Tag: evolutie

  • Ocoliţi de pandemie: Huawei a ajuns la 30% cotă de piaţă în România în primul semestru din 2020

    Huawei Consumer Business Group încheie primele şase luni din anul 2020 cu rezultate pozitive pe plan financiar, compania având parte de o creştere constantă de la începutul anului, ceea ce duce la o cotă de piaţă de 30% şi performanţe ridicate în urma lansărilor de produse din acest an, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

    Pentru a doua parte a anului, compania anunţă planurile şi menţionează că este o perioadă în care îşi va concentra eforturile pe lansări-cheie de noi dispozitive flagship şi îşi va consolida prezenţa din ce în ce mai puternică în toate categoriile de produse, prin noi lansări de laptopuri şi accesorii.

    Chiar şi în acest context plin de provocări, Huawei a reuşit să rămână în top atât la nivel local, cât şi la nivel internaţional, cota de piaţă a companiei crescând până la 29,3% (mai 2020) pe segmentul de dispozitive smartphone, aceasta fiind cea mai ridicată valoare înregistrată până acum în evoluţia diviziei de Consumer Huawei România, potrivit GFK. În acelaşi timp, o performanţă ridicată a fost înregistrată şi la nivelul rezultatelor Open Market, acestea ajungând până la 32%, ceea ce înseamnă în jur de 10% creştere faţă de 2019.

    A doua jumătate a anului aduce cu sine un nou plan de dezvoltare a strategiei Huawei 1 + 4 + n, dar şi de dezvoltare a tehnologiei la nivel de produse şi conectivitate perfectă între dispozitive, puncte relevante care fac parte din viziunea şi angajamentul companiei noastre pe termen lung. Cu siguranţă, lansarea noii game de produse Mate 40 va fi una dintre veştile principale, dar pregătim un calendar susţinut de lansări pentru această toamnă.”, declară Whisky Wangwei, country manager al Huawei Consumer Business Group. „În România, Huawei a reuşit să atingă un rezultat incredibil la nivel de ecosistem, ajungând de la 0 la peste 700 de aplicaţii româneşti în doar şase luni”, continuă acesta.

    În continuare, Huawei are în plan extinderea reţelei de magazine şi centre de servicii Huawei la nivel local, nu numai în Bucureşti, ci şi în alte două oraşe din ţară, printre care şi Cluj-Napoca, lucru care îi va ajuta pe români să experimenteze întregul ecosistem într-o manieră integrată, de pe tablete, PC-uri, dispozitive purtabile, ochelari inteligenţi sau smart TV – produs care poate fi deja văzut în magazinul Huawei Experience Shop din Băneasa Shopping City, Bucureşti, şi a cărui lansare urmează să se întâmple în viitorul apropiat.

    Reprezentanţii companiei spun că Huawei are în plan să ofere soluţii competitive şi inovatoare pentru construirea infrastructurii 5G în România, fiind compania parte din grupul care deţine cele mai multe patente de 5G şi, totodată, compania care a adus o contribuţie relevantă la crearea standardelor de securitate 5G, investind în decursul anilor în dezvoltarea a 23 de instituţii de cercetare în 12 ţări europene.

    În următoarea perioadă, Huawei CBG se va concentra la nivel local pe consolidarea zonei de telefoane HMS, dar şi a celorlalte categorii, precum laptopuri şi accesorii, segmente care au crescut considerabil şi au ajuns din nou în interesul utilizatorilor de produse Huawei.

     


     

  • Femeia care conduce un business cu peste 1.200 de angajaţi într-un domeniu considerat al bărbaţilor: „Fiţi pregătiţi de sacrificii şi de reinventare permanentă”

    Loredana Apreutese este responsabilă de cei peste 1.200 de angajaţi ai International Alexander Holding, format din 10 companii independente şi care au activităţi, în afară de ţara noastră, şi în Serbia, Ungaria şi Germania. „Internaţional Alexander Holding a escaladat de la transportul clasic la servicii integrate de logistică, devenind o companie de referinţă, ce a evoluat odată cu cerinţele pieţei, acumulând o experienţă de 17 ani pe partea de transport şi logistică”, descrie Apreutese evoluţia companiei româneşti, cu un portofoliu de clienţi format mai ales din companii automotive şi din FMCG. Cât priveşte leadershipul, Loredana Apreutese crede că drumul spre succes este diferenţiat de alegeri la momentul potrivit, alături de oameni potriviţi şi alături de care simţi că poţi construi pe termen lung.

    „Concentraţi-vă pe pregătire adecvată, aveţi disciplină şi ambiţie şi fiţi pregătiţi de sacrificii şi de reinventare permanentă”, spune Loredana Apreutese, general manager, International Alexander – Vice-President (Business Development Manager), International Alexander Holding. Profilul ei a apărut în cea mai recentă ediţie a anuarului 105 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN BUSINESS.

  • Preţul aurului urcă la al treilea maxim istoric din această săptămână

    Aurul a urcat vineri la al trilea maxim istoric din această săptămână, la BNR, atingînd 259,1273lei/gram, după valorile atinse miercuri, de 258,8486 lei/gram şi luni, de 257,3676 lei/gram.

    Preţul aurului a crescut şi pe pieţele internaţionale la niveluri maxime, în această săptămână, pe fondul tensiunilor dintre China şi Statele Unite, al scăderii dolarului şi ratele ultra-scăzute ale dobânzilor, la preţuri foarte apropiate de pragul de 2.000 de dolari uncia. Vineri preţul spot al aurului era în creştere cu 0,83%, la 1.975,58 dolari pe uncie.

    Banca Goldman Sachs a anticipat o creştere a preţului aurului la 2.300 de dolari uncia în anul următor. Analiştii băncii au majorat, de asemenea, prognoza pe 12 luni pentru argint, cu 36%, până la 30 dolari pe uncie.

    La Bucureşti, euro este cotat la 4,8316 lei, în scădere foarte uşoară, dolarul la 4,0780 lei, cu o tendinţă de scădere care se manifestă şi pe plan internaţional, iar francul elveţian la 4,48756 lei, în scădere uşoară.

  • Vă mai aduceţi aminte de GDPR? Românii sunt în top în UE când vine vorba de numărul amenzilor plătite. Care au fost cauzele şi valoarea acestora

    „Am observat o creştere a gradului de conştientizare asupra aspectelor legate de protecţia datelor, atât la nivelul companiilor, dar şi la nivelul cetăţenilor. Acest lucru a determinat şi o atenţie sporită din partea operatorilor economici care prelucrează date, în sensul de a revizui politicile existente şi a de investi în programe de conformitate, pentru a se asigura că modul în care îşi desfăşoară activitatea corespunde cerinţelor legislaţiei în domeniu”, descrie Raluca Puşcaş, partener şi head of data protection în cadrul Filip & Company, evoluţia asupra GDPR în ultimii ani. Ea observă că acesta este un proces continuu, în care operatorii economici au parcurs etape importante, cum ar fi, de pildă, transparentizarea operaţiunilor de prelucrare a datelor.
    De la la aplicarea GDPR (25 mai 2018) şi până în prezent, România a ajuns pe locul doi în UE la numărul total de amenzi aplicate (31 de amenzi în România, în valoare totală de aproximativ 517.000 de euro), pe locul I fiind Spania, cu 96 de amenzi, urmată apoi de Ungaria (cu 28 de amenzi), Germania (26 de amenzi), Bulgaria (20), potrivit datelor publicate pe platforma enforcementtracker.com, citate de specialist. Potrivit aceleiaşi surse însă, ca valoare totală a amenzilor, pe primele locuri sunt Marea Britanie, care a ajuns la o valoare totală a amenzilor de peste 300 de milioane de euro (unele dintre acestea fără o decizie definitivă), Franţa (cu aproximativ 51 milioane de euro), Italia (aproximativ 39 de milioane de euro), Germania (aproximativ 26 de milioane de euro), Austria (aproximativ 18 milioane de euro).
    Anul trecut, românii au adresat 5.808 de plângeri, iar motivele cele mai frecvente ale acestora se leagă de dezvăluirea datelor cu caracter personal fără consimţământul persoanelor vizate, încălcarea drepturilor şi a principiilor prevăzute de GDPR, primirea de mesaje comerciale nesolicitate,  nerespectarea condiţiilor privind consimţământul în mediul online sau încălcarea măsurilor de securitate şi confidenţialitate. Au existat de asemenea şi alte sesizări şi notificări privind incidente de securitate, observă specialista de la Filip & Co.
    Cea mare mare amendă aplicată unui operator din România a ajuns la 150.000 de euro şi a fost aplicată unei bănci în octombrie 2019 pentru neaplicarea măsurilor tehnice şi organizatorice adecvate pentru a asigura securitatea datelor. La polul opus, cea mai mică amendă a fost de 500 de euro şi a fost aplicată unei asociaţii de proprietari pentru utilizarea unui sistem de supraveghere video fără informarea adecvată şi fără a aplica măsurile de securitate necesare. 
    Atât în România, cât şi în celelalte state membre ale Uniunii Europene, au fost aplicate amenzi pentru încălcări ale legislaţiei privind protecţia datelor, iar cele mai frecvente motive pentru aplicarea sancţiunilor includ, potrivit Ralucăi Puşcaş: neimplementarea măsurilor tehnice şi organizatorice adecvate care să asigure securitatea datelor cu caracter personal (fapt care a determinat divulgarea sau accesul neautorizat al datelor de către terţi), lipsa sau nevalabilitatea temeiului legal al prelucrării (de exemplu, nu a existat un consimţământ informat sau valabil exprimat pentru transmiterea unor mesaje comerciale, ori au fost transmise astfel de mesaje ulterior dezabonării de către persoana vizată, utilizarea unor căsuţe prebifate de acordare a consimţământului), nerespectarea drepturilor persoanelor vizate (de exemplu autorităţile de supraveghere au identificat situaţii în care operatorii nu au dat curs solicitărilor persoanelor vizate privind accesul de date) etc. 
    Raluca Puşcaş observă că există mai multe paliere asupra cărora regulile de protecţie a datelor au un impact, printre care transmiterea mesajelor de marketing (prin e-mail sau SMS), dar şi în utilizarea social media, a studiilor de satisfacţie a consumatorilor, programelor de loialitate, instrumentelor de monitorizarea sau prelucrare automată, care pot folosi şi construirea unor profiluri ale consumatorilor sau campaniilor de marketing în diverse forme. „Mesajul cheie în această privinţă este că GDPR nu trebuie privit ca un obstacol sau interdicţie de a folosi aceste instrumente, ci ar trebui ca cerinţele de privacy să fie analizate de la început, de la momentul designului strategiei de marketing sau campaniei respective, astfel încât să poată fi găsite soluţiile corespunzătoare.”
    Cum poate şti un business dacă este sau nu aliniat standardelor impuse de GDPR? „Ar trebui să pornim de la principiul conform căruia protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal este un drept fundamental. Orice consumator sau angajat al unei companii doreşte să ştie că datele sale sunt protejate conform legii şi că drepturile sale sunt respectate. Derivând din aceste principii, conformitatea cu cerinţele GDPR este de fapt un proces continuu, care trebuie inclus în activitatea zilnică a companiei”, descrie Raluca Puşcaş modul în care orice business ar trebui să se poziţioneze faţă de alinierea la standardele impuse de GDPR.
    Cel mai recent motiv pentru care GDPR-ul a revenit din nou în atenţia publicului larg este dat de contextul stării de alertă, în care proprietarii de terase sunt obligaţi să deţină un registru cu evidenţa clienţilor care fac rezervare, context în care operatorii de restaurante trebuie să fie atenţi la potenţialele amenzi pe care le-ar putea aduce standardele GDPR. În acest sens, Raluca Puşcaş îi sfătuieşte să nu prelucreze mai multe date decât sunt necesare pentru realizarea scopului avut în vedere, datele trebuie păstrate strict pentru acest scop şi stocate şi prelucrate în condiţii de siguranţă. Instruirea angajaţilor este esenţială, fiindcă, potrivit avocatului deseori expunerea operatorilor la amenzi conform GDPR a avut la bază neglijenţa sau lipsa de conştientizare din partea angajaţilor. Stocarea datelor trebuie făcută doar pentru perioada de timp necesară îndeplinirii acestui scop şi, nu în ultimul rând, clienţii trebuie prelucraţi cu privire la această prelucrare de date, prin comunicarea unei note de informare conform cerinţelor GDPR. 
    Raluca Puşcaş subliniază şi oportunităţile aduse de acest regulament european, considerat deseori o piedică în desfăşurarea activităţilor operatorilor economici: „Înainte de GDPR, unele activităţi de prelucrare de date se desfăşurau în mod netransparent, de multe ori fără ca persoana vizată să ştie în ce scop sunt prelucrate datele sau ce terţe părţi au acces la ele. GDPR a restabilit controlul persoanelor asupra datelor. Prin urmare, respectarea acestor cerinţe de către companii este importantă în stabilirea unei relaţii de încredere cu clienţii lor, ceea ce facilitează dezvoltarea de noi produse şi servicii, folosind tehnologii inovatoare şi care se bazează în mare măsură pe prelucrări de date.”

