BusinessMagazin

Tag: stabilire

  • World of Tanks face spectacol şi miliardari

    World of Tanks este un lider în industria de profil de 16,5 miliarde de dolari, un teren de luptă digital pe care se stabilesc recorduri şi un fenomen care creează o subcultură proprie. Creatorul său, Victor Kislyi, a devenit miliardar, potrivit Bloomberg.

    Când Vladimir Putin îşi etala tancurile în Piaţa Roşie în luna mai a anului trecut pentru a comemora victoria Rusiei sovietice asu­pra Germaniei na­ziste, mii de gameri îşi sărbătoreau triumful într-o bătălie de proporţii epice. Pe o scenă  de pe Stadionul Olimpic, înţesat cu spectatori, formaţiuni de luptători virtuali se vânau unele pe altele cu maşini de război virtuale purtând în­semnele aliaţilor sau ale Axei.

    Explozii de lumină portocalie ie­şite din tunurile tan­curilor aprindeau ecrane uriaşe pe care rulau, spre deliciul mulţimii, imagini alb-negru cu avansul Armatei Sovietice  în cel de-al doilea Război mondial.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Să le dea cineva chinezilor batiste de pânză!

    Mă împăcase cu această idee veşnicul hater care, la orice discuţie despre starea presei, purtată online, apare cu ideea că „…presa e pe ducă, pentru că totul e pe net. Şi tăiem şi mai puţini copaci!“.

    Iată că n-am tăiat mai puţini copaci, ba dimpotrivă, ceva mai mulţi decât ne-am închipui, unul dintre motive fiind că umilul chinez de rând a renunţat să-şi sufle nasul cu degetele şi a început să folosească batiste de hârtie (apropo, câţi dintre cunoscuţii dv. mai folosesc batistă de pânză?); în plus cruciada împotriva plasticului, altfel cât se poate de justificată, a sporit consumul de hârtie de ambalaj, acesta fiind al doilea motiv pentru această stare. Mai mult, ţările sărace folosesc din ce în ce mai multă hârtie, pentru educaţie, pentru manuale, în ideea reducerii analfabetismului şi a instruirii intensive.

    Aş lega peak paper de peak oil, o altă marotă a secolului XX pe care am tot regăsit-o şi în anii de după 2000. Dacă e să luăm în serios primele estimări legate de sfârşitul erei petrolului, acum ar trebui să fim cam ca eroii filmelor Mad Max, fie cele din anii 80, fie cel din 2015, hălăduind prin deşerturi în căutarea ultimelor cisterne cu benzină. Nu este aşa, iar petrolul a scăzut de la 150 de dolari barilul la sub 50, într-o mişcare greu de anticipat în urmă cu cinci ani, în perioada campionatului mondial de aruncat cu preţul petrolului, care ajungea şi la 500 de dolari barilul.

    Sigur că înţeleg că sunt şi raţiuni geopolitice la mijloc, şi răfuieli între producători şi o colcăială de interese, dar, pe de altă parte, nu putem să nu constatăm, simplu, că cetăţeanul planetar posesor de automobil a primit un purcoi de 3.000 de miliarde de dolari, bani transferaţi din încasările pe care ar fi trebuit să le primească ţările producătoare de petrol. Acelaşi hater, culturalizat de vestitul documentar „Cine a ucis maşina electrică?“, ar trebui să apară în momentul acesta şi să-mi spună despre moartea motorului cu ardere internă şi de Tesla sau Prius.

    Nu ştiu cine a ucis maşina electrică, dar ştiu că Tesla, de exemplu, pierde 4.000 de dolari la fiecare maşină vândută şi maşina este puternic subvenţionată de stat. Chiar dacă pierderile portdrapelului lui Elon Musk au scăzut de la 14.700 de dolari la 3.794 de dolari, valoarea finală este uimitoare: Tesla Motors, SolarCity şi SpaceX au primit în total, în ultimii ani, 4,9 miliarde de dolari subvenţii din partea statului. Toate acestea pentru ca o elită (pentru că insul care conduce o Tesla are un venit mediu anual de 320.000 de dolari) să pozeze în ecologistă. Nu mă iluzionez, pentru că acelaşi ins mediu consumă în prezent mai puţin carburant decât în urmă cu trei – patru decenii, şi lumea trebuie să se gândească la un înlocuitor pentru benzină.

    Să ne întoarcem la umila hârtie. Este un semnal important, cât se poate de important, pentru că marchează un hotar, cel al trecerii din epoca maşinilor, care a început cu Revoluţia Industrială, în epoca informatică. Şi nu, nici peak coal, adică vârful consumului de cărbune, şi nici peak steel, echivalentul în materie de oţel, şi nici măcar peak oil nu marchează mai bine momentul, cât banala, dar atât de importanta hârtie. Aşadar, putem spune liniştiţi că mileniul al treilea a început în 2013, odată cu depăşirea piscului de hârtie.
    Să le dea, totuşi, cineva chinezilor batiste de pânză!

    Ilustrez cu un colaj al lui Ion Bârlădeanu, un artist al hârtiei cu o istorie fabuloasă.

  • O româncă de 12 ani a cucerit cel mai înalt vârf din cele două Americi – VIDEO

    Alpinista română Dor Geta Popescu, în vârstă de 12 ani, a atins vârful Aconcagua (Argentina), de 6960 metri, şi a stabilit un nou record mondial de vârstă pentru acest vârf, sâmbătă, 6 februarie, conform unui comunicat remis de Clubul Sportiv Montan Altitudine.

    Aconcagua este cel mai înalt vârf din emisfera sudică şi cea vestică, cel mai înalt din afara Asiei, cel mai înalt din cele două Americi.

    Clubul Sportiv Montan Altitudine a anunţat că ambele recorduri mondiale feminine de vârstă pe Aconcagua sunt în România, pe ruta normală, prin Dor Geta Popescu, şi pe ruta Ghetarului Polonez, prin Crina Coco Popescu, încă din februarie 2009.

    Vineri, 12 februarie, Dor Geta Popescu va reveni în ţară, pe aeroportul Otopeni.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Genial! O ardeleancă i-a cerut lui Iohannis „coloană oficială” şi are legea de partea ei

    Arădeanca Mihaela Nedelcu Luncan, stabilită în Bucureşti şi membră a partidului M10, a solicitat, în scris, Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi preşedintele să primească o coloană oficială. Interesant este că, într-o anumită măsură, interpretând într-un sens larg legislaţia, Mihaela Nedelcu Luncan ar putea părea îndreptăţită să primească protecţie SPP şi coloană oficială.

    Vezi mai jos cererea

    „Către: Consiliul Suprem de Apărare a Ţării
    Ref: Cerere protecţie SPP şi coloană oficială
    Stimate domnule Preşedinte,
    Am citit cu încântare recentele modificări aduse Legii nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază.
    Având în vedere că:
    ● traficul în Bucureşti este unul de natură a-mi incomoda activităţile curente şi urgente de bun cetăţean;
    ● nu există nicio diferenţă legală între un preşedinte de partid politic parlamentar (care poate beneficia potrivit modificărilor aduse legii de protecţia SPP) şi un simplu cetăţean.
    Astfel,
    ● având în vedere faptul că a fost modificat art. 14 alin. (4) al Legii nr. 191/1998 astfel încât ”Cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Serviciul de Protecţie şi Pază poate asigura protecţie unor demnitari şi foşti demnitari, alţii decât cei prevăzuţi la alin. (2), precum şi altor persoane, la cererea acestora.”
    ● având în vedere faptul că aceeaşi lege prevede că SPP ”organizează şi coordonează, pe timpul misiunilor de protecţie şi pază, activitatea tuturor forţelor participante din cadrul instituţiilor prevăzute la art. 4 alin. (1).” (adică art. 4 alin. (1) ”Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, Serviciul de Protecţie şi Pază colaborează cu Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, cu celelalte ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale.”)
    ● având în vedere faptul că Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prevede la Art. 223 alin. (1) că ”Poliţia rutieră asigură însoţirea coloanelor oficiale cu echipaje specializate potrivit competenţei.”
    şi, mai ales, având în vedere prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţia României, conform căruia – ”Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”,
    vă solicit, domnule Preşedinte, să aprobaţi includerea pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a CSAT a prezentei cereri de a beneficia de protecţia Serviciului de Protecţie şi Pază, inclusiv prin posibilitatea de a beneficia de o coloană oficială.
    Cu deosebită consideraţie,
    Mihaela LUNCAN”

    Cititi mai multe pe www.voceatransilvaniei.ro

  • Care sunt obiceiurile şi ritualele geniilor şi artiştilor

    Geniile nu sunt ca toată lumea. Gândesc diferit şi fac lucrurile în mod diferit. Mason Curry s-a gândit să studieze viaţa a mai multor personalităţi marcante şi a descoperit obiceiuri şi rutine comune în vieţile mai multor genii. Acesta a scris cartea “Daily Rituals: How Artists Work”, în care a identificat şi a exemplificat factori comuni din vieţile unor oameni precum, Franz Kafka, Pablo Picasso şi alţii, informează Inc Magazine.

    1. Le plac plimbările lungi.
    Ei cred că îi ajută să-şi limpezească gândurile. Steve Jobs şi Mark Zuckerberg preferă plimbările lungi.

    2. Se opresc atunci când sunt pe val.
    Tot timpul se opresc când încă mai au ceva în rezervor, astfel în următoarea zi pornesc exact de unde s-au oprit. Mozart face exceptie. Se pare că nu se putea opri când avea o idee.

    3. Işi cuantifică producţia
    Ernest Hemingway este faimos pentru faptul că-şi număra cuvintele. Avea un număr stabilit de cuvinte pe care trebuie să le scrie în fiecare zi. Şi scriitorul britanic, Anthony Trollope era renumit pentru asta. 

    4. Lucrează într-un loc liniştit
    E greu să gândeşti într-un loc zgomotos, într-un spaţiu open-office. Scriitorul Graham Green lucra într-un birou secret. Nimeni nu ştia unde se află biroul lui, deci nimeni nu-l putea deranja.

    5. Nu socializează foarte mult
    Picasso şi prietena lui, Fernande Olivier, se întâlneau cu prietenii lor doar duminica. Proust participa foarte rar la evenimente sociale.

    6. Au un partener care le tolerează orice capriciu
    Soţia lui Sigmund Freud îi aranja hainele, îi alegea batistele şi chiar îi punea pastă de dinţi pe periuţă. 

  • A lăsat Olanda pentru România şi s-a apucat de agricultură la Sibiu. “E paradis România, paradis pentru fermieri”

    Agnes Jansen a venit în România acum opt ani, când a ajuns prima dată în vizită, în Transilvania. I-a plăcut atât mult încât a revenit în ţară cu nişte prieteni şi s-a stabilit lângă Sibiu. Acum are în arendă trei hectare de teren pe care cultivă legume certificate bio, potrivit stirileprotv.ro

    “În Olanda aveam 250 metri pătraţi lângă casă. România are pământuri foarte bune şi e păcat să nu lucrăm pământul. România face mult import de legume şi fructe, în loc să cultive. I-aş sfătui pe agricultorii de aici să rămână în România, să nu plece din ţară, şi să faceţi o microfermă sau o afacere proprie, să aibă iniţiative. Şi un pic de răbdare, trebuie şi răbdare. E paradis România. Paradis pentru agricultură.”, a declarat ea.

    Agnes Jansen împreună cu soţul ei au cumparat  si renovat o casă bătrânească. Au amenajat şi o plantaţie cu fructe de pădure şi o seră cu roşii, ardei şi vinete. 

    În fiecare săptămână pregăteşte ladiţe cu legume pentru 20 de familii de la oraş. O astfel de lădiţă poate costa între 25-35 de lei, potrivit sursei citate.

  • Apple ar putea lansa o maşină electrică în 2019

    Potrivit unui raport dezvăluit de Wall Street Journal, Apple a stabilit data de lansare pentru 2019. Automobilul dezvoltat de Apple a primit numele de cod Titan, iar leaderii proiectului au primit aprobarea de a-şi tripla echipa, deja numeroasă formată din 600 de oameni, informează The Telegraph.

    Această dată de lansare nu înseamnă neapărat data la care clienţii vor primi automobilul, ci aceasta poate însemna şi momentul când inginerii aprobă caracteristicile principale ale produsului.

    Se ştie încă din luna august a acestui an că Apple este interesată de tehnologia din spatele maşinilor autonome, dar nu se ştia sigur dacă Apple era interesată de construcţia unui asemenea automobil.

    Apple a angajat de-a lungul timpului experţi din industria automotive. L-a angajat pe Megan McClain, fost inginer la Volkswagen, şi pe Vinay Palakkode, cercetător în cadrul Universităţii Carnegie Mellon, un hub în domeniul cercetării al tehnologiei din spatele maşinilor autonome. De asemenea, compania californiană a adus în echipă un fost inginer de la Tesla Motors, potrivit unei postări pe LinkedIn.

    În urma acestei dezvăluiri, acţiunile Apple au crescut pe Nasdaq.

  • Carmen Idriceanu, Humanic: ”Ne dorim tineri angajaţi care, prin calitatea serviciilor oferite de ei, să ofere un exemplu pentru piaţă”

    ”Un tânăr comerciant – vânzător ar trebui să aibă disponibilitatea şi entuziasmul de a învăţa continuu, să fie empatic şi să aibă o fire activă şi întreprinzătoare. Apoi, este necesar şi un strop de talent comercial, capacitatea de a remarca detalii, de a observa clienţii şi produsele şi de a face o legătură între cele din urmă”, descrie Carmen Idriceanu, country manager al retailerului austriac de încălţăminte Humanic, câteva din calităţile pe care le doreşte la angajaţii săi. În plus, tinerii angajaţi ideali ar trebui să fie motivaţi, deschişi, orientaţi către client, captivaţi de ritmul alert al vânzărilor şi care îşi doresc de la bun început o carieră în domeniu, potrivit lui Idriceanu.

    Carmen Idriceanu a început să lucreze pentru Humanic în 2007 în momentul în care a decis să se întoarcă în România, după ce, în anii ’90, se stabilise în Austria împreună cu familia. Anterior, studiase Chimia în cadrul Institutului Politehnic în Bucureşti şi lucrase ca laborant biolog în industria petrolui, cât şi în cadrul unui spital de copii din Capitală. În Austria şi-a completat studiile la o Academie Tehnică Medicală şi a lucrat în domeniul telemedicinei şi al diagnosticului neurologic. A decis să se alăture Humanic în momentul în care aflase dintr-un ziar românesc că reprezentanţii companiei căutau un country manager pentru piaţa locală. A fost refuzată de biroul de recrutări din România din cauza lipsei de experienţă, dar o discuţie cu directorul de resurse umane al companiei austriece i-a asigurat funcţia. ”Am venit în România în 2008, la deschiderea primului magazin din Băneasa, unde am avut parte de o primă experienţă foarte dificilă. Au fost clipe grele, pentru cineva care este obişnuit să se afle într-o societate în care toate funcţionează şi oamenii se ţin de cuvânt, se răspunde la telefon şi lucurile se întâmplă, pentru o astfel de persoană, contactul este brutal. Dar am fost perseverentă şi asta aş aştepta şi de la tineri, i-aş impulsiona să rămână la treabă. Prima condiţie ca ceva să reuşească este să faci lucrul respectiv, iar a doua este să îl faci până îţi reuşeşte, indiferent de cât de acru este primul rezultat. Dacă s-ar întâmpla aşa, totul ar funcţiona perfect”.

    În scopul pregătirii acestor tineri angajaţi, Humanic va începe  din acest an şcolar, alături de alţi şase retaileri alimentari, de îmbrăcăminte şi încălţăminte sau de mobilă (Billa, C&A, Deichmann, dm drogerie markt, Hervis şi kika), programul Şcoala Comercială Austriacă (o’SCAR), prin care tinerii absolvenţi de gimnaziu vor avea ocazia să câştige calităţile ideale pentru un comerciant, după modelele de ucenicie german şi austriac. Realizat la iniţiativa Ambasadei Austriei, proiectul Şcolii Comerciale Austriece din România se traduce prin introducerea a două clase de şcoală profesională, cu specializarea de comerciant vânzător, la Colegiul Economic Costin C. Kiriţescu, din septembrie 2015.

    Programul are la bază învăţământul dual, cu accent pe componenta practică: se desfăşoară pe parcursul a trei ani de studii, în care componenta practică va avea o pondere din ce în ce mai crescută de la an la an – anul I (80% teorie, 20% practica), anul II (40% teorie, 60% practica), anul III (28% teorie, 72% practica). La finalizarea cursurilor, absolvenţii o’SCAR vor avea prioritate in procesele de recrutare ale celor sapte retaileri.

    ”Retail-ul este un domeniu de activitate extrem de variat şi dinamic, iar existenţa unor calificări relevante pentru acest sector este necesară şi obligatorie pentru formarea unor profesionişti. Principala calitate a unui proaspăt absolvent constă în echilibrul său de cunoştinţe practice şi teoretice”, descrie Carmen Idriceanu, motivele pentru care consideră necesară existenţa unei astfel de şcoli.

    Potrivit lui Idriceanu, un absolvent al unui program precum Şcoala Comercială Austriacă din România va fi familiarizat cu toate elementele specifice retail-ului: de la fluxul mărfii şi mercantizare până la interacţiunea cu clienţii. ”Ultimul aspect este foarte important pentru retail, de aceea orice tânăr bine pregătit care îşi doreşte să ocupe poziţia de comerciant-vânzător şi apoi să evolueze în retail trebuie să stăpânească cunoştinţe solide de tehnici de vânzare. Ne dorim tineri angajaţi care, prin calitatea serviciilor oferite de ei, să ofere un exemplu pentru piaţă. Comportamentul acestor tineri va influenţa decisiv experienţa clienţilor în magazinele noastre, un lucru extrem de important pentru noi”, explică Idriceanu.

    Programul se bazează pe educaţia duală, un concept cu tradiţie în ţări precum Austria şi Germania. ”Acolo acest model este unul de succes şi este atât de popular, încât nu numai vânzătorii comerciali sunt formaţi în cadrul acestor tipuri de şcoală, ci şi funcţionarii de bancă, spre exemplu. Astfel, un absolvent de facultate este, spre deosebire de un absolvent de facultate din România, capabil să presteze o muncă eficientă din prima zi de lucru”, povesteşte Idriceanu.

    Fiecare dintre cele şapte companii a stabilit un magazin ce va funcţiona ca ”şcoală”, iar în cazul acestuia vor exista câte doi formatori, ce îşi vor desfăşura în paralel activitatea de comerciant şi de ghidare a activităţii practice. În funcţie de rezultatele obţinute, elevii înscrişi în acest program pot primi o bursă lunară de până la 400 de lei, dintre care 200 de lei sunt oferiţi prin sistemul de stat şi 200 de lei din partea companiilor partenere. De asemenea, vor beneficia de decontarea costurilor de transport în comun pe perioada studiilor. Iar după absolvire, tinerii vor primi un certificat profesional recunoscut pe plan european.

    Numărul maxim alocat pentru programul pilot din acest an este de 56 de elevi, iar zilele acestea (3-4 septembrie 2015) urmează să se desfăşoare ultima etapă de înscrieri pentru acest an. Potrivit lui Carmen Idriceanu, deşi găsirea de angajaţi este laborioasă, numărul de angajaţi ai Humanic, ce funcţionează în România prin  compania Leather&Shoe,  este stabil şi este cuprins între 90 şi 100 de angajaţi.Compania Leather&Shoe, a terminat anul trecut cu afaceri de 46 mil. lei (10,4 mil. euro), în creştere cu 9,5% comparativ cu anul anterior, potrivit celor mai recente informaţii publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe. 

  • O franţuzoaică a construit în România un business cu vinuri şi mâncare gourmet

    Anne Marie Rosenberg stă pe domeniul ei de patru hectare de lângă pădurea Cormorova şi încearcă să simtă mirosul mării, aflată la mai puţin de un kilometru de fosta casă de porumbei unde a decis, în urmă cu zece ani, că vrea să devină viticultor. Spune că a avut, „aşa ca oricine”, două vieţi. Prima este cea în care s-a născut într-o familie de viticultori francezi din regiunea Champagne, vinul fiind o tradiţie în familia ei de peste 10 generaţii.

    A urmat facultatea în Germania (a absolvit în urmă cu 15 ani), a lucrat în cadrul unui combinat siderurgic ca specialist de HR şi comunicare, a făcut apoi un master în marketingul vinului şi al băuturilor alcoolice, apoi a fost jurnalist specializat în vinuri, întâi la Londra, apoi în Atlanta, iar ultima sa experienţă din prima viaţă a fost una antreprenorială – un mic magazin de vinuri, la Paris, pe care l-a coordonat trei ani şi în care vindea şi vinuri româneşti.

    După anul 2000, a început a doua sa viaţă: a plecat din Franţa, atrasă de amintirea bunicului său român şi de o chemare interioară care îi spunea că România este de fapt acasă, şi a colindat Dobrogea în căutarea podgoriei perfecte. Nu a găsit-o, dar a găsit în schimb o fostă mică podgorie şi o casă de porumbei unde a decis că ar vrea să facă vinuri şi să dezvolte mica sa podgorie perfectă.

    Îşi rezumă primii ani ai aventurii antreprenoriale româneşti cu umor şi cu o voce scăzută marcată puternic de accentul franţuzesc: „În 2001 am venit în România, în 2002 am achiziţionat ferma cu multe ruine şi câteva hectare de vie plantată de 25 de ani, în 2006 am făcut primul vin, în 2007 am renovat o clădire unde am făcut restaurantul şi crama, iar în 2008 le-am deschis. Ulterior, am început să fac ce ştiu eu mai bine: vin şi mâncare”.

    Podgoria sa, alături de restaurant şi de cramă, poartă un nume inspirat de casa de porumbei pe care a găsit-o pe terenul viran din urmă cu 10 ani. La Clos de Colombes, Anne Marie Rosenberg a început să facă vin aşa cum ştia ea mai bine, deşi admite că „nu există reţetă pentru un vin perfect”. Ferma are 4 hectare, dar, pentru a ajunge la cantitatea de care are nevoie, antreprenoarea colectează struguri pentru echivalentul a încă trei hectare. A avut şi o experienţă neplăcută cu o podgorie, unde via i-a fost tăiată de nişte răufăcători, dar s-a redresat şi a ajuns să îmbutelieze anul trecut aproape 15.000 de sticle de vin. Totalul investiţiei la Clos des Colombes a fost de aproximativ 1 milion de euro, iar antreprenoarea a avut şi un credit pentru o parte din această sumă de la BRD, dar l-a plătit.

    Producţia se împarte în mai multe categorii, în funcţie de calitatea vinului. Antreprenoarea povesteşte că alege personal, în fiecare an, cel mai bun butoi de vin, din care se va face vârful de gamă, dar care va intra şi în componenţa vinurilor premium. Anul trecut, a câştigat competiţia butoaielor din cramă un pinot gris. La baza unei piramide imaginare se află ceea ce se numea înainte „vin de masă” şi acum se numeşte „vin de România”; acesta este vinul din care face cea mai mare cantitate, aproximativ 10.000 de sticle pe an.

  • Programatori la păscut caprele

    Lucrul ciudat de care vorbesc este următorul: un copil din România are drumul în viaţă stabilit nu numai de părinţi, preferinţe, talente sau abilităţi, ci şi de liceul pe care îl urmează. Concret, studiile efectuate de o organizaţie nonguvernamentală care lucrează în fiecare an cu mii de adolescenţi arată că elevii din liceele tehnice sunt, cumva, marcaţi şi au un cu totul alt sistem de valori şi alte aşteptări de la viaţă, în comparaţie cu colegii lor din liceele umaniste.

    „Studiile noastre comparative vorbesc de două universuri paralele, cei tehnici şi cei umanişti. Dacă la 16 ani eşti într-un liceu teoretic sau un liceu tehnologic, în mare parte traiectoria vieţii este definită, nu prea mai ai cum să schimbi lucrurile. Totul începând de la modul cum îşi fac prieteni cei din liceul tehnologic şi cei din liceul teoretic. La teoretic găseai criterii de genul admiraţie, disciplină, performanţe, o tipologie de valori. La zona tehnologică criteriile erau altele – cei care îmi oferă respect, un pic de afectivitate. Cumva discutăm de o realitate cu carenţe destul de mari, din familie, lucruri de bază, respect, iar în partea cealaltă erau elemente aspiraţionale, de tip disciplină, muncă, performanţă, pasiune. Legat de joburi aspiraţionale, cei din liceele tehnologice spun că nici nu-şi pun problema absolvirii bacalaureatului, îşi pun problema de elemente de subzistenţă, de tipul «poate reuşesc să mă angajez» sau «poate reuşesc  să am un loc de muncă». Din păcate mi-ar fi greu să recomand părinţilor să îşi îndrume copilul spre un liceu tehnologic”, mi-a spus interlocutorul meu într-o discuţie pentru materialul de copertă al acestui număr al revistei.

    La doar câteva zile după întâlnirea cu Ştefan Pălărie, au venit rezultatele de la bacalaureat, iar liceele tehnice par a conduce în nefericitul top al celor care au căzut la examen; unele cu 100% nepromovabilitate. Din cei 63 de copii care au terminat cu 10 examenul de bacalaureat, doar trei sunt din licee tehnice. Specializarea Matematică – Informatică este campioana absolvenţilor cu 10, un alt fapt cât se poate de relevant. Însuşi numărul celor de nota 10, adică 63 de elevi din sutele de mii care au dat examenul, mi se pare a fi măcar îngrijorător. 

    Mă întreb dacă ministerul de resort a făcut vreodată o evaluare a ceea ce se întâmplă cu acele licee tehnice şi dacă a remarcat cineva aceste discrepanţe; n-aş vrea să incriminez la grămadă, dar dacă studiile indică o atare situaţie, şi şansele unor tineri de a reuşi în viaţă sunt reduse sau eliminate doar pentru că au mers la o anume şcoală, poate că ar fi lucruri de îndreptat. Există consultanţi în carieră care, sunt sigur, ar accepta bucuroşi să facă ceva muncă voluntară pentru a le reda copiilor încrederea de care au nevoie şi mentalitatea de învingători – iar astea nu sunt vorbe goale, ci lucruri de care elevii chiar au nevoie. Pentru că bănuiesc că ei sunt acolo victimele unui sistem care aplică şanse în funcţie de valori străine şcolii, de exemplu cea a conturilor bancare, şi sunt maculaţi de mediul în care trăiesc.

    Este minunat că avem programatori buni şi că aceştia devin o emblemă naţională, dar pentru fiecare programator bun avem zeci de elevi care dintr-un motiv sau altul, motive care nu le sunt imputabile, sunt excluşi din sistem şi societate. Trebuie să facem planuri concrete pentru eliminarea multiplelor segregări sociale. Egalitatea şanselor ar trebui să devină mai mult decât o vorbă, pentru că altfel cine ştie dacă nu cumva un potenţial Bill Gates paşte chiar acum caprele pe cine ştie ce maidan.

    „Tinerii spartani” ai lui Degas ilustrează, cred, bine, povestea.