Tag: jocuri

  • O companie din România, printre dezvoltatorii de jocuri de urmărit în 2014 în App Store

     “Duolingo (Statele Unite), Simogo (Suedia), Frogmind (Marea Britanie), Plain Vanilla Corp (Islanda), Atypical Games (România), Lemonista (China), BASE (Japonia) şi Savage Interactive (Australia) s-au impus ca dezvoltatori de urmărit în 2014”, se arată într-un comunicat publicat de Apple.

    Atypical Games are sediul în oraşul Mountain View, California (SUA), şi este deţinută de Revo Solutions SRL Bucureşti, o firmă înfiinţată în anul 2007 şi contolată de Andrei George Lopată – 75% şi Cristina Isabela Lopată – 25%.

    Potrivit lui Andrei Lopată, care ocupă şi poziţia de director general al Revo Solutions, afacerile Atypical Games au atins 2,4 milioane de dolari în 2013, iar profitul net s-a ridicat la 510.000 dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rusia a interzis orice lichide la bordul avioanelor, cu o lună înainte de JO de la Soci

     Noile reguli interzic în cabină “orice lichide, inclusiv produse de igienă, cosmetice, medicamente, aerosoli şi geluri, în orice cantitate”, se arată într-un comunicat accesibil miercuri pe site-ul Aeroportului Şeremetievo din Moscova.

    Acest comunicat nu precizează pentru cât timp sunt adoptate aceste măsuri de securitate sporite, iar presa a anunţat că sunt în vigoare timp de două luni, până după Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci (sud), prevăzute în perioada 7-23 februarie, urmate de Jocurile Paralimpice, în perioada 7-16 martie.

    Regulile în vigoare până în prezent interziceau aducerea la bord a unor cantităţi mai mari de 100 de mililitri de lichide.

    Miercuri, o zi liberă în Rusia, nu a fost posibilă, imediat, obţinerea unor precizări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Măsuri de securitate fără precedent în Rusia, cu o lună înaintea Jocurilor Olimpice de la Soci

     Intrarea tuturor şoferilor în Soci este de acum filtrată şi accesul în acest oraş cu 350.000 de locuitori este interzis vehiculelor care vin din exterior şi nu au autorizaţie specială.

    Forţele de ordine, deja mobilizate în această staţiune balneară situată între malul Mării Negre şi Caucaz, au primit întăriri marţi, în ceea ce pare una dintre măsurile cele mai vizibile.

    Acest dispozitiv intră în vigoare cu o lună înaintea Jocurilor Olimpice care vor avea loc în perioada 7-23 februarie şi vor fi menţinute până la 23 martie, respectiv cu o săptămână după închiderea jocurilor paralimpice (7-16 martie).

    Aproximativ 37.000 de poliţişti şi unităţi ale forţelor terestre vor fi mobilizaţi pentru a garanta securitatea JO, cel mai mare eveniment internaţional organizat de Rusia de la destrămarea URSS în 1991, la care preşedintele Vladimir Putin ţine în mod special.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • TP Vision anunţă lansarea televizoarelor Philips cu sistem de operare Android

    “Din 2014, vom începe sa lansăm pe piaţă televizoare cu sistem de operare Android, pentru început la modelele high end, urmând ca ulterior să extindem oferta şi la celelalte segmente de televizoare. Ne aşteptăm ca aprecierea consumatorilor să crească rapid. Până în 2015, majoritatea modelelor de televizoare Philips vor avea sistem de operare Android”, a spus Maarten de Vries, CEO TP Vision.

    În prezent, Android este principalul sistem de operare pe piaţa dispozitivelor mobile. TP Vision face primul pas către televizorul viitorului combinând capabilităţile sistemului Android cu un ecran de mari dimensiuni şi oferta actuală Smart TV. Timpii de răspuns, utilizarea eficientă a resurselor, interoperabilitatea şi accentul pe aplicaţii şi conţinut vor transforma televizorul în centrul de divertisment al oricărui cămin. “Credem că Android aduce un adevărat beneficiu pe piaţa televizoarelor, pentru că va îmbunătăţi semnificativ experienţa de utilizare al unui Smart TV, aducând viteza şi uşurinţa în utilizare al Smart TV-ului pe picior de egalitate cu experienţa pe care utilizatorul o are pe device-urile inteligente mobile de astăzi”, a spus Scott Housley, Global Head of Product and Strategy TP Vision.

    Televizoarele Philips cu Android vor îmbogăţi oferta de aplicaţii disponibile pe portalul Philips Smart TV. Acestea vor combina aplicaţiile pentru Android disponibile în magazinul virtual Google Play cu aplicaţiile Smart TV existente, incluzând servicii video on demand, catch-up TV, ghiduri electronice de programe (EPG) şi streaming pentru muzică.

    Odată cu introducerea Android, televizoarele Philips vor funcţiona mai simplu în tandem cu smartphone-uri şi tablete cu acest sistem de operare, păstrând în acelaşi timp conectivitatea şi uşurinţa în partajare de conţinut cu dispozitivele ce rulează Apple iOS.

    TP Vision este un jucător pe segmentul divertismentului video digital. TP Vision proiectează, produce şi comercializează modelele de televizoare Philips în Europa, Rusia, Orientul Mijlociu, Brazilia, Argentina, Uruguay, Paraguay şi anumite ţări selectate din regiunea Asia-Pacific. Având sediul central în Amsterdam, Olanda, TP Vision este reprezentatul exclusiv pentru televizoare Philips în ţările şi regiunile menţionate mai sus. Compania este deţinută în proporţie de 70% de TPV şi de 30% de Royal Philips Electronics, cu sediul central în Olanda. TP Vision are aproximativ 2.000 de angajaţi în întreaga lume.

  • Românul care a dezvoltat jocuri pentru Facebook are planuri mari pentru 2014

    Într-un interviu pentru Business Magazin, Bobby Voicu spune că 2013 a fost un an foarte bun pentru MavenHut, “fiind anul în care am ajuns la 16 angajaţi (de la 4 la începutul anului) şi am ajuns să fim o companie profitabilă”. De la mijlocul lui 2012 şi până la sfârşitul lui 2013, Mavenhut a angajat o echipă destul de mare, face în continuare angajări şi vrea să dezvolte noi jocuri.

    Pentru 2014, Bobby Voicu are în plan să îşi dubleze echipa, dar şi să lanseze noi produse pe piaţă, pe mai multe platforme.“Pe termen mediu, planurile sunt să creştem cât mai mult studioul din România, ajutând astfel la definirea unui ecosistem în industria de dezvoltare de jocuri.

    Evident, ne dorim să scoatem cât mai multe titluri de succes în următorii 5 ani, pe cât mai multe platforme (atât web, cât şi mobile)”, spune Bobby Voicu. Bobby Voicu a dezvoltat Mavenhut în Irlanda, în cadrul acceleratorului de business Startup Bootcamp Dublin, condus de Eoghan Jennings, şi crede că dezvoltatorii români de soft trebuie să privească global: “Cred că, datorită contextului specific dezvoltării de software, a lipsei de graniţe reale, cei care activează în industrie trebuie să fie la curent cu trendurile globale, altfel nu sunt competitivi. Prin urmare, este o necessitate privirea globală, dar nu cred că asta înseamna ca industria nu mai depinde de România, ca “s-a desprins” de România”.

  • Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc vrea să blocheze accesul românilor la site-urile de jocuri neautorizate în România

     “Ne aşteptăm să se autorizeze operatorii de jocuri online, mai ales că am reglementat zona providerilor de internet, şi sper să reuşim să tăiem accesul la site-urile neautorizate. Se va da posibilitatea jucătorului român să joace pe toate site-urile deţinute de operatori înregistraţi în România”, a spus şefa Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc.

    Ea a arătat că se va elabora o listă neagră cu societăţile care nu sunt autorizate în România, pe care o vor putea consulta atât providerii de internet, cât şi jucătorii.

    “E infracţiune şi în acest moment să joci pe un site neautorizat în România”, susţine Odeta Nestor.

    Ea a arătat că monitorizarea operatorilor de pariuri şi jocuri de noroc online se va face de către Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc prin servere oglindă montate de către firmele care vin la autorizare, cu acces la informaţii şi chei de control.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mai există business pentru console?

    VENERABILELE CONSOLE PLAYSTATION ŞI XBOX RĂMÂN CEI MAI APRIGI RIVALI PENTRU CÂŞTIGAREA GAMERILOR HARDCORE. Noile platforme ale Sony şi Microsoft vor încerca să convingă din nou cumpărătorii, însă de această dată într-o lume în care oricine poate avea acces imediat la un joc pe smartphone sau tabletă, în timp ce tehnologiile de redare în flux (streaming) şi cloud înseamnă că multe titluri pot fi jucate cu uşurinţă pe PC-uri mai performante.

    SMARTPHONE-URILE ŞI TABLETELE. În comparaţie cu lansarea precedentelor modele ale celor două companii, astăzi toată tehnologia, chiar şi cea de pe Facebook, cu cei 1,1 miliarde de utilizatori, are un rol nou şi important. Zeci de milioane de oameni se joacă pe Facebook zilnic, deşi puţini dintre gamerii care se vor grăbi să cumpere noile console consideră creşterea unor vaci virtuale, de exemplu, un joc „adevărat„.

    În timp ce succesul imediat este asigurat pentru Sony şi PlayStation de baza solidă de fani formată de-a lungul anilor, este mai puţin clar cum vor concura noile gadgeturi pentru atenţia oamenilor care au uşor acces la o gamă variată de dispozitive. Consumatorii din prezent nu trebuie să caute mai departe de buzunar pentru opţiuni viabile de divertisment. Jocuri pentru smartphone precum Angry Birds şi Candy Crush, chiar dacă mai puţin complexe decât cele de pe console, au devenit extrem de populare, ca urmare a preţului şi a portabilităţii. Multe jocuri pentru platformele mobile pot fi cumpărate pentru doar unul sau doi dolari, faţă de 60 de dolari pentru un joc nou pe PS4 ori Xbox One. De asemenea, diferenţa între capabilităţile tehnice ale consolelor şi cele ale smartphone-urilor şi tabletelor este estimată să se reducă în următorii ani.

    „Aceste console, în lupta pentru jucătorul înrăit, riscă să nu atragă interesul oamenilor din jurul acestora„, afirmă James McQuivey, analist la Forrester Research.
    ENTRE DE DIVERTISMENT. Atât Sony, cât şi Microsoft îşi poziţionează sistemele de gaming drept centre de divertisment care ar trebui să preia controlul livingului. Xbox 360 a început să redea filme de pe Netflix în 2008, iar PS 3, care servea deja ca player Blu-ray, a urmat la scurt timp. Ulterior, au fost adăugate multe alte opţiuni de divertisment.

    Consolele au intrat astfel în competiţie cu alte dispozitive, printre care Chromecast al Google, playerul Rotaku, Apple TV şi o mulţime de tablete. Modalităţile de streaming pentru filme, TV şi muzică în locuinţa utilizatorului sunt mai numeroase în prezent. Din această perspectivă, Xbox One şi PS4 nu se mai află în aceeaşi confruntare tradiţională a celor doi producători de console.
    „În realitate, sunt consolele împotriva tuturor„, scrie Scott Stein, senior editor al portalului CNET. Piaţa mondială a jocurilor video creşte, susţinută de jocurile online şi cele care pot fi descărcate pe console. Gartner se aşteaptă ca piaţa totală să atingă 93,3 miliarde de dolari în acest an, în urcare de la 78,9 miliarde de dolari în 2012. Până în 2015, vânzările globale ar putea ajunge la 111 miliarde de dolari, estimează firma de cercetare.

  • Cum te pot ajuta caii să devii un lider mai bun

    La ora 12, în mijlocul săptămânii, într-un manej al unei şcoli de echitaţie aflate la circa un sfert de oră de Bucureşti, George Leca se relaxează alături de Dekar, pentru a stabili dacă este un cal potrivit pentru lucrul cu oamenii.

    Leca este de mai bine de cinci ani manager responsabil de partea de execuţie a strategiei în cadrul unei companii multinaţionale din domeniul telecom, are o experienţă de zece ani într-o companie similară din Anglia şi mărturiseşte că nu a avut nici măcar o pauză de o zi între două joburi. Totuşi, îşi găseşte timp pentru cele două antrenamente săptămânale de echitaţie şi, de circa un an, pentru afacerea de training prin intermediul cailor.

    A găsit un echilibru pe care vrea să îl transmită şi altor corporatişti prin Horse Eye, firma fondată împreună cu partenera lui, Corina Ciobanu, care lucrează şi în domeniul organizării de evenimente.

    Trainingul ţinut de Leca are ca scop dezvoltarea abilităţilor de leadership  şi pare să funcţioneze, dacă ţinem cont că „am avut manageri care şi-au pus poza calului cu care au lucrat pe telefon pentru a-şi aminti despre promisiunea pe care i-au făcut-o„. Potrivit lui Leca, problemele reale din afaceri îşi pot găsi rezolvarea în lucrul cu animalul. „Într-un careu format din stâlpi între care este legată o panglică, o doamnă director de resurse umane dintr-o multinaţională trebuia să convingă un cal să se învârtă în jurul ei în galop.

    Calul a ales să sară din careu de două ori, iar reacţia s-a repetat şi la cel de al doilea cal pus în careu„, descrie George Leca un exerciţiu din programul pe care îl organizează. Un astfel de training costă circa 5.000 de euro pentru un grup format de obicei din opt persoane şi se adresează mai ales managerilor aflaţi în poziţii de top. Programul constă în exerciţii la sol bazate pe comunicarea cu animalul într-un manej acoperit. Pentru organizarea acestora, Leca lucrează cu şcolile şi cluburile de echitaţie din apropierea Bucureştiului, de la care închiriază atât manejul şi sălile de curs, cât şi caii.

    „Animalul ia o decizie după ce analizează într-o fracţiune de secundă peste zece semnale nonverbale, cum ar fi bătaia puternică a inimii, pupila mărită, postura, poziţia membrelor.„ Astfel, pot fi scoase în evidenţă o serie de competenţe legate de leadership cum ar fi orientarea spre obiective, lucrul în echipă, aplicarea presiunii cu discernământ în business sau crearea unui mediu în care oamenii se pot exprima.

    Exerciţiile sunt revelatoare pentru managerii din poziţii de top, potrivit lui Leca. Directorul de resurse umane din exemplul oferit de el a dat dovadă de o atitudine dominatoare asupra animalului şi a aflat astfel că exercita presiune şi în relaţiile cu angajaţii. Leca a organizat zece traininguri până acum, iar pentru anul următor are deja contractate încă cinci. Clienţii vin din domeniul bancar, telecom, agricultură, dar a avut şi reprezentanţi ai unor firme mari de avocatură care „voiau să înveţe claritate„.

  • Grand Theft Auto 5 pentru PC apare în primul trimestru din 2014

    Mai multe surse din industria jocurilor au confirmat pentru publicaţia online faptul că GTA V va apărea anul viitor. Iniţial Rockstar, compania producătoare a jocului, anunţa, în iulie anul curent, că pregăteşte doar versiuni pentru Xbox 360 şi PS3, fără a pomeni ceva de o variantă pentru PC.

    Ulterior, un oficial al Nvidia vorbea de o versiune PC a jocului, declaraţie negată ultrior de companie. 600.000 de oameni au semnat o petiţie online pentru a determina Rockstar să îşi schimbe decizia.

    Grand Theft Auto 5 a înregistrat vânzări de 800 de milioane de dolari la nivel mondial în prima zi de la lansare, depăşind recordurile anterioare din industria jocurilor.

    Realizarea jocului a durat cinci ani, iar costurile de producţie s-au ridicat la 200-250 de milioane de dolari, conform estimărilor analiştilor. Încasările GTA 5 le-au depăşit pe cele înregistrate anul trecut de jocul Call of Duty: Black Ops II, care a adus venituri de 500 de milioane de dolari în prima zi de la lansare.

  • Cum a ajuns un antreprenor de weekend la afaceri de aproape două miliarde de euro din „păcănele”

    Dacă la momentul în care a decis să devină antreprenor full-time, Paul Gauselmman, în prezent in vârstă de 79 de ani, avea în responsabilitate o afacere mică din domeniul operării aparatelor tip slot machine, acum aceasta numără 8.000 de angajaţi şi are activităţi răspândite în întreaga lume. Compania, dezvoltată progresiv în domeniul divertismentului şi jocurilor de noroc, este condusă şi astăzi de familia Gauselmann, formată din Paul şi din cei patru copii ai lui

    Paul Gauselmann a revoluţionat industria jocurilor de noroc şi de amuzament prin grupul Gauselmann, care, începând cu 1992,  s-a extins la nivel internaţional în trei domenii de business: producţia şi operarea de maşini electronice prin Merkur, deţinătoare a mărcii Merkur Casino şi estimată la aproximativ 200 milioane euro; divizia operaţional[ şi servicii; producţia şi comercializarea maşinilor electronice şi tipurilor de joc prin compania  Atronic. Grupul deţine şi o unitate de producţie proprie în localitatea Lubbecke din Germania. Compania a ajuns astfel să exploateaze  jocuri de noroc şi divertisment în 272 de locaţii, situate pe teritoriul a zece ţari europene, printre care şi România.

    Activitatea grupului pe piaţa locală a jocurilor de noroc se desfăşoară prin două companii cu capital integral privat străin aparţinand Gauselmann, Casino Entertainment Center şi Merkur Casino România. Prima este prezentă pe piaţa autohtonă din 2004 şi este operatorul jocurilor electronice tip slot-machine pe şapte din cele 13 săli ale companiei. Celelalte şase săli funcţionează sub Merkur Casino România, companie care are în activitate închirierea şi vânzarea de sloturi. Ambele au totalizat afaceri de circa 50 de milioane de euro în 2012(circa 200 milioane de lei). Locaţiile Merkur sunt răspândite în Bucuresti, Constanţa, Ploieşti şi Craiova, având în prezent autorizate 400 de mijloace de joc.

    În perioada 2004-2010, vânzarea sloturilor se făcea direct din Germania şi principalul contact cu potenţialii clienţi se făcea la expoziţia anuala de profil. Din 2010, vânzarile şi închirierea sloturilor se face prin intermediul  Merkur Casino Romania, iar recent, au  fost depuse actele pentru înfiinţarea Merkur Gaming Distribution, pentru a separa activitatile de vânzare si închiriere cu cea de operare.


    Un aparat de jocuri poate genera in Romania în fiecare lună de la câteva sute de euro până la peste 1.200 de euro, bani care reprezintă de fapt diferenţa dintre sumele introduse şi cele retrase de jucători. Media câştigului brut din piaţă este undeva în jurul a 500 de euro pe lună pentru fiecare aparat, în timp ce profitul efectiv rămas companiilor este greu de calculat, pentru că dincolo de licenţe există o serie de cheltuieli variabile cu spaţiul, angajaţii sau mentenanţa.
    Cei 500 de euro în medie sunt echivalentul a aproximativ 20% din suma care intră de fapt pe perioada unei luni într-un aparat, adică 2.500 de euro. Diferenţa însă este reprezentată de sume care sunt retrase de jucători sub formă de câştig sau, în foarte multe cazuri, pentru diminuarea pierderii, când retrag o parte din banii pe care iniţial i-au pus la bătaie.

    Circa  3% dintre români participă la jocurile de tip slot – machines în timp ce la LOTO joacă 20%,la pariuri sportive au jucat în ultimul an 6%, 4% la bingo, 3% la jocurile online şi 3% la jocurile de cărţi, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare de piaţă GfK la iniţiativa Asociaţiei Organizatorilor de sloturi Romslot. Conform statisticilor internaţionale, numărul participanţilor la joc în alte ţări europene este de peste patru ori mai mare, în Marea Britanie spre exemplu – ţară recunoscută pentru o  cultură dezvoltată  a  jocurilor de noroc – 13% din populaţie a participat la jocurile de sloturi în 2010.

    Totusi, România rămâne una dintre cele mai importante pieţe pentru grupul Gauselmann, potrivit lui Thomas Niehenke, membru al boardului Gauselmann. Acest lucru se datorează mai ales contextului in care  LOTERIA se pregăteşte să încheie un nou contract de exploatare a jocurilor de tip loterie (VLT), tinand cont ca  cel semnat în urmă cu zece ani cu grecii de la Intracom si Intralot expiră pe 30 noiembrie 2013, iar acesta a adus companiei pierderi de sute de milioane de lei. Procedura de selecţie a unui nou beneficiar este necunoscută publicului, dar Niehenke este optimist în ce priveşte şansele Merkur de a câştiga contractul. Potrivit lui, competitia este stransa intre firmele care doresc contractul, dar nu doreste sa divulge numele competitorilor sai.