Tag: bucuresti

  • Cine este Barna Tanczos, noul ministru al finanţelor

    Barna (48 de ani) este senator din partea UDMR. Este un politician de cursă lungă, – este în parlament din 2012 – deşi necunoscut aproape tuturor. Este economist, studiile sale avansate au fost la ASE Bucureşti.

    A fost secretar de stat in Ministerul Dezvoltării, câteva luni, în 2010. Înainte fusese secratar de stat în Ministerul Transporturilor (2007-2009) . Apoi  fost secretar de stat În Ministerul Agriculturii (2010-2012). Apoi ministrul al mediului în 2020. Mergând înapoi în trecut: între 2005 şi 2007 a fost preşedinte al Agenţiei Domeniilor Statului.

    Sarcina lui va fi grea. Deficitul bugetar al României este enorm, peste 8% din PIB în acest an. Ca să-l reduci la 7% din PIB în 2025, trebuie să îngheţi pensiile şi majorările de salarii în sectorul public. Barna Tanczos a ajuns ministru al finanţelor nu pentru că el a vrut asta, ci pentru că nimeni altcineva nu a vrut acest portofoliu.

     

     

  • Valoarea medie a comenzilor din decembrie prin platforma easySales a fost de 209 lei. Cea mai mare comandă? 260.000 lei. Ce şi-a cumpărat românul care a plasat-o

    În luna decembrie, românii au cheltuit, în medie, pentru o comandă, 209 lei, potrivit datelor înregistrate în platforma SaaS de automatizare a activităţilor de eCommerce easySales. Suma a fost uşor redusă faţă de nivelul înregistrat în decembrie 2023, când a atins 217 lei, conform datelor comunicate de companie.

    Cea mai mare comandă realizată prin magazinele din platformă în luna decembrie a depăşit 260.000 de lei şi a constat într-un sistem audio profesionist, amplificator şi boxe pasive.
    Ponderea plăţilor în numerar a fost de 46% din totalul tranzacţiilor intermediate.

    Cele mai mari creşteri ale volumelor de comenzi au fost înregistrate de categoriile:
    • Echipamente sportive şi pentru aer liber, +97%
    • Electronice, +85,2%
    • Modă şi bijuterii, + 78,1%
    • Echipamente pentru birou, +63,2%
    • Casă şi bucătărie, +45,5%

    Cele mai mari vânzari sunt înregistrate în cele mai mari judeţe din România: Bucureşti, Ilfov, Cluj, Iaşi, Timiş, Constanţa, Braşov, Prahova, Sibiu.

    easySales este o platformă B2B şi un start-up în creştere rapidă, lansat în aprilie 2019. Platforma  a devenit populară prin serviciile cloud care conectează jucătorii din comerţul electronic cu toate sistemele externe, în doar câteva minute. “Printre inovaţiile care stau la baza evoluţiei easySales se numără şi soluţii avansate de automatizare, concepute să eficientizeze gestionarea operaţiunilor eCommerce. Un exemplu concret este capacitatea platformei de a automatiza printarea documentelor necesare comenzilor, cum ar fi facturile şi AWB-urile, ce permite utilizatorilor să imprime automat documentele comenzilor, direct din interfaţa easySales. Utilizatorii pot integra acest pas în propriile procese de automatizare personalizate, simplificând procesul de gestiune a comenzilor şi minimizând riscul de eroare umană.Soluţia easySales a fost desemnată finalistă a concursului Uipath Automation Award în luna Octombrie 2021 şi, în mai 2022, a devenit finalistă în programul EBRD Star Venture, dedicat dezvoltării accelerate şi extinderii start-up-urilor cu potenţial din Europa, ce pot să consolideze ecosistemul de eCommerce cu soluţii de automatizare. Recent, evoluţia easySales a fost recunoscută prin distincţia Gold Award în cadrul finalei InnovX Scale Up Accelerator”, conform companiei.

     

  • Americanii de la Hyatt vin în Bucureşti, în proiectul Nusco City

    Nusco, unul dintre cei mai importanţi şi activi jucători de pe piaţa imobiliară a semnat parteneriatul prin care Hyatt îşi va deschide prima sa unitate hotelieră din Capitală, în unul dintre cele mai mari proiecte de regenerare urbană din România – Nusco City.

    Operatorul Hyatt intră pe piaţa din Bucureşti cu brandurile Hyatt Place şi Hyatt House în ansamblul mixed-use Nusco City, din nordul Capitalei.

    “Suntem extrem de încântaţi să contribuim la dezvolarea pieţei imobiliare locale prin acest nou parteneriat, semnat cu unul dintre cele mai renumite branduri hoteliere din lume – Hyatt. De asemenea, apreciem încrederea acordată de către compania Hyatt atât pieţei din România, cât şi proiectului nostru de regenerare urbană – Nusco City”, declară Michele Nusco, CEO Nusco.

    Hyatt Place va opera în cadrul Nusco City un hotel cu un total de 170 de camere şi suite, în regim de 4 stele, iar Hyatt House va oferi 100 de camere în regim de şedere extinsă.

    Hyatt Place este un brand hotelier modern, conceput pentru călătorii dinamici, oferind camere spaţioase, un design funcţional şi facilităţi care îmbină confortul cu eficienţa. Cu accent pe tehnologie şi servicii flexibile, Hyatt Place se adresează celor care caută o experienţă fără compromisuri în timpul şederilor scurte.

    Hyatt a semnat la începutul acestui an un parteneriat pentru o unitate hotelieră şi în Braşov.

    “Acest proiect reprezintă un pas reprezentativ în direcţia extinderii mixului de funcţionalităţi oferite de Nusco City, transformând această zonă într-un adevărat hub urban. Parteneriatul cu Hyatt subliniază angajamentul nostru de a aduce standarde internaţionale în dezvoltