţine economii occidentale cu datorii sub acest „temut” prag de 90%. Raportul datorie/PIB al SUA se situează la puţin sub 97%, Marea Britanie este la aproximativ 102%, Italia la 158% şi Grecia la 213%.

    În vest există o serie de excepţii – Germania, Austria şi Olanda fiind cele mai importante.

    Cancelarul britanic Rishi Sunak efectuează o analiză a cheltuielilor în care va sublinia în continuare nevoia de a creşte cheltuielile guvernamentale, încercând în acelaşi timp să reducă orice consum de resurse considerat ca nefiind vital pentru prosperitatea Marii Britanii. Datoria britanică tocmai a trecut peste 2.000 de miliarde de lire sterline pentru prima dată şi este probabil să crească în timp ce restricţiile anti-COVID sunt menţinute. Cu toate că datoriile au crescut de la aproximativ 1.200 miliarde de lire sterline, Sunak nu se va întoarce la retorica „austerităţii” din era Osborne de acum un deceniu. Şi nici Marea Britanie nu se va reîntoarce în UE. Brexitul pune presiuni suplimentare pe finanţele statului. Ca economia britanică acum 10 ani erau multe din Europa şi din alte părţi ale lumii.

    În timp ce austeritatea nu era nimic nou, cifra de 90% a venit de la profesorul Carmen M. Reinhart, acum economist-şef şi vicepreşedinte la Banca Mondială, şi de la profesorul Kenneth Rogoff, economist de la Universitatea Harvard şi mare maestru la şah. Într-o lucrare celebră publicată  de Harvard în 2010, teoreticienii susţineau că „ratele mediane de creştere pentru ţările cu datorii publice de peste 90% din PIB sunt cu aproximativ un procent mai mici decât dacă datoriile ar fi mai mici; ratele medii de creştere sunt cu câteva procente mai mici”. În esenţă, dacă datoria unei ţări este prea mare, îngreunează creşterea economică, au concluzionat aceştia.

    „Numerele din spatele acestei cercetări de la Harvard s-au dovedit a nu fi corecte“, a spus pentru Newsweek Ian Stewart, economist-şef la Deloitte UK. „Nu prea ştiu care este raportul corect”. În cazul Japoniei, raportul depăşeşte 200%. Nu pledez pentru datorii atât de mari, dar această ţară a reuşit să trăiască cu atâta datorie.

    „Datoria este o problemă gestionabilă. Asta nu înseamnă că nu putem spune că nu există riscuri semnificative asociate cu acumularea de datorii – cele mai evidente fiind guvernele care încearcă să reducă povara reală a datoriilor prin inflaţie, defaulturi, o criză a datoriei care necesită o austeritate semnificativă – însă costurile de finanţare sunt atât de mici că aproape nu există.“

    Lucrarea de cercetare de la Harvard a fost analizată în cele mai mici amănunte de un student absolvent în 2013, într-o vreme în care comisarul Uniunii Europene pentru economie de atunci Olli Rehn şi republicanul Paul Ryan citau amândoi limita datoriei de 90% din PIB pentru a-şi justifica strategiile de austeritate. Au existat o serie de omisiuni şi neconcordanţe în cifre pe care Reinhart şi Rogoff le-au abordat într-un articol publicat în New York Times, spunând că „nu există nicio regulă care să se aplice oricând şi oriunde … Nicăieri nu am afirmat că 90% este un prag magic care transformă sorţii, aşa cum au sugerat politicienii conservatori.“

    Cercetarea a fost discreditată, dar viziunea din spatele ei nu era una nouă. În anii 1970, premierul britanic James Callaghan a ţinut un discurs în care a spus că „a-ţi deschide prin cheltuieli ieşirea dintr-o recesiune şi a majora rata de ocupare a locurilor de muncă prin reducerea impozitelor şi creşterea cheltuielilor guvernamentale” ar duce la inflaţie ridicată.

    Să fim într-o epocă în care această viziune este discreditată până într-acolo încât o versiune modernă a keynesianismului, teoria cheltuielilor crescute pentru a promova creşterea, este acum ceva practicat de majoritatea economiilor dezvoltate, în timp ce acestea suportă datorii de peste 100% din PIB?

    „Nu ne foloseşte la nimic să ne gândim la datorii ca fiind bune sau rele”, explică pentru Newsweek economistul Ethan Ilzetzki, profesor asociat la London School of Economics (LSE). „Datoria serveşte scopului de a permite ţărilor şi oamenilor şansa de a face lucruri mai degrabă la un moment ales de ei decât atunci când le vin banii. Acestea sunt exact tipul de vremuri pentru care datoria publică este concepută – război, pandemii, recesiuni masive.

    „Guvernele ar trebui să accelereze cheltuielile cu orice preţ, având în vedere circumstanţele actuale cauzate de profunzimea recesiunii cu care ne confruntăm şi îngrijorările legate de consecinţe.“

    Aceste consecinţe directe sunt greu de identificat. Una ar fi creşterea tensiunilor diplomatice în Uniunea Europeană şi, în special, în zona euro. Datoriile Greciei şi Italiei sunt deosebit de mari, iar Grecia a trecut deja printr-o serie de bailouturi atât din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI), cât şi a partenerilor din zona euro. Acest lucru este anterior COVID, dar situaţia actuală a exercitat o presiune crescută asupra ţărilor.

    „Oamenii au întrebat multă vreme despre Grecia”, spune Kim Darroch, fost reprezentant permanent al Regatului Unit la UE şi fost ambasador în SUA. „Îngrijorările par să fi dispărut, dar rămâne întrebarea: cum va plăti Grecia vreodată acea datorie?

    „Creşterea economiilor din sudul Europei, cum ar fi Spania, Portugalia şi Italia, pare încă destul de anemică şi trebuie să vă puneţi semne de întrebare cu privire la provocările economice. Apoi ai setul de provocări politice, cum ar fi Ungaria şi Polonia, astfel că în profunzimea  UE există fricţiune.“

    Legătura dintre ascensiunea populismului sau a partidelor de extremă dreaptă şi depresiune economică este una scrisă în cărţile de istorie – nazismul a ajuns popular din cauza Marii Depresiuni, ascensiunea lui Marine Le Pen în Franţa şi alegerea preşedintelui polonez Andrzej Duda sunt considerate un rezultat direct al crizei financiare din 2008. Este ceva ce liderii sunt dornici să evite de data aceasta.

    Cu pandemia de COVID pe cap, liderii UE au convenit crearea unui fond de 750 miliarde euro pentru a acorda subvenţii şi împrumuturi ţărilor cel mai dur afectate de pandemie. Acest lucru înseamnă efectiv că bugetele UE se dublează timp de cel puţin trei ani.

    „Decizia luată cu privire la uriaşul pachet de salvare cu mulţi bani germani în el a trecut de nişte linii roşii până acum inviolabile“, spune Kim. „Nemţii s-au opus transferului de resurse către ţările mai sărace din UE, dar acest pachet de resurse pare un mare pas în acest sens. Este poate ultimul mare act de politică de stat al cancelarului Angela Merkel.

    „Dacă actualul deceniu este unul de creştere scăzută, va pune o presiune imensă pe acele relaţii. Dacă te uiţi la provocările tehnice prin care trebuie să treci pentru a părăsi euro şi reporni propria economie, este ceva masiv, aproape imposibil, deci poate că nu există cale de ieşire. Sunt încrezător că UE va rezista.“

    Adevărul adevărat este că o mare parte din acest „tsunami” de datorie este politică. Dacă lumea este datoare cu 277.000 de miliarde de dolari, atunci lumea are şi un credit de 277 trilioane de dolari. Aceşti bani sunt datoraţi cuiva, aşa că, deşi este mult mai complicat în practică, dacă se trage linie diferenţa trebuie să fie zero.

    Spre exemplu, China s-a împrumutat cu 6,2 miliarde de dolari de la Banca Mondială între 2016 şi 2018, dar a dat cu împrumut mai mult de 700 de miliarde de dolari altor ţări. Acest lucru face din Beijing cel mai mare creditor oficial din lume, mai mare decât Banca Mondială şi FMI, iar acest statut ţine la fel de mult de politică pe cât de numerar. Noul Drum al Mătăsii este pavat cu datorii. La o scară mai mică, preşedintele ales al SUA Joe Biden urmăreşte ştergerea datoriilor studenţeşti, ceva aparent imposibil până acum. În aceste vremuri „fără precedent” se iau decizii „fără precedent” cu privire la cheltuieli. Şi este clar că vor fi câştigători şi învinşi atât din punct de vedere politic, cât şi financiar, în special în Europa. Dar dacă o naţiune câştigă, nu trebuie să piardă alta?

    „Bailouturile greceşti se află mai mult în domeniul politicii decât în economie”, spune profesorul Ilzetzki. „Zona euro în ansamblu poate suporta destul de uşor factura fiscală a Greciei. Însă există o mare problemă instituţională dacă zona euro încearcă în mod explicit acest lucru. „Datorită mărimii Greciei, problema este doar cât de mult sunt dispuşi să tolereze contribuabilii germani sau francezi. Îngrijorarea mai mare este dacă lucrurile se vor înrăutăţi în Italia. Acum vorbim despre bani reali şi o adevărată problemă economică, spre deosebire de una politică. Alţi membri ai zonei euro ar trebui să facă sacrificii economice reale şi substanţiale pentru a salva Italia şi va trebui să rişte sau să se gândească bine: se doreşte cu adevărat salvarea, măcar este posibilă?“.

    Grecia este undeva în jurul locului 50 în lume ca mărime a economiei. Italia este pe opt. „Economia italiană se confruntă cu una dintre cele mai întunecate perioade din istoria modernă”, spune Maartje Wijffelaars, economist la RaboResearch. Ea crede că guvernul nu va putea preveni venirea unui val de defaulturi pe obligaţiuni corporative, iar pentru băncile italiene imaginea „rămâne sumbră”.

    În cel mai pesimist scenariu, Italia nu reuşeşte să-şi revină la fel de repede ca partenerii săi europeni, datoria creşte rapid şi, pe măsură ce economia se clatină, se va putea observa ascensiunea politicienilor eurosceptici de dreapta, fapt ce va avea consecinţe în alegerile din 2023. Acest lucru ar complica şi mai mult acordurile de împrumut europene şi riscă să se adauge precedentelor  istorice stabilite de Germania, Polonia şi altele.

    „Este imposibil să fixezi un număr exact cu referire la cât  de probabil este să se întâmple”, spune Ilzetzki. „În acest moment, nu văd niciun motiv major de îngrijorare. Italia are avantajul că o mare parte a datoriilor sale sunt deţinute pe plan intern, în sistemul său de pensii şi în sistemul său bancar. Aceasta are propriile riscuri, dar cel puţin o protejează de orice panică de pe piaţă cu privire la datoria de stat. Dar ar putea exista surprize ca oriunde altundeva. Nu aş pune-o ca o probabilitate mare, dar acestea ar fi riscurile majore pe care le-aş fi examinat.“

    Multe se bazează pe cât de repede se recuperează cele mai mari economii ale lumii din criza COVID după lansarea unor vaccinuri. Literele care reprezintă forma redresării economice – W, V, L, U sau orice altceva – sunt vitale pentru nivelul datoriilor, deoarece cu cât o economie creşte mai repede, cu atât este mai mică datoria prin comparaţie.

