BusinessMagazin

Tag: bnr

  • Robor la 3 luni mai sare peste un prag şi ajunge la 8,03%, de la 7,99% luni

    Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a sărit marţi pragul de 8%, fiind cotat la 8,03% faţă de 7,99% cu o zi în urmă, potrivit datelor BNR.

    La începutul lunii septembrie indicele era cotat la 7,95%, în condiţiile în care a început anul la 3,02%.

    Creşterea indicelui la nivelul actual a început în data de 24 februarie, când Rusia de declarat război Ucrainei.

    Tot marţi, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 8,17%,de la 8,14%

    ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele, în lei. Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetară a BNR, lichiditatea de pe piaţa, inflaţia şi politica fiscală.

     

  • BNR forţează băncile să majoreze dobânzile la depozite pentru a aduce/readuce banii în bănci şi a creşte economisirea. Dar dacă oamenii nu mai au bani să economisească?

    BNR  a decis miercuri majorarea, pentru a şaptea oară în acest an, a dobânzii de referinţă de la 5,5% la 6,25%, peste aşteptările analiştilor.

    În comunicatul oficial de după şedinţa Consiliului de Administraţie, BNR a menţionat: „Deciziile CA al BNR urmăresc ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu, precum şi stimularea economisirii prin creşterea ratelor dobânzilor bancare, în vederea readucerii durabile a ratei anuale a inflaţiei în linie cu ţinta staţionară de 2,5% plus/minus 1 punct procentual, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile.“

    Pentru a scădea inflaţia, care este la 15%, dar care fără compensările din energie ar fi undeva la 20-25%, BNR strânge lichiditatea din piaţă şi pune presiune pe bănci să majoreze dobânzile la depozite pentru a readuce banii în bănci, care au fugit începând cu luna februarie, odată cu atacul Rusiei asupra Ucrainei şi declanşarea războiului la graniţa noastră.

    Dar în acelaşi timp, BNR vizează încetinirea creditării, care contribuie la creşterea inflaţiei.

    Conform ultimelor date pe luna august, soldul depozitelor populaţiei în lei din bănci a fost de 158 miliarde de lei, faţă de 164 de miliarde de lei, la finalul lunii februarie, deci o scădere de 6 miliarde de lei.

    În valută depunerile au crescut, dar nu au compensat scăderea pe lei, soldul în valută al populaţiei fiind la finalul lunii august de 124 de miliarde de lei (în valută), faţă de 121 de miliarde de lei (în valută) la finalul lunii februarie. Dacă luăm în considerare şi depozitele companiilor, atât în lei cât şi în valută, depozitele totale în sistemul bancar au fost la finalul lunii august de 486 de miliarde de lei, faţă de 481 de miliarde de lei în februarie.

    La polul opus, creditele populaţiei în lei au crescut de la 138 miliarde de lei în februarie la 146 de miliarde de lei în august, deci cu 8 miliarde de lei.

    Per total creditarea, atât a populaţiei cât şi a companiilor, în lei şi valută, a crescut în august la un sold de 359 de miliarde de lei, faţă de 330 de miliarde de lei în februarie, adică un plus de 29 de miliarde de lei.

    Ca o concluzie, din februarie până în august depozitele bancare (populaţie şi companii, lei şi valută) au crescut cu numai 5 miliarde de lei, în timp ce creditele au crescut cu nu mai puţin de 29 de miliarde de lei. În acest ritm, băncile nu vor mai avea bani de credite. Ori cresc economiile, ori scade creditarea.

    Şi în faţa acestor date, BNR strânge politica monetară, chiar dacă acest lucru a ridicat tensiunea pe piaţa interbancară la cote care nu s-au mai văzut din septembrie şi octombrie 2008, atunci când a izbucnit criza anterioară.

    Băncile ridică dobânzile la depozite de la săptămână la săptămână, în speranţa că îşi vor reface lichiditatea în lei de pe urma economisirilor populaţiei.

    CEC Bank, care este una dintre băncile care atrag sume mari de bani de la populaţie, tocmai a majorat dobânda la depozite la 8,2% pe an, cu scadenţa la 1 an (la depozitele online) şi 8,7% pe an, pe scadenţa de 3 ani (depozite online).

    BCR, a doua bancă din sistem, a ieşit pe piaţa bursieră cu o emisiune de obligaţiuni pe 6 ani în valoare de 334 de milioane de lei, pentru care plăteşte o dobândă de 9,6% pe an. Aceste obligaţiuni au funcţia de a susţine capitalul băncii (MREL).

    Vom mai vedea bănci care vor majora dobânzile şi vor încerca să ridice bani de pe piaţă, atât în lei cât şi în valută, prin toate formele posibile.

    Spre exemplu, Banca Transilvania, cea mai mare bancă, a anunţat un plan privind o serie de emisiuni de obligaţiuni în valoare totală de 1 miliard de euro.

    Băncile au nevoie de bani pentru a-şi susţine indicatorii de lichiditate care s-au deteriorat în ultimul timp, mai ales după ce valoarea portofoliului de titluri de stat a scăzut ca urmare a creşterii dobânzilor. Băncile din România, atât cele cu capital românesc dar şi cele cu capital străin, sunt lovite în plin de scăderea valorii titlurilor de stat româneşti, care se reflectă direct în capital.

    Auditorii de pe piaţă nu au fost încântaţi atunci când băncile au încercat să reclasifice portofoliul de titluri de stat din poziţia “mark to market”, în poziţia “hold to maturity”. În prima poziţie titlurile de stat trebuie marcate la piaţă în funcţie de preţul curent de tranzacţionare, iar diferenţa faţă de valoarea nominală trebuie reflectată în bilanţ/capital. În a doua poziţie titlurile de stat sunt declarate netranzacţionabile până la scadenţă, aşa că nu trebuie marcate cu minus, în funcţie de scăderea valorii curente.

    Toată această marcare la piaţă, care acum este cu minus, are un impact destul de mare în bilanţul băncilor, care sunt la limită cu îndeplirea cerinţelor de capital şi de lichiditate. Şi încă nu au început creditele neperformante.

    Aşa că trebuie să facă rost de bani, în special de lei, la un cost din ce în ce mai mare. Dacă pe euro au suficientă lichiditate şi s-au redeschis liniile de finanţare de la băncile-mamă, pe lei situaţia este destul de critică.

    Deşi este o întrecere între bănci pe creşterea dobânzilor la depozitele populaţiei, s-ar putea ca oamenii să nu mai aibă ce să economisească, deşi o dobândă de peste 8%, dacă nu chiar de 10% nu este de lepădat.

    Tare mă tem că economisirea, pe care mizează şi BNR, s-ar putea să nu se întâmple sau să fie marginală, în cel mai bun caz.

    Explozia preţurilor a reînviat inflaţia, iar salariile nu pot să crească în acelaşi ritm. Companiile încep să fie în aceeaşi suferinţă ca populaţia, dacă nu chiar mai rău, în special firmele româneşti.  

    Scăderea puterii de cumpărare într-un ritm atât de rapid şi atât de abrupt nu mai permite acum populaţiei să economisească. Banii de-abia ajung de la o lună la alta. Iar acum urmează creşterea dobânzilor la credite şi apariţia primelor facturi cu noile preţuri la energie, care nu mai sunt compensate în totalitate. IRCC-ul a crescut de la 1 octombrie de la 2,56% la 4,06%, iar de la 1 ianuarie va creşte din nou.

    În această vară, toţi banii care s-au strâns în perioada Covid au fost cheltuiţi. Spre exemplu în turism, până în iulie, cheltuielile externe au fost ofical de 3,83 de miliarde de euro, faţă de 2,2 miliarde de euro în aceeaşi perioadă a anului trecut, deci avem un plus de 1,6 miliarde de euro pe ieşiri externe.

    Faţă de acum un deceniu, în România suntem mai puţini cu cel puţin 1 milion de români, aşa că au dispărut o parte din banii de economii. Este adevărat că românii care lucrează în afară trimit bani în ţară, ceea ce contribuie la creşterea depozitelor cel puţin pentru o perioadă limitată, până când aceşti bani sunt cheltuiţi sau se duc pe achiziţia unui apartament care ulterior să fie dat în chirie.

    Dar acum, având în vedere că inflaţia loveşte şi ţările occidentale, nici cei care muncesc în afară nu vor mai avea bani de economisit, pentru că peste tot se înregistrează scăderea puterii de cumpărare, având în vedere că salariile nu acoperă explozia preţurilor.

    Un alt trend care va impacta economisirea este cel legat de modul cum noua generaţie se raportează la viaţa socială şi la economisire. Mulţi tineri nu mai vor să fie ca părinţii şi bunicii lor, care făceau eforturi să pună bani deoparte retezându-şi o parte din vise, aşa că preferă să-şi cheltuiască banii acum pe city-break-uri, pe vacanţe, pe haine sau pe ieşiri în oraş. Terasele sunt pline şi de multe ori tse întrebi unde este criza despre care toţi vorbim.

    Economisirea din ultimul deceniu s-a bazat pe creşterea salariilor (salariul minim a crescut de trei ori iar salariul mediu s-a dublat), dar şi pe stabilitatea cursului valutar leu/euro. Pentru că salariile au crescut, mulţi au putut să pună nişte bani deoparte, ceea ce a contribuit per total la creşterea depozitelor din bănci.

    Acum nu ştiu dacă se va întâmpla acelaşi lucru, mai ales că salariile nu vor avea acelaşi ritm de creştere.

    În aceste condiţii, tare mă tem că oamenii/populaţia nu vor mai avea bani de economisit, de pus deoparte, fiecare dintr-un alt motiv.

    Economisirea poate să crească doar dacă românii care au banii în afară (în băncile elveţiene sau în alte bănci) vor reveni cu banii în ţară, atraşi de diferenţialul de dobândă dintre dobânzile la lei mari şi dobânzile la euro, care sunt în continuare mici.

    Dacă cursul valutar rămâne stabil – iar Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a promis acest lucru -, pot să aibă randamente mai mari dacă îşi plasează banii în lei (fie în depozite, fie în titluri de stat), decât să-i ţină în euro sau chiar în dolari. Dar pentru asta trebuie să-i aducă în ţară sau să-i scoată de la saltea. Şi nu multă lume vrea să facă acest lucru, mai ales că războiul nu s-a terminat, ci chiar a trecut la un nivel de tensiune superior – ameninţări cu arma nucleară în Marea Neagră.

    Datele lunare ale BNR pentru următoarele luni ne vor arăta dacă oamenii vor economisi sau îşi vor readuce banii în bănci de unde îi ţin, ca urmare a creşterii dobânzilor.

  • Creştere uşoară a indicelui ROBOR la 3 luni, după ce BNR a majorat dobânda de referinţă

    Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a înegistrat vineri o creştere uşoară, de la 7,94% la 7,96%, după ce BNR a decis majorarea dobânzii de referinţă cu 0,75%, peste estimări.

    Indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut, vineri, la 8,12%, de la 8,11% joi.

    Indicele ROBOR la 12 luni a fost cotat la 8,26%, de la 8,25%.

    La prezentarea celui mai recent raport asupra inflaţiei, în august, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a acuzat băncile că „au sărit calul” în privinţa nivelului ROBOR, care s-a dus mult peste rata de politică monetară. ROBOR la 3 luni şi la 6 luni, referinţele la creditele cu dobânzi variabile luate de români până în luna mai 2019, săriseră peste 8%, în timp ce în iulie dobânda-cheie era 4,75%.

    Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţa de miercuri, a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25 la sută pe an, de la 5,50 la sută pe an, începând cu data de 6 octombrie 2022;

  • Inflaţia record urcă dobânda-cheie la maximul din 12 ani. BNR anticipează o inflaţie mai mare pe final de an şi surprinde analiştii cu majorarea ratei-cheie cu 0,75 pp, la 6,25%

    Dobânzile mari temperează inflaţia, dar înseamnă şi credit mai scump, consum încetinit şi frânare a creşterii economice.

    Nivelul ridicat al ratei inflaţiei din august, de 15,3%, şi perspectiva continuării creşterii inflaţiei spre finele anului determină BNR să menţină cadenţa şi să majoreze dobânda-cheie tot cu 0,75 puncte procentuale (pp) ca şi în august, peste aşteptările analiştilor, până la 6,25%, maximul ultimilor 12 ani.

    Analiştii spun că BNR revizuieşte în sus nivelul anticipat al inflaţiei pentru finalul lui 2022, după ce anterior prognoza scăderea la 13,9% în decembrie, astfel că îşi resetează şi ei estimările privind dobânda-cheie terminală în intervalul 6,5%-7%, un nivel probabil pentru finalul anului fiind 6,75%. „Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflaţiei va continua probabil să mai crească spre finele anului curent, sub impactul şocurilor pe partea ofertei, dar într-un ritm vizibil încetinit”, a atenţionat BNR. Dobânzile mari temperează inflaţia, dar înseamnă şi credit mai scump, consum încetinit şi frânare a creşterii economice.

    BNR se aşteaptă acum la o inflaţie mai mare pentru finalul anului după ce în august, când a actualizat prognoza, vorbea de „perspectiva plafonării ratei anuale a inflaţiei în trimestrul III al anului curent şi a descreşterii ei ulterioare în mod gradual.”

  • OPINIE Cristian Hostiuc: Băncile se confruntă cu o presiune teribilă pe lichiditatea în lei, aşa că dobânzile nu vor scădea, ci vor creşte şi mai mult: dacă depozitele bancare nu cresc, băncile nu au lei să finanţeze companiile. Pe partea de retail, la persoanele fizice, creditarea s-a prăbuşit

    Miercuri, 5 octombrie, Consiliul de Administraţie al BNR va avea o nouă şedinţă de politică monetară, unde va decide din nou majorarea dobânzii de referinţă.

    Dacă în vară Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, era destul de sigur că din toamnă inflaţia va intra pe un trend descendent vizibil astfel încât anul viitor să scadă la 7,5% de la 13,9% (estimarea BNR pentru acest an), ultimele date indică că presiunea pe inflaţie rămâne în continuare ridicată şi că este nevoie de mai mult – măsuri şi timp – pentru ca această creştere a preţurilor să se mai domolească.

    Războiul din Ucraina a revenit din nou în prim-plan după anexarea unor teritorii de către Rusia şi ameninţările cu folosirea armelor nucleare.

    Problema aprovizionării cu gaze a Europei în această iarnă atinge noi cote de tensiune după explozia conductei Nord Stream care practic taie gazul către Europa.

    BNR şi-ar fi propus, poate, să închidă anul cu o dobândă de referinţă de 6,5%, adică în cele două şedinţe de acum să majoreze dobânda de la 5,5% la 6,5%, dar s-ar putea să fie nevoie de o creştere mai mare. Nu de alta, dar toate băncile centrale din lume au intrat acum într-o cursă a majorărilor de dobândă, în încercarea de a mai reduce inflaţia. În zona euro inflaţia a ajuns la 10%, ceea ce era de neconceput la începutul anului. Ca să nu mai vorbim că în Germania inflaţia a ajuns la 10,9% în septembrie, cel mai ridicat nivel din ultimii 70 de ani, de la terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, când economia era prăbuşită.

    În America, Fed – banca centrală – este presată să crească dobânda peste 4%, dacă nu chiar 5%, de la 3,2% acum, pentru a stopa creşterea preţurilor. În Europa, Banca Centrală Europeană trebuie să ridice dobânda de referinţă la 3% de la 0,75% acum. Orice dobândă inferioară faţă de cât se aşteaptă piaţa va aduce o reacţie negativă a pieţelor financiare. Aşa cum s-a întâmplat în Marea Britanie, când lira sterlină a scăzut la cel mai redus nivel din ultimii 40 de ani, după ce noul guvern şi mai ales noul ministru de finanţe au promis tăieri de taxe şi injectări de bani în economie.

    Pieţele financiare nu mai vor relaxare ci dimpotrivă, cer majorarea dobânzilor. Nici nu mai contează că recesiunea economică începe să se instaleze peste tot.

    BNR va fi presată să majoreze dobânzile poate mai mult decât ar fi vrut având în vedere noul context internaţional. Ungaria a ajuns cu dobânda la 13%, iar Polonia are deja 6,25% şi urmează o nouă sau mai multe creşteri.

    Dacă pe piaţa valutară interbancară lucrurile sunt mai stabile (Isărescu a declarat că stabilitatea cursului este obiectivul principal al BNR), pe piaţa monetară interbancară în lei, acolo unde tranzacţionează băncile între ele, există o presiune teribilă, care în loc să scadă creşte tot mai mult.

    Având în vedere seceta indusă de BNR (ţinerea sub control a lichidităţii pentru oprirea creşterii inflaţiei dar şi pentru ţinerea cursului sub control), toate băncile au nevoie de lei şi sunt în căutare de lei.

    Deficitul de lei este mare şi tinde să devină din ce în ce mai mare, iar acest lucru are şi va avea implicaţii destul de mari  în următoarea perioadă în asigurarea finanţării companiilor. Având în vedere că au nevoie de lei şi nu prea au de unde să îi ia, băncile sunt nevoite să frâneze finanţarea.

    Odată cu izbucnirea războiului din Ucraina, cu inflaţia, cu creşterea dobânzilor, cu scăderea puterii de cumpărare, având în vedere că salariile nu prea acoperă creşterea preţurilor, populaţia nu mai pune bani deoparte.

    În această vară a consumat surplusul acumulat în perioada Covidului şi, cel mai important lucru, nu mai are de unde să pună pună bani deoparte. Aşa că băncile nu mai au surplus de lei, ci dimpotrivă, au trecut pe deficit.

    Chiar dacă creşterea creditării a mai încetinit pentru că băncile au pus frână, pe fondul scăderii depozitelor dar şi necesităţii finanţării tot mai mari a bugetului, băncile sunt pe minus pe lei. Au surplus de valută, dar nu au unde să-l plaseze având în vedere că nu mai dau credite în valută populaţiei, iar la nivelul companiilor împrumuturile în euro nu sunt generalizate, deşi dobânzile sunt mai mici decât Robor.

    Cu portofoliul de titluri de stat acumulat, băncile se duc zi de zi la BNR ca să se împrumute la Lombard, la 6,5%, dar tot nu este de ajuns.

    Pe piaţa interbancară dobânda medie este de 6,61%, iar în tranzacţiile bilaterale băncile oferă companiilor care au bani şi clienţilor persoane fizice cu bani dobânzi mult mai mari. Spre exemplu, Banca Românească i-a oferit companiei Nuclearelectrică o dobândă de 9,6% ca să îi ia bani în depozit. În aprilie dobânda era de 6,35%.

    Având în vedere situaţia din piaţă şi faptul că BNR nu pare dispusă să mai scadă presiunea pe lichiditate, băncile vor mai majora dobânzile către populaţie spre 8%, dacă nu chiar spre 9% în cazuri particulare.

    Pe piaţa swap-urilor, acolo unde se tranzacţionează euro contra lei, dobânzile la lei au ajuns chiar la 12%.

    ROBOR, care are în spate mai mult o percepţie decât dobânzi tranzacţionate efectiv, este cotat la 7,93%, sub 8%, mai mult de frica BNR decât de faptul că băncile ar vedea o stabilizare a situaţiei.

    Pe piaţa titlurilor de stat, Ministerul Finanţelor reuşeşte să se împrumute destul de greu, iar randamentele (dobânda efectivă) continuă să fie ridicate. Vineri, pe scadenţa de 10 ani, randamentul era de 8,76%.

    Confruntate cu acest deficit de lichiditate, băncile nu mai finanţează atât de mult deficitul prin achiziţia de titluri de stat. Băncile aşteaptă ca titlurile cumpărate anterior să ajungă la scadenţă şi să-şi ia banii pentru a face rost de lichiditate. Aşa că la noile emisiuni de vânzare de titluri de stat cererea din partea băncilor a scăzut vizibil.

    De fapt, băncile şi-au modificat şi strategia, preferând să-şi plaseze euro în eurobondurile scoase la vânzare de Ministerul Finanţelor, având în vedere că au excedent de euro.

    Leii preferă să îi ţină pentru vremuri grele.

    În aceste condiţii, presiunea pe lei se menţine ridicată, la cote nemaivăzute de foarte, foarte mult timp, iar majorările de dobândă de peste tot în lume vor complica şi mai mult situaţia.

    Inflaţia nu va scădea aşa de uşor nicăieri ci dimpotrivă, dacă războiul din Ucraina ia acum o întorsătură dramatică, pieţele financiare vor reacţiona imediat. Peste tot există o presiune pentru creşterea preţurilor, iar această situaţie nu poate fi temperată decât prin recesiune, scădere economică şi şomaj, respectiv darea oamenilor afară.

    BNR are viaţă foarte grea având în vedere situaţia internaţională dar şi situaţia din România. Inflaţia nu are cum să scadă conform estimărilor, bugetul de stat are nevoie de din ce în ce mai mulţi bani, băncile au nevoie de lei, toată lumea aşteaptă ca în orice moment cursul valutar să crească, economia încetineşte, băncile nu mai oferă linii de finanţare atât de uşor ci dimpotrivă, creditarea de retail, în special cea ipotecară, a frânat brusc, iar companiile încep să simtă scăderea încasărilor.

  • Dolarul a închis săptămâna peste pragul de 5 lei. Cursul lei/euro: peste 4,94 lei/euro

    Moneda americană a continuat să crească vineri, BNR afişând un curs de 5,067 lei/dolar, cu 1,1 % peste nivelul de joi, în timp ce euro s-a apreciat cu doar 0,05%, cursul atingând valoarea de 4,943 lei/euro.

    Joi a fost prima oară când moneda americană a sărit peste pragul de 5 lei, BNR afişând un curs de 5,01 lei/dolar. De la începutul anului, dolarul s-a apreciat cu circa 16% faţă de leu.

    Moneda americană era cotată pe 3 ianuarie la 4,37 lei. Evoluţia dolarului a fost determinată de aşteptările investitorilor privind perspectivele agresive ale Rezervei Federale americane de majoare a ratele dobânzilor.

    Rezerva Federală a majorat miercuri cu 75 de puncte procentuale rata dobânzii, pentru a treia oară consecutiv, la un interval cuprins între 3% şi 3,25%.

    Potrivit celor mai recente estimări, FED va majora dobânda la 4,4% până la finele anului şi la 4,6% în 2023, pentru a tempera inflaţia din SUA. Scăderi ale ratei nu sunt aşteptate până în 2024.

     

  • Maxim istoric pentru cursul leu/dolar, peste pragul de 5 şi peste cotaţia leu/euro. Cine pierde şi cine câştigă?

    Cursul de schimb leu/dolar a depăşit ieri pragul psiho­logic de 5 lei/dolar, atingând un maxim istoric, în con­diţiile în care pe pieţele externe moneda europeană a con­ti­nuat tendinţa de depreciere, coborând la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani în raport cu dolarul american.

    Turbulenţele pe piaţa valutară s-au amplificat după anunţul preşedintelui rus Vladimir Putin privind mobilizarea militară parţială, în contextul invaziei din Ucraina. Întărirea dolarului pe pieţele externe a fost influenţată şi de aşteptările investitorilor privind perpectivele unor majorări agresive ale dobânzilor în SUA, în lupta cu inflaţia, Rezerva Federală majorând ieri dobânda cu 75 de puncte procentuale.

    Creşterea dolarului peste pragul de 5 lei aduce un câştig nesperat celor care şi-au păstrat economiile în dolari, precum şi compniilor cu exporturi în SUA sau în alte ţări unde multe tranzacţii sunt exprimate în dolari.

    Pe de altă parte, creşterea cursului leu/dolar scumpeşte importurile României în dolari, adâncind deficitul comercial şi deficitul de cont curent şi aducând inflaţie importată.

    Şi firmele cu credite în dolari sunt afectate de creşterea cursului.

    Efecte nefavorabile apar şi la nivelul datoriei publice, guvernul plătind mai mult pentru împrumuturile în dolari.

    La finalul primelor şapte luni din 2022 valoarea creditelor noi ale companiilor în dolari era de circa 400 mil. dolari, în timp ce volumul depozitelor noi la termen în dolari trecea de 1,5 mld. dolari.

    Importurile României din SUA au ajuns la 500 mil. euro la final de S1/2022, în timp ce exporturi de bunuri ale României în SUA erau de circa 1 mld. euro la final de S1, adică doar 2,5% din exporturile totale.

    Pe palierul sectorului guvernamental, vedem că datoria guvernamentală a României denominată în dolari era la final de iulie 2022 de 57,5 mld. lei (11,5 mld. dolari), de peste 4 ori mai mică decât datoria statului în euro. Ponderea datoriei publice externe în dolari în datoria publică totală era de circa 8%.

  • Adrian Vasilescu, BNR: Cum judecăm starea preţurilor

    Câteva repere sunt esenţiale. Începând cu rata de referinţă; rata optimă, unanim acceptată pretutindeni în lume, a mişcării generale a preţurilor de consum – 2 la sută, niciun procent mai sus şi niciun procent mai jos. Şi continuând cu deviaţiile de la această rată –  şocuri în planul cererii de consum ori în planul ofertei, costuri mari ale activităţii economice, scumpiri ale produselor şi serviciilor energetice. Seria încheindu-se cu  rolul băncilor centrale în calmarea inflaţiei.

    Luna trecută, într-un editorial, „The Economist” nota că „indiferent cine eşti, patron ori manager, salariat ori pensionar, rentier ori şomer, te-ai împrumutat  la o bancă ori ai deschis un depozit bancar, viaţa ta depinde de băncile centrale; iar tot ce faci şi tot ce ai are legătură directă sau indirectă cu politica băncilor centrale”. Mesajul pleacă, desigur, de la ceea ce, în toată lumea, sondajele de opinie evidenţiază: problema actuală cea mai gravă este povara preţurilor mari. A inflaţiei, deci, flagel despre care şefa BCE (Christine Lagarde) spunea acum câteva zile că „întunecă orizontul”, iar şeful Fed (Jerome Powell) că „afectează dramatic gospodăriile populaţiei şi companiile din toate sectoarele”.

    De la băncile centrale, în mod deosebit, lumea aşteaptă să calmeze preţurile în creştere. Şi cum, pretutindeni, atât oamenii din toate categoriile sociale cât şi instituţiile şi-au pierdut răbdarea, curg reproşurile la adresa băncilor centrale. Când bunăoară, în martie faţă de februarie, rata anualizată a inflaţiei din zona euro a făcut un salt semnificativ, de la 5,9 la 7,4 la sută şi BCE îşi amâna încă intervenţiile, nu s-au făcut auzite niciun fel de critici. Se aud însă acum,  deşi  începând din iunie preţurile cresc cu încetinitorul. Culmea este că nici la Fed, cât timp inflaţia creştea semnificativ de la o lună la alta, nu s-au făcut auzite critici. După ce însă, începând in iunie, se fac simţite intervenţiile în forţă ale băncii centrale americane şi inflaţia a scăzut de la 9,1 la 8,5 în iulie şi la 8,3 în august, banca centrală a SUA este atacată susţinut pentru că rata din august nu a scăzut până… la 8,1 la sută, cât anticipaseră pieţele financiare  că ar urma să scadă.

    Este un fapt cert că şi Fed, şi BCE şi, în general, băncile centrale de pretutindeni trag tare să calmeze inflaţia pentru ca, în perspectivă, să asigure stabilitatea preţurilor. Care  reprezintă cel mai bun activ social pe care  o bancă centrală îl poate obţine. Iar arma cea mai eficientă din arsenalul  băncilor centrale, folosită în ultimă instanţă pentru a înfrunta inflaţia, este dobânda de politică monetară.

    Şi pentru că este atât de importantă această dobândă, chiar dacă inevitabil conjunctura pieţei o influenţează în bună măsură, când şi de ce urcă ori coboară, cât de mult sau cât de puţin urcă ori coboară şi în ce scopuri, toate aceste obiective sunt stabilite prin vot de către consiliile de conducere ale băncilor centrale. Iar proiectele departamentelor de specialitate, în baza cărora consiliile adoptă deciziile, cuprind evaluări multidisciplinare: calcule ale probabilităţilor, modelări macroeconomice, analize statistice, sociologice, psihologice. În general, este analizată realitatea din sistemul bancar în raport cu tabloul economic, social şi politic al unei ţări şi al lumii.

    Mai presus de toate, însă, toate aceste analize şi calcule caută linia de echilibru. O linie roşie, pe care trebuie să se înscrie dobânda de politică monetară a oricărei bănci centrale, pentru că dacă această dobândă ar fi trasată mai jos ar creşte inflaţia, iar dacă ar fi trasată mai sus ar provoca recesiune.

    Referindu-se la această realitate, care se impune a fi respectată cu rigoare, comunicatul BCE din luna iunie, ce reflecta poziţia  Consiliului Guvernatorilor din zona euro, sublinia că ratele  dobânzilor reprezentative ale Băncii Centrale Europene se anticipează că vor urca din iulie  la niveluri de deasupra cotei zero. Până când? „Până se va observa o convergenţă robustă a perspectivelor inflaţiei către un nivel în consens cu cerinţele actuale”. După care urmează o precizare extrem de importantă: „suficient de apropiată de 2 la sută!”… Pentru că 2 la sută este cota unanim recunoscută, în lumea modernă, drept rata anuală optimă a inflaţiei.

    Luni, Eurostat a făcut public raportul asupra inflaţiei în cele 27 de ţări din Uniunea Europeană. Raport însoţit, ca de obicei, de graficul ce înfăţişează scala ratelor  preţurilor de consum în precedentele 12 luni. Respectiva scală (sau paradigmă) a valorilor măsurabile ale inflaţiei, cu datele pe august 2022, ne arată că în România inflaţia galopantă a încetat încă din luna mai. Iar în prezent agitaţia preţurilor practic a încetat, ceea ce arată că din toamna acestui an ar putea să înceapă, încet, foarte încet, procesul dezinflaţiei.

    Anii care au trecut au lăsat băncii noastre centrale o zestre importantă: o experienţă acumulată în condiţii reale, într-o lume în care mari bănci centrale, în împrejurări economice diferite de ale noastre, au socotit că fac bine „ieşind din normalitate” şi alunecând cu dobânzile de politică monetară spre zero. Banca noastră centrală, în împrejurările date, s-a văzut obligată să recurgă la un „arbitraj riguros”: să facă o politică monetară în acord cu realităţile concrete ale României şi, totodată, să nu se distanţeze periculos de ceea ce fac alte bănci centrale. Cu ochii pe linia roşie.

     

  • Urmează cele mai dificile două trimestre – T4 şi T1 – pentru cei care au credite ipotecare/imobiliare legate la IRCC. În T1/2023 DAE ajunge la nu mai puţin de 8%, o dobândă care va fi destul de greu de plătit. Creşterea accelerată a ratelor care va urma poate fi acoperită doar printr-o majorare salarială de 20%, fără a include inflaţia

    Totul a pornit de la o discuţie pe care am avut-o săptămâna trecută cu cineva care avea un credit ipotecar luat anul trecut în septembrie şi care a pornit cu o rată de 1.450 de lei pe lună, iar acum plăteşte 1.700 de lei. De la 1 octombrie va plăti mai mult (banca încă nu i-a comunicat noua rată), iar de la 1 ianuarie va plăti şi mai mult. Întrebarea a fost ce să facă, cum poate plăti această creştere, dacă băncile au soluţii şi care ar fi ele. Greu de răspuns, mai ales că nu poate jongla din scadenţă, pentru că nu are suficienţi ani de plată pentru ca banca să-i poată majora scadenţa cu anii pe care i-a plătit deja, astfel încât rata să-i rămână aproape la fel şi să nu fie lovit atâ de mult de creşterea IRCC.

    Nu ştiu dacă multă lume este pregătită pentru şocul creşterii IRCC din trimestrul al IV-lea şi trimestrul I al anului viitor, care implică o majorare substanţială a ratei de plată la bancă.

    Acum IRCC este 2,56%, de la 1 octombrie creşte la 3,9%, iar la de 1 ianuarie se va duce la 5,7%, pe baza calculelor de până acum privind dobânzile tranzacţionate pe piaţa interbancară (în iulie dobânda medie a fost de 4,72%, în august a fost de 6,21%, iar până pe 15 septembrie dobânda medie de tranzacţionare a fost de 6,05%).

    Pentru cineva care a luat un credit ipotecar anul trecut în perioada octombrie-noiembrie-decembrie, când a fost cel mai mic IRCC, de 1,08%, creşterea de acum şi mai ales ce va urma este ucigătoare.

    Ca un exemplu: pentru un credit de 60.000 de euro cu un IRCC, 1,08% în momentul acordării creditului, plus marja băncii de 2%, plus taxele şi asigurările aferente de 0,3%, a rezultat un DAE de 3,38%, cu o rată lunară de 1.678 de lei.

    Acum, IRCC este de 2,56% plus marja băncii de 2%, plus 0,3% taxele, rezultă DAE de 4,86%, care implică o rată de 2.048 lei pe lună.

    De la 1 octombrie, odată cu noul IRCC de 3,9%, cu marja băncii şi taxele, rezultă DAE de 6,2%, care implică o rată lunară de plată de 2.383 de lei.

    De la 1 ianuarie, cu noul IRCC de 5,7%, plus marja băncii, plus taxele, rezultă DAE de 8%, ceea ce implică o rată de 2.833 de lei pe lună.

    Este foarte greu de acomodat o asemenea creştere în numai un an, mai ales în condiţiile actuale, cu explozia inflaţiei, creşterile generalizate de preţuri şi facturile la energie.

    În momentul în care a fost luat creditul de 60.000 de euro, salariul net era de 5.600 de lei pe lună, un salariu destul de bun. Rata reprezenta 30% din salariu, rămânând disponibili 3.900 de lei.

    De la 1 ianuarie, care este numai peste trei luni şi două săptămâni, noua rată de 2.833 de lei înseamnă 50% din salariu, rămânând disponibili 2.760 de lei. O bună parte din bani sunt deja mâncaţi de creşterea preţurilor, aşa că ceea ce va rămâne disponibil este mult mai puţin.

    Va fi un şoc pentru mulţi corporatişti care anul trecut, când au luat creditul la cea mai mică dobândă, nu puteau să-şi închipuie ce va fi în doar un an. Foarte mulţi îşi calculau că după plata ratei rămân cu 3.900 de lei, bani care puteau acoperi utilităţile, benzina, şi mai rămâneau bani pentru city-break, ieşit la restaurant şi achiziţia de haine.

    După cele două majorări de IRCC, de la 1 octombrie şi de la 1 ianuarie, suma care ar rămâne disponibilă va fi mult mai mică şi va implica o reducere dramatică a city-break-urilor, ieşirilor la restaurant/terase şi a schimbării hainelor.

    Nimeni nu este pregătit pentru acest lucru.

    Ceea ce va urma va fi o frustrare extraordinară, care se va îndrepta către bănci (deja profiturile pe care le obţin băncile încep să atârne greu, într-un sens negativ), împotriva guvernului şi a partidelor, iar politicienii vor da vina pe Banca Naţională pentru modul în care a gestionat inflaţia şi politica de dobânzi. Explicaţiile logice legate de evoluţiile economice şi financiare din lume şi de la noi nu vor mai ţine.

    În urmă cu un an, când a fost cea mai bună perioadă de IRCC, băncile au dat credite ipotecare/imobiliare cu toate mâinile. Nimeni nu lua în considerare această creştere de dobândă, care va da toate bugetele celor care au luat împrumuturi peste cap.

    Problema corporatiştilor cu credite ipotecare/imobiliare este că nici nu prea au marjă de manevră, pentru că au numai un an de plată la credit, care nici nu s-ar vedea dacă banca ar prelungi scadenţa în încercarea de a menţine rata la fel.

    Pentru cei care au luat credite în urmă cu mai mulţi ani, o soluţie ar fi majorarea scadenţei cu anii care s-au plătit deja, astfel încât să se păstreze rata, iar creşterea care va urma în T4 şi T1 să fie mai uşor de suportat.

    Pentru exemplul de mai sus soluţia ideală ar fi ca angajatorul celui care a luat creditul să-i majoreze salariul cu 20% numai pentru a-i acoperi creşterea ratei. Dar este greu de crezut că sunt companii care pot majora salariile de la anul cu 20% în condiţiile actuale. Iar acest lucru nu implică şi o majorare care să acopere creşterea preţurilor, adică a inflaţiei.

    Aşa că vor urma două trimestre de şoc pentru care lumea nu este pregătită, dar care vor aduce o nemulţumire generală, mai ales în rândul corporatiştilor.

  • Apetitul românilor pentru locuinţe pe credit creşte, în ciuda majorării dobânzilor. Cât de mult au contat în statistici conversiile ipotecarelor de la ROBOR la noul indice IRCC? Creditele noi pentru locuinţe în lei au ajuns în iulie la 2,4 mld. lei, maximul lunar din 15 ani. Dobânda medie a urcat la 5,5%, iar preţurile la locuinţe s-au mai temperat în vară

    ♦ O influenţă asupra volumului record al ipotecarelor noi a venit şi de la conversia creditelor vechi legate de ROBOR, care a urcat spre 8%, în credite legate de noul indice IRCC, care este 2,65%, fiind peste 10.000 de credite Prima casă convertite. Însă, această influenţă asupra soldului creditelor noi nu este foarte mare, după cum consideră unii bancheri comerciali şi din BNR ♦ În timp ce la creditele noi ipotecare în lei dobânda medie a urcat în iulie la 5,5%, după ce în decembrie 2021 coborâse la 4%, la ipotecarele în euro dobânda era în iulie de 3,8%.

    Românii figurează în statisticile BNR cu credite noi ipotecare în lei record pentru luna iulie 2022, de 2,4 mld. lei, un maxim lunar din ultimii 15 ani, în condiţiile în care dobânzile sunt pe o pantă ascendentă.

    Volumul ipotecarelor noi în lei din iulie este mai mare cu aproximativ 400 mil. lei, respectiv cu circa 20% în creştere atât faţă de iunie 2022, cât şi comparativ cu nivelul din iulie 2021, de circa 2 mld. lei.

    Creşterea surpinzătoare a apetitului pentru creditare vine într-un context caracterizat de creşterea inflaţiei şi a dobânzilor. O influenţă asupra acestui volum record al ipotecarelor noi poate să vină şi din conversia creditelor vechi legate de ROBOR, care a urcat în jur de 8%, în credite legate de noul indice IRCC (indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor), care acum este 2,65%. Însă, această influenţă asupra soldului creditelor noi nu este foarte mare, după cum consideră unii bancheri comerciali şi din BNR.

    Peste 10.000 de beneficiari ai pro­gramului Prima casă/ Noua Casă au solicitat începând cu luna mai 2022 modificarea modului de calcul al dobânzilor prin schimbarea indicelui de referinţă din ROBOR în IRCC. Această soluţie de înlocuire a ROBOR cu IRCC susţine o perioadă persoanele fizice afectate de creşterea accentuată a costurilor de împrumut.

    Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, s-a apropiat de 8%. Iar clienţii au posibilitatea de modificare a dobânzii prin înlocuirea ROBOR cu IRCC, inclusiv în cazul creditelor Prima casă, după cum a anunţat Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). Spre finalul lunii iulie un număr de circa 9.300 de cereri de conversie de la ROBOR la IRCC erau deja aprobate, iar aproximativ 800 erau în lucru, după cum a transmis atunci FNGCIMM. Între timp numărul de cereri de conversie a continuat să crească.

    Vineri, indicele ROBOR la trei luni era 7,93%, faţă de 3% la începutul anului 2022. Ascensiunea dobânzilor s-a accentuat după ce BNR a majorat rata-cheie, care a ajuns la 5,5% în august, în urma exploziei inflaţiei la peste 15% încă de la jumătatea anului. Comparativ, IRCC care se aplică acum este 2,65%. Iar EURIBOR la 3 luni, referinţa la creditele în euro, este doar 0,7%, revenind recent pe plus după ce a fost în teritoriul negativ.

    Aproape 490.000 de debitori, cumulat, au credite ipotecare standard, credite ipotecare Prima casă şi credite de consum legate de indicele ROBOR. Cea mai mare pondere a debitorilor cu împrumuturi legate de ROBOR, de peste 70%, se observă la cei cu credite ipotecare Prima casă. Concret, 71% din numărul debitorilor cu credite Prima casă, care a ajuns la 226.767, respectiv peste 161.000 de debitori au împrumuturile legate de ROBOR. În cazul celorlalte credite ipotecare, 32% din numărul debitorilor cu credite ipotecare standard, care a ajuns la 350.192, au împrumuturile legate de ROBOR, adică în jur de 112.061 de debitori.

    Cumulat, pe ansamblul primelor şapte luni din 2022 volumul creditelor ipotecare noi în lei a ajuns la 13,6 mld. lei, cu 20% peste nivelul total din aceeaşi perioadă din 2021.

    În ultima perioadă dobânzile la lei au sprintat puternic, în condiţiile în care şi inflaţia a explodat, trecând în iunie de 15%, iar dobânzile mari teoretic reduc apetitul pentru împrumuturi în lei şi trimit clienţii spre creditele în valută, unde dobânzile sunt mai mici.

    La creditele noi ipotecare în lei dobânda medie a urcat la finalul primului semestru din 2022 spre 5%, ajungând în iunie la 4,95%, după ce în decembrie 2021 coborâse la 4%. Iar luna iulie din acest an a adus o nouă creştere a dobânzii medii la ipotecarele în lei, la 5,5%.

    În cazul volumului finanţărilor noi ipotecare în euro s-a observat în iulie şi în iunie 2022 o tendinţă de creştere, în condiţiile în care dobânzile la euro au rămas la niveluri scăzute, ajungând la 3,4% în iunie şi 3,8% în iulie. Creditele ipotecare în euro au fost în creştere atât faţă de nivelurile lunare din primele cinci luni din 2022, cât şi faţă de iunie şi iulie 2021.

    Românii au început să redescopere creditele în euro, mai ieftine, odată cu creşterea dobânzilor la lei, după ce în ultimii ani creditarea în lei a crescut puternic pe măsură ce dobânzile la lei au scăzut şi au ajuns comparabile cu cele la creditele în euro. Soldul creditelor în valută a coborât sub 30% din total credite.

    În cazul creditelor noi ipotecare în euro, volumul a depăşit în luna iulie 10,7 mil. euro (echivalentul a 53 mil. lei), un record al ultimilor doi ani, fiind de 2,6 ori mai mare decât volumul din iulie 2021, dar şi cu 3 mil. euro peste volumul din iunie 2022.

    Deşi creditele retail în euro sunt în creştere, volumele rămân în continuare mici. Practic, leul a rămas moneda preferată de populaţie pentru creditele de consum şi ipotecare, un procent de circa 98% din finanţările retail noi fiind în lei. Creditele în euro au dobânzi mai mici, dar există riscul valutar, o eventuală creştere a cursului leu/euro punând presiune pe debitori.

    Cmulat, creditele ipotecare noi în lei şi euro au ajuns în luna iulie 2022 la echivalentul a 2,45 mld. lei, cu 21,4% peste nivelul cumulat din luna iulie 2021. Şi faţă de iunie 2022, creditele ipotecare noi în lei şi euro au păstrat un plus de aproape 20%.

    Creditele ipotecare standard, care presupun un avans de cel puţin 15% din partea clienţilor, au devenit în ultimii ani principalul mod de finanţare a achiziţiei unei locuinţe, în condiţiile în care acestea au ajuns să reprezinte chiar 70% din totalul finanţărilor noi. Comparativ, în urmă cu şapte ani împrumuturile ipotecare standard reprezentau sub 30% din totalul finanţărilor noi acordate de bănci annual, restul fiind credite Prima casă.

    Întrebarea este cine mai poate să ia credite în euro. Din 2019 BNR a limitat gradul de îndatorare al populaţiei la un nivel mai scăzut. În cazul împrumuturilor în lei, gradul maxim de îndatorare a fost stabilit la 40% din venitul net, în timp ce pentru creditele în valută este de doar 20%, atât pentru împrumuturile ipotecare, cât şi pentru cele de consum. Însă, pentru fiecare bancă, un procent de 15% din totalul creditelor se poate excepta de la această limitare, în anumite condiţii.

    Creditele Prima casă, care au ţinut pe linia de plutire creditul de retail în perioada de criză au trecut la varianta exclusiv în lei în august 2012, moment care coincide cu prăbuşirea vânzărilor de împrumuturi ipotecare în valută. Cele mai multe credite Prima casă erau acordate în euro anterior introducerii restricţiilor, datorită dobânzilor vizibil mai mici. Ulterior, dobânzile au scăzut şi la lei.

    Spre deosebire de situaţia actuală, vânzările de credite în euro erau majoritare în perioada de boom economic, de dinainte de 2008, susţinute de liniile de finanţare primite de bănci de la acţionarii din străinătate. Chiar şi în primii ani după izbucnirea crizei financiare precedente, creditarea era preponderent în euro, în condiţiile în care dobânzile la lei erau prohibitive.

    Treptat, dobânzile s-au redus puternic inlusiv la lei, pe fondul unui proces de relaxare monetară derulat de BNR şi al lichidităţii excesive din piaţă. Dobânda-cheie la lei a ajuns anul trecut la un minim istoric de 1,25% pe an, iar costul leilor pe piaţa monetară, de care depinde nivelul dobânzilor percepute de bănci la credite, a scăzut.

    Totodată, creditarea în lei a fost susţinută de faptul că băncile au pierdut o bună parte din liniile de finanţare primite de la băncile-mamă, fiind forţate să se bazeze mai mult pe depozite atrase de la clienţi, care sunt preponderent în lei.

    Pe lângă trecerea programului Prima casă în lei, BNR a introdus în toamna anului 2011 un set de restricţii la vânzarea creditelor de retail în valută, fiind vizate atât creditele imobiliare, cât şi cele de consum, un impact imediat mai pronunţat fiind înregistrat în cazul primei categorii. Perioada maximă de acordare a creditelor de consum a fost limitată la cinci ani, ceea ce a redus drastic sumele care puteau fi accesate de clienţi. Cele mai multe credite de consum pe termen lung erau în euro, fiind împrumuturi cu ipotecă. Această categorie de credit a dispărut practic odată cu noile restricţii.

    Privind retrospectiv, pe ansamblul anului 2021, creditele ipotecare noi, în lei şi euro, luate de populaţie de la bănci au urcat la 21,2 mld. lei, în creştere cu 6,2 mld. lei, respectiv cu 41,3% peste nivelul din 2020. În timp ce creditele ipotecare noi în lei au crescut anul trecut cu 6,35 mld. lei, respectiv cu 43,3% faţă de 2020, la 21 mld. lei, în cazul creditelor noi pentru locuinţe în euro se observă o scădere cu 33%, la echivalentul a 227,8 mil. lei.