Tag: nastere

  • Câţi bani puteai să faci dacă ai fi investit în Apple în loc să ai un copil

    „Te-ai întrebat vreodată cât de diferită ar fi fost situaţia ta financiară dacă ai fi investit în acţiuni Apple în loc să ai un copil?”, este întrebarea cu care te întâmpină pagina site-ului WhatIfIBoughtAppleInstead.

    Acesta este un site care invită părinţii să introducă luna de naştere a copilului lor, venitul familiei şi valoarea taxelor pentru educaţie, dacă acestea au fost deja plătite. Ulterior, site-ul calculează câţi bani ar fi făcut dacă ai fi investit toţi aceşti bani în acţiuni Apple.  Există o limitare majoră, – Apple nu şi-a făcut datele publice până în decembrie 1980, iar calculatorul face calculele doar pe baza datelor începând cu 1981. Deci, în cazul în care copilul s-a născut înainte de 1980, aplicaţia nu funcţionează.

    Un exemplu pentru familiile din SUA ar fi următorul –în cazul în care părinţii au în jur de  111.000 de dolari venit brut al familiei, care ar fi plătit o medie de 50.000 de dolari anual, timp de patru ani, la un colegiu privat, pentru un copil născut în ianuarie 1981, ar fi investit în Apple din acel moment, ei ar deţine acum peste de 48 de milioane de dolari în acţiunile Apple. Această cifră până la 34,3 milioane de dolari pentru familiile cu venituri medii, care câştigă între 64.000 de dolari şi 110.000 de dolari în total venituri.

    „Cu toate acestea, nu ai fi avut copilul iubit. E frumos să fii bogat, dar nu uita că banii nu sunt totul”, se încheie, însă, articolul publicat pe Fortune.com. 

  • Secretele celui mai sănătos stil de viaţă din lume în 2017. Top 5 ţări în care să trăieşti

    “Cizma” Europei, înconjurată de cinci mări, este ţara cu cei mai sănătoşi oameni de pe Pământ. 163 de state au fost analizate de cei de la Bloomberg, iar concluzia a fost că un copil născut în Italia are cele mai mari şanse să ajungă octogenar.

    Un factor major care contribuie la starea excelentă de sănătate a locuitorilor acestei ţări este dieta.

    Care sunt secretele celui mai sănătos stil de viaţă din lume aflaţi pe www.gustarte.ro.

  • S-a urcat în maşină şi a plecat în California în căutarea succesului. Acum are o avere de aproape 50 de miliarde de dolari. Cum a reuşit

    Numele Ellison a fost adoptat de tatăl său în onoarea punctului prin care a intrat în Statele Unite, Ellis Island. La vârsta de nouă ani, Ellison a făcut pneumonie, iar mama sa l-a dat unchilor spre adopţie. El nu şi-a mai întâlnit mama biologică până la vârsta de 48 de ani.

    Deşi părinţii săi adoptivi, fiind evrei, mergeau în mod regulat la sinagogă, Larry Ellison a rămas un sceptic din punct de vedere religios pentru întreaga viaţă.  El a declarat: „Deşi cred că sunt religios într-un anumit sens, există anumite dogme în cadrul iudaismului cu care nu mă identific. Nu cred că sunt reale. Sunt poveşti frumoase şi îi respect pe cei care le cred, însă eu nu am nicio dovadă în sensul acesta„. El spune totuşi că are o „poveste de dragoste„ cu Israelul, dar nu una bazată pe credinţă, ci una bazată pe spiritul inovator al statului iudaic, mai ales în domeniul tehnologiei.

    După ce a terminat liceul a urmat cursurile Universităţii din Illinois, însă a renunţat în al doilea an de facultate atunci când mama sa adoptivă a murit. A mai încercat la Universitatea din Chicago, dar a renunţat din nou după un singur semestru. În 1966, la 22 de ani, Ellison s-a mutat în California în căutarea succesului. A trecut dintr-o slujbă în alta, ocazie cu care a început să înveţe programare.  

    În anii ‘70, Ellison a început să lucreze pentru Ampex Corporation. Unul dintre proiectele sale a fost realizarea unei baze de date pentru CIA, pe care el a numit-o Oracle. În 1977, a fondat alături de doi parteneri Software Development Laboratories (SDL) cu o investiţie iniţială de 2.000 de dolari. În anul 1982, SDL şi-a schimbat numele în Oracle Systems Corporation şi a lansat prima versiune a produsului, numită Oracle 2.

    Oracle a crescut foarte repede, iar în 1986 Oracle s-a listat la bursă şi a raportat venituri de 55 milioane de dolari. Nu totul a mers ca pe roate şi în 1990 Ellison a trebuit să concedieze 400 de oameni (10% din angajaţi) din cauza a ceea ce a numit ca fiind “o greşeală de afaceri incredibilă”. 

    După ce a reparat greşeala, se spune că Oracle era aproape de faliment. În acelaşi timp, concurenţii Oracle înghiţeau din cota de piaţă a Oracle. 

    În 1997, după întoarcerea lui Steve Jobs la Apple, Ellison a fost numit director al companiei. El a păstrat funcţia până în 2002, când a declarat că „programul nu îmi mai permite să particip la suficiente şedinţe pentru a-mi putea îndeplini rolul de director„.

    Larry Ellison a reacţionat atunci când Hewlett-Packard l-a concediat din funcţia de CEO pe bunul său prieten Mark Hurd, spunând că „HP a făcut cea mai gravă eroare de personal de când idioţii din boardul Apple l-au dat afară pe Steve Jobs„. Ulterior, Hurd a fost angajat în funcţia de copreşedinte al Oracle.

    În prezent, potrivit Forbes, Larry Ellison este al cincilea cel mai bogat om din SUA şi al şaptelea din lume, cu o avere estimată de 49,3 miliarde de dolari. Wall Street Jounal l-a desemnat ca fiind cel mai bine plătit CEO din ultima decadă, cu compensaţii totale de 1,9 miliarde de dolari.

    Ellison deţine acţiuni în cadrul Salesforce.com, NetSuite, Quark Biotechnology şi Astex Pharmaceuticals. În 2012, el a cumpărat 98% din suprafaţa unei insule din Hawaii, deţinută anterior de David Murdock.

  • În urmă cu 10 ani au pornit o şcoală cu 5 elevi, iar acum au peste 450 de elevi şi venituri de 3,2 milioane de euro

    „Am început în urmă cu 10 ani, în mansarda unei vile din Pipera, cu o clasă I cu cinci elevi. Atunci, în 2007, planul nostru de dezvoltare includea doar ciclul primar”, spune Diana Segărceanu, cofondator şi director executiv al Avenor College. Primele investiţii au fost făcute din resursele proprii, însă odată cu extinderea au apelat şi la credite. La trei ani de la debutul afacerii au deschis şi ciclul gimnazial şi s-au mutat în actualul campus din Băneasa, „în spaţii construite special pentru a corespunde, atât funcţional, cât şi estetic, necesităţilor unei instituţii de învăţământ moderne”, spune antreprenoarea. 2015 a fost anul când au lansat şi Liceul Internaţional Avenor, care respectă programa Cambridge International Examination.

    „De la înfiinţare, investiţia a fost continuă, de la un an la altul, iar până în acest moment se ridică la peste 4,5 milioane de euro”, spune Segărceanu. Tot ea povesteşte că una dintre cele mai mari dificultăţi a fost, de-a lungul timpului, recrutarea profesorilor; au apelat la de cele mai multe ori la ajutorul consultanţilor externi de resurse umane. Au creat, de asemenea, un profil al profesorului de la Avenor College, pe care îl urmează atât în procesul de recrutare, cât şi în cel de evaluare a performanţelor acestora. „Noi căutăm oameni temerari în această meserie, care sunt dedicaţi şi pasionaţi, au obiective foarte clare, au noţiunile pedagogice şi psihologice necesare pentru a-i putea ghida pe copii. Şi, nu în ultimul rând, ne împărtăşesc valorile şi principiile. Nu-i găsim uşor, dar suntem perseverenţi şi-i căutăm mereu, avem un proces de recrutare continuu, care durează 365 de zile”, explică Diana Segărceanu strategia de recrutare a cadrelor didactice.

    În cadrul şcolii Avenor, elevii parcurg programa şcolară naţională, însă diferenţa faţă de alte şcoli cu profil similar este că structura acesteia este creată astfel încât să fie centrată pe elev şi adaptată la nevoile de învăţare individuale. Profesorii folosesc strategii educaţionale complementare, materiale didactice diverse şi interactive, iar disciplinele şcolare obligatorii sunt completate prin cursuri specifice sistemului britanic. Mai exact, elevii au ore de dezvoltare personală şi ore de studiu individual la clasă, o gamă de cluburi extracurriculare, prin care participă la activităţi, în şcoală şi în afara ei.

    De asemenea, sistemul de evaluare standard prin calificative şi note este completat de un set de instrumente de evaluare alternativă prin merite academice, spune antreprenoarea. În cadrul Liceului Internaţional Avenor, care respectă programa Cambridge International Examinations, elevii mai învaţă şi despre antreprenoriat, leadership, provocări globale, serviciu comunitar, sport şi arte. Anul acesta liceul va deschide procesul de admitere şi pentru ultimii doi ani de liceu, clasele a XI-a şi a XII-a, Sixth Form în sistemul britanic. „Prin materiile pe care le propunem, în afara celor clasice, le dezvoltăm elevilor gândirea antreprenorială, pe care se pot baza mai târziu, dar şi acele calităţi care le vor facilita accesul către marile universităţi din lume şi care îi vor ajuta să devină lideri în profesiile pe care şi le vor alege”, adaugă Diana Segărceanu.

    Numărul celor înscrişi a crescut de la un an la altul, odată cu vârsta elevilor, mai spune ea. În prezent, 312 copii urmează cursurile din clasele pregătitoare până la clasa VIII, 23 elevi în clasele IX şi X şi 120 de preşcolari sunt înscrişi la grădiniţa Avenor. Pe fondul acestei creşteri constante, fondatorii estimează că până în anul 2020 vor ajunge la capacitatea maximă a campusului Avenor College, de 550 de elevi. Taxa pentru clasele I – VIII este de 7.500 de euro pe an, cea pentru clasa pregătitoare este de 6.900 de euro pe an, iar pentru liceu ajunge până la 10.500 de euro pe an. Fundaţia Avenor acordă anual burse pentru liceul internaţional, care acoperă între 25% şi 100% din taxa de şcolarizare, fiind oferite unor elevi excepţionali, cu rezultate academice remarcabile şi realizări în cadrul activităţilor extracurriculare. Bursierii, precizează antreprenoarea, au posibilitatea să‑şi păstreze bursa pe perioada celor patru ani de liceu, cu condiţia să îşi menţină an de an nivelul academic şi comportamental pentru care au primit bursa.

    Profilul elevului de la Avenor se încadrează în tipologia copilului responsabil şi disciplinat, spune Segărceanu: „Sunt ambiţioşi, fără să fie individualişti şi sunt campioni ai colaborării, ai lucrului în echipă. Îşi susţin cu dezinvoltură şi originalitate punctele de vedere, sunt mereu curioşi şi creativi, nu se tem să experimenteze şi nici să greşească”. Pe de altă parte, cadrele didactice angajate trebuie să fie oameni dedicaţi profesiei şi care vorbesc cu pasiune despre educaţie. De asemenea, un partener foarte important în această ecuaţie sunt părinţii din comunitate. „Pentru noi este foarte important nu doar să-i educăm pe elevi, ci şi ca aceştia să «înveţe să înveţe». Pentru a reuşi, avem nevoie de o cooperare strânsă şi deschisă între profesori, elevi şi părinţi”, adaugă antreprenoarea.

  • Un grup social născut din criză: bărbaţii, în căutarea „trupului perfect“

    Concluzia aparţine unui grup de cercetători din Marea Britanie, de la Universitatea Angliei de Est; aceştia sugerează că drumul tradiţional către succes şi putere a fost erodat în această perioadă de austeritate, iar tinerii au început să descopere alte valori.

    „De la criza financiară din 2008, am putut observa o creştere a numărului bărbaţilor tineri care împărtăşesc pe reţelele sociale imagini cu trupurile lor bine antrenate”, remarcă Jamie Hakim, autorul lucrării „Spornosexualul: contradicţiile afective ale operei masculine în cultura digitală neoliberală”.

    Hakim, lector la Universitatea Angliei de Est, spune că evoluţia economică nefavorabilă i-a împins pe bărbaţii tineri să se bazeze pe trupurile lor pentru a-şi dovedi valoarea în societate. Teoretic, aşa-numita „spornosexualitate” este un răspuns la schimbările de ordin material generate de austeritatea neoliberală.

    Mai precis, termenul „spornosexual” derivă din termenii englezi „sports star” şi „porn star” şi a fost inventat în iulie 2014 de comentatorul sportiv Mark Simmons. Într-un articol realizat pentru Daily Telegraph, Simmons a vorbit despre numărul tot mai mare de bărbaţi care merg la sală din motive superficiale, legate de imagine, şi nu de unele asociate cu beneficii din punctul de vedere al sănătăţii.

    Dacă vi se pare ciudată alăturarea sportului şi a pornografiei, explicaţia ar fi următoarea: spornosexualii urmăresc sport (disciplinele masculine, în marea parte a cazurilor) pentru a admira trupurilor bine făcute ale atleţilor de performanţă. Cât despre pornografie, Simpson nu dă prea multe explicaţii.

    Dacă metrosexualii aveau ca principal obiect de interes vestimentaţia, în cazul spornosexualului este vorba de trupul său. Pe scurt, autorul descrie grupul social ca „un bărbat obsedat de selfie-uri, hiperactiv în social media şi cu o anume dependenţă faţă de sport şi pornografie”, după cum scriu cei de The Telegraph. Dacă atunci când vorbeam despre metrosexuali ne refeream la acei bărbaţi care au grijă în exces de felul în care arată, ajungând de multe ori să lase o „vibraţie” mai mult feminină, spornosexualii sunt, într-o anumită măsură, varianta 2.0 a celor mai-sus menţionaţi. Sunt urmaşii celor care i-au avut ca idoli pe Beckham sau Cristiano Ronaldo, cei care merg la sală mai des decât la masă şi care cunosc denumirile tuturor muşchilor de pe braţ şi antebraţ, continuă publicaţia britanică.

    Hakim a analizat o serie de date obţinute între 2006 şi 2013, ce arătau o creştere anuală impresionantă a numărului de bărbaţi cu vârste între 16 şi 25 de ani care frecventează în mod regulat sălile de fitness. Pentru aceeaşi perioadă de timp, compania de consultanţă Nielsen a descoperit că vânzările suplimentelor nutriţionale folosite pentru eliminarea grăsimilor şi creşterea masei musculare au crescut cu 40% în Marea Britanie.

    În fine, Jamie Hakim a ajuns la concluzia că acest grup demografic produce şi consumă materiale print sau digitale legate de culturism. Spre exemplu, ediţia tipărită a Men’s Health a devenit cea mai vândută revistă pentru bărbaţi în 2009, livrând un tiraj de două ori mai mare decât cel al principalului competitor, GQ. Iar asta într-o perioadă în care industria de print se afla în scădere.

    Studiul mai explică modul în care bărbaţii tineri încearcă să construiască un brand în jurul propriei imagini, folosind în mod inteligent reţelele sociale şi oportunităţile ivite din această zonă. Asta presupune însă un volum destul de mare de muncă, iar rezultate nu vor veni prea repede, remarcă autorul. Este nevoie de foarte mult timp rezervat exerciţiilor, pentru ca imaginea creată să nu fie în niciun moment alterată. Având însă puţine alte opţiuni în mediul economic actual, aceşti bărbaţi tineri se văd obligaţi să păstreze rutina.

    „Creşterea numărului de imagini distribuite pe reţele sociale a început prin 2008, odată cu apariţia efectelor crizei financiare. Nu este o coincidenţă”, crede Hakim. „Politicile economice actuale favorizează adâncirea inegalităţii sociale, mai ales pentru cei născuţi după 1980, cu preţuri exorbitante ale caselor, lipsa unor anagajamente pe termen lung, costuri educaţionale uriaşe şi, în general, prea multe obstacole pe drumul siguranţei financiare.”

    Cercetătorul mai spune că proiecţia a ceea ce constituie „o viaţă bună” a devenit atât de spectaculoasă, încât reduce meritele celor care reuşesc să îşi construiască o carieră tradiţională de succes.

    În urma mai multor interviuri în compania tinerilor care merg în mod regulat la sala de fitness şi care au reuşit să construiască un brand din asta, Jaime Hakim a aflat cât de importantă este percepţia celor din jur vizavi de imaginile pe care ei le distribuie. „Aceşti tineri continuă să urmărească activ obiectivele de fitness pe care şi le-au setat deoarece bucuria acumulării de capital spornosexual reprezintă una dintre ultimele motive de satisfacţie în societatea britanică de astăzi.” Cât de mult o să mai auzim termenul „spornosexual” rămâne de văzut. Trendul, însă, câştigă tot mai mulţi adepţi pe zi ce trece.

  • Primarul unei comune din Gorj a promis 2.500 de lei fiecărei femei care devine mamă. Ce s-a întâmplat în realitate cu banii

    Cele 12 femei din comuna Bălăneşti care anul trecut au adus pe lume trei fetiţe şi nouă băieţi nu au primit stimulentul în valoare de 2.500 de lei, promis de autorităţile locale pentru creşterea natalităţii.

    Acordarea stimulentului a fost aprobată de Consiliul Local, la începutul anului trecut, în condiţiile în care în 2015 au murit 47 de persoane şi s-au născut doar doi copii.

    „În 2016, în total, au fost 12 naşteri, iar în cursul acestui an nu este nicio femeie gravidă declarată pe raza localităţii. Sunt mulţumit pentru anul trecut. Avem 12 nou-născuţi. A dat rezultate decizia, acum rămâne de văzut ce va fi în cursul acestui an. Sper să fie la fel, cel puţin. Stimulentul va fi acordat însă începând cu anul acesta, pentru că anul trecut nu am avut bani în buget şi anul acesta vom da şi diferenţele, adică 2.500 de lei pentru o naştere. Vor primi câte 200 de lei, lunar, în cursul unui an. Cele 12 mame nu au primit deloc bani. Urmează după ce facem bugetul să fie prevăzuţi banii, la început de an. Am avut investiţii, cofinanţări şi nu am putut să achităm, oricum am încheiat anul trecut cu un deficit. Am mai rămas datori către unii furnizori, cât şi la mămici, dar nu s-au supărat. Sunt înţelegătoare, până la urmă oricum ar fi trebuit să facă şi copii, sunt familii tinere. Se află acum pe lista priorităţilor”, a declarat pentru Mediafax, Ovidiu Pungan, primarul comunei Bălăneşti.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Un irlandez s-a stabilit în România pentru a promova comorile Maramureşului

    Fascinat de cultura, obiceiurile şi tradiţiile Maramureşului, Peter Hurley îşi dedică timpul şi energia promovării valorilor acestei regiuni, potrivit Mediafax.
     
    Anul trecut, Hurley a pus pe picioare a şaptea ediţie a proiectului “Drumul Lung spre Cimitirul Vesel”.
     
    Festivalul creat de Peter Hurley are ca scop promovarea şi susţinerea satelor româneşti păstrătoare de tradiţii, pe care irlandezul le consideră adevărate comori vii. Satele maramureşene au înţeles importanţa mesajului acestuia şi au decis să se implice, prezentându-şi fiecare specificul local.
     
    “Într-un efort comunitar cu adevărat impresionant şi remarcabil la nivel naţional, nemaiîntâlnit într-un festival în România, toate cele 63 de sate din Ţara Maramureşului s-au activat să participe, fiecare cu câte un eveniment – mai mic sau mai mare – unde vizitatorii pot să se întâlnească cu valorile autentice ale satului tradiţional. ” – declara, în 2016, Peter Hurley.
     
  • De ce a pus ISIS recompensa de 1 milion de dolari pe capul acestei studente de 23 de ani

    Joanna, cu origini iraniane- kurde, s-a născut într-o tabără de refugiaţi din Ramadi, Irak, în urma primului război din Golf. Tânăra a tras prima dată cu arma la vârsta de nouă ani şi era o adolescentă când, în 2014, a renunţat la facultate şi a plecat din Copenhaga către Siria. „M-am simţit inspirată de lupta pentru drepturile femeilor, pentru democraţie; pentru valorile europene am şi studiat ca o daneză”, declara aceasta pe Facebook.  

    Aşadar, s-a alăturat revoltei în curs împotriva guvernului sirian. A luptat mai întâi împotriva regimului Assad  şi apoi împotriva ISIS. Luptele s-au dus în oraşul sirian Koban, la graniţa cu Turcia, în timp ce lupta cu unităţile de protecţie ale poporului kurzilor (YPG). A ajutat, de asemenea, la eliberarea fetelor Yazidi care au erau reţinute ca sclave sexuale în timp ce lupta alături de forţele Peshmerga din Irak .

    Acţiunile ei au intrat în atenţia autorităţilor daneze care i-au interzis să mai călătorească în regiune. De asemenea, a fost apoi închisă în Vestre Fængsel, cea mai mare închisoare Danemarca, când s-a fost descoperit că a încălct interdicţia de a călători în Qatar. Ulterior, a petrecut trei săptămâni după gratii şi de atunci are paşaportul confiscat. Ea crede că este văzută ca o teroristă în propria ei ţară şi trăieşte ascunzând-se continuu şi schimbându-şi locuinţa în mod constant. „Îmi pare rău că încalc legea, dar la momentul respectiv am considerat că nu am  de ales” , a spus ea. „Cei pentru care mi-am riscat viaţa mă privează acum de libertatea. Nu mă aşteptam să pierd aproape totul luptând pentru libertatea şi siguranţa noastră”, a adăugat tânăra.