BusinessMagazin

Tag: Manager

  • CV de manager global

    „În viaţă jonglezi cu un număr de bile: familia, prietenii, cariera, realizările personale, sănătatea; unele sunt din cauciuc şi dacă le scapi revin – de exemplu, cariera, iar altele sunt făcute din sticlă şi dacă le scapi, se ciobesc”, descrie Marcel Martin, executivul de 59 de ani care conduce diviza de supply chain la nivel global a grupului Coca-Cola Hellenic Bottling Company, o perspectivă preluată de la un fost executiv al Coca-Cola Enterprise, reprezentativă şi pentru parcursul său profesional.

    Divizia de supply chain este una dintre cele mai importante ale companiei care produce şi distribuie mai mult de 2 miliarde de unit cases (lăzi sau baxuri) de produse în toate cele 28 de ţări pe care compania este prezentă. Procurementul, planificarea celor mai importante proiecte, producţia şi ingineria, precum şi sustenabilitatea companiei sunt câteva dintre reperele subsumate acestei divizii.

    Coca-Cola HBC operează într-un teritoriu vast care se întinde de la County Kerry, din Irlanda, până la coasta Pacificului din Rusia şi de la Cercul Arctic până la Nigeria; în acest teritoriu, printre misiunile principale ale diviziei de care este responsabil românul se află construirea unui lanţ de producţie care să aprovizioneze toate aceste pieţe la un cost optim, precum şi dezvoltarea capacităţii de a dezvolta inovaţii uniform, într-un ritm rapid. „O optimizare de genul acesta presupune o viziune asupra lanţului de producţie al grupului ca un întreg, de la unităţile de producţie ale grupului şi liniile de producţie din acestea, până la numărul de centre de distribuţie şi depozite pe care compania le deţine”, descriu reprezentanţii Coca-Cola HBC rolul acestei divizii pe site-ul companiei.

    Iar dacă în trecut echipele de supply chain raportau direct directorului de ţară şi, cu o linie întreruptă, grupului de supply chain, schimbarea produsă odată cu numirea lui Marcel Martin la conducerea acestei divizii, în 2015, este că tot lanţul raportează acum în linie directă grupului. Potrivit lui Martin, mai multe companii mari au făcut o astfel de schimbare, printre care P&G, Carlsberg, Unilever, cu scopul de a implementa mai rapid elemente de standardizare, practici de succes, inovaţie, tehnologii noi. Divizia pe care o conduce românul are un rol esenţial astfel în viitorul îmbuteliatorului lider al The Coca-Cola Company (în termeni de volum), care deserveşte o populaţie de aproximativ 595 de milioane de oameni şi cu venituri anuale nete care se plasează la peste 6,2 miliarde de euro (în 2016, cel mai recent an pentru care există informaţii publice disponibile).

    În România, ecosistemul Coca-Cola este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său Coca-Cola HBC România, care îmbuteliază şi distribuie produsele sub licenţa The Coca-Cola Company în România. Pe plan local, îmbuteliatorul este cel mai mare jucător de pe piaţa băuturilor, având trei fabrici, la Ploieşti, Vatra Dornei şi Timişoara, circa 1.500 de angajaţi şi afaceri de peste 2,2 miliarde de lei (aproape jumătate de miliard de euro) la nivelul anului 2016. Profitul companiei s-a situat la 280 de milioane de lei, conform datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe.

    Marcel Martin a plecat din ţară de două decenii; a păstrat însă un uşor accent moldovenesc, specific judeţului de origine, Vasluiul. Vorbeşte o română perfectă şi este atent să îşi acorde timp pentru a găsi corespondentele din limba natală pentru unele cuvinte – chiar şi expresii împământenite în limba engleză şi în corporaţiile de pe piaţa autohtonă.

    Martin a studiat, între 1979 şi 1983, Mecanica Fină în cadrul Institutului Politehnic din Bucureşti. Spune că, la acel moment, considera această disciplină drept calea de mijloc între cele două pasiuni ale sale, matematica şi literatura. „Era o facultate destul de nouă la vremea respectivă şi cu o orientare foarte mare către sisteme automate, roboţi industriali, lucruri atractive la vremea aceea şi care s-au demonstrat a fi foarte utile mai târziu.” S-a specializat în sisteme automate, după care şi-a început cariera la Iaşi, cu o repartiţie în compania de electronică Tehnoton. Aceasta avea circa 4.000 de angajaţi şi producea echipamente electronice pentru larg consum şi echipament pentru navigaţie maritimă.

    În ultimii trei ani petrecuţi la Tehnoton, ocupa funcţia de şef al proiectării tehnologice, despre care spune că era similar cu un departament de cercetare şi dezvoltare al zilelor noastre. A lucrat acolo până în 1992, până când a sesizat oportunitatea angajării la Coca-Cola Iaşi, în momentul în care compania a început recrutările  acolo. Astfel, devenea unul dintre primii 10 oameni recrutaţi de compania care îşi făcea intrarea pe piaţa locală; un an mai târziu pleca deja între-un stagiu de pregătire intensivă în Irlanda. Spune că în perioada aceea, România avea o imagine nefavorabilă din cauza apariţiilor în presa internaţională legate de orfelinatele locale şi rememorează o întâmplare în acest sens: „Eram 10 oameni destul de tineri, dar maturi totuşi, într-un pub, iar după ce am fost întrebaţi de unde suntem, următoarea întrebare a fost dacă suntem orfani”.

  • Tânăra de 31 de ani care vinde unele dintre cele mai căutate bijuterii din România

    „Am petrecut suficient timp în fiecare companie pentru care am lucrat, atât pentru a învăţa cât mai multe despre domeniul respectiv, cât şi pentru a putea crea ceva care să-mi poarte amprenta şi care să rămână peste ani.” Ea lucrează în compania Pandora din 2012, ocupând diferite posturi de-a lungul timpului, până la cel de country manager.

    Rolul său în cadrul companiei este atât de a crea şi implementa o strategie coerentă, cât şi de a asigura profitabilitatea companiei. „În al doilea rând, rolul meu presupune să lucrez cu o echipă de oameni şi este datoria mea să îi motivez şi să mă asigur că echipa funcţionează cum trebuie pentru a ajunge la rezultatele dorite”, spune ea. Anca Alimănescu gestionează în prezent o echipă de 65 de oameni, dar se aşteaptă ca acest număr să crească odată cu dezvoltarea afacerii. „Anul trecut am reuşit să depăşim cu 20% ţinta alocată în bugetul anual iniţial, 2016 fiind al patrulea an consecutiv în care am avut un astfel de rezultat foarte bun”, subliniază ea.

    Despre momentele dificile, managerul firmei Pandora e de părere că într-o companie apar mereu provocări: „Sunt şi momente foarte grele când te simţi ca Atlas, ducând totul în spate, însă e esenţial să nu pierzi direcţia în acele momente. Ele sunt trecătoare, oricât de dificile ar părea, iar dacă reuşeşti să te detaşezi un pic de stresul pe care ţi-l provoacă şi să te uiţi în urmă la ce ai construit, vei putea, cu siguranţă, să te uiţi spre viitor şi să găseşti cea mai bună soluţie pentru a le depăşi”.

    Filosofia sa de manager e una simplă: „Să am oameni fericiţi în echipă, să am o echipă fericită care lucrează eficient”. Spune că e genul de om pragmatic care trăieşte în prezent, de aceea nu ştie unde va fi peste 10 ani: „În termeni de business, de exemplu, strategia o fac pe trei ani sau, cel mult, pe cinci ani. Aşa că mai departe de acest orizont de timp mi-e greu să mă gândesc”.

  • BATAIA LA FUND CU BĂŢUL este metoda gasită de o bancă pentru pedepsirea angajaţilor

    O bancă din China îşi pedepseşte angajaţii cu performanţe slabe printr-un mod care a stârnit indignare în mediul online.

    Cei opt angajaţi ai băncii comerciale au fost urcaţi pe scenă în timpul unui eveniment al companiei şi pedepsiţi pentru că “nu s-au autodepăşit”,scrie realitatea.net

    Aceştia au fost mustraţi de către manager care i-a obligat să spună în faţa tuturor motivele pentru care au avut performanţe slabe. Apoi, bărbatul se duce în spatele acestora şi începe să îi lovească peste fund cu o riglă uriaşă din lemn.

    Câteva dintre angajate par să se resimtă după cele câteva lovituri primite, în timp alţi salariaţi par să se abţină cu greu să nu plângă în faţa unei astfel de umilinţe.

    Internauţii au criticat această metodă a companiei de a-şi pedepsi angajaţii, pe care au catalogat-o drept imorală. De asemenea, mai multe persoane au cerut ca managerul să fie concediat pentru acest tratatament umilitor şi abuziv aplicat salariaţilor.

     

  • Câţi bani câştigă un angajat Facebook

    Antonio Garcia Martinez s-a alăturat Facebook pe poziţia de product manager în 2011 chiar înainte ca Facebook să fie listată la bursă. A lucrat la produsele de publicitate ale companiei, iar în 2013 a plecat şi a publicat cartea “Chaos Monkeys”, despre cum este să lucrezi alături de Mark Zuckerberg. Unul dintre lucrurile dezvăluite în carte este faptul că angajaţii ce lucrează în tehnologie sunt foarte bine plătiţi.

    “Oferta originală a Facebook includea 75.000 de acţiuni plus un salariu anual de 175.000 de dolari. Am reuşit să obţin bani cash, echivalentul a 5000 de acşiuni, pentru a-mi plăti datoriile, pentru o nouă maşină şi o un vas “, a scris Martinez.

    Astfel, Business Insider a calculat că, la momentul listării, salariul lui Martinez ajungea la 971,500 de dolari pe an (acţiuni + bonusuri), înainte de taxe. După, suma ce a intrat în buzunarul americanului a fost de 550.000 de dolari. Dar asta nu este tot, un apartament, o casă modestă se vinde cu 1-3 milioane de dolari. Aşa că şi atunci când câştigi aproape 1 milion de dolari pe an nu te simţi foarte bogat, a mărturisit Martinez în cartea sa.

    Martinez este doar un exemplu, dar sunt mulţi angajaţi Facebook care s-au alăturat companiei de la început, iar la momentul listării au devenit multi-milionari.

  • Cât câştigă un manager de producţie în industria auto

    Pachetul salarial oferit unui candidat care aplică pentru un job de manager de producţie în industria auto variază între 1.300 şi 1.700 de euro net pe lună, arată datele furnizate de compania de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar Humangest România, informează Ziarul Financiar.

    „Pentru această poziţie, candidatul trebuie să aibă studii superioare în domeniul ingineriei mecanice, experienţă în domeniul electromecanic în industria automotive şi experienţă pe o poziţie similară de minimum doi ani. De asemenea, candidatul trebuie să aibă cunoştinţe de limbă engleză şi italiană la nivel avansat“, a explicat Oana Tufăroiu, sales & operations di­rector în cadrul Human­gest Group.

  • Managerul unui mare spital din Bucureşti: “Nu mă las terfelită cum vrea ministrul”

    “Ministrul are o informare prin care i-am adus la cunoştinţă că directorul contabil a ţinut la el aceste contracte. Nu am niciun fel de treabă pentru că la mine nu a ajuns niciun contract la semnat pentru că toate au rămas blocate la directorul contabil pe care Florian Bodog l-a numit în 29 martie. Eu o să fac contestaţie pentru că eu chiar nu o să ma las terfelită de cum vrea el. Ajunsese şi la urechile mele ca asta doreşte, demiterea mea, deci mă aşteptam. Mi se impută cele 136 de contracte pe care eu nu le-am finalizat, dar care nu au ajuns niciodată la mine. N-a vrut să le semneze deoarece la serviciu achiziţii nu avem decât un singur om care nu poate semna toate documentele în termenele stabilite,aşa că a mai întârziat, iar directorul contabil le-a ţinut la el şi nu a vrut să le mai semneze”, a declarat Gilda Popescu pentru MEDIAFAX.

    Precizarea vine după ce Corpul de Control al Ministerului Sănătăţii a recomandat demiterea managerului şi a directorului financiar al Spitalului Marius Nasta, motivând că a fost încălcată legea achiziţiilor publice în ceea ce priveşte cumpărarea alimentelor, a dezinfectanţilor şi a materialelor sanitare.

  • Mihai Betelie, consilier proprietate industrială, manager al agenţiei de proprietate industrială Rompatent Design: Cum protejăm brandul de pericolele care îl pândesc?

    Primul pas pentru protecţia unui brand este înregistrarea acestuia ca marcă de comerţ sau servicii la nivel naţional, european sau internaţional. Prin obţinerea titlului de protecţie, titularul obţine dreptul exclusiv de exploatare. în lipsa protecţiei ca marcă, brandul devine vulnerabil. Dar protecţia juridică a brandului nu trebuie să se oprească aici şi orice proprietar de brand trebuie să ştie acest lucru. Ca orice drept de proprietate, şi cel conferit de marcă trebuie apărat.

    De pildă, pot apărea situaţii în care, fie la nivel naţional (OSIM – Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci), fie la nivel european (EUIPO – Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală), se depun cereri noi de marcă identică sau asemănătoare cu un brand deja înregistrat, prin care se cere protecţie pentru aceeaşi categorie de bunuri sau servicii.

    în acest caz, pentru a evita înregistrarea unei mărci noi, identice sau asemănătoare care creează confuzie în piaţa de profil şi poate aduce prejudicii de imagine şi patrimoniale titularului brandului, acesta trebuie să blocheze cererile noi prin folosirea unor căi de atac, în procedura administrativă de înregistrare. îmi vine în minte un exemplu recent, când a existat o tentativă de a înregistra denumirea ”Mediafix“ pentru o firmă cu activităţi de agenţie de ştiri, denumire care venea în conflict evident cu marca ”Mediafax“.

    Ar fi de preferat ca titularul unui brand să fie la curent cu orice depunere de cerere de marcă, prin monitorizarea buletinelor oficiale naţionale sau europene în care se publică aceste cereri, şi să nu rateze momentul în care poate apela la arme legale de atac. Altfel, marca nouă este înregistrată, coexistă cu cea a titularului iniţial, până se obţine anularea printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

    Cu cât un brand devine mai cunoscut şi apreciat în segmentul său de piaţă, cu atât creşte riscul folosirii sale fără drept sau al introducerii pe piaţă a unor produse contrafăcute. în aceste cazuri, titularul brandului are la dispoziţie instrumente de drept penal şi civil pentru apărarea drepturilor sale.

    Cine trebuie să protejeze brandul şi cum se face, efectiv, acest lucru? Iniţiativa protecţiei unui brand, prin înregistrarea ca marcă, aparţine, în mod evident, celui care a creat brandul şi intenţionează să-l lanseze pe piaţă. Unii antreprenori demarează procedura de înregistrare fără să consulte specialişti şi reuşesc de cele mai multe ori să facă acest lucru cu succes.

    în ultimii ani, tot mai mulţi antreprenori apelează la serviciile specializate de consultanţă ale agenţiilor specializate în domeniul proprietăţii industriale, acesta fiind un pas înţelept atât în faza de înregistrare a brandului, cât şi ulterior, prin folosirea tuturor pârghiilor prevăzute de legislaţia naţională, europeană şi internaţională pentru asigurarea exclusivităţii în folosirea brandului.
    Orice antreprenor trebuie să ştie că momentul cel mai potrivit pentru a se gândi la protecţia brandului este cel imediat după crearea acestuia, înainte de a fi scos la rampă, de a fi făcut public, prin orice mijloace. Aşa e cel mai sigur.

    Unii antreprenori se grăbesc; lansează o marcă şi abia apoi se gândesc că ar trebui să o şi protejeze. Astfel, se expun unor riscuri – acestea de regulă vin din partea concurenţilor, care simt valoarea acelui nou brand şi chiar dacă nu l-au creat ei se grăbesc să ceară protecţia la oficiul naţional (OSIM) sau la oficiul european (EUIPO).

    întâlnim des în activitatea noastră astfel de practici deloc corecte, când o denumire intens folosită de un antreprenor pentru un produs sau un serviciu nu este înregistrată ca marcă, fie din neglijenţă sau din lipsa informării. Principalul risc în acest caz este ca un terţ să profite şi să încerce să obţină protecţia pentru marca respectivă.

    Totuşi care sunt paşii corecţi pentru protecţia unui brand?

    Mai întâi de toate trebuie spus că nu orice denumire poate fi înregistrată ca marcă. Dacă denumirea aleasă este descriptivă în raport cu bunul sau serviciul respectiv sau este lipsită de distincţie, cererea de protecţie va fi respinsă. Sfatul unui consilier de proprietate industrială cu experienţă şi bine pregătit profesional sau al unui avocat specializat în domeniu este un gir pentru un parcurs lipsit de riscuri în această primă etapă – alegerea denumirii potrivite.

    După stabilirea denumirii care să respecte exigenţele prevăzute de lege, se impune alegerea bunurilor şi serviciilor pentru care se cere protecţia pe o clasificare recunoscută şi practicată la nivel internaţional.

    Până la depunerea cererii de protecţie este necesară şi efectuarea unei cercetări de documentare pentru a afla dacă există deja protecţie, pentru aceeaşi categorie de bunuri sau servicii, sub o denumire asemănătoare sau chiar identică, ipoteză în care titularul acelei mărci se va putea opune cererii noi, iar aceasta va fi respinsă.

    Abia apoi se va putea depune cererea şi obţine titlul de protecţie.

    Orice proprietar trebuie să îşi protejeze cu adevărat şi cu responsabilitate brandul pe toată durata existenţei titlului de protecţiei, adică zece ani, cu posibilitatea reînnoirii succesive.

    De ce trebuie protejat un brand? De cele mai multe ori un brand se identifică cu însăşi afacerea, prin urmare răspunsul vine de la sine: prin protejarea brandului e securizată afacerea şi este eliminat riscul ca un competitor să-şi ofere serviciile sau să producă şi să comercializeze bunuri asemănătoare până la identitate.

    Aşadar, protecţia unui brand oferă dreptul de exploatare exclusivă din partea titularului său, ceea ce înseamnă că acesta poate interzice unui terţ folosirea fără drept. Pe măsură ce creşte notorietatea unui brand, la nivel local sau naţional, titularul său îl poate licenţia, franciza, cesiona cu beneficii certe în patrimoniul său.

    Şi să nu uităm că marca este un activ necorporal, a cărui valoare poate fi stabilită de către experţi autorizaţi ai Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR) şi transpusă în patrimoniul unei companii. Buna reputaţie şi notorietatea unui brand îi sporesc acestuia valoarea.

    în viaţa unui brand pot să apară o sumedenie de pericole. Cele mai importante sunt situaţiile în care unii antreprenori investesc bani şi muncă pentru lansarea unui brand şi ulterior sunt forţaţi să accepte duelul cu un concurent similar, pentru că nu au acordat suficientă atenţie pentru protejarea brandului. în cazul în care o astfel de situaţie nu se rezolvă, pot apărea şi alţi concurenţi care să se folosească de aceeaşi denumire, în piaţă se creează confuzie, iar brandul poate dispărea.

    Chiar şi brandurile înregistrate ca mărci sunt expuse unor pericole, care în timp le pot afecta valoarea. O situaţie este cea în care nefolosirea unui brand pe o perioadă mai lungă de 5 ani poate duce la decăderea titularului sau la pierderea dreptului de proprietate, în urma unei hotărâri judecătoreşti. O altă situaţie în care brandul este expus pericolelor este cea în care titularii nu deţin suficiente informaţii, nu reacţionează prompt sau sunt permisivi faţă de actele de contrafacere, de folosire fără drept a denumirii, de concurenţă neloială.

    Agenţia de Proprietate Industrială Rompatent Design este acreditată OSIM, EUIPO, WIPO.
     

  • Omul de afaceri care a dus apa minerală pe rafturile americanilor cu un preţ peste Evian

    Antreprenorul este de părere că un lider trebuie să fie echilibrat în efortul lui de a împărtăşi celorlalţi viziunea şi să gestioneze atribuţiunile de putere astfel încât colaboratorii lui să aibă sentimentul de împlinire profesională, materială şi intelectuală. Un comportament care poate să fie o piedică în evoluţia profesională este, din punctul lui de vedere, pierderea contactului cu realitatea în demersul de analiză dialectică şi, în acelaşi timp, pierderea capacităţii sensibile de a percepe noi tendinţe. În ceea ce priveşte propria sa evoluţie, spune că o asigură după discuţiile cu apropiaţii: „Mă supun criticii oamenilor de încredere cu care am o legătură dincolo de cea profesională, la nivel uman”.

    Antreprenorul de origine greacă este artizanul a două dintre marile tranzacţii de pe piaţa locală: vânzarea Dorna Apemin către Coca-Cola şi cea prin care Dorna Lactate a ajuns în portofoliul companiei franceze Lactalis. Printre brandurile deţinute în prezent prin intermediul firmelor din portofoliul Valvis Holding se află Aqua Carpatica, Domeniile Sâmbureşti şi Chateau Valvis; a investit totodată în afaceri în domeniul energiei verzi şi al agriculturii bio.

     

  • Povestea omului care a construit de la zero o afacere de 600 de milioane de dolari în România

    Statutul de cel mai admirat CEO în 2016 se leagă strâns de evoluţia Bitdefender, care a devenit pe parcursul a 15 ani cel mai vândut produs românesc de peste hotare. Florin Talpeş a fost prezent în top 10 în toate cele şase ediţii anterioare ale catalogului 100 cei mai admiraţi CEO din România, dar anul acesta a primit cel mai mare număr de voturi din partea mediului privat de afaceri. Ce înseamnă pentru antreprenorul român această recunoaştere?

    „Soţia mea căuta profesori foarte buni şi întreba, «Cum îi găsim?», «Care sunt criteriile prin care să îi alegem?» Răspunsul este dat de comunitate: aceasta ştie care sunt profesorii cei mai buni, totul este să te adresezi acesteia, aşa că, dacă eu am ajuns să fiu văzut drept unul dintre profesorii buni, este extraordinar, este o onoare pentru noi, cei de la Bitdefender. Vorbim despre oamenii din comunitatea de afaceri, care sunt ei deja oameni excepţionali ai comunităţii la modul general, dacă ei spun despre noi că suntem bine, că ne plac şi că ne apreciază, este minunat – suntem printre printre cei admiraţi într-o comunitate care este ea însăşi admirată.”

    Este răspunsul dat de Florin Talpeş, antreprenorul din spatele „celui mai exportat” produs românesc, aşa cum am descris Bitdefender în mai multe articole ale revistei, când a aflat că a fost ales cel mai admirat manager din România. A folosit exemplul printr-o analogie cu dezvoltarea afacerii soţiei sale, Măriuca Talpeş, Intuitext, axată pe dezvoltarea de produse pe piaţa educaţie din România. Împreună cu ea a pus la începutul anilor ‘90 bazele a ce avea să fie Bitdefender şi care i-au adus statutul de „cel mai admirat”, ce vine cu „încredere, foarte multă încredere”, potrivit antreprenorului.

    Discuţia are loc în biroul lui Florin Talpeş, decorat utilitar şi printre cele mai mici pe care le-am văzut la un interviu cu un CEO; atât încăperea, cât şi biroul propiu-zis, amplasat lângă fereastră şi pe care este loc doar de PC. Poartă un tricou negru incripţionat cu logoul Bitdefender – de altfel, în discuţiile cu presa în care l-am văzut de-a lungul timpului purta, fără excepţie, un astfel de tricou, variind doar culoarea. Discursul lui este uşor de înţeles: explică pe îndelete şi cea mai recent lansată tehnologie a companiei, cât şi concepte mai uşoare, legate de domeniul în care activează, piaţa de outsourcing de pildă.

    Când vorbeşte despre companii, foloseşte termenul „întreprindere”, iar când vorbeşte despre antreprenori, pe cel de „întreprinzător”. Evită să vorbească la singular când se referă la dezvoltarea companiei. În cifre, compania pe care a construit-o înseamnă circa 1.100 de angajaţi, o cifră de afaceri care va depăşi (potrivit informaţiilor oficiale din România)  100 de milioane de euro şi spre pragul care ar putea să îi aducă întreprinderii româneşti statutul de unicorn; estimările se mai referă şi la cifra de jumătate de miliard de clienţi la nivel global.

    Discuţia a început cu o reflexie asupra relativităţii timpului, în contextul în care Bitdefender se îndreaptă spre pragul de 15 ani de activitate, iar Business Magazin tocmai sărbătorise 12 ani la momentul interviului. „Acest interval poate fi considerat şi mult, şi puţin: e mult fiindcă poţi să realizezi multe, la viteza cu care se schimbă lucrurile acum, din punct de vedere economic, tehnologic sau din punct de vedere al evoluţiei unei întregi societăţi. Atunci când ne gândim la companii vestice care au peste 100 de ani, pare să fie foarte puţin; iPhone-ul, ca standard de ce înseamnă interacţiunea cu tehnologia e proaspăt, e mai tânăr telefonul decât Business Magazin şi Bitdefender, dar cu toate acestea, nimeni nu acceptă un altfel de standard în prezent.” Aşadar, 15 ani, e mult pentru Bitdefender? „Dacă ne uităm de unde am plecat, ni se pare că este o viaţă de om: acum 15 ani nu am fi visat ca tehnologiile noastre să fie folosite de peste 500 de milioane de oameni, din întreprinderi sau de acasă – e un pas mare.”

    DE LA O STARE DE SPIRIT, LA O STARE DE „SCALER”

    Florin Talpeş numeşte companiile care au trecut de pragul de o sută de milioane de dolari drept „scalers”, iar Bitdefender SRL, potrivit datelor oficiale, se îndreaptă spre acest nivel în 2016. În urmă cu 15 ani, firma funcţiona mai mult în baza unei stări de spirit, a unei „idei că facem bine ceea ce facem, ştiam că vom face ceva important, fără să ştim exact ce”, după cum descrie antreprenorul perioada de început. În prezent însă, Talpeş spune că sunt „mai riguroşi în ce visăm – da, vrem să dominăm un segment de piaţă.”

  • 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA: Ufuk Tandoğan, Garanti Bank România

    „Într-o eră a informaţiei şi tehnologiei aflate în permanentă evoluţie şi schimbare, un manager îşi poate construi sau demonta cariera, în funcţie de modul cum este perceput de cei din jur. O bună reputaţie este importantă, însă şi mai important este cum o construieşti”, spune Ufuk Tandoğan. El este de părere că orice manager ar trebui să îşi axeze atenţia pe a fi un bun exemplu pentru echipa sa, decât doar să se gândească cum se poate bucura de o bună reputaţie, iar aceasta va deveni o consecinţă firească.

    CEO-ul Garanti Bank nu identifică o calitate sau câteva calităţi universal valabile pentru un lider şi spune că acestea depind de valorile şi pilonii pe care se sprijină fiecare industrie în parte. „Spre exemplu, cel mai important pilon pentru industria bancară este încrederea. Fie că este vorba de cea pe care o au clienţii noştri în noi sau de cea pe care o plasăm unul în altul, în echipă, încrederea este ceea ce ne pune în mişcare”, observă el. Ufuk Tandoğan subliniază şi că a fi lider presupune multă muncă, fizică şi psihică şi chiar dacă este important pentru orice lider să aibă bune abilităţi de comunicare, disciplină, angajament şi încredere, aceste calităţi nu îi determină în mod excepţional caracterul de lider.

    Înainte de a veni în România în anul 2012, el a fost, timp de aproape 25 de ani, membru al echipei Turkey Garanti Bank (TGB), lucrând în diferite funcţii de conducere.