    „Modelele noastre arată că economiei îi va trebui cea mai bună parte din următorii doi ani pentru a reveni cu nivelul activităţilor la cota de dinainte de criză”, spune Stewart. „Dacă te uiţi la nivelurile PIB-ului,  revenirea nu este una rapidă. Însă acum este mult mai bine dacă ne gândim la daunele cauzate de criza financiară din 2008, când i-a trebuit aproximativ cinci ani economiei să recupereze tot ce a pierdut.

    „Nu există un număr care să arate cu adevărat când datoriile devin nocive, dar există lucruri care vă fac să vă îngrijoraţi – dacă nu emiteţi datorii în propria monedă, dacă pieţele de obligaţiuni încep să vadă un risc mai mare în dumneavoastră ca emitent, dacă aţi avut un precedent de default – dar este mai bine să ne gândim la asta ca la un spectru. Acesta este un caz de manual în care este necesară datoria, dar în funcţie de fiecare ţară în parte.“

    Unul dintre principalele motive pentru care economiştii nu sunt îngrijoraţi este că ratele dobânzilor sunt la valori minime istorice. În Germania, guvernul se împrumută efectiv la dobânzi negative, aşa că va plăti înapoi mai puţin decât a împrumutat. Tendinţele pe termen lung arată o scădere a ratelor de dobândă şi majoritatea cred că ratele mici sunt aici pentru a mai sta o vreme. Acest lucru oferă guvernelor timp pentru a găsi o soluţie pentru echilibrarea economiilor.

    „Cel mai fericit mod de a echilibra este de a proiecta o recuperare puternică şi durabilă”, spune Walker. „Acest lucru chiar se întâmplă şi există situaţii în care datoria se reduce mai repede decât era de aşteptat. Scenariul de aur este o creştere economică foarte puternică, dar realitatea este că pentru majoritatea ţărilor va fi o combinaţie de creştere economică, creştere a impozitelor, reduceri ale cheltuielilor publice şi, eventual, acomodarea cu niveluri semnificativ mai ridicate de datorie în comparaţie cu PIB-ul pentru ceva timp. „

    Acest nivel mai ridicat al datoriei va fi în continuare de 277.000 de miliarde de dolari. Chiar şi înainte de COVID aproximativ 40% dintre ţările cu venituri mici erau expuse riscului de apariţie a unor probleme de rambursare, iar lumea a devenit mai îndatorată ca niciodată şi într-un ritm nemaivăzut în timp de pace.

    „Este uşor să transformăm acest număr în ceva înfricoşător şi există motive de îngrijorare, dar ar trebui să ne uităm în mod special mai degrabă la capacitatea oamenilor de a plăti înapoi, decât la numere generale”, spune Ilzetzki.

    „Economia din Marea Britanie are datorii de 100% PIB care vor creşte în viitor. SUA au un nivel similar şi dacă acea datorie ar fi să fie recuperată imediat, ţările respective ar trebui să le ofere creditorilor întreaga lor producţie din acel an. Acesta este un mod prea simplist de a pune problema şi ar fi imposibil să se întâmple aşa din cauza acordurilor în vigoare“.

    Şi, probabil, persoana care rezumă cel mai bine această problemă o putem găsi chiar în perioada celor mai dure cure de austeritate. Este chiar profesorul Reinhart:

    „În primul rând, când eşti
    într-un război, aşa cum a fost în Primul Război Mondial şi în cel de-al Doilea Război Mondial, te preocupă să câştigi războiul şi abia apoi îţi faci griji cu privire la modul în care vei plăti datoria”, a spus ea în Harvard Gazette. „Cred că analogia se aplică şi aici. Faceţi ceea ce trebuie să faceţi pentru a câştiga războiul şi apoi faceţi-vă griji în legătură cu banii. În anii care urmează o să ne facem griji destule“.

    Cât din datoriile 277.000 de miliarde de dolari va fi cu adevărat de natură să îngrijoreze, rămâne de văzut. Atâta timp cât ratele dobânzilor rămân scăzute şi strategiile pe termen lung sunt puse în aplicare, economiştii nu intră încă în panică, însă, aşa cum spune profesorul Ilzetzki, „este foarte greu să prezici momentul exact când se schimbă pofta de împrumuturi şi asta se poate întâmpla destul de brusc”.

  • Rusia vrea să îşi ia mâna de pe economie în 2021: Cheltuielile neplanificate au ajuns la 4,5% din PIB în 2020, dar anul viitor vrem să ne rezumăm la 1%

    Rusia vrea să reducă semnificativ sprijinul statului pentru economie în 2021, în contextul în care datoriile statului sunt în creştere ca urmare a măsurilor implementate pentru a combate şocul generat de pandemia de Covid-19, într-o lovitură economică dublată de prăbuşirea preţurilor la petrol, a anunţat Anton Siluanov, ministrul rus de Finanţe, citat de Reuters.

    Rămaşi fără opţiuni pentru a spori finanţele ţării, ruşii s-au împrumutat de două ori mai mult în 2020, au crescut taxele şi au majorat cheltuielile, într-o încercare de a domoli şocurile.

    Cheltuielile neplanificate au ajuns la 4,5% din PIB în 2020 şi vom reduce acest nivel până la 1% din PIB în 2021, a declarat Siluanov, marţi, în faţa jurnaliştilor.

    Cu toatea acestea, Siluanov a menţionat că banca de dezvoltare VEB ar putea cumpăra acţiuni prefernţiale în compania feroviară de stat pentru a-i furniza acesteia fondurile necesare în derularea unui program de investiţii.

    Ministrul de Finanţe a respins sugestia Băncii Mondiale de a opta pentru o consolidare fiscală mult mai graduală decât cea plănuită în prezent.

    „Dacă am continua aceeaşi politică de anul acesta am ajunge să scoatem bani din economie…Nu putem retrage toată lichiditatea din piaţă şi să finanţăm cheltuielile”.

    Ministerul de Finanţe a atras circa 5.300 miliarde de ruble, adică aproape 72 miliarde de dolari, prin vânzarea de titluri de trezorerie pe piaţa internă, majoritatea fiind cumpărate de băncile mari, ceea ce a deteriorat nivelurile de lichiditate ale rublei în sistemul interbancar.

    Datoria raportată la PIB a ajuns la 20% în Rusia, un nivel pe care ministerul a anunţat că nu vrea să îl depăşească.

    Silluanov insistă că statul nu vrea să crească taxele, repetând retorica din anii anteriori, însă această promisiune nu l-a împiedicat să majoreze taxele anul acesta în anumite sectoare, precum şi nivelul impozitelor pentru ruşii care câştigă peste un plafon care se situează la circa 67.800 de dolari pe an.

    Revenirea înregistrată de petrol pe final de an va ajuta Rusia să se încadreze într-un deficit bugetar de 3,9% din PIB în 2020, în comparaţie cu nivelul de 4,4% previzionat anterior, conform ministrului de Finanţe.

  • Anunţul FULGER despre care nu vorbesc politicienii români. 12.000 de români ar putea afla că sunt ŞOMERI duminică

    ♦ România produce haine, fibre textile şi încălţări în valoare de 22 mld. lei (4,4 mld euro) anual, adică echivalentul a 2% din PIB, industria având o pondere de circa 1,3-1,4% în totalul cifrei de afaceri a mediului de bussiness local în 2019 ♦ Piaţa locală este unul dintre cei mai mari producători de profil din Europa şi chiar din lume.

    Un Brexit fără acord ar putea lăsa 130.000 de croitorese şi cusăto­re­se din Europa fără loc de muncă, iar Româ­nia ar fi a treia cea mai afectată ţară, arată un raport al Confederaţiei Eu­ropene a Producătorilor de Haine şi Textile.

    Mai exact, 12.000 de locuri de mun­că din industria textilă din Româ­nia ar putea fi în pericol în condiţiile în care premierul Marii Britanii Boris John­son, nu ajunge la niciun acord cu Ursula von der Leyen, preşedintele Co­misiei Euro­pene, în negocierile pri­vind rela­ţiile bilaterale post-Brexit. Părţile au anun­ţat prelungirea discu­ţi­ilor până du­mi­nică în încercarea de a găsi o soluţie cu care să fie de acord am­bele „echipe“.

    Riscul pentru un Brexit fără acord este însă mare, iar acest lucru pune pre­siune pe industria textilă eu­ro­peană care livrează masiv către Marea Britanie, ţară care a dat lumii unele dintre cele mai importante bran­duri de mo­dă, de la Asos la Marks & Spencer sau Primark.

    „Producţia de haine, încălţăminte şi textile se va nu­mă­ra printre cele mai afec­tate industrii de un Brexit fără acord dat fiind că peste 100.000 de locuri de muncă din UE şi alte aproape 30.000 de joburi din Marea Britanie ar putea dispărea“, potrivit unui anunţ al Confederaţiei Europene a Producăto­rilor de Haine şi Textile (Euratex) care a rea­lizat un studiu de im­pact împre­ună cu Uni­versitatea din Leuven.

    Mai bine de 10% din totalul aces­tor peste 100.000 de lo­curi de muncă pier­dute din UE ar fi în România, unul dintre cei mai mari producători de îm­bră­că­minte şi în­căl­ţă­minte din Eu­ropa şi nu numai.

    Piaţa locală produce hai­ne, fibre textile şi încălţăminte în valoare de 22 mld. lei (4,4 mld. euro) anual, adică echi­valentul a 2% din PIB, industria având o pondere similară (circa 1,3-1,4%) în totalul cifrei de afaceri a mediului de bussiness local în 2019. Mai mult, în domeniu, pentru cele peste 10.000 de firme active în producţia de textile, îmbrăcăminte şi încălţăminte, lucrează peste 100.000 de oameni.

    Astfel, în cazul unui Brexit fără acord, Italia, România şi Portugalia ar avea de suferit cel mai mult din blocul co­munitar, fiecare urmând a pierde 27.000, 12.000 şi respectiv 11.000 de lo­curi de muncă. Asta înseamnă că în Italia mai bine de un sfert dintre angajaţii din domeniu şi-ar pierde jobul, pe când în România ponderea e de 12%, potrivit Euratex.

    Unele dintre cele mai mari fabrici de textile din România, precum Alison Hayes şi Oztasar, dar şi altele mai mici, pro­duc haine pentru marile grupuri brita­nice de modă, unele unităţi de pro­ducţie locale având pe lista de clienţi doar branduri din Marea Britanie.

    „Fabricile care lucrează pentru bran­duri britanice se confruntă cu pro­ble­me majore, au redus numărul de sala­riaţi şi pentru că nu mai au comenzi se gân­desc chiar să închidă din 2021. Brita­ni­cii aveau multe branduri care îşi lucrau co­lecţiile în România. Piaţa de textile re­sim­te punctual efectele acestor falimente şi insolvenţe (Debenhams şi Arcadia – n.red.), dar mai mult efectele Brexitului“, spu­nea recent designerul Irina Schrotter care are la rândul său două fabrici de tex­tile. Ea nu lucrează cu branduri britanice.

    România a fost încă de dinainte de anii ’90 una dintre cele mai importante destinaţii de producţie de textile şi încălţăminte pentru marile branduri atât mass market, cât şi de lux.

  • Nicu Marcu, preşedinte ASF: Sectorul pensiilor private este piaţa financiar-nebancară cu cea mai mare pondere în PIB, în jur de 7%

    Nicu Marcu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), spune că sectorul pensiilor private este piaţa financiar-nebancară cu cea mai mare pondere în Produsul Intern Brut (PIB), în jur de 7%.

    “Sectorul pensiilor private este piaţa financiar-nebancară cu ponderea cea mai mare în PIB a activelor, tinde să atingă la final de T3/2020 în jur de 7% din PIB. Este destul de mult având în vedere că în comparaţie cu piaţa de capital şi piaţa asigurărilor, piaţa pensiilor private a intrat în funcţiune mai târziu. Putem spune că în acest moment au un randament destul de bun care depăşeşte nivelul de garantare şi ,de aceea, atât Pilonull II, cât şi Pilonul III sunt nişte fonduri de pensii private care sunt destul de tentante pentru populaţie”, spune Nicu Marcu într-o conferinţă de presă organizată miercuri de Autoritate.

    Fondurile de pensii private din România, atât cele obligatorii (Pilon II) cât şi cele facultative (Pilon III), au ajuns la o pondere de 6,53% din produsul intern brut (PIB) la T2/2020, nivel mai mult decât dublu faţă de cel din 2014, arată datele Autorităţii de Supraveghere Financiară de la octombrie 2020.

    “Am mai spus şi la începutul mandatului meu, sectorul de pensii private este cel mai bine reglementat sector. Legiuitorul a fost foarte grijuliu cu acest sector şi prin legea de funcţionare a pensiilor private a reglementat foarte bine acest lucru, nelăsând la întâmplare contribuţiile pe care oamenii le au pentru cele două piloane de pensii. În permanenţă de la înfiinţarea pensiilor private, activele pensiilor private au crescut exponenţial, putem spune în acest moment că rata de creştere a activelor fondurilor pensiilor private a ajuns la 19%”, mai spune Nicu Marcu.

    Astfel, cu active totale de circa 68,5 mld. lei la iunie 2020 (66 mld. lei pe Pilon II şi 2,6 mld. lei pe Pilon III), fondurile de pensii private au ajuns să aibă o contribuţie mai mare în economia românească faţă de organismele de plasament colectiv (OPC), de exemplu fondurile mutuale.

    Practic în ultimii şase ani s-a produs o rocadă, în contextul în care OPC aveau 5,9% pondere în PIB în 2014, iar fondurile de pensii de 3%, pentru ca la T2/2020 OPC-urile să aibă 3,85% iar fondurile de pensii 6,5%.

    Dan Armeanu

     

  • Cum se creditează companiile în pandemie

    Evoluţia creditării companiilor este strâns legată de evoluţia PIB, de politicile publice, de stimulii economici activi în piaţă şi în general de sentimentul general de afaceri din economia românească şi europeană. Cum va evolua aceasta în contextul pandemic, potrivit previziunilor lui Dragoş Mirică, director general adjunct al diviziei corporate la OTP Bank?

    Activitatea de creditare a OTP Bank a fost marcată de o creştere în primele nouă luni ale anului 2020, cu 7% din stocul de credit destinat segmentului corporate, prin care s-au finanţat atât clienţii existenţi, cât şi noi oportunităţi de colaborare cu companii aflate pe creştere cu o situaţie financiară bună, a explicat Dragoş Mirică, director general adjunct al diviziei corporate la OTP Bank, subsidiara de pe piaţa românească a celui mai mare grup bancar din Ungaria. „În fapt, am implementat un număr semnificativ, de peste 150 de credite noi acordate, care însumează o valoare echivalentă de peste 1 miliard lei. În acelaşi timp, am susţinut companiile afectate de pandemie prin moratoriile public şi privat. De asemenea, suntem o bancă cu participare foarte activă în cadrul programul IMM Invest.”

    Din punctul de vedere al creditării companiilor, evoluţia acestui segment este strâns legată de evoluţia PIB, de politicile publice, de stimuli economici activi în piaţă şi în general de sentimentul general de afaceri din economia românească şi europeană, a mai adăugat Dragoş Mirică. „Întrucât creditarea este influenţată direct de cei trei piloni importanţi ai creşterii PIB, respectiv invesţiile publice şi private, consumul intern şi exporturile, ne vom orienta activitatea comercială către acei vectori de creştere. Estimăm o creştere a pieţei creditului pentru companii de 2-3% în 2021. Având în vedere strategia noastră de creştere a cotei de piaţă, ne propunem pentru anul viitor o creştere de 10% a stocului de credite corporate. Evident, atingerea acestui obiectiv ambiţios depinde în primul rând de evoluţia per ansamblu a economiei româneşti, dar şi de capacitatea noastră de a atrage acele tranzacţii şi acei clienţi care corespund strategiei noastre de dezvoltare”, a explicat Dragoş Mirică. În acelaşi timp, băncile au un rol important în revitalizarea economică prin intermediul creditării active şi prudente a mediului de afaceri, implicit prin creşterea gradului de intermediere financiară.

    Din perspectiva ratelor de dobândă aplicabile creditelor, acestea sunt influenţate de mulţi factori precum riscul tranzacţiei şi al debitorului, structura financiară a tranzacţiei, lichiditatea din piaţă, raportul dintre cererea şi oferta de fonduri, concurenţa, riscul de ţară sau sector.

    „O tendinţă observată în ultima perioadă este presiunea pe ratele de dobândă oferite de băncile comerciale la creditele corporate. Marjele de dobândă oferite clienţilor noştri sunt individualizate, în funcţie de parametrizarea tranzacţiei, profilul de risc, precum şi a altor factori definitorii în analiza complexă întreprinsă de colegii din aria de vânzări”, susţine Dragoş Mirică.

    Divizia de clienţi corporate a OTP Bank administrează portofoliul de clienţi şi grupuri de clienţi persoane juridice a căror cifră de afaceri anuală consolidată depăşeşte 5 milioane de euro, iar în funcţie de volumul de creditare, cele mai finanţate cinci sectoare sunt agricultura, producţia, comerţul, segmentul finanţărilor imobiliare şi construcţiile, a mai adăugat  directorul general adjunct al OTP. Comparativ cu criza financiară anterioară, în acest nou context cauzat de pandemia de COVID-19 se resegmentează multe paliere nu doar economice, ci şi sociale, a mai adăugat Dragoş Mirică. „Dacă acum mai bine de un deceniu ne confruntam cu o criză financiară faţă de care pieţele şi contextul macroeconomic, prin intermediul autorităţilor competente, au furnizat sistemului financiar lichiditatea necesară, acum, în acest nou context cauzat de pandemia de Covid-19, se resegmentează multe paliere nu doar economice, ci şi sociale. Impactul acestor schimbări se va face simţit la nivelul modelelor de afaceri caracterizând începutul unei noi paradigme din acest punct de vedere.”

    Amplitudinea şi durata acestor fenomene de schimbare va depinde de viziunea clasei antreprenoriale, de reacţia consumatorilor, dar şi de politicile guvernamentale şi ale Comisiei Europene prin programele de incluziune economică, este de părere directorul general adjunct al diviziei de corporate OTP Bank. „Toate aceste mecanisme trebuie să funcţioneze într-un cadru stabil şi predictibil, din perspectiva cadrului de reglementare. Acum, mai mult ca oricând, dozajul optim, eficienţa şi prudenţa măsurilor de management şi educaţia financiară pot face diferenţa cu privire la calea câştigătoare pe care economia o are de urmat.” Cu toate acestea, Dragoş Mirică are convingerea că sistemul bancar românesc este robust, pregătit şi capabil să reziste unor provocări precum pandemia de COVID-19.

    „După cum ştiţi, sistemul bancar este printre cele mai reglementate activităţi din România şi din lume. Sistemul bancar românesc este foarte competitiv, dar şi prudent. Prin respectarea cadrului de reglementare, băncile contribuie la crearea şi menţinerea încrederii. Relaţia bancă-client este o relaţie de încredere. Acest lucru nu se va schimba.”

    Strategia OTP Bank România are în centrul său programul APOLLO, acesta fiind programul băncii de transformare şi optimizare la nivel de bancă. „Prin intermediul acestui program, ne propunem ca până la finalul anului 2024 să ne dublăm cota de piaţă, respectiv să deţinem o cotă de piaţă de 5%, prin dezvoltarea tuturor segmentelor de clientelă (persoane fizice, IMM, segmentul corporate şi large corporate). Introducem linii de business noi, precum cea dedicată microîntreprinderilor, dar investim şi în creşterea numărului de clienţi activi şi vrem să oferim o experienţă completă pentru clienţii nostri, experienţă centrată pe nevoile şi aşteptările acestora”, a explicat Dragoş Mirică.

    Una din provocările băncii a fost capacitatea de adaptabilitate a angajaţilor la noul mod de lucru în regim de telemuncă. „Astăzi, prin investiţiile realizate în aria de IT, am atins o capacitate ridicată de desfăşurare a activităţii în regim de telemuncă în toate ariile de activitate, atât la nivel de centrală, cât şi în reţea. Toate investiţiile menţionate au scopul de a aduce funcţionalitate cu maximum de confort pentru clienţii nostri. În acest sens, am implementat cu succes mecanisme de plată «full remote» în mediul online, am investit semnificativ în noua platformă de Internet Banking OTP Direkt şi am lansat o nouă versiune a aplicaţiei mobile. Totodată am pus la dispoziţia clienţilor posibilitatea semnării documentelor în relaţia bancă-client prin intermediul semnăturilor digitale certificate extinse”, spune Dragoş Mirică.

    Profitul consolidat al OTP Bank la finalul primelor nouă luni din 2020 a ajuns la 39 de milioane de lei, cu 50,6% mai puţin comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.  Activele băncii se situau la un nivel de 14,2 miliarde de lei la finalul lunii septembrie 2020, în creştere cu 14% faţă de finalul lunii septembrie 2019. Veniturile totale ale OTP Bank România au crescut cu 11% în primele nouă luni din 2020, comparativ cu primele nouă luni din 2019, în timp ce cheltuielile operaţionale au înregistrat un avans de 19%, până la 314 milioane de lei.

  • Alegeri parlamentare 2020. Câştigătorul nu ia nimic. Cu toate acestea, nu este nimic pierdut, totuşi, iar, cu înţelepciune, recuperarea va fi mai uşoară

    Viitorul guvern va moşteni un deficit bugetar de 10% din PIB şi o datorie publică de 45% – 47% din PIB, cu zece puncte procentuale peste ceea ce aveam acum un an. Datoria publică va creşte şi în anii ce vin şi va veni vremea în care, orice guvern, va trebui să ia o decizie care, de obicei, îi îngroapă pe oamenii politici: să taie din cheltuieli.

    „Winner Takes Nothing“ – «Învin­gătorul nu ia nimic» – este o carte de nuvele a lui Hemingway care a încân­tat copilăria multora. Acum, dacă ale­ge­rile s-ar traduce în poveşti, s-ar pu­tea spune că nu este o fericire să câştigi ale­gerile într-o criză atât de gravă. Desigur, să ai un mandat parla­mentar este ceva pentru tine, dar să gestionezi o criză pentru ceilalţi este altceva.

    Totuşi, soluţii sunt, chiar dacă pă­rem, cum­va, părăsiţi de soartă. Viitorul guvern va tre­bui să fie „probusi­ness“: „Businessul pri­vat este cel care asigură fon­du­rile publice – bani pen­tru şcoli şi spitale – ni­meni altcineva“, spu­ne Florin Pogonaru, pre­şedintele AOAR. Susţinerea trebuie să meargă spre afacerile care aduc valoare adăugată mai mare (nu mare, ci un pic mai mare) astfel încât veniturile în plus ale statului să meagră şi spre reducerea datoriei publice, adaugă el.

    Soluţia este o politică fiscală pe 3 – 4 ani. Totuşi, nu putem continua fără o ajustare fiscală, spune economistul Laurian Lungu: „Trebuie reduse cheltuielile cu salariile bugetarilor. Nu trebuie tăiate salariile, dar nici nu mai trebuie majorate. Suntem într-o criză gravă. Suntem, practic, cu spatele la zid.“

    Această ajustare fiscală este însă monstrul de sub patul oricărui politician. Greu de făcut, aşadar.

    Economistul Dra­goş Cabat spune cu voce tare ceea ce nimeni nu vrea să zică: Ne plângem de veni­turile mici la buget, dar nimeni nu se uită la nişele fiscale, prea multe. IT-ul nu plăteşte impozit pe venit, constructorii nu plătesc, ăla nu plăteşte, celălalt nu plăteşte, dar toată lumea se plânge că statul nu-i dă destul şi că spitalul nu este dotat.

    Veniturile fiscale din care statul trebuie să hrănească milioane de burţi sunt cele mai mici din UE. În aceeaşi vreme, ştirile din spitale/primării cu cheltuieli aiuritoare sunt aproape de necrezut. Veniturile mici şi cheltuielile imense, acestea sunt sfidările guver­nului viitor.

    Va fi greu. Guvernul viitor moşte­neşte un deficit bugetar de 10% din PIB şi o datorie în creştere uriaşă, de 120 mld. lei în acest an. Nu există soluţie în afara unei ajustări a chel­tuielilor statului, fapt ce-i va mătura din funcţii pe mulţi din cei ce azi îşi savurează victoria.

  • Cele mai bogate 20 de familii din Asia controlează 463 de miliarde de dolari, de două ori mai mult decât PIB-ul României

    Cele mai bogate 20 de familii din Asia controlează aproximativ 463 de miliarde de dolari, de două ori mai mult decât produsul intern brut (PIB) al României, transmite Bloomberg. Potrivit datelor Comisiei Europene, România a avut o pondere a contribuţiei în PIB-ul Uniunii Europene de 1,6% în 2019 – 223 de miliarde de euro – şi ocupă locul 14 în UE la acest capitol, peste Portugalia şi Grecia.

    Între timp, pe locul 5 în topul celor mai bogate familii asiatice se găseşte familia sud-coreeană Lee, care deţine o avere de 26,6 miliarde de dolari datorită grupului Samsung. Fostul preşedinte al companiei, Lee Kun-hee, a murit spre sfârşitul lunii octombrie la 78 de ani.

    Locul 4 este ocupat de familia Hartono, din Indonezia, care conduce brandul de ţigări Djarum şi Bank Central Asia, printre altele. Per total, membrii familiei înregistrează o avere de circa 31,3 miliarde de dolari.

    Familia thailandeză Chearavanont ocupă a treia poziţie în clasament, cu o avere estimată la 31,7 miliarde de dolari, deţinând unul dintre cele mai mari conglomerate alimentare din lume – Charoen Pokphand Group.

    Podiumul este continuat de familia Kwok din Hong Kong. Cu o istorie de aproape 60 de ani în imobiliare, compania Sun Hung Kai Properties le-a oferit membrilor familiei Kwok o avere de 33 de miliarde de dolari.

    Pe primul loc se găseşte familia indiană Ambani care conduce Reliance Industries, un conglomerat din industriile telecom şi petrolieră. Membrii familiei deţin o avere de peste două ori mai mare decât cei aflaţi pe locul doi, mai precis 76 de miliarde de dolari. Preşedintele companiei, Mukesh Ambani, are o avere de 74 de miliarde de dolari, conform Bloomberg Billionaires Index.

     

  • Vor putea economiile UE creşte suficient de puternic pentru a-şi plăti munţii de datorii?

    Pandemia de coronavirus pune sub presiune sustena­bilitatea unor economii europene, determinându-i pe unii să susţină că creşterea economică şi susţinerea monetară venită din partea BCE nu vor fi suficiente şi că datoriile publice ar trebui renegociate, scrie Euractiv.

    UE se chinuie să depăşească cea mai profundă criză din istoria sa de şapte decenii, criză care a erodat creşterea economică şi a trimis datoriile publice la niveluri record.

    În ultima criză financiară, datoria publică din UE (fără UK) a crescut cu 20 de puncte la 86,6% din PIB. Cu niveluri încă ridicate ale datoriilor din criza anterioară, datoria publică la nivelul UE este aşteptată să urce cu 15 puncte în acest an până la 95% din PIB.

    Această povară va fi îndeosebi una grea pentru mai multe ţări, ridicând semne de întrebare privitoare la sustenabilitatea economiilor acestora pe termen mediu şi lung, avertiza Comisia Europeană la începutul lunii noiembrie.

    Economiştii sunt de acord că datoria publică este sustenabilă atâta vreme cât economiile cresc peste costurile finanţării datoriei, un scenariu posibil graţie intervenţiilor BCE.

    Ţările cu probleme pot conta pe susţinerea BCE. Angel Talavera de la Oxford Economics arată că „BCE nu este aşteptată să majoreze dobânzile în viitorul apropiat“ având în vedere tendinţa inflaţiei. „Datoriile ridicate sunt o problemă pe care va trebui s-o abordăm în cele din urmă, însă nu deocamdată“, potrivit acestuia.

    „Creşterea este singura soluţie credibilă şi sănătoară“, susţine Maria Demertzis, director adjunct al think tank-ului Bruegel.

    Chiar dacă BCE îşi va menţine stimulentele monetare pe termen mediu, unele voci argumentează că creşterea nu va fi suficientă pentru a surmonta volumul uriaş de noi datorii.

    Angel Talavera de la Oxford Economics este mai preocupat de datoriile private decât de nivelul celor publice din cauza riscului de defaulturi şi potenţialul impact asupra sectorului bancar.

    Pandemia a afectat puternic companiile, în special pe cele din sectoarele de turism, restaurante şi retail. Companiile au rămas pe linia de plutire graţie măsurilor adoptate de guverne.

    „Garanţiile guvernamentale pentru credite şi moratoriile privind falimentele au evitat un val pe scară largă de defaulturi în rândul companiilor nonófinanciare, însă un număr important de firme ar putea fi obligate să depună cerere de protecţie împotriva falimentului dacă măsurile vor fi retrase prea curând sau în cazul în care condiţiile de creditare bancară se înăspresc“, avertiza BCE într-un raport recent.

    Demertzis de la Bruegel crede că lecţia din criza trecută este că „cu cât datoriile private sunt restructurate mai rapid, cu atât va fi mai bine pentru toate părţile“.

  • Şi nu COVID-19 este problema cea mai gravă. România cheltuieşte cu sănătatea 5,5% din PIB, cel mai puţin din Uniunea Europeană. Media europeană a cheltuielilor cu sănătatea este de 9,9% din PIB

    România a cheltuit aproape cel mai puţin cu sănătatea dintre statele membre ale Uniunii Europene, ca pondere în PIB. În 2018, cele mai recente date ale Eurostat, biroul european de statistică, România a cheltuit cu sănătatea 5,5% din PIB, în vreme ce media europeană este de 9,9% din PIB.

    Spre comparaţie, bulgarii cheltuiesc cu sănătatea aproape 7,4% din PIB, în vreme ce Ungaria cheltuieşte că sănătate 6,7% din PIB.

    Pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol este, în aparenţă, Luxemburg, care a cheltuit cu sănătatea 5,3% din PIB în 2018. În realitate este însă România, pentru că micul stat din Uniunea Europeană are puţin peste 600.000 de locuitori (3% din populaţia României) şi un PIB de 60 de mld. de euro, adică 30% din PIB-ul României în acelaşi an. Practic, pe cap de locuitor, Luxemburgul a cheltuit peste 5.200 de euro cu sănătatea în 2018, în vreme ce România a cheltuit de aproape 10 ori mai puţin – 580 de euro pe cap de locuitor.

    În medie, în UE, cheltuielile cu sănătatea s-au ridicat la 9,9% din PIB în 2018. În rândul statelor membre ale UE, cele mai mari ponderi s-au înregistrat în Germania (11,5% din PIB) şi Franţa (11,3%), urmate de Suedia (10,9%) .

    În raport cu dimensiunea populaţiei, cheltuielile sănătatea au fost cele mai mari în Danemarca (5.260 de euro pe cap de locuitor), Luxemburg (5.200  de euro) şi Suedia (5.000 de euro) în 2018, în timp ce la polul opus se află Bulgaria (590 de euro) şi România (580 de euro).

  • Datoria externă publică şi privată a României a crescut cu 7,5 mld. euro şi a ajuns la 117 mld. euro, după o creştere cu 25% a datoriei publice. Datoria privată externă a scăzut

    ♦ Finanţele au ieşit de 3 ori pe pieţele externe şi au împrumutat circa 9 mld. de euro în pandemie ♦ Datoria publică externă a ajuns la 49,3 mld. de euro în septembrie.

    Datoria toală externă a României, publică şi privată, a ajuns la 117 mld. euro în primele 9 luni din an, după o creştere cu 7,5 mld. euro. Datoria publică externă a României a adus creşterea, după ce s-a majorat cu 25%, până la 49,3 mld. euro, arată datele publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR).

    Finanţele au ieşit de trei ori pe pieţele externe de la începutul anului. Creşterea datoriei publice directe a venit din emisiunile de obligaţiuni ale Ministerului Finanţelor Publice în valoare 6,3 miliarde euro şi de 3,3 miliarde dolari (circa 2,8 mld. euro), precum şi din împrumuturile nete efectuate în contul datoriei publice directe în valoare de 564 milioane euro.

    Pe de altă parte, datoria privată, deţinută de bănci şi companii, a ajuns la 33 mld. euro, în scădere cu 600 mil. euro faţă de nivelul înregistrat la 31 decembrie 2019.

    Din volumul total, datoria externă pe termen lung a însumat 83,6 miliarde euro, cu 12,5% mai mult faţă de nivelul din decembrie 2019, iar datoria externă pe termen scurt s-a redus cu 5,2%, până la 33,6 miliarde euro.

    România a ajuns la o datorie publică internă şi externă de 451 mld. lei în septembrie, adică aproape 43% din PIB pe metodologia europeană. Guvernul a ieşit de trei ori pe pieţele externe în acest an şi de mai multe ori pe pieţele interne, dar s-a finanţat şi prin populaţie, prin emisiuni de titluri de stat Fidelis.