BusinessMagazin

Tag: uitare

  • Imperiul pe care lumea l-a uitat: cum arăta “oraşul celor 1.001 biserici” – GALERIE FOTO

    Ani, cândva adăpost pentru zeci de mii de oameni, s-a transformat într-un oraş al fantomelor şi al ruinelor. Devenit un centru cultural important în timpul dinastiei armene Bagradit, rămăşiţele oraşului sunt astăzi împrăştiate pe un platou din nord-estul Turciei.

    Cei care vizitează ruinele acestui imperiu de mult apus sunt întâmpinaţi de privelişti ce amintesc de istoria bogată a oraşului Ani, întinsă de-a lungul a trei secole şi cinci dinastii – armenă, bizantină. turcă, georgiană şi otomană.

    La apogeul său, în secolul XI, oamenii de ştiinţă estimează că Ani adăpostea nu mai puţin de 100.000 de oameni, fiind cunoscut ca “oraşul celor 1.001 biserici”. Cifra era mult exagerată, dar studiile arheologice au scos totuşi la iveală peste 40 de locuri de cult.

  • Levente Molnár: “Fiul lui Saul” ne face să nu uităm de ce este capabil animalul din noi – FOTO, VIDEO

    Actorul Levente Molnár spune într-un interviu acordat MEDIAFAX că “Fiul lui Saul”, care a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film străin, trebuie să ne facă să nu uităm de ce este capabil animalul din noi, precizând că în timpul filmărilor s-a simţit ca şi cum ar fi fost în mijlocul iadului, scrie Mediafax

    “Fiul lui Saul/ Son of Saul”, debutul în lungmetraj al regizorului László Nemes, va avea premiera, vineri, în cinematografele din România.

    În această peliculă, care a primit premiul Oscar la categoria cel mai bun film într-o limbă străină, la ediţia 2016 a prestigioasei gale, Levente Molnár, actor la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, are un rol cheie: îl interpretează pe Abraham Warsawski, cel mai apropiat prieten al lui Saul, aflat alături de el în lagărul de concentrare.

    “Fiul lui Saul”, o coproducţie Ungaria-Franţa, a presupus o muncă intensă de 28 de zile, filmările desfăşurându-se într-o fostă cazarmă, pe malul Dunării, lângă Budapesta, după cum a explicat Levente Molnár, joi seară, la avanpremiera peliculei, organizată de Transilvania Film la Cinema “Elvira Popescu” din Bucureşti.

    “Fiul lui Saul” este un film la care nu poţi ura publicului “Vizionare plăcută!”, după cum a spus Levente Molnár, făcând referire la duritatea subiectului peliculei şi la impactul vizual foarte puternic al lungmetrajului. 

    Citiţi interviul cu Levente pe www.mediafax.ro

  • Kevin Spacey: “Când mă uit la campania lui Trump, îmi dau seama că scenariul House of Cards e prea cuminte”

    Venind ca o oarecare surpriză, sezonul 4 din House of Cards – serial produs de Netflix ce urmăreşte cariera unui politician de la Washington – are numeroase elemente ce pot fi regăsite şi în campania republicană a lui Donald Trump.

    Cele 13 episoade ale noului sezon au debutat vineri, iar Kevin Spacey, interpretul personajului principal Frank Underwood, a primit câteva întrebări în cadrul emisiunii Meet the Press, de la NBC. “E vorba despre un serial de ficţiune, şi de multe ori după ce filmăm o scenă mă întreb dacă nu cumva am mers prea departe”, a povestit Spacey. “Apoi dau drumul la televizor, îl văd pe Trump şi îmi dau seama că scenariul nostru e chiar cuminte.”

    Întrebat cum i s-ar părea personajului său, machiavelicul Frank Underwood, prestaţia lui Donald Trump, actorul a recunoscut că s-a gândit de multe ori la asta. “Am să spun doar atât: e important să înţelegem că unul e un personaj fictiv, iar celălalt nu.”

    Kevin Spacey a mai spus că multe din lucrurile prezentate în serial, deşi greu de imaginat, se întâmplă şi pe scena politică din Statele Unite. “S-a întâmplat de multe ori ca idei din scenariu să se regăsească ulterior şi la Washington, dar, chiar dacă pare greu de crezut, e vorba doar de nişte coincidenţe,”

  • Kevin Spacey: “Când mă uit la campania lui Trump, îmi dau seama că scenariul House of Cards e prea cuminte”

    Venind ca o oarecare surpriză, sezonul 4 din House of Cards – serial produs de Netflix ce urmăreşte cariera unui politician de la Washington – are numeroase elemente ce pot fi regăsite şi în campania republicană a lui Donald Trump.

