Tag: renault

  • Renault ar putea produce Dacia Dokker şi în Turcia

    Renault poartă discuţii cu producătorul auto turc Karsan Otomotiv pentru a produce modelul Dacia Dokker în Turcia, la uzina Akcalar din oraşul Bursa, potrivit site-ului specializat pe industria auto WardsAuto.com, dar şi presei locale din Turcia. Oficialii Dacia nu au oferit niciun comentariu până la închiderea ediţiei. Renault şi Karsan deja au semnat o scrisoare de intenţie, iar cei doi constructori auto au demarat un studiu de fezabilitate pentru dezvoltarea şi producţia unor versiuni ale utilitarei Dokker, cel mai probabil fiind vorba despre Dokker Stepway, modelul prezentat anul trecut la Salonul Auto de la Istanbul. Dacă va fi semnat parteneriatul, începând de anul viitor Karsan va produce în Bursa modelul Dacia cu o cadenţă anuală de ordinul miilor de unităţi, potrivit publica­ţiei turceşti Hurriyet, cu o valoare de cel puţin 150 mil. euro anual, luând în calcul o cadenţă anuală de 10.000 de maşini. Transferul unei producţii a Daciei Dokker în Turcia vine în contextul în care francezii de la Automobile Dacia declarau la finele săptămânii trecute că în acest an ar putea disponibiliza 350 de angajaţi dacă producţia uzinei se va reduce la mai puţin de 300.000 de unităţi. Anul trecut la Mioveni s-au asamblat 307.000 de maşini, în scădere 6% faţă de anul precedent.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

     

  • Arma Renault pentru a cuceri Africa: Dacia

    O PIAŢĂ EUROPEANĂ CARE ATINGE MINIMUL ULTIMELOR DOUĂ DECENII, DAR ŞI UNA LOCALĂ CARE SCADE DE LA AN LA AN AU DETERMINAT RENAULT SĂ SE CONCENTREZE TOT MAI MULT PE PIAŢA AFRICANĂ. Atât de mult încât francezii au investit aproape un miliard de euro în construcţia unei noi uzine în Tanger, Maroc, pentru modelele Dacia. Mai mult, construcţia unei noi uzine a fost anunţată în Algeria, aceasta fiind a treia unitate de producţie de pe continentul african a mărcii Dacia, după Casablanca şi Tanger.

    “Regiunea Euromed (Europa de Est şi Africa – n. red.) este şi mai importantă, pentru că este “responsabilă” de cucerirea pieţei africane, piaţă cu un potenţial mare de creştere. Nu ştim dacă pe termen scurt, mediu sau lung, dar vrem să ne construim viitorul acolo, iar aceasta se face prin adaptarea gamei entry. Totul ţine de viteza cu care exploatăm potenţialul. Spre exemplu, în 2012 peste 50% din vânzările Renault au fost pe pieţe din afara Europei de Vest, ceea ce înseamnă că Renault devine un producător auto de nivel mondial”, a spus Carlos Tavares, directorul operaţional al grupului Renault, al doilea în ierarhia de conducere după Carlos Ghosn şi unul dintre cei mai dinamici executivi din industrie. Tavares este, de altfel, favorit în viitoarea cursă pentru postul de CEO al constructorului francez, potrivit Wall Street Journal.

    La nivel european, Dacia a înregistrat anul trecut o scădere a numărului de autoturisme în–matriculate, cu 5% faţă de anul anterior, la aproximativ 252.300 de unităţi, în condiţiile în care piaţa europeană s-a redus cu aproape opt procente, la circa 13,6 milioane de maşini. Pe de altă parte, înma-triculările Renault au scăzut cu peste 22% în 2012, la 1,05 milioane de maşini.
    “Piaţa europeană este în continuă scădere, iar această tendinţă va continua şi în 2013. Poate în 2014 lucrurile se vor mai îndrepta. Dar tocmai în acest context gama entry este «arma» noastră pentru a combate scăderea”, a spus Carlos Tavares.


    IN CEEA CE PRIVEŞTE GAMA DACIA, CARE ÎN PREZENT INCLUDE ŞASE MODELE, printre care Logan, Sandero, Sandero Stepway, Duster, Lodgy, Dokker şi Dokker Van, s-ar putea extinde cu până la trei alte noi modele în următorii ani. “Acum suntem în faza de reconstrucţie a gamei. Avem acum în gama Dacia modele noi şi nume noi, iar ca un model să fie lansat pe piaţă este nevoie de timp şi de bani. Toate modelele noi necesită bani, altfel nu le putem stabiliza pe piaţă. Considerăm că reînnoirea gamei trebuie făcută pe etape şi numărul optim este de opt-nouă modele pentru ca în orice moment să avem fonduri necesare pentru a susţine gama şi de a nu cădea în capcana “launch and leave”, când sunt lansate noi modele, care nu sunt suficient de bine promovate, şi apar probleme legate de vânzări. Momentan avem în gamă noile generaţii ale Logan, Sandero şi Sandero Stepway, dar şi nume noi precum Dokker sau Lodgy, număr suficient pentru moment”, a spus Tavares.

    NOILE MODELE DACIA DISPUN DE TEHNOLOGII LA CARE ÎN URMĂ CU CÂŢIVA ANI CLIENŢII NICI NU VISAU, PRECUM TEMPOMAT, sistem de navigaţie sau Bluetooth pentru conexiunea dintre sistemul audio şi telefonul mobil. Clienţii Dacia de pe pieţele mature preferă un automobil echipat doar cu dotările necesare şi nu vor să plătească în plus pentru dotări mai sofisticate, iar noi răs-pundem acestor cerinţe. Cum va evolua gama Dacia? “Ascultându-ne clienţii. Mergem la evenimentele organizate de clienţii Dacia, cum este picnicul din Franţa. Aşa am descoperit că tempomatul nu este considerat un lux, ci o necesitate, şi l-am introdus pe noua gene-raţie de Logan şi Sandero la fel cu sistemul de navigaţie, care este foarte util într-un oraş mare. Clienţii Dacia trăiesc în era “post-consumer”, unde doar ce este necesar contează cu adevărat şi care au un target bine stabilit”, a spus Tavares. Cum caracterizează Renault “smart buy”? “Înseamnă un automobil cu preţ şi echipamente necesare clienţilor. Experienţa noastră şi felul cum vor evolua automobilele depind de clienţi. Am dobândit această experienţă şi vom ţine cont de acest lucru”, a spus Carlos Tavares.

  • Renault pregăteşte un proiect de 1,2 miliarde dolari în China cu producătorul auto local Dongfeng Motor

    Proiectul mix va avea o capacitate anuală de 150.000 de autoturisme, inclusiv SUV-uri şi MPV-uri (Multi-Purpose Vehicle), potrivit unor date postate recent pe site-ul Biroului de Protecţie a Mediului din Hubei, potrivit MarketWatch.

    Potrivit agenţiei, care analizează impactul asupra mediului, proiectul va fi situat în Wuhan, capitala propvinciei Hubei. Sediul Dongfeng Motor se află în Hubei, precum şi companiile mixte ale grupului chinez cu producătorii străini PSA Peugeot Citroen şi Honda Motor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Siveco este acreditată să furnizeze soluţii informatice în reţeaua dealerilor Dacia şi Renault

    Potrivit unui comunicat remis, joi, agneţiei MEDIAFAX, Siveco Romania, companie condusă de Irina Socol, a dezvoltat o aplicaţie de tip Dealer Management System (DMS) compatibilă cu sistemele informatice pentru mărcile Dacia/Renault utilizate în România, iar în urma acreditării va putea implementa aplicaţia şi interfeţele DMS certificate la reparatorii autorizaţi Dacia/Renault din România.

    Siveco va asigura instalarea arhitecturii software necesare pentru funcţionarea sistemului şi suportul tehnic, mentenanţa hardware, software şi servicii de consultanţă. “Cu sistemul DMS de la Siveco dealerii vor beneficia de o creştere semnificativă a eficienţei financiare şi o evidenţă clară a tuturor operaţiunilor desfăşurate într-un service Renault, avantaje care se vor reflecta în calitatea serviciilor oferite clienţilor”, a declarat Lăcrămioara Bârseti, Director departament Siveco Applications.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tavares, Renault: Dacia are un avans de 10 ani

    Marca Dacia şi gama entry din care face parte Logan trebuie să se menţină competitivă şi să-şi păstreze avansul de aproape zece ani din faţa concurenţei, afirmă Carlos Tavares, directorul operaţional al Renault, care sus­ţine că VW sau PSA Peugeot Citroën abia anul trecut au lansat mo­dele care ar putea concura cu cele de la Mioveni. “Maşinile noastre trebuie să păstreze un preţ competitiv, un concept bun, o producţie bună şi un lanţ de distribuţie bun. Noi deja avem o expertiză de aproape zece ani în plus faţă de concurenţă, dar nu trebuie să devenim aroganţi, trebuie să fim convinşi că cei de la concurenţă vor încerca să recupereze”, a spus Tavares. El a subliniat că mulţi constructori din industria auto au privit cu dispreţ conceptul low-cost atunci când l-am lansat prin echiparea unei maşini doar cu strictul necesar pentru clienţi. “Aşa am ajuns ca în 2012 să vindem aproape un milion de astfel de automobile pe mă­su­ră ce am dezvoltat gama. Acum, constructori pre­cum VW au anunţat deja că lucrează la automobile low-cost, iar PSA deja au lansat astfel de modele, în­cercând să recupereze.” În ceea ce priveşte gama Dacia, care în prezent include şase modele, s-ar putea extinde cu până la trei alte noi modele în ur­mătorii ani. “Conside­răm că reînnoirea gamei trebuie făcută pe etape şi nu­mărul optim este de opt-nouă modele pentru ca în orice moment să avem fonduri necesare pentru a susţine gama şi de a nu cădea în capcana «launch and leave» – când sunt lansate noi modele, dar care nu sunt suficient de bine promovate”, a spus executivul Renault.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

     

  • Înmatriculările Renault şi Dacia în Germania au scăzut cu 6% în 2012, de două ori peste piaţă

    Cota de piaţă a Renault-Dacia s-a menţinut anul trecut la 4,9%. VW a rămas anul trecut lider de piaţă detaşat, cu 672.921 automobile înamtriculate (cotă de piaţă 21,8%), urmat de BMW şi Mini cu 284.494 unităţi (cotă de piaţă 9,2%), Mercedes cu 283.006 unităţi (cotă de 9,2%) şi Audi cu 266.582 unităţi (cotă de 8,6%).

    Mai multe pe zf.ro

  • Cine ar putea fi noul director al Renault şi care e strategia francezilor pentru România

    Articolul a fost publicat în luna ianuarie 2012.


    Strategia Renault pentru România e să rămână aici, să-şi consolideze poziţia şi să-şi folosească eficient capacităţile de producţie, afirmă Carlos Tavares, directorul de operaţiuni al grupului Renault: nu numai că nu se pune problema ca francezii să plece, dar România e un exemplu de urmat pentru celelalte uzine ale grupului, iar locul ei în strategia grupului va rămâne foarte important.

    Subţire, cu ochi albaştri sfredelitori şi economie de gesturi, pare mai curând un neamţ ori austriac. După vorbă, ar fi sigur născut în Franţa. În realitate e de origine portugheză, îl cheamă Carlos Tavares şi vara trecută a preluat conducerea operaţiunilor grupului Renault din toată lumea, între care şi cele din România, unde a venit acum pentru prima dată, ca să cunoască direct mersul lucrurilor. “Am avut plăcerea ca în această dimineaţă să felicit echipa de la Dacia pentru excelenţa muncii sale”, spune ceremonios portughezul, pentru ca mai târziu în cursul interviului cu noi să revină la idee, felicitând iarăşi angajaţii pentru faptul că Dacia e cea mai vândută marcă din România, cu 35% din piaţă, iar Renault e pe poziţia a treia: “Acestea sunt rezultatele talentului şi ale muncii încordate depuse de români, precum şi ale calităţii produselor fabricate aici şi recunoscute de piaţă”.

    CARTE DE VIZITA PENTRU RENAULT (GALERIE GRAFICE)

    Noul COO a fost numit în funcţie după demisia, în aprilie anul trecut, a lui Patrick Pélata, care şi-a asumat pierderile de imagine după scandalul de spionaj industrial legat de maşinile electrice ale Renault, în cursul căruia compania şi-a concediat nejustificat mai mulţi directori. “Numirea lui Carlos Tavares e primul pas spre întărirea managementului Renault. El ştie industria auto în toate dimensiunile ei”, suna comunicatul lui Carlos Ghosn ulterior deciziei de a-l aduce de la Nissan pe inginerul Tavares, responsabil de divizia pentru pieţele americane, în mandatul căruia compania a ajuns de pe al treilea pe primul loc în Mexic după cota de piaţă.

    Vizita lui Tavares s-a întâmplat concomitent cu publicarea de către companie a primelor fotografii oficiale cu versiunea de serie a viitorului model Dacia Lodgy, contemplat în aceeaşi zi şi de preşedintele Traian Băsescu la Centrul de Design Dacia Renault. Lodgy, care va fi lansat oficial la Salonul Auto de la Geneva din martie şi disponibil pe piaţă în a doua parte a anului, e al şaptelea model din gama Dacia lansat după de la venirea în 1999 a Renault în România. E însă primul model care nu va fi produs la Mioveni, ci la noua uzină de la Tanger, în Maroc, unde grupul francez a investit în acest scop circa un miliard de euro.

    Comparaţia inevitabilă cu România, unde toată investiţia de până acum a Renault e de până în 1,8 miliarde de euro, precum şi faptul că în Maroc (de data aceasta la Casablanca) se mută şi o parte din producţia modelului Sandero au fost deja de-ajuns pentru ca o parte a publicului de la noi să fie încercat măcar de regrete, dacă nu de-a dreptul de spaime: nu cumva, după Nokia, pleacă din România şi Renault? Iar obişnuinţa de a pune răul înainte a umplut forumurile de pe net cu lamentaţii anticipate, având în vedere nu doar că Dacia e unul dintre puţinele branduri româneşti care s-au dezvoltat după 1989, dar mai ales că Automobile Dacia este principalul exportator al ţării, susţinând circa 10% din exporturile României, în condiţiile în care acestea au preluat rolul de motor al economiei în anii de criză.

    DINASTIA DE LA MIOVENI (GALERIE FOTO)

    Carlos Tavares exclude ferm ideea că Renault ar putea părăsi România. “Strategia noastră pe piaţa românească e să rămânem şi să ne consolidăm poziţia, pentru că suntem credibili, pentru că Dacia e o marcă românească şi pentru că e normal ca prin calitatea şi competitivitatea produselor să atragem clienţi”, afirmă el. “Locul României în strategia Renault va rămâne foarte important, iar echipa de aici are o mare răspundere, atât prin prisma rezultatelor obţinute pe piaţă, dar şi pentru că este un exemplu de performanţă pentru restul uzinelor grupului, prin atitudinea de campioni şi dorinţa de a face lucrurile mereu mai bine”, eclară Tavares. Concret, “vom continua să folosim în modul cel mai eficient capacităţile industriale pe care le avem aici, astfel încât să fie menţinut un ritm de producţie de circa 300.000 de unităţi pe an”.

  • Executivul care a reinnoit Dacia, favorit la sefia Renault

    Deschis si la obiect, in cadrul unui interviu acordat ZF in septembrie 2012, cu ocazia Salonului Auto de la Paris, Carlos Tavares a raspuns intrebarilor fara a evita subiectul. El a tinut sa sublinieze ca situatia industriala din România este una apreciata de catre Renault, atât in ceea ce priveste partea de proiectare, unde inginerii români lucreaza la viitoarele modele Dacia si Renault, dar si in ceea ce priveste standardele de productie de la Mioveni. Mai mult, el a subliniat ca eficienta si standardele de calitate trebuie intotdeauna imbuna­ta­tite pentru a face fata concurentei din tari precum Maroc. Ca director operational, Tavares este direct responsa­bil de operatiunile grupului francez si implementarea strategiei constructorului auto.
  • Creatorul Loganului lucrează la un alt model de până în 5.000 de euro

    Detourbet a fost mandatat de Carlos Ghosn să producă un model care să concureze cu Maruti de la Suzuki (3.550 de euro) şi cu Eon de la Hyundai (4.300 de euro), cele două mărci care domină vânzările din India. Dacă managerul va reuşi, Renault va putea folosi modelul ca platformă pentru dezvoltarea unor noi maşini low-cost pentru pieţele din Brazilia şi Rusia.

    Mai multe pe zf.ro

  • Renault va construi o fabrică în Algeria, pentru pieţele din Africa

    Unitatea va fi amplasată la Oran, al doilea mare oraş algerian, situat în nord-vestul ţării, pe ţărmul Mării Mediterane, scrie Bloomberg.

    Compania va încheia un acord cu guvernul algerian în următoarele zile, odată cu o vizită oficială a preşedintelui francez Francois Hollande.

    Fabrica va avea o capacitate de producţie de până la 75.000 de automobile pe an, fiind dedicată modelelor din acelaşi segment ca Renault Symbol, bazat pe Clio.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro