Tag: international

  • UBB Cluj-Napoca, prima universitate din România în Top Shanghai 2018

    Potrivit unui comunicat al UBB transmis, miercuri, universitatea clujeană este secondată de Universitatea Bucureşti, care se clasează în intervalul 801-900.

    „UBB Cluj-Napoca îşi menţine poziţia printre cele mai bune universităţi ale lumii, conform clasamentelor internaţionale de referinţă în mediul academic european şi internaţional, ocupând cea mai înaltă poziţie românească din Academic Ranking of World Universities/ARWU 2018 – cunoscut şi ca rankingul Shanghai al universităţilor, unul dintre cele mai prestigioase clasamente internaţionale ale universităţilor prin prisma indicatorilor de excelenţă – de educaţie şi de cercetare. În clasamentul general dat publicităţii miercuri UBB se situează în intervalul 601-700, fiind urmată de Universitatea din Bucureşti (UB), poziţionată în intervalul 801-900”, se arată în documentul citat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rompetrol Rafinare: cifra brută de afaceri în creştere cu 50%

    Pe fondul unei majorări cu 27% a materiilor prime procesate de unităţile sale de producţie (rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, divizia de petrochimie), compania a obţinut în S1 un rezultat operaţional (EBITDA) de aproximativ 86 milioane USD, cu 49% peste cel din primul semestru al anului trecut.

    În acelaşi timp, creşterea volumului de materii prime prelucrate şi a produselor petroliere vândute, dar şi continuarea programelor de optimizare a costurilor de procesare şi a cheltuielilor operaţionale au susţinut atingerea în perioada ianuarie-iunie a unui profit net de 2,78 milioane USD, faţă de o valoare negativă de 7 milioane USD în S1 2017.

    Rezultatele au fost influenţate de volatilitatea produselor petroliere, în condiţiile în care materia primă – ţiţeiul s-a apreciat cu circa 36%, ajungând în S1 la 70 USD/baril. La nivel european, marjele europene de rafinare s-au diminuat în primul semestru al anului cu peste 12% faţă de indicatorul aferent perioadei similare din 2017, în contextul unei creşteri accentuate a ţiţeiului, cu mult peste evoluţia produselor petroliere.

    Diviziile de rafinare şi petrochimie ale Rompetrol Rafinare au reuşit să îşi majoreze cu 34% cantităţile de produse petroliere livrate la export în prima jumătate a anului, valoarea acestora ridicându-se la peste 926 milioane USD (cu circa 80% peste indicatorul din S1 2017).

    Principalii acţionari ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63%) şi Statul român prin Ministerul Energiei (44,69%).

  • “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, de Radu Jude, la Festivalul de la Toronto

    La cea de-a 43-a ediţie a festivalului vor fi acordate, în baza votului publicului, marele premiu pentru lungmetraj şi, printre altele, trofeul Federaţiei Internaţionale a Criticilor de Film (FIPRESCI).

    Recent, lungmetrajul lui Radu Jude a fost premiat cu trofeul Golden Mimosa pentru cel mai bun scenariu la Herceg Novi Film Festival – Montenegro Film Festival. Motivaţia juriului a fost: “Un cineast unic, care este suficient de curajos să ne ţină prinşi şi să ne educe cu un scenariu care are o formă neortodoxă din punct de vedere didactic, dar care e suprinzător de accesibilă, rareori folosită în cinema. Puterea lui intelectuală şi perspectiva istorică sunt o combinaţie perfectă pentru semnificaţia subiectului dificil şi dureros din trecut care rezonează la nivel universal astăzi”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Venezuelei, Nicolás Maduro: Preţul combustibilului subvenţionat ar trebui să crească

    „Benzina trebuie vândută la un preţ internaţional pentru a opri contrabanda în Columbia şi Caraibe”, a afirmat Nicolás Maduro într-o intervenţie televizată.

    La fel ca majoritatea ţărilor producătoare de petrol, Venezuela a acordat de mai mulţi ani combustibil subvenţionat ca un avantaj pentru consumatori, însă preţurile la combustibil au rămas mici timp de mai mulţi ani, în ciuda hiperinflaţiei pe care Fondul Monetar Internaţional o prognozează că ar atinge 1 milion de procente în acest an.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Suprafaţa de retail de la parterul clădirilor de birouri din zona Floreasca/Barbu Văcărescu din Bucureşti a ajuns la 10.000 mp

    Zona Floreasca – Barbu Văcărescu, împreună cu împrejurimile ei, este una dintre cele mai efervescente din ţară pe mai multe segmente ale pieţei imobiliare: clădiri de birouri, retail, rezidenţial. Calitatea ridicată a companiilor prezente aici a determinat şi salarii pe măsură, astfel că angajaţii din zonă câştigă mai mult de jumătate de miliard de euro pe an, spre 2% din masa salarială totală din întreaga ţară. Această situaţie financiară a favorizat evoluţia calităţii serviciilor oferite în această zonă.

    „În trecut, în apropierea clădirilor de birouri se regăseau doar concepte de retail simple – cantine de prânz şi spaţii de tip coffee corner. În ton cu noile cerinţe ale consumatorilor, trecerea s-a făcut treptat spre restaurante şi cafenele premium, precum şi către alte categorii de bunuri. La rândul lor, serviciile s-au diversificat, ajungând în zona de coafor, servicii de curăţătorie sau servicii medicale, astfel încât un angajat să poată rezolva problemele de zi cu zi în proximitatea locului de muncă. Ne aşteptăm ca diversificarea să continue prin concepte precum afterschool sau grădiniţe, care să îmbunătăţească viaţa angajaţilor”, a declarat Brînduşa Grama, associate retail agency în cadrul Colliers International Romania.

    În ciuda extinderii anunţate, opţiunile oferite de Promenada Mall, singurul centru comercial prezent în zonă, vor fi insuficiente pentru zecile de mii de angajaţi din zona Floreasca/Barbu Văcărescu, ale căror cheltuieli lunare doar pentru masa de prânz, de exemplu, ajung la aproape 3 milioane de euro. Astfel, spaţiile de retail de la parterul clădirilor de birouri, care totalizează 10.000 mp (aproape un sfert din suprafaţa centrului comercial), vin în completarea serviciilor oferite de Promenada, fără să reprezinte o concurenţă.

    „Rezultatele deosebite obţinute de aceste spaţii de retail vin ca urmare a asocierii oportune între veniturile ridicate ale angajaţilor şi localizarea bună, căutată atât de către operatorii HoReCa, cât şi de către dezvoltatorii de rezidenţial. Vedem un adevărat succes al zonei de retail adiacente clădirilor de birouri, un succes care sperăm să fie replicat şi în restul ţării”, a adăugat Brînduşa Grama.

    Dezvoltatorii încep să experimenteze în acest sens prin extinderea componentei de retail: unii proprietari de birouri încearcă să formeze un pol pentru lifestyle, iar în alte zone ale Capitalei există deja restaurante şi baruri care funcţionează mult peste programul de lucru al angajaţilor din apropiere, ca destinaţii de seară în timpul săptămânii sau de brunch la sfârşit de săptămână. Tendinţa ia amploare şi la nivel naţional, ansamblurile mixte (birouri şi retail şi, eventual, rezidenţial) devenind prioritare pentru dezvoltatori.

  • Transportul terestru este cea mai poluantă formă de deplasare în 2018

    Conform documentului, în 2018, transportul terestru are o pondere de 77% din contribuţia totală a mijloacelor de transport (adică din procentajul de 25%) la emisiile de gaze cu efect de seră. În acelaşi timp, transportul maritim are o pondere de 10%, cel aerian de 10% şi cel feroviar de doar 3%.

    Previziunile ICCT pe termen lung, mergând până în anul 2060, arată, însă, o schimbare radicală a ponderilor.

    Estimările arată că în anul 2060 ponderea transportului terestru în totalul emisiilor de gaze cu efect de seră va fi scăzut până la 65%. În schimb, va creşte contribuţia transportului maritim şi a celui aerian. În cazul celui maritim, ponderea ar urma să fie de 20% – dublă faţă de cât este acum. Iar în cazul celui aerian contribuţia ar urma să fie de 14% – cu patru puncte procentuale mai mare decât cea actuală.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băutura de 50 de lei pe care o poţi cumpăra din supermarket deşi a câştigat medalia de aur la un important concurs

    Totuşi, puţini s-ar aştepta să audă că unul dintre cele mai bune ginuri din lume costă doar 9.99 lire sterline, adică sub 12 euro. Premiul a fost câştigat la mai puţin de un an de când a obţinut aceeaşi medalie la Competiţia Internaţională de Vinuri şi Băuturi Spirtoase (IWSC), fiind ales cel mai bun gin din lume. După câştigarea competiţiei, a ajuns imediat out of stock.

    Supermarketul nemţesc cu preţuri reduse a relansat, recent, şi popularul vin Exquisite Collection Côtes de Provence Rosé, la doar 6,69 lire sterline (7,66 euro), care a câştigat anul trecut medalia de aur în cadrul competiţiei International Wine Challenge, la categoria cel mai bun vin rose sub 8 lire (9,16 euro). 

    Aldi a avut în total opt băuturi premiate cu medalii de aur, argint şi bronz.

  • Cătălin Păduraru: Vinarium, IWCB sau lupta la baionetă în războaiele vinului

    nde se află vinul românesc? Din punct de vedere calitativ, probabil la cel mai înalt nivel din istorie. Dar asta nu înseamnă prea mult, atât timp cât toate ţările producătoare de vin şi neatinse de vreun război sau limitare religioasă se află şi ele în aceeaşi fericită situaţie. Progresul, realizările tehnologice sunt, astăzi, la îndemana oricui. Vinul, produs cu identitate, are nevoie de istorie, de palmares, de pieţe cultivate (adică de pieţe în care să fie prezent, să aducă satisfacţii gustative dar şi satisfacţia profitului pentru cei care lucrează cu el), de cercetare, de comunicare. De o direcţie. Toată suflarea românească e bucuroasă de absorbţia fondurilor europene pentru reconversie (vie) şi retehnologizare (cramă).

    Asta este în amonte. Dar în aval? Astăzi este (relativ) bine. Dar mâine? Poate nu este întâmplător că aproape în toate cărţile dedicate domeniului apărute în străinătate şi destinate publicului larg nici măcar nu suntem menţionaţi. Sau, dacă suntem, ocupăm spaţii egale cu ţări ca Slovacia sau Malta… Revistele de specialitate nici nu se mai obosesc să ne treacă la „inventar”. Şcoli celebre ne-au scos din curriculum (una dintre ele funcţionează, de câţiva ani, şi în România; cursurile se predau în engleză şi maghiară).
    La nivelul mentalului colectiv internaţional nu există vinul românesc.

    Existăm sau nu pe pieţele internaţionale?

    Se înţelege că excepţiile, câteva firme româneşti care exportă (şi acelea, în majoritate, către „nişe etnice”), nu pot aduce România în plutonul forţelor care domină Lumea Vinului. Ţări cu potenţial mult mai mic decât cel al ţării noastre (sau despre care credeam noi „după ureche” că este mult mai mic) sunt prezenţe vizibile şi constante pe pieţele importante. Au strategii şi le duc la îndeplinire. De ce? Pentru simplul motiv că au înţeles că niciun clasament nu e bătut în cuie. Astăzi SUA sunt pe locul trei mondial, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, putea să pară o glumă în anii ’60-’70. Sigur, putem spune că SUA sunt o forţă pe toate planurile. Dar ce spunem atunci de Chile, Noua Zeelandă (a zecea exportatoare din lume)? În curând, vom înţelege că nici Georgia sau Moldova nu s-au mulţumit cu actuala ierarhie. Vorbim de piaţa „noastră” şi de pieţele internaţionale… Ca mâine şi piaţa noastră va fi una (pe deplin) internaţională. De la momentul în care Amazon va livra vinuri şi aici până la intrarea marilor operatori globali de distribuţie sau a marilor firme de vin (cu cifre de afaceri ameţitoare, de câteva ori mai mari decât întreaga noastra piaţă)  peisajul „nostru” se va schimba. Dramatic.

    (Se prea poate ca tonurile în care zugrăvesc vulnerabilităţile României viticole să nu fie prea plăcute.)

    Nu am cum să ocolesc adevărul: vor fi schimbări disruptive, cu o multitudine de efecte neaşteptate. Acest context nu este un accident istoric. Este lupta şi persuasiunea profesioniştilor şi rezultatul strategiilor naţionale (ale altor ţări).

    Accident istoric poate fi numit ceea ce pare a se întâmpla în Africa de Sud. Este posibil ca, din cauza turbulenţelor interrasiale de acolo, un mare jucător să lase mult loc liber.

    Se gândeşte România să acţioneze în vreun fel?

    Şi atunci, de ce să ne-mbătăm cu apă rece pretinzând că suntem a nu ştiu câta forţă vitivinicolă? Forţa poate fi măsurată prin prezenţa pe „raftul” internaţional.

    Contraargumentul că avem o piaţă internă destul de mare nu ţine. Cât de mare? Cine a măsurat pentru a şti potenţialul (limita de extensie)? Ce, cum, cât vor cumpăra consumatorii tineri (adică cum va arăta piaţa aceasta „fantastică” peste 3-4 ani)?

    Ar putea aduce vinul beneficii românilor?

    Oare crede cineva că în regiunea Bordeaux sau în Toscana ori în Marlborough trăiesc bine doar vinarii? Orice domeniu de activitate, că e vorba de construcţii, transport, comerţ, turism (inclusiv, sau, mai ales, cel „neindustrial”), avocatură, bănci, îşi sporeşte profitul când se atinge de performanţa adusă de vin în aceste regiuni.

    În Bordeaux, Alain Juppé, primarul de astăzi al oraşului, a investit bani publici printr-o fundaţie (!), zeci de milioane de euro în Cité du Vin! (Muzeul Vinului. Noi nu avem unul nici măcar de 1 milion de euro.) A promis o creştere fabuloasă a numărului de vizitatori în zonă. Şi asta se întâmplă. Doar prin aeroportul de aici trec anual 10 milioane de oameni.

    Berlinul, Parisul, Londra, Bruxelles-ul, Viena investesc bani publici în târguri şi concursuri de vin pentru a creşte vitalitatea (şi atractivitatea) acestor oraşe. Berliner Wine Trophy, Citadelles du Vin Paris (întrecut de International Wine Contest Bucharest, IWCB, ca număr de probe), IWC London, AWC Vienna – sunt modele de colaborare public-privat, în folosul tuturor cetăţenilor (la noi, crezându-se că e vorba de profitul producătorilor de vin, ceea ce este, în mod clar, greşit, ne mutăm de pe un picior pe altul).

    La noi, mai mult decât oriunde, este nevoie de sprijin. Trebuie să recuperăm timpul pierdut (trei decenii!). Prin dezvoltarea enoturismului am putea aduce acasă zeci de mii de români plecaţi în străinătate, care să întoarcă aici, găsindu-şi un rost ca angajat sau ca antreprenor. Enoturismul cere o suită întreagă de servicii şi divertisment variat, potrivit pentru toate vârstele. Pescuit, vânătoare, biking, tracking, welness, spa, tenis, golf, river rafting, o listă aproape fără sfârşit. Toate acestea antrenează mii de angajaţi, sute de antreprenori.