    Cele 13 episoade ale noului sezon au debutat vineri, iar Kevin Spacey, interpretul personajului principal Frank Underwood, a primit câteva întrebări în cadrul emisiunii Meet the Press, de la NBC. “E vorba despre un serial de ficţiune, şi de multe ori după ce filmăm o scenă mă întreb dacă nu cumva am mers prea departe”, a povestit Spacey. “Apoi dau drumul la televizor, îl văd pe Trump şi îmi dau seama că scenariul nostru e chiar cuminte.”

    Întrebat cum i s-ar părea personajului său, machiavelicul Frank Underwood, prestaţia lui Donald Trump, actorul a recunoscut că s-a gândit de multe ori la asta. “Am să spun doar atât: e important să înţelegem că unul e un personaj fictiv, iar celălalt nu.”

    Kevin Spacey a mai spus că multe din lucrurile prezentate în serial, deşi greu de imaginat, se întâmplă şi pe scena politică din Statele Unite. “S-a întâmplat de multe ori ca idei din scenariu să se regăsească ulterior şi la Washington, dar, chiar dacă pare greu de crezut, e vorba doar de nişte coincidenţe,”

  • Avertismentul unuia dintre cei mai respectaţi strategi din lume: Pregătiţi-vă pentru război. Cea mai fierbinte zonă: Europa de Est

    Într-un interviu cu George Friedman, unul dintre cei mai respectaţi strategi din lume, Business Insider a întrebat care sunt şansele izbucnirii unui nou război de proporţii în lume. Răspunsul lui Friedman a fost categoric: ”În toată istoria nu a existat niciun secol fără un război major şi nu cred că secoulul XXI va fi excepţia”. 

    ”Din 1815 până în 1871 nu  fost niciun război de proporţii în Europa. Apoi a venit Primul Război Mondial. Apoi, dacă ne uităm la Europa, de la războiul de Şapte ani până la războaiele Napoleonice ale secolului 19 şi la Războaiele Mondiale, fiecare secol a avut câte un război major. Nu cred că acest secol va fi diferit”.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Doi foşti colegi de liceu au pornit un canal de YouTube urmărit de 250.000 de români. “Lumea caută mereu feţe proaspete”

    Un calcul realizat pe baza informaţiilor obţinute de la vloggerii cu care am discutat arată că, pentru a obţine echivalentul unui salariu minim pe economie (1.050 lei), un creator de conţinut trebuie să genereze, lunar, peste 2,5 milioane de afişări. Mai simplu spus, dacă toată populaţia Bucureştiului s-ar uita lună de lună la clipurile sale, un youtuber ar reuşi să câştige în jur de 250 de dolari.

    Cum reuşesc atunci creatorii români să trăiască de pe urma canalelor de YouTube? „Trebuie să îţi creezi propriile tale contracte cu diferiţi terţi. Nu poţi să trăieşti din YouTube“, explică Ionuţ Bodonea şi Andrei Lăcătuş, care au fiecare 27 de ani şi care au dezvoltat serialul online „10 lucruri“.

    CITESTE SI:

    Povestea tinerilor din Cluj care au creat unul dintre cele mai populare seriale online din România

    Cum a ajuns un tânăr din Deva să fie mai popular decât Smiley. Aproape un milion de oameni s-au abonat la glumele lui

    Povestea lor a început în urmă cu aproape 5 ani, într-un club din Bucureşti: „A fost ideea mea, vreau să scrie mare în toată revista“, spune Andrei râzând. „Într-o seară, când eram în Kulturhaus, am văzut o fată dansând în nişte feluri nu tocmai ortodoxe şi am zis «Frate, aş face un filmuleţ cu fata asta, 10 feluri în care să nu dansezi în club». Urma să vină ziua mea, aşa că le-am dat mesaj prietenilor mei şi le-am zis că ştiu ce vreau cadou, şi anume domeniul 10lucruri.ro.“ Alături de Ionuţ şi un alt fost coleg de liceu au reuşit să filmeze un clip, dar nu au fost foarte mulţumiţi de ce le-a ieşit; surprinderea lor a fost cu atât mai mare când au văzut cât de repede s-a viralizat.

    „Primul clip a făcut zece mii de vizualizări într-o zi sau două. Ne-am chinuit cu o lavalieră chinezească pe care am dat 25 de lei, cu un trepied găsit printr-un beci şi cu o cameră de 640×480, un handycam de vacanţă. Filma mai prost decât toate telefoanele din ziua de azi. Îmi aduc aminte că ne-a şi dat cineva un comentariu, «cu ce cartof ai filmat asta?»“

    Primul moment dificil pentru echipa „10 lucruri“ a venit odată cu ideea monetizării canalului. „Colegul nostru Vlad ne-a spus că putem să scoatem bani din 10 lucruri, dar că pentru asta trebuie să ne organizăm ca o redacţie. Noi n-am putut ţine pasul, el s-a supărat că noi nu dădeam nimic la deadline şi a decis să îşi facă propriul lui canal. Culmea, exact din momentul ăla am început să producem bani“, îşi aminteşte Andrei, la fel cum îşi aminteşte şi că în primul an nu au avut niciun proiect, în al doilea an au avut unul sau două şi au ajuns, încet-încet, la o medie de două proiecte pe lună: „Primul contract a fost pentru Biblionet, era un proiect făcut de Bill şi Melinda Gates. Practic, din momentul ăla ne-am dat seama că putem să taxăm apariţia anumitor produse în show-ul nostru. Product placement putea să facă oricine; ce ne diferenţia pe noi era că pe baza unui brief dezvoltam tot proiectul. Este prima oară, chiar săptămâna asta, când o să postăm un clip care nu are scenariul scris în totalitate de noi“.

    Canalul „10 lucruri“ are astăzi aproape 250.000 de abonaţi şi peste 140 de clipuri publicate. Contractele le încheie pe societatea 10 lucruri SRL, o agenţie de publicitate pe care vor să deruleze mai multe proiecte, inclusiv în zona de spectacole. Ionuţ a renunţat la jobul său de zi cu zi şi manageriază businessul, angajament pe care şi l-a luat în momentul în care au deschis firma. Nu vor să vorbească foarte mult despre încasări, dar spun că într-o lună bună pot să asigure „un salariu bun, peste medie“ fiecărui membru al echipei. Iar echipa mai include, în afară de ei, încă 4-5 persoane.

    „În România nu poţi să trăieşti din CPM (banii oferiţi pe mia de vizualizări – n.red.), ai cam 100 de dolari la un milion de vizualizări. E foarte greu să faci un milion de vizualizări, iar banii sunt mult prea puţini. În străinătate e un pic mai bine, pentru că acolo licitează mult mai mulţi advertiseri pe un singur slot. La noi licitează un om pe zece sloturi. Nu e neapărat vina advertiserilor, şi piaţa e destul de mică“, îmi explică Ionuţ, care detaliază şi motivele: „Nu se investesc bani în pre-roll-urile de la YouTube sau în publicitatea care intră forţat în timpul clipurilor. Nu poţi să trăieşti din YouTube, trebuie să îţi creezi propriile tale contracte cu diferiţi terţi“.

    Cel mai mare proiect al lor, ca şi valoare, a fost pentru un producător de bere. Ca vizualizări, însă, cel mai de succes a fost pentru o băutură energizantă care i-a trimis, pentru cinci zile, în Ibiza. „Era povestea atât de bine făcută şi produsul integrat atât de puţin încât nu a zis nimeni că e reclamă.“ Durata medie a unui episod este de zece minute; şi chiar dacă timpul de consum este mult mai mic acum pe online, „pentru un episod de genul ăsta lumea stă şi se uită. Lumea s-a obişnuit cu o anumită durată, de-asta clipurile din serialul 10 lucruri au în general 10 minute. E o poveste, iar oamenii se uită până la capăt; e ca un episod din Friends, dacă l-ai face de trei minute s-ar supăra toată lumea pe tine“, spune Andrei.

  • Munca, conjugarea pe care am uitat-o

    În legătură cu munca există, în spaţiul cultural şi social românesc, un mare gol mărginit de fapte doar la extreme. la un capăt stă Dorel, personajul creat de publicitari care a ajuns să fie portdrapelul unui întreg segment; la capătul opus lui Dorel sunt angajaţii care s-au îmbolnăvit sau care s-au prăpădit din cauza epuizării la locul de muncă. La o altă extremitate stă programatorul român, cel cu care ne mândrim şi care reprezintă pentru mulţi soluţia pentru creştere economică şi pentru o dezvoltare rapidă. La colţul opus în ringul programatorului sunt cei circa 400.000 de români apţi de muncă, dar care nu îşi caută o slujbă. La o altă extremitate sunt şefii români, mai bine plătiţi în Bucureşti chiar decât cei din New York. opuse acestora, se află, tot în România, cele mai reduse salarii din Europa. Nu în ultimul rând, la o extremă avem numărul de ore lucrate în România, printre cele mai multe de pe bătrânul continent, iar la polul opus se află mult prea invocata, de către analiştii economici, lipsă de productivitate a românului. între toate acestea stau munca şi modul cum relaţionăm cu munca, cheia dezvoltării viitoare a naţiei.

    Am decis că e bine ca acest articol să conţină în titlu cuvântul „muncă“ pentru a fi, astfel, bine indexat de Google. Ar sparge, astfel, cât de cât, monotonia care te loveşte pe internetul românesc dacă dai o căutare cu termenul „muncă“, pentru că obţii o avalanşă de rezultate cu locuri de muncă, în primul rând în străinătate, dar şi în ţară, la care se adaugă varii horoscoape, articole uşurele din presă sau anunţuri ale agenţiilor specializate ale statului; deliciul momentului era, la momentul scrierii textului, „românul adormit la locul de muncă“ – un ins care lucra la o companie IT canadiană şi care a apărut într-o fotografie grăitoare. Imaginea s-a viralizat şi lumea a început să se distreze, ipostaziindu-l în fel şi chip; nu insist, dar mi s-a părut un semn karmic, cu o încărcătură anume – român, muncă, străinătate, adormit, echipă, patroni, tehnologie, programator.

    Trecând peste astfel de aspecte frivole, aţi putea constata, în cazul în care sunteţi interesat, o lipsă de studii, articole, analize legate de subiectul muncii. Sigur, există aşa ceva pe siturile de resurse umane, pentru specialişti, dar nu există o literatură a muncii, care să analizeze şi să interpreteze fenomenul, să-i dea o dimensiune socială, politică şi economică. Singura lucrare pe care am găsit-o în librării, dincolo de interpretările Codului muncii şi de aspectele juridice ale domeniului, este „Etica muncii la românii de azi“, scrisă de Monica Heintz, antropolog cu o activitate prestigioasă la instituţii precum Sorbona sau Institutul Max Planck. Studiul este un excepţional document care prezintă realităţile anului 2000, o lume în formare, încă marcată de perioada de dinainte de 1989, încă în căutarea unei identităţi capitaliste. Multe din cele scrise acolo sunt valabile şi astăzi, şi voi face referire la ele la un moment dat.

    Alte titluri precum „De ce munca e de kkt“, volum semnat de Cali Ressler şi Jody Thompson, nu se încadrează în ceea ce mă interesa, ci mai degrabă în genul acela de cultură pop care a început să se infiltreze în zone care până la un moment dat au fost mai puţin accesibile.

    În aceste condiţii, şi fără a avea pretenţia de a răspunde tuturor întrebărilor într-un singur articol de revistă, să trecem la lucruri serioase: cum relaţionează românii cu munca? Dacă e să credem sondajele, munca este extrem de importantă pentru doi români din trei, care o plasează pe locul secund în topul lucrurilor foarte importante în viaţă, după familie, dar înaintea religiei, a timpului, a prietenilor sau a politicii. Procentul românilor care apreciau că munca este importantă în viaţa lor a scăzut de la 96% în 1990 la 91% în 2008. Pentru comparaţie, la bulgari nivelul s-a situat constant la 90%, la fel şi în Ungaria. La greci la fel, 95%. Scădere a fost în Polonia, de la 97% la 91%. Să le numim evoluţii şi, pentru a încerca să le înţelegem, să punem un pic munca în context.

  • Cum vede lumea un om care a ieşit din închisoare după 44 de ani. A fost uimit să vadă că toată lumea “avea fire în urechi” – FOTO ŞI VIDEO

    În 1971 a fost condamnat la închisoare. Avea doar 25 de ani, iar acum după  44 de ani a fost eliberat. Lumea, tehnologia era complet diferită la sfârşitul anilor 60, aşa că este perfect normal ca bătrânul în vărstă de 69 de ani să se minuneze de ceea ce vede în jur.

    Într-un interviu pentru Al Jazeera, Otis Johnson a spus că a vizitat Times Square din New York şi a fost uimit să vadă că toată lumea “avea fire în urechi” şi că oamenii arătau ca agenţi CIA. În plus, a observat că oamenii “vorbeau singuri” cu telefoanele în mână şi a fost impresionant de panourile luminoase de pe clădiri.

    “Am văzut că foarte mulţi oameni vorbesc singuri, apoi m-am uitat mai atent şi am observat că au ceva în urechi. Nu ştiu ce sunt chestiile astea, nu ştiu ce sunt aceste iPhone-uri. M-am gândit că toţi au devenit agenţi CIA sau ceva asemănător. Astă e singurul lucru la care m-am putut gândit. În anii 60-70 doar agenţii CIA aveau fire în urechi.”, a mărturisit el.

    Otis Johnson a fost condamnat pentru tentativă de omor a unui ofiţer de poliţie. La eliberarea din puşcărie Johnson a primit o carte de identitate, 40 de dolari şi două bilete de autobuz.

  • Cum ar arăta lumea dăcă ar dispărea smartphone-ul – GALERIE FOTO

    Fotograful american, Eric Pickersgill a realizat un experiment interesant. A creat o serie de fotografii denumită „Removed”, în care a fotografiat oameni ce utilizează smartphone-uri sau tablete, apoi a decupat dispozitivele mobile la editare. Astfel a rezultat un proiect interesant, imagini în care personajele stau în poziţii absurde şi se uită la mâinile lor sau în gol.  Fotograful a realizat această serie pentru a ilustra starea omului modern şi dependenţa acestuia de dispozitive mobile şi internet. 

    Cum a ajuns smartphone-ul un asistent de care omul nu se desparte şi în ce fel a schimbat societatea

  • Un bărbat a cumpărat mâncare pentru doi copii ai străzii. Ce i-a scris chelnerul pe nota de plată a făcut înconjurul lumii

    Un bărbat din India, care se afla în delegaţie şi servea masa la restaurant a avut parte de o întâmplare care l-a lăsat fără cuvinte.

    În timp ce mânca la masă, Kumae Akhilesh a observat că cineva îl privea de dincolo de geam. Când s-a uitat a observat că era vorba despre un băieţel sărman, aşa că l-a invitat înăuntru, iar acesta a venit în restaurant alături de sora lui, scriu cei de la turism.bzi.ro.

    Văzând atâtea bunătăţi pe masă, copiii au început să mănânce cu poftă, fiind flămânzi. După ce au mâncat tot la îndrumarea lui Kumar, cei doi copii i-au mulţumit şi au părăsit restaurantul.

    Când a vrut să achite nota de plată, Kumar a avut parte însă de o surpriză. Chelnerul i-a adus, în loc de bon fiscal, un bileţel pe care scria: “Nu avem o casă de marcat pe care să bătem generozitatea. Să ai parte numai de bine.” Poza cu respectiva notă de plată a devenit virală, oamenii ţinând să aprecieze gestul făcut de bărbat.

    Anul trecut, proprietarul restaurantului PYT din Philadelphia, Statele Unite ale Americii, a postat pe o reţea de socializare nota de plată în valoare de peste 60 de dolari a unui client, pe care se poate citi că acesta a lăsat un bacşiş de doar 20 de cenţi, adică 0,03%. Nu ar fi fost ceva ieşit din comun, dar clientul era un cunoscut jucător de fotbal american, o adevărată legendă pentru cei din oraş.

    Iniţial, reacţiile au fost extrem de dure la adresa gestului făcut de proprietar, acesta fiind acuzat de publicarea unor informaţii confidenţiale. Mulţi clienţi au ameninţat că nu vor mai frecventa restaurantul, iar alţii i-au transmis că lipsa de responsabilitate îi poate aduce chiar falimentul.

    Bărbatul a postat pe aceeaşi reţea de socializare un gest prin care a încercat să explice de ce a ales să facă publică respectiva notă de plată.