Tag: ieftin

  • O căsuţă din România îi fascinează pe străini. „E uimitoare! Chiar mai frumoasă decât în fotografii”

     Un român şi o belgiancă şi-au construit la Sângeorz-Băi o casă din paie şi pământ. Cei doi locuiesc în Belgia, dar vin în fiecare vară în căsuţa lor de poveste de la Sângeorz-Băi cu cei 3 copii. Au vrut să demonstreze că metodele neconvenţionale de construcţie sunt viabile, ieftine şi sănătoase. Şi au reuşit.

    „Casa este uimitoare! Chiar mai frumoasă decât se vede în fotografii. Am stat trei nopţi în acest loc. Am putut să cumpărăm lapte, ouă şi brânză proaspete de la vecini. A doua zi, Marcel, un prieten de-al lui Paul care ştie multe despre zonă şi este şi istoric, ne-a explicat mai multe despre locurile pe care le-am vizitat”, spune Johan Stenz din Olanda, citat de adevarul.ro

    Paul si Ann muncesc în Bruxelles. Pentru că el este din Sângeorz-Băi, au vrut să îşi facă şi acolo o  căsuţă… mai puţin obişnuită.

    Deşi nu au experienţă în domeniul construcţiilor, iubesc foarte mult natura.  Au căutat informaţii despre cum se face o casă din paie şi au început proiectul.
    Casa e făcută din peste 300 de baloţi de paie puşi pe o structură de lemn şi e tencuită cu lut şi nisip. Are şi o fereastră a adevărului, cum îi spune Paul porţiunii de perete făcute din sticlă.
    Nici acoperişul nu e convenţional. E o terasă verde, unde cresc muşchi şi diverse plante.
    Soţia lui Paul e la fel de îndrăgostită de natură, dar şi de România.
    La construcţia casei au ajutat prietenii şi fratele lui Paul. Nu a fost uşor, dar rezultatul a meritat toată osteneala.
    Casa a costat doar 30.000 de euro. Deşi ieftină şi comodă, românii apelează rar la astfel de construcţii.

    VEZI AICI CUM ARATA CASA

  • Când angajezi pe bază de feeling şi când începi să recrutezi pe bază de proceduri reci?

    Principala problemă din România pentru companii, dincolo de cash, vânzări, fisc etc., este legată de resurse umane. Bazinul de oameni a secat pe neaşteptate, iar ceea ce înainte  era o formalitate, acum a devenit un coşmar.

    Foarte mulţi patroni se raportează la timpurile actuale uitându-se în trecut, acum 10 sau 20 de ani, când au început businessul; pe-atunci angajaţii erau bine pregătiţi, aveau şcoală, munceau 25 de ore din 24, îşi dădeau sufletul pentru firmă.
    În acest moment, noua generaţie, pe lângă faptul că nu ştie nimic, mai vrea şi un salariu mare la început, maşină, laptop şi doar opt ore la muncă. De rezultate, vânzări, nici nu se pune problema; piaţa este de vină, oamenii nu mai au bani, deci nu mai cumpără, concurenţa dă în preţuri, ca să ne scoată de pe piaţă.

    Timpurile sunt total diferite, iar mulţi proprietari, directori, înţeleg greu acest lucru. Când începi o afacere, angajarea se face pe feeling, pe prietenie, pe dorinţa de a ajunge mare, pe energia de a face lucruri şi pe determinarea de a muta munţii.
    La primele angajări contează instinctul şi un director sau un antreprenor nu se gândeşte la eşec, deci este mult mai liber în a accepta oameni cu greşelile lor.

    Odată ce businessul creşte, iar în joc sunt mult mai mulţi bani, antreprenorii acceptă mai puţine greşeli, sunt mai mofturoşi în selecţia oamenilor şi de multe ori eşuează în a-şi găsi noua generaţie de forţă de muncă, începând de la primele poziţii şi până la cele de top.
    De asemenea, pe măsură ce o companie se extinde şi are nevoie de tot mai mulţi oameni, angajările încep să se facă pe proceduri, pe sisteme, pe chestionare, pe teste şi mai puţin pe instinct. Din dorinţa de a nu greşi, în primul rând a celor de la HR, testele încep să ţină locul flerului şi de aceea se schimbă proporţia între „oameni buni şi oameni slabi“.

    La începutul unui business, când afacerile sunt conduse de energie, determinare, încercare, dorinţa de a reuşi şi mai puţin de PowerPoint sau de studii de piaţă, care arată nişte cifre seci şi reci, proporţia găsirii unor oameni buni este mult mai ridicată, poate spre 70%.

    Odată cu birocratizarea unei companii, cu dezvoltarea departamentelor de HR, această proporţie începe să se schimbe şi găsirea unor oameni buni devine mult mai dificilă. Un test, un chestionar nu pot înlocui determinarea şi nici găsirea unei soluţii creative de pe o zi pe alta care să rezolve o problemă în companie.

    După două decenii de capitalism, de piaţă virgină, companiile, în special cele româneşti, se confruntă cu schimbul de generaţii, un schimb pe care nu-l mai găsesc comparativ cu oamenii cu care au început businessul. De aici începe o întreagă frustrare antreprenorială, mai ales că salariile sunt mult mai mari decât acum 10-20 de ani, dar, în schimb, rezultatele sunt mai slabe.

    Dacă proprietarii vor să găsească angajaţi, directori după chipul şi asemănarea lor, lucrurile se complică şi mai mult. Când au început ei businessul, nu aveau cu ce şi cu cine să se compare. Acum au, şi de aceea devin mult mai pretenţioşi în criteriile de angajare. De multe ori renunţă la a preda conducerea zilnică a afacerii, considerând că nu există cineva care să ştie mai bine businessul decât ei. Este adevărat, dar această decizie poate fi cu dus şi întors.

    Dacă ne uităm la nivel internaţional, actualele multinaţionale au reuşit să facă acest schimb, de la fondatori la manageri şi câteodată chiar mai bine.

    Neavând exerciţiul istoriei de generaţii în business, o bună parte din antreprenorii români nu au cui să predea afacerile şi să se simtă cât de cât confortabil că acestea nu se duc apoi de râpă. Din acest motiv, mulţi ajung chiar să-şi vândă businessul.
    România nu a reuşit să-şi creeze o cultură de corporaţii, o generaţie de directori pentru firmele româneşti antreprenoriale.

    Există o generaţie de directori în multinaţionale, dar mulţi dintre ei eşuează când sunt recrutaţi în companiile româneşti, unde există o altă cultură, unde deciziile sunt luate pe instinct şi mai puţin pe o organizare internă sau o viziune strategică urmărită zi de zi.
    Flerul trebuie corporatizat, dar trebuie să înceapă de undeva.
     

  • Locul unde un rezervor de combustibil e mai ieftin decât o ceaşcă de cafea

    În România litrul de benzină sau motorină încă are un cost ridicat şi cumpărătorii de automobile locali se uită atent la consumul vehiculului. Însă există o ţară, undeva în America de Sud, unde un plin de benzină este mai ieftin decât o ceaşcă de cafea. Potrivit Bloomberg, un litru de benzină este  doar 2 bani, adică un rezevor de 50 de litri costă doar un leu, mult mai puţin decât o cafea la bar şi cât una la pahar de plastic. 

    Totuşi trebuie menţionat că în Venezuela câştigul mediu zilnic este de 10,3 lei, ceea ce înseamnă că un venezuelean trebuie să aloce 0,23% din câştigul zilnic pentru 1 litru de benzină. Per total, un şofer din Venezuela consumă în jur de 450 de litri de benzină, adică 0,29% dintr-un salariu mediu.

    Şi în Arabia Saudită combustibilul este iefitin, astfel un litru de benzină este puţin sub un leu (0,95 RON), iar venitul zilnic este de 215 lei, ceea ce înseamnă că un saudit este nevoit să aloce 9,44% din câştigul zilnic pentru un litru de benzină.

    Iranul încheie podiumul cu 1,34 de lei pentru un litru de benzină, urmat de Kuveit şi Malaiezia cu 1,38 şi 1,63 de lei. România ocupă locul 33 dintre cele 61 de ţări analizate de publicaţia americană, cu un preţ mediu de 4,91 de lei, iar raportat la venitul mediu zilnic de 104,5 RON un român trebuie să aloce 4,7% din câştigul zilnic pentru a-şi permite un litru de benzină. În medie un şofer din România consumă aproape  83 de litri de benzină pe an, care-i mănâncă 1% din salariu tipic.

    În Hong Kong este cel mai scump litru de benzină cu 7,4 lei, însă raporat la venitul mediu zilnic de 464 de lei nu e chiar aşa de mult. În schimb, indienii trebuie să aloce cea mai mare parte din salariu, dintre ţările analizate, pentru combustibil. Astfel, un indian trebuie să aloce nu mai puţin de 21,21 % din venitul zilnic de 18,6 lei  pentru a-şi permite un litru de benzină.

    Mexicanii cheltuiesc cel mai mult pentru a-şi utiliza automobilele. Un şofer mexican consumă aproape 359 de litri de benzină pe an, adică 3,3% din salariul mediu.

    Americanii consumă cel mai mult combustibil, nu mai puţin de 420 de galoane pe an (aproape 1600 de litri) însă le mănâncă doar 1,8% din salariu mediu în condiţiile în care venitul mediu zilnic în Statele Unite este de  619 lei.

  • Cele mai bune destinaţii europene pentru un city-break – FOTO

    Dacă vreţi să vă luaţi o vacanţă de câteva zile cu un buget mai mic, cel mai bine este să uitaţi de marile capitale europene precum Londra, Paris sau Madrid.

    Există numeroase alte opţiuni pentru a petrece un week-end, iar cei de la The Guardian au alcătuit un top al acestora.

    Vedeţi în galeria foto destinaţiile propuse

  • Cele mai bune destinaţii europene pentru un city-break – FOTO

    Dacă vreţi să vă luaţi o vacanţă de câteva zile cu un buget mai mic, cel mai bine este să uitaţi de marile capitale europene precum Londra, Paris sau Madrid.

    Există numeroase alte opţiuni pentru a petrece un week-end, iar cei de la The Guardian au alcătuit un top al acestora.

    Vedeţi în galeria foto destinaţiile propuse.

  • Ţara unde oamenii îşi încuie rar casele, energia este aproape gratis şi nu există armată

    Islanda este o ţară insulară nordică aflată între Atlanticul de Nord şi Oceanul Arctic şi s-a aflat sub suveranitate daneză până la 1 decembrie 1918. Recent, a intrat în lumina reflectoarelor datorită echipei de fotbal care a făcut minuni la Campionatul European de Fotbal 2016 unde a reuşit să ajungă până în sferturile competiţiei, unde a fost învinsă de echipa naţională de fotbal a Franţei, gazda turneului.

    Ţara a contemplat falimentul cu opt ani în urmă, dar şi-a revenit spectaculos şi, cu toate că nu face parte din Uniunea Europeană, are o soliditate economică foarte bună (creştere economică de 3,5% şi şomaj de 4%). Soluţia a fost cura de austeritate însă spre deosebire de ţări precum Grecia sau Spania, Islanda a compensat majorările de impozite devalorizând moneda sa, fapt care a stimulat exporturile. Istoric, economia Islandei a depins mult de pescuit, care încă furnizează 40% din veniturile din exporturi şi implică 7% din forţa de muncă, potrivit Wikipedia.

    Islanda nu are armată, iar conform Indicelui Global al Păcii⁠, Islanda este cea mai paşnică ţară din lume, datorită lipsei forţelor armate, criminalităţii reduse, şi nivelului ridicat de stabilitate socio-politică.

    Cu toate acestea, Islanda este o ţară unde locuitorii îşi încuie rar casele şi maşinile, potrivit unui turist care a povestit experienţa sa pe site-ul googlygooeys.com

    Islanda nu are niciun local McDonalds. Toate au fost închise in timpul crizei din 2009 şi nu s-au mai deschis.De asemenea, nu există cazinouri, Starbucks şi nici autostradă, potrivit economistului Magnús Sveinn Helgason

    “Azi 90%, poate peste 90% din casele din Islanda sunt încălzite cu apă geotermală. Avem sere încălzite: aproximativ 20 de hectare de sere în Islanda”, a declarat Arni Ragnarsson, inginer geotermalist, pentru Digi 24. Astfel încãlzirea unui apartament se face la preţul unui abonament de revistă. “Ziarul mă costă 40 de euro în fiecare lună, iar încălzirea casei (200 mp – n.n.) costă 50-55 euro pe lună”, a precizat dr. Pall Valdimarsson, profesor geotermalist.

    Înainte ca vulcanul Eyjafjallajökull să erupă, turismul în Islanda era aproape inexistent. “De atunci creşterea a fost incredibilă. Ne aşteptăm ca şi anul acesta să avem o creştere a turişitilor de 20-30%. Avem în jur de 1,5 milioane de vizitatori pe an.”, spune Inga Hlín Pálsdóttir, director al Promote Iceland, pentru The Guardian.

    Numărul turiştilor care vizitează ţara este mai mult decât dublu faţă de numărul total al locuitorilor. Turismul generază o treime din PIB-ul ţării şi a depăşit vneiturile aduse de pescuit.

    “Te urci în maşină şi în 15 minute ajungi în natură. Nicio altă ţară nu poate oferi asta”, spune şi jurnalistul Egill Helgason.

    Astăzi, Islanda cunoaşte o creştere viguroasă, şomajul este aproape inexistent, iar datoria publică a revenit anul trecut la nivelul din 2009. Drept rezultat, Islanda este a treia cea mai fericită ţară, potrivit ultimului studiu ONU.

    Situaţia s-ar putea schimba însă, potrivit ultimelor cifre publicate de OCDE: creşterea consumului ar putea încetini la 2,8% în 2017, de la plus 5,2% în 2016, iar avansul investiţiilor la 1,9%, de la 18,8% în 2016. Acest lucru ar urma să genereze un risc de supraîncălzire, în opinia FMI.

  • Care este momentul potrivit pentru a cumpăra cele mai ieftine bilete de avion

    Românii se pot aştepta la economii, în medie, de 28% dacă îşi rezervă vacanţa de Crăciun şi de Anul Nou în noiembrie, potrivit informaţiile trimise de reprezentanţii motorului independent de căutare a ofertelor de călătorie momondo.ro Ei au analizat 13,2 miliarde de preţuri pentru zboruri pentru cele mai populare 100 de rute pentru Studiul său Anual de Zboruri, şi poate, astfel, dezvălui care este cea mai bună perioadă pentru a rezerva biletele de avion.
     
     
    Analizând peste 13,2 miliarde de preţuri pentru zboruri pentru cele mai populare 100 de rute de pe site, momondo a constatat faptul că cele mai ieftine bilete de avion sunt rezervate cu 56 de zile înainte de data plecării, când consumatorii pot economisi, în medie, 28% din costuri. Acest lucru înseamnă că primele zile ale lunii noiembrie sunt cel mai bun moment pentru a rezerva bilete de avion pentru Crăciun şi Anul Nou.
     
     
    Potrivit lui Mircea Giurcă, purtătorul de cuvânt momondo România, ziua şi ora plecării sunt factori care influenţează, de asemenea, preţurile zborurilor.
    „Pe lângă cea mai bună perioadă pentru a face o rezervare, în Studiul nostru Anual de Zboruri am descoperit că preţurile pot varia enorm şi în funcţie de ziua şi ora plecării, cele mai scăzute fiind de obicei în zilele de marţi şi cele mai ridicate în zilele de sâmbătă. Diferenţa medie de cost pentru zbor este de 11% între aceste două zile ale săptămânii.”
     
    În ultimii doi ani, datele momondo au arătat că cele mai ieftine bilete au putut fi găsite cu 53 de zile în avans, dar în acest an datele au demonstrat că cele mai ieftine bilete se găsesc cu 56 de zile înainte de plecare. Pe de altă parte, călătorii pot găsi cele mai scumpe bilete în cazul în care aleg să rezerve zborul în ziua plecării.
     
    „Ştim din studiul nostru internaţional despre călătorii că, de cele mai multe ori, preţul este cel mai important factor pentru oameni atunci când caută bilete de avion. Ca regulă de bază, sfătuim călătorii să-şi rezerve biletele cu 56 de zile în avans, pentru a se asigura că prind cele mai ieftine tarife, pe baza rezultatelor din statisticile de călătorie din acest an”, spune Mircea Giurcă şi subliniază faptul că începutul lunii noiembrie este, în medie, cel mai bun moment pentru a rezerva biletele de avion pentru Crăciun.
     
    Când vine vorba de sărbătorirea Crăciunului şi a Anului Nou în străinătate, Bangkok este cea mai populară destinaţie în rândul românilor în acest an.
     
    „Zborurile către Bangkok au, de fapt, cele mai ridicate preţuri atunci când călătorim în ultima săptămână din decembrie, din cauza interesului mare la nivel general. Călătorind spre Bangkok în ianuarie sau februarie, călătorii pot economisi până la 30% din costurile de zbor şi, alegând primăvară ca sezon pentru a merge acolo, pot economisi până la 35% din costurile de zbor”, spune Mircea Giurcă.
     
    Sfaturi de călătorie pentru a rezerva bilete de avion în întreaga lume: 
     
    –  Rezervaţi zborul cu 56 de zile în avans pentru a obţine cele mai ieftine bilete – şi puteţi economisi, în medie, 28% din costuri
     
    –  Biletele cele mai scumpe sunt în general în ziua plecării
     
    –  Zborurile de seară între orele 18:00 şi 00:00 au, de obicei, cele mai mici preţuri
     
    –  În mod obişnuit, este mai scump să zbori dimineaţa şi la prânz, înainte de ora 15:00
     
    –  Ziua de marţi este, în general, cea mai ieftină zi de zbor
     
    –  Ziua de sâmbătă este, de obicei, cea mai scumpă zi a săptămânii pentru a rezerva zborul
     

    10 cele mai populare destinaţii în rândul românilor şi cel mai bun moment pentru a rezerva zborul, potrivit informaţiilor momondo.ro:

     

    Destination

    Best time to book

    1.       Bangkok

    38 de zile înainte de plecare

    2.       Londra

    58 de zile înainte de plecare

    3.       Dubai

    42 de zile înainte de plecare

    4.       Roma

    50 de zile înainte de plecare

    5.       Madrid

    54 de zile înainte de plecare

    6.       Milano

    58 de zile înainte de plecare

    7.       Barcelona

    56 de zile înainte de plecare

    8.       Atena

    58 de zile înainte de plecare

    9.       Viena

    56 de zile înainte de plecare

    10.    Lisabona

    54 de zile înainte de plecare

     

     

    Destination

    Best time to book

    1.       Bangkok

    38 de zile înainte de plecare

    2.       Londra

    58 de zile înainte de plecare

    3.       Dubai

    42 de zile înainte de plecare

    4.       Roma

    50 de zile înainte de plecare

    5.       Madrid

    54 de zile înainte de plecare

    6.       Milano

    58 de zile înainte de plecare

    7.       Barcelona

    56 de zile înainte de plecare

    8.       Atena

    58 de zile înainte de plecare

    9.       Viena

    56 de zile înainte de plecare

    10.    Lisabona

    54 de zile înainte de plecare

     
  • Românii pleacă în vacanţă de 1 Decembrie, în detrimentul sărbătorilor de iarnă

    Conform cererilor înregistrate de portalul de rezervări turistice Vola.ro, în 2016 românii au renunţat la călătoriile în afara ţării de Crăciun sau Revelion, în favoarea mini-vacanţei de 1 Decembrie. Majoritatea rezervărilor au fost făcute pentru perioada 30 Noiembrie – 4 Decembrie 2016, turiştii români optând să rezerve o mini-vacanţă de patru nopţi, în cuplu sau alături de prieteni. 

    Cele mai căutate destinaţii au fost cele recunoscute pentru pieţele de Crăciun, cum ar fi Viena şi Praga, dar şi destinaţiile europene cu clima mai caldă, cum ar fi Barcelona, Lisabona, Sicilia, Sardinia şi Cipru.  Preţul de pornire pentru un city break este de 129 euro/persoană (bilet de avion şi trei nopţi cazare incluse) şi de 20 euro pentru un bilet de avion spre o destinaţie europeană. 

    „În 2016 turiştii români nu mai au tradiţionala punte între 25 Decembrie şi 2 Ianuarie. Atât Crăciunul cât şi Anul Nou se vor sărbători în zile de duminică, motiv pentru care mulţi dintre turiştii români au ales să îşi facă vacanţa de iarnă în perioada 30 Noiembrie – 4 Decembrie. Preţurile sunt cu până la 50% mai mici decât în perioada sărbătorilor, aglomeraţia pe marile aeroporturi încă nu se instaurează, deci românii au toate atu-urile pentru a avea o vacanţă reuşită de 1 Decembrie”, a declarat Daniel Truică, Managing Partner Vola.ro.

    Cel mai ieftin zbor dus-întors achiziţionat prin intermediul Vola.ro a fost 20 euro de persoană spre Roma. Pentru un city break complet la Roma, preţul de pornire a fost de la 159 euro în care se includ avionul şi trei nopţi de cazare. Printre cele mai avantajoase oferte au fost city break-urile la Veneţia, unde preţul a început de la 129 euro de persoană, cu transportul şi cazarea asigurate.

    Pachetele către pieţele de Crăciun încep de la 299 euro, pentru un city break la Viena cu 3 nopţi de cazare incluse şi transport cu avionul.  Pentru un city break în destinaţii mai calde, precum Barcelona, pachetele au început de la 329 euro de persoană pentru avion şi trei nopţi cazare. Printre preferinţele românilor pentru mini-vacanţa de 1 Decembrie se regăseşte şi Dubai, unde cel mai ieftin pachet de vacanţă, format din avion şi patru nopţi cazare, porneşte de la 860 euro.

     

  • Cât costă un plin în România şi în ţările din jur

    Românii cu maşini diesel care merg zilele acestea în Bulgaria şi fac acolo plinul la maşină economisesc echivalentul a 30 de lei. Şi în Polonia, Cehia, Slovacia, motorina este mai ieftină decât la noi. România are însă printre cele mai mici tarife la benzină. Dar şi aici Bulgaria ne întrece.

    În ultimele luni, preţul combustibililor a crescut simţitor. În vară, aproape toate benzinăriile vindeau litrul de benzină Euro 95 cu 5 lei sau chiar mai puţin. Acum, un litru din cea mai ieftină benzină costă circa 5,15 lei şi ajunge la 5,25 – 5,35 lei. Şi cotaţiile motorinei au crescut destul de mult.
    Motorina românească, aproape cea mai scumpă din zonă

    În zona Europei Centrale şi de Est, România are aproape cel mai mare preţ la motorină, cu excepţia Ungariei. Astfel, potrivit datelor publicate de Eurostat pe 24 octombrie, preţul mediu al unui litru de motorină, incluzând taxele, era în România de circa 5,12 lei, iar în Ungaria de circa 5,22 lei.

    Bulgaria avea la aceeaşi dată un preţ ( în echivalent) de circa 4,36 lei per litru, fiind, de departe, cea mai ieftină ţară din zonă. De asemenea, la aceeaşi dată, bezinăriile din Austria, Cehia, Polonia, afişau cotaţii are motorinei sub nivelul din România. Astfel, în Austria un litru de benzină costa, echivalat în lei, în medie, 4,86 de lei, iar în Cehia circa 4,72 de lei.

    Astfel, pentru un plin de motorină românii plătesc, în ţară, circa 205 lei, în timp ce în Bulgaria şi Austria 174 de lei şi, respectiv, 194 de lei. Aşadar, cei care au motoare diesel şi alimentează în afara ţării pot economisi la un plin între 10 şi 30  de lei, echivalentul a câţiva litri de motorină.

    Benzina, în media preţurilor din UE

    Când vine vorba de benzină, preţurile din România sunt printre cele mai avantajoase din zonă. Însă, şi aici ţara noastră este depăşită de Bulgaria. Astfel, dacă pe 24 octombrie un litru de benzină costa în România, în medie, 5,13 lei, în Bulgaria preţul era de 4,54 de lei. Asta înseamnă că un plin de 40 de litri costă în România 205 lei, iar în Bulgaria 181 de lei, deci cu 24 de lei mai puţin.

    Cititi mai multe pe www.radioresita.ro

  • Cât costă un plin în România şi în ţările din jur

    Românii cu maşini diesel care merg zilele acestea în Bulgaria şi fac acolo plinul la maşină economisesc echivalentul a 30 de lei. Şi în Polonia, Cehia, Slovacia, motorina este mai ieftină decât la noi. România are însă printre cele mai mici tarife la benzină. Dar şi aici Bulgaria ne întrece.

    În ultimele luni, preţul combustibililor a crescut simţitor. În vară, aproape toate benzinăriile vindeau litrul de benzină Euro 95 cu 5 lei sau chiar mai puţin. Acum, un litru din cea mai ieftină benzină costă circa 5,15 lei şi ajunge la 5,25 – 5,35 lei. Şi cotaţiile motorinei au crescut destul de mult.
    Motorina românească, aproape cea mai scumpă din zonă

    În zona Europei Centrale şi de Est, România are aproape cel mai mare preţ la motorină, cu excepţia Ungariei. Astfel, potrivit datelor publicate de Eurostat pe 24 octombrie, preţul mediu al unui litru de motorină, incluzând taxele, era în România de circa 5,12 lei, iar în Ungaria de circa 5,22 lei.

    Bulgaria avea la aceeaşi dată un preţ ( în echivalent) de circa 4,36 lei per litru, fiind, de departe, cea mai ieftină ţară din zonă. De asemenea, la aceeaşi dată, bezinăriile din Austria, Cehia, Polonia, afişau cotaţii are motorinei sub nivelul din România. Astfel, în Austria un litru de benzină costa, echivalat în lei, în medie, 4,86 de lei, iar în Cehia circa 4,72 de lei.

    Astfel, pentru un plin de motorină românii plătesc, în ţară, circa 205 lei, în timp ce în Bulgaria şi Austria 174 de lei şi, respectiv, 194 de lei. Aşadar, cei care au motoare diesel şi alimentează în afara ţării pot economisi la un plin între 10 şi 30  de lei, echivalentul a câţiva litri de motorină.

    Benzina, în media preţurilor din UE

    Când vine vorba de benzină, preţurile din România sunt printre cele mai avantajoase din zonă. Însă, şi aici ţara noastră este depăşită de Bulgaria. Astfel, dacă pe 24 octombrie un litru de benzină costa în România, în medie, 5,13 lei, în Bulgaria preţul era de 4,54 de lei. Asta înseamnă că un plin de 40 de litri costă în România 205 lei, iar în Bulgaria 181 de lei, deci cu 24 de lei mai puţin.

    Cititi mai multe pe www.radioresita.ro