Tag: Euro

Diferenţa pare greu de sesizat, dar e esenţială. Ca să fie mai uşor de înţeles, avem şi un exemplu concret: leul scade nu pentru că USL vrea să-l dea jos pe preşedintele Băsescu sau pentru că aranjarea suspendării s-a făcut prea repede şi prea din topor pentru standardele europene, ci dimpotrivă, pentru că tranşarea luptei pentru putere din România se face prea lent pentru ca politicile economice din următoarele luni să mai poată rămâne previzibile.

Moneda naţională este sub un atac speculativ, nejustificat de indicatorii macroeconomici, astfel încât Guvernul a cerut responsabililor cu siguranţa naţională să investigheze situaţia, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului. Nu e vorba de România lui iulie 2012, ci de Ungaria lui noiembrie 2011, când purtătorul de cuvânt Andras Giro-Szasz făcea această declaraţie despre soarta forintului, monedă care bătuse de-a lungul anului recorduri istorice de depreciere, scăzând cu 12% faţă de euro în şase luni. Agenţia Reuters nota exodul investitorilor în activele ungureşti, de când cabinetul Viktor Orban naţionalizase fondurile de pensii private, îngrădise independenţa băncii centrale şi a Curţii Constituţionale, impusese taxe suplimentare pentru bănci şi companii telecom şi, ca urmare, intrase în conflict cu FMI şi CE. De la aproape 318 forinţi/euro, cât era atunci, moneda ungară şi-a revenit acum ca prin farmec, după ce guvernul a acceptat condiţiile FMI şi a început la 17 iulie negocierile cu Fondul. În doar câteva zile, forintul a devenit campion regional la apreciere, cu un plus de 2%, ajungând la crica 285 faţă de euro.

Morala poveştii de mai sus ar putea fi asemănată cu cea a poveştii din iunie 2010 de la noi, când respingerea de către CCR a tăierii pensiilor a împins în doar patru zile cursul de la 4,2311 la 4,3688 lei, pentru ca decizia guvernului Boc de a tăia salariile şi a creşte TVA să readucă la fel de repede cursul în marja lui cuminte de 4,23-4,28, în care a şi rămas pentru restul anului. Cu alte cuvinte, oricât de vaste ar fi urmările unor politici imprudente (Ungaria) şi oricât de rapidă ar fi deprecierea în câteva zile (la noi în 2010), nimic nu e ireversibil când e vorba de curs. În plus, cum e cazul forintului acum, poţi să prinzi şi o conjunctură externă bună, adică o acalmie de câteva zile a cursului euro/dolar, ştiut fiind că o scădere a euro faţă de dolar depreciază şi monedele din Europa Emergentă faţă de euro şi încă şi mai mult faţă de dolar, din cauza fugii de risc a investitorilor în raport cu toată zona.

Se compară cu astfel de cazuri situaţia de acum a leului, care a pierdut de la începutul anului circa 5,6% faţă de euro şi circa 11% faţă de dolar şi scade în continuare? Ministrul finanţelor, Florin Georgescu, susţine că “este o evoluţie conjuncturală” şi că leul “va veni înapoi, deci cred că se va aprecia până la un nivel sub 4,5, ca efect al calmării şi al clarificărilor de pe scena politică”, în timp ce politicienii fostei guvernări compară efectul economic de acum mai curând cu cel al mineriadelor decât cu referendumul de demitere a preşedintelui din 2007, deşi traiectoria comparată a cursului îi contrazice.

Încă din ultimele luni ale anului trecut, mai toate analizele financiare despre România pentru uzul investitorilor aminteau că, ţinând cont de sondajele de opinie, este previzibilă o înlocuire la guvernare a PDL de către USL cu prilejul alegerilor din 2012. Pe atunci, riscurile politice interne luate în calcul se refereau fie la o orientare a USL ostilă acordurilor cu finanţatorii externi, fie la proteste de stradă de amploare soldate cu alegeri anticipate, fie la ascensiunea unor forţe populiste noi. În primul trimestru din 2012, când pieţele s-au lămurit că USL susţine acordul cu FMI şi disciplina fiscală, că protestele din ianuarie nu se prelungesc şi că nu vom avea nici alegeri anticipate, ideea de risc politic s-a redus la menţionarea unor posibile derapaje de la disciplina fiscală, uzuale în anii electorali şi bine tolerate de pieţele financiare atâta vreme cât nu aruncă în aer cifrele bugetului. Percepţia s-a păstrat şi ulterior, după ce guvernul Ponta a bătut palma cu FMI.

Lucrurile au început să se strice însă atunci când a devenit clar că România a rămas în recesiune în primul trimestru şi că datele economice nu se îmbunătăţesc, în schimb coabitarea preşedinte-premier e tot mai dificilă şi plină de scandaluri (plagiatul lui Ponta, ameninţările cu suspendarea lui Băsescu) care nu doar că nu au rămas la dimensiunile mărunte pe care le meritau, ci riscă să ducă la căderea încă unui guvern în mai puţin de şase luni sau la demiterea preşedintelui urmată de alegeri prezidenţiale anticipate, cu efect incert pentru economie. “Preocuparea noastră de bază este că aceste tensiuni politice ar putea duce la amânarea reformelor structurale cerute de acordurile României cu FMI şi UE, inclusiv a privatizării companiilor de stat”, scria la 11 iulie agenţia Fitch, într-o notă care arăta că “intensificarea instabilităţii politice în România nu este o ameninţare pe termen scurt la adresa ratingului ţării, având în vedere efectele consolidării fiscale şi rezervele de valută substanţiale”.

Aceasta a fost perioada când au prins prilejul de a acţiona speculatorii care au început să mizeze pe o viitoare depreciere a leului. The Wall Street Journal îl cita, la 11 iulie, pe Bryan Carter, manager de portofoliu la fondul Acadian Asset Management din Boston, cu active în administrare de 44,5 mld. dolari, care declara că în săptămâna precedentă a majorat numărul poziţiilor scurte pe leu (pariuri pe viitoarea depreciere). La fel au stat lucrurile şi cu obligaţiunile româneşti, care au scăzut chiar dublu faţă de leu. “Investim în continuarea pierderii de credibilitate a guvernului român”, spunea Carter. În ultima săptămână, la aceşti factori s-a adăugat deteriorarea relaţiei României cu liderii europeni: “Criticile internaţionale ale procesului politic, dacă nu sunt abordate adecvat, ar putea afecta relaţia cu UE, care a fost constant o sursă importantă de sprijin instituţional şi financiar pentru România”, arată agenţia Moody’s.

Dar cum de a trecut cursul chiar şi dincolo de 4,58 lei, din moment ce BNR are rezerve valutare de 33 mld. euro, suficiente ca să-l apere? “Peisajul economic nu arată încurajator: lipsesc semnalele solide de reluare a creşterii şi nu se ştie dacă performanţa de export mai rezistă. BNR ar fi deci presată să taie dobânda-cheie, ca să stimuleze economia, însă, ţinând cont de presiunile de depreciere a leului, nu o va face. Ca să limiteze deprecierea, BNR a început să restrângă oferta de lichiditate în lei din piaţa interbancară, ceea ce a împins în sus dobânzile din piaţă, aproape de dobânda de politică monetară”, explicau la 27 iunie analiştii Citigroup, care anticipau pentru finele anului un curs de 4,40 lei/euro. Era epoca presiunilor speculative pe euro, legate direct de criza datoriilor europene, cu evenimentele din Grecia, Spania, Italia şi de la Bruxelles pe care le ştim.

La 8 iulie, după declanşarea crizei politice din România, aceiaşi analişti apreciau, fără a-şi schimba prognoza de curs, că “deteriorarea stabilităţii politice”, coroborată cu faptul că fluxurile de capital spre România au scăzut (de la 2,64 mld. euro în perioada ianuarie-aprilie 2011 la 1,15 mld. euro în ianuarie-aprilie 2012), complică opţiunile BNR, care “nu este foarte dispusă să vândă valută la fel de agresiv precum a făcut-o în perioada aprilie-iunie. Mai exact, BNR va fi reticentă să accepte scăderea nivelului rezervelor valutare în mod semnificativ sub 32 mld. euro”, afirmau analiştii grupului american.

Explicaţiile acestei reticenţe ar fi mai multe. Pe de o parte, faptul că, în loc să se îndrepte spre un deznodământ rapid care să permită revenirea la normal, criza politică trenează. “Se pare că va rămâne un factor de incertitudine în perioada următoare – rezultatul incert al referendumului, posibile alegeri prezidenţiale anticipate, plus alegerile parlamentare din noiembrie-decembrie”, remarcă Ana-Maria Morărescu, analist la Raiffeisen. “Ţinând cont de climatul de mare aversiune faţă de risc din pieţele externe, de fluxurile scăzute de capital străin şi de nesiguranţa de pe pieţele locale, deprecierea leului din ultimele luni nu se va putea inversa, probabil, în perioada următoare”, adaugă Nicolae Covrig, analist la aceeaşi bancă, a cărui opinie e că rămâne posibilă revenirea cursului la 4,45 lei/euro până la finele lui septembrie, dar cu rezerva că prognoza ar putea fi revizuită.

Or, în astfel de condiţii, a încerca să ţii cursul în faţa speculatorilor, oferindu-le constant câştigul pe care îl aşteaptă, e cea mai bună reţetă de a-ţi topi rezerva valutară, într-o perioadă când criza externă e cum nu se poate mai departe de o rezolvare, iar capriciile pieţelor nu dau semne să se stingă atâta vreme cât nu li se dă satisfacţie prin noi operaţiuni masive de relaxare monetară din partea marilor bănci centrale. Vlad Muscalu, economist-şef al ING Bank România, rezumă situaţia în care ne aflăm: “Anul trecut, teama de acţiunile BNR era suficientă încât să limiteze presiunile de depreciere, însă lipsa intervenţiilor agresive din ultimele trei luni a estompat această teamă, iar pariul că BNR va sări rapid în ajutorul leului a încetat să mai fie profitabil.” Cel mai important lucru de observat e însă altul: “Deprecierile din ultima vreme au avut loc într-o conjunctură externă destul de calmă. O schimbare a sentimentului pieţelor externe ar face însă ca aceste deprecieri să ne pară blânde.”