BusinessMagazin

Tag: intrebare

  • De ce este mult mai greu pentru o femeie să obţină bani pentru deschiderea unei afaceri ?

    Cum poate o femeie antreprenor să obţină finanţare într-o lume a fondurilor de capital dominate de bărbaţi? Aceasta este întrebarea pe care şi-a pus-o Katherine Hays, cofondator şi CEO al Vivoom, un start-up din zona de tehnologie.

    “Mi-e teamă că nu am un răspuns suficient de bun la această întrebare”, a spus ea în cadrul unei conferinţe desfăşurată la Universitatea din Pennsylvania. “De obicei sunt singura femeie din cameră, dar n-aş putea spune cât de dezavantajoasă e această poziţie pentru că nu ştiu cum să fii bărbat în căutarea unei finanţări.”

    Ea remarcă totuşi că bărbaţii par a obţine ceva mai uşor banii necesari pentru a pune ideile în practică. Şi are dreptate: un raport lansat recent de către Female Founders Fund arată că doar 8% din cele peste 200 de start-up-uri din Pennsylvania care au primit anul trecut finanţare de serie A (între 3 şi 15 milioane dolari) sunt conduse de femei, în scădere cu peste 30% faţă de 2014.

    Pe măsură ce zona de tehnologie e din ce în ce mai criticată pentru lipsa femeilor, inegalitatea de şanse are consecinţe serioase şi în ceea ce priveşte lipsa diversităţii în hub-uri precum Silicon Valley. Mai mult chiar, din moment ce zona de tehnologie este un sector economic cheie, această lipsa a diversităţii poate dăuna economiei.

    Primul start-up al lui Hays, o companie de advertising digital numită Massive Incorporated, a trecut cu succes prin mai multe runde de finanţare înainte de vânzarea către Microsoft pentru peste 200 de milioane de dolari.

  • 12 ani de afaceri în Business Magazin

    Pe 5 octombrie revista a împlinit 12 ani. În redacţie am primit tort şi mâ gândeam zile trecute ce drum lung am parcurs de la începuturi, când cei pe care îi sunam la telefon ne întrebau: „De la ce magazin aţi spus că sunteţi?“

    Pentru mine, aventura Business Magazin a început în vara lui 2004, cu un telefon de la Laurenţiu Ispir, care a fost primul redactor-şef al revistei şi acum este manager de investiţii la Oresa Ventures. Ne-am întâlnit la Cafeneaua Actorilor, de lângă TNB, am povestit – el ce vrea să facă, eu – ce pot să fac; am fost unul dintre cei 15 oameni care au participat la inventarea revistei, iar apoi la creşterea ei.

    Ziariştii de business au o fixaţie: să afle cifre de la cei cu care vorbesc. Iată câteva despre noi. Lucrăm acum la numărul 584; de tot atâtea ori am reuşit să alcătuim un sumar cu poveşti, ştiri, uneori exclusivităţi, idei mai bune sau mai puţin bune, alteori de-a dreptul extraordinare. Am răsfoit arhiva în decursul anilor de mai multe ori, cel mai recent zilele acestea. Fără excepţie, de fiecare dată mi-am spus: „Ce revistă mişto!“.

    Tot în categoria cifrelor se înscrie şi dimensiunea teancului de reviste în print. Dorin Oancea, care este acum director editorial al Mediafax şi până în această vară a fost, vreme de aproape şapte ani, redactor-şef, al patrulea în linie după Laurenţiu Ispir, Mona Dârţu şi Ionuţ Bonoiu, scria în urmă cu doi ani: „Business Magazin împlineşte 10 ani. Cu acest număr teancul de reviste va ajunge la o înălţime de 196 de centimetri, iar peste alte zece numere, când vom ajunge la numărul 500, vom face fix doi metri, înălţime de baschetbalist. «zece ani?», întreb oarecum mirat, pentru că am amintiri limpezi, clare, despre cum a început şi despre cum a continuat totul“. (Dacă facem regula de trei simplă, pesemne înălţimea teancului se apropie acum
    de 2,5 m.)

    Şi eu am amintiri la fel de clare. Chiar şi despre discuţii purtate de-a lungul anilor, despre interviuri, despre şedinţele la care trebuia să-mi susţin ideile – la fel şi ceilalţi – pentru a ajunge în revistă. Şi despre cei care au fost inima revistei, de-a lungul anilor. Zeci de oameni, pentru a da (nu-i aşa?) un reper în cifre. În caseta redacţională a primului număr erau nu mai puţin de 15 oameni.

    În numai un an aproape jumătate dintre ei plecaseră, iar de-a lungul anilor am avut, apoape mereu, colegi noi, la construcţia revistei au participat redactorii-şefi, de care am amintit deja, dar şi redactorii-şefi adjuncţi Crenguţa Nicolae şi Iuliana Roibu; editorii şi redactorii Răzvan Mureşan, Ioana Ursu, Ionuţ Ancuţescu, Mihai Muşătoiu, Larisa Ghiţulescu, Bogdan Neagu, Florenţa Ghiţă, Cătălin Ştefancu, Ana Răduţă, Anca Arsene-Bărbulescu, Andrei Năstase, Mihai Mitrică, Raluca Badea, Diana Sava, Vali Bârzoi, Liviu Iancu, Aurel Drăgan, Bogdan Pencea, Adriana Todoran, Ileana Ilie, Călin Hera, Adriana Roşoga, Romulus Deac, Alin Fumurescu, Costi Rogozanu, Daniela Penescu, Andreea Ciucă, Roxana Cristea, Laura Culiţă, Dana Bondrescu, Luminiţa Niţoiu, Dan Dragomir şi Adriana Moscu. În egală măsură, art directorul Olga Petroff alături de colegii Gabriela Caletzeanu, Sebastian Nicolae, Cătălin Chirilă şi Alexandru Ciubotaru, care s-au ocupat de imagini şi paginare, au făcut ca Business Magazin să arate aşa cum trebuie să arate o revistă modernă.

    Şi chiar dacă le puteţi vedea numele în caseta redacţională, o să înşir şi aici numele colegilor de acum. Stăm la două rânduri de mese şi îi pot cuprinde dintr-o privire. Georgiana Călin stă în stânga mea, apoi urmează calculatoarele Ioanei Matei, ale Veronicăi Popescu, Roxanei Cârcior, Cameliei Iliescu; în faţa Cameliei stă Bogdan Angheluţă, lângă el Florin Caşotă, iar „cercul“ este închis de George Toader; fac o treabă minunată. Aceştia sunt oamenii.

    Aş mai putea să dau şi alte cifre. De 11 ani publicăm catalogul 100 Tineri manageri de top, produs care este cel mai optimist produs media; de şapte ani, în fiecare toamnă prezentăm 100 Cei mai admiraţi CEO din România, despre care am spus de la bun început că este cel mai subiectiv produs editorial, fiind măsura admiraţiei; de cinci ani publicăm catalogul 200 Cele mai puternice femei din business. Anul acesta ajungem la a treia ediţie a proiectului Cele mai inovatoare companii din România şi la a doua ediţie a proiectului Cele mai promiţătoare start-up-uri. Din 2010 a pornit seria evenimentelor Meet the CEO, ajuns la 54 ediţie, care l-a prezentat în această vară pe Yves Caracatzanis, noul şef al operaţiunilor locale ale Dacia Renault. Merită amintite şi Business Club-urile pe care le organizăm de 12 ani şi galele în cadrul cărora lansăm cataloagele.

    Despre mai multe cifre poate da detalii Cristian Hostiuc, directorul editorial al BM şi ZF, care spunea în cel mai recent editorial: „Având în vedere că durata medie de viaţă a unei firme antreprenoriale din România este de şapte ani, conform datelor BNR, Business Magazin a trecut primul test al timpului, al pieţei, dar în primul rând al cititorilor.

