BusinessMagazin

Tag: Elvetia

  • Moştenirea ultimului suveran al româniei, Regele Mihai I

    Guvernul a decretat trei zile de doliu naţional pentru regele Mihai.

    Suveran al României în perioadele 1927-1930 şi 1940-1947, regele Mihai s-a născut la 25 octombrie 1921, fiul lui Carol al II-lea şi al principesei Elena a Greciei. La numai 6 ani a fost proclamat rege, ca Mihai I, fiind instituită o regenţă de trei persoane, formată din patriarhul Miron Cristea, principele Nicolae, fratele lui Carol, şi George Buzdugan.

    Patriarhul şi Buzdugan îşi datorau locurile din cadrul regenţei lui Ionel Brătianu, personalitatea care domina scena politică începând cu 1914, în timp ce Nicolae era dezinteresat de politică. Ca urmare, această instituţie politică nouă şi provizorie care era regenţa s-a aflat la început sub dominaţia premierului liberal.

    Dar Brătianu a murit la 24 noiembrie 1927, după ce emisese instrucţiuni referitoare la împiedicarea oricărei reveniri a lui Carol în ţară, avînd în vedere desele sale renunţări la tron. Deşi, conform Constituţiei, îl suplinea pe şeful statului, instituţia regenţei a devenit din ce în ce mai lipsită de autoritate, fapt speculat sistematic de presa favorabilă lui Carol, agreat şi de PNŢ-ul aflat la guvernare din noiembrie 1928. Prin urmare, prima domnie a lui Mihai s-a încheiat la întoarcerea în ţară a tatălui său, la 8 iunie 1930, Mihai devenind apoi Mare Voievod de Alba-Iulia.

    La 6 septembrie 1940 noul rege, Mihai I, depune jurământul de credinţă, după domnia lui Carol al II-lea. În perioada dictaturii militare exercitate de Ion Antonescu (5 septembrie 1940 – 23 august 1944), regele Mihai I joacă un rol secundar în viaţa politică. Pe 24 ianuarie 1945, regele Mihai adresează preşedintelui SUA, Franklin Delano Roosevelt, o scrisoare în care se declară îngrijorat pentru soarta ţării, dată fiind atitudinea reprezentanţilor sovietici, şi solicită o acţiune americană. Pe 6 martie 1945, regele acceptă guvernul Groza. În prezenţa regelui, a primului-ministru şi a altor miniştri se sărbătoreşte la Cluj, pe Câmpia Libertăţii, reîntregirea României. În 1945 regele este decorat cu ordinul Victoria, cea mai înaltă decoraţie de război sovietică. A mai fost decorat cu Legiunea de merit de către SUA.

    În 30 decembrie 1947, regele Mihai I este forţat să abdice; în aceeaşi zi, Adunarea Deputaţilor abrogă constituţiile din 1866 şi 1923 şi proclamă România republică, sub denumirea de Republica Populară Română.

    Plecat din ţară, în iunie 1948 se căsătoreşte cu regina Ana a României, principesă de Bourbon-Parma, cu care are cinci fiice. Se stabileşte la Lausanne în 1949 şi apoi, între 1950 şi 1956 în Marea Britanie, unde înfiinţează o fermă şi un atelier de tâmplărie. Familia se întoarce în Elveţia, la Versoix, unde locuieşte peste 45 de ani. Regele înfiinţează o companie de electronice şi automatizări, pe care o vinde în 1964, şi urmează cursuri de broker pe Wall Street. După revoluţia din decembrie 1989, Mihai I încearcă să intre în ţară, dar autorităţile nu îi permit acest lucru. Revine în 1992, de Paşti. I se interzice accesul pentru următorii cinci ani, un episod fiind cel „al vizelor” din octombrie 1994, de pe aeroport. După instalarea guvernului Ciorbea, primeşte viză şi un buletin de identitate românesc, la 21 februarie 1997.