  • Românii care au descoperit să facă bani din joacă. Afacerea lor s-a dublat pe timp de pandemie

    În urmă cu opt ani, Cristi Soare, un corporatist din Bucureşti, pornea, alături de fratele său, un business cu cadouri nonconformiste. Treptat, compania a evoluat şi în direcţia jocurilor de societate, devenită între timp principala concentrare a afacerii. Iar pandemia nu doar că a crescut cererea pentru acest tip de produse, ci şi aşteptările antreprenorului, care vizează o dublare a veniturilor faţă de anul precedent.

    „În 2019, Ennova Trading & Development S.R.L., sub umbrela căreia funcţionează cele două divizii ale companiei, platformele gameology.ro şi giftology.ro, a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 2 milioane de lei, atât din activitatea de distribuţie, cât şi din vânzările pe zona de online. Iar după ce în perioada de blocaj impus pe fondul răspândirii pandemiei numărul de comenzi a crescut exponenţial, reprezentanţii companiei se aşteaptă pentru acest an la o creştere între 80 şi 100% faţă de anul precedent.

    „Ponderea vânzărilor pe online în 2019 a fost de aproximativ 20% din total cifră de afaceri, dar anul acesta va depăşi cu siguranţă 30%, atât datorită investiţiilor şi eforturilor depuse în mod constant pentru dezvoltarea organică a site-urilor noastre, cât şi exploziei numărului de comenzi din perioada pandemiei”, spune Cristi Soare, fondator şi managing partner la Gameology & Giftology. Pe fondul pandemiei, vânzările jocurilor de societate distribuite de companie au crescut cu 50%, iar online-ul a crescut de şase ori faţă de o perioadă obişnuită, vârful fiind atins însă în luna aprilie, când vânzările de pe acest canal au crescut de 11 ori. O evoluţie importantă a fost înregistrată şi în privinţa tranzacţiilor online plătite cu cardul, care au crescut tot cu 50%.

    Antreprenorul a pornit la drum în vara lui 2012, odată cu lansarea platformei geekfun.ro, un magazin online destinat pieţei de cadouri din zona „geek”, nonconformiste. Investiţia iniţială a fost de aproximativ 20.000 de euro, sumă alocată atât dezvoltării site-ului, cât şi achiziţionării produselor destinate vânzării. Proiectul a fost demarat alături de fratele său, Victor Soare, „eu ocupându-mă de partea economică, iar el de IT.” La momentul respectiv era o nişă încă neexploatată în plan local, îşi aminteşte antreprenorul, iar la baza deciziei de a porni acest business a stat nevoia de a găsi cadouri inteligente şi originale pentru prieteni. La vremea aceea, amândoi erau angajaţi în corporaţii, „eu eram director de achiziţii la un mare distribuitor de medicamente, iar Victor era project manager la o firmă de IT, motiv pentru care primii doi ani site-ul a funcţionat relativ încet, în paralel cu joburile noastre de zi cu zi”, povesteşte el.
    Primul punct de cotitură a venit în 2014, când a decis să renunţe la jobul din corporaţie, iar soţia sa, Iulia Soare, s-a alăturat afacerii ca director de marketing. „Din acel moment, businessul a fost gestionat şi administrat de noi doi, fiind dedicaţi 100% acestui proiect.”
    În 2015, site-ul a fost rebranduit în giftology.ro, odată cu extinderea gamei de produse şi ieşirea din zona exclusiv de „geek”. În anii ce au urmat, spune Cristi Soare, au fost în continuă schimbare ca direcţie de business, iar în 2017, odată cu apariţia popularei kendama, au devenit unii dintre cei mai importanţi distribuitori ai acesei jucării. Explozia fenomenului kendama, care a adus cu sine creşterea bruscă şi nenaturală a businessului din toate punctele de vedere – cifră de afaceri, dezvoltarea echipei, creşterea spaţiilor de depozitare – avea să-i aducă însă cu picioarele pe pământ, odată cu prăbuşirea vânzărilor, în toamna aceluiaşi an, la scurt timp după ce luaseră amploare. „A fost evidentă creşterea puternică pe care a avut-o kendama în România, dar la fel de clar a fost şi declinul în popularitate. Am căutat apoi să avem o gamă de produse care să nu sufere oscilaţii negative în mintea clienţilor, iar jocurile de societate au fost răspunsul perfect la momentul potrivit. Anul 2018 a fost dedicat reconstrucţiei aproape totală, piatră cu piatră, element cu element, astfel încât am reuşit să revenim pe un trend ascendent, sustenabil de la an la an. Din 2018 am devenit unul din jucătorii cheie pe piaţa jocurilor de societate.” Anul trecut au lansat o platformă separată, gameology.ro, dedicată jocurilor de societate, „principalul focus al firmei din ultimii ani”, lansare de care s-a ocupat soţia sa. Axarea pe această nouă direcţie a presupus şi „localizarea jocurilor de societate”, adică traducerea acestora în limba română şi adaptarea. „Piaţa românească de jocuri de societate nu este încă foarte dezvoltată, dar se află într-un evident progres, iar temelia acestui progres este găsirea de către clienţi a produselor în limba română pe rafturile magazinelor, adaptate pentru stilul lor de viaţă şi plăcerile cotidiene”, notează antreprenorul.
    În prezent, portofoliul Gameology include peste 400 de jocuri, atât în limba română (produse fie de companie, fie de alte businessuri româneşti), cât şi în limba engleză. „Avem 20 de jocuri localizate, în limba română, pe care le distribuim la nivel naţional, anul acesta urmând să mai lansăm încă 3-4 jocuri noi. Costurile financiare preproducţie nu sunt foarte mari, dar traducerea şi adaptarea se fac de către noi, intern. Acesta este modul nostru de a ne asigura că totul va fi impecabil şi că vom oferi clienţilor o experienţă de joc cât mai agreabilă. Lucrăm intens la extinderea ofertei, astfel încât luna decembrie să ne găsească cu minimum 600 de jocuri listate”, spune antreprenorul. Însă adaptarea unui joc nu este atât de simplă pe cum ar putea părea. Cea mai mare provocare la traducerea jocurilor de societate este adaptarea lor la societatea şi cultura noastră: „Avem jocuri la care 50-60% din informaţii sunt create de la zero, pentru că altfel jocurile nu ar fi primite atât de bine de clienţii din România. De la glume care nu se aplică culturii noastre, la elemente de cultură generală care nu ar fi ştiute, toate aceste lucruri contribuie la crearea unui joc de succes.  Chiar dacă ideea este una genială în spate, neadaptarea lui corectă poate să ducă la un eşec, iar aici este nevoie de o creativitate puternică.” De aceea, pentru localizarea jocurilor, compania preferă să nu apeleze la firme de traducere, ci realizează totul în interiorul firmei. „Investiţia cea mai importantă pentru noi este cea a timpului alocat unui proiect. Am avut o serie de jocuri în care ne-am implicat foarte mult, iar în majoritatea cazurilor rezultatul a fost pe măsură.” Unul dintre jocurile care a necesitat o implicare intensă şi mult timp dedicat a fost 221B Baker Street – Jocul lui Sherlock Holmes. „Traducerea şi adaptarea au durat aproximativ 6 luni, iar la el au lucrat constant trei persoane. Este vorba de un joc care include 75 de cazuri de rezolvat, formulate ca mici extrase dintr-o carte cu faimosul detectiv, fiecare caz având 14 indicii (în total 1.050 de indicii) şi soluţia cazului, din nou, ca un extras din carte. Mai mult din jumătate de indicii au fost create de la zero, fiind vorba de informaţii care nu ar fi fost înţelese de publicul român.” Un alt exemplu de proiect care şi-au dorit să devină un joc inedit a fost Cluedo Dracula, realizat în parteneriat cu Castelul Bran.
    „Acesta a fost un joc creat de la zero cu partenerii noştri, Winning Moves, cu elemente inspirate din legenda lui Dracula şi elemente din faimosul castel – locaţiile de pe tablă sunt realizate respectând elemente de design din interiorul castelului.” Din punct de vedere financiar, explică Cristi Soare, costul de producţie al unui joc este cuprins între 5.000 şi 30.000 de dolari şi depinde de complexitatea jocului şi de cantitatea produsă, iar plata trebuie achitată integral în avans. „Jocul este disponibil pentru vânzare abia la 3-4 luni după plata producţiei, deci nevoia de finanţare este semnificativă.” Cel mai bine vândute jocuri sunt cele de petrecere pentru adulţi. „Bătalia Cuplurilor, WTF?, Minţi Murdare şi Cufărul Petrecerii sunt best-seller atât pe site-urile noastre, cât şi pe principalele marketplace-uri şi în lanţurile de librării cu care colaborăm.” De asemenea, jocurile de familie precum Cameleonul, 221B Baker Street – jocul lui Sherlock Holmes, Campionii Distracţiei, 20 Second Showdown şi Tension atrag din ce în ce mai mulţi clienţi, „iar în perioada pandemiei au înregistrat o creştere spectaculoasă, oferind alternativa extrem de importantă a petrecerii timpului în cadrul familiei într-un mod plăcut şi educativ.”
    În ceea ce priveşte oferta platformei Giftology, aceasta numără peste 1.200 de produse, „gama fiind extrem de largă: produse licenţiate, jocuri şi jucării, robotică, tricouri de colorat pentru copii, felicitări animate. Practic, ne dorim ca un client aflat în căutarea unui cadou să găsească oricând ceva potrivit pentru oricine”.
    În prezent, principalii parteneri prin care compania îşi distribuie produsele sunt reţelele Auchan, Cora, Kaufland, Cărtureşti şi Diverta, dar şi platformele Elefant şi emag.   
    Pentru acest an, reprezentanţii companiei se aşteaptă la un număr de peste 8.000 de clienţi pe zona de online şi la un total de 60.000-70.000 de clienţi pe toate canalele businessului. Valoarea medie a unei comenzi pe cele două site-uri este apropiată – între 140 şi 160 lei (TVA inclus), variind în funcţie de perioada anului, cu un maxim atins în luna decembrie. „Deşi produsele noastre nu sunt neapărat scumpe, ele se încadrează totuşi în gama produselor de lux, nesatisfăcând nicio nevoie de bază”, notează antreprenorul. Din acest motiv, adaugă el, „clienţii noştri sunt preponderent persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, cu un nivel de educaţie şi venituri peste medie, deschişi către o socializare live în familie sau în grupurile de prieteni. Nu facem excepţie din statistica generală a comerţului, procentul clienţilor femei este semnificativ mai mare decât cel al bărbaţilor”. Până acum, compania a avut clienţi corporate doar ocazional, fără un impact semnificativ în cifra de afaceri, „dar ne aşteptăm ca pe viitor să crească interesul acestora odată cu conştientizarea beneficiilor educative şi de divertisment, o parte din jocuri pretându-se excelent pentru team buildinguri şi traininguri de echipe.” În acest sens, reprezentanţii afacerii au în plan dezvoltarea unui departament special care să se adreseze acestor clienţi, pentru a le pune la dispoziţie nu doar jocuri, ci şi instructori pentru evenimente speciale, „dar suntem nevoiţi să amânăm acest proiect pentru atunci când lucrurile vor reveni la normal”.
    Piaţa jocurilor de societate din România este însă mult în urmă, nu doar faţă de Europa Occidentală, dar şi faţă de ţarile din Europa Centrală şi de Est (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria), spune Cristi Soare. „Se estimează, de exemplu, că piaţa poloneză este de aproximativ 10-12 ori mai mare decât a noastră, deşi populaţia este doar dublă. Este nevoie ca toate companiile active pe această piaţă să investească activ ani la rând pentru a ne apropia de potenţialul real al ţării noastre.” În ciuda acestui lucru, în ultimii ani se remarcă totuşi o dinamică deosebită a pieţei, „semn că ne aflăm pe un trend de creştere accelerat”. Astfel, adaugă el, „numărul distribuitorilor şi vânzătorilor de board games a crescut, se localizează din ce în ce mai multe jocuri, spaţiul alocat la raft de retaileri a crescut enorm, au apărut mai mulţi vloggeri dedicaţi, comunitatea online creşte de la o zi la alta – toate acestea sunt dovezi clare că ne îndreptăm în direcţia corectă.” Antreprenorul spune că principala evoluţie este legată de creşterea numărul de clienţi care cumpără jocuri de societate, fără să identifice însă o schimbare semnificativă în preferinţele sau în bugetul alocat pentru această pasiune. „Evident, există jucători pasionaţi care au zeci şi sute de jocuri în ludoteca proprie, dar aici vorbim de maximum 100 la nivel naţional. În rest, ne adresăm jucătorilor ocazionali, cu speranţa că aceştia vor reveni la noi odată ce au prins gustul jocurilor.”
    În ceea ce priveşte competiţia, antreprenorul spune că „principalii localizatori de jocuri din România cu care ne identificăm sunt Lex Hobby Store şi Ludicus Games, ambele fiind mici firme româneşti care au demarat proiecte antreprenoriale din pasiune şi cu care avem o relaţie de prietenie şi de respect”, iar ca magazine online de jocuri de societate, Regatul Jocurilor şi Red Goblin sunt doi competitori cu o istorie lungă pe piaţă şi foarte mulţi clienţi fideli, mai ales din zona jucătorilor pasionaţi.
    Din cauza pandemiei, compania a fost nevoită să amâne câteva lansări de jocuri pentru anul viitor, motiv pentru care vor avea doar trei sau patru noutăţi în 2020. În perioada următoare, reprezentanţii businessului şi-au propus să continue dezvoltarea reţelei de distribuţie, astfel încât produsele companiei să fie la îndemâna consumatorilor de jocuri de societate şi să investească în creşterea traficului pe site-urile proprii. „Ne aşteptăm ca evenimentele cu public numeros să fie evitate pentru o perioadă semnificativă de timp, motiv pentru care jocurile de societate vor fi o alternativă excelentă pentru petrecerea timpului în grupuri mici. Din acest motiv, nu credem că piaţa noastră va fi afectată dramatic de pandemie, putând avea chiar un efect pozitiv pe termen mediu.”
    Echipa permanentă a businessului numără şapte persoane, cărora li se adaugă câţiva angajaţi temporari în sezonul de iarnă. De asemenea, o serie de servicii sunt externalizate, precum promovarea online, contabilitatea, resursele umane şi grafica. „Pe perioada stării de urgenţă am fost nevoiţi să trecem o parte din personal în şomaj tehnic, mai ales din cauza îngheţării aproape complete a activităţii pe retail, dar nu am desfiinţat niciun post. Toţi angajaţii sunt din nou activi începând cu 1 iunie.”
    De ce sunt însă jocurile o alternativă atât de atractivă pentru oamenii de toate vârstele? „Noi considerăm că joaca este esenţială în viaţa de zi cu zi şi lucrăm să o reintroducem în programul zilnic. Vrem ca oamenii să renunţe la telefoane, laptopuri şi Netflix măcar pentru câteva ore pe săptămână pentru a interacţiona cu cei dragi. Joaca nu este doar benefică pentru sănătate, scăzând nivelul de stres, dar creşte şi capacităţile intelectuale, ajutând la rezolvarea rapidă a unor sarcini”, spune Cristi Soare, adăugând că noul context de piaţă le-a demonstrat că se află pe drumul cel bun şi că au ales un domeniu care nu îi va dezamăgi, nici ca evoluţie, nici ca satisfacţie emoţională. Ca lecţie de business deprinsă din pandemie, antreprenorul spune că este foarte important să ajungi la clienţi prin diferite canale. „Deşi retailerii cu care lucrăm ne generează mare parte din cifra de afaceri, în perioada stării de urgenţă online-ul a fost plasa noastră de siguranţă care ne-a făcut să depăşim cu pierderi minime această situaţie pe care nimeni nu o anticipa. Trebuie să fii oricând pregătit pentru o schimbare rapidă, să te poţi adapta la nevoile clienţilor şi să ai soluţii alternative de a ajunge la aceştia. Puterea noastră de adaptare la schimbare a fost antrenată de necesitatea de a ne schimba businessul de la perioadă la perioadă.”

  • Strategia austriacă din piaţa asigurărilor

    Primul trimestru din anul 2020 a adus o creştere pe piaţa asigurărilor de circa 10% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la subscrieri de aproape 3 mld. lei. Cu toate acestea, trimestrul II al anului 2020, cel mai probabil, va arăta adevăratul impact pe care l-a avut asupra businessurilor asigurătorilor pandemia în perioada în care măsurile de restricţie erau la cote maxime.
    „În ciuda unui început de an foarte bun din perspectiva vânzărilor, aşteptarea mea este că piaţa de asigurări va încheia anul acesta, cel mai probabil, la acelaşi nivel ca în anul precedent. Scăderea vânzărilor de maşini noi, precum şi pierderile masive înregistrate de anumite industrii importante ale economiei precum HoReCa, turism, transport vor genera un impact semnificativ şi asupra pieţei asigurărilor. De asemenea, ne aşteptăm ca scăderea nivelului de trai, ca urmare a măsurilor luate de anumite companii afectate de această criză, să ne influenţeze în mod direct şi pe noi, asigurătorii”, a spus Paul Cazacu, CFO al Uniqa Asigurări, parte a grupului austriac cu acelaşi nume, specializată pe asigurări generale.
    Din punctul de vedere al gestionării perioadei în care s-a impus starea de urgenţă de către autorităţi, Uniqa Asigurări de Viaţă, parte a aceluiaşi grup austriac, cu specializare pe segmentul asigurărilor de viaţă, a decis la nivelul boardului Uniqa ce este de făcut în contextul în care ne aflăm.
    „Am decis la nivelul boardului Uniqa să acoperim riscul de pandemie pentru poliţele în vigoare şi am comunicat clar şi concis cu clienţii noştri în legătură cu acest aspect. În ceea ce priveşte activitatea de instrumentare a daunelor, am adoptat acceptarea documentelor în format electronic şi am asigurat acelaşi nivel de răspuns pe care îl înregistram înainte de începerea crizei sanitare. Totodată, am făcut demersuri de informare a clienţilor cu privire la acoperirile şi beneficiile asigurării în această perioadă”, a spus Valentin Coroiu, CEO al Uniqa Asigurări de Viaţă.
    Până în acest moment, Uniqa Asigurări de Viaţă a înregistrat 36 de solicitări de despăgubire pentru evenimente COVID-19 asigurate, aferente poliţelor de asigurare de viaţă şi sănătate.
    CEO-ul Uniqa Asigurări de Viaţă a explicat în continuare că odată cu pandemia a început şi proiectul de automatizare a fluxului de instrumentare a daunelor pentru produsele de asigurare de viaţă cu ajutorul asistentului digital ANA, urmând modelul măsurilor implementate anterior în zona de asigurări generale.
    În contextul în care Uniqa Asigurări şi Uniqa Asigurări de Viaţă fac parte din acelaşi grup internaţional austriac, soluţia digitală ANA dezvoltată cu precădere pentru asigurările generale, a fost preluată şi personalizată şi pentru asigurările de viaţă.
    „Alături de măsurile pentru includerea riscurilor asociate COVID-19 în produsele de asigurare existente, am dezvoltat un nou produs de asigurare de viaţă de grup pentru COVID-19, United Protect. Produsul a fost lansat de Uniqa la jumătatea lunii mai, odată cu primul val al măsurilor de relaxare prin sprijin financiar în cazul infectării cu noul coronavirus”, a mai spus Paul Cazacu.  CFO-ul Uniqa Asigurări a mai adăugat faptul că plata primelor de asigurare a fost un serviciu extrem de accesat, fiind susţinut în zona online prin plăţi directe în cadrul website-ului, dar şi prin transfer bancar online, utilizând aplicaţiile de internet banking sau mobile banking.
    „Acţionăm, mai departe, în baza unui plan de măsuri, cu ajutorul căruia procesul de adaptare la ceea ce numim deja «noua normalitate» se va desfăşura gradual, cu maximă prudenţă, conectat la evoluţia situaţiei şi cu aceeaşi grijă faţă de oameni”, susţine Paul Cazacu.
    În această perioadă, Uniqa Asigurări a propus soluţii clienţilor pentru a putea depăşi perioada dificilă generată de pandemia de COVID-19, care au inclus amânări la plată sau suspendarea acoperirii unor riscuri.
    „În zona asigurărilor generale, deşi incidenţa nu a fost una semnificativă, am preluat şi soluţionat toate aceste solicitări adresate punctual de către clienţii noştri”, susţine CFO-ul Uniqa Asigurări.
    În ceea ce priveşte asigurările de viaţă, au avut solicitări în principal pe segmentul bancassurance, ca urmare a măsurilor legislative de amânare a plăţilor în zona creditelor bancare. „Soluţiile avute în vedere au fost discutate şi agreate cu băncile partenere şi implementate în mod diferit, în funcţie de specificul fiecărui produs şi au presupus, de la caz la caz, atât creşterea acoperirii în asigurare, cât şi amânarea pentru plata primei”, a adăugat Valentin Coroiu.
    Cu toate acestea impactul nu a fost unul foarte pronunţat, întrucât un volum important din activitatea Uniqa Asigurări de Viaţă este reprezentat de asigurările cu primă unică.
    Din punctul de vedere al investiţiilor pe care cele două entităţi le vor face în perioada următoare se numără optimizarea asistentului digital ANA, extinderea platformei integrate de instrumentare a daunelor, portalul pentru clienţi şi web shop, portalul de vânzări şi extinderea actualei platforme de ofertare şi semnătura grafometrică.
    „Vrem să ducem mai departe eforturile întreprinse în zona de digitalizare, astfel încât asistentul digital ANA va avea capabilităţi noi şi vom calibra algoritmii şi procesele în mod continu pentru a ne adapta la nevoile, comportamentele şi aşteptările clienţilor în ceea ce priveşte interacţiunea cu Uniqa. De asemenea, vom continua să extindem platforma integrată de instrumentare a daunelor pentru ca specialiştii noştri să poată administra dosarele de daună rapid şi eficient”, a mai spus CFO-ul.
    Pe de altă parte, în zona asigurărilor de viaţă, Uniqa Asigurări de Viaţă are în vedere dezvoltarea de noi produse şi reviuirea celor existente.
    „Avem în vedere dezvoltarea de noi produse şi revizuirea celor existente în ceea ce priveşte asigurările de viaţă. Este un proces pe care l-am demarat încă de anul trecut, prin lansarea unui concept inovator pentru asigurările de viaţă la nivelul pieţei din România, care îi ajută pe clienţi să aleagă protecţia de care au nevoie în funcţie de etapa şi stilul de viaţă care îi reprezintă la momentul alegerii soluţiei de asigurare”, susţine Valentin Coroiu.
    În afara asigurărilor de călătorie, deocamdată nu s-a văzut un impact semnificativ la nivelul unei linii de business, consideră Paul Cazacu. Cu toate acestea, pe segmentul asigurărilor de viaţă s-au înregistrat scăderi importante ale vânzărilor noi pe perioada stării de urgenţă, a mai adăugat Valentin Coroiu.
    „În primele cinci luni din 2020, marcate de măsurile de restricţie legate de pandemie, evoluţia pe segmentul asigurărilor generale a însemnat pentru Uniqa o creştere de 1,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Am continuat să ne concentrăm mai degrabă pe creşterea profitabilităţii şi, în acelaşi timp, pe accelerarea diversificării portofoliului. Astfel, am înregistrat creşteri semnificative pe segmentul asigurărilor nonauto, în timp ce segmentul auto a continuat să se restrângă, influenţat şi de măsurile de restricţionare a traficului, aplicate în contextul stării de urgenţă”, a explicat Paul Cazacu.
    El a mai spus în continuare că în perioada următoare, segmentul asigurărilor generale al companiei Uniqa Asigurări este aşteptat să evolueze în linie cu anul precedent. Concentrarea va rămâne pe segmentul nonauto, unde aşteptările sunt pe un trend ascendent asemănătoare cu primele cinci luni din 2020, iar pe segmentul auto se va păstra aceeaşi notă prudenţială.
    „În această perioadă, ne-am concentrat, în continuare, pe zona asigurărilor nonauto, unde, chiar şi în contextul pandemiei şi restricţiilor de mobilitate, am reuşit să ne extindem semnificativ, înregistrând o creştere de 21%, cu un aport important din partea segmentului corporate. Pe segmentul RCA, am continuat să ne restrângem semnificativ, cu 35% în scădere faţă de anul precedent, în acord cu obiectivul nostru strategic de diminuare a ponderii acestei clase de asigurări în totalul portofoliului”, a spus CFO-ul.
    Potrivit rezultatelor aferente lunii mai 2020, clasa RCA are o pondere de 8% în portofoliul de asigurări generale al companiei, comparativ cu 12%, nivel la care se situa în aceeaşi perioadă a anului trecut.
    „Segmentul de asigurări Casco a înregistrat o restrângere uşoară, cu 6% în scădere faţă de anul precedent, pe fondul scăderii vânzărilor de maşini noi, dar şi ca urmare a măsurilor active de îmbunătăţire a calităţii portofoliului prin adresarea clienţilor cu daunalitate mare”, a mai adăugat Paul Cazacu.     
    Din punctul de vedere al daunalităţii, segmentul RCA a înregistrat o scădere semnificativă a vânzărilor.
    „Săderea a venit mai degrabă în concordanţă cu strategia Uniqa de restrângere a dependenţei de segmentul asigurărilor auto, decât pe fondul restricţiilor de trafic din perioada pandemiei”, crede Paul Cazacu.
    Daunalitatea pe acest segment a înregistrat o apreciere continuă în ultimii trei ani, ca urmare a scăderii incidenţei pe vătămări corporale precum şi a numărului de daune întâmplate în afara ţării.
    „În ultimii trei ani, am înregistrat constant un run-off pozitiv al rezervelor înregistrate pe acest segment, ca urmare a creşterii predictibilităţii în evaluarea valorilor de despăgubire. În perioada stării de urgenţă, am identificat o scădere a numărului daunelor noi notificate, dar impactul acestei scăderi nu a influenţat în mod semnificativ segmentul RCA în cazul companiei noastre, îmbunătăţirea rezultatelor fiind datorată scăderii semnificative a volumelor înregistrate în ultima perioadă pe segmentele cu risc ridicat”, a mai explicat CFO-ul Uniqa Asigurări.
    În ceea ce priveşte asigurările de viaţă, „după primul trimestru, care a adus o creştere de 17% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, perioada stării de urgenţă a avut un impact semnificativ asupra vânzărilor de poliţe noi, în special pe canalul bancassurance. Astfel, am încheiat primele cinci luni din 2020 cu o scădere de 11% a volumului de vânzări din activitatea de asigurări de viaţă, comparativ cu aceeaşi perioada a anului precedent”, a explicat Valentin Coroiu.
    CEO-ul Uniqa Asigurări de Viaţă a mai spus că odată cu relaxarea măsurilor, se vede o revenire uşoară a vânzărilor, dar aşteptările pentru finalul anului 2020 sunt de o scădere cu aproximativ 5% sub nivelul anului precedent, pornind de la prezumţia că vor continua măsurile de relaxare la nivelul economiei.
    „Segmentul asigurărilor de sănătate a înregistrat o creştere spectaculoasă în ultimii ani şi, având în vedere nivelul redus al expunerii, aşteptarea mea este că va continua să crească mai accelerat decât celelalte segmente, mai ales în contextul frământărilor create de noua criză medicală. De asemenea, în perioada următoare, anticipez o creştere mai accentuată a asigurărilor dedicate clienţilor mici şi mijlocii, pe fondul reconsolidării acestui segment al economiei după criza generată de pandemie”, a mai adăugat Valentin Coroiu.
    Uniqa Asigurări şi Uniqa Asigurări de Viaţă au încheiat primul trimestru din 2020 cu un volum cumulat al subscrierilor de circa 115,2 mil. lei, cu 6,3% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
    Uniqa Asigurări, specializată pe segmentul asigurărilor generale, a înregistrat la finalul primelor trei luni din 2020 un volum al primelor brute subscrise pe segmentul de asigurări nonauto de circa 42 mil. lei, în scădere cu 3,4% faţă de perioada similară din 2019.
    La nivelul companiei Uniqa Asigurări de Viaţă, volumul primelor brute subscrise la finalul primelor trei luni din 2020 a ajuns la 22,2 mil. lei, în scădere cu 4,1% faţă de perioada similară a anului 2019.

  • GCS anunţă 391 de noi cazuri de îmbolnăvire cu cornavirus

    De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 391 de noi cazuri de îmbolnăvire, precum şi 1.750 de decese. 

    Până duminică, pe teritoriul României, au fost confirmate 28.973 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.132 au fost externate, dintre care 20.026 de pacienţi vindecaţi şi 1.106 pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare.

    În intervalul 04.07.2020 (10:00) – 05.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 19 decese (11 bărbaţi şi 8 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa Dolj, Galaţi, Ilfov, Bucureşti şi Prahova.

    Dintre acestea, 6 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 8 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

    La ATI, în acest moment, sunt internaţi 215 pacienţi.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 766.868 de teste.

    În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 414 apeluri la numărul unic de urgenţă 112.

    Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 730 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 127.400 de lei.

    În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 4.996 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franţa, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Grecia şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 122 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia, unul în SUA şi unul în Brazilia, au decedat.

    Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 72 au fost declaraţi vindecaţi: 50 în Germania, 10 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

  • Averea fondatorului Amazon Jeff Bezos a atins un maxim istoric

    Jeff Bezos, cea mai bogată persoană în viaţă, este acum mai bogat decât a fost vreodată, după ce averea sa a atins valoarea de 171,6 miliarde de dolari, anunţă CNBC. 

    Conform Bloomberg, averea miliardarului s-a majorat după creşterea valorii acţiunilor Amazon, în ciuda pandemiei şi a acordul de a ceda 25% din acţiuni fostei sale soţii MacKenzie după divorţul de anul trecut.

    Bezos a adăugat 56,7 miliarde de dolari la averea sa doar în 2020, conform estimărilor Bloomberg, dar criza coronavirusului a fost un dezastru economic pentru restul Americii, întrucât 49 de milioane de americani au depus solicitări pentru ajutor de şomaj în ultimele luni.

    Bezos nu este singurul miliardar care s-a îmbogăţit în timpul pandemiei. Elon Musk de la Tesla şi Eric Yuan de la Zoom şi-au văzut averile crescând cu peste 2 miliarde de dolari între martie şi iunie, conform Business Insider.

    Bezos s-a angajat să cheltuiască 10 miliarde de dolari pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice în februarie şi a promis 100 de milioane de dolari băncilor alimentare în aprilie.

    Ca fondator şi CEO al Amazon, Bezos a fost prima persoană din istoria modernă care a acumulat o avere de peste 100 de miliarde de dolari.

  • Bursele mondiale au ajuns luni la minimul a două săptămâni

    Bursele mondiale au ajuns luni la minimul a două săptămâni, pe fondul creşterii numărului de cazuri de coronavirus, care reduce optimismul datelor economice mai bune şi induce ideea prelungirii perioadei de redeschidere, relatează Reuters. 

    Numărul cazurilor de COVID-19 a depăşit 10 milioane în lume, în timp ce cifrele în creştere din Australia şi din sudul şi vestul Statelor Unite ameninţă să încetinească redresarea economică.

    Indicele pan-european STOXX 600 a avut o evoluţie plată, iar acţiunile asiatice au căzut adânc în roşu în siajul închiderii slabe de vinei de pe Wall Street.

    Indicele mondial MSCI a scăzut 0,1%, atingând cel mai scăzut nivel din 15 iunie, antrenat de Nikkei din Japonia, în scădere cu 2,3% şi de evoluţia companiilor chineze de top, care au pierdut 0,7%.

    Pe pieţele de mărfuri, aurul este aproape de cel mai ridicat nivel de la începutul anului 2012, la 1.773 dolari uncia.

  • Cum a evoluat marketingul afiliat în România


    Marketingul afiliat reprezintă unul dintre domeniile care nu au fost afectate de criza generată de pandemie şi odată cu accelerarea eCommerce-ului în această perioadă, creşterile înregistrate pe acest segment au fost considerabile, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei 2Performant. Analiza companiei 2Performant în cadrul propriei platforme de marketing afiliat arată nu numai o dublare a comerţului online în luna aprilie şi creşteri semnificative pe toată perioada stării de urgenţă, ci şi un interes crescut al oamenilor pentru a practica afilierea. Pe fondul crizei manifestate în ultimele luni şi pe piaţa muncii, echipa 2Performant a observat o creştere a numărului de persoane care au început să facă marketing afiliat în cadrul platformei companiei. Cu alte cuvinte, tot mai mulţi oameni sunt interesaţi de tehnologia care le permite să câştige bani din comisioane şi să îşi suplimenteze veniturile.
    Astfel, în perioada martie – mai 2020, 2.734 de conturi noi de afiliaţi au fost înregistrate în cadrul platformei 2Performant. Totodată, în aceeaşi perioadă şi comisioanele încasate de către afiliaţi au crescut considerabil faţă de anii trecuţi, ca urmare a accelerării comerţului online, dar şi a interesului crescut al brandurilor pentru astfel de campanii. În perioada 1-30 aprilie 2020, s-a înregistrat un total al comisioanelor afiliaţilor de 345.300 euro, ceea ce reprezintă o creştere de 75,9 %, iar între 1-31 mai comisioane de 366.700 euro, o creştere cu 58,1%.  
    Dintre cele 2.734 de conturi noi înregistrate în această perioadă, 383 au şi încasat primii lor bani din afiliere. Deşi nu este o modalitate uşoară de „a face bani de acasă”, pentru că marketingul afiliat necesită pregătire şi cunoştinţe de marketing şi vânzări online, interesul sporit pentru acest domeniu este un semnal pozitiv pe o piaţă pe care rata şomajului a ajuns la 4,8% în luna aprilie 2020. Compania 2Performant oferă afiliaţilor nu numai tehnologia prin care aceştia pot face bani, în mod transparent şi automatizat, ci şi consiliere. Grupul de Facebook Primii Paşi în Afiliere este comunitatea de afiliaţi la început de drum, care numără 1.227 de membri, pe care echipa 2Performant îi susţine cu know-how şi sfaturi utile. În plus, Dorin Boerescu, CEO-ul companiei a lansat cursul „Cum să câştigi bani ca afiliat 2Performant” pe udemy.com, un curs de 3 ore dedicat oricărui marketer sau creator de conţinut interesat să îşi monetizeze talentul digital prin marketing afiliat şi la care s-au înscris 1.020 de persoane în perioada martie – mai 2020. De când a fost lansat şi până în prezent, cursul însumează 50.274 de minute predate.
    „Asistăm la o creştere a interesului pentru marketingul afiliat nu numai de partea brandurilor, ci şi de partea celor care, prin afiliere, trimit trafic către aceste companii, câştigând bani pe măsura vânzărilor generate. Pandemia a adus cu sine o accelerare a online-ului, dar şi o reactivare a domeniului freelancing, influenţat atât de fenomenul work-from-home, cât şi de schimbările de pe piaţa muncii. Previziunile pe plan internaţional sunt că până în 2027 freelancerii vor reprezenta 50% din forţa de muncă americană, aşadar, în contextul gig economy existent cred că şi în România acest tip de muncă va lua amploare. Mai mult, sunt studii care arată că tehnologia este cea care i-a ajutat pe cei mai mulţi freelanceri să câştige bani, iar marketingul afiliat se înscrie în această linie. Marketingul afiliat pune tot mai mult accent pe performanţă, pentru că în acest domeniu câştigi pe măsura vânzărilor generate. Cu cât eşti mai performant, cu atât câştigi mai mult. Iar acesta este viitorul marketingului”, spune Dorin Boerescu, CEO 2Performant.
    Marketingul afiliat a fost introdus pentru prima oară pe piaţa din România de către 2Performant (la vremea aceea 2Parale), companie care a generat în cei 12 ani de activitate peste 201 milioane de euro vânzări pentru magazinele online din platformă şi peste 14 milioane de euro sub formă de comisioane plătite către afiliaţii săi. Înţeles ca publicitate plătită la cost pe vânzare, marketingul afiliat este marketingul viitorului şi creşte odată cu accelerarea la nivel mondial a eCommerce-ului. Acesta reprezintă modalitatea transparentă de colaborare dintre un magazin online şi cei care pot trimite potenţiali clienţi către magazin, prin diferite forme de reclamă online, primind în schimb un comision pentru vânzările generate. Astăzi, peste 1.000 de branduri fac afiliere activ în România, 600 doar prin platforma companiei 2Performant, care a dezvoltat şi operează propria tehnologie în acest domeniu.