    Revista este un business ca oricare altul, are un buget, un cont de profit şi pierderi, are o organigramă, venituri, cheltuieli, linii de business, are «indirecte», un gross profit şi EBITDA“.

    Din miile de articole pe care le-a prezentat de-a lungul anilor, veţi regăsi în paginile următoare câteva dintre ideile, oamenii, declaraţiile marcante şi fenomenele surprinse de-a lungul anilor. „Cât costă România“, „Generaţia Multitasking“, „România non-stop“, „România fără capete“, „Up-grade de viaţă“, „Primul miliardar român“, „Mai are România clasă de mijloc?“ sunt doar câteva dintre materialele care au apărut pe coperta revistei de-a lungul anilor.

    Am scris despre criză atunci când guvernanţii şi companiile spuneau că România nu va fi afectată de valul de scăderi din toate domeniile. Iar apoi, când pieţele s-au prăbuşit, am ales să scriem despre cei care reuşeau. Pentru a arăta că se poate, pentru a inspira.

    De-a lungul timpului, Business Magazin a spus povestea companiilor şi oamenilor care au influenţat mediul de afaceri din România şi care au păşit peste hotare – fie manageri care au preluat funcţii de management (aşa cum este Călin Drăgan, care conduce Coca-Cola în Japonia), fie a celor care cu produsele şi serviciile lor au plecat să cucerească lumea (aşa cum a făcut Bitdefender).

    Business Magazin a fost şi este un produs ce cultivă normalitatea. Business Magazin a pus în discuţie temele actualităţii şi a găzduit opiniile comunităţii de afaceri. A încercat mereu să aducă politicul cu picioarele pe pământ, a fost o sursă de inspiraţie pentru cei ce vor să realizeze ceva şi să se realizeze. A scris despre tineri antreprenori care au pornit afaceri şi au câştigat bani buni. A scris despre români care conduc afaceri din străinătate şi a scris despre lideri din provincie. A emis previziuni despre cursul leului şi am scris despre bani şi stăpânii acestora.

    Cei 12 ani pe care i-am petrecut în redacţia Business Magazin au reprezentat o perioadă formidabilă şi m-am gândit adeseori că am o slujbă grozavă. Am cunoscut oameni extraordinari – antreprenori sau angajaţi în multinaţionale, care sunt în stare să mute munţii din loc. Am văzut cum economia duduia, cum companiile se întreceau în investiţii, am constatat apoi cum aproape toate multinaţioanele au intrat în silenzio stampa. Când aveau de comunicat creşteri de vânzări, de cifre de afaceri, primeam răspunsurile rapid sau chiar pe loc; criza a schimbat nu numai comportamente de consum, ci şi felul de comunicare. Cel mai adesea companiile au preferat să nu mai vorbească. Deloc. Au trecut ani până când limbile au început să se dezlege iar, şi nici acum apetitul de discuţii nu este la cote similare cu perioada de dinainte de căderea Lehman Brothers.

    12 ani într-o viaţă de om se pot măsura în multe feluri. Un copil născut în 2004 este acum în clasa a patra. Mie mi se pare că revista a depăşit demult şcoala primară, iar faptul că revista Business Magazin există încă în print, după vremuri tumultuoase pentru piaţa media, este o dovadă în acest sens.

    Sunt companii care aniversează 50 sau 100 de ani; pe lângă ele, cei 12 ani de Business Magazin pot părea puţini. Pentru un produs media, mai cu seamă pe piaţa locală, este o validare, o dată în plus, că cititorii şi interlocutorii noştri au nevoie de un astfel de produs.

    12 ani cu Business Magazin. Oamenii pe care am mizat

    Evoluţia economiei în 12 ani de Business Magazin

    Industriile cu cea mai spectaculoasă evoluţie în ultimii 12 ani 

     

  • Omul care l-a cunoscut cel mai bine pe Putin dezvăluie adevăratul plan al Rusiei. România este vizată direct

    Înainte cu trei săptămâni de a se stinge, Shimon Peres a dat ultimul interviu scriitorului şi jurnalistului David Samuels, unul dintre interlocutorii săi preferaţi. Dialog spumos (întrebări non-conformiste, răspunsuri foarte interesante), desfăşurat în engleză şi ivrit, citabil în întregime.

    Am ales să decupez paragrafele referitoare la Vladimir Putin. Fiindcă vin din partea unui om care l-a cunoscut bine, pe care Putin l-a respectat şi l-a consultat, la fel cum au făcut preşedinţii Xi şi Obama. Ce spunea Peres: “Sunt foarte bun prieten cu Putin şi o să-ţi relatez, pe scurt, conţinutul uneia dintre discuţiile noastre recente” 

    Omul care l-a cunoscut cel mai bine pe Putin dezvăluie adevăratul plan al Rusiei. România este vizată direct

  • Hillary Clinton îl ironizează pe Donald Trump: “Ce geniu ar pierde un miliard într-un an?!”

    Hillary Clinton, candidatul democrat la funcţia de preşedinte al SUA, a ironizat capacităţile manageriale ale adversarului său republican, Donald Trump, întrebând retoric “ce fel de geniu ar pierde un miliard de dolari într-un an”.

    “Aţi văzut cu toţii dezbaterea de lunea trecută. Ştiţi că, la dezbatere, el (Donald Trump – n.red.) s-a lăudat că nu plăteşte impozite pentru că este deştept. Eu am următoarea întrebare: Cel fel de geniu pierde un miliard de dolari într-un singur an!?”, a spus Hillary Clinton, potrivit site-ului Politico.com.

    Politicianul democrat a făcut astfel referire la dezvăluirile făcute de cotidianul The New York Times, conform cărora Donald Trump ar fi pierdut 916 milioane de dolari, în afaceri imobiliare, în anul 1995, situaţie care i-ar fi permis să evite plata impozitelor în următorii 18 ani.

    “Cred că echipa de campanie a lui Trump este destul de panicată acum. Trebuie să schimbe discursul. Trebuie să schimbe mesajul. Au avut o săptămână proastă. Ne aşteptăm să împroşte cu mult noroi”, a declarat marţi Robby Mook, purtătorul de cuvânt al echipei de campanie democrate.

  • Prima ţară din Europa care îşi întreabă locuitorii dacă să accepte sau nu refugiaţi

    Referendumul de duminică privind cotele obligatorii de imigranţi stabilite de UE va hotărî soarta cetăţenilor ungari şi va reprezenta un moment istoric pentru Blocul comunitar însuşi, a spus premierul ungar Viktor Orban.

    Premierul ungar a lansat un apel la mobilizarea alegătorilor în ajunul referendumului pe care l-a organizat împotriva planului de relocalizarea a refugiaţilor în cadrul UE, ultimele sondaje indicând un risc de participare insuficientă la vot, relatează AFP. Ungurii au ‘datoria’ să ajute guvernul să combată deciziile ‘elitei de la Bruxelles’, a scris Orban într-un articol publicat sâmbătă.

    “Mulţi vor urmări ce se întâmplă duminică în Ungaria, şi în timp ce poate părea că decidem asupra unei probleme simple, de fapt totul este în joc, ceea ce afectează soarta Ungariei şi a Uniunii Europene”, a scris Orban în articol. ”O migraţie în masă fără control înseamnă o ameninţare reală. Aceasta pune în pericol modul de viaţă european paşnic şi în securitate”, a subliniat oficialul ungar.

    Cititi mai multe pe www.vocea.biz

    Referendumul de duminică privind cotele obligatorii de imigranţi stabilite de UE va hotărî soarta cetăţenilor ungari şi va reprezenta un moment istoric pentru Blocul comunitar însuşi, a spus premierul ungar Viktor Orban. Premierul ungar a lansat un apel la mobilizarea alegătorilor în ajunul referendumului pe care l-a organizat împotriva planului de relocalizarea a refugiaţilor în cadrul UE, ultimele sondaje indicând un risc de participare insuficientă la vot, relatează AFP. Ungurii au ‘datoria’ să ajute guvernul să combată deciziile ‘elitei de la Bruxelles’, a scris Orban într-un articol publicat sâmbătă. “Mulţi vor urmări ce se întâmplă duminică în Ungaria, şi în timp ce poate părea că decidem asupra unei probleme simple, de fapt totul este în joc, ceea ce afectează soarta Ungariei şi a Uniunii Europene”, a scris Orban în articol. ”O migraţie în masă fără control înseamnă o ameninţare reală. Aceasta pune în pericol modul de viaţă european paşnic şi în securitate”, a subliniat oficialul ungar.

    Prima ţară din Europa care îşi întreabă locuitorii dacă să accepte sau nu refugiaţi

  • Prima ţară din Europa care îşi întreabă locuitorii dacă să accepte sau nu refugiaţi

    Referendumul de duminică privind cotele obligatorii de imigranţi stabilite de UE va hotărî soarta cetăţenilor ungari şi va reprezenta un moment istoric pentru Blocul comunitar însuşi, a spus premierul ungar Viktor Orban.

    Premierul ungar a lansat un apel la mobilizarea alegătorilor în ajunul referendumului pe care l-a organizat împotriva planului de relocalizarea a refugiaţilor în cadrul UE, ultimele sondaje indicând un risc de participare insuficientă la vot, relatează AFP. Ungurii au ‘datoria’ să ajute guvernul să combată deciziile ‘elitei de la Bruxelles’, a scris Orban într-un articol publicat sâmbătă.

    “Mulţi vor urmări ce se întâmplă duminică în Ungaria, şi în timp ce poate părea că decidem asupra unei probleme simple, de fapt totul este în joc, ceea ce afectează soarta Ungariei şi a Uniunii Europene”, a scris Orban în articol. ”O migraţie în masă fără control înseamnă o ameninţare reală. Aceasta pune în pericol modul de viaţă european paşnic şi în securitate”, a subliniat oficialul ungar.

    Cititi mai multe pe www.vocea.biz

    Referendumul de duminică privind cotele obligatorii de imigranţi stabilite de UE va hotărî soarta cetăţenilor ungari şi va reprezenta un moment istoric pentru Blocul comunitar însuşi, a spus premierul ungar Viktor Orban. Premierul ungar a lansat un apel la mobilizarea alegătorilor în ajunul referendumului pe care l-a organizat împotriva planului de relocalizarea a refugiaţilor în cadrul UE, ultimele sondaje indicând un risc de participare insuficientă la vot, relatează AFP. Ungurii au ‘datoria’ să ajute guvernul să combată deciziile ‘elitei de la Bruxelles’, a scris Orban într-un articol publicat sâmbătă. “Mulţi vor urmări ce se întâmplă duminică în Ungaria, şi în timp ce poate părea că decidem asupra unei probleme simple, de fapt totul este în joc, ceea ce afectează soarta Ungariei şi a Uniunii Europene”, a scris Orban în articol. ”O migraţie în masă fără control înseamnă o ameninţare reală. Aceasta pune în pericol modul de viaţă european paşnic şi în securitate”, a subliniat oficialul ungar.

    Prima ţară din Europa care îşi întreabă locuitorii dacă să accepte sau nu refugiaţi

  • Cele mai bizare întrebări de la interviul de angajare: “Dacă nu îţi ofer acest job, ai vrea să ieşi cu mine la o întâlnire?”

    Cei mai mulţi dintre noi primim, ocazional, întrebări destul de bizare. Ce e însă de făcut dacă asta se întâmplă în timpul unui interviu?

    În general, aceste interviuri de angajare sunt gândite pentru a pune în dificultate candidaţii slabi, dar sunt unele întrebări pentru care nimeni nu se poate pregăti. Cei de la Quora au selectat cele mai bizare astfel de întrebări postate de cei care au aplicat pentru diverse joburi.

    “M-au întrebat unde aş ascunde un cadavru sau care este episodul meu preferat din South Park în cadrul unui singur interviu”, povesteşte Adam Newman.

    Keith Boskey, manager în industria jocurilor pentru calculator, descrie experienţa din timpul unui interviu pentru un job part-time la o firmă de avocatură. Bărbatul povesteşte că a primit o întrebare cel puţin ciudată: “Dacă ai putea fi orice legumă din lume, ce ai fi?”

    Avocatul Philip Rosmarin îşi aminteşte perioada când a lucrat în cadrul unei agenţii de publicitate. “Aveam agăţat de peretele din spatele biroului un tablou uriaş cu Adolf Hitler, pentru că voiam să mă asigur că toţi cei care veneau la interviu pentru job puteau să îl vadă. Am angajat o femeie, singura care a avut curajul să întrebe ce caută acel tablou acolo”.

    Nitin Gupta, om de ştiinţă indian, a primit una dintre cele mai ciudate întrebări din partea unei femei manager. “Dacă nu îţi ofer acest job, ai vrea să ieşi cu mine la o întâlnire?” A înţeles că regulile corporatiste interzic întâlnirile dintre angajaţi, aşa că a ales-o pe ea în locul jobului.

  • Povestea femeii care este alergică la apă. “Toată lumea mă întreabă acelaşi lucru: cum mănânci, cum bei, cum te speli?”

    Rachel Warwick suferă de o boală foarte rară care o face alergică la apă. A face baie este o agonie, chiar şi propriile lacrimi îi ard pielea. Cum se poate ca corpul uman să fie alergic la cea importantă resursă a vieţii?, scrie BBC

    Pentru ea, o baie relaxantă  sau o sesiune de snorkelling în Marea Mediterană sunt un coşmar, chiar şi un pahar de apă băut nu este o experienţă plăcută. De fapt, orice contact cu apa este dureros. Chiar şi propriile lacrimele sau transpiraţia îi fac rău şi în urma lor rămâne o iritaţie timp de mai multe ore. “Este oribil, dar dacă plâng faţa mi se umflă”, a spus ea pentru publicaţia britanică. Boala de care suferă tânăra se numeşte “aquagenic urticaria” şi afectează un număr foarte mic de oameni.

    Poate vă întrebaţi cum supravieţuieşte având în vedere nevoia foarte mare de apă a omului şi a faptului că 60% din corpul uman este apă.”De fiecare dată când le spun oamenilor despre boala mea, mă întreabă acelaşi lucru: cum mănânci, cum bei, cum te speli? Adevărul este că tot ce pot să fac este să îndur situaţia şi să merg mai departe”, a spus Rachel. Face duş o dată pe săptămână, pentru a evita să transpire poartă haine subţiri şi evită efortul şi bea mult lapte, deoarece nu o afectează la fel de tare ca un pahar cu apă. Atunci când plouă nu poate pleca din casă.

    Tânăra a fost diagnosticată la 12 ani după ce a observat o iritaţie pe piele ce a apărut după ce a înotat. “După consultaţie doctorul mi-a spus «Cred că ai asta». Am fost foarte norocoasă că ştia de această boală”. A fost norocoasă deoarece testarea pentru această boală consta în a sta în apă timp de 30 de minute pentru a vedea ce efect are asupra corpului. “Mi-a spus că testul ar fi mai dureros decât boala în sine”, a mărturisit ea.

