BusinessMagazin

Tag: viata

  • Viaţa la ţară ca o afacere. Cum a transformat o femeie care a lucrat o viaţă la bancă un sat uitat de lume într-o afacere profitabilă – GALERIE FOTO

    Proiectul Caselor de Oaspeţi de la Cincşor a apărut oficial pe scena turismului local în urmă cu patru ani şi a pus pe harta Transilvaniei un sat de doar 650 de locuitori, un sat uitat de lume, rămas undeva în negura timpului.

    Când fosta şcoală, fosta parohie şi două case tradiţionale săseşti au fost restaurate şi introduse în circuitul turistic, câteva mii de iubitorii de natură, de istorie şi de gastronomie locală şi-au pus Cincşorul pe lista de vizitat. Spre exemplu, doar anul trecut circa 8.000 de români şi străini au trecut pragul bisericii fortificate din sat, iar o parte s-au cazat în Casele de Oaspeţi. Pandemia de Covid-19 a dat iniţial peste cap planurile de vacanţă pentru acest an ale multora, dar lucrurile încep acum să se aşeze din nou pe făgaşul normal, iar România în general şi Transilvania în particular devin cap de listă în ceea ce priveşte destinaţiile de top pentru acest sezon.

    O antreprenoare care şi-a construit cariera în mediul bancar a dezvoltat, alături de soţul său, în satul natal Cincşor din Transilvania un proiect ce a găzduit 1.200 de vizitatori în 2019, majoritatea români. Încă de la început fondatorii au mizat pe turiştii locali, tineri de 25-45 de ani, ce lucrează în IT, media, în corporaţii sau care au profesii liberale. Sunt persoane cu venituri peste medie, iar decidenţii sunt în proporţie de 90% femei.

    „E un segment în creştere acesta, sunt oameni care vin atraşi de autenticitatea locului, de relaţia personalizată cu proprietarii. Plus că transmitem o poveste. Şi mai avem un avantaj, bucătăria, mai exact restaurantul propriu. Suntem deschişi tot timpul anului, iar în 2019 am avut un grad mediu de ocupare de 64%”, spune Carmen Schuster, cea care alături de soţul său a lansat proiectul Casele de Oaspeţi de la Cincşor. Ea locuieşte în localitatea braşoveană Cincşor, care numără doar 650 de locuitori. S-a mutat aici, alături de soţul său, acum aproape cinci ani şi a dezvoltat proiectul ce are o capacitate de cazare de circa 40 de persoane.

    „Nu există o lipsă de calitate a vieţii aici. Trebuie să fii racordat la oraş, e adevărat, dar şi comunităţile de aici sunt vii. Există efervescenţă. Nu ducem deloc lipsa oraşului. Aici, deşi munceşti mult, te poţi concentra mai bine. Nu mai pierzi timpul în trafic. În plus, nu suntem departe de cultură şi de activităţi sociale, Sibiul fiind la doar o oră distanţă. Plus că, o dată pe lună, venim la Bucureşti.”

    Carmen Schuster a plecat în Germania în ’85, cu gândul de a rămâne acolo. Studiase aici franceza şi germana, iar acolo a absolvit o facultate cu profil economic la Karlsruhe.
    Apoi s-a angajat în sistemul bancar, unde până în 2000 s-a ocupat de restructurarea băncilor din Germania. Prima dată a revenit în România în 1996 pentru un proiect internaţional de restructurare a CEC. A plecat înapoi şi a revenit ulterior în 2000, tot pentru un proiect de consultanţă. 

    A fost angajată apoi de grupul austriac Erste Bank, care în 2006 a cumpărat BCR. Carmen Schuster face parte din echipa de tranziţie, tranziţie care a durat ceva ani. „Am făcut banking din pasiune. De altfel şi acum am lucrat la un proiect ce va fi implementat din toamnă şi care este menit să acorde credite pentru dezvoltarea businessurilor creionate de femei.” Este un proiect venit din Germania şi realizat de BERD în colaborare cu Savings Banks Foundation for International Cooperation. „Nu m-am desprins cu totul de banking, dar de acum mai bine de un deceniu am considerat că trebuie să găsesc o alternativă, că trebuie să mă racordez la alte domenii. Zona de restaurare şi cea culturală au fost întotdeauna pasiunile mele.”

    Astfel, în 2010, a început, alături de soţul său, să cumpere case în localitatea natală Cincşor pe care să le restaureze şi să le introducă în circuitul turistic. Acum aproape cinci ani s-au mutat în Transilvania şi se ocupă de acest proiect antreprenorial. „În 2010 am simţit că trebuie să rămân în România. A fost momentul când am început să construiesc ideea de case de oaspeţi. Deschiderea oficială a avut loc în 2016, însă am lucrat la proiectul de restaurare din 2010. În paralel lucram şi în corporaţie.”

    În primii ani, atât ea, cât şi soţul său, de profesie istoric, au făcut naveta. Plecau sâmbăta dimineaţa la 5 din Bucureşti şi la ora 9 erau pe şantier, la discuţii cu muncitorii. Iar duminica plecau înapoi. „N-am simţit oboseală, am simţit că nu mai eram legată exclusiv de lumea abstractă a bankingului”, rememorează astăzi Carmen Schuster.

    Ea îşi aminteşte că atunci când s-a întors prima dată în România, în 1996, a simţit o reală efervescenţă. Locuise iniţial în Freiburg, în vestul Germaniei, dar apoi s-a mutat la Berlin în ’89 pentru că acolo se întâmpla istoria. A văzut astfel în estul Germaniei cât de repede se pot dezvolta lucrurile.

    „Credeam şi cred că poate şi România să crească. Acum cred chiar mai mult ca acum un deceniu. Doar că ritmul e foarte lent. Totuşi, lucrurile se vor schimba în bine.”

    Spre exemplu, condiţiile ca turismul local să aibă o şansă să se dezvolte după modelul din Toscana sau Provence sunt multe, spune Carmen Schuster. Ar trebui dezvoltată infrastructura, la fel şi cultura ospitalităţii. „Nu e vorba de faptul că românii sunt ospitalieri, pentru că deja sunt, e vorba de ceva cu totul diferit. Clientul trebuie să fie pe primul loc. E nevoie de multă educaţie, de experienţă, atenţie la detalii şi cunoştinţe de limbi străine. Suntem încă departe.”
    Totuşi, există o posibilitate de dezvoltare, iar businessurile axate pe artizanat sunt o şansă în plus.

    Executivul devenit antreprenor îşi aminteşte propria sa poveste. Când a revenit la Cincşor nu mai avea nimic în proprietate, nici măcar casa părintească. Nu s-a judecat pentru ea, e o comunitate mică, iar pe mulţi îi mai ştia încă. Din cei 650 de locuitori însă, doar zece mai sunt saşi, ea fiind unul dintre ei. „În casele săseşti se mutase lume nouă, mulţi veniţi din Moldova sau din zona rroma din Transilvania. Existau însă oameni care ne ştiau – pe mine şi pe părinţii mei –, aşa că integrarea a fost mai simplă.”

    Dat fiind că nu mai deţinea nicio proprietate în Cincşor, a început să cumpere. Prima casă a achiziţionat-o după ce s-a înscris la licitaţia bisericii Evanghelice. E vorba de fosta şcoală, o clădire în bună parte deteriorată, cu acoperişul căzut. Biserica avea nevoie atunci de fonduri şi de aceea a vândut.

    „A fost mai degrabă o ambiţie personală. Am văzut că se vinde pe internet. Am sunat şi am aflat că mai era o singură persoană interesată, cineva care voia să transforme clădirea în atelier de reparat tractoare.”
    A cumpărat-o în 2008, plătind circa 20.000 de euro, însă restaurarea a costat foarte mult. Carmen Schuster îşi aminteşte că lumea din sat a fost uluită că face asta. „Necălătorind, mulţi din oamenii locului nu gândeau în viitor, nu îşi dădeau seama despre potenţialul zonei, al satului sau al casei.”

    Apoi însă, comunitatea a văzut ce a ieşit din proiectul cu şcoala şi i-a propus să preia şi Parohia, o clădire din 1624. A cumpărat-o. Preluarea a avut loc în 2012, însă restaurarea a durat. Ulterior a mai cumpărat ale proprietăţi, ajungând la patru case în proiectul turistic şi o altă casă închiriată pe termen lung şi care nu intră în circuitul pensiunilor. Aici însă sunt folosite grădinile şi sera care alimentează restaurantul.

    Chiriaşi sunt o familie din Germania care şi-a mutat herghelia în Transilvania şi care îşi construieşte şi o casă. „Lângă noi s-a mutat cineva din Paris. Mă sună şi clienţii caselor noastre de oaspeţi că vor să vină în zonă şi să investească, atât pentru ei, cât şi pentru oportunitatea de business din turism. Oamenii redescoperă ruralul. La început aveam turism de weekend, oamenii veneau pentru 3-4 zile. Acum stau 7-8 zile.

    Totodată, Romania e descoperită de străini, atât de cei care caută turismul de masă, cât şi de cunoscători, avandgardişti, de cei care vor o experienţă exclusivistă, e vorba de elveţieni, dar şi de germani.
    „Primele camere au fost gata în 2014, când am vrut să testăm să vedem ce funcţionează şi ce nu. Proiectul a fost foarte bine primit de la început. Totul a mers conform business planului, din lună în lună, din an în an, am crescut. Am aplicat un business plan normal, dar am avut norocul să am experienţa din mediul bancar. Acolo învăţasem că întotdeauna în business trebuie să pleci de la piaţă şi mulţi uită asta în România.”

    Totul se construieşte după client, până şi mobila. E important să îţi găseşti nişa, crede antreprenoarea. „Am avut noroc pentru că la restaurare am lucrat cu o firmă mică din Sibiu, compania căpătând experienţă din Italia tot în zona de restaurări. Iar meşterii ţi-i creşti, ai noştri au învăţat împreună cu firma de construcţii.” Pe zona de tâmplărie antreprenoarea lucrează cu o persoană din zonă, dar care a câştigat experienţă tot în Italia, iar apoi s-a mutat în România. Tot cu meşteri locali a lucrat şi mobila, o parte restaurată, dat fiind că ea şi soţul său – german– sunt şi colecţionari. „Am cumpărat chiar dacă nu aveam nevoie. Oamenii din zonă aruncă mult şi nu îşi dau seama de valoarea bunurilor.”

    În total, investiţia în proiect, fiind vorba şi de restaurări, se ridică la circa 800.000 de euro. Banii au fost investiţi pe o perioadă lungă, profitul obţinut fiind şi el reinvestit.

    „Am gândit şi un proiect pe fonduri europene, e vorba de restaurarea Parohiei. Am descoperit însă o serie de fresce medievale, aşa că a trebuit să reconfigurăm proiectul, am renunţat la o serie de camere. Dat fiind că proiectele pe fonduri europene nu permiteau reconfigurarea, am dat banii înapoi.”

    Carmen Schuster spune că dacă ar fi să se extindă în afara Cincşorului ar merge tot pe un proiect de restaurare, într-un sat cu biserici fortificate, potenţialul fiind enorm. În zonă sunt circa 150 de biserici fortificate. „Noi (ea şi soţul său – n.red.) ne implicăm noi în tot, de la construcţie, la amenajare. Anul trecut am deschis ultima casă, vechiul CAP, şi ne extindem în continuare. Avem un proiect pentru o şură multifuncţională într-una dintre grădini. Păstrăm ideea de puţine camere pe curte, aşa că dezvoltăm doar şase camere. Acum luxul înseamnă spaţiu şi timp.”

    Acest proiect nou ar fi trebuit realizat în 2020, dar pandemia a dat peste cap planurile.
    Orice criză îţi pune sub semnul întrebării alegerile pe care le-ai făcut, spune ea. Antreprenoarea adaugă că a gândit şi regândit proiectul, aşa că această perioadă a însemnat nu doar şoc, ci şi energie pozitivă. „O perspectivă despre ce a însemnat această perioadă vom avea pe final de an, dacă nu vine valul doi. Până la final de 2020 va fi perioadă complicată. La început am avut scăderi de 60-70%, dar pe vară sper să revenim. Nu vreau însă să forţez lucrurile.”
    Cerere există însă, iar dacă ar vrea, ar putea să umple toate camerele, spune ea. În această perioadă însă, a creionat un regulament intern. Astfel, cam două zile camera stă neocupată după ce au plecat turiştii. „Avem o abordare pe termen lung. Nu o să ne revenim uşor din această pandemie, aşa că trebuie să fim foarte atenţi, să ne resetăm, să nu forţăm lucrurile. E o criză care nu depinde de noi.”

    Antreprenoarea spune că a regândit businessul puţin. Astfel, se bazează cât de mult posibil pe grădina proprie, pe producătorii din sat sau din zonă. E mai greu, dar se poate, crede ea.

    „Sunt convinsă că afacerile mici vor fi favorizate – ai autenticitate, îl vezi pe proprietar, îl cunoşti, controlezi mai bine businessul. Va conta şi ideea de solidaritate şi faptul că vor fi mai puţini cei care vor pleca în străinătate.” La Cincşor, în casele de oaspeţi, se organizau şi evenimente, cum ar fi nunţile, dar momentan acest segment de business e blocat.
    Ce a mai făcut pandemia? A accelerat trendul de slow living, motiv pentru care tot mai mulţi oameni vor căuta să se mute în rural. „Trendul exista, dar pandemia l-a accelerat. Puterea de cumpărare va scădea, însă casele vor fi văzute ca un simbol de protecţie, aşa că cererea pentru ele va creşte. E o criză care va mai dura”, conchide antreprenoarea.

  • Mirjana Krolo, Allianz-Ţiriac: „Foarte importantă pentru succesul în carieră este atenţia la schimbările din mediul de business şi din societate”

    Din rolul de director al diviziei de operaţiuni, din care coordonează peste 400 de angajaţi, cea mai recentă realizare a Mirjanei Krolo se leagă de implementarea serviciului 
    Claims Tracker, care propune un nou mod de soluţionare a daunelor Casco pentru persoane fizice. „Vorbim practic de o simplificare a celui mai important punct al interacţiunii dintre un client şi o companie de asigurări. Vom continua în acest an implementarea serviciului Claims Tracker şi pe alte linii de business”, explică ea. Aceasta se adaugă celorlalte obiective ale Allianz-Ţiriac stabilite pentru anul în curs: simplificarea şi creşterea vitezei de reacţie în relaţie cu clientul, precum şi digitalizarea proceselor interne cu scopul eficientizării operaţiunilor. Mirjana Krolo este de părere că ideea potrivit căreia femeile şi bărbaţii pot avea contribuţii complet diferite în managementul unui business, în funcţie de un aşa-zis specific de gen, este doar un stereotip. „Din experienţa personală, pot spune că femeile şi bărbaţii se aseamănă în ceea ce priveşte competenţele, înclinaţiile şi atitudinile mai mult decât am putea deduce din percepţia generală. Aşadar, nu consider că existe anumite calităţi care să caracterizeze doar femeile din business, nu şi bărbaţii. Secretul succesului în business este acelaşi pentru toată lumea: determinare, muncă, seriozitate, încredere şi spirit de echipă”, spune ea. 

  • Sătul de programul 9:00-17:00, un tânăr român a decis să pornească propria afacere pe o nişă puţin cunoscută în România. Astăzi lucrează cu nume grele din piaţa de business

    „Am lansat UX Project în 2015 cu o dorinţă nebună de a încerca antreprenoriatul. Eram printre primii UX (user experience – experienţa utilizatorului – n. red.) designeri din ţară, aveam deja o experienţă considerabilă în acest domeniu şi am vrut să îi învăţ şi pe alţii ceea ce ştiu eu. Aşa au luat naştere primele cursuri de UX design (UX Essential Training) din România”, povesteşte Andrei Mihai. Ulterior, spune el, au venit şi proiectele de consultanţă, aşa că, de la an la an, a adăugat cărămidă după cărămidă la businessul de azi.

    „La momentul în care am pornit pe cont propriu nu aveam niciun ban pus deoparte. În primele două luni a trebuit să le cer bani părinţilor pentru a mă susţine, dar ulterior lucrurile au avut un parcurs pozitiv. Spre norocul meu investiţia iniţială a fost mai mult legată de alocarea timpului propriu”, povesteşte antreprenorul. Absolvent al Facultăţii de Economie şi comunicare în afaceri din cadrul ASE şi al unui master în Comunicare în Afaceri, înainte de a-şi găsi locul în lumea antreprenoriatului, Mihai a lucrat timp de 8 ani în diverse agenţii de digital şi corporate.

    „Am lucrat prin mai multe companii şi agenţii de digital, printre care Yahoo! şi National Geographic Channel, apoi am făcut tranziţia către zona corporate, la Raiffeisen Bank, pe poziţia de UX architect.” Spune însă că nu suporta programul 9:00-17:00 şi senzaţia de a se simţi „doar o rotiţă”. „Îmi place să îmi fac mereu de lucru, să creez câte ceva, să explorez idei noi. Viaţa de angajat îţi ia acest elan şi te duce în alte direcţii.” 

    Libertatea poate fi înspăimântătoare la început, susţine el. „Un şoc a fost când pentru unul dintre primele mele contracte am fost plătit după 60 de zile – nu ştiam ce se întâmplă, dacă voi fi sau nu plătit la final. Au fost paşi mici de la an la an, când unul în faţă, când doi în spate şi tot aşa. Important este că mergem înainte.” Cele mai dificile provocări din mediul de servicii în care activează, spune antreprenorul, le reprezintă scalarea businessului şi predictibilitatea.

    „Am căutat intens un model de business care să ne permită să fim profitabili.” Anul trecut, businessul a înregistrat o cifră de afaceri de 140.000 de euro, iar estimările iniţiale pentru acest an vizau o creştere de 10%. „Din păcate, nu cred că mai este realistă. Ne propunem să revenim în T2/T3, prin abordarea pieţelor internaţionale. Pe de altă parte, scoaterea din zona de confort ne poate aduce alte oportunităţi. Suntem deci optimişti în privinţa viitorului, în ciuda crizei sanitare care ne-a bulversat pe toţi.”

    În prezent, echipa UX Project numără trei persoane, alături de o serie de colaboratori pe diverse proiecte. Din rândul clienţilor – majoritatea, companii mari cu care au lucrat de-a lungul anilor pe zona de consultanţă – enumeră E.ON, Honda, Carrefour, Orange sau NN. „Pe partea de training lucrurile sunt la fel de interesante: ING, Banca Transilvania, Oracle sau AROBS Transilvania.” Businessul se axează pe servicii B2B, iar persoanele fizice sunt de obicei excepţii, fiind interesate în general de participarea la diverse evenimente pe care compania le organizează. „Sunt oameni din sfera industriilor digitale, designeri, developeri sau analişti de business, cu vârste cuprinse între 24 şi 37 de ani şi venituri peste medie.”

    Costul serviciilor UX Project depinde de mai mulţi factori, cum ar fi durata trainingului sau complexitatea produsului / serviciului pentru care se oferă consultanţă, dar în general, porneşte de la câteva mii de euro. Proiectele încep de la un angajament pe două săptămâni, unde se lucrează cu metodologii de la Google pentru construirea de prototipuri şi validare cu clienţii din publicul ţintă, iar cele mai lungi contracte se întind pe o perioadă şi de trei luni. „Din păcate, COVID-19 ne-a afectat şi pe noi, eram în discuţii pentru câteva proiecte care au fost amânate. Sperăm ca, odată cu încheierea stării de urgenţă, companiile să îşi reanalizeze priorităţile.”

    Pe de altă parte, notează Mihai, criza provocată de pandemie le-a oferit prilejul de a se concetra pe diverse proiecte in-house pe care le puneau mereu în aşteptare. „Spre exemplu, am organizat o serie de patru webinarii pentru comunitatea specialiştilor în design, iar evenimentele au fost primite cu entuziasm. Peste 100 de persoane ni s-au alăturat în discuţii despre provocările acestei perioade. A fost un schimb de experienţă şi de idei foarte util.” În plus, au pus şi bazele primului masterclass online adresat comunităţii internaţionale de designeri UX – un curs intensiv de şase săptămâni, cu multe teme practice şi lucru individual, dar şi în echipă.

    În privinţa nivelului la care se situează România faţă de alte pieţe europene în ceea ce priveşte investiţiile din zona de user experience, Mihai spune că ne plasăm destul de jos. „În multe ţări chiar statul este angrenat şi investeşte în astfel de iniţiative (experienţa cetăţeanului cu serviciile publice, fie el educaţional sau sanitar). Din păcate, nu este cazul României.” Pe de altă parte, adaugă el, companiile încep să ia în serios acest aspect şi îşi dezvoltă fie departamente interne, fie apelează la companii de consultanţă.

    „Pot să observ inclusiv o maturizare a angajaţilor privind practicile de user experience design – fie îl consideră un factor de inovare pe care şi-l însuşesc, fie sunt forţaţi de competiţie si de dinamica pieţei.” În mediul corporate, spune antreprenorul, există o preocupare vizibilă pentru acest domeniu, dar bugetele alocate variază. „Practicile de UX design nu se rezumă doar la experienţa cumpărătorului, ci inclusiv a angajaţilor. Promovează colaborarea, oferă tehnici şi instrumente vizuale, ceea ce ajută enorm în luarea deciziilor, promovează empatia şi mai ales experimentarea.” În ultimii ani, companiile medii şi mari fac progrese importante pe toate planurile, când vine vorba de transformarea digitală, inclusiv în industrii ce se mişcă mai greu, de pildă în energie sau agricultură, domenii în care a operat şi compania pe care o conduce, remarcă Mihai.

      „Se adoptă tehnologii de ultimă oră, dispozitive mobile, softuri cu care să îşi desfăşoare activitatea pe teren, dar inclusiv în mediul de birou, prin diverse metodologii de lucru precum agile, design thinking, design sprints – ce ţin tot de sfera user experience design.” Raportându-ne însă la mediul internaţional, „simt că suntem cu un pas în spate faţă de Europa de Vest. La noi, deşi IT-ul reprezintă al doilea contribuitor la PIB, suntem totuşi o ţară în care se face dezvoltare doar pentru produse şi servicii cu capital străin.

    Sunt ţări în care toată interacţiunea cu o companie se face direct online; în România, în plină criză COVID-19 şi ordonanţă de urgenţă, mi se cerea să mă prezint la o agenţie bancară să mai semnez un document”, adaugă antreprenorul. În opinia sa, un efect al actualei crize a scos în evidenţă faptul că avem nevoie de fluxuri digitale complete. „Ca şi în alte ţări dezvoltate, ghişeul trebuie să devină opţional, nu obligatoriu. Pe de altă parte, companiile ar trebui să pună la dispoziţia angajaţilor instrumente cu ajutorul cărora să îşi poată desfăşura activitatea.”

    Care sunt însă elementele pe care un produs sau un serviciu trebuie să le deţină pentru a se plia pe nevoile utilizatorului? „Experienţa utilizatorului este ceva subiectiv, foarte personal. Cred însă că principalul aspect îl reprezintă nevoia, sau mai mult decât atât, crearea unei nevoi.” Aşadar, în literatura de specialitate, pentru ca un produs să ofere o experienţă remarcabilă trebuie să îndeplinească o serie de criterii, notează Mihai; citându-l pe consultantul britanic Peter Morville, el spune că acesta trebuie să fie: util, valoros, credibil, uşor de găsit şi de folosit, accesibil şi să provoace dorinţa de achiziţie/utilizare.

    Mihai remarcă faptul că numeroase companii înţeleg prin user experience partea vizuală a instrumentelor prin care interacţionează cu clientul, cunoscută în mod tradiţional sub denumirea web design, adică se gândesc doar să facă un site care să arate bine. Din punctul său de vedere, user experience reprezintă însă un echilibru între nevoile de business şi nevoile utilizatorului şi se manifestă prin mai multe acţiuni ce au un efect direct asupra companiilor: înţelegerea utilizatorului –  „adică chiar să stai de vorbă cu el şi să iei un feedback real”; ruperea barierelor dintre departamente promovând instrumente de colaborare şi co-creare, totul fiind transparent şi la îndemâna oricui; strategie şi viziune holistică prin maparea tuturor punctelor de contact cu clientul (nu doar un site sau aplicaţie), precum şi analize, statistici şi experimente în ideea de a valida rapid înainte de a intra într-o fază de dezvoltare propriu-zisă.

    „Multe companii înţeleg că aceste practici nu fac decât să lungească un plan de proiect, când în realitate toate acestea nu fac decât să reducă riscul de dezvoltare inutilă şi, pe lângă satisfacţia clientului, au impact major în: productivitatea angajaţilor, time to market (timpul de comercializare – perioada de timp dintre fabricarea unui produs până la momentul în care este disponibil pentru vânzare – n. red.), creşterea conversiilor, reducerile de cheltuieli prin identificarea de fluxuri inutile sau slab reprezentate, dar şi identificarea de noi oportunităţi în piaţă. Noi încercăm să educăm piaţa prin acţiunile noastre fie de training, fie webinarii sau evenimente.”

  • Cum arată, în opinia Laurei Ţeposu, CEO Libris, un management echilibrat

    Inclusă recent în catalogul 105 Cele mai puternice femei din business – ediţia 2020, realizat de Business Magazin, Laura Ţeposu, fondator şi CEO Libris, spune că una dintre cele mai recente realizări pe care le-a avut alături de echipa sa este construcţia depozitului de carte cu o suprafaţă de 5.000 mp, care a permis eficientizarea fluxului logistic şi a scăzut timpul de livrare al comenzilor. O altă reuşită, adaugă ea, este şi dezvoltarea proiectelor de încurajare a lecturii, desfăşurate atât intern, în cadrul companiei, cât şi în şcoli.

    „Pentru anul acesta, ne propunem ca Libris.ro să menţină trendul ascendent, punând accent pe investiţii în tehnologie care vor îmbunătăţi experienţa cititorilor. Dezvoltarea secţiunilor cu cea mai mare creştere, cum sunt cele de limba engleză unde vizăm listarea a peste 500.000 titluri, sau cartea pentru copii, continuarea seriilor de volume semnate de autori, precum şi un portofoliu de titluri disponibile în exclusivitate pe Libris.ro se numără printre direcţiile lui 2020. De asemenea, ne dorim să punem la dispoziţia clienţilor mai multe opţiuni de livrare, cum ar fi pick-up points, lockere în zone centrale, uşor accesibile, în toate marile oraşe”, îşi descrie ea obiectivele pentru acest an.

    Laura Ţeposu este de părere că un management care combină calităţi de tip feminin cu calităţi de tip masculin este unul echilibrat, atât timp cât membrii sunt maturi, asumaţi şi fără prea multe orgolii. „Aş putea spune că femeile se descurcă mai bine cu comunicarea şi relaţiile interpersonale, bărbaţii completează cu minte structurată, focus. Dar evident acestea sunt doar generalizări, e o medie statistică, am întâlnit în business şi bărbaţi buni comunicatori, şi femei foarte raţionale.” 

    În opinia sa, faptul că munceşti mult nu înseamnă neapărat că eşti şi eficient. „E important să acorzi timp tuturor lucrurilor importante din viaţa ta şi să îţi stabileşti nişte reguli simple de la care nu te abaţi decât în situaţii excepţionale – timp de calitate pentru weekenduri, vacanţe în familie, fără mailuri şi telefoane după orele de program. Desigur, există în business perioade în care este nevoie de imersiune totală, dar e bine ca acestea să fie excepţii.”

  • Recomandare de film: un serial despre capitalism şi viaţă după moarte

    „Viaţa nu este dreaptă. Nici varianta ei digitală”, spune unul dintre personajele serialului Upload, replică ce poate oferi cheia de interpretare a acestei comedii SF. Regizorul Greg Daniels, care a realizat şi comedia axată pe viaţa în birourile americane la începuturile lor The Office, analizează într-un mod satiric capitalismul şi viaţa de după moarte într-un viitor digital. Chiar dacă tema principală este viaţa într-un rai digital, serialul este descris în presa internaţională ca fiind mai ales o perspectivă originală a capitalismului de ultimă generaţie.

    Upload se întâmplă în 2033, când tehnologia face posibilă încărcarea conştiinţei unei persoane într-un avatar digital. Cei care mor pot astfel să fie în permanent contact cu cei din apropierea lor rămaşi în viaţă.

    Nathan (Robbie Amell) este un programator care se pregătea să îşi vândă proiectul şi care are un accident cu maşina sa autonomă – deşi în lumea anului 2033 se spune că „maşinile autonome nu fac accidente”.  Oamenii mor mai degrabă din cauza „plămânului vapat” – o boală a viitorului.

    În faţa morţii, prietena sa bogată îi oferă şansa de a face upload – viaţa digitală este  aparent foarte scumpă şi doar cei privilegiaţi şi-o permit. Există mai multe variante de continuare a vieţii în acest fel – aceasta fiind o industrie de 600 de miliarde de dolari – varianta în care ajunge personajul principal este însă cea mai apropiată de viaţa reală.

    Raiul viitorului „premium” se prezintă în variante digitalizate ale dealurilor din Toscana, cazinourilor din Las Vegas, savanei africane şi alte scenografii din care cei care plătesc pot să aleagă – printre care şi Lake View, descris drept „singurul model de viaţă digitală creat după hotelurile victoriene din Statele Unite şi Canada”. În acesta din urmă îşi începe aventura eroul serialului. El descoperă rapid beneficiile vieţii digitale „de după”, dar şi lipsurile acesteia. Spre exemplu, faptul că pentru un upgrade, pentru a consuma anumite alimente, trebuie să plăteşti (în moneda digitală a Facebook, Libra).

    Upload ilustrează şi câteva aspecte referitoare la inegalitatea veniturilor, care pare să se adâncească în 2033. „Cei 1%” nu sunt doar singurii care îşi permit să intre în aceste raiuri digitale, dar sunt şi cei care îşi permit mâncare adevărată aici) de pildă. În această viaţă, eroul principal îl întâlneşte pe proprietarul „celei a doua companii private ca mărime şi mare influent al sistemului politic american”. Sistemul de ratinguri pe care l-aţi regăsit în Black Mirror, un alt SF despre viaţa în viitor, se regăseşte şi aici. 

    Upload
    Regia: Greg Daniels
    Distribuţie: Robbie Amell, Andy Allo, Allegra Edwards, Zainab Johnson, Kevin Bigley
    Difuzare: Prime Video
    Număr de episoade: 10
    Durată episod: Cca 45 de minute
    Data lansării: 1 mai

  • Întoarcerea la origini

    Aceeaşi Mărie a pornit încă din facultate, când tânăra şi-a scris licenţa pe tema comportamentului consumatorului, o componentă din publicitate, specializarea ei. Voia să îmbine două pasiuni pe care le avea, cea pentru modă şi cea pentru tradiţia românească, aşa că a mers la Institutul de Etnografie şi a luat la rând toate cărţile care o ajutau în studiul lucrării de licenţă. Cu toate informaţiile la purtător, a creat primul exemplar de fotă reinterpretată, transformat ulterior într-un concept reprodus în serie mai mare.
    „Un alt element care a dat viaţă primelor fote reinterpretate a fost numele acestora. Fiecare fotă are un nume unic, format din două elemente. Primul element este culoarea fotei, iar al doilea este un obiect sau o emoţie cu care asociezi culoarea respectivă, de exemplu Verde Trifoi, Galben Păpădie, Roşu Mac, fapt care se menţine şi în prezent, către restul colecţiilor”, povesteşte Antonia Negrău.
    De ce s-a concentrat tocmai pe fotă? Din două motive: primul, pentru că, spune ea, fotele reprezintă piese vestimentare originale, care dau viaţă ţinutei prin modul în care sunt lucrate şi purtate. Al doilea motiv a fost acela că mai toată lumea se concentra pe un alt element din portul popular român, ia, iar ea simţea nevoia de a merge într-o zonă mai puţin explorată de designerii români.
    „În fond, tot portul popular trebuie valorificat”, crede Antonia Negrău.
    Primele trei fote au luat naştere în satul Ceraşu, din zona Munteniei, cu ajutorul bunicii Antoniei. De altfel, entuziasmul şi valorile moştenite din familie au contribuit mult la conturarea afacerii Aceeaşi Mărie.
    „Când eram mică, mama şi bunica îşi croiau mereu rochii şi costume, iar eu luam rămăşiţele şi făceam haine pentru păpuşi. Aveam o întreagă colecţie la ele. Am crescut înconjurată de o mamă, o bunică şi o mătuşă cărora le plăcea să aibă grijă de feminitatea lor, prin simplitate şi bun gust.”
    Antonia Negrău se ocupă singură, în acest moment, de business, dar ia în calcul şi varianta unui partener care să contribuie cu o investiţie, pentru ca ea să se poată ocupa în întregime de procesul de creaţie. Momentan însă nu a găsit persoana potrivită.
    Pentru a pune pe picioare brandul Aceeaşi Mărie, antreprenoarea a investit 4.000 de euro şi timp. Mult timp. Sute de ore de lucru pentru identificarea furnizorilor potriviţi, nu doar pe partea de materiale, ci şi pe croitorie, brodat sau printat pe textil. Pe lângă acestea, a mai investit şi câteva mii de euro în materiale şi plata unor colaboratori.
    „Aceeaşi Mărie are şi o componentă de afacere socială. Fotele tradiţionale sunt produse în satul de munte în care locuieşte bunica mea. Am ales varianta asta pentru că am găsit acolo câteva femei în vârstă care încă au putere şi dorinţă de muncă şi care îşi pot aduce contribuţia câştigând şi nişte bani în acest fel. Sunt doamne care poate nu mai au niciun tip de venit, dar a căror pasiune este cusutul sau brodatul.”
    Anul 2019 a fost unul al experimentelor pentru Antonia Negrău, un an în care s-a concentrat pe descoperirea mixului potrivit de produse care să reprezinte cât mai bine brandul şi care să fie eficiente din punct de vedere al costurilor. Cifra de afaceri a ajuns la 10.000 de euro.
    „Am creat obiecte vestimentare din categorii diferite de preţ şi cu stiluri diferite – de exemplu, un hanorac cu Regina Maria, pentru un look mai relaxat sau o rochie cu mâneci bufante, care are drept inspiraţie ia din Maramureş – păstrând identitatea brandului, aceea de simbioză între tradiţie şi modernitate, pe care le-am produs în ediţii limitate, astfel că cifra de afaceri nu a fost foarte mare. De fapt, nici nu m-am concentrat foarte mult pe creşterea producţiei, fiind încă în etapa de testare a produselor care prind la public.”
    Acum, Antonia Negrău lucrează la o colecţie Aceeaşi Mărie pe care speră să o lanseze în a doua jumătate a anului, colecţie care se duce într-o zonă mult mai feminină, construită din materiale naturale, dar care va păstra în continuare confortul şi puterea de a combina fiecare piesă vestimentară în funcţie de personalitatea fiecărei femei.
    Pe lângă asta, brandul continuă şi colaborările cu diverşi artişti pentru crearea unor colecţii-capsulă.
    „De exemplu, am creat împreună cu o echipă de arhitecţi din Alba Iulia o serie de oglinzi de buzunar/geantă, cu inspiraţie din elemente cu specific românesc – Cimitirul Vesel, Coloana Infinitului, Mânăstirea Voroneţ şi Castelul Peleş. Apoi, pentru luna martie, luna dedicată femeii, am ales două femei care au avut o contribuţie în istoria României, şi anume Regina Maria şi Maria Tănase. Am adus aceste personalităţi într-un context modern, unde am păstrat şi câteva simboluri tradiţionale româneşti.”
    Urmează un proiect de caligrafie, prin care ne axăm pe versuri din poezii româneşti, iar între timp, va fi gata şi magazinul online.”
    Cum gama de produse este diversă, cuprinzând de la tricouri şi hanorace, până la fote cusute de mână sau rochii trecute prin mai multe procese de creaţie, preţurile variază între 180 de lei şi 1.200 de lei. Până la lansarea magazinului online, clienţii ajung la Aceeaşi Mărie prin Social Media, Facebook şi Instagram.
    Pandemia s-a resimţit şi în businessul Antoniei Negrău, însă timpul liber i-a dat ocazia să se concentreze pe partea de marketing şi vânzare, având în vedere că e destul de complicată producţia în perioada aceasta.
    „Există în continuare cerere, însă interesul a scăzut cu aproximativ 30% în ultima lună. De asemenea, am continuat munca de creaţie, care nu se opreşte niciodată. De la înţelegerea fiecărui material, asocierea lui cu forma rochiei (accentul cade mult pe culoarea şi textura materialului), până la contextul în care să fie pusă piesa vestimentară şi cum să fie purtată, este un întreg proces de creaţie. În plus, atât pe Facebook, cât şi pe Instagram există o secţiune de «Outfits», unde sunt oferite tips & tricks despre cum să purtăm hainele Aceeaşi Mărie în mai multe combinaţii.”
    Practic, cu aceeaşi pălărie sau cu alta, hainele Aceeaşi Mărie ajung să trăiască mai multe vieţi. Şi să renască. La fel ca businessurile, în perioada aceasta.

  • Banca din România care şi-a lăsat 90% dintre angajaţi să lucreze de acasă în perioada pandemiei

    Dacă înainte de starea de urgenţă, 12% dintre angajaţii ING Bank lucrau în regim de telemuncă, în ultimele săptămâni, procentul acestora a urcat la 90%. Ce a înemnat această transformare din perspectiva Mihaelei Bîtu, CEO-ul ING Bank? 

    Cum vi s-a schimbat programul în ultimele săptămâni şi cum arată în prezent agenda dvs. zilnică?
    Agenda mea zilnică este cel puţin la fel de încărcată ca înainte de starea de urgenţă. Întâlnirile s-au transformat în conferinţe telefonice şi video-conferinţe, deci petrec foarte mult timp la telefon sau pe laptop, ceea ce tinde să fie mai obositor decât programul de dinainte. Numărul de ore lucrate a crescut.

    Pe de o parte pentru că desigur traversăm o perioada de criză cu provocările specifice, pe de altă parte pentru că diferenţa între viaţa personală şi lucru se estompează atunci când eşti tot timpul acasă. În plus, fiind acasă împreună cu familia, la programul de lucru se adaugă mai multe treburi casnice, ceea ce adaugă la încărcarea unei zile. Toate acestea însă sunt compensate de bucuria de a fi alături de familia mea şi de mulţumirea că suntem sănătoşi şi că, stând acasă, ne protejăm pe noi şi pe cei din  jurul nostru. În ultimele două luni am petrecut mai mult timp cu copiii mei decât oricând şi aceasta va rămâne în memoria noastră, cu siguranţă.  

    Ce vă lipseşte cel mai mult din rutina de zi cu zi de la birou şi, în general, din viaţa de dinainte de pandemie?

    Două lucruri: un ritm bine diferenţiat al zilei şi disciplina rutinei zilnice, dar cel mai mult îmi lipseşte interacţiunea cu oamenii. Mi-e dor de colegii mei! În această perioadă, am avut o singură întâlnire de serviciu faţă în faţă şi a fost o adevărată plăcere să interacţionăm fără tehnologie. Cu toţii cred că apreciem mai mult ca niciodată importanţa vieţii sociale şi a căldurii umane. Dincolo de cuceririle tehnologice, umanitatea este ceea ce ne defineşte şi tocmai această parte socială a existenţei noastre este limitată în această perioadă, ceea ce ne frustrează. M-a bucurat să văd cât de mult au interacţionat colegii mei în această perioadă – au fost concursuri virtuale, întâlniri virtuale la o bere sau un cocktail, s-a făcut un playlist ING prin contribuţia tuturor, avem chiar şi ING Got Talent virtual. Idei multe şi ingenioase de a rămâne conectaţi şi de a sparge monotonia statului în casă.

    Care sunt, în opinia dvs., soluţiile pentru a fi mai productivi când muncim de acasă?
    Stabilirea unui program clar al zilei, cu listă de acţiuni şi activităţi şi cu pauze. Ideal e să facem şi mişcare, fie ea şi în casă. Evident, nu poţi fi productiv fără o infrastructură tehnică care să îţi permită să accesezi în bună regulă sistemele de care ai nevoie, să te conectezi cu colegii, să îţi poţi desfăşura activitatea ca şi cum ai fi la birou. La ING, suntem într-o situaţie oarecum privilegiată, pentru că deja de câţiva ani am renunţat la telefoanele fixe, fiecare angajat având telefon mobil şi laptop. Ofeream posibilitatea de a lucra de la distanţă şi înainte de criza COVID-19, deci aveam infrastructura bine pusă la punct.
    Asta ne-a ajutat să trecem în regimul de muncă la distanţă de la aproximativ 12% la peste 95% într-o săptămână, este adevărat, cu efortul fantastic al colegilor noştri din IT. Am încercat să aducem puţin mai mult confort angajaţilor noştri, oferindu-le posibilitatea de le a trimite acasă monitoare sau scaune de birou. Toate acestea creează condiţii pentru a lucra bine acasă, şi observăm într-adevăr o bună productivitate a echipelor chiar şi în acest context dus la extrem. În această perioada însă, productivitatea rămâne importantă, dar în prim-plan sunt siguranţa  personalului şi buna desfăşurare a serviciilor noastre.

    Care sunt avantajele şi dezavantajele lucrului la domiciliu, potrivit experienţei dvs.? Veţi implementa acest regim de muncă în companie şi la întoarcerea din izolare?
    Avantajele sunt evidente: bucuria de a economisi timpul petrecut în trafic, timp care poate fi petrecut cu cei dragi, o mai bună concentrare şi o productivitate foarte bună. Mulţi colegi spun că sunt mai productivi în acest regim de muncă decât la birou. Iar în această perioadă, munca de acasă este cea mai bună soluţie de a preveni o eventuală răspândire a virusului şi de a nu afecta serviciile pe care le furnizăm. Dezavantajele sunt cele pe care le resimţim acum, adică lipsa socializării, iar unele întâlniri şi decizii pot fi mai fluide şi mai operative în regim de lucru la birou. Unii colegi reclamă faptul că nu se pot concentra la fel de bine acasă, ceea ce e de înţeles când ai copii mici în jur care solicită atenţie, de exemplu.
    Un lucru e sigur: situaţia de acum a demontat multe mituri şi ne demonstrează că putem lucra foarte eficient şi bine de acasă. Nu cred însă în lucrul de acasă continuu pe termen lung. Fiind încurajaţi de experienţa ultimelor două luni, suntem hotărâţi să păstrăm un procent considerabil de muncă de la distanţă chiar şi după depăşirea crizei sanitare. Ne propunem deci un nivel de 40%, care credem că poate aduce un echilibru foarte bun între avantajele ambelor regimuri de muncă.

    Ce impact a avut pandemia de COVID-19 asupra businessului pe care îl coordonaţi şi cum intenţionaţi să gestionaţi aceste efecte?

    În prima fază, a trebuit să fim concentraţi pe continuitatea serviciilor, mai ales că la nivelul sectorului bancar furnizăm servicii critice societăţii. De asemenea, ne-am mobilizat pentru a ajuta în felul nostru în această luptă, prin donaţii de echipamente şi kituri de testare, prin sponsorizarea Code4Romania, prin sponsorizarea voluntarilor. După primele săptămâni, evident, priorităţile se ajustează şi ne canalizăm eforturile pe sprijinirea clienţilor şi pe a pune umărul la relansarea economiei, în principal prin continuarea creditării. Suntem într-o cursă contra cronometru pentru a implementa în timp util toate solicitările de amânare la plată şi a pune la punct procesul de creditare pentru programul IMM Invest, astfel încât să putem veni în întâmpinarea clienţilor celor mai vulnerabili. În continuare, urmărim îndeaproape evoluţiile macroeconomice şi din zona de reglementare, astfel încât să ne ajustăm strategia de afaceri noilor circumstanţe. Echipa noastră s-a mobilizat exemplar, tocmai pentru că înţelegem foarte bine importanţa acestui moment şi avem cele mai bune intenţii pentru clienţii noştri. Desigur, criza sanitară aduce şi un impact economic, care va fi resimţit şi de bănci. Şi noi, ca orice companie, trebuie să fim agili şi să ne adaptăm noilor circumstanţe. Şi să găsim oportunităţile în situaţii de criză, căci ele întotdeauna există.

    Cum s-au schimbat priorităţile dvs. după această experienţă?
    Am trecut brusc dintr-o fază expansionară a businessului într-o situaţie de gestionare a crizei. Evident, ne menţinem direcţia strategică, inclusiv dorinţa de a ne dezvolta în continuare şi de a oferi servicii de înaltă calitate, prin talentul şi motivarea echipei noastre, dar şi folosind soluţii digitale şi inovatoare. Securitatea sistemelor, combaterea spălării banilor, ca de altfel şi alte proiecte importante derivate din cerinţele de reglementare rămân şi ele priorităţi clare pentru noi. Dar în această perioadă trebuie să venim cu soluţii eficiente pentru a ne sprijini clienţii, în special cei care trec prin dificultăţi generate de situaţia COVID. Am menţionat deja amânările la plata şi participarea în programul IMM Invest, dar sunt şi alte iniţiative relevante. De exemplu, am lansat în această perioada serviciul Round Up, care facilitează economisirea, permiţând rotunjirea fiecărei plăţi efectuate cu cardul. Noi am încurajat întotdeauna economisirea, acesta fiind un element important în asigurarea sănătăţii financiare a clienţilor pe termen lung. Cu atât mai mult în această perioadă trebuie să încurajăm clienţii să adopte un comportament prudent şi responsabil. De asemenea, programul Banometru, pe care îl sprijinim financiar de câţiva ani, ajută persoanele vulnerabile cu consiliere financiară practică pentru depăşirea unor perioade dificile din punct de vedere financiar.

    Ce aţi învăţat din această experienţă şi cum v-aţi propus să aplicaţi aceste lecţii, în business şi poate şi în viaţa dvs. de zi cu zi?

    Oamenii demonstrează de fiecare dată când sunt puşi în faţa unor situaţii dificile că sunt foarte adaptabili şi inovatori. Epidemia aceasta afectează întreaga lume şi cred că modul în care naţiunile cooperează ca să o învingă ne reaminteşte faptul că împreună putem întotdeauna face mai mult şi mai bine. Cred că şi sectorul bancar a fost mai unit în această perioadă, iar băncile arată preocupare şi solidaritate pentru binele societăţii în ansamblul său. Băncile au donat peste 23 milioane de lei sistemului sanitar în această scurtă perioadă, ceea ce demonstrează hotărârea de a acţiona, dincolo de simple declaraţii. Nu în ultimul rând, această criză ne face să reflectăm mai mult asupra priorităţilor omenirii, dar şi ale fiecăruia în parte, ne aduce un reset necesar, o întoarcere la valorile umane fundamentale.“

  • VIAŢĂ DE CORPORATIST – Izolat la domiciliu

    Emisiunea „Viaţa de corporatist” continuă şi după izolare. Dacă vreţi să abordăm anumite subiecte sau anumiţi invitaţi, scrieţi-ne pe adresa ioana.matei@businessmagazin.ro.
    Pentru o asociere cu acest proiect, scrieţi-ne pe adresa marcela.tuila@m.ro.

    Cum va arăta viaţa după izolare?
    Invitat: Alexandru Dincovici, sociolog, fondator Izibiz Consulting
    „Izolarea ar putea să ne facă oameni răi – majoritatea ştirilor pe care le auzim sunt negative, există informaţii contradictorii, mereu e prezentat un vinovat pentru asta, există tot felul de teorii ale conspiraţiei în perioada aceasta.”

    De ce nu este munca de acasă atât de uşoară pe cât speram?
    Invitat: Lavinia Ţânculescu, doctor în psihologie, specializat în psihologia muncii şi organizaţională
    „Imaginaţi-vă mintea care funcţionează ca un procesor în permanenţă ocupat cu gânduri, griji. Anxietatea înseamnă de fapt că îmi fac mereu griji, mă tem să nu se întâmple ceva rău, îmi este teamă de lucruri, sunt absorbit de problemele mele – sunt foarte tulburat de evenimente şi mă preocupă faptul că nu ştiu cum vor evolua lucrurile. Ne gândim că nu ne vom adapta, or toate acestea  ţin de scenariul catastrofic că s-ar putea să nu reuşim.”  

    Ce facem cu copiii deveniţi „colegi de serviciu” în izolare?
    Invitat: Dan Prediger, fondator Karin Kid’s Academy
    „Este ideal ca părintele să aibă cu copilul o activitate care îi place acestuia din Urmă. Activitatea cea mai îndrăgită de copii este activitatea în care copilul este educatorul, în care se simte important. Dacă tu constaţi că ai un copil căruia îi place pictura, organizează-i activităţile în acest sens, la fel şi în situaţia construcţiilor etc.  Activităţile trebuie să aibă finalitate, iar copiii să fie mândri şi apreciaţi pentru ce au făcut. ”

    Cum ar trebui să ne cheltuim banii pe timp  de criză?
    Invitat: Nicoleta Deliu, şef de comunicare BCR şi coordonator Şcoala de bani
    „Trăim o realitate care sper să ne arate mai concret nevoia de a avea un fond de urgenţă pus deoparte din care să putem supravieţui o perioadă în care veniturile ori ne scad, ori dispar. Specialiştii spun că fondul de urgenţă ar trebui să acopere undeva între 3 şi 6 luni de supravieţuire.” 

    Creşte natalitatea după coronavirus şi vom avea o generaţie de „coronials”?
    Invitat: Romulus Oprica, sociolog, managing partner BrandBerry
    „Vom trece cu toţii prin criza de 40 de ani, indiferent de vârstă. De ce? Te gândeşti la ce ai făcut până acum, la ce este cu adevărat esenţial, la ce îţi place, ce vrei să faci, realizezi că nu eşti veşnic, că poţi să ai probleme serioase în orice clipă şi atunci îţi prioritizezi altfel acţiunile, relaţiile, aşteptările, dorinţele. Asta se întâmplă de fapt şi la vestita criză de 40 de ani, când zici: <<Am trecut de jumătatea vieţii, ce am făcut şi ce vreau să fac de acum încolo?>>. Nici nu mai eşti foarte atent să îi mulţumeşti pe toţi, să fii atent la ceilalţi şi atunci încerci să fii mai introspect.”

    Despre educaţie, turism şi antreprenoriat în vremuri de pandemie
    Invitat: Dragoş Anastasiu, preşedinte Grup Eurolines, parte din echipa Super Teach Romania
    „Eu am o investiţie în unul dintre cele mai izolate locuri ale României – în Delta Dunării, unde nu se ajunge decât cu barca, este un sat care acum 30 de ani avea 3.000 de locuitori, acum mai are vreo 500. Şcoala avea două clase de a opta de 30 de copii, acum toată şcoala, clasele 1-8, înseamnă 30 de copii. Nimeni nu m-a contactat să îmi vorbească despre nevoile lor. Mentalitatea Super Teacherului este să nu stea – să vină, să mă bată la cap, să bată la uşă, să îmi scoată donaţia cumva din buzunar. Am realizat şi că în Deltă pot face o clasă I de 15 copii cu un învăţător dedicat, să unesc prin internet mai multe comunităţi şi să fac asta prin Zoom, iar profesorul sau învăţătorul respectiv să se mute când şi când dintr-o localitate în alta. Descoperim şi oportunităţi la care eu nu mă gândisem înainte.”

    Unde vom mai merge în vacanţă după pandemie şi când vom putea reîncepe să călătorim?
    Invitat: Răzvan Pascu, consultant în turism, fondator Travel Communication
    „E dificil de făcut proiecţii în acest moment, dar cel puţin anul acesta vacanţele vor fi cumpărate de astăzi cu plecare peste trei zile sau peste o săptămână. Nu cred că cineva îşi va cumpăra vacanţe pentru august în mai sau iunie. Vacanţele exotice şi îndepărtate vor fi cât de cât mai puţin afectate fiindcă cei care le cumpără au venituri mai mari şi nu sunt ultimii bani pe care îi plăteau pe astfel de vacanţe, pe de altă parte, aceste vacanţe se vindeau pe un termen foarte îndelungat.”

    Cum se va schimba modul în care muncim după izolare?
    Invitat: Constantin Gîlcă, avocat specializat în dreptul muncii
    „Ce sens are să te duci să stai într-o clădire nou-nouţă, la birou, în 10-20 de metri pătraţi, când pe perioada zilei casa ta este goală? Un individ «consumă» două clădiri, ceea ce este un nonsens. De ce să faci drumuri când tu poţi să lucrezi de fapt de acasă, folosind spaţiul tău? Are sens să foloseşti o clădire cum sunt marile clădiri de birouri, pentru sute de milioane de lei care se consumă pe întreţinere, când tu poţi să lucrezi de acasă? Până la urmă casa ce a devenit? Casa a devenit un fel de hotel în care dormim şi atunci se va schimba paradigma, casa va deveni şi locul meu de muncă, ceea ce a fost înainte de perioada industrializării.”

    Cum vor arăta locurile în care ne vom petrece timpul liber după pandemie?
    Invitaţi: Sebastian Mîndroiu şi Radu Călin, fondatori PickTwo Studio
    „Restaurantele mici vor funcţiona relativ normal, aşa cum funcţionează şi acum, şi cred că va exista o creştere a activităţii pe segmentul de livrări la domiciliu. O problemă mai mare va fi la restaurantele de peste 40 de locuri, acolo vor exista pe termen lung o serie de măsuri care vor limita apropierea între persoane – fenomen care se întâmplă şi în China, inclusiv la nivelul de mese.”

    Care sunt problemele emoţionale cu care se confruntă angajaţii în perioada izolării?
    Invitat: Simona Chesăraicu, psiholog, facilitator mindfulness
    „A fost o ocazie pentru mulţi dintre noi să reflectăm la cum arată şi viaţa profesională, şi viaţa de familie, la ce e important, la ce nu e important, care sunt valorile după care ne-am ghidat, cât de mult am nevoie, cât de mult nu am nevoie – cu siguranţă am reflectat mulţi dintre noi, iar asta ne va duce la un fel nou de a ne raporta şi la muncă, şi la echipă, şi la ceea ce se întâmplă. Mai mult decât atât, creierul nostru a învăţat un model nou de funcţionare prin neuroplasticitate – a învăţat un model care nu exista până ieri şi dacă îl învăţ cu răbdare şi cu tehnică bună azi, el va funcţiona după un model nou. Ne putem învăţa şi dezvăţa de aproape orice, cel puţin aşa ne spun neuroştiinţele.”

    Ne mai întoarcem sau nu la birou?
    Invitaţi: Silvia Luican, sociolog şi fondator Izidata,  Nansi Lungu, lector universitar, specialist în psihologia consumatorului
    „Munca de acasă a fost percepută pozitiv, dar implică o serie de capcane. .”  

    Cum se va transforma piaţa muncii de la goana după talente a angajatorilor la goana după joburi a angajaţilor?
    Invitat: Dan Puică, CEO BestJobs
    „Suntem iarăşi în 2009 şi candidaţii vor fi dispuşi la sacrificii şi vor accepta situaţii pe care nu le-ar fi acceptat înainte de criză. Este ceva caracteristic unei perioade  de scădere economică care cu siguranţă se va vedea şi probabil dimensiunea sau impactul ei vor depinde de cât de mult durează această criză.” 

    Cum vor arăta cabinetele stomatologice la întoarcerea din izolare?
    Invitat: Ionuţ Leahu, fondator Dr. Leahu
    „A urmat o perioadă interesantă după 23 martie în care industria a închis complet totul – de ce spun interesantă, pentru că am rămas deschişi în cele şase oraşe în care suntem prezenţi şi am fost extrem de solicitaţi. Într-o lună şi jumătate am avut peste 6.000 de solicitări telefonice şi am tratat peste 1.500 de urgenţe efective – nu pot spune că ne-am relaxat total, ci activitatea a mers în antiteză cu ce facem noi – prevenţia.” 

  • Cu mască, dar deosebit

    Aşa se face că măştile au ajuns să se numere printre cel mai bine vândute accesorii de modă, pe alocuri stocurile chiar epuizându-se în ciuda preţului deloc neglijabil, cum ar fi cele de la casa Off-White, care costă
    95 de dolari bucata. La rândul său, scrie The Guardian, brandul newyorkez de modă Collina Strada vinde măşti viu colorate cu funde şi care sunt prevăzute cu spaţiu pentru filtru, la preţul de 100 de dolari. La fiecare astfel de produs vândut, firma promite să doneze cinci măşti unor angajaţi din sistemul de sănătate. Unii creatori de modă, cum e londonezul Christopher Kane, au preferat să trimită doritorilor materiale frumos colorate şi tipare de confecţionare de măşti.

  • Viaţă de regizor de teatru în izolare: „Mi-am închis ferestre, mi-am deschis uşi, am schimbat ritmul nebun cu tihna, mi-am testat imaginaţia şi umorul, mi-am reamintit că nu există imposibil”

    (credit foto: Alexandra Mercurian)

    Când a început perioada de autoizolare, la jumătatea lunii martie, regizorul Chris Simion era în plin turneu cu spectacolele „Oscar şi Tanti Roz” de la Teatrul Bulandra şi „Cu ce vă servesc?”, producţie independentă Griviţa 53. Le-a amânat pentru toamnă, în speranţa că îşi vor putea relua activitatea. Totodată, se pregătea să deschidă oficial noul spaţiu de joc, sala The Institute by Griviţa 53, un spaţiu pop up pe Ştirbei Vodă 104-106 unde şi-au propus să joace până când vor construi teatrul independent ce îşi va avea casa, aşa cum îi spune şi numele, la adresa Griviţa 53. A pus o pauză tuturor acestor proiecte, iar creativitatea din zona teatrală s-a mutat în proiecte de altă natură. „În autoizolare am scris, am lucrat la romanul care închide trilogia începută cu ani în urmă. Primul volum a fost «Ce ne spunem când nu ne vorbim», apoi a urmat «40 de zile», iar acum lucrez la ultimul, «Ce n-am putut uita»”, îşi descrie regizoarea Chris Simion activitatea.

    Cât priveşte teatrul – definiţia ei despre acesta este legată de prezenţa unei audienţe. „Teatrul există de la cel puţin un spectator în sus. Teatrul nu există altfel, nu are valoare. Lipsa de activitate cu publicul înseamnă daune: sufleteşti şi financiare. Poate că abia acum, când te simţi gol fără teatru (atât ca şi creator, cât şi ca spectator) îi realizezi importanţa”, crede Chris Simion. Ea observă că mulţi dintre colegii ei de breaslă „se desfăşoară” în mediul online, însă este de părere ca acest substitut nu are nicio legătură cu teatrul viu, concret. „Este doar o pseudoexperienţă, necesară şi binevenită ca joacă, dar atât. N-am văzut încă nimic făcut profesionist. Teatru online nu s-a făcut încă în România, dar se poate face. Şi teatru TV se face, de ce nu s-ar începe şi teatrul online? Chiar ar avea mult mai multă libertate decât TV-ul.” Or, crede regizoarea, aceasta s-ar traduce printr-un proiect gândit în formula online şi nu neapărat pornit din situaţia creată de pandemie care constrânge, ci să fie justificat şi artistic.

    „Efervescenţa asta de pe net era inevitabilă. Oamenii s-au desfăşurat cum au putut, au făcut ce le-a trecut prin cap să supravieţuiască şi să rămână întregi la cap. Nu poţi judeca perioada asta. E tolerată. E îngăduită. Sunt colegi care nu au avut nicio problemă cu izolarea, dimpotrivă, s-au bucurat de ea. Şi alţii care au făcut depresie sau au scos din ei ce era mai umbrit. Ne cunoaştem şi ne definim în situaţii limită, habar nu avem cum reacţionăm nefiind în situaţie. Aşa că nu poţi comenta reacţiile unuia comparându-le cu ale altuia. Fiecare a fost cum a fost, a făcut ce a făcut să nu înnebunească şi să-şi gestioneze emoţiile”, descrie ea reacţiile care s-au născut în această perioadă.

    Semnificaţia economică a pauzei luate de lumea spectacolelor este rezumată simplu de Chris Simion: „Nu joci, nu ai spectacole. Nu ai spectacole, nu câştigi”. Totuşi, în România, lumea celor din teatru se împarte în două categorii: cei angajaţi, cu salariu, şi cei care au contracte de colaborare. Cei care suferă cel mai mult sunt artiştii independenţi, care nu sunt apăraţi legislativ, ca în alte ţări. Şi printre ei se numără şi Chris Simion. Nu este angajata niciunui teatru, lucrează pe contract temporar, cât timp regizează un spectacol. Din rândul celor care sunt în aceeaşi situaţie, observă că unii au mai avut rezerve financiare, dar cei mai mulţi, nu. „Nu ştiu niciun caz care să ajungă pe stradă sau să fie muritor de foame, căci te mai ajută părinţii, colegii, prietenii dar asta nu e normal. Trebuie schimbat sistemul, trebuie schimbată legea în aşa fel încât parte din bugetul alocat culturii să fie direcţionat către ONG-uri cu activităţi culturale şi artişti independenţi”, crede regizorul. Ce se va întâmpla dacă nu se vor deschide teatrele? „Vom exista pe online, în formule estetice mai mult sau mai puţin contestate. Dacă se vor deschide şi vom fi obligaţi să păstrăm distanţarea socială vom juca probabil numai Beckett şi commedia dell’arte, cu măşti pe faţă.”

    Dincolo de proiectele artistice, Chris Simion se înscrie şi în zona antreprenoriatului cultural, fiind iniţiatoarea proiectului Griviţa 53, un teatru independent în care ar urma să joace mai ales reprezentanţi ai noilor generaţii de actori. A pornit cu banii rezultaţi din vânzarea casei bunicii sale, iar apoi a continuat proiectul bazându-se pe strângeri de fonduri. Or şi la acest capitol a trebuit să pună o pauză. „Noi în mai am fi vrut să mai facem o campanie de strângere de fonduri şi în vară să dăm drumul la şantier. Mai avem nevoie de 250.000 de euro ca să dăm drumul la lucrare. Vom amâna tot demersul. În funcţie de noile măsuri care se vor lua, vom decide cât amânăm. În martie şi aprilie, era absurd ca noi să cerem bani să construim un teatru, în timp ce oamenii nu aveau echipamente medicale de bază. Dar toate la vremea lor. Căci nu vom rămâne la nesfârşit în starea asta şi cu răbdare se va naşte şi acest teatru care va întoarce multă bucurie celor care-l construiesc şi au nevoie de el”, spune Chris Simion.

    Lecţiile acestei stări de izolare – atipice poate mai mult pentru cei care trăiesc din munca în faţa unui public – au ajutat-o să se afle printre cei care ies pe plus din această perioadă: „Am stat cu mine, mi-am închis ferestre, mi-am deschis uşi, am schimbat ritmul nebun cu tihna, mi-am testat imaginaţia şi umorul, mi-am reamintit că nu există imposibil, că poţi orice dacă vrei, poţi face ceea ce nu credeai vreodată că eşti în stare. Izolarea asta m-a făcut să -mi dau jos «papucii de casă», să ies din confort şi să mă simt provocată, vie”. Iar pierderile se văd atât în ceea ce îi priveşte pe cei care alcătuiesc industria, cât şi pe „consumatorii” de cultură:

    „La fel ca în orice industrie, şi în a noastră sunt pierderi. Unii spectatori şi-au luat banii înapoi, alţii aşteaptă reprogramarea spectacolelor. Organizatorii care au închiriat săli, care au investit în promovare, au pierdut, sunt bani care nu au cum să fie recuperaţi. Unele spectacole online sunt monetizate, ca să ai acces la vizionare, plăteşti. Repet, teatrul făcut pe net nu are legătură cu cel din sala, oricât de bine ar fi filmat, deşi ce am văzut până în prezent e discutabil, chiar defavorizează. Este ca şi cum ai avea de ales între o floare de plastic, şi una naturală. nu le poţi compara, nu?”