    Este împuternicit de preşedintele României, Emil Constantinescu, să devină avocatul ţării pentru NATO: în martie 1997, ţine un discurs în favoarea intrării României în NATO, la Institutul Regal de Studii Strategice din Londra. Urmează o perioadă firească, cu regele şi membrii familiei regale prezenţi în viaţa publică şi culturală a ţării. Un punct culminant este discursul regelui din Parlament, din 25 octombrie 2011, când a enumerat câteva valori fundamentale pe care niciun popor nu trebuie să le uite: libertatea, identitatea şi demnitatea.

    Regele Mihai I şi Regina Ana au avut împreună cinci fiice: principesa moştenitoare Margareta, principesa Elena, Irina Walker, principesa Sofia şi principesa Maria. Principesa Ana de Bourbon-Parma, soţia regelui Mihai, a decedat pe 1 august 2016, la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveţia, însă din pricina stării de sănătate regele nu a putut participa la ceremoniile de la Curtea de Argeş. Tot din cauza problemelor de sănătate, regele Mihai a fost nevoit să se retragă din viaţa publică anul trecut.

  • Cea mai bine plătită meserie în Elveţia este cea de arhitect. Ce salarii primesc aceştia

    Potrivit unui raport recent publicat de revista Metalocus, după ce a fost analizată activitatea unui număr de 6.500 de directori din industria de arhitectură din întrega lume.
     
    Salariul mediu lunar al unui profesionist în Elveţia în acest domeniu este de 5.853 de euro.
     
    Irlanda este a şaptea ţară din lume care plăteşte arhitecţii cel mai bine, un profesionist ajungând la un salariu mediu lunar de 3692 euro.
     
    Qatar, o destinaţie care în ultimul timp dezvăluie numeroase clădiri moderne, avangardiste, ocupă locul şase. Aici, un arhitect poate câştiga 3703 euro pe lună.
     
    Canada este a cincea ţară care plăteşte cel mai bine arhitecţii. Un salariu mediu lunar este de 3766 euro.
     

  • A murit Regele Mihai I la vârsta de 96 de ani

    Principesa Margareta şi Principele Radu au plecat duminică, 5 noiembrie, de urgenţă în Elveţia, după ce starea Regelui Mihai s-a agravat.

    Printr-un Comunicat, Casa Regală anunţa: “Starea generală a Regelui Mihai s-a agravat şi prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenţei (…) În această săptămână, Familia Regală va  avea o rundă de întâlniri cu medicii Majestăţii Sale, pentru a discuta tratamentul curent al Regelui şi pentru a primi sfatul lor în circumstanţele actuale.”

    Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-Mamă Elena, şi a domnit între 1927 şi 1930, prin intermediul unei Regenţe, precum şi între 1940 şi 30 decembrie 1947, când a fost silit să abdice şi să plece în exil.

    A fost unul dintre puţinii foşti şefi de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

    Fiu al principelui moştenitor Carol, Mihai a moştenit de la naştere titlurile de principe al României şi principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunţat mai târziu).

    Grav bolnav, Regele Mihai a decis să se retragă din viaţa publică pe 2 martie 2016, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României.

    Citeşte mai multe pe www.mediafax.ro

  • După 7 ani de corporaţie, a început o afacere în Bali şi trăieşte viaţa la care visează toată lumea

    Mihaela Delu şi-a început cariera în Bucureşti, când avea 19 ani şi era încă studentă, cu un loc de muncă în cadrul companiei franceză Ipso. Ulterior angajării a început să călătorească în afara ţării şi povesteşte că acest lucru a făcut-o să creadă că ceea ce are nu este suficient.

    Şi-a cunoscut viitorul soţ de origine americană în una dintre călătorii şi, pentru că acesta avea un loc de muncă în Singapore, numărul călătoriilor sale a crescut: Franta, Elvetia, Turcia, Italia, Lituatia, Thailanda, Indonezia, Singapore, Malaezia, etc. ”La fiecare 3 luni stabileam o destinaţie unde ne întâlneam” descrie ea perioada pe care o numeşte drept una dintre cele mai frumoase din viaţă. 