    Deocamdată doctorii nu au găsit un tratament, deşi s-au înregistrat nişte progrese cu anumite medicamente, însă nu este niciun medicament 100% eficient. “Dacă mă vindec aş vrea să înot la bazin şi să dansez în ploaie”, a spus ea.

  • Povestea femeii care este alergică la apă. Este dureros să bea şi un pahar cu apă

    Rachel Warwick suferă de o boală foarte rară care o face alergică la apă. A face baie este o agonie, chiar şi propriile lacrimi îi ard pielea. Cum se poate ca corpul uman să fie alergic la cea importantă resursă a vieţii?, scrie BBC

    Pentru ea, o baie relaxantă  sau o sesiune de snorkelling în Marea Mediterană sunt un coşmar, chiar şi un pahar de apă băut nu este o experienţă plăcută. De fapt, orice contact cu apa este dureros. Chiar şi propriile lacrimele sau transpiraţia îi fac rău şi în urma lor rămâne o iritaţie timp de mai multe ore. “Este oribil, dar dacă plâng faţa mi se umflă”, a spus ea pentru publicaţia britanică. Boala de care suferă tânăra se numeşte “aquagenic urticaria” şi afectează un număr foarte mic de oameni.

    Poate vă întrebaţi cum supravieţuieşte având în vedere nevoia foarte mare de apă a omului şi a faptului că 60% din corpul uman este apă.”De fiecare dată când le spun oamenilor despre boala mea, mă întreabă acelaşi lucru: cum mănânci, cum bei, cum te speli? Adevărul este că tot ce pot să fac este să îndur situaţia şi să merg mai departe”, a spus Rachel. Face duş o dată pe săptămână, pentru a evita să transpire poartă haine subţiri şi evită efortul şi bea mult lapte, deoarece nu o afectează la fel de tare ca un pahar cu apă. Atunci când plouă nu poate pleca din casă.

    Tânăra a fost diagnosticată la 12 ani după ce a observat o iritaţie pe piele ce a apărut după ce a înotat. “După consultaţie doctorul mi-a spus «Cred că ai asta». Am fost foarte norocoasă că ştia de această boală”. A fost norocoasă deoarece testarea pentru această boală consta în a sta în apă timp de 30 de minute pentru a vedea ce efect are asupra corpului. “Mi-a spus că testul ar fi mai dureros decât boala în sine”, a mărturisit ea.

    Deocamdată doctorii nu au găsit un tratament, deşi s-au înregistrat nişte progrese cu anumite medicamente, însă nu este niciun medicament 100% eficient. “Dacă mă vindec aş vrea să înot la bazin şi să dansez în ploaie”, a spus ea.

  • 2016: Anul regizat de Tarantino

    Lumea de azi e presărată cu conflicte, lupte între ideologii şi religii sau lideri care vor să modeleze societatea după chipul lor; tabloul prezentului prezintă o imagine sângeroasă, aşa cum sunt scenele regizate de Quentin Tarantino. Titlul pe care l-am dat nu se vrea a fi ironic; acest material, la fel ca majoritatea filmelor regizate de Tarantino, descrie în mai multe segmente transformările profunde prin care trece lumea în prezent şi impactul acestora asupra României.

    Pe Facebook a circulat o glumiţă, cum că 2016 arată ca un film de Tarantino. La o privire de ansamblu, la nivel global, expresia nu mai are niciun iz glumeţ. Alianţe se rup, altele se leagă între superputeri. Atentate, acţiuni teroriste, atacuri sunt subiecte zilnice ale jurnalelor de ştiri. Pretenţii teritoriale învrăjbesc ţări din Marea Chinei, radicalii şi extremiştii găsesc noi adepţi. Întregul glob pare un butoi cu pulbere în jurul căruia gravitează numeroase flăcări.

    Pulp Fiction (Despre Brexit şi mişcările antisistem)

    Mişcările antisistem sunt în creştere, iar liderii politici văzuţi ca „alternative“ beneficiază de tot mai mult suport – de la Donald Trump sau Bernie Sanders în Statele Unite până la Marine Le Pen şi al său Front Naţional în Franţa, Lega Nord în Italia sau Syriza în Grecia; ieşirea surprinzătoare a Marii Britanii din Uniunea Europeană se încadrează perfect în această categorie.

    Care sunt însă cauzele care au dus la aceste sentimente antisistem? Ei bine, cea mai importantă pare a fi inegalitatea.

    „Brexitul este de departe cel mai virulent răspuns la această senzaţie de inegalitate“, comenta recent Michael Hartnett de la Bank of America. Iar această senzaţie se datorează faptului că revenirea economică de după criza din 2008 a fost una care a favorizat anumite segmente ale populaţiei, adaugă el. Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană reprezintă un eşec al politicii regionale şi ar putea reprezenta sfârşitul pentru Regatul Unit, remarcă şi Cristian Pîrvulescu, profesor universitar: „Contrar a ceea ce se spune, Uniunea Europeană şi-a dovedit viabilitatea. Pentru că se vede astăzi că singurul lucru care a ţinut în comun diferitele părţi ale Regatului Unit a fost Uniunea Europeană; nu ştim dacă Regatul Unit va mai exista în forma actuală, după acest referendum.“ Scoţia şi-ar putea declara independenţa, spune Pîrvulescu, un referendum în acest sens având, de această dată, sorţi de izbândă.

    Omul de rând ştie că nivelul său de trai a scăzut, costurile de zi cu zi au crescut, iar şansele unui job bun sunt tot mai mici. El aude că economia merge bine, dar vede o cu totul altă realitate – o diminuare a încrederii şi stagnare a economiei, crede şi Peter Schiff, analist al Euro Pacific Capital. Toate aceste frustrări alimentează practic sentimentele antisistem şi ajută partidele care marşează în această direcţie.

    „Brexitul are mai multe componente – dar câteva sunt fundamentale – legi venite de la Bruxelles pe care nu le înţeleg şi nu le acceptă şi mai ales o chestie nespusă, ideea de a fi conduşi de Franţa sau Germania – cum să accepte ei să fie conduşi de ţara pe care au învins-o în război sau de cea pe care au eliberat-o? Din nou istoria se repetă şi e vorba de cine pe cine“, spune Cătălin Olteanu, director general al firmei de logistică FM România. Chiar dacă nu înţelege neapărat contextul economic actual, omul de pe stradă înţelege că ceva nu este în regulă. Şi chiar dacă partidele antisistem nu câştigă neapărat alegerile, ele duc dezbaterea publică într-o anumită direcţie; în cele din urmă, acest lucru s-ar putea însă să fie benefic.

    Există, evident, mai mulţi factori care au dus la ridicarea acestor mişcări, majoritatea fiind rezultatul indirect al procesului de globalizare. Externalizarea locurilor de muncă, politicile privind refugiaţii şi chiar automatizarea anumitor procese (fapt ce duce la dispariţia unor locuri de muncă) sunt doar câteva exemple în acest sens. Unii analişti consideră însă că principala cauză ar fi politicile monetare adoptate de state, aşa cum este cazul Marii Britanii: „Votul din Anglia ilustrează perfect ineficacitatea politicilor implementate de principalele instituţii financiare ale lumii“, crede Peter Schiff. Relaxarea cantitativă adoptată de băncile centrale din Europa, Statele Unite sau Japonia a dus la creşterea inflaţiei, iar fenomenul în cauză i-a ajutat, aşa cum se întâmplă de obicei, pe acei câţiva care constituie aşa-numita pătură superioară a societăţii.

    Efectul a fost unul previzibil: în vreme ce bursele şi-au revenit iar acţiunile au crescut, oamenii de rând au suportat numeroase măsuri de austeritate; iar acest scurtcircuit a dat un nou suflu mişcărilor antisistem.