Tag: politisti

  • Razie a poliţiştilor printre taximetriştii de la aeroporturi: amenzi de peste 100.000 lei

    La data de 20 noiembrie, Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R. a coordonat o acţiune pentru verificarea legalităţii desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în zona aeroporturilor internaţionale Bacău, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Bucureşti – Henri Coandă.

    Activităţile s-au derulat pe parcursul a două ore, în funcţie de traficul de pasageri din fiecare aeroport.

    Poliţiştii de la transporturi şi rutieri au acţionat pe traseele dinspre şi către aeroport, precum şi în zonele unde are loc debarcarea şi preluarea pasagerilor, pentru depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, care acostează persoane pentru a le oferi astfel de servicii, precum şi pentru sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor.

    Pe parcursul activităţilor desfăşurate, echipele de control au verificat 1.357  de autovehicule,  2 societăţi rent-a-car şi au aplicat 554 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 102.110 lei.

    Din totalul sancţiunilor aplicate, 428 au vizat încălcări ale normelor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 84 de sancţiuni au fost aplicate pentru încălcări ale Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, 15 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar 27 sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea altor acte normative.

    De asemenea, în urma neregulilor constatate, au fost retrase 20 certificate de înmatriculate şi  reţinute 7 certificate de înmatriculate.

    La activităţi au participat şi jandarmi, precum şi specialişti ai Registrului Auto Român şi Metrologiei Legale.

    S.R.P.T. CONSTANŢA: A fost depistat un bărbat de 30 de ani, din Călăraşi, care efectua activităţi de taximetrie pe raza municipiului Călăraşi, fără a avea afişate pe portierele din faţă ale taxiului tarifele practicate. În cauză, operatorul de transport a fost sancţionat cu amendă în valoare de 1.000 de lei.

    S.R.P.T. GALAŢI: Poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Feroviare Buzău, în cooperare cu poliţişti ai Serviciului Poliţiei Rutiere Buzău, au depistat în trafic un bărbat 51 de ani, din judeţul Buzău, care conducea un autoturism, efectuând activităţi de transport persoane în regim de taxi. În urma verificărilor efectuate s-a constat că nu deţinea atestat şi nu avea în dotare caseta taxi. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional conform O.U.G. nr. 195/2002 şi Legea nr. 38/2003.

    I.P.J. GORJ: A fost depistat un bărbat de 54 de ani din Tg-Jiu, în timp ce conducea un autoturism, efectuând transport rutier de persoane în regim de taxi, fără a deţine certificat de competenţă profesională. De asemenea, autovehiculul avea anvelopele uzate peste limita legal admisă. Conducătorul auto a fost sancţionat pentru încălcarea prevederilor O.U.G 195/2002 şi Legii nr. 38/2003, cu amendă în valoare de 360 de lei, fiindu-i reţinut şi certificatul de înmatriculare. Operatorul de transport a fost sancţionat pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003, cu amendă în valoare de 500 lei.
     

  • ALEGERI PREZIDENŢIALE. Amenzi de 22.400 lei şi 44 de cercetaţi penal pentru nereguli la vot

    Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne au efectuat verificări cu privire la fiecare sesizare în parte, stabilind, până la această oră, că 166 dintre acestea, reprezentând 44,27%, nu se confirmă, a afirmat Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI.

    Dintre situaţiile confirmate, 47 sunt fapte contravenţionale pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de 22.400 lei şi 14 avertismente scrise.

    În ceea ce priveşte posibilele infracţiuni, au fost sesizate 81 de situaţii, toate fiind în curs de cercetare. În aceste cazuri, la momentul finalizării cercetărilor se vor dispune măsurile legale prin unităţile de Parchet competente.

    Majoritatea infracţiunilor sesizate sunt de corupere a alegătorilor, vot multiplu şi violare a confidenţialităţii votului.

    Pentru săvârşirea acestor posibile infracţiuni sunt cercetate 44 de persoane, dintre care una în stare de reţinere – un bărbat din judeţul Gorj care a agresat fizic şi verbal, în cursul dimineţii, un bătrân în apropierea unei secţii de votare.

    Poliţia Română a organizat 513 filtre la nivel naţional, fiind verificate 3.781 de autovehicule, dintre care 251 autocare, 763 autobuze, 1.617 microbuze şi 1.150 de autovehicule cu capacitate 8+1.

    Pe parcursul zilei, peste 58.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizaţi în întreaga ţară. “La fel ca în primul tur al alegerilor prezidenţiale, datorită acestei mobilizări, nu s-au produs evenimente grave care să afecteze procesul de vot. Efectivele de ordine publică vor rămâne în dispozitiv şi după încheierea procesului de vot pentru prevenirea oricăror incidente care ar putea afecta siguranţa cetăţenilor”, a precizat Monica Dajbog.

  • ALEGERI PREZIDENŢIALE. Nereguli la vot înregistrate în primele zece ore ale scrutinului

    Cele mai multe aspecte care au fost sesizate au vizat continuarea propagandei electorale, posibile situaţii de turism electoral şi de corupere a alegătorilor.

    Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne au verificat toate sesizările pentru a stabili cu certitudine existenţa sau nu a aspectelor semnalate. Până în prezent, 90 dintre sesizări nu s-au confirmat, a precizat Monica Dajbog.

    Au fost sesizate 45 de situaţii privind posibile infracţiuni, care sunt în curs de verificare. S-au aplicat măsuri sancţionatorii pentru 32 de contravenţii, respectiv 9 avertismente scrise şi amenzi în valoare de 14.100 lei.

    Poliţiştii bucureşteni efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de împiedicare a exercitării drepturilor electorale faţă de preşedintele unei secţii de votare din sectorul 2. Acesta nu i-a permis să voteze unui alegător care are domiciliul în Târgovişte, dar reşedinţa în sectorul 1 al Capitalei, îndrumându-l către secţia de votare de la adresa de reşedinţă.

    Poliţiştii din Timiş au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt pe numele unui student care, după ce şi-a exercitat dreptul de vot, a luat de pe masa comisiei un buletin de vot neştampilat şi a părăsit secţia de votare. Menţionez că tânărul a fost oprit de către forţele de ordine, iar buletinul de vot a fost recuperat.

    În judeţul Neamţ, poliţiştii au întocmit dosar penal într-un caz de completare în fals a unor cereri pentru urna specială.

    Poliţiştii din Giurgiu efectuează cercetări după ce o persoană a reclamat faptul că a fost agresată de un cetăţean în momentul în care ar fi vrut să sesizeze o încălcare a legislaţiei electorale.

    Un bărbat din comuna Micleşti, judeţul Vaslui a provocat scandal într-o secţie de votare din localitate, motiv pentru care a fost sancţionat contravenţional de către jandarmi cu amendă de 300 de lei.

    În judeţul Dolj o femeie a fost sancţionată contravenţional cu 1.500 lei pentru că a sfătuit un bărbat în vârstă de 76 de ani să voteze cu un anumit candidat.

    Referitor la sesizările privind cazurile de turism electoral, poliţia verifică fiecare situaţie în parte pentru a stabili cu certitudine dacă aspectele semnalate se confirmă sau nu. Precizez că Poliţia Română a organizat astăzi 513 .filtre în întreaga ţară pentru a verifica legalitatea efectuării transportului public de persoane.

    Până la ora 17, din numărul total de persoane aflate în centrele de reţinere şi arest preventiv, 1.009 au votat, Inspectoratul General al Poliţiei Române asigurând măsurile necesare exercitării dreptului de vot.
     

  • Săptămâna fraudelor: aproape 200 de infracţiuni economice depistate de poliţişti

    În ultima săptămână, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Fraudelor – I.G.P.R., poliţiştii formaţiunilor de investigare a fraudelor au constatat 195 de infracţiuni economice.

    De comiterea acestora sunt bănuite 178 de persoane, dintre care 62 au fost reţinute şi 25 arestate, a informat Poliţia Română.

    Astfel, poliţiştii au constatat, în ultima săptămână, 63 de infracţiuni de evaziune fiscală, 17 fapte de înşelăciune, 22 infracţiuni de fals (în înscrisuri oficiale, în înscrisuri sub semnătură privată şi privind identitatea), 12 infracţiuni de uz de fals, 8 fapte de complicitate la falsuri în înscrisuri sub semnătură privată, 6 fapte la Legea nr. 656/2003 privind spălarea banilor, câte două fapte de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu.

    De asemenea, poliţiştii fac cercetări cu privire la 17 fapte penale prevăzute de Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, la 22 infracţiuni din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, 4 fapte de delapidare, câte 7 fapte de tentativă la înşelăciune şi complicitate la uz de fals, câte o faptă privind bancruta frauduloasă, la Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicatiile geografice, la Legea 31/1990 privind societăţile comerciale şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, precum şi alte două fapte de natură penală.

    Totodată, poliţiştii specializaţi în investigarea fraudelor au constatat 7 infracţiuni de corupţie, respectiv 3 infracţiuni de dare de mită, două de luare de mită, o infracţiune de trafic de influenţă şi o infracţiune de cumpărare de influenţă.

     

  • ALEGERI PREZIDENŢIALE. Precizări de la MAI despre contravenţiile şi infracţiunile din ziua votului

    13.300 de angajaţi ai MAI au misiunea de a asigura măsurile de ordine publică, iar 4.700 de specialişti au fost mobilizaţi pentru a verifica şi soluţiona sesizările privind posibile incidente electorale.

    34.200 de poliţişti, pompieri, poliţişti de frontieră şi jandarmi asigură paza şi protecţia secţiilor de votare din întreaga ţară. Pentru gestionarea oricărei situaţii care ar putea apărea pe parcursul procesului de votare, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a fost constituită o rezervă de aproximativ 7.800 de oameni.

    Până la ora 11, au fost înregistrate pe plan naţional 6 sesizări privind incidente legate de procesul electoral, a precizat Monica Dajbog, purtător de cuvânt al MAI.

    A fost întocmit un dosar penal în judeţul Bacău pentru un bărbat care şi-a fotografiat buletinul de vot în cabina de votare, ceea ce reprezintă violare a confidenţialităţii votului, conform art. 389 Cod Penal. Un alt dosar penal a fost întocmit în judeţul Gorj pentru un bărbat care a agresat fizic şi verbal un bătrân în apropierea unei secţii de votare. De asemenea, în judeţul Călăraşi a fost aplicată o amendă de 1.500 de lei unei persoane care a continuat propaganda electorală în ziua votului. În judeţul Bistriţa este investigată o sesizare privind faptul că mai mulţi localnici ai satului Rusu Bârgăului au găsit dimineaţa la porţile caselor pungi cu alimente.

    Pentru menţinerea ordinii, preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare au la dispoziţie efectivele asigurate de primar şi de prefect, împreună cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne.

    Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispoziţiilor preşedintelui secţiei de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.500 şi 4.500 lei.

    De asemenea, în conformitate cu Legea 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, continuarea propagandei electorale în ziua votului, precum şi sfătuirea alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat se sancţionează cu amendă cuprinsă între 1.500 şi 4.500 de lei. Cu aceeaşi amendă se sancţionează persoanele care comercializează sau consumă băuturi alcoolice în spaţiul de protecţie al secţiei de votare.

    Potrivit Codului Penal, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani persoanele care votează fără a avea acest drept, votează de două sau de mai multe ori, introduc în urnă mai multe buletine de vot ori folosesc un buletin de vot fals sau un act de identitate fals.

    Aceeaşi pedeapsă se aplică cetăţenilor care împiedică, prin orice mijloace, liberul exerciţiu al dreptului de a alege sau de a fi ales, precum şi persoanelor care oferă bani, bunuri ori alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze un anumit candidat. Şi tentativa la aceste infracţiuni se pedepseşte.

  • România agresivă şi prea competitivă

    Doi poliţişti trebuie să îşi predea rapoartele săptămânale de activitate. Primul îl predă la ora stabilită, al doilea întârzie scrierea raportului şi îl completează în timp ce bombăne sistemul şi prostia că trebuie să facă un raport. „Diferenţa dintre cei doi reprezintă forţa culturii de organizaţie“, explică Robert Cooke, directorul general şi acţionarul majoritar al Human Synergistics International, dar şi unul dintre cercetătorii care au pus la punct instrumentele cu care lucrează astăzi milioane de organizaţii din întreaga lume.

    Cei doi poliţişti sunt din Australia, iar interesul domeniului public de a răspunde la chestionarele dezvoltate de Robert Cooke este o particularitate a ţărilor anglo-saxone – „în SUA raportul public-privat este cam 50/50. Lucrăm mult şi cu rezultate bune cu sectorul public, de la companii de stat până la administraţii locale, biserici, şcoli publice, închisori – pentru cele din urmă, autorităţile au constatat că recidiva este mai mică în cazul deţinuţilor care lucrează cu instrumentele noastre. Când am dezvoltat instrumentele HS, mi-am dorit ca toată lumea să aibă acces şi cred că am reuşit“, spune Robert Cooke, care a preluat în anii 2000 controlul companiei de la familia lui Clayton Lafferty, cel care a fondat Human Synergistics în anii ’70.

    În România, instrumentele Human Synergistics au venit din 2004 şi discuţia despre cultura de organizaţie a început tot cam de atunci. „Spunem că noi (Human Synergistics România – n.r.) am adus conceptul culturii organizaţionale în România deoarece toată lumea vorbeşte acum despre cultură organizaţională, dar conceptul acesta are în spate o metodologie, o abordare sistematizată prin care el poate fi înţeles şi condus. Atunci când vorbim de sănătate, este de la sine înţeles pentru toată lumea că e important să aibă sănătate, iar noi vrem să aducem piaţa în punctul în care, atunci când vorbim de organizaţii, să fie clar pentru toată lumea că e important să aibă o cultură organizaţională bună“, spune Iuliana Stan, managing partner al Human Synergistics România, care a evaluat până acum peste 300 de companii de pe piaţă.

    Aşezarea Human Synergistics pe piaţa din România a inclus şi realizarea unei cercetări naţionale care să descifreze piaţa şi care să răspundă la întrebări referitoare la modul cum se lucrează în companii, la ce îi conduce şi la ce îi motivează pe oameni. „Organizaţiile din România sunt dominate de stilurile agresiv şi constructiv. Am descoperit că managerii care conduc agresiv duc în timp la extinderea şi permanentizarea agresivităţii în organizaţii. Stilul competitiv domină interiorul fiecărei persoane şi respectiv al fiecărei organizaţii, nu exteriorul. Tocmai asta face ca oamenii să nu coopereze şi lucrurile nu se întâmplă aşa cum ar trebui“, sintetizează Robert Cooke raportul realizat de echipa din România.

    Cercetarea Naţională Human Synergistics din 2009 a relevat faptul că organizaţiile din România sunt dominate de stilurile agresiv şi competitiv. A descris însă şi profilul ideal, profil care ar creşte motivaţia şi performanţa. Profilul ideal din România ar trebui să ajungă să fie, treptat, bazat pe autodezvoltare (stil în care se aşteaptă de la angajaţi să îşi menţină integritatea, să le placă ceea ce fac şi să îşi comunice ideile) sau pe afiliere (în care de la oameni se aşteaptă să colaboreze cu ceilalţi, să lucreze cu ceilalţi într-o manieră prietenoasă, plăcută, şi să aibă tact). Iuliana Stan spune că acest profil ideal nu este determinat prin recomandări făcute de consultanţi, ci este rezultatul investigaţiei, atât la nivel de management, cât şi la nivel de angajaţi.

    Studiul observă că în organizaţiile româneşti aspiraţiile sunt foarte constructive, dar, spre deosebire de profilul ideal internaţional, cel românesc are o extensie mai mare pentru stilurile agresive şi în special pentru stilul competitiv. „Deşi această preocupare agresivă este prezentă mai mult în România decât în alte ţări, la nivel de ideal al aspiraţiilor, este foarte bine temperată de valorile constructive. În ciuda clişeelor curente, receptivitatea oamenilor pentru schimbare în organizaţiile din România este foarte mare şi este o oportunitate de care trebuie să profităm“, mai spune Iuliana Stan.

  • O scurtă istorie a falsificatorilor de bani

    PF 47 este indicativul dosarului poliţienesc care îl priveşte pe fierarul Daniel Pavlicek. Acesta aîncercat să falsifice moneda de cinci mărci aflată în circulaţie. Încercarea nu a reuşit pentru că Pavlicek a omis să magnetizeze monedele. În acelaşi timp poliţiştii au făcut public faptul că moneda falsă nu scotea acelaşi sunet ca aceea originală. Aruncate pe o suprafaţă tare, falsul suna “cling-a-ling”, iar originalul numai “cling”….

    Monedele antice au început să fie colecţionate în urmă cu 600 de ani, dar numărul de monede s-a dovedit insuficient pentru numărul mare de doritori. Intră în scenă Antonio Cavino, un apropiat al lui Benvenuto Cellini, locutor al cetăţii Padova şi creator de false monede antice. Produsele sale au devenit astăzi mai căutate decât originalele pe care le imită şi se comercializează la preţuri mai mari. De fapt monedele lui Cavino sunt recunoscute drept opere de artă renascentiste şi apreciate pentru încărcătura lor istorică. Falsurile nu sunt de fapt falsuri, ci mai degrabă produse ale imaginaţiei lui Cavino, pentru că acesta a schimbat şi metalele şi inscripţiile faţă de originale. Una din “victimele” lui Cavino este Goethe, colecţionar a peste 4.000 de monede.

    Hubert Goltzius (1526 – 1583) a fost un alt “artist” cu resurse. Olandezul, gravor, pictor, tipograf şi numismat, spunea că a studiat 950 de colecţii de monede şi a scris o carte despre banii Imperiului Roman. Dar ilustraţiile prezentate în lucrarea sa nu corespundeau în întregime cu originalele, erorile fiind descoperite abia 200 de ani mai târziu.

    Karl Wilhem Becker (1772 – 1830) a fost unul din cei mai celevri falsificatori din secolul XIX, talentul său fiind recunoscut de cunoscători. A realizat peste 300 de copii de monede antice, care în prezent sunt identificate ca atare. Nu s-a îmbogăţit, pentru că s-a folosit de intermediari care şi-au tras partea leului. Un amănunt: creaţiile lui Becker erau îmbătrânite artificial, în balegă.

  • Recolta Poliţiei pe câteva zile: peste 100 de hoţi şi un caz de evaziune fiscală de 400.000 de lei

    În perioada 17 – 24 octombrie, poliţiştii formaţiunilor de investigare a fraudelor acţionând, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R., au constatat 102 infracţiuni. De comiterea acestor fapte sunt bănuite 109 persoane, dintre care 3 au fost arestate şi 4 reţinute.

    Astfel, poliţiştii au constatat 38 de infracţiuni de evaziune fiscală, 17 la Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, 11 înşelăciuni, 5 infracţiuni de uz de fals, 4 de fals în înscrisuri sub semnătură privată, 3 de fals material în înscrisuri oficiale, una de fals în declaraţii, 4 infracţiuni de contrabandă şi 3 la Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.

    De asemenea, poliţiştii cercetează 3 fapte de delapidare, 3 la Legea nr. 571/2003 – Codul Fiscal, 2 de abuz în serviciu, una la Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, una la Legea 656/2003 privind spălarea banilor, una de neglijenţă în serviciu şi 2 de altă natură.

    În perioada menţionată, poliţiştii au constatat 2 infracţiuni de dare de mită şi o infracţiune de luare de mită.

    De asemenea, poliţiştii au finalizat cercetările într-un caz de evaziune fiscală care a cauzat un prejudiciu important bugetului de stat.

    La data de 23 octombrie, poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime din cadrul Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R. au finalizat cercetările faţa de un tânăr de 27 de ani, admnistrator al unei societăţi comerciale din Bucureşti, bănuit de comiterea infracţiunilor de folosire de acte nereale în faţa autorităţilor vamale şi evaziune fiscală.

    În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a reieşit că, tânărul ar fi efectuat 80 de importuri, în perioada septembrie – octombrie 2014, prezentând acte nereale în faţa autorităţii vamale, fără a înregistra în contabilitate operaţiunile. Acesta ar fi declarat un sediu fictiv pentru societatea pe care o administra, în vederea sustragerii de la eventuale controale financiare şi vamale.

    În cauză, s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar faţă de bănuit. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice de către inspectorii antifraudă de pe lângă Parchetul Tribunalului Constanţa, în urma căreia a fost stabilit un prejudiciu în valoare de 400.000 de lei.
     

  • China a blocat site-ul BBC, după relatările cu privire la manifestaţiile din Hong Kong

    Este pentru prima oară când site-ul grupului media britanic este în totalitate blocat în China, din decembrie 2010, când nu a putut fi accesat mai multe zile, atât în timpul, cât şi după ceremonia de atribuire a Premiului Nobel pentru Pace disidentului chinez Liu Xiaobo, relatează AFP.

    La rândul său, versiunea în limba chineză a site-ului BBC este blocată total de la momentul lansării, în 1999, cu o scurtă perioadă de funcţionare de câteva luni, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Beijing, din 2008.

    “Ne confruntăm cu o înăsprire a cenzurii în China”, a comentat, miercuri, într-un mesaj postat pe Twitter, directorul biroului BBC pentru regiunea Asia, Jo Floto, cu sediul la Beijing.

    Autorităţile chineze au mai impus deja “un ecran negru (postului de televiziune) BBC World, în momentul în care erau difuzate reportaje cu privire la Hong Kong”, a adăugat el.

    În condiţiile în care Beijingul a impus o cenzură drastică pe Internet, site-urile mai multor ziare străine nu pot fi accesate, cazuri asemănătoare fiind semnalate şi în ceea ce priveşte reţelele sociale Twitter, Facebook şi, de la declanşarea manifestaţiilor prodemocraţie din Hong Kong, platforma de fotografii Instagram.

    De altfel, site-urile cotidianului The New York Times şi al agenţiei Bloomberg au fost blocate în 2012, după publicarea unor anchete cu privire la averea fostului premier Wen Jiabao şi a actualului preşedinte Xi Jinping.

    Dispariţia totală a BBC din mediul online chinez intervine în condiţiile în care site-ul a difuzat miercuri dimineaţă o înregistrare video în care poliţişti din Hong Kong sunt surprinşi în momentul în care lovesc violent un manifestant cu mâinile încătuşate, imagini care au provocat indignare în fosta colonie britanică.

    În schimb, site-ul postului CNN putea fi în continuare accesat miercuri în China continentală.

  • Poliţişti bucureşteni suspectaţi că au bătut alegători la europarlamentare, duşi la audieri

    Parchetul Tribunalului Bucureşti arată, într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX, că poliţiştii de la Secţia 3 sunt audiaţi într-un dosar în care se fac cercetări pentru infracţiunea de tortură, în legătură cu un incident electoral din 25 mai, când au fost alegerile europarlamentare.

    “În data de 25.05.2014, persoana vătămată C.D., în vârstă de 63 de ani, a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost internată având următorul diagnostic: traumatism cranio-cerebral cu fractură mandibulară, ruptură splină – splenectomie, multiple fracturi costale. Din cercetările efectuate până la momentul actual, a reieşit faptul că persoana vătămată a fost implicată într-un incident electoral (în ziua menţionată având loc alegerile pentru Parlamentul European), motiv pentru care a fost condusă la Secţia 3 Poliţie”, au precizat procurorii.

    Oficiali din Parchetul Tribunalului Bucureşti au declarat, pentru MEDIAFAX, că dosarul a fost deschis în urma unei sesizări depuse în urmă cu câteva luni.

    Poliţiştii de la Secţia 3 suspectaţi în acest caz au fost ridicaţi de anchetatori în baza unor mandate de aducere şi urmează să fie audiaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care instrumentează cauza împreună cu poliţişti de la Serviciul Omoruri.