Tag: angajari

  • Britanicii de la Endava au inaugurat noul sediu din Bucureşti şi vor să angajeze 300 de oameni în următorii 3-4 ani

    Britanicii de la Endava s-au mutat în casă nouă, în clădirea trei a complexului Afi Business Park. Noul birou are o suprafaţă de peste 5.000 mp, desfăşurată pe 4 etaje (6,7,8,9) şi o capacitate de 650 de persoane, capacitate pe care cei de la Endava speră să o atingă în 3-4 ani.

    “Compania noastră se află în creştere şi ne bucurăm că am găsit în Afi Park complexul de birouri care să corespundă nevoilor noastre. Relocarea din AFI 1 facilitează extinderea echipei din Bucureşti până la 650 de persoane în următorul an”, a spus Radu Grosu, deliver director Endava Bucureşti.

    În prezent, compania numără peste 1.350 de angajaţi în trei centre de livrare : 361 Bucureşti, 669 în Cluj şi 327 în Iaşi, iar în câţiva ani Endava ar putea să ajungă la 2.000 de angajaţi.

    Compania caută în continuare să recruteze specialişti IT , cele mai multe de poziţii deschise fiind pentru dezvoltare software, pe tehnologii precum Java, .NET, PHP, Siebel, sau Ruby.

  • Microsoft va angaja câteva sute de specialişti IT în România, în următorii ani

    În România există mulţi tineri absolvenţi foarte buni cunoscători de limbi străine, potrivit Townhill, care a adăugat totodată că românii sunt atraşi de tehnologia de ultimă oră.

    Totul este legat de viitor. Dacă ne uităm în urmă cu zece ani, într-o familie de cinci persoane exista un singur calculator, PC, care era folosit de toţi membrii familiei. Acum, poate nu mai există calculatorul tradiţional, dar există un telefon, tabletă, laptop, poate şi un PC deci fiecare foloseşte diverse tipuri de device-uri. Lucrurile evoluează extrem de rapid. Fireşte, nu putem prezice viitorul, dar ca lider în tehnologie trebuie să te gândeşti mereu care va fi următorul pas“, a spus Townhill.

    La rândul său, Florin Grama, directorul diviziei Customer Service & Support la Microsoft România, şi totodată preşedintele Asociaţiei Liderilor din Domeniul Serviciilor pentru Afaceri din România, afirmă că vor fi angajate persoane din orice colţ al lumii.

    Cei 700 de angajaţi actuali sunt împărţiţi în două divizii, una de vânzări şi marketing, iar cealaltă de servicii şi suport tehnic pentru clienţi din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa. Avem 600 de specialişti tehnici şi 100 de angajaţi în vânzări şi marketing. Până acum numărul de angajaţi a crescut cu 100-150 de persoane în fiecare an. Anticipez o evoluţie similară şi în următorii ani. În ceea ce priveşte domeniile în care vor fi angajate aceste persoane, sunt în suport IT şi dezvoltare de programe”, a spus Grama.

    În prezent, sunt peste 1.000 de români care lucrează la Microsoft, în ţări din întreaga lume.

    Cei doi reprezentanţi Microsoft au participat joi la Bucureşti la conferinţa anuală a Asociaţiei Liderilor din Domeniul Serviciilor pentru Afaceri din România (ABSL), ajunsă la cea de-a treia ediţie.

    De asemenea, prezentă la eveniment, Georgiana Andrei, director Office& retail Agency Colliers, a spus că peste 60% din firmele de outsourcing sunt în Capitală şi restul în celelalte mari oraşe, precum Iaşi, Cluj sau Timişoara.

    “România începe să fie un jucător foarte important. Azi România are 60.000 de angajaţi în domeniul de outsourcing, în comparaţie cu Polonia, care are 150.000 de angajaţi. Această industrie a crescut în ultimii zece ani cam cu 20% pe an. Predicţiile pentru următorii ani sunt de creştere de 10% la nivelul Europei Centrale şi de Est, în condiţiile în care predicţiile de creştere pentru România sunt la nivel de 30%. O multitudine de analize ne arată că în Europa Centrală şi de Est România are toate şansele să ia o cotă foarte mare din joburile care vor fi aduse către această zonă. În realitate, lupta este cu ţări precum India în încercarea de a aduce în această regiune joburile care sunt outsource-ate de către companii. România are toate punctele foarte pentru a atrage aceste companii, ţinând cont că excelăm pe principalele tipuri de activităţi care sunt propuse pentru outsourcing, fiind deja la cincea generaţie de astfel de servicii”, a afirmat Georgiana Andrei, pentru MEDIAFAX.

    Potrivit acesteia, în ultimii trei ani, în regiune, peste 30% din companii au deschis centre noi în mai mult de un oraş. În România, 90% din companiile de outsourcing sunt într-un singur oraş, în Bucureşti, ceea ce oferă potenţial de creştere şi pe alte oraşe.

  • Primul executiv care ia în calcul să angajeze refugiaţi: „Dacă s-ar integra şi s-ar supune normelor noastre“

    Compania Rondocarton, parte a grupului austriac Rondo Ganahl, care deţine fabrici de carton ondulat în Cluj şi Târgovişte, a realizat în primul semestru o cifră de afaceri de 31,7 mil. euro, în creş­tere cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, susţinută de evoluţia pozitivă a pieţei de profil.

    Rondocarton şi-a bugetat pentru acest an o cifră de afaceri de 65 mil. euro, în creştere cu 12% faţă de anul tre­cut, conform calculelor ZF pe baza estimărilor făcute anterior de companie.

    „Am avut o creştere de aproximativ 8% a afacerilor în primul semestru, similară cu cea a pieţei de ambalaje  de carton. Evoluţia este una pozitivă, astfel că vom continua investiţiile în fabricile noastre din Apahida şi Târgovişte“, a declarat pentru ZF Transilvania Teofil Câmpean, directorul general al Rondo­carton

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Locuri de muncă în străinătate cu salarii între 1500 şi 2400 de euro. În ce domenii se fac angajări

    Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti oferă, prin intermediul Reţelei EURES, 50 de posturi pentru lucrătorii calificaţi în domeniul hotelier – gastronomic, care doresc să desfăşoare o activitate sezonieră în Germania, pentru ocuparea cărora se va organiza selecţie la Bucureşti în luna octombrie 2015. Angajatori germani reprezentaţi de Serviciile de Plasare Internaţionala din cadrul Centralei de Mediere a Străinilor şi Specialiştilor ZAV Bonn oferă locuri de muncă pentru următoarele ocupaţii: bucătar/bucătar şef/bucătar specialist (15 posturi), ospătar (15 posturi), barman (5 posturi) şi personal în industria gastronomiei de sistem (15 posturi).

    Pentru ocuparea posturilor de ospătar, barman şi personal în industria gastronomiei de sistem, sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu şi cunoştinţe bune de limba germană (nivel B1/B2). Pentru posturile de bucătar/bucătar şef/bucătar specialist, angajatorii germani solicită persoane care au calificare profesională încheiată şi experienţă în domeniu, precum şi cunoştinţe de limba germană, cel puţin nivel A2.

    Angajarea se face pe o perioadă de cel puţin 6 luni, începând cu luna octombrie 2015, cu posibilitate de prelungire a contractului de muncă pe durată nedeterminată. Salariul oferit este de 1500 – 2200 euro brut/lună, pentru posturile de ospătar şi barman, 1700 – 2400 euro brut/lună, pentru posturile de bucătar/bucătar şef/bucătar specialist şi de 1450 euro brut/lună pentru personalul în industria gastronomiei de sistem.

    Cazarea poate fi asigurată de către angajator sau acesta poate oferi sprijin în vederea găsirii unei locuinţe.

    Persoanele cu domiciliul în Bucureşti care corespund cerinţelor posturilor oferite trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, strada Spătarul Preda nr. 12, sector 5, telefon 021/316.55.08, interior 233, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca în străinătate şi pentru a primi invitaţie de participare la selecţie. Înregistrarea în baza de date se realizează pe baza următoarelor documente: cerere tip (se completează la sediul Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă); copie act de identitate sau paşaport (valabilitate minim 6 luni); C.V model  Europass (cu fotografie)  în  limba germană (Lebenslauf); cazier judiciar în original din care să reiasa că persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni); adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea „Clinic sănătos/Apt pentru muncă”.

  • Se fac angajări! Se caută 450 de oameni. Vedeţi pe ce poziţii

    „În prezent avem 1.950 de angajaţi în centrul din Bucureşti şi 650 de oameni în centrul din Cluj-Napoca. Planurile noastre sunt de creştere“, au declarat luna trecută pentru ZF Transilvania oficialii companiei.

     

    Se fac angajări! Se caută 450 de oameni. Vedeţi pe ce poziţii

  • STUDIU: Firmele din România au cea mai optimistă previziune privind angajările în ultimul trimestru

    Astfel, 19% dintre angajatorii români intenţionează să-şi crească personalul, 11% prevăd o scădere, iar 67% nu au în vedere nicio schimbare a numărului total de angajaţi, potrivit Studiului Manpower privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă.

    Previziunea Netă de Angajare rezultată este cea mai puternică raportată în România din ultimul trimestru al anului 2008 până în prezent, îmbunătăţindu-se cu patru puncte procentuale faţă de trimestrul al treilea al acestui an şi cu opt puncte faţă de intervalul octombrie-decembrie al anului trecut.

    Indicatorul este obţinut prin diferenţa dintre procentul de angajatori care anticipează o creştere a volumului total de angajări şi procentul celor care prevăd o scădere a angajărilor în locaţia lor, în trimestrul următor. Pentru ţările care au acumulat date cel puţin 17 trimestre consecutiv, printre care şi România, cifrele citate au fost supuse ajustării sezoniere.

    “Creşterea încrederii angajatorilor români este îmbucurătoare, mai ales având în vedere evoluţiile economice recente din regiune. Tendinţele de îmbunătăţire a Previziunii Nete de Angajare din ultimii doi ani, care au culminat în cea mai robustă Previziune din 2008 până în prezent, sugerează că relativa accelerare a angajărilor este sustenabilă, iar crearea de noi locuri de muncă ar putea continua într-un ritm mai apropiat de nevoile candidaţilor”, a declarat într-un comunicat Valentin Petrof, directorul general al ManpowerGroup România.

    Pentru al unsprezecelea trimestru consecutiv, angajatorii din industria prelucrătoare sunt cei mai optimişti, raportând o previziune netă de angajare de +25%, cu cinci puncte procentuale mai puternică decât cea din trimestrul al treilea şi cu 13 puncte peste cea din ultimul trimestru din 2014.

    Cea mai semnificativă îmbunătăţire trimestrială este raportată însă în sectorul comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, unde previziunea netă de angajare de +20% este cu 12 puncte procentuale peste nivelul din trimestrul precedent, în timp ce dintr-o perspectivă anuală, cea mai mare îmbunătăţire este raportată în sectorul construcţii, previziunea netă de angajare de +18% aferentă ultimului trimestru din acest an fiind cu 21 puncte procentuale mai puternică decât în perioada similară a anului trecut.

    Pe de altă parte, perspectivele din sectorul energie electrică, apă, gaz continuă să fie negative de cinci trimestre consecutiv.

    Angajatorii preconizează o creştere a numărului total de angajaţi în toate regiunile ţării. Prognozele cele mai favorabile sunt formulate de angajatorii din regiunile Centru şi Nord-Vest, unde previziunea netă de angajare este de +14%.

    Perspectivele sunt mai optimiste decât în trimestrul al treilea în şase din cele opt regiuni, angajatorii din Nord-Vest raportând o îmbunătăţire de şase puncte procentuale faţă de trimestrul anterior, iar cei din regiunile Sud şi Bucureşti şi Ilfov îmbunătăţiri de trei, respectiv patru puncte procentuale.

    Previziunea slăbeşte însă faţă de trimestrul anterior în regiunea Vest, înregistrând un declin de zece puncte procentuale. Cea mai puţin dinamică piaţă a forţei de muncă este preconizată în regiunea Sud-Vest, în care unul din cinci angajatori se aşteaptă la reduceri ale personalului în ultimul trimestru din 2015. Previziunea Netă de Angajare de +2% rămâne însă pozitivă şi relativ stabilă faţă de trimestrul al treilea şi se îmbunătăţeşte cu opt puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Planurile de angajare sunt pozitive indiferent de dimensiunea organizaţiei angajatoare, dar angajatorii din organizaţii mari, cu peste 250 de angajaţi, rămân cei mai optimişti, iar cei din micro-organizaţii, cu până la 10 angajaţi, manifestă cea mai multă prudenţă.

    “Revenirea din recesiune a fost prelungită şi neuniformă, astfel încât trimestrul IV/2015 este primul din ultimii şapte ani în care perspectivele s-au îmbunătăţit suficient pentru a se apropia de cotele de dinainte de criză. Este un debut încurajator, pe care sperăm că un mediu economic şi fiscal propice şi stabil îl poate transforma dintr-un impuls pe trei luni într-o tendinţă pe termen mai lung”, a punctat Petrof.

    Studiul Manpower privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă pentru piaţa din România a avut la bază un sondaj realizat în perioada 15-28 iulie pe un eşantion reprezentativ de 626 de angajatori, având o marjă de eroare de +/- 3,9%.

     

  • Se fac angajări! Se caută 400 de oameni. Vedeţi pe ce poziţii

    Genpact, care a ajuns la 2.600 de angajaţi în România, vrea să recruteze încă 400 de oameni pentru centrele deţinute în Cluj-Napoca şi Bucureşti.

    „În prezent avem 1.950 de angajaţi în centrul din Bucureşti şi 650 de oameni în centrul din Cluj-Napoca. Planurile noastre sunt de creştere, astfel că avem în acest moment 400 de noi joburi disponibile“, au declarat pentru ZF Transilvania oficialii companiei Genpact România.

  • Recrutări la Secret Service: Serviciul plănuieşte să angajeze 1.100 de ofiţeri şi agenţi

    Angajarea a 700 de ofiţeri în uniformă şi a 400 de agenţi pentru cinci ani va reprezenta o creştere de 17 la sută a personalului Secret Service, format din 6.647 de persoane, cea mai mare creştere de personal din ultimii zece ani, la agenţia responsabilă de protecţia preşedintelui, a familiei sale şi a oficialilor de rang înalt, dar şi de combaterea infracţiunilor financiare.

    Ofiţerii în uniformă sunt detaşaţi în special la Washington şi sunt responsabili cu securitatea Casei Albe şi a reşedinţei vicepreşedintelui, în timp ce agenţii se ocupă de investigaţii şi îl păzesc pe preşedinte atunci când apare în public.

    Secret Service a confirmat că efectuează “o iniţiativă agresivă de angajare pentru următorii cinci ani”, dar a refuzat să comenteze cu privire la numărul de persoane recrutate.

    Purtătoarea de cuvânt a agenţiei, Nicole Mainor, a precizat că această “campanie de angajare este rezultatul uzurii, creşterii anticipate şi un răspuns la recomandările” făcute de o comisie formată anul trecut, după un grav incident de securitate.

    Planul de angajare coincide cu o creştere prevăzută de 16 procente a bugetului Secret Service, la 2,2 miliarde de dolari pentru anul fiscal 2016.

    Agenţia încearcă să-şi revină dintr-o criză de conducere şi după scandalurile şi lacunele de securitate care i-au afectat imaginea.

    La 4 martie, doi agenţi superiori, care consumaseră alcool, au intrat cu maşina într-o baricadă de la Casa Albă, în apropiere de un pachet suspect care era investigat ca o posibilă bombă. Directorul agenţiei a fost anunţat abia după câteva zile despre incident.

    Secret Service a fost de asemenea criticat după ce un bărbat înarmat cu un cuţit a sărit gardul Casei Albe în septembrie, a fugit pe peluză şi a reuşit să pătrundă în clădire, înainte de a fi oprit. Acest incident a condus la demisia directorului agenţiei, Julia Pierson, care fusese angajată în 2013 pentru a pune la punct Secret Service, după un scandal din 2012 în care câţiva agenţi au plătit prostituate şi au vizitat cluburi de striptease din Cartagena, Colombia. În 2011, un bărbat a tras focuri de armă automată spre Casa Albă, dar daunele au fost descoperite abia după patru zile.

    În 2014, un agent privat de securitate înarmat s-a aflat în lift cu preşedintele Barack Obama, în timpul unei călătorii la Atlanta, într-o încălcare a protocolului de securitate.

  • OFERTA DE JOB pentru agenţi secreţi. Cum recrutează SIE oameni obişnuiţi printr-un instrument banal

    Serviciul de Informaţii Externe recrutează în acest moment agenţi secreţi. Pentru prima dată în istoria organizaţiei, aceasta a ales să ajungă la viitorii recruţi printr-o tehnică neaşteptată.

    OFERTA DE JOB pentru agenţi secreţi. Cum recrutează SIE oameni obişnuiţi printr-un instrument banal

  • OFERTA DE JOB pentru agenţi secreţi. Cum recrutează SIE oameni obişnuiţi printr-un instrument banal

    Serviciul de Informaţii Externe recrutează în acest moment agenţi secreţi. Pentru prima dată în istoria organizaţiei, aceasta a ales să ajungă la viitorii recruţi printr-o tehnică neaşteptată.

    OFERTA DE JOB pentru agenţi secreţi. Cum recrutează SIE oameni obişnuiţi printr-un instrument banal