BusinessMagazin

Tag: americani

  • Cum a ajuns un inginer chimist să strângă o avere de 47 de miliarde de dolari

    David Koch, al 13-lea în lista celor mai bogaţi oameni din lume şi coproprietarul Koch Industries, a doua cea mai mare companie privată din Statele Unite, şi-a anunţat în iunie retragerea din business şi din viaţa politică după ce sănătatea i s-a deteriorat grav. Astfel, unul dintre cei mai mari industriaşi americani a părăsit scena de business.

    Alături de fratele său, Charles Koch, a devenit legendar pentru compania creată: cu o istorie de 48 de ani de business, Koch Industries este a doua companie privată din Statele Unite, ca mărime după transportatorul Cargill, având subsidiare în aproape toate sectorele economice, printre care producţie, rafinare şi distribuţie de petrol, industrie chimică, energie, fibre şi polimeri, fertilizatori, hârtie, echipament pentru industria chimică, finanţe, trading cu mărfuri şi investiţii. Compania a înregistrat în 2017 venituri de aproximativ 100.000 de dolari şi peste 100.000 de angajaţi.

    David Koch s-a născut în Wichita, Kansas, şi a crescut alături de alţi trei fraţi, potrivit The Economist. După ce a absolvit Deerfield Academy în 1959, a urmat cursurile  Massachusetts Institute of Technology (MIT), de unde a plecat inginer chimist.

    În 1970, David Koch a început să se implice în activităţile companiei fondate de familia sa, Koch Industries, lucrând sub coordonarea fratelui său, Charles, drept manager de servicii tehnice. Nouă ani mai târziu, după dobândirea de experienţă în business, a devenit preşedinte al propriei divizii din companie, Koch Engineering, redenumită apoi Chemical Technology Group.

    Primele ameninţări de care David şi Charles a trebuit să apere afacerea au venit chiar din familie, în 1985. Atunci, Koch Industries a fost dată pentru prima oară în judecată de Bill Koch şi Frederick R. Koch – ceilalţi doi fraţi ai lor – în ceea ce urma să fie o serie lungă de procese cu privire la dreptul de proprietate, care a durat până în 2001.

    Începând cu anul 2010, David Koch deţine 42% din Koch Industries, la fel şi fratele său, Charles. Industriaşul a fost implicat şi în susţinerea şi sponsorizarea partidului Republican din Statele Unite încă din 1984. Înclinaţiile politice ale lui David Koch nu au fost întotdeauna către Partidul Republican. În 1980, el a fost candidatul Partidului Libertarian pentru poziţia de vicepreşedinte, unde a candidat alături de Ed Clark.
    Potrivit The New Yorker, campania Clark-Koch a fost una extrem de controversată pentru că promitea să elimine ajutoarele sociale, consiliul de administraţie al FED, legile cu privire la salariul minim, taxele corporate, toate subvenţiile pentru agricultură şi mediul de business, precum şi o serie de agenţii federale precum SEC, FBI şi CIA.

    Ei nu au reuşit să câştige, iar Koch s-a despărţit de libertarieni atunci când aceştia au propus eliminarea tuturor taxelor. Astfel, din 1984, David H. Koch este republican şi se recomandă drept social-liberal, potrivit ABC News. De atunci, Koch susţine drepturile femeilor, drepturile homosexualilor, căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi cercetarea pe celule stem. În acelaşi timp, se opune războiului împotriva drogurilor, potrivit Forbes, şi susţine politici care promovează libertatea individuală şi principiile pieţei libere. Koch s-a opus vehement unor conflicte precum războiul din Irak, susţinând că acesta aduce „costuri mult prea mari şi ia foarte multe vieţi americane”.

    David Koch a fost un critic vehement al fostului preşedinte american Barack Obama. În cadrul unui interviu pentru Weekly Standard, fraţii Koch au susţinut că Obama este „cel mai radical preşedinte pe care l-a avut vreodată naţiunea… şi a făcut mai mult rău sistemului de piaţă liberă şi prosperităţii decât orice alt preşedinte american”.

    Reţeaua de sponsori politici pe care au dezvoltat-o a plecat de la 12 oameni în 2003 şi a ajuns până la 550 anul acesta. Fiecare participant la o conferinţă din Palm Springs, Calif, de anul acesta, a donatorilor pentru republicani, dă cel puţin 100.000 de dolari pe an. Banii sunt utilizaţi pentru burse şcolare, investiţii în start-up-uri, în instituţii şi în grupuri politice, potrivit Wall Street Journal.

    Deşi el şi fratele său au fost susţinători convinşi ai Partidului Republican, acesta fiind partidul care a câştigat alegerile prezidenţiale şi l-a dus pe Donald Trump la cârma Statelor Unite, fraţii Koch au anunţat în ultimele luni că se opun vehement politicilor comerciale desfăşurate de preşedintele american şi că vor investi până la 100 de milioane de dolari în eforturi publicitare de a se împotrivi campaniei comerciale desfăşurate de preşedinte.

    Pe 5 iunie 2018, David Koch şi-a anunţat retragerea din companie din cauza problemelor de sănătate. Fratele său, Charles Koch, a scris într-o notă către angajaţi că este „profund îndurerat” de retragerea fratelui său. „David a fost întotdeauna un luptător şi se confruntă cu această provocare cu aceeaşi atitudine”, scria el.

    David Koch a fost diagnosticat cu cancer de prostată în urmă cu două decenii. Începând din 1998, când a aflat că suferă de cancer, a investit peste 400 de milioane de dolari în cercetare medicală. Koch a condus consiliul director al Fundaţiei pentru Cancer de Prostată şi a contribuit cu peste 50 de milioane de dolari în această fundaţie, dintre care 5 milioane de dolari s-au îndreptat spre terenul nanotehnologiei.

    În 2007, Koch a contribuit cu 100 de emilioane de dolari la construcţia noului centru de cercetare al MIT, unde a fost deschis Institutul de Cercetare pentru Cancer din cadrul instituţiei. În total, Koch a donat 185 de milioane de dolari către MIT, 15 milioane de dolari către centrul medical Weill Cornell şi 30 de milioane de dolari către Centrul pentru Cancer Sloan-Kettering, potrivit Wall Street Journal.

    Koch s-a retras în luna iunie nu doar din business şi mediul politic, ci şi din organizaţiile şi asociaţiile pe care le conducea sau din conducerea cărora făcea şi el parte, precum Americans for Prosperity, fundaţie pe care o finanţa cu aproximativ un milion de dolari în fiecare an. Începând din 2006, publicaţia Chronicle of Philanthropy l-a considerat pe Koch unul dintre cei mai mari 50 de filantropi ai lumii. 

  • De câţi bani ai nevoie ca să te simţi bogat? Suma este mai mare decât ai crede

    Aproximativ 5% dintre americani sunt milionari, iar dintre aceştia, 9 din 10 au o avere cuprinsă între 1 şi 5 milioane. Mai mulţi analişti sunt de părere că suma nu este însă suficientă.

    “Mulţi oameni cred că, dincolo de bunuri sau servicii tangibile, bogăţia înseamnă să ai şi ceva spaţiu de manevră – suficiente fonduri pentru a putea acoperi o pierdere mare, spre exemplu”, a scris jurnalistul Norman Vanamee în revista Town&Country, citat de Fortune.

    Vanamee a consultat mai mulţi experţi pentru a determina “numărul fericirii” pentru un ipotetic cuplu de adulţi cu vârste cuprinse între 35 şi 45 de ani, cu doi copii. Aceştia ar locui într-un apartament luxos din New York, ar cumpăra frecvent piese de artă şi ar pune deoparte câte 25 de milioane de dolari ca moştenire pentru fiecare copil. În acest caz ipotetic, “numărul fericirii” ar fi 190 de milioane de dolari.

    “În ceea ce-i priveşte pe miliardari, aceştia iau ca punct de plecare valoarea de 100 de milioane de dolari când se gândesc la o sumă consistentă”, a scris Richard Kirshenbaum într-un editorial publicat de New York Observer. Estimarea nu îi aparţine, ci vine din partea mai multor miliardari pe care Kirshenbaum i-a intervievat.

    Pe de altă parte, Robert Frank, editor la CNBC şi realizator al emisiunii “Vieţile secrete ale celor super-bogaţi” spune că valoarea este mai puţin relevantă decât modul în care ai acumulat averea şi ce vrei să faci cu ea.

    “Încă simt, uneori, că nu am suficienţi bani”, a declarat pentru Fortune multimilionarul Thomas Gallagher. “Am mai mulţi bani decât mi-aş fi închipuit vreodată că pot avea, dar încă îmi pun diverse întrebări – dacă am destul, dacă nu voi trăi cumva mai mult decât am crezut.”

  • Cele mai frumoase sate din Transilvania, pe care trebuie să le vizitaţi măcar o dată în viaţă. Veţi petrece o vacanţă de vis. Galerie FOTO

    Sunt mai bine de trei decenii de când Malvine Kloos şi soţul ei, Richard, au plecat din România şi s-au mutat în Germania, în apropierea oraşului Dortmund. În satul Cloaşterf din judeţul Mureş, unde s-a născut Malvine, mai vin acum doar în vacanţe, când îşi aduc şi nepoţii, născuţi şi crescuţi pe meleaguri germane.

    „Câteodată mă întreb «unde sunt acasă?» şi îmi dau seama că rădăcinile mele rămân aici, pentru că aici m-am născut şi am copilărit. Nemţii nu sunt la fel de ospitalieri şi prietenoşi ca noi, de aceea România ne place mult mai mult”, povesteşte Malvine Kloos, de origine săsească.

    În Cloaşterf, familia Kloos petrece cam cinci luni pe an, în casa lor de vacanţă, iar în restul timpului se întoarce în Germania. Spune cu bucurie şi cu un dram de mândrie totodată că nepoţii ei adoră România, la pachet cu obiceiurile, peisajele şi mâncarea de aici.
    Povestea familiei Kloos este doar una dintre cele care şi-au dat întâlnire în perioada 2-6 august în mai multe sate din Transilvania, cu ocazia Săptămânii Haferland. Haferland — „Ţara Ovăzului” — este regiunea cuprinsă între Rupea şi Sighişoara, numită astfel ca urmare a culturilor ce obişnuiau să predomine în această zonă.

    În cadrul evenimentului, care este dedicat promovării culturii săseşti de aici, saşi întorşi în România, turişti străini curioşi să vadă ineditul din ADN-ul acestei populaţii, turişti români „flămânzi” de o gură de aer de ţară s-au plimbat toţi împreună dintr-un sat în altul în cele cinci zile de sărbătoare.

    O sărbătoare ca zilele de vară din copilărie, toropite de soare şi îndulcite de miros de gogoşi aburinde. Archita, Roadeş, Saschiz, Homorod, Rupea, Criţ, Meşendorf, Cloaşterf, Buneşti şi Viscri au fost scenele pe care au dansat tradiţii şi poveşti săseşti, în cadrul balului tradiţional cu oameni îmbrăcaţi în costume populare şi în stare de bine.

    Sâmbătă după-amiază, când soarele era mai dogoritor, toată suflarea din Criţ s-a adunat în biserica fortificată a satului să-l asculte pe violonistul Alexandru Tomescu. Îl văzusem în urmă cu aproape un an şi în Bucureşti, într-un concert la Teatrul Odeon, iar emoţiile care îi tremurau în glas au fost aceleaşi şi în Capitală, şi în Criţ.

    Aş putea pune un pariu că mulţi dintre cei care l-au ascultat în biserica din Criţ nu aveau habar ce e vioara Stradivarius. Şi totuşi, de la vlădică până la opincă, toţi şi-au ţinut respiraţia măcar câteva secunde după ce Alexandru Tomescu a început să cânte, dându-şi coate din când când, ca pentru a-şi atrage atenţia unul altuia: „Tu-l auzi cum cântă?”. Sătenii din Criţ s-au aşezat în primele rânduri, fascinaţi de spectacolul din faţa lor.

    „Se spune că scârţâitul porţii raiului este de fapt un sunet de vioară”, le-a spus Alexandru Tomescu la începutul concertului. Şi tind să cred că i-a cucerit pe toţi. A plecat capul în faţa lor la aplauze, de parcă nici nu le-ar fi meritat, şi a ieşit din scenă cu aceeaşi modestie neclinitită.
    Pregătirea pentru Săptămâna Haferland, care a ajuns anul acesta la a şasea ediţie, începe în luna martie. Coordonatorul proiectului este Fundaţia Michael Schmidt, fondată de omul de afaceri cu acelaşi nume, care controlează grupul Automobile Bavaria. Pe lângă contribuţia fundaţiei însă, fiecare sat are o echipă proprie care se ocupă de evenimentele din respectiva localitate.

    „Festivalul creşte de la an la an, iar oamenii din Haferland se implică din ce în ce mai mult în organizarea acestuia şi propun activităţi sau ateliere de meşteşuguri interesante. Festivalul este finanţat din resurse proprii ale organizatorilor din fiecare sat participant, la care se adaugă resurse atrase din sponsorizări. Evenimentul este cofinanţat de Ministerul Culturii şi de Consiliul Judeţean Braşov”, spune Olivia Stapley, project manager la Fundaţia Michael Schmidt.

    Anul acesta, la Săptămâna Haferland au participat aproape 6.000 de oameni. Dintre aceştia, 20% au fost turişti străini, cei mai mulţi din Europa, în special din Germania şi Marea Britanie, dar şi din Elveţia, Austria şi chiar Statele Unite ale Americii.

    „Săptămâna Haferland este un festival de dimensiuni medii, care are loc într-o zonă rurală unică în România, gazde fiind gospodăriile săseşti, şurile şi bisericile fortificate”, mai spune Olivia Stapley.

    Tocmai şurile şi gospodăriile au fost, de altfel, atracţia principală. Desigur, norocoşii s-au putut plimba şi cu căruţa prin sate şi s-au înfruptat din belşugul care a pus stăpânire pe mesele întinse în curtea bisericii. „Suntem din Sibiu. Anul trecut am venit din întâmplare pe aici în perioada festivalului şi ne-a plăcut. Acum am venit pentru două zile, iar anul viitor vrem să venim trei zile şi să luăm şi câţiva prieteni cu noi. Aici cunoşti şi alţi oameni, e un alt fel de socializare”, descrie evenimentul, în câteva tuşe, o familie din Sibiu, venită la Cloaşterf să asculte concertul de jazz din biserica satului.

  • „Ţara Ovăzului” din Transilvania

    Sunt mai bine de trei decenii de când Malvine Kloos şi soţul ei, Richard, au plecat din România şi s-au mutat în Germania, în apropierea oraşului Dortmund. În satul Cloaşterf din judeţul Mureş, unde s-a născut Malvine, mai vin acum doar în vacanţe, când îşi aduc şi nepoţii, născuţi şi crescuţi pe meleaguri germane.

    „Câteodată mă întreb «unde sunt acasă?» şi îmi dau seama că rădăcinile mele rămân aici, pentru că aici m-am născut şi am copilărit. Nemţii nu sunt la fel de ospitalieri şi prietenoşi ca noi, de aceea România ne place mult mai mult”, povesteşte Malvine Kloos, de origine săsească.

    În Cloaşterf, familia Kloos petrece cam cinci luni pe an, în casa lor de vacanţă, iar în restul timpului se întoarce în Germania. Spune cu bucurie şi cu un dram de mândrie totodată că nepoţii ei adoră România, la pachet cu obiceiurile, peisajele şi mâncarea de aici.
    Povestea familiei Kloos este doar una dintre cele care şi-au dat întâlnire în perioada 2-6 august în mai multe sate din Transilvania, cu ocazia Săptămânii Haferland. Haferland — „Ţara Ovăzului” — este regiunea cuprinsă între Rupea şi Sighişoara, numită astfel ca urmare a culturilor ce obişnuiau să predomine în această zonă.

    În cadrul evenimentului, care este dedicat promovării culturii săseşti de aici, saşi întorşi în România, turişti străini curioşi să vadă ineditul din ADN-ul acestei populaţii, turişti români „flămânzi” de o gură de aer de ţară s-au plimbat toţi împreună dintr-un sat în altul în cele cinci zile de sărbătoare.

    O sărbătoare ca zilele de vară din copilărie, toropite de soare şi îndulcite de miros de gogoşi aburinde. Archita, Roadeş, Saschiz, Homorod, Rupea, Criţ, Meşendorf, Cloaşterf, Buneşti şi Viscri au fost scenele pe care au dansat tradiţii şi poveşti săseşti, în cadrul balului tradiţional cu oameni îmbrăcaţi în costume populare şi în stare de bine.

    Sâmbătă după-amiază, când soarele era mai dogoritor, toată suflarea din Criţ s-a adunat în biserica fortificată a satului să-l asculte pe violonistul Alexandru Tomescu. Îl văzusem în urmă cu aproape un an şi în Bucureşti, într-un concert la Teatrul Odeon, iar emoţiile care îi tremurau în glas au fost aceleaşi şi în Capitală, şi în Criţ.

    Aş putea pune un pariu că mulţi dintre cei care l-au ascultat în biserica din Criţ nu aveau habar ce e vioara Stradivarius. Şi totuşi, de la vlădică până la opincă, toţi şi-au ţinut respiraţia măcar câteva secunde după ce Alexandru Tomescu a început să cânte, dându-şi coate din când când, ca pentru a-şi atrage atenţia unul altuia: „Tu-l auzi cum cântă?”. Sătenii din Criţ s-au aşezat în primele rânduri, fascinaţi de spectacolul din faţa lor.

    „Se spune că scârţâitul porţii raiului este de fapt un sunet de vioară”, le-a spus Alexandru Tomescu la începutul concertului. Şi tind să cred că i-a cucerit pe toţi. A plecat capul în faţa lor la aplauze, de parcă nici nu le-ar fi meritat, şi a ieşit din scenă cu aceeaşi modestie neclinitită.
    Pregătirea pentru Săptămâna Haferland, care a ajuns anul acesta la a şasea ediţie, începe în luna martie. Coordonatorul proiectului este Fundaţia Michael Schmidt, fondată de omul de afaceri cu acelaşi nume, care controlează grupul Automobile Bavaria. Pe lângă contribuţia fundaţiei însă, fiecare sat are o echipă proprie care se ocupă de evenimentele din respectiva localitate.

    „Festivalul creşte de la an la an, iar oamenii din Haferland se implică din ce în ce mai mult în organizarea acestuia şi propun activităţi sau ateliere de meşteşuguri interesante. Festivalul este finanţat din resurse proprii ale organizatorilor din fiecare sat participant, la care se adaugă resurse atrase din sponsorizări. Evenimentul este cofinanţat de Ministerul Culturii şi de Consiliul Judeţean Braşov”, spune Olivia Stapley, project manager la Fundaţia Michael Schmidt.

    Anul acesta, la Săptămâna Haferland au participat aproape 6.000 de oameni. Dintre aceştia, 20% au fost turişti străini, cei mai mulţi din Europa, în special din Germania şi Marea Britanie, dar şi din Elveţia, Austria şi chiar Statele Unite ale Americii.

    „Săptămâna Haferland este un festival de dimensiuni medii, care are loc într-o zonă rurală unică în România, gazde fiind gospodăriile săseşti, şurile şi bisericile fortificate”, mai spune Olivia Stapley.

    Tocmai şurile şi gospodăriile au fost, de altfel, atracţia principală. Desigur, norocoşii s-au putut plimba şi cu căruţa prin sate şi s-au înfruptat din belşugul care a pus stăpânire pe mesele întinse în curtea bisericii. „Suntem din Sibiu. Anul trecut am venit din întâmplare pe aici în perioada festivalului şi ne-a plăcut. Acum am venit pentru două zile, iar anul viitor vrem să venim trei zile şi să luăm şi câţiva prieteni cu noi. Aici cunoşti şi alţi oameni, e un alt fel de socializare”, descrie evenimentul, în câteva tuşe, o familie din Sibiu, venită la Cloaşterf să asculte concertul de jazz din biserica satului.

  • Oraşul din România care îi impresionează pe americani: “Un oraş ca-n basme, parcă desprins din poveştile cu zâne”

    O americancă a fost extrem de impresionată de oraşul Sighişoara pe care l-a lăudat în textele scrise pe blogul ei.
     
    ”Eu vin dintr-o ţară unde asemenea locuri pur şi simplu nu există. Biserici vechi, un centru istoric înconjurat de ziduri, mii de ani de istorie… aşa ceva nu găseşti în Statele Unite”, este textul scris de Amanda.

    Tânăra a venit în ţara noastră, în urmă cu câţiva ani, şi a fost pur şi simplu uimită de frumuseţea locurilor.

    ”E un oraş cetate parcă desprins din poveştile cu zâne. Are străzi pietruite, clădiri colorate, un centru istoric pietonal… nu ai cum să nu te îndrăgosteşti de Sighişoara”, mai spune Amanda pe blogul ei. De altfel, ea a mai scris un articol pe blogul ei, numit “De ce ar trebui să vizitezi România”.

    Ea spune că ţara noastră este foarte frumoasă şi cu preţuri bune. În plus, Amanda, care este din statul american Ohio, punctează că a întâlnit mulţi oameni care ştiu să vorbească engleză, dar şi că nu a avut parte de aglomeraţie, ca în alte ţări.

    Oraşul Sighişoara se află în inima Transilvaniei, în judeţul Mureş, pe malul Târnavei Mari, la 95 de kilometri de Sibiu. Este una din puţinele cetăţi medievale care sunt încă locuite, iar Centrul istoric al oraşului, este inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

     

     

  • Cum îşi scapă americanii copiii de dependenţa de tehnologie: îi aduc în satele din România

    Atunci când Michael Rosen i-a spus fiului său că urmează să meargă într-o excursie în care s-ar putea întâlni cu un urs, cel mic a fost destul de sceptic: “Urşi adevăraţi, adică? Şi chiar mergem?”

    Rosen, autorul mai multor cărţi pentru copii, a decis să îşi ducă băiatul într-o excursie în care să nu-i permită accesul la telefon sau alte gadgeturi, încercând astfel să îl readucă în contact cu natura şi modurile tradiţionale de a petrece timpul liber.

    El a profitat de invitaţia venită din partea Wild Legacy, o organizaţie fondată de Jessica Rothwell. Roswell a renunţat la funcţia de marketing manager în cadrul unei companii londoneze pentru a obţine o diplomă în biodiversitate, derulând ulterior un business de turism prin care îşi propune să aducă oamenii în zone cât mai ferite de tehnologie.

    Excursia lui Roswell a durat câteva zile, timp în care a vizitat mai multe localităţi din judeţul Braşov.

  • Donald Trump laudă starea economiei Statelor Unite

    “Economia noastră este într-o situaţie mai bună ca niciodată. Sunt investite fonduri în îndrăgitul nostru dolar cum se întâmplă rar, profiturile companiilor sunt mai mari ca niciodată, inflaţia este scăzută, optimismul mediilor de afaceri este la un nivel mai înalt decât a fost vreodată. Pentru prima dată în multe decenii, protejăm angajaţii” americani, a transmis Donald Trump joi prin Twitter.

    Economia Statelor Unite a avut o creştere de 4,1% în intervalul aprilie-iunie, iar pentru perioada iulie-septembrie se estimează o creştere de 3%.

  • Ţara care interzice toate iPhone-urile, PlayStation-urile şi TOATE ELECTRONICELE produse de americani

    Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a promis că va boicota toate electronicele produse de americani, precum cele ale companiei Apple şi a oferit alternative necunoscute pentru produse de tipul iPhone, potrivit Bloomberg.

    „În Turcia avem Vestel Venus”, spune Erdogan marţi, referindu-se la o serie de smartphone-uri prezente în piaţa din Turcia, care pot fi achiziţionate pentru circa 100 de dolari şi sunt produse de Vestel Elektronik Sanayi ve Ticaret.

    Acţiunile Vestel au crescut marţi la ora 15.00 cu 6% pe bursa din Istanbul în urma declaraţiilor lui Erdogan.

    Una dintre provocările cu care s-ar confrunta producători precum Vestel, în cazul în care Erdogan îşi duce promisiunea la bun sfârşit, constă în lanţul de furnizori ai producătorului de smartphone, din care fac parte chip-uri produse de americanii de la Qualcomm şi ecrane touchscreen produse de americanii de la Corning.

    Alternative pentru aceste componente există, iar Vestel utilizează o parte dintre ele, precum chipurile produse de taiwanezii de la MediaTek.

    Cel mai greu de înlocuit este sistemul de operare Android, dezvoltat de Google de la Alphabet, care asigură buna funcţionare a smartphone-urilor produse de turcii de la Vestel.

    De fapt, aproape toate telefoanele mobile din lume utilizează componente hardware sau software produse de americani. Dacă va fi impusă, o interdicţie de acest tip ar fi fără precedent.

    Determinarea lui Erdogan de a interzice accesul la electronicele produse de americani pentru cei circa 80 de milioane de cetăţeni ai Turciei vine după ce preşedintele american Donald Trump a impus o serie de sancţiuni Turciei şi tarife duble pe importurile de oţel şi aluminiu, contribuind la erodarea economică a ţării.

     

  • „Evaziunea filantropică”: Cum evită miliardarii americani din hi-tech taxele prin acţiuni umanitare şi donaţii

    Woodman, care avea atunci 39 de ani, doar ce listase compania, şi averea lui a crescut brusc la circa 3 miliarde de dolari. Atunci, el a anunţat că donează mare parte din avere – aproximativ 500 de milioane de dolari din acţiunile GoPro – către Silicon Valley Community Foundation, o organizaţie înregstrată în California, care urma să gestioneze activele Fundaţiei Jill şi Nicholas Woodman.

     
    „Ne trezim în fiecare dimineaţă plini de mulţumire faţă de oportunităţile pe care ni le-a oferit viaţa”, au transmis cei doi soţi Woodman în urmă cu patru ani. „Sperăm să putem returna favoarea cât de bine putem”.
     
    Executivul s-a scufundat atunci în prestigiu şi gratitudine. Publicaţia The Chronicle of Philanthropy l-a numit pe Woodman unul dintre „cei mai generoşi donatori americani” în acel an, punându-l lângă donatori precum Bill Gates şi Michael R. Bloomberg.
     
    Însă patru ani mai târizu, nu există nicio urmă a Fundaţiei Woodman, sau a celor 500 de milioane de dolari.
     
    Fundaţia nu are website şi nu a făcut publice segmentele umanitare pe care se concentrează. De asemenea, fundaţia nu a făcut nicio acţiune umanitară de amploare, la prima vedere.  
     

  • WSJ: De ce plătesc americanii atât de mult pentru servicii de sănătate / Afacerile sectorului medical

    “Statele Unite alocă pentru sănătate, raportat la cap de locuitor, fonduri mai mari decât orice altă naţiune dezvoltată. În curând, cheltuielile pentru sănătate se vor apropia de 20% din PIB – un procent semnificativ mai mare decât cel din principalele naţiuni din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare. Ce contribuie la creşterea preţurilor atât de mult? (…) Americanii nu cumpără servicii medicale mai mult decât cetăţenii altor ţări. Dar serviciile pe care le cumpără sunt din ce în ce mai scumpe. Printre cauze se numără faptul că puţini oameni din sistemul de sănătate – clienţi, medici şi firme de asigurări – cunosc costurile produselor şi serviciilor pe care le cumpără sau le vând. Furnizorii, producătorii şi intermediarii sunt activi pe o piaţă opacă, îşi pot ascunde rolurile şi proporţiile de venituri obţinute. Acţiunile de fuzionare le conferă participanţilor mai multă influenţă în majorarea cuantumului încasat”, comentează editorialistul Joseph Walker într-un articol publicat în cotidianul The Wall Street Journal sub titlul “De ce au americanii cheltuieli atât de mari pe servicii medicale / Preţurile sunt ascunse în spatele contractelor de asigurare, consolidarea poziţiilor pe piaţă ale spitalelor contribuie la creşterea tarifelor, iar sectorul medical constituie un factor puternic pentru creşterea economică”.

    “În pofida tarifelor mai mari pentru servicii medicale, Statele Unite au o situaţie mai proastă decât restul ţărilor Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare la nivelul principalelor măsuri medicale. Ritmul îmbunătăţirii serviciilor în alte ţări avansate a fost mai rapid decât în Statele Unite începând din anii 1970. (…) Preţurile multor medicamente sunt ascunse deoarece managerii din domeniul farmaceutic negociază cu producătorii – prin administrarea subvenţiilor pentru angajatori şi asiguraţi – reduceri confidenţiale”, subliniază WSJ.
     

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro