BusinessMagazin

Tag: vedere

  • Cea mai bună educaţie financiară este luarea unui credit

    Până acum, nu am întâlnit niciun bancher care lucrează în România şi care să pună problema puţin invers, respectiv de ce băncile au dat credite celor care nu au educaţie financiară.

    Sau de ce băncile au vândut credite în franci elveţieni şi chiar în euro celor care nu au educaţie financiară şi care nu au înţeles la ce risc valutar se expun în cazul în care cursul valutar al francului elveţian sau al euro în raport cu leul creşte.

    În 2005, câteva bănci din România, deţinute de străini, au început să vândă credite în franci elveţieni şi apoi în euro, pentru ca românii să se încadreze în condiţiile de creditare, având în vedere că la împrumuturile în lei, mai scumpe, nu îndeplineau parametrii.

    Deci bancherii au făcut produse bancare speciale pentru acest lucru, vânzându-le apoi clienţilor, pe care îi caracterizează ca fiind fără educaţie financiară.

    În încercarea de a îmbunătăţi relaţia cu clienţii, deteriorată major în criză, băncile au început diverse programe de educaţie financiară: le explică mai mult clienţilor ce înseamnă un credit, la ce riscuri se expun dacă lucrurile în economie şi în viaţa lor se înrăutăţesc, încearcă se le explice cum se gestionează un buget al familiei, le oferă mai multe variante de împrumut etc.

    Toate aceste demersuri sunt binevenite, chiar dacă acest lucru ar fi trebuit să fie făcut de la începutul anilor 2000, atunci când a început procesul de creditare a persoanelor fizice.

    Indiferent ce ar face fiecare, cea mai bună educaţie financiară pentru un client o reprezintă, paradoxal, luarea unui credit. Până atunci, aproape nimeni nu este interesat de educaţie financiară, nu se uită la dobânzi, nu se uită la evoluţia cursului valutar din perspectiva influenţării ratei de plătit, nu-şi pune problema impactului aspura soldului a creşterii cursului valutar la un împrumut în valută, nu numai asupra ratei lunare.

    Până când nu iei un credit, nu-ţi pui problema preţului unui apartament pe metru pătrat, nu întrebi în dreapta şi în stânga de alte preţuri. În perioada de boom, nimeni nu se uita la aceşti parametri, nimeni nu-şi punea problema că un metru pătrat în Bucureşti ajunsese ca în Viena sau în Berlin, în condiţiile în care salariile erau de trei ori mai mici.

    Atât timp cât banca îţi dădea credit cu toate mâinile, ca să iei un apartament cu două camere de 60 de metri pătraţi cu 80.000 – 100.000 de euro în Bucureşti, în Militari, nu-ţi puneai întrebări existenţiale privind viitorul, respectiv ce se întâmplă dacă francul sau euro creşte (banca spunea că francul elveţian este cea mai stabilă monedă), dacă salariul scade şi rămâi fără job, dacă preţul apartamentului se reduce.

    Banca lucra pentru tine, fiind mai educată şi mai responsabilă cu clienţii, aşa că lăsai pe seama ei toate aceste răspunsuri.

    Când toate aceste lucruri s-au întâmplat, lumea a început să pună întrebări, să calculeze metru pătrat versus metru pătrat în alte ţări versus salariile din alte ţări comparativ cu cel primit în România. Toţi au aflat ce este Euribor sau Robor, toată lumea a devenit expertă în preţul apartamentelor versus puterea de cumpărare, toţi au început să se uite la fiecare leu plătit din salariu, leasingul auto a devenit dintr-o dată costisitor la BMW‑ul luat, salariul lunar în lei a devenit dintr-o dată prea mic pentru necesarul lunar odată cu creşterea ratei în lei.

    Uitaţi-vă cât de experţi aţi devenit în informaţii, date financiare şi imobiliare, în cele mai bune oferte de pe piaţă începând de la haine până la baxul de apă, în DAE şi preţ pe metrul pătrat la apartament, în preţurile la maşini, în cele mai ieftine vacanţe, în cele mai ieftine bilete de avion pentru vacanţă, astfel încât să economiseşti 25-50 de euro, în oferte de job versus compania care ar vrea să vă angajeze (dacă nu poate să-mi plătească salariul şi peste un an?), în bârfele legate de viaţa companiilor astfel încât să nu vă treziţi că lucraţi la o firmă în insolvenţă etc.

    Dintr-o dată Isărescu a devenit mai interesant, ce face cu cursul, ce face cu dobânzile, toate declaraţiile şi informaţiile oferite de avocatul Gheorghe Piperea sau deputatul Daniel Zamfir (iniţiatorii legii dării în plată şi a conversiei creditelor în franci elveţieni la cursul istoric) erau citite de trei ori, toţi cei afectaţi de creşterea ratei au început să-şi studieze contractele de credit, toată lumea a început să citească legile ca să găsească articole pe baza cărora să dea banca în judecată pentru că au fost înşelaţi prin reclamă mincinoasă etc.

    Dintr-o dată, multă lume a început să prefere stabilitatea unui job în care salariul intră la timp în locul unor oferte care la prima vedere sunt de nerefuzat.

    Dintr-o dată, sticla de vin luată la restaurant pe cardul de credit a devenit foarte scumpă.

    Dintr-o dată, nu mai lăsaţi bacşiş „fără număr“, ca un nabab, ci ca un neamţ.

    Dintr-odată, economisirea la bancă pentru a avea bani în cazul în care mai vine o altă criză a devenit o necesitate, chiar dacă dobânzile sunt mici, mici.

    Dintr-o dată, plata accelarată a creditului a devenit o prioritate, dacă există surse disponibile pentru acest lucru.

    Dacă nu aţi fi avut un credit, dacă nu aţi fi avut aceste probleme, nici nu v-aţi fi gândit la educaţie financiară, care până la urmă înseamnă, simplist vorbind: ce pot să-mi permit, la ce cost, uitându-mă la condiţiile actuale. Dar, mai ales, înseamnă să vă puneţi problema: dacă se întâmplă aceste lucruri – creşterea cursului, creşterea dobânzilor, pierderea jobului, tăierea salariului, scăderea preţului apartamentului, apariţia unui copil etc. – mai pot să plătesc?

  • Oraşul din România unde se trăieşte cel mai rău şi ce cartier din Bucureşti este considerat cel mai prost

    Oraşele desemnate ca fiind cele mai dezavantajoase din punct de vedere al costului vieţii sunt Reşiţa, Alexandria, Vaslui, Focşani, Piatra-Neamţ, Satu-Mare, Tulcea, Călăraşi, Botoşani şi Brăila, potrivitunui studiu realizat de platforma de imobiliare Storia.ro şi agenţia D&D Research. 

    La polul opus, Braşov a fost desemnat ca fiind centrul urban cu cel mai avantajos cost al vieţii din România, urmat de oraşele Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Piteşti, Timişoara, Târgu Mureş, Craiova, Bucureşti şi Iaşi. 

    La nivel de regiuni istorice, Transilvania este considerată zona cu cel mai avantajos cost al vieţii, fiind urmată de Bucureşti şi Ilfov, Oltenia şi Banat. Moldova, Dobrogea şi Muntenia au obţinut cel mai mic scor.

    Bucureştiul a fost evaluat de către localnici ca fiind pe locul 9 în top 10 cele mai avantajoase oraşe din ţară din punct de vedere al costului vieţii.

    În clasament, peste 15.000 de bucureşteni au desemnat cartierul Titan ca având cel mai avantajos cost al vieţii, urmat de zonele Sălăjan, Balta Albă, Brâncoveanu şi Baba Novac. La distanţe mici se clasează cartierele Aviaţiei, Tineretului, Băneasa şi Drumul Taberei, iar la coada clasamentului se găsesc zonele 1 Mai, Vitan, Obor, Ferentari şi Lujerului.

    La nivel de cartier, Grigorescu (Cluj-Napoca), Titan (Bucureşti), Gavana 3 (Piteşti), Răcădău (Braşov) şi Soarelui (Timişoara) au fost în topul preferinţelor românilor care au participat la studiu. Ultimele poziţii, cu cel mai dezavantajos cost al vieţii perceput, sunt ocupate de Bereasca (Ploieşti), Periferie (Botoşani), Calea Caransebeşului (Reşiţa), Feneziu (Baia Mare) şi 1 Mai (Alexandria).

    „Costul general al vieţii reprezintă percepţia pe care o au oamenii despre cât de scumpă este viaţa în oraşul în care locuiesc. El înglobează de regulă cheltuielile de zi cu zi, precum coşul de alimente, utilităţile, plata pentru bunurile şi serviciile necesare traiului obişnuit. Pe de altă parte, percepţia despre costul general al vieţii este influenţată şi de beneficiile oferite de traiul într-un anumit oraş. Spre exemplu, un cost al vieţii care pare la prima vedere mai neavantajos, poate fi perceput de către oameni ca fiind mai avantajos în condiţiile în care aceştia simt că au parte de alte beneficii arondate calităţii vieţii. De exemplu, o zonă mai scumpă poate fi şi în acelaşi timp mai sigură, modernă sau mai <verde>”, explică Vlad Tureanu, Partener şi Quantitative Research Director în cadrul D&D Research.

    Pentru realizarea clasamentului, participanţii studiului au fost invitaţi să evalueze oraşele şi cartierele în care locuiesc din punctul de vedere al costului vieţii, pe o scală de la 1 la 5, unde 1 este foarte rău, iar 5 este foarte bine. Doar menţiunile care au primit cel puţin 100 de răspunsuri au fost incluse în clasamentul final.

    „În general, există o corelatie strânsă între costul general al vieţii si nivelul de dezvoltare al unui oras din punct de vedere imobiliar. Jucătorii imobiliari cu experienţă iau în calcul aspectele economice şi costul general al vieţii atunci când îşi planifică proiectele şi ofertele. Aceste criterii se pot observa în cazul centrelor urbane importante precum Braşov, Cluj-Napoca sau Timişoara, oraşe care au avut o viteză de dezvoltare sporită în ultimii ani şi unde tendinţa de dezvoltare imobiliară a fost din ce în ce mai pronunţată. În aceeasi măsură, în zonele cu o percepţie pozitivă asupra costului vieţii în acest moment am putea fi martorii unei continuări a acestei direcţii, atât în ceea ce priveşte preţurile, cât şi numărul de locuinţe noi construite.”,  menţionează Sorin Bălan, Head of Storia.ro şi OLX.ro Real Estate.

    Braşovenii consideră Răcădău, Avantgarden şi Noua ca fiind cartierele cu cel mai bun cost al vieţii. Pe ultimele trei poziţii se află Bartolomeu, Calea Bucureşti şi Braşovul Vechi.

    În Cluj-Napoca, cartierele cu cel mai avantajos cost al vieţii sunt Grigorescu, Gheorghieni şi Zorilor, iar zonele Mărăşti, Calea Turzii şi Iris ocupă ultimele 3 locuri.

    Pentru orădeni, cartierele din fruntea clasamentului sunt Centru Civic, Nufărul şi Rogerius, iar cele mai dezavantajoase din punct de vedere al costului vieţii sunt Calea Clujului, Dacia şi Decebal.

    În oraşul Sibiu, pe primele poziţii se clasează cartierele Ştrand, Valea Aurie şi Hipodrom 3, la final găsindu-se Lazaret, Vasile Aaron şi Turnişor.

    Piteştenii au ales Gavana 3, Central şi Prudu ca fiind cartierele cu cel mai avantajos cost la vieţii, iar Exerciţiu, Big-Başcov şi Războieni sunt cele mai neavantajoase.

    Pentru Timişoara, cartierele Soarelui, Dacia şi Banat sunt în fruntea clasamentului. La polul opus se află zonele Aradului, Freidorf şi Buziaşului. 

  • Oraşul din România unde se trăieşte cel mai bine. Bucureşti, doar pe locul 9 în clasament

    Braşov a fost desemnat ca fiind centrul urban cu cel mai avantajos cost al vieţii din România, potrivit unui studiu realizat de platforma de imobiliare Storia.ro şi agenţia D&D Research. 

    Clasamentul continuă cu oraşele Cluj-Napoca, Oradea, Sibiu, Piteşti, Timişoara, Târgu Mureş, Craiova, Bucureşti şi Iaşi. La polul opus, oraşele desemnate ca fiind cele mai dezavantajoase din punct de vedere al costului vieţii sunt Reşiţa, Alexandria, Vaslui, Focşani, Piatra-Neamţ, Satu-Mare, Tulcea, Călăraşi, Botoşani şi Brăila.

    La nivel de regiuni istorice, Transilvania este considerată zona cu cel mai avantajos cost al vieţii, fiind urmată de Bucureşti şi Ilfov, Oltenia şi Banat. Moldova, Dobrogea şi Muntenia au obţinut cel mai mic scor.

    La nivel de cartier, Grigorescu (Cluj-Napoca), Titan (Bucureşti), Gavana 3 (Piteşti), Răcădău (Braşov) şi Soarelui (Timişoara) au fost în topul preferinţelor românilor care au participat la studiu. Ultimele poziţii, cu cel mai dezavantajos cost al vieţii perceput, sunt ocupate de Bereasca (Ploieşti), Periferie (Botoşani), Calea Caransebeşului (Reşiţa), Feneziu (Baia Mare) şi 1 Mai (Alexandria).

    „Costul general al vieţii reprezintă percepţia pe care o au oamenii despre cât de scumpă este viaţa în oraşul în care locuiesc. El înglobează de regulă cheltuielile de zi cu zi, precum coşul de alimente, utilităţile, plata pentru bunurile şi serviciile necesare traiului obişnuit. Pe de altă parte, percepţia despre costul general al vieţii este influenţată şi de beneficiile oferite de traiul într-un anumit oraş. Spre exemplu, un cost al vieţii care pare la prima vedere mai neavantajos, poate fi perceput de către oameni ca fiind mai avantajos în condiţiile în care aceştia simt că au parte de alte beneficii arondate calităţii vieţii. De exemplu, o zonă mai scumpă poate fi şi în acelaşi timp mai sigură, modernă sau mai <verde>”, explică Vlad Tureanu, Partener şi Quantitative Research Director în cadrul D&D Research.

    Pentru realizarea clasamentului, participanţii studiului au fost invitaţi să evalueze oraşele şi cartierele în care locuiesc din punctul de vedere al costului vieţii, pe o scală de la 1 la 5, unde 1 este foarte rău, iar 5 este foarte bine. Doar menţiunile care au primit cel puţin 100 de răspunsuri au fost incluse în clasamentul final.

    „În general, există o corelatie strânsă între costul general al vieţii si nivelul de dezvoltare al unui oras din punct de vedere imobiliar. Jucătorii imobiliari cu experienţă iau în calcul aspectele economice şi costul general al vieţii atunci când îşi planifică proiectele şi ofertele. Aceste criterii se pot observa în cazul centrelor urbane importante precum Braşov, Cluj-Napoca sau Timişoara, oraşe care au avut o viteză de dezvoltare sporită în ultimii ani şi unde tendinţa de dezvoltare imobiliară a fost din ce în ce mai pronunţată. În aceeasi măsură, în zonele cu o percepţie pozitivă asupra costului vieţii în acest moment am putea fi martorii unei continuări a acestei direcţii, atât în ceea ce priveşte preţurile, cât şi numărul de locuinţe noi construite.”,  menţionează Sorin Bălan, Head of Storia.ro şi OLX.ro Real Estate.

    Bucureşti, pe locul 9 în clasament

    Bucureştiul a fost evaluat de către localnici ca fiind pe locul 9 în top 10 cele mai avantajoase oraşe din ţară din punct de vedere al costului vieţii. În clasament, peste 15.000 de bucureşteni au desemnat cartierul Titan ca având cel mai avantajos cost al vieţii, urmat de zonele Sălăjan, Balta Albă, Brâncoveanu şi Baba Novac. La distanţe mici se clasează cartierele Aviaţiei, Tineretului, Băneasa şi Drumul Taberei, iar la coada clasamentului se găsesc zonele 1 Mai, Vitan, Obor, Ferentari şi Lujerului.

    Braşovenii consideră Răcădău, Avantgarden şi Noua ca fiind cartierele cu cel mai bun cost al vieţii. Pe ultimele trei poziţii se află Bartolomeu, Calea Bucureşti şi Braşovul Vechi.

    În Cluj-Napoca, cartierele cu cel mai avantajos cost al vieţii sunt Grigorescu, Gheorghieni şi Zorilor, iar zonele Mărăşti, Calea Turzii şi Iris ocupă ultimele 3 locuri.

    Pentru orădeni, cartierele din fruntea clasamentului sunt Centru Civic, Nufărul şi Rogerius, iar cele mai dezavantajoase din punct de vedere al costului vieţii sunt Calea Clujului, Dacia şi Decebal.

    În oraşul Sibiu, pe primele poziţii se clasează cartierele Ştrand, Valea Aurie şi Hipodrom 3, la final găsindu-se Lazaret, Vasile Aaron şi Turnişor.

    Piteştenii au ales Gavana 3, Central şi Prudu ca fiind cartierele cu cel mai avantajos cost la vieţii, iar Exerciţiu, Big-Başcov şi Războieni sunt cele mai neavantajoase.

    Pentru Timişoara, cartierele Soarelui, Dacia şi Banat sunt în fruntea clasamentului. La polul opus se află zonele Aradului, Freidorf şi Buziaşului. 

  • Cum a reuşit un antrepenor să cumpere un întreg oraş cu doar 7 milioane

    Din 1982, oraşul Kitsault este nelocuit, însă iluminatul public este mereu deschis, iar pomii sunt mereu aranjaţi, iar peluzele sunt tunse. În oraş există centre comerciale, restaurante, bănci, baruri şi teatre. 

    Planul de construcţie al oraşului a atras în zonă meşteri, ingineri şi investitori. Au fost construite peste 100 de case, duplexuri şi 7 blocuri cu aproximativ 200 de apartamente. De asemenea, în oraş a fost construit un spital modern, un centru comercial, restaurante, bănci, piscine, librării şi teatre. 

    La 18 luni după ce primele familii s-au mutat în locuinţe, piaţa de molibden a căzut, mina s-a închis şi oamenii au început să plece din oraş. 

    În 2005, antreprenorul Krishnan Suthanthiran a cumpărat oraşul pentru 7 milioane de dolari şi a început să investească bani în întreţinerea lui.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Cele 5 capcane de sub capotele maşinilor second hand

    Iată cele 5 probleme pe care trebuie să le aveţi în vedere pentru a nu fi păcăliţi de samsarii de maşini rulate. Pentru că achiziţionarea unui model second-hand poate da bătăi de cap multora, ne-am gândit că nu ar strica o listă care să puncteze câteva aspecte vitale de luat în seamă înainte de a bate palma cu vânzătorul.

    IATĂ AICI LISTA CU CELE 5 CAPCANE DE SUB CAPOTELE MAŞINILOR SECOND HAND

  • Afacerea deszăpezirea: cum primesc firmele bani pentru a strânge zăpada chiar şi atunci când nu ninge

    În sectorul 1 serviciul de deszăpezire şi salubrizare este asigurat, încă din vara anului 2008, de către compania Romprest, iar contractul de deszăpezire şi salubrizare a fost atribuit în urma unei licitaţii. Potrivit reprezentanţilor primăriei, criteriul de atribuire a contractului a fost oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, factorii de evaluare fiind preţul ofertei şi caracteristicile tehnice.

    ”Având în vedere că la nivelul Sectorului 1 nu există un contract destinat în exclusivitate serviciilor de deszăpezire, acestea făcând obiectul ”Contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativă a Sectorului 1 Bucureşti” alături de celelalte servicii menite să asigure serviciul de salubrizare în aria administrativă a Sectorului 1, serviciile de deszăpezire sunt facturate şi decontate ca urmare a operaţiunilor prestate”, explică reprezentanţii primăriei.

    Potrivit Serviciului Contabilitate din cadrul Primăriei Sectorul 1, contravaloarea serviciilor de deszăpezire pentru perioada 15.11.2016-31.12.2016 este de peste 1,4 milioane de lei, reprezentând ore de aşteptare şi ore de acţiune utilaje. La momentul solicitării (în ianuarie 20117), primăria nu a putut oferi detalii referitoare la costurile din perioada în care a nins în Capitală.

    În ceea ce priveşte sectorul 4, firmele care asigură deszăpezirea în cadrul acestuia în sezonul de iarnă 2016-2017 sunt REBU şi ADP4, societate aflată în subordinea Consiliului Local Sector 4.

    Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii Primăriei sectorului 4,  REBU este operatorul de salubrizare, care în baza unui contract încheiat în 1997  este autorizat să desfăşoare şi activităţile de deszăpezire, care presupun operaţiuni de pluguire, de îndepărtare mecanizată, de transport şi de depozitare a zăpezii precum şi operaţiuni  de combatere polei/ împrăştiere material antiderapant ( sare/ clorură de sodiu cu inhibitor de coroziune) pe arterele de circulaţie, pe trecerile de pietoni, în staţiile de tramvai, în staţiile RATB

    ADP4 a participat la acţiunile de deszăpezire în baza unui contract privind delegarea gestiunii serviciului de administrare a domeniului public şi privat din Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, încheiat în 2016. ADP4 are roluri îndepărtarea mecanizată a zăpezii, combaterea poleiului/ împrăştiere material antiderapant ( sare/ clorură de sodiu cu inhibitor de coroziune) de pe aleile din parcări, din locurile de joacă şi din zonele verzi amenajate.

    Reprezentanţii primăriilor spun că pentru acţiunile de deszăpezire din sezonul de iarnă 2016-2017 nu a fost alocat un buget anume. Bugetarea acestei acţiuni se angajează, de regulă, în limita a 1/12 din prevederile anului precedent, conform art.40 alin. (1) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale

    ”Calculul sumelor de plată generate de activităţile  de deszăpezire pentru  sezonul de iarnă 2016-2017 nu este finalizat, având în vedere că suntem încă în lunile de iarnă. Plăţile vor viza doar operaţiunile prestate şi se vor face în funcţie de activităţile efectuate în teren şi de resursele folosite, conform termenilor contractuali în vigoare”, spun reprezentanţii Primăriei sectorului 4.

     

     

     

  • Afacerea deszăpezirea: cum primesc firmele bani pentru a strânge zăpada chiar şi atunci când nu ninge

    În sectorul 1 serviciul de deszăpezire şi salubrizare este asigurat, încă din vara anului 2008, de către compania Romprest, iar contractul de deszăpezire şi salubrizare a fost atribuit în urma unei licitaţii. Potrivit reprezentanţilor primăriei, criteriul de atribuire a contractului a fost oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, factorii de evaluare fiind preţul ofertei şi caracteristicile tehnice.

    ”Având în vedere că la nivelul Sectorului 1 nu există un contract destinat în exclusivitate serviciilor de deszăpezire, acestea făcând obiectul ”Contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativă a Sectorului 1 Bucureşti” alături de celelalte servicii menite să asigure serviciul de salubrizare în aria administrativă a Sectorului 1, serviciile de deszăpezire sunt facturate şi decontate ca urmare a operaţiunilor prestate”, explică reprezentanţii primăriei.

    Potrivit Serviciului Contabilitate din cadrul Primăriei Sectorul 1, contravaloarea serviciilor de deszăpezire pentru perioada 15.11.2016-31.12.2016 este de peste 1,4 milioane de lei, reprezentând ore de aşteptare şi ore de acţiune utilaje. La momentul solicitării (în ianuarie 20117), primăria nu a putut oferi detalii referitoare la costurile din perioada în care a nins în Capitală.

    În ceea ce priveşte sectorul 4, firmele care asigură deszăpezirea în cadrul acestuia în sezonul de iarnă 2016-2017 sunt REBU şi ADP4, societate aflată în subordinea Consiliului Local Sector 4.

    Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii Primăriei sectorului 4,  REBU este operatorul de salubrizare, care în baza unui contract încheiat în 1997  este autorizat să desfăşoare şi activităţile de deszăpezire, care presupun operaţiuni de pluguire, de îndepărtare mecanizată, de transport şi de depozitare a zăpezii precum şi operaţiuni  de combatere polei/ împrăştiere material antiderapant ( sare/ clorură de sodiu cu inhibitor de coroziune) pe arterele de circulaţie, pe trecerile de pietoni, în staţiile de tramvai, în staţiile RATB

    ADP4 a participat la acţiunile de deszăpezire în baza unui contract privind delegarea gestiunii serviciului de administrare a domeniului public şi privat din Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, încheiat în 2016. ADP4 are roluri îndepărtarea mecanizată a zăpezii, combaterea poleiului/ împrăştiere material antiderapant ( sare/ clorură de sodiu cu inhibitor de coroziune) de pe aleile din parcări, din locurile de joacă şi din zonele verzi amenajate.

    Reprezentanţii primăriilor spun că pentru acţiunile de deszăpezire din sezonul de iarnă 2016-2017 nu a fost alocat un buget anume. Bugetarea acestei acţiuni se angajează, de regulă, în limita a 1/12 din prevederile anului precedent, conform art.40 alin. (1) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale

    ”Calculul sumelor de plată generate de activităţile  de deszăpezire pentru  sezonul de iarnă 2016-2017 nu este finalizat, având în vedere că suntem încă în lunile de iarnă. Plăţile vor viza doar operaţiunile prestate şi se vor face în funcţie de activităţile efectuate în teren şi de resursele folosite, conform termenilor contractuali în vigoare”, spun reprezentanţii Primăriei sectorului 4.

     

     

     

  • Afacerea deszăpezirea: cum primesc firmele bani pentru a strânge zăpada chiar şi atunci când nu ninge

    În sectorul 1 serviciul de deszăpezire şi salubrizare este asigurat, încă din vara anului 2008, de către compania Romprest, iar contractul de deszăpezire şi salubrizare a fost atribuit în urma unei licitaţii. Potrivit reprezentanţilor primăriei, criteriul de atribuire a contractului a fost oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, factorii de evaluare fiind preţul ofertei şi caracteristicile tehnice.

    ”Având în vedere că la nivelul Sectorului 1 nu există un contract destinat în exclusivitate serviciilor de deszăpezire, acestea făcând obiectul ”Contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativă a Sectorului 1 Bucureşti” alături de celelalte servicii menite să asigure serviciul de salubrizare în aria administrativă a Sectorului 1, serviciile de deszăpezire sunt facturate şi decontate ca urmare a operaţiunilor prestate”, explică reprezentanţii primăriei.

    Potrivit Serviciului Contabilitate din cadrul Primăriei Sectorul 1, contravaloarea serviciilor de deszăpezire pentru perioada 15.11.2016-31.12.2016 este de peste 1,4 milioane de lei, reprezentând ore de aşteptare şi ore de acţiune utilaje. La momentul solicitării (în ianuarie 20117), primăria nu a putut oferi detalii referitoare la costurile din perioada în care a nins în Capitală.

    În ceea ce priveşte sectorul 4, firmele care asigură deszăpezirea în cadrul acestuia în sezonul de iarnă 2016-2017 sunt REBU şi ADP4, societate aflată în subordinea Consiliului Local Sector 4.

    Potrivit informaţiilor trimise de reprezentanţii Primăriei sectorului 4,  REBU este operatorul de salubrizare, care în baza unui contract încheiat în 1997  este autorizat să desfăşoare şi activităţile de deszăpezire, care presupun operaţiuni de pluguire, de îndepărtare mecanizată, de transport şi de depozitare a zăpezii precum şi operaţiuni  de combatere polei/ împrăştiere material antiderapant ( sare/ clorură de sodiu cu inhibitor de coroziune) pe arterele de circulaţie, pe trecerile de pietoni, în staţiile de tramvai, în staţiile RATB

    ADP4 a participat la acţiunile de deszăpezire în baza unui contract privind delegarea gestiunii serviciului de administrare a domeniului public şi privat din Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, încheiat în 2016. ADP4 are roluri îndepărtarea mecanizată a zăpezii, combaterea poleiului/ împrăştiere material antiderapant ( sare/ clorură de sodiu cu inhibitor de coroziune) de pe aleile din parcări, din locurile de joacă şi din zonele verzi amenajate.

    Reprezentanţii primăriilor spun că pentru acţiunile de deszăpezire din sezonul de iarnă 2016-2017 nu a fost alocat un buget anume. Bugetarea acestei acţiuni se angajează, de regulă, în limita a 1/12 din prevederile anului precedent, conform art.40 alin. (1) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale

    ”Calculul sumelor de plată generate de activităţile  de deszăpezire pentru  sezonul de iarnă 2016-2017 nu este finalizat, având în vedere că suntem încă în lunile de iarnă. Plăţile vor viza doar operaţiunile prestate şi se vor face în funcţie de activităţile efectuate în teren şi de resursele folosite, conform termenilor contractuali în vigoare”, spun reprezentanţii Primăriei sectorului 4.

     

     

     

  • Gadget Review: Telefonul multifuncţional – VIDEOREVIEW

    Smartphone-ul modular ar fi trebuit să fie un telefon căruia utilizatorul îi putea schimba când voia camera foto, bateria sau ecranul, în funcţie de ce nevoi avea. Lenovo a dezvoltat un telefon care ne aduce aminte de această tehnologie prin dezvoltarea modulelor Moto. Moto Mods sunt produse ce, pur şi simplu, se lipesc de telefon (magneţi şi puţină magie) şi îmbunătăţesc un aspect al telefonului – fie camera, fie autonomia bateriei sau sunetul.

    Moto Z este un smartphone Android cu aer de iOS ce m-a surprins plăcut, iar faptul că-i poţi adăuga module îi aduce un plus de savoare. Telefonul este arătos, fiind construit după tendinţele actuale de design: este realizat din oţel şi alte metale, are colţurile rounjite, butoane minimale pentru volum şi pornire; are un singur port, deoarece şi chinezii de la Lenovo au urmat tendinţa pornită de Apple, renunţând la jackul pentru căştile audio.

    Telefonul are o construcţie premium, e plăcut de ţinut în mână şi fin la atingere, iar cadrul mare şi rotund din jurul camerei foto îi dă un aer retro. Pentru că este un telefon compatibil cu modurile Moto, Moto Z are pe spate câţiva pini vizibili ce trebuie protejaţi cu o carcasă sau cu un modul. Smartphone-ul vine cu o carcasă din plastic, care oferă aderenţă, însă nu este la fel de aspectuoasă. Vestea bună este că utilizatorii pot comanda şi alte carcase, mai pe placul lor. Cu toate că Moto Z este realizat din metal, telefonul nu se simte greu (136 grame), ceea ce mie îmi place foarte mult, dar ştiu alte persoane care preferă produse mai cu „greutate“ (iPhone 7 are 138 de grame, dar se simte mai greu în palmă).

    Singurul lucru care mi-aş fi dorit să fi fost îmbunătăţit este spaţiul din josul telefonului. „Bărbia“ device-ului este prea mare, un spaţiu inutil ce putea fi eliminat şi mărit ecranul. Producătorul ar fi putut muta logo-ul „Moto“ de lângă senzorul de amprentă şi să-l aşeze lângă difuzorul de sus, astfel ar mai fi câştigat spaţiu pentru ecran.

    Display-ul telefonului, Amoled, este absolut superb; cu o rezoluţie quad-HD (1.440 x 2.560 pixeli) ce redă culorile vivid, ecranul este foarte luminos şi poate fi folosit fără probleme afară, şi în general e foarte plăcut de privit. Alături de Samsung S7 Edge, cred că este cel mai bun display la ora actuală. Unghiurile de vizualizare sunt foarte bune, iar pasionaţii de jocuri video şi cei care obişnuiesc să se uite la multe clipuri video vor aprecia rezoluţia şi densitatea de pixeli a Moto Z (535 ppi, faţă de 401 ppi ai lui iPhone 7 plus).

    La interior, Moto Z vine cu un procesor Snapdragon 820, 4 GB RAM şi spaţiu de stocare de 32 sau 64 GB. Ceea ce înseamnă că poate rula fără probleme orice joc sau aplicaţie disponibilă în Google Play în momentul de faţă. În ritmul de utilizare normală, în perioada de testare, telefonul nu s-a blocat, nu s-a poticnit niciodată. Foarte rar aplicaţia de fotografie a telefonului avea unele întârzieri, dar cred că asta se leagă mai degrabă de software, nu de hardware. Vorbind de software, telefonul are instalat Android 6.0, însă se poate trece la Android 7.0. Un alt lucru pe care-l apreciez la Lenovo şi Motorola este faptul că telefoanele au sisteme de operare pur Android, fără aplicaţii în plus, fără prostioare de care nu ai nevoie. Şi dacă nu-ţi place Androidul clasic, oricând poţi customiza după cum doreşti, cu ajutorul aplicaţiilor.

    Camera de 13 MP face o treabă bună în majoritatea timpului; este rapidă, calitatea imaginii este bună, însă nu atinge capitolul de performanţă al telefoanelor ca Samsung S7 Edge, Google Pixel XL sau iPhone 7 plus. Moto Z pierde puncte la capitolul detalii şi la culoare (cel puţin în luptă cu S7 care are culori mai vii). Şi la capitolul video situaţia este asemănătoare, cu menţiunea că imaginea video în condiţii de luminozitate scăzută procesată de Moto Z este mai detaliată şi mai vibrantă decât cea obţinută de S7 sau iPhone 7 plus.

    Am testat şi module Moto: boxa, bateria externă şi camera foto. Modulul de baterie externă este cel mai simplu şi funcţionează exact ca o baterie externă doar că este eliminat cablul, iar manevrabilitatea este sporită serios. Telefonul se îngroaşă şi devine mai greu, dar câştigi un plus de autonomie. Fără bateria externă, telefonul duce o zi de muncă (browsing, messenger, câteva apeluri şi o sesiune mică de gaming), iar cu bateria externă autonomia creşte la două zile. Bateria nu este grea, fiind facil de cărat pretutindeni; frumuseţea este că se încarcă în acelaşi timp cu bateria telefonului. Moto Z este dotat cu modul „turbo charging“, ceea ce îl face să se încarce în 30 de minute cam 40%. Bateria ataşată (alimentată 100%) va încărca telefonul cam 40-50% în 60 de minute.

    Modulul boxă este dezvoltat în parteneriat cu JBL şi am rămas plăcut impresionat de calitatea audio şi de volumul emanat. Boxa poate umple cu uşurinţă o cameră, iar sunetul este bun, cu destul bas, cu acute bune şi cu medii plăcute. Alături de ecranul excelent, acestă boxă poate fi o modalitate foarte bună pentru gameri de a transforma telefonul într-o mică consolă de gaming.

    Ultimul şi cel mai interesant, din punctul meu de vedere, modul testat este Hasselblad True Zoom, care oferă telefonului un zoom optic incredibil de 10x. True Zoom are un senzor de 12 MP, vine cu lentile zoom (echivalentul a 25-250 mm) însă cu valori modeste ale aperturii (f/3,5 – f/6,5). Valoarea ISO (sensibilitatea imaginii) poate creşte până la 3.200, iar, alături de stabilizare optică, utilizatorul poate fotografia şi în condiţii mai puţin ideale, dar să nu vă aşteptaţi la rezultate uimitoare. Dacă zoomul este extraordinar, modulul nu are opţiunea HDR, care este disponibilă pe telefon, ceea ce face ca imaginile să nu fie la fel de contrastante ca şi cele surprinse cu camera telefonului; şi faptul că are o apertură atât de mare (f/3,5) face ca izolarea subiectului să nu fie cea mai bună). De asemenea, True Zoom este capabil să filmeze doar Full HD, nu şi 4K, cum poate telefonul.

    Per total, imaginile surprinse de modulul Hasselblad sunt bune şi ar putea fi o soluţie pentru persoanele care nu vor să care un aparat foto după ei, dar vor ceva mai multă flexibilitate când doresc să fotografieze (jurnaliştii, de exemplu). Totuşi, modulul nu este ieftin şi nici foarte confortabil de purtat dacă îl păstrezi tot timpul lipit de telefon.

    Moto Z este un telefon bun, poate chiar foarte bun de unul singur, dar cu modulele Moto câştigă şi mai multă apreciere. Metoda de prindere a modulelor este simplă şi eficientă, iar utilitatea acestora depinde foarte mult de felul în care utilizatorul vrea să folosească telefonul.

    CASETĂ TEHNICĂ:

    Procesor: Snapdragon 820
    RAM: 4 GB
    Video: Adreno 530
    Ecran: 5,5 inchi, 1.440p quad HD (2.560 x 1.440), 535 ppi
    Stocare: 32 GB
    Baterie: 2.600 mAh
    Sistem de operare: Android 6.0/7.0
    Dual-SIM
    Cameră principală : 13 MP, f/1,8, stabilizare optică a imaginii, stabilizare video, filmare 4K, slow-motion
    Camera frontală: 5 MP, f/2,2
    Cititor de amprente

    EXEMPLE DE FOTOGRAFII IN PAGINA 2

  • Suma fabuloasă pe care o cheltuieşte pe lună unul dintre cei mai cunoscuţi actori din lume

    Aceştia pretind că actorul a cheltuit sume precum 75 de milioane de dolari pe cele 14 case, 18 milioane de dolari pe un iaht sau 4 milioane de dolari pe o casă de discuri falimentară. „Deep este vinovat integral pentru haosul pe care îl trăieşte din punct de vedere financiar”, afirmă aceştia. „A refuzat să trăiască conform veniturilor sale şi avertismentelor repetate cu privire la starea sa financiară”, spun consultanţii care, la rândul lor, l-au dat în judecată pe Johnny Deep.

    Aceştia îl acuză că a cheltuit, în ciuda avertismentelor lor, sume precum: 300.000 de dolari pe lună pentru personalul de 40 de oameni, 200.00 de dolari pe lună pe avioane private, 150.000 de dolari pe lună pentru securitate non-stop sau 30.00 de dolari pe lună pe achiziţionarea sau importul de vinuri. De asemenea, a avut nevoie de 12 unităţi de depozitare pentru colecţia sa memorabilă de la Hollywood.

    Luna trecută, Deep şi-a acuzat grupul de administrare fiscală că îi datorează 25 de milioane de dolari. Printre capetele de acuzare se numără şi faptul că aceştia nu i-au depus impozitele la timp, fapt ce îl costă acum 5,7 milioane de dolari penalizări.