    Decizia plecării din România a venit după 7 ani petrecuţi în viaţa corporatistă. ”Mi-am putut întrevedea viitorul, care se descria într-un credit pe 30 de ani pentru un apartament, iar diferenţa o făcea dacă îmi puteam permite 2, 3 camere sau chiar o casă. Un job de birou cu stres şi compromisuri şi planuri pentru o vacanţă anuală”, descrie ea modul în care privea lucrurile la 27 de ani.

    A luat decizia să plece din ţară, atât pentru că voia să îşi întemeieze o familie, cât şi din cauza rigorilor din mediul corporatist. ”Simţeam că mă plafonasem mult, că trăiam între 7:00 şi 18:00, cu implicare totală în muncă şi cu trai dependent de fiecare salariu”, povesteşte Delu.

    S-a mutat în Singapore pentru a fi alături de soţul ei după ce s-a înscris la un master în managementul turismului în cadrul London School of Business and Finance.  După mutarea în Singapore, cei doi au continuat să viziteze Bali – destinaţie pe care o descoperiseră în repetatele lor călătorii – iar în iarna anului 2014 au decis să parieze pe un business acolo.  ”În aceeaşi călătorie am găsit un spaţiu comercial şi a fost mai mult o decizie pur sufletească”, povesteşte ea debutul aventurii antreprenoriale pe teritoriul asiatic.

    Au închiriat spaţiul pe o perioadă de şase ani, plătind pentru întreaga perioadă 30.000 de dolari, din cauza regulilor impuse de balinezi. Deşi făcuseră contractul, nu aveau încă idee care va fi destinaţia spaţiului.”La început, am vrut să dezvoltăm o cafenea/juice bar, în care să comercializăm şi alte produse alimentare. Ulterior am descoperit că pentru a vinde produse alimentare, inclusiv cafea, era nevoie de un lung proces administrativ”, explică antreprenoarea.

    Un consultant le-a recomandat să deschidă doar un magazin fără comercializare de alimente, pentru ca apoi să se ocupe de procesul de transformare în cafenea. Au trecut trei luni până să deschidă magazinul. ”La foarte scurt timp am realizat că nimic nu progresează în reparaţii dacă nu eram acolo”. A luat astfel decizia să renunţe la masterul din Singapore şi de a petrece mai mult timp în Bali. ”

    ”La început nu înţelegeam stilul încet de muncă al oamenilor, cât de mult timp au nevoie să se pregătească pentru o sărbătoare, de toate ceremoniile care păreau fără sfârşit şi în timpul cărora ei nu erau disponibili”, povesteşte Delu. S-a adaptat treptat la acest stil. ”Am înţeles că aceşti oameni încă nu au concept de motivare, target, competiţie, dar au concepte puternice legate de loialitate, onestitate, creativitate”.

    Au transformat spaţiul într-un concept store, unde comercializează de la haine handmade sau create din material eco-friendly – produse balineze, bijuterii, picture, sticlă pictată, cărţi. Se adresează mai ales turiştilor, dar au şi clienţi din rândul comunităţilor de expatriaţi ce ce trăiesc acolo.

    Antreprenoarea observă cum pe zi ce trece comunitatea persoanelor care aleg să spună nu vieţii în corporaţie aleg această destinaţie, mai ales datorită faptului că oraşul Ubud a fost pus pe harta turistică datorită cărţii şi filmului Eat Pray Love.

    Mihaela Delu spune că investiţia în magazin s-a ridicat la 50.000 de dolari, iar după două luni, afacerea producea suficient pentru a acoperi cheltuielile. ”Dacă totul va continua la fel de optimist, previzionăm recuperarea investiţiei iniţiale în mai puţin de un an”. 

    Printre planurile de viitor se numără dezvoltarea unui eco resort, departe de oraş, pentru care previzionează o investiţie de 800.000 de dolari. Speră să realizeze proiectul în peste şapte ani pentru că ”Dacă în România ne plângem de proiecte care durează prea mult, aici perioada se dublează”.

  • Povestea bărbatului cu origini româneşti care a şocat lumea dezvăluind secretele băncilor elveţiene

    A decis să dezvăluie ceea ce ştia autorităţilor, sperând că asta îi va aduce imunitate şi va ajuta la dispariţia aşa-numitului „secret bancar elveţian”; nu a fost însă aşa, pentru că Birkenfeld a ajuns să fie singurul trimis la puşcărie la capătul unui proces care viza fraude de miliarde de dolari. Şi pentru că povestea sa pare ruptă din filme, Bradley Birkenfeld – care lansează zilele acestea cartea „Bancherul diavolului – Cum am distrus secretul bancar elveţian” – vrea ca următorul lui proiect să aducă istoria sa pe marile ecrane.

    „Bunicul meu s-a născut în România, motiv pentru care am călătorit aici des în ultimii 20 de ani”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Este şi motivul pentru care vreau să fac ceva pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor şi pentru a le da speranţă pentru viitor. E nevoie să existe legi pentru denunţători, iar cetăţenii şi politicienii deopotrivă trebuie să susţină această schimbare.” Bancherul american, ajuns în lumina reflectoarelor după ce a denunţat practici ilegale din interiorul băncii elveţiene UBS, este prezent în România pentru lansarea cărţii sale, „Bancherul diavolului: Cum am distrus secretul bancar elveţian”.

    Crede că denunţarea lui a fost esenţială în terminarea secretomaniei generate de băncile elveţiene, spunând că fără declaraţiile sale acest sistem greşit ar exista şi astăzi. „Ca un rezultat direct al acţiunilor mele, numeroşi denunţători din lumea întreagă m-au contactat şi am lucrat alături de ei, ajutându-i să aleagă direcţia corectă în ceea ce priveşte sfaturi juridice, declaraţii în presă şi o planificare generală a întregului proces.”

    Cum a fost pus la pământ secretul bancar elveţian

    Birkenfeld are o diplomă de licenţă în ştiinţe economice de la Norwich University şi un master internaţional în administrarea afacerilor la American Graduate School of Business din Elveţia. El şi-a început cariera de bancher la State Street Global Advisors în Boston, Massachusetts, făcând mai întâi practică şi angajându-se ulterior cu normă întreagă în anul 1988. State Street Global Advisors era o instituţie bancară specializată în servicii pentru fonduri de investiţii, fonduri de pensii, companii de asigurări şi organizaţii neguvernamentale. „Am fost martor la activităţi ilegale desfăşurate de directori ai instituţiei, iar asta mi s-a părut în totală contradicţie cu etica mea profesională, ca să nu mai vorbesc de responsabilitatea faţă de clienţi şi colegi”, spune Birkenfeld.

    A părăsit instituţia şi a fost repede angajat de către Credit Suisse şi apoi de către Barclay’s, unele dintre cele mai puternice instituţii financiare ale lumii. Povestea sa a luat însă o turnură neaşteptată în anul 2001, atunci când a preluat o poziţie de bancher privat la UBS, cea mai mare bancă elveţiană care operează la nivel internaţional. În Elveţia, instituţia activează pe segmentele retail, corporate, instituţional, managementul averilor, gestionarea activelor şi investiţii. UBS Elveţia deţine o poziţie de lider în toate cele cinci segmente de business, are o reţea cu circa 300 de sucursale şi 4.700 de angajaţi, iar la serviciile sale apelează una din trei persoane din Elveţia cu o situaţie financiară de nivel înalt şi aproximativ jumătate dintre toate companiile elveţiene.

    În calitate de director al UBS, având clienţi cheie cu sume nete de peste 25 milioane de dolari, o parte din munca lui Birkenfeld presupunea deplasarea în Statele Unite pentru a găsi noi oportunităţi de afaceri. Acest lucru nu era ceva neapărat corect din punct de vedere etic, pentru că în mod normal clienţii sunt cei care trebuie să caute serviciile băncii, şi nu invers. Birkenfeld povesteşte că UBS a făcut acelaşi lucru în Germania, Asia, Scandinavia, Orientul Mijlociu, America de Sud şi Canada. Pentru a-şi înlesni procesul de prospectare a pieţei în diverse ţări, banca a sponsorizat evenimente din întreaga lume: festivaluri de muzică, spectacole de artă sau expoziţii de maşini clasice. „Am respectat întotdeauna legile elveţiene şi în special secretul bancar elveţian, dar atunci când lucrezi suficient de mult timp la aceste instituţii uriaşe, începi să înţelegi că principalul obiectiv este realizarea unui profit cât mai mare”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Au fost foarte multe exemple de comportament nepotrivit sau acte ilegale comise de directorii cu vechime.”

    Misiunea bancherilor era cât se poate de clară: ei trebuia să folosească evenimentele în cauză pentru a aduce noi clienţi, lucru considerat de Birkenfeld ca o „stârnire” a evaziunii fiscale. El spune că existau şi alte semne că ceva nu era chiar în regulă, aşa cum ar fi documente care îi învăţau cum să folosească laptopuri criptate. El nu a dat însă prea multă importanţă acestor lucruri până în aprilie 2005, după aproape patru ani de când lucra la UBS. 

    Semnalul de alarmă a fost dat de un coleg care i-a adus un document UBS de trei pagini ce contrazicea tot ceea ce făcuse până atunci, notând în mod explicit că nu ar trebui să caute şi să facă oferte unor potenţiali clienţi din alte ţări. Practic, documentul îl transforma pe Birkenfeld şi alţi colegi ai săi în ţapi ispăşitori pentru practicile de la UBS.

    Cu alte cuvinte, dacă autorităţile i-ar fi prins ofertând un client străin sau făcând ceva ilegal în acest sens, UBS se putea scuza pur şi simplu spunând că regulamentul interzice o astfel de abordare.

  • 1.400 de participanţi din 30 de ţări la DefCamp, cea mai mare conferinţă de securitate cibernetică din Europa Centrală şi de Est

    În cadrul acestei ediţii, au fost reprezentate peste 450 de companii din domenii de activitate diverse, cum ar fi telecom, sector public, financiar, e-commerce, software development, virtualizare sau dezvoltare soluţii de cloud, iar 28% din prezenţă a fost străină. Cele mai populare ţări au fost: România, Croaţia, Ucraina, Bulgaria, Statele Unite, Italia, Coreea de Sud, Cipru, Norvegia, Elveţia şi Germania.

    În contextul în care studiile arată că una din patru companii va avea un incident cibernetic, ediţia de anul acesta a DefCamp a avut în premieră  secţiunea de prezentări dedicată oamenilor de afaceri, numită Business Security, unde au fost prezentate probleme de securitate cu care se confruntă companiile, dar şi oportunităţi de rezolvare a acestora. Acesta a fost adresată tuturor reprezentaţilor de companii care înţeleg că o componentă IT în mediul business presupune măsuri de securitate sporite.

    În plus, evenimentul din acest an a inclus şi două paneluri apreciate de public. Primul dintre acestea a avut tema “Securitatea cibernetică în business”. Discuţia a fost moderată de Gerd Bommer, Consilierul Ambasadei Austriei, Secţia Comercială, iar speakerii au fost experţi în securitate în cadrul unor companii mari din Austria şi România, precum şi din cadrul Ministerului de Interne al Austriei.

    Cel de-al doilea panel, “Provocările legislaţiei privind securitatea cibernetică”, a lansat dezbateri despre implementarea Directivei NIS (Network Internet Security) şi modul în care aceasta poate schimba abordarea României asupra strategiei digitale. Subiectul a fost tratat de experţi în IT din cadrul Guvernului, Camerei Deputaţilor, CERT-RO şi mediul privat.

    De asemenea, o altă prezenţă remarcabilă din lista celor peste 60 de speakeri din toată lumea a fost Mike Spicer, expert american independent în securitate, care şi-a prezentat invenţia inedită: dispozitivul #WiFi Cactus, care se poate conecta pasiv la 50 de reţele Wireless. Acesta a demonstrat riscurile conectării la o reţea WiFi necriptată, prin intermediul căreia se pot intercepta informaţiile sensibile ale celor care o accesează.

    În cadrul altui discurs dedicat pericolelor reprezentate de tehnologiile moderne, Ştefan Tănase şi Gabriel Cîrlig, cercetători în cadrul companiei Ixia, au explicat cum ne pot fi furate datele prin intermediul softului autoturismului pe care îl conducem. De asemenea, Inbar Raz, pasionat de securitate cibernetică încă de la 14 ani, a oferit vizitatorilor DefCamp sfaturi despre cum se pot proteja într-o lume în care niciun sistem nu este 100% sigur.

    Evenimentul este organizat de Asociaţia „Centrul de Cercetare în Securitate Informatică din România” – CCSIR, împreună cu Orange România în calitate de partener principal, cu sprijinul Ixia, a Keysight Business în calitate de partener Platinum şi cu ajutorul Bitdefender, SecureWorks, Amazon, Enevo Group şi Bit Sentinel.

    Din 2011 până în prezent, DefCamp a reuşit să atragă în Bucureşti aproape 5.000 de participanţi din 55 de ţări şi 110 de oraşe, pasionaţi de hacking, vulnerabilităţi cibernetice şi interesaţi să-şi dezvolte abilităţile tehnice. Audienţa este complementară şi echilibrată, după cum urmează: 24% sunt specialişti în securitate cibernetică, 16% reprezintă top management şi factori de decizie din companii, 53% vin din zona de cercetare şi dezvoltare proiecte, iar 7% sunt studenţi.

  • 1.400 de participanţi din 30 de ţări la DefCamp, cea mai mare conferinţă de securitate cibernetică din Europa Centrală şi de Est

    În cadrul acestei ediţii, au fost reprezentate peste 450 de companii din domenii de activitate diverse, cum ar fi telecom, sector public, financiar, e-commerce, software development, virtualizare sau dezvoltare soluţii de cloud, iar 28% din prezenţă a fost străină. Cele mai populare ţări au fost: România, Croaţia, Ucraina, Bulgaria, Statele Unite, Italia, Coreea de Sud, Cipru, Norvegia, Elveţia şi Germania.

    În contextul în care studiile arată că una din patru companii va avea un incident cibernetic, ediţia de anul acesta a DefCamp a avut în premieră  secţiunea de prezentări dedicată oamenilor de afaceri, numită Business Security, unde au fost prezentate probleme de securitate cu care se confruntă companiile, dar şi oportunităţi de rezolvare a acestora. Acesta a fost adresată tuturor reprezentaţilor de companii care înţeleg că o componentă IT în mediul business presupune măsuri de securitate sporite.

    În plus, evenimentul din acest an a inclus şi două paneluri apreciate de public. Primul dintre acestea a avut tema “Securitatea cibernetică în business”. Discuţia a fost moderată de Gerd Bommer, Consilierul Ambasadei Austriei, Secţia Comercială, iar speakerii au fost experţi în securitate în cadrul unor companii mari din Austria şi România, precum şi din cadrul Ministerului de Interne al Austriei.

    Cel de-al doilea panel, “Provocările legislaţiei privind securitatea cibernetică”, a lansat dezbateri despre implementarea Directivei NIS (Network Internet Security) şi modul în care aceasta poate schimba abordarea României asupra strategiei digitale. Subiectul a fost tratat de experţi în IT din cadrul Guvernului, Camerei Deputaţilor, CERT-RO şi mediul privat.

    De asemenea, o altă prezenţă remarcabilă din lista celor peste 60 de speakeri din toată lumea a fost Mike Spicer, expert american independent în securitate, care şi-a prezentat invenţia inedită: dispozitivul #WiFi Cactus, care se poate conecta pasiv la 50 de reţele Wireless. Acesta a demonstrat riscurile conectării la o reţea WiFi necriptată, prin intermediul căreia se pot intercepta informaţiile sensibile ale celor care o accesează.

    În cadrul altui discurs dedicat pericolelor reprezentate de tehnologiile moderne, Ştefan Tănase şi Gabriel Cîrlig, cercetători în cadrul companiei Ixia, au explicat cum ne pot fi furate datele prin intermediul softului autoturismului pe care îl conducem. De asemenea, Inbar Raz, pasionat de securitate cibernetică încă de la 14 ani, a oferit vizitatorilor DefCamp sfaturi despre cum se pot proteja într-o lume în care niciun sistem nu este 100% sigur.

    Evenimentul este organizat de Asociaţia „Centrul de Cercetare în Securitate Informatică din România” – CCSIR, împreună cu Orange România în calitate de partener principal, cu sprijinul Ixia, a Keysight Business în calitate de partener Platinum şi cu ajutorul Bitdefender, SecureWorks, Amazon, Enevo Group şi Bit Sentinel.

    Din 2011 până în prezent, DefCamp a reuşit să atragă în Bucureşti aproape 5.000 de participanţi din 55 de ţări şi 110 de oraşe, pasionaţi de hacking, vulnerabilităţi cibernetice şi interesaţi să-şi dezvolte abilităţile tehnice. Audienţa este complementară şi echilibrată, după cum urmează: 24% sunt specialişti în securitate cibernetică, 16% reprezintă top management şi factori de decizie din companii, 53% vin din zona de cercetare şi dezvoltare proiecte, iar 7% sunt studenţi.

  • Restaurantul cu cea mai bună privelişte din lume – GALERIE FOTO ŞI VIDEO

    Plimbarea de la Wasserauen până la Ebenalp este dificilă dar vei avea parte de privelişti spectaculoase şi zona este ideală pentru drumeţii. Tot în zonă se află lacul Seealp şi în spatele acestuia se vede muntele Santis. Punctul de atracţie al drumeţiei este restaurantul montan Ascher, construit în coasta muntelui.

    Majoritatea turiştilor apreciază priveliştea oferită de restaurant şi localul are o notă de 4,5 stele din 5 pe TripAdvisor. 

  • Din ce ţară vine cea mai bună ciocolată din lume

    Din juriu au făcut parte peste 100 de persoane proprietari de plantaţii de boabe de cacao, ciocolatieri, somelieri, scriitori, cofetari, bucătari, experţi în alimentaţie, ziarişti, blogeri. Ei au avut de ales dintre cele peste 200 de produse finaliste. În competiţie au fost înscrise ciocolate produse în Ecuador, Danemarca, SUA, Franţa, Canada, Noua Zeelandă, Australia, Mexic, Marea Britanie, Islanda, Venezuela, Columbia, Taiwan, Brazilia, Ungaria, Germania, Elveţia, Italia, Argentina, Finlanda, Belgia, Africa de Sud şi Japonia.

    Citiţi mai multe pe www.gustarte.ro

  • Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film “All About Economy” va avea loc în Polonia; ediţia a treia se va ţine la Bucureşti

    Cea de a doua ediţie a festivalului va avea loc la Fribourg Elveţia la începutul anului 2018, iar ediţia cu numărul trei se va organiza în Bucureşti România, evenimentul promiţând a fi un dialog fructuos între reprezentanţii acestor ţări cu un mediu economic diferit, dar unite de obiectivul comun de a crea condiţiile pentru o economie performantă şi durabilă orientată spre nevoile oamenilor.

    Ideea unui festival internaţional de film a apărut în contextul creării unei noi imagini publice a economiei, care ar putea explica consecinţele anumitor decizii economice pentru publicul larg şi pentru a încorpora o preocupare mai largă pentru binele social în propriul său edificiu teoretic. În primul rând, scopul evenimentului este acela de a difuza cunoştinţe despre economie şi pieţele financiare într-o manieră neconvenţională şi inteligibilă.

    În cadrul primei ediţii ce se va desfăşura la Gdańsk, se vor prezenta filme documentare şi filme artistice ce vor fi evaluate în funcţie de calitatea raţionamentului economic conţinut, de utilizarea mijloacelor didactice pentru transferul de cunoştinţe, precum şi de valoarea lor artistică.

    În timpul festivalului, filmele cu un nivel ridicat pentru toate cele trei criterii vor fi proiectate şi evaluate de către specialiştii invitaţi, de reprezentanţi ai mediului de afaceri, precum şi de către publicul larg.