BusinessMagazin

Tag: investitii

  • Rompetrol reduce investitiile

    „Planurile de dezvoltare ale acestui an sunt puţin afectate de criza prin care trecem. Dacă ne-am obişnuit cu investiţii anuale care depăşeau 250 milioane de dolari în medie, anul ăsta sunt 100 de milioane, din care 60% sunt folosiţi de divizia de petrochimie şi rafinare", a declarat Titov Buzescu, vicepreşedintele grupului pentru servicii şi funcţiuni suport. Cifrele menţionate de acesta nu au fost încă aprobate de Consiliul de Administraţie, iar în zona firmelor care nu fac parte din activitatea de bază a grupului Rompetrol vor fi investite 12 milioane de dolari, iar circa 30 milioane de dolari vor fi alocate diviziei de vânzare a carburanţilor.
    Cititi mai multe pe www.gandul.info
    Aflati aici ce pierderi a avut Petromidia in 2008.

  • CBRE Eurisko: Valoarea tranzactiile imobiliare a scazut cu 64% in 2008

    Volumul total al investitiilor in 2008 a fost de 1,02 miliarde de euro, fata de 1,67 miliarde de euro in 2007, potrivit datelor companiei. "In conditiile in care o singura tranzactie a reprezentat 33% din volumul anului, scaderea accentuata a investitiilor este mult mai tlar reflectata de numarul tranzactiilor: 11 in 2008, fata de 41 in 2007. Acest aspect, corelat cu faptul ca 65% din volumul tranzactiilor a fost realizat prin finalizarea a trei achizitiit confirma prezenta pe piata a unui numar redus de investitori, dar foarte activi si cu putere mare de cumparare", se arata in studiul citat.

     

    Doua fonduri au contribuit practic la 47,8% din volumul investitiilor de pe piata din Romania, ambele alegand produse investitionale din Bucuresti: RREEF Real Estate (340 milioane de euro pentru 78% din proiectut Upground) si DEGI (147 milioane de euro pentru Iris Shopping Center). Printre alte tranzactii importante incheiate anul trecut se numara si preluarea retelei de centre comerciale Winmarkt de catre italienii de la IGD si a Expo Market Doraly, de catre HSBC European Real Estate Fund.

     

    Anul precedent s-a mai caracterizat si printr-o crestere generala a yield-urilor (randamentele posibile ale cumparatorilor la incheierea unei tranzactii – n.red.) "Daca in 2004, la momentul primelor tranzactii de birouri, yield-urile erau 12-13%, la sfarsitul anului 2007 nivelul a scazut la 6% – 6,25% (o singura tranzactie fiind realizata la un nivel de sub 6%). Anul 2008, in special cea de-a doua jumatate a acestuia a adus, precum in majoritatea tarilor din zona, cresterea rapida a yield-urilor, cu pana la 2,25 puncte procentuale in cazul pietei statiilor de birouri. Este foarte dificil de previzionat cum va evolua yield-ul in anul 2009, indiferent de tipul proprietatii", noteaza consultantii CBRE Eurisko, a doua companie de profil dupa ultimele rezultate oficiale.

     

    In privinta anului 2009, consultantii companiei considera ca se va mentine tendinta de crestere a gradului de selectie a produselor investitionale, prioritate urmand sa aiba proprietatile de top cu cele mai bune amplasamente si cu venituri asigurate pe termen lung din contractele de inchiriere semnate.

     

    "Chiar daca in 2008 nu a fost nici o tranzactie sale & leaseback, am putea asista anul urmator la mai multe tranzactii in care proprietarul vinde cladirea si o reinchiriaza de la cumparator, alegand astfel sa utilizeze fondurile obtinute imediat pentru capital de lucru, intr-o piata foarte putin lichida. Corectiile de preturi incepute din 2008 vor face ca produsele investitionale din Romania sa fie tot mai atractive pentru detinatorii de lichiditati", se mai spune in studiul CBRE Eurisko.
     

  • Laurentiu Ispir, Oresa: “Fabryo ajunge la afaceri de 100 mil. euro in cinci ani”

    ”Mizam in special pe o crestere organica, bazata pe cresterea consumului si a cotei de piata a Fabryo, dar nu excludem nici achizitiile in scopul extinderii portofoliului de produse, daca preturile vor fi atractive”, explica Ispir.
    Luna trecuta, fondul de investitii Oresa Ventures a devenit actionar majoritar la producatorul de vopsea Fabryo printr-un schimb de actiuni cu Daniel Guzu, fondatorul acestuia. Astfel, contra celor 15% dintre actiunile pe care le mai detinea la Fabryo, Guzu a primit 49% din producatorul de materiale de constructii Bau Profil.

    Cititi aici detalii despre tranzactia dintre Oresa si Daniel Guzu, precum si despre planurile de afaceri ale fondatorului Bau Profil.
     

  • Reteta pentru a reduce pretul caldurii din fiecare iarna

     

    Pierre Yves Morgue nu este de acord cu subventiile pentru caldura. Le considera un fel de “vopsea de proasta calitate” cu care acopera Romania an de an lipsa investitiilor din zona centralelor in cogenerare (electrica si termica) la nivel national. Pe de alta parte, vorbeste de cate ori are ocazia cu mare entuziasm despre pretul gigacaloriei de care au parte clientii sai de la Ploiesti: 193 de lei cu TVA inclusa, din care consumatorul plateste tot 100 lei datorita subventiilor. Spune ca este cel mai mic pret din tara si a fost posibil deoarece municipalitatea din Ploiesti a fost prima care s-a deschis catre un parteneriat public-privat cu o companie straina pentru concesiunea centralei orasului. Al doilea exemplu a fost Clujul, unde E.ON, in parteneriat egal cu Rhein Energy si municipalitatea din Cluj (fiecare cu cate 33%) au infiintat Colonia Cluj, companie care produce in cogenerare o parte din caldura necesara orasului.
     
    De fapt, la Ploiesti lucrurile au stat destul de simplu: centrala orasului atinsese cel mai inalt pret al gigacaloriei si era aproape de a intra in incapacitate de plata a furnizorilor cand municipalitatea s-a gandit la aceasta varianta. Dalkia Romania, firma condusa de Pierre Yves Morgue, a preluat centrala de la Brazi, a investit 15 milioane de euro in instalatii (asadar, cea mai mare parte din suma totala pe care s-a angajat sa o investeasca pana la finalul contractului, de 25 de milioane de euro pana in 2019), iar din 2006 vorbeste deja de profit net, care se situeaza undeva intre 5 si 7% din cifra de afaceri aproape in fiecare an. Principala sursa a profitului vine din vanzarea de energie electrica, dat fiind ca toata productia este destinata sistemului national, iar 85% din productia de caldura merge catre populatie, restul fiind contractat de agenti economici. Yves Morgue este insa de acord cu schema de ajutor adoptata de guvern anul trecut: “Acesta este un mod constructiv de a subventiona”.
     
    De reteta de la Ploiesti ar avea nevoie acum mai multe orase din tara, precum Constanta sau Iasi, care au anuntat cel mai mare pret al gigacaloriei in iarna 2008-2009. De fapt, ar avea nevoie mai toate orasele din Romania, deoarece pretul gigacaloriei se incadreaza acum intre 80 si 150 de euro, fata de pretul obtinut de Dalkia (aproximativ 50 de euro) sau fata de pretul mediu la nivelul UE (60 de euro). Aceasta se intampla din cauza instalatiilor invechite, cele mai multe dintre ele instalate in anii ‘70-’80, cand cogenerarea a devenit principala solutie pentru obtinerea simultana de caldura si electricitate in marile orase din Romania.

     
    “Orasele unde pretul gigacaloriei este foarte mare au nevoie urgenta de investitii in centralele de cogenerare”, sustine Pierre Yves Morgue, care priveste cu interes catre orice licitatie facuta de municipalitati in acest sens. Numai ca nu sunt foarte multe licitatii, desi, spre deosebire de anii trecuti, sunt totusi cateva pentru proiecte mari, pentru care au venit in Romania investitori strategici europeni si care ar putea atrage investitii de cel putin 500 de milioane de euro in urmatorii doi ani.
     
    Acum, conform datelor Agentiei Nationale pentru Reglementare in do­me­niul Energiei (ANRE), se afla in diverse faze de investitie societatile mixte formate de ELCEN (parte a Termoelectrica) cu investitori privati la Constanta, Bucuresti Sud, Grozavesti, CET Titan si Iernut.
     
    Centralele ELCEN, aflate in proprietatea statului, nu au fost privatizate si nici nu au trecut in subordinea consiliilor locale, precum celelalte centrale din tara, pe motiv ca ar fi “strategice”. Mai precis, electricitatea produsa in aceste centrale face parte din energia la care nu se poate renunta la orele de varf. Pana la venirea investitorilor, ELCEN a facut primul proiect si a pus deja in functiune noua centrala CET Bucuresti Vest, a carei constructie a inceput in 2005 – prima termocentrala de mare putere pusa in functiune in Romania dupa 1990. Centrala produce 190 MW si 160 de gigacalorii pe ora si a avut nevoie de investitii de 160 de milioane de euro, dintre care 122 de milioane de euro au fost credite bancare.
     
    Tot ale ELCEN vor fi si urmatoarele proiecte: “Fiind companie de sine statatoare, chiar daca este de stat, ELCEN se poate misca mai repede pentru a atrage investitori privati sau credite bancare, pe cand o munici­pali­tate se va misca intotdeauna mai greu”, spune Jean Constantinescu, analist al pietei de energie.
     
    Cele 513 milioane de euro investitii ar trebui sa vina din primele trei proiecte de centrale in cogenerare la care lucreaza acum ELCEN: CET Bucuresti Sud (100 MW), CET Palas Constanta (13,5 MW) si Iernut (400 MW): “Investitia pentru obtinerea a 1 MW termic, cu care se pot incalzi 1 000 de locuitori, este de aproximativ 1 milion de euro, in functie de tehnologia utilizata”, spune Pierre Yves Morgue.

    Aflati in continuare la ce valoare se ridica investitia in centrale

     

  • Arta bate criza

     

    Carlos si Rosa de la Cruz, doua dintre vedetele comunitatii de arta din Statele Unite, colectioneaza arta contemporana si din America Latina de doua decenii. In urma cu doi ani, cuplul a lansat conceptul de petrecere in “casa de arta”. Cu alte cuvinte, adepti ai ideii ca arta trebuie admirata isi deschid casa decorata cu adevarate capodopere pentru participantii la Art Basel Miami Beach (varianta din Miami a targului de la Basel, unul dintre cele mai importante evenimente de gen din lume). In fiecare an, peste 1.500 de vizitatori le admira colectia, care include nume mari ale artei precum Cindy Sherman sau John Baldessari. Petrecerile si casa de arta a familiei de la Cruz au fost prezentate pe larg in ziare precum New York Times sau The Times.
     
    De cealalta parte a Oceanului, in Europa, o alta vedeta a comunitatii de business si mare colectionar de arta si-a transformat una dintre proprietati in muzeu. François Pinault, proprietarul PPR, unul dintre cei mai importante grupuri din lumea luxului, a expus 200 dintre cele peste 2.500 de opere de arta pe care le detine in Palazzo Grassi din Venetia. Pinault a ales artisti reprezentativi pentru a doua jumatate a secolului XX, de la Mark Rothko, Donald Judd, Gerhard Richter si Lucio Fontana la Richard Serra, Bruce Nauman, Cindy Sherman, Jeff Koons si Damien Hirst. Atat familia de la Cruz, cat si Pinault sustin ca, dincolo de valoarea artistica a obiectelor pe care le detin, colectiile raman o investitie solida, a carei valoare nu a fost afectata de criza financiara, ci dimpotriva.
     
    Si in Romania, dincolo de furtunile declansate de stirile despre criza, comertul cu arta continua sa aiba perspective. Mai mult, exista chiar manageri care au preferat sa renunte la functia sigura intr-o corporatie pentru a se implica in afaceri cu arta. Violeta Sarbu, care a deschis prima galerie de fotografie de arta din Romania, a renuntat la functia de director de marketing al retailerului Flanco si la consultanta pentru a-si trai pasiunea pentru arta.
     
    Proprietara galeriei Karousel spune ca pentru prima data conceptul galeriei s-a conturat in august anul trecut (sub forma unei proiectii de plan de afaceri) si s-a concretizat in ianuarie 2009, cand a deschis galeria. Atunci, Sarbu lasa in urma cariera corporatista si se aventura intr-un domeniu mai creativ, inlocuind electrocasnicele din portofoliul Flanco si consultanta de marketing cu peste 150 de fotografii de arta ale unor artisti consacrati (Cosmin Bumbut, Alex Galmeanu, Cristian Crisbasan) si debutanti (Sabina Dimitriu sau Ioana Carlig). Preturile lucrarilor, care sunt disponibile in cel mult 50 de exemplare, variaza intre 130 si 800 de euro.
     
    Violeta Sarbu spune ca, pentru ca galeria sa aiba succes, trebuie sa fie in acelasi timp om de afaceri si galerist. “Cele doua concepte sunt amestecate, dar cand reusesc sa pun galeria pe picioare, poate voi ramane numai om de afaceri, iar galerist va fi altcineva”, spune fostul manager de la Flanco, care a investit aproape 15.000 de euro in galerie.
     
    Cat despre vanzari, sustine ca in general strainii s-au aratat cel mai interesati de fotografiile de arta. “Romanii au fost interesati intr-o masura mai mica, pentru ca nu exista inca o cultura puternica in directia aceasta. Dar trebuie atrasi in galerie pentru a vedea diferenta”, comenteaza ea. Pana acum, galeria a vandut aproape 15% din portofoliul initial: “Foarte mare succes au avut lucrarile din zona nonfigurativa, peisaje, nudurile lui Cristian Crisbasan au plecat catre colectia unui american, au fost foarte apreciate si lucrarile din zona fotoreportajului, care insa nu s-au vandut inca”.
     
    Violeta Sarbu, care este asociata in aceasta afacere cu Cornel Marian, directorul fondului de investitii Oresa Ventures, spera sa atraga printre clienti arhitecti care se ocupa de amenajari interioare si manageri din zona HoReCa, dar viseaza si la piata internationala: “Deja am stabilit contacte cu niste galerii din afara si imi doresc sa vand acolo. Se pare ca o gura de oxigen de afara va fi binevenita”.
     
    Proprietara Karousel spune ca o foto­grafie de arta se poate transforma intr-o investitie “daca apartine unui artist bine cotat care are lucrari in colectii importante si care se afla pe o linie ascendenta a carierei sale. Cand vorbim despre debutanti, conteaza evolutia, iar aici este foarte important rolul galeristului. In viitor ii vom incuraja pe tinerii artisti, organizandu-le expozitii personale sau ducandu-i la targurile de profil din afara”.
     
    La nivel mondial, cel mai mare pret oferit pentru o fotografie a fost de 3,34 milioane de dolari, adjudecat de fotograful Andreas Gurky pentru creatia “99 Cent II Diptych”, vanduta in februarie 2007 la casa de licitatii Sotheby’s din Londra.

    Aflati in continuare cat a investit Mihaela Forgaciu in galeria de arta din Dorobanti.

     

  • Guzu da vopseaua pe vin

    Sunt doua saptamani de cand omul de afaceri Daniel Guzu, fondatorul producatorului de vopsea Fabryo (fostul Guzu Chim), s-a instalat in sediul Bau Profil din Popesti-Leordeni. Are acum biroul gard in gard cu fosta sa fabrica, la care a renuntat definitiv la sfarsitul lunii ianuarie, cand a fost finalizat schimbul de actiuni cu Oresa, prin care fondul de investitii a devenit actionar majoritar la Fabryo, iar Daniel Guzu – la Bau Profil. Parteneriatul cu Oresa ar mai fi mers inainte daca nu ar fi survenit criza economica. Criza nu a fost un factor decisiv, insa cu siguranta a grabit incheierea tranzactiei care, in conditii “normale”, ar fi fost mai avantajoasa pentru fondatorul Guzuchim, dupa cum el insusi admite.

    Daniel Guzu isi alege cu grija cuvintele, dar nu se sfieste sa recunoasca faptul ca Fabryo nu mai reprezenta o provocare pentru el. Si ca oricum, in aceasta perioada, existenta unui singur actionar e benefica pentru fiecare dintre cele doua afaceri. Laurentiu Ispir, director de investitii in cadrul Oresa, spune ca trazactia a fost avantajoasa pentru ambele parti, ca Daniel Guzu a preluat controlul asupra unei companii cu un potential foarte mare de crestere pe piata de adezivi si ca acum fondul de investitii se poate concentra pe companiile in care este actionar majoritar. Printre care se afla si Fabryo, afacere pe care Laurentiu Ispir o vede ajungand la o cifra de afaceri de 100 de milioane de euro in urmatorii patru-cinci ani: “Mizam in special pe o crestere organica, bazata pe cresterea consumului si a cotei de piata a Fabryo, dar nu excludem nici achizitiile in scopul extinderii portofoliului de produse, daca preturile vor fi atractive”.

    Planuri de crestere are si Daniel Guzu pentru noua sa afacere. Deocamdata, va mai investi doar un milion de euro in modernizare. Pe viitor, ar mai putea fi vorba si despre o extindere a capacitatii de productie (acum, fabrica are o capacitate maxima de 30.000 de tone de adezivi pe an si 1.000 de tone de tabla prelucrabila, iar depasirea acestor cifre s-ar putea realiza prin constructia unei noi hale de productie). Daniel Guzu insista in cursul discutiei cu BUSINESS Magazin ca tot ce face este din pasiune. Acesta poate fi si motivul pentru care o mare parte din banii luati pe Fabryo a mers in dezvoltarea afacerii cu vinuri, dar si in imobiliare, constructii si agricultura. Pana acum, Daniel Guzu a investit sapte milioane de euro in agricultura din banii proprii si spune ca nu se asteapta sa-si recupereze investitia prea repede, mai ales dintr-un business precum cel cu vinurile, unde monetizarea unui brand este mai dificila.

    De aceea, pentru a-si sustine viile, Guzu a demarat si o afacere cu livezi, prin cumpararea a 33 de hectare cultivate cu meri si peri, pe care vrea sa le extinda pana la 53 de hectare in primavara. Practic, afacerea cu livezi a fost gandita ca o sustinere pentru cea cu viile. Considera oricum ca investitiile in vinuri au fost “emotionale”, mai ales achizitia hectarelor plantate cu vita-de-vie in apropiere de Panciu, locul sau de nastere. La doi kilometri distanta de localitatea vranceana, pe un deal situat intre doua rauri, Guzu a cumparat de la “sute de mici proprietari” aproape 100 de hectare, a construit o crama si un mic conac, unde isi invita prietenii pasionati de vin. Pasiunea pentru vin isi are radacinile din copilarie, cand se ocupa alaturi de bunicul sau de productia pentru consum casnic. “Nu m-am gandit atunci ca voi face un business din asta, dar ideea mi-a venit cand am intrat in afacerea Vinexpert”, povesteste Guzu.

    In urma cu un an, a iesit insa din afacerea cu magazinele de vin, afirmand ca nu-i place retail-ul si ca prefera sa se concentreze pe productie. Toamna trecuta a facut deja primul vin si a lansat trei branduri pozitionate pe segmente diferite. Este vorba despre Sagio, un vin premium pentru HoReCa, despre Casa Panciu pentru segmentul mediu (mainstream) si, in final, despre Setila, o marca de vin pozitionata pe segmentul economic. Momentan, dintre toate, Guzu e cel mai mandru de Sagio, despre care spune ca este cel mai bun dintre toate. Spune ca cele mai bune vinuri sunt cele de productie mica, astfel ca nu tine la vanzarea unor volume impresionante de vinuri, ci prefera sa aiba o productie de pana la 1,5 milioane de sticle anual – atat cat va produce si combinatul de vinificatie pe care omul de afaceri il are in plan.

    Investitia pentru constructia si utilarea combinatului se ridica la patru milioane de euro, dar proiectul este deocamdata in stand-by; 50% din investitie ar putea fi finantata din fondurile Uniunii Europene, dar dosarul lui Guzu asteapta inca aprobarea. Daca despre vinuri vorbeste cu pasiune, Daniel Guzu nu prea se simte in largul lui cand vorbeste despre imobiliare. Spune ca dupa ce va finaliza anul viitor proiectele din Sinaia, Popesti-Leordeni si Bragadiru, nu mai vrea sa auda de alte businessuri in acest domeniu. “Am incercat, dar concluzia este ca nu rezonez cu domeniul, nu-mi place si nici nu ma pricep”, recunoaste Guzu, care a investit “cateva milioane de euro” in domeniu impreuna cu Viorel Berbec, cofondator al Fabryo.

    Termenul de livrare a apartamentelor din Popesti-Leordeni si din Bragadiru, precum si a caselor din Sinaia ar fi trebuit sa fie anul acesta, dar a fost prelungit pana in 2010. Bineinteles, din cauza conditiilor de piata. Tot din cauza conditiilor de piata, apartamentele nu s-au vandut in ultima perioada in pofida ofertelor de reduceri de preturi. “Pe un apartament din Bragadiru cu 60 de metri patrati utili ceream 90.000 de euro si am scazut pretul la 65.000 de euro cu tot cu TVA, dar tot nu a venit nimeni sa cumpere, pentru ca nu are lumea de unde sa ia credite si putini sunt cei care au lichiditati”, afirma Guzu.

    Asa ca prefera sa astepte cu vanzarea pana la anul, cand piata imobiliara, crede el, se va dezmorti. Dupa care nu va mai investi nici in imobiliare, nici in terenuri. Nu il intereseaza nici macar chilipirurile aparute in aceasta perioada: “M-a sunat chiar ieri (acum o saptamana – n. red.) cineva sa-mi dea cu 50 de euro metrul patrat un teren care se vindea inainte cu 110 euro, dar i-am zis ca nu i l-as lua nici la 30 de euro”, povesteste surazand Guzu. Daca la imobiliare Guzu este hotarat sa renunte, intrebarea este daca la un moment dat va renunta si la Bau Profil. Inca nu poate da un raspuns, mai ales ca abia de doua saptamani are controlul complet asupra companiei. Spune doar ca mai are inca foarte multe de facut, ca vrea sa creeze produse si nu neaparat sa-si multiplice banii. Ceea ce stie cu siguranta este ca nu va renunta niciodata la viile de la Panciu. Acestea ar trebui sa se transforme in afacerea sa de familie.

  • Cine pierde din scaderea bursei

    Cei care au pierdut sunt in realitate actionarii majoritari ai companiilor listate, in cea mai mare parte companii straine, care au investit in Romania pentru a face multi bani – si majoritatea au si facut. In aceeasi situatie sunt fondurile de investitii (si ele preponderent straine) care au pariat in ultimii ani pe actiuni romanesti, si cele cateva mii de investitori romani care si-au investit economiile sau surplusul de venit pe Bursa, sperand sa obtina castiguri mai mari decat la banca sau sa se imbogateasca peste noapte.

    De ce ar interesa pe cineva sau i-ar parea rau ca sunt cativa care au pierdut pe Bursa? In fond, romanii au alte probleme, mai importante: nu le mai cresc salariile (ba unora chiar au inceput sa le scada), in fiecare sector de activitate se anunta sute sau mii de concedieri, nu mai pot lua credit de la banca, preturile alimentelor sau chiriile cresc continuu, semnele recesiunii se instaleaza tot mai adanc.

    Romanii in ansamblu saracesc, la fel cum fac si britanicii, nemtii sau americanii – asa ca de ce ar mai interesa pe cineva ca unii (si nici macar foarte multi) saracesc pe Bursa? Realitatea nu e insa atat de simplista. Ceea ce se intampla acum pe Bursa de la Bucuresti si pe toate bursele lumii are o mare legatura cu fenomenul de saracire pe care il simte de un an si jumatate cea mai mare parte a populatiei Globului. In final, banii care s-au evaporat de pe pietele de capital sau de pe pietele imobiliare au disparut din buzunarele tuturor. Pietele de capital nu mai reprezinta de mult doar un barometru al economiilor lumii, ci o parte importanta a acestora, iar prabusirea lor are o contributie majora la recesiunea mondiala, la fel cum cresterea spectaculoasa de dupa 2000 a contribuit semnificativ la avantul economiei mondiale pana in 2007.

    Revenind la statistici, la nivel mondial, pietele de capital au pierdut anul trecut 28.250 de miliarde de dolari din capitalizare, adica 4.100 de dolari pentru fiecare cetatean al planetei. Capitalizarea totala a burselor lumii era la sfarsitul lui 2008 de 32.850 de miliarde de dolari, fata de 60.830 de miliarde de dolari la finele lui 2007, conform Federatiei Mondiale a Burselor de Valori (World Federation of Exchanges – WFE). Ca termen de comparatie, PIB-ul total mondial a fost in 2007 de circa 54.347 de miliarde de dolari, conform datelor Bancii Mondiale; altfel spus, pierderile de pe pietele de capital din 2008 reprezinta jumatate din bogatia produsa la nivel global intr-un an.

    Probabil ca in acest moment, nici cei mai straluciti ganditori nu pot spune care va fi impactul real al acestor pierderi asupra economiei mondiale, pentru simplul motiv ca lumea nu s-a mai confruntat pana acum cu evenimente de o asemenea magnitudine. De aceea, planurile de salvare lansate de autoritatile financiare si guvernamentale din lume nu reusesc sa linisteasca, pentru ca nimeni nu stie cu adevarat cati bani trebuie pompati in economie pentru a opri caderea acesteia sau daca exista banii necesari. Autoritatile din Statele Unite ale Americii, care au anuntat pana acum cele mai mari planuri de salvare economica, au alocat aproape 1.600 de miliarde de dolari pentru salvarea bancilor si stimularea economiei.

    Asta in conditiile in care bursele americane au pierdut anul trecut 8.000 de miliarde de dolari din capitalizare. Asadar, planurile de ajutorare a economiei acopera doar 20% din scaderea capitalizarii companiilor americane, care s-a transformat in pierderi pentru banci, fonduri de investitii, fonduri de pensii sau mici investitori. La randul lor, aceste pierderi au blocat creditarea, au dus la reducerea consumului, care a condus mai departe la scaderea productiei si, in cele din urma, la concedieri.

    Sunt in aceste conditii de ajuns 1.600 de miliarde de dolari pentru a debloca situatia? In fond, statul poate ajuta doar bancile sau companiile, nu si pe micii investitori. Un investitor american care avea 10.000 de actiuni Citigroup in 2007 le putea vinde atunci cu 50 de dolari, iar cu cei 500.000 de dolari incasati isi putea cumpara o casa in Florida si o masina americana, stimuland astfel piata imobiliara si vanzarile de masini ale Ford, de exemplu. Daca acelasi investitor a decis insa sa pastreze actiunile, el ar mai lua acum doar 20.000 de dolari (pretul unei actiuni Citigroup era vineri de 2 dolari), bani care cu siguranta nu mai ajung pentru casa si poate nici pentru un SUV. A riscat si a pierdut, insa pe langa el au pierdut si pietele unde si-ar fi putut cheltui banii, care au ramas fara un client.

    Exemple similare exista si pe piata romaneasca, unde cei care au pierdut din scaderea Bursei sunt in realitate mult mai multi decat cei cateva mii de investitori activi inregistrati in statistici. Cresterea puternica a Bursei de la Bucuresti in perioada 2000-2007 a “imbogatit” cateva sute de mii de romani care au primit cupoane in cadrul Programului de Privatizare in Masa (PPM) derulat de guvernul Vacaroiu in anii ’90. Multi dintre ei au ales sa-si subscrie cupoanele la SIF-uri, primind in schimb cate 1.000 de titluri. Actiunile SIF au crescut de circa 90 de ori de la lansare pana la mijlocul lui 2007, cand un “cuponar” ajunsese sa-si poata vinde cele 1.000 de actiuni detinute la SIF Oltenia (SIF5), de exemplu, cu 4.500 de lei (1.400 de euro).

    Acesti bani puteau fi folositi pentru achizitia de electrocasnice, pentru plata avansului la cumpararea unui automobil sau pentru un concediu la mare. In fiecare luna din 2007 erau peste 100.000 de cuponari care isi vindeau actiunile, iar dinspre ei se indreptau cateva zeci de milioane de euro lunar spre piata de electrocasnice, industria auto sau spre agentiile de turism si supermarketuri. In prezent, putini mai sunt cei care isi vand actiunile, dupa ce SIF-urile au scazut de aproape 10 ori, iar 1.000 de actiuni SIF Oltenia mai valoreaza doar 360 de lei (85 de euro). Circa 8 milioane de romani au primit la inceputul anilor ’90 cupoane, iar dintre acestia, aproximativ 2,5 milioane au subscris la SIF-uri. Si ei se numara printre perdantii din ultimii doi ani ai caderii Bursei, chiar daca multi nu o stiu.

    Declinul Bursei loveste deopotriva si in companii, care au ramas fara o sursa avantajoasa de finantare exact atunci cand aveau mai mare nevoie de ea. In perioada 2005-2007 zeci de companii au strans milioane de euro de pe Bursa prin majorari de capital, bani pe care i-au folosit pentru investitii, care au creat locuri de munca si valoare adaugata in economie. In prezent, companiile se confrunta cu tot mai multe dificultati in finantare, dat fiind ca bancile sunt mai zgarcite in acordarea de credite, iar in aceste conditii, pentru multe dintre ele solutia este sa reduca numarul de angajati sau salariile. Pe masura ce rolul pietei de capital in economie a crescut, si riscul ca miscarile ei sa genereze dezechilibre in economia reala s-a amplificat.

    Cum insa evolutia pietei de capital nu poate fi controlata, nici riscurile nu pot fi tinute sub control, iar criza financiara si economica din prezent arata cel mai bine care sunt pericolele atunci cand piata de capital scapa de sub control. Din acest punct de vedere, gradul redus de dezvoltare a pietei de capital romanesti poate reprezenta un avantaj in contextul actual. Ce s-ar fi intamplat daca in loc de cateva mii ar fi fost cateva sute de mii de investitori activi pe Bursa?

  • Fusu: Nu vom mai vedea investitii online ca pana acum

    “Ar trebui sa uitam de investitiile pe care le-am vazut anii trecuti in online-ul romanesc”, a spus Calin Fusu, fondatorul Neogen, in cadrul evenimentului Web Club organizat de Evensys, facand aluzie la investitia de 10 milioane de euro pe care fondul american Tiger Global Management a facut-o in 2007, achizitionand pachetul minoritar de actiuni al Neogen si al site-ului de recrutare eJobs sau la milionul de euro pe care l-a platit omul de afaceri Alexis Bonte alaturi de alti investitori pentru 41% din Trilulilu. Fusu nu sustine insa ca investitorii vor ocoli in totalitate internetul romanesc, ci doar ca sumele investite vor fi prin comparatie mult mai mici.

    Vlad Stan, fondatorul SeedMoney, un soi de fond de investitii dedicat exclusiv proiectelor online romanesti, a anuntat ca pregateste pentru anul acesta un buget cuprins intre 600.000 si 800.000 de euro, in crestere comparativ cu capitalul initial de jumatate de milion de euro, suma din care fondul a cheltuit deja mai mult de jumatate pentru cinci proiecte. “Ne-au batut la usa pana acum peste 100 de antreprenori aflati in cautare de finantare. Planul nostru ar fi sa ajungem la sfarsit de an sa fim implicati in cel putin 10 proiecte”, spune Stan, care a anuntat astazi investitia SeedMoney in veevid.ro, o platforma de video management creata pentru companiile care produc cantitati mari de continut video si doresc sa-l monetizeze si pe internet. In acelasi timp, SeedMoney se afla in discutii cu alte patru proiecte online din Romania, urmarind insa de anul acesta proiecte care pot fi extinse si la nivel international.

    Spre deosebire de Seed Money, Swiss Venture si-a propus sa investeasca numai in proiecte locale, axandu-se pe acele proiecte care au un model de business foarte clar conturat. “Tocmai de asta, probabil peste 70% dintre proiectele in care ne vom implica vor fi de comert online pe nise”, spune Cristian Ducu, directorul executiv al Swiss Venture, compania avand in derulare sapte proiecte dezvoltate intern.
     

  • Romania nu stie sa atraga investitiile de private equity si venture capital

    "Rezultatele studiului demonstreaza ca multe tari care in mod traditional sunt considerate ca au impozite ridicate, asigura de fapt un mediu care incurajeaza investitiile de tip venture capital si private equity. Spre deosebire de acestea, unele noi state membre UE, precum Romania, cu rate reduse ale impozitului pe profit si pe venitul personal, nu stau la fel de bine”, a declarat, Valentin Tic, partener pentru taxe la KPMG Romania.

    Sondajul, realizat in ultimul trimestru al anului 2008, a avut scopul de a stabili cat de favorabil este sistemul fiscal si juridic pentru fondurile de investitii de capital de risc (venture capital) si capital privat (private equity), si de a promova cel mai eficient cadrul fiscal si juridic pentru aceste tipuri de investitii pe o piata europeana integrata. 

    Romania a fost inclusa in studiul EVCA pentru a doua oara, obtinand un scor de 2,27 puncte (3 fiind nota cea mai slaba), dar a urcat in clasamentul statelor europene si nu se mai plaseaza pe ultimul loc.

    “Este esential ca autoritatile sa demonstreze ca Romania este pregatita sa faca fata provocarilor ridicate de criza financiara, precum si sa recupereze o parte din intarzierile din perioada tranzitiei, promovand politici si strategii clare, coerente si durabile, si asigurand continuitatea si transparenta in abordarea fata de investitorii in private equity”, considera Daniela Nemoianu Istocescu, partner in cadrul KPMG Romania.

    Raportul arata ca in Romania au existat unele imbunatatiri usoare, dar statul continua sa fie afectat de reglementarile negative pentru fondurile de pensii, de un mediu fiscal dificil si de faptul ca legislatia nu face nicio referire la capitalul privat si de risc.

    Referitor la regimul pensiilor private, Romania a obtinut un punctaj de 2,5 puncte, in contextul in care legislatia nu permite administratorilor de pensii sa investeasca in fondurile de capital privat si de risc locale sau europene.

    Romania a obtinut un punct pe segmentul companiilor de asigurari, dar trei puncte pentru structurile de fond si stimulentele fiscale. “Structurile de fond au fost excluse din analiza in acest studiu, intrucat nici politicienii, nici cei care aplica nu utilizeaza structura existenta, care se pare ca nu este potrivita pentru investitiile de capital privat si de risc. Romania nu furnizeaza niciun stimulent sau o reducere a taxelor pentru a incuraja investitiile de capital privat sau de risc”, se mai precizeaza in raportul KPMG.

    Un plus il reprezinta rata de impozitare a profitului companiilor de 16%, care se situeaza sub media europeana de 24%. In plus, mai exista o taxa special pentru microintreprinderi, care au posibilitatea de a alege sa plateasca 2,5% din cifra de afaceri. Totusi, rata de impozitare pentru microintreprinderi se va majora in 2009 la 3% din cifra de afaceri.

    In clasament, Franta s-a clasat pe locul intai, cu 1,23 de puncte, fiind urmata de Irlanda (1,32 puncte) si Belgia (1,33 puncte).

     

  • Romania nu stie sa atraga investitiile de private equity si venture capital

    "Rezultatele studiului demonstreaza ca multe tari care in mod traditional sunt considerate ca au impozite ridicate, asigura de fapt un mediu care incurajeaza investitiile de tip venture capital si private equity. Spre deosebire de acestea, unele noi state membre UE, precum Romania, cu rate reduse ale impozitului pe profit si pe venitul personal, nu stau la fel de bine”, a declarat, Valentin Tic, partener pentru taxe la KPMG Romania.

    Sondajul, realizat in ultimul trimestru al anului 2008, a avut scopul de a stabili cat de favorabil este sistemul fiscal si juridic pentru fondurile de investitii de capital de risc (venture capital) si capital privat (private equity), si de a promova cel mai eficient cadrul fiscal si juridic pentru aceste tipuri de investitii pe o piata europeana integrata. 

    Romania a fost inclusa in studiul EVCA pentru a doua oara, obtinand un scor de 2,27 puncte (3 fiind nota cea mai slaba), dar a urcat in clasamentul statelor europene si nu se mai plaseaza pe ultimul loc.

    “Este esential ca autoritatile sa demonstreze ca Romania este pregatita sa faca fata provocarilor ridicate de criza financiara, precum si sa recupereze o parte din intarzierile din perioada tranzitiei, promovand politici si strategii clare, coerente si durabile, si asigurand continuitatea si transparenta in abordarea fata de investitorii in private equity”, considera Daniela Nemoianu Istocescu, partner in cadrul KPMG Romania.

    Raportul arata ca in Romania au existat unele imbunatatiri usoare, dar statul continua sa fie afectat de reglementarile negative pentru fondurile de pensii, de un mediu fiscal dificil si de faptul ca legislatia nu face nicio referire la capitalul privat si de risc.

    Referitor la regimul pensiilor private, Romania a obtinut un punctaj de 2,5 puncte, in contextul in care legislatia nu permite administratorilor de pensii sa investeasca in fondurile de capital privat si de risc locale sau europene.

    Romania a obtinut un punct pe segmentul companiilor de asigurari, dar trei puncte pentru structurile de fond si stimulentele fiscale. “Structurile de fond au fost excluse din analiza in acest studiu, intrucat nici politicienii, nici cei care aplica nu utilizeaza structura existenta, care se pare ca nu este potrivita pentru investitiile de capital privat si de risc. Romania nu furnizeaza niciun stimulent sau o reducere a taxelor pentru a incuraja investitiile de capital privat sau de risc”, se mai precizeaza in raportul KPMG.

    Un plus il reprezinta rata de impozitare a profitului companiilor de 16%, care se situeaza sub media europeana de 24%. In plus, mai exista o taxa special pentru microintreprinderi, care au posibilitatea de a alege sa plateasca 2,5% din cifra de afaceri. Totusi, rata de impozitare pentru microintreprinderi se va majora in 2009 la 3% din cifra de afaceri.

    In clasament, Franta s-a clasat pe locul intai, cu 1,23 de puncte, fiind urmata de Irlanda (1,32 puncte) si Belgia (1,33 puncte).