Tag: calatorie

  • MOL – 20 de ani de success în România…. şi povestea continuă (P)

    Un foarte cunoscut proverb spune că orice călătorie începe cu primul pas. MOL România a făcut acest prim pas în urmă cu 20 de ani. Acum, benzinăriile MOL sunt bine cunoscute de şoferii români şi nu doar de ei, întrucât sunt prezente pe toate marile artere de circulaţie şi în oraşe de pe tot teritoriul ţării.

    Probabil puţini cunosc însă că prima benzinărie MOL România a fost deschisă în 1995, la Salonta, în judeţul Bihor. România acelor ani era foarte diferită de cea de acum. Ţara încă nu devenise membru NATO şi nici UE, economia era nereformată, rata inflaţiei după 1990 depăşea chiar şi 200% pe an, parcul auto şi infrastructura îşi arătau vârsta şi decalajele faţă de ţările europene. Decizia Grupului MOL de a investi în România fusese luată în 1993, atunci când compania a ales drumul extinderii în regiune. Ca parte a Grupului MOL, o companie multinaţională integrată şi independentă din domeniul petrolului şi gazelor naturale, cu operaţiuni în peste 40 de ţări, MOL România a dezvoltat, pe lângă distribuţia de carburanţi, şi soluţii complexe aferente cardurilor de carburanţi şi şi-a extins permanent portofoliul cu produse de calitate înaltă precum lubrifianţi, bitum, produse petrochimice.

    La 20 de ani de la deschiderea primei benzinării, MOL România are o reţea de circa 200 de benzinării, care urmează să fie extinsă în acest an cu încă 12 staţii. Compania a urmat o strategie de creştere pe termen mediu şi lung, care a presupus atât creştere organică, cât şi achiziţii de reţele de benzinării, cea mai recentă fiind înregistrată la începutul acestui an.

    Întrucât a crescut împreună cu economia României, la a cărei dezvoltare a şi contribuit, compania a investit până în prezent peste 200 de milioane de euro în ţara noastră şi a contribuit la bugetul de stat cu taxe şi impozite de peste 1,8 miliarde de euro. Peste 2.100 de persoane lucrează în benzinăriile MOL din  România, iar alte peste 200 reprezintă angajaţi ai MOL România. Compania are 2 terminale de carburanţi, la Tileagd, în judeţul Bihor şi la Giurgiu, cu acces la transportul fluvial pe Dunăre.

    Compania a fost un pionier în multe domenii, ca acela al cardurilor de carburant destinate persoanelor juridice sau al platformei de loializare dedicată persoanelor fizice – Multibonus. În 2002, atunci când deţinea doar 39 de benzinării, MOL România a început dezvoltarea sistemului de carduri pentru carburanţi, similar cardurilor de credit bancare, încă o raritate în România. Primele carduri au fost MOL Gold, cu acceptare la nivel internaţional şi MOL Silver, pentru reţeaua naţională. Acum, cardurile de carburant MOL permit monitorizarea în timp real a tranzacţiilor efectuate, prinaccesulla Centrul Virtual de Carduri, dar confera si beneficiile unei game largi de alteservicii: alimentarea cu carburant în afara ţării, posibilitatea de recuperare a TVA şi plata taxelor de drum în UE, soluţii GPS, servicii de asistenţă rutieră, aplicaţie mobilă gratuită, calculator taxe de drum. MultiBonus este cardul de loialitate pe care îl poartă cu ei peste 1 milion de români, card care permite acumularea de puncte la achiziţiile din staţiile MOL şi preschimbarea acestora în produse din cataloagele special concepute sau în anumite servicii disponibile în benzinării.

    MOL România crede în piaţa românească şi în potenţialul său pe termen lung. De aceea a implementat aici cele mai noi concepte şi tendinţe din retailul european. Cea mai recentă inovaţie, implementată în 5 benzinării din România şi alte 23 ale Grupului MOL din regiune, este Fresh Corner, un nou concept de magazin pentru benzinării. FreshCorner acordă o mai mare importanţă produselor alimentare proaspete, cumpărăturilor pentru acasă şi sortimentelor de cafea proaspăt preparată. Este pentru prima dată când un lanţ de benzinării are vitrine cu lactate, brânzeturi şi mezeluri, fructe proaspete şi alte produse de larg consum, la preţuri competitive.

    Compania a dezvoltat mai multe programe destinate comunităţilor locale: „Spaţii verzi” – lansat în urmă cu zece ani pentru a finanţa crearea de spaţii verzi în oraşe şi promovarea ariilor naturale protejate, „Pot ajuta” – destinat tinerelor talente în sport şi artă, „Programul MOL pentru sănătatea copiilor” – adresat asociaţiilor şi organizaţiilor care derulează proiecte de terapie emoţională pentru copiii cu afecţiuni cronice sau în curs de recuperare după afecţiuni grave, „Programul Mentor” – prin care MOL România recompensează zece laureaţi, profesori şi antrenori, nominalizaţi de foşti elevi, părinţi şi selectaţi de un juriu competent.

    Primul pas a fost făcut în urmă cu 20 de ani, iar călătoria MOL România continuă, alături de angajaţii, partenerii, clienţii săi şi de comunităţile a căror dezvoltare o susţine.

     

  • Ce filme vedem în noiembrie la cinematografele din ţară

    În luna noiembrie în România vom putea urmări la cinema mai multe producţii româneşti, dar şi filme blockbuster precum James Bond, “Spectre” sau ultimul film din trilogia “The Hunger Games”.

    Acasă la tata – Andrei Oprişor – 6 noiembrie

    Robert (Alexandru Papadopol) este un scriitor ce trece printr-o perioadă dificilă din viaţa sa. Decide să se întoarcă acasă în satul natal, prima dată după trei ani de la moartea mamei sale.  În 24 de ore rescrie toate relaţiile: cu tatăl lui, cu prietenul cel mai bun, cu prima iubire, cu trecutul.

    Spectre – Sam Mendes – 6 noiembrie

    Daniel Craig se întoarce pentru a patra oară în rolul lui James Bond. Intriga noului film este dominată de un mesaj codat din trecutul lui Bond, care îl trimite pe agentul 007 pe urmele unei organizaţii sinistre.

    Bucureşti NonStop – Dan Chişu – 13 noiembrie

    Noul film regizat de Dan Chişu povesteşte o noapte din viaţa unui magazin non-stop aflat într-un cartier de blocuri.  Patru persoane conduc patru poveşti diferite legate între ele de un personaj-cheie.

    Microbe et Gasoil (Microb şi gazonlină) – Michel Gondry – 13 noiembrie

    Regizorul al filmului “Eternal Sunshine of the Spotless Mind” se reîntoarce pe marele ecran cu acest film după o pauză de 2 ani când a regizat Lecume des jours (Spuma Zilelor). Acţiunea filmului se învârte în jurul a doi prieteni care se îmbarcă într-o călătorie de-a lungul Franţei, cu un vehicul pe care l-au construit ei însişi.

    Goosebumps ( Îţi facem părul măciucă) – Rob Letterman – 13 noiembrie

    Filmul îl are în rolurile principale pe Jack Black (R.L Stine) şi Dylan Minnette (Zach), iar atunci când Zach începe să afle tot felul de lucruri despre vecinii săi, el descoperă că Stine are un secret periculos: creaturile pe care le-a creat şi cu care a populat cărţile sale sunt reale, iar Stine îşi protejează cititorii ţinându-le închise în cărţile unde au apărut fiecare.  Când creaţiile lui Stine sunt eliberate neintenţionat dintre paginile manuscriselor, viaţa lui Zach devine de-a dreptul ciudată.

    Le tout nouveau testament (Testamentul nou nouţ) – Jaco Van Dormael- 20 noiembrie.

    Filmul francezului, Van Dormael, o aduce, din nou, pe marile ecrane pe Catherine Deneuve a cărei poveste începe de la o premiză interesant.  Ştiai că Dumnezeu este în viaţă şi trăieşte în Bruxelles cu fiica Lui? Dumnezeu există. Locuieşte la Bruxelles. E odios cu soţia şi fiica lui. S-a vorbit mult de fiul lui, dar foarte puţin de fiica lui. Fiica lui sunt eu. Mă numesc Ea şi am 10 ani. Ca să mă răzbun, le-am trimis tuturor oamenilor din lume, prin sms, data la care vor muri.

    By the Sea (Pe malul mării) – Angelina Jolie – 20 noiembrie

    Unul dintre cele mai admirate cupluri de la Hollywood îşi face apariţia pe peliculă într-o operă regizată de Angelina Jolie. Filmul surprinde un moment de criză al mariajului dintre Roland (Pitt) şi Vanessa (Jolie). Aflaţi într-o staţiune pitorească la malul mării cei doi încep să se confrunte cu probleme care mocneau demult în viaţa lor.

    The Hunger Games: Mockingjay Part 2 (Jocurile foamei: Revolta – Partea a II-a) – Francis Lawrence – 20 noiembrie

    Jennifer Lawrence se întoarce pentru ultima oară în rolul eroinei Katnis Everdeen. Mockingjay Part 2 demarează acţiunea de unde s-a oprit prima parte. În centrul districtelor răzvrătite se află în continuare Capitoliul, reşedinţa preşedintelui Snow. Devine evident că numai moartea acestuia va sfârşi tirania în Panem, aşa că un commando condus de Katniss are ca ţintă capturarea inamicului lor de moarte. O misiune plină de primejdii, care nu se sfârşi fără victime.

    Bridge of Spies – Steven Spielberg – 27 noiembrie

    Veteranul regizor, Steven Spielberg, se reuneşte cu Tom Hanks pentru noul său film. Bridge of Spies – după un scenariu semnat de Matt Charman, recris de Joel şi Ethan Coen – spune povestea primului schimb de prizonieri făcut pe pod, dar şi a încercărilor avocatului James Donovan (Tom Hanks) de a negocia eliberarea pilotului Francis Gary Powers după ce avionul său a fost doborât pe teritoriul Uniunii Sovietice.

    Poveste de dragoste – Cristina Iacob – 27 noiembrie

    A treia producţie românească ce urmează să fie lansată în noiembrie.Poveste de dragoste este un film despre iubirea dintre doi tineri artişti din zilele noastre. În preajma sărbătorilor de iarnă, într-un oraş vechi şi fermecător din Transilvania, Sebastian şi Aprilia încep poveste de dragoste. Doar că nu e atât de simplu cum pare.

    The Good Dinosaur (Bunul Dinozaur) – Peter Sohn – 27 noiembrie

    Cea mai nouă producţie Pixar duce acţiunea în vremurile dinozaurilor. Un Apatosaurus plin de viaţă pe nume Arlo porneşte într-o călătorie remarcabilă, câştigând un companion surprinzător de-a lungul drumului – un băieţel.

  • Tânărul care a zburat în jurul lumii cu doar 300 de dolari la clasa business. Cum a reuşit

    Bloggerul Sam Huang şi-a folosit milele de zbor adunate de-a lungul anilor pentru o călătorie la clasa întâi de 60.000 de dolari în jurul lumii, potrivit Business Insider.

    “Dom Perignon din belşug, caviar şi o cabină de duş la 10.000 de metri înălţime. Nu e de mirare că Emirates se află în topul celor mai bune companii aeriene din lume”, a scris Hunag pe blogul său.

    Huang a zburat în şapte ţări, 11 oraşe şi cinci continente cu Emirates la clasa business cu doar 300 de dolari. Cum a reuşit? Pe lângă faptul că şi-a folosit milele adunate, Huang s-a folosit de un truc pentru această călătorie. Şi-a rezervat biletele pentru o călătorie lungă cu mai multe escale, în loc de mai multe călătorii separate. E ceva mai complicat de făcut, dar este un plan realizabil, spunea Huang.

    Ceea ce a urmat a fost o călătorie de vis pe cinci continente, cu zboruri la clasa întâi. Sam Huang a profitat de ocazie şi a documentat experienţa.

    GALERIE FOTO

  • Amenzi usturătoare pentru cei care circulă fără bilet

    Cei care călătoresc fără bilet în mijloacele de transport în comun ar putea fi amendaţi cu sume cuprinse între 100 şi 500 de lei, potrivit proiectului Legii serviciului de transport public de călători, pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Dezvoltării.

    “Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei, persoanele fizice care călătoresc cu mijloacele de transport public fără titlu de călătorie valabil, care refuză să prezinte organelor de control titlul de călătorie, care au un comportament inadecvat sau care deteriorează mijloacele de transport”, se arată în proiectul de act normativ.

    Proiectul mai prevede înfiinţarea Asociaţiei metropolitane de transport Bucureşti-Ilfov (AMTBI), în urma desfiinţării Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti, înfiinţate în 2011, şi a Companiei de Transport Metropolitan Bucureşti – Ilfov (CTMBI).

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Atracţia marţiană. Cine şi când va ajunge pentru prima oară pe planeta roşie

    „Suntem prinşi într-o mare de gheaţă. Ne-am spus toate poveştile care ne-au trecut prin cap, reale şi imaginare. Timpul cântăreşte greu deasupra noastră, în timp ce întunericul avansează încet“, a scris Frederick Cook pe 21 martie 1898 în jurnalul său de călătorie. Cook se înscrie astfel în şirul nesfârşit de eroi prin care omenirea şi-a depăşit fragilitatea şi a îmblânzit sălbăticia.

    Frederick Cook a făcut parte din primul echipaj care a explorat pe timp de iarnă Antarcticul. El a fost doctorul echipajului şi s-a aventurat alături de alţi 18 oameni în această expediţie. Echipa era format din nouă belgieni, şase norvegieni, doi polonezi, un român şi un american. Biologul român Emil Racoviţă a fost primul care a studiat viaţa animalelor din Antarctic. Acesta a rămas în istoria ştiinţei ca descoperitor al balenei cu cioc. A fost o expediţie grea, în condiţii de neimaginat, pe durata căreia un tânăr belgian de 21 de ani şi-a pierdut viaţa.

    La mai bine de o sută de ani distanţă, NASA a anunţat că a găsit semne care indică prezenţa apei pe planeta Marte. Aceste semne sunt dovezi spectrale ale prezenţei sărurilor hidratate pe planeta roşie, fâşii de sare hidratată ce apar pe scoarţa planetei şi sunt în mod direct asociate cu fluxurile de apă care curg în mod periodic pe Planeta Roşie, ceea ce ar duce la posibilitatea susţinerea vieţii omeneşti în viitor.

    Descoperirea a stârnit reacţii în lumea întreagă şi a readus în prim-plan expediţia omului pe Marte. NASA a trimis vehicule automate în 2004 şi în 2012, Opportunity şi Curiosity. Maşinării care chiar acum explorează suprafaţa planetei şi studiază climatul şi evoluţia scoarţei planetei, iar în 2020 se plănuieşte trimiterea unui alt vehicul menit să testeze tehnologia extragerii oxigenului din atmosfera planetei, iar prima misiune de explorare cu echipaj uman pe orbită este programată pentru anul 2033, urmată de aterizarea în 2039.

    Între timp însă SpaceX, programul spaţial al lui Elon Musk, ar putea ajunge primul pe Marte. Musk a declarat că vrea să trimită 1 milion de oameni pe Marte, iar primii ar trebui să ajungă până în 2030. Acesta şi-a anunţat planurile de a trimite oameni pe planeta roşie încă din 2007, iar în 2014 SpaceX a început să lucreze la Mars Colonial Transporter, o navă care ar putea trimite în spaţiu 100 de oameni. Elon Musk a promis să ofere mai multe detalii despre modul cum vrea să realizeze acest lucru la finalul anului. Conform unei case de pariuri din Las Vegas, SpaceX are cele mai mari şanse să ajungă pe Marte, cu o cotă de 5 la 1, pe când NASA are o cotă de 80 la 1.

    Şi alte entităţi şi-au manifestat dorinţa de a trimite oameni pe Marte. Mars One este una dintre ele şi vrea ca, peste 10 ani, un grup de patru oameni să aterizeze pe suprafaţa aridă şi prăfuită a lui Marte. Este proiectul care a făcut vâlvă, mai ales atunci când au anunţat că 200.000 de oameni s-au oferit voluntari pentru o misiune fără întoarcere. Număr care se pare că a cam fost umflat de vreo 10 ori, cel real fiind undeva la 2.000 de oameni, conform lui Joseph Roche, unul dintre candidaţii care şi-au povestit experienţa în cadrul Mars One.

    Roche are un doctorat în fizică şi astrofizică şi a ajuns pe o listă de 100 de candidaţi selectaţi pentru această călătorie. Te-ai gândi că, pentru a călători în spaţiu, este nevoie de oameni bine pregătiţi şi testaţi riguros. Ei bine, aici lucrurile devin tragicomice. Procesul de selecţie al Mars One este unul simplu: candidatul completează un chestionar, încarcă un videoclip pe site-ul companiei şi este supus unei examinări medicale din partea unui doctor, pe care chiar candidatul trebuie să-l găsească. Iar la final este supus unui interviu de 10 minute prin Skype. În comparaţie, şi testarea la Masterchef este mai riguroasă. Pe lângă asta au apărut multe probleme, care fac ca proiectul să pară mai mult o glumă proastă decât ceva realist, printre care faptul că Mars One crede că are nevoie de doar 6 miliarde de dolari pentru a realiza această călătorie şi faptul că le cere tuturor candidaţilor bani pentru sponsorizare, iar proiectul chiar avea în spate un reality show, care s-a retras de curând.

    În plus fizicianul teoretician, Gerard ’t Hooft, care apare pe site-ul Mars One în calitate de consultant, a spus că planul de a începe colonizarea pe Marte din 2025 este unul nerealist. O expediţie umană pe Marte o să aibă loc în următorii 100 de ani, nu peste 10 ani, după cum se laudă Mars One, şi va fi nevoie de mult mai mulţi bani, este de părere Hooft.

    Popularitatea Planetei Roşii a crescut şi mai mult datorită Hollywoodului. Marte a fost surprinsă pe film încă din 1924 prin pelicula Aelita: Queen of Mars, apoi alte zeci de producţii şi-au imaginat lumea Planetei Roşii, fie ca pe un wild west cu alieni şi mutanţi precum în Total Recall, fie ca pe una pustie ca în Red Planet. Cea mai recentă producţie este The Martian (regizat de Ridley Scott, cel care ne-a adus Alien), o peliculă în care astronautul Mark Watney, interpretat de Matt Damon, a rămas singur pe planetă şi trebuie să supravieţuiască şi să găsească un mod de a contacta oamenii de pe Pământ.

    Întrebarea rămâne, odată ajuns acolo, ce este de făcut? Cu toţii ştim că Planeta Roşie nu este prietenoasă, ci chiar un pic mortală. Însă nu tot timpul a fost aşa, în urmă cu miliarde de ani Marte se asemăna foarte mult cu Pământul, avea o atmosferă densă, avea râuri şi emisfera de nord era acoperită de un ocean cu o adâncime de 11 metri. Între timp, apa a îngheţat, iar atmosfera s-a subţiat, în prezent fiind compusă în proporţie de 95% din CO2.

    Dacă oamenii ar ajunge pe Marte, aceştia ar supravieţui doar într-un fel acvariu care i-ar proteja de radiaţii şi de atmosfera toxică, dar omenirea nu se poate dezvolta într-un asemenea mediu şi am fi nevoiţi să modelăm planeta după chipul şi asemănarea Pământului: terraformarea planetei. Iar primul pas ar fi introducerea unor gaze de seră care să încălzească şi eventual să topească gheaţa, apoi după ce clima ar deveni mai caldă ar urma cultivarea plantelor pentru fotosinteză, lucru care ar transforma CO2 în oxigen. Odată cu eliberarea oxigenului, în atmosferă se va forma un strat de ozon în jurul planetei care va proteja omenirea de razele ultraviolete.

    Viitorul umanităţii este în spaţiu, o spune şi Stephen Hawking. Poate peste 100 de ani nu o să vorbim doar de o „ploaie în luna lui Marte“, ci de una chiar pe Marte.
     

  • Călătorie impresionantă: O familie argentiniană a mers 13.000 de mile cu maşina pentru a-l întâlni pe Papa Francisc. “Ne-a spus că suntem nebuni” – VIDEO

    Toţi cei şase au călătorit într-o dubiţă Volkswagen şi au locuit, pe parcursul călătoriei, la mai multe familii, relatează Associated Press.

    Papa Francisc le-a spus celor doi că sunt nebuni că au mers cu maşina o distanţă atât de lungă împreună cu copiii lor. Pentru cuplul argentinian, să-l întâlnească pe Papa Francisc a fost ca un miracol.

    “Nu ne-a venit să credem. Ne-au chemat în această dimineaţă şi eram ca în stare de şoc”, a povestit Catire pentru Associated Press după întâlnirea de duminică. “A fost atât de cald. Ne-a spus că suntem nebuni şi a făcut glume. Copiii l-au îmbrăţişat foarte mult. A fost ca şi cum ne-am fi întânit cu un prieten vechi, deloc protocolar, deloc formal”, a mai precizat ea.

    Walker şi Zemborain şi-au dat demisia de la locurile de muncă pe care le aveau, în domeniul culinar, respectiv în marketing, şi-au folosit economiile şi au solicitat donaţii pentru a face această călătorie unică în Philadelphia.

    Familia argentiniană plănuieşte să îşi continue călătoria până în luna noiembrie, atunci când cei doi adulţi, împreună cu copiii, vor zbura înapoi spre casă din Miami. Ei plănuiau să îşi trimită dubiţa acasă cu vaporul, dar o rudă s-a oferit să o conducă din Florida până în Buenos Aires.

     

  • Cum şi-a transformat un bărbat pasiunea pentru călătorie într-o carieră

    Matt Gibson a plecat în Taiwan în 2004 pentru a-şi putea plătii datoriile acumulate în studenţie. Când a absolvit avea acumulate datorii în valoare de 10.000 de dolari. Gibson s-a dus în Taiwan să predea engleza, relatează Business Insider.

    Gibson a scăpat repede de datorii predând engleza 18 ore pe săptămână. Apoi s-a concentrat pe o pasiune mai veche de-a lui: a creat o revistă în limba engleză. “Absolvisem jurnalismul şi aveam o idee despre modul cum funcţionează o publicaţie. A trebuit să învăţ chineza, la nivel de începător, pentru a putea conversa cu lume din jur”, a mărturisit el.

    “Revista a avut succes, chiar am făcut ceva bani înainte să o vând”, a spus Gibson. Cu banii în buzunar, Matt Gibson a decis să devină freelancer, scriind despre aventurile sale care l-au dus în Thailanda, Cambogia şi Filipine.

    În 2009 a lansat blogul de călătorie Xpat Matt. Gibson s-a mutat în Salt Lake City, Utah, locaţie pe care a folosit-o ca pe o bază de operaţiuni, călătorind în locuri precum Mexic, Singapore sau Sri Lanka. Acesta câştigă între 3000-5000 de dolari pe lună din blogging, pentru site-ul său dar şi pentru alţi.”Ca mulţi alţi bloggeri de travel nu cheltuiesc mult. În multe locuri din străinătate, 1000 de dolari îmi ajung pentru o lună.”, a spus Gibson.

    Pe lângă blogul de călătorie, Matt Gibson şi-a înfiinţat propria companie de marketing, Xpat Media. Compania a lansat campania de marketing #NepalNow pentru a promova turismul din Nepal.

    Sfatul lui Gibson pentru pasionaţii de scris şi călătorie şi care vor să facă o carieră din asta este să fie organizaţi. “Trebuie să ai un plan concret şi să iei lucrurile pas cu pas. Dacă nu ai un plan bine stabilit, totul este mult mai greu”, a spus el. “Să nu-ţi fie frică să începi. Ai încredere în abilitatea ta să treci peste obstacolele care o sa-ţi iasă în cale. Un plan de business bine pus la punct este o metodă bună de a evita multe neplăceri”, a adăugat Gibson.

  • Şi-au vândut casa şi maşinile ca să se plimbe timp de un an în jurul lumii

    Unele familii strâng bani pentru o călătorie la Disneyland sau pentru un concediu la mare. Nu este însă cazul familiei Rivenbark; aceştia au petrecut ani de zile economisind pentru a călători în jurul lumii.  

    Nu a fost însă suficient, aşa că familia din Maryland, Statele Unite a pus la bătaie tot ce avea pentru o vacanţă de un an. Soţii Rivenbark şi-au vândut casa şi maşinile ca să-şi finanţeze aventura. Au decis să le predea ei carte copiilor, ca să nu rămână în urmă. Iar cei mici spun că au învaţat enorm umblând prin lume. Tatăl, mama şi cei doi copii au vizitat 60 de ţări şi teritorii din toată lumea şi nu s-au dat înapoi nici de la experienţe extreme, scriu cei de la Ştirile Pro TV. În total, cei patru au parcurs peste 140.000 de kilometri.

    Membri familiei Rivenbark se pot lăuda că au plimbat gheparzi în lesă în Africa ori că s-au împrietenit cu elefanţi în India şi au făcut bungee jumping în Noua Zeelandă.  În tot acest timp, şi-au împărtăşit aventurile cu publicul, scriind şi publicând imagini pe blog.

    “La sfârşitul vieţii, vrem să ştim că am avut parte de experienţe superbe împreună, în familie. Ce mod mai bun de a face asta decât să te duci să explorezi lumea?”, spune Tim Rivenbark. “Am fost incantata. Ideea de a calatori in jurul lumii era incredibila”, marturiseste Kara Rivenbark, notează sursa citată.

    Familia Rivenbark s-a întors de curând din călătorie şi încearcă să se readapteze la viaţa din Maryland.

  • Adolescenta care la doar 16 ani a făcut înconjurul lumii si ce probleme a intâmpinat

    În 1974 actorul Gregory Peck producea filmul ”The Dove„, regizat de Charles Jarrott, care spune povestea tânărului Robin Lee Graham, primul adolescent pornit în jurul lumii.

    Graham a călătorit timp de cinci ani şi şi-a început călătoria la 16 ani, cu un vas de 20 de metri şi cu două pisici la bord, Joliette şi Suzette (în timpul călătoriei a pierdut dar a şi căpătat alte pisici, aşa că la final îl însoţeau Kili, Pooh şi Piglet). |n 1969 Graham a vândut iahtul Dove în Insulele Virgine şi şi-a continuat drumul cu mai marele Return of Dove.

    În timpul călătoriei Robin Graham s-a căsătorit (în Africa de Sud) iar fiica sa, Quimby, s-a năcut la două luni după ce şi-a terminat călătoria. A scris, desigur, şi nu una, ci două cărţi, iar filmul îi romanţează îndeajuns de mult experienţa pentru a-l transforma într-un personaj. Dove s-a scufundat în 1989 în timpul uraganului Hugo, iar Return of Dove este undeva în Hawaii. 

    Laura Dekker este cea mai tânără persoană care a navigat în jurul lumii, între ianuarie 2011 şi ianuarie 2012; avea, la terminarea călătoriei, 16 ani şi 4 luni. Autorităţile olandeze au intervenit încă înainte de începerea călătoriei şi un tribunal a oprit proiectul o bucată de vreme, iar după un şir întreg de evenimente, tânăra a plecat din Antile. Vasul Laurei se numeşte Guppy, are 12 metri şi este special echipat pentru călătorii de o asemenea anvergură.

    Vârsta i-a făcut probleme tinerei nu numai în Olanda, ci şi în alte ţări, iar recordul de cea mai tânără navigatoare în jurul lumii nu este recunoscut de Guinness World Records.

  • A vrut să afle cum arată viaţa unui astronaut: “După o noapte petrecută pe Marte mi-am dat seama ca partea uşoară va fi călătoria de 140 de milioane de mile”

    “Ca să-mi dau seama cum ar fi să trăieşti pe Marte, am mers în vizită la o colonie” a mărturisit Kelly Dickerson pentru site-ul Techinsider.

    Colonia se află aproape de vârful vulcanului inactiv  Mauna Loa din Hawaii. În cadrul aşezării se află un dom de 1.200 de metri pătraţi, ce aparţine companiei HI-SEAS, şi este menit să simuleze viaţa pe planeta roşie.

    Fiecare expediţie are şase voluntari care petrec opt luni în colonie. Ieşirea din dom este permisă, însă doar in costum de astronaut. Între timp, cercetătorii monitorizează nivelurile de stres ale voluntarilor, camaderia acestora şi munca în echipă.

    Spaţiul din interiorul domului este mic şi are o singură fereastră, iar o scară duce către cele şase dormitoare. Dormitoarele sunt mici, în care abia încap un pat şi o măsuţa cu sertare.

    Precum un echipaj aflat pe Marte, membrii coloniei fac experimente, expediţii şi cercetează terenul arid.
    Când vine vorba de alimentaţie, mesele sunt alcătuite din alimente deshidratate plus altele non-perisabile, care nu s-ar strica de-a lungul călătoriei din spaţiu, precum orezul sau pastele.

    Domul este alimentat electric cu ajutorul energie solare, iar în zilele noroase, o simulare bună pentru furtunile de praf de pe planeta roşie, domul nu poate stoca suficientă electricitate pentru a alimenta cuptorul, de exemplu. Atunci membrii echipajului fiind nevoiţi să mănânce  mese reci şi să petreacă câteva nopţi fără prea multă căldură.