    Mai avem voie să plantăm zeci de mii de hectare (lucru rar întâlnit în UE). Se poate crea un program prin care să apară o categorie nouă socio-profesională, viticultori care să nu aibă neapărat propria cramă, care să „sindicalizeze”, trimiţând  strugurii la o cooperativă pentru vinificare şi condiţionare. Tot aici s-ar putea face şi îmbutelierea. Vinul s-ar obţine în condiţii decente şi ar fi posibil ca acest gen de colaborare în vederea obţinerii valorii adăugate să inhibe păguboasa producţie de vin de 2 lei, obţinut din hibrizi şi vândut pe marginea drumului.

    Vinul acesta prost şi ieftin, deşi iubit de multi români, nu poate asigura un ciclu economic care să ţină tinerii acasă şi, în niciun caz, să-i „întoarcă” pe cei deja plecaţi „afară”.

    Da, vinul românesc poate aduce beneficii materiale imense românilor dar nu putem omite nici „veniturile” acorporale. Cele care ar putea cu adevărat să ne facă să folosim sintagma „mândri că suntem români”.

    Ce face statul român? Stă. În cel mai fericit caz, se face că lucrează.

    În cei 28 de ani de la Revoluţie nu a existat niciun politician marcant, niciun înalt funcţionar care să abordeze serios problema vinului românesc. Şi în niciun caz cu ştiinţă. Privit exclusiv ca produs agricol, acesta nu se bucură de sprijinul ministerelor potrivite: Minsterul Culturii, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul pentru Mediul de Afaceri  sau, dacă există, sporadic, vreun sprijin, vinul nu este privit în dimesiunile lui reale.

    Drept urmare, efectele se văd. Sau nu se văd bine, pentru că nu avem radiografii la zi ale pieţei.

    Cercetarea, obligatorie pentru crearea unei strategii, nu poate fi asigurată de producători. Nici nu ar fi corect.

    Producătorii de vin fac… vin. Ei pot plăti sociologi, antropologi, economişti să facă studii care să răspundă problemelor lor directe. Ei nu pot rezolva „problema naţională”. Tot ce am enunţat mai sus cade în responsabilitatea statului, care, până la urmă, ar face aceste cercetări şi ar plăti experţi pentru conceptul de dezvoltare şi comunicare tot pe banii noştri. Sau pe bani europeni. (Lucru obligatoriu de menţionat, pentru că foarte mulţi oameni din stat folosesc expresia „v-am dat”.)

    Cercetarea cercetărilor (!) din străinătate ne arată clar ce am avea de făcut.

    Firmele private? Eforturi se fac. Sunt însă disparate. International Wine Contest Bucharest este un exemplu de reuşită la nivel de organizare şi afirmare internaţională. Mecanismul de colaborare stat-privat este însă blocat.

    Există şi multe iniţiative lăudabile care nu apelează la stat. Majoritatea, însă, nu îşi propun (şi nu e nimic rău în asta) să „mute munţii”. Interesant e că au început să se coaguleze parteneriate durabile între firmele private. Alianţele lor nu pot intra în concurenţă, însă, cu marile dezvoltări de forţe de pe plan mondial. Amintind de International Wine Contest Bucharest, am realizat că avem parteneri care au fost alături de acest mare concurs. E o formă de ipocrizie (la modă, nu ştiu de ce) de a expune public voalat Partenerii şi Sponsorii evenimentelor noncomerciale. Cred că vine de la alambicata lege a CNA-ului, care îşi transmite efectele de la TV către presa scrisă, neînţelegându-se că menţionarea sponsorului este minima recunoştinţă pe care poţi să o manifeşti faţă de cineva care a sprijinit un demers al binelui colectiv.
    Nu „un producător de apă minerală” este corect, ci, în cazul nostru, Aqua Carpatica, nu o marcă auto, ci Nissan ş.a.m.d.

    Unii dintre ei au sprijinit editarea lucrării Wine Wars – Războaiele vinului (lectură obligatorie pentru cei care au tangenţă cu vinul), iar mai nou sprijină una dintre cele mai interesante „construcţii” pentru Vinul românesc – Vinarium. O degustare-evaluare făcută de oameni de top din România pentru a se încerca formarea unui pluton de 100 de vinuri româneşti de top – la 100 de ani de România. Evaluarea va fi coordonată de singurul master of wine din România, Ana Sapungiu.

    E o ştire, nu?

    În cele două sesiuni Vinarium (fiecare de câte două zile), Ana Sapungiu MW a coordonat un panel format din oameni speciali ai societăţii noastre, oameni cu biografii impresionante. Am dorit să avem o interpretare holistică a vinurilor care pot fi promovate la 100 de ani de România. Chiar dacă s-a enunţat în glumă că „am strâns vreo 500 de ani de studiu în această încăpere”, rămâne – în mod serios – o sumă a competenţelor şi a unor unghiuri diferite de interpretare din domenii ca antropologia, arhitectura, istoria, literatura, arta dramatică, critica artei, business ş.a.m.d. pusă în folosul României.

    (În vinurile româneşti am îndrăznit să includem şi vinurile de peste Prut. Mulţi vor socoti acest gest o culpă. Noi l-am considerat a fi o datorie. Şi o realitate, dacă nu administrativă, măcar culturală şi istorică.)

    Statul român trebuie să întindă o mână şi să înveţe să fie partener. Într-un parteneriat, ambele părţi câştigă.

    Dezvoltarea Lumii Vinului (cu toate extensiile enunţate) degrevează statul de rezolvarea unor ecuaţii complicate, mai ales sociale, ajută la formarea brandului de ţară şi, pe termen mediu şi lung, contribuie la creşterea PIB. Dacă vrem.

  • Are Trump dreptate? În 2017, cheltuielile SUA în NATO au fost de peste două ori mai mari decât ale celorlalţi membri

    Doar în Europa, cheltuielile au fost de 36 de miliarde de dolari. Din acest total, cele mai mari cheltuieli au fost cele cu personalul, în număr de 88.350 de persoane cu diferite funcţii. Cheltuielile cu personalul au ajuns la 20,3 miliarde de dolari în 2017, iar în 2018 la 24,4 miliarde de dolari.

    La suma de mai sus se adaugă 685 de milioane de dolari – contribuţia SUA la fondul comun al NATO – şi încă 4,78 miliarde de dolari, cheltuiţi cu Iniţiativa Europeană de Descurajare (European Deterrence Initiative – EDI). EDI a fost înfiinţată în 2015, ca urmare a anexării Crimeei de către Fedraţia Rusă, bugetul ei crescând în fiecare an, iar pentru anul 2019 se estimează un buget de aproximativ 6,5 miliarde de dolari.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • În 2017, cheltuielile SUA în NATO au fost de peste două ori mai mari decât ale celorlalţi membri

    Doar în Europa, cheltuielile au fost de 36 de miliarde de dolari. Din acest total, cele mai mari cheltuieli au fost cele cu personalul, în număr de 88.350 de persoane cu diferite funcţii. Cheltuielile cu personalul au ajuns la 20,3 miliarde de dolari în 2017, iar în 2018 la 24,4 miliarde de dolari.

    La suma de mai sus se adaugă 685 de milioane de dolari – contribuţia SUA la fondul comun al NATO – şi încă 4,78 miliarde de dolari, cheltuiţi cu Iniţiativa Europeană de Descurajare (European Deterrence Initiative – EDI). EDI a fost înfiinţată în 2015, ca urmare a anexării Crimeei de către Fedraţia Rusă, bugetul ei crescând în fiecare an, iar pentru anul 2019 se estimează un buget de aproximativ 6,5 miliarde de dolari.

    În sfârşit, o cifră estimată pe anul în curs la 24 de milioane de dolari – în scădere la jumătate comparativ cu 2017 – este cheltuită pe ajutoare către aliaţii din cadrul NATO. Raportat la întreg bugetul militar al SUA din 2017, de 602,8 miliarde de dolari, cheltuielile din Europa reprezintă 5,5% din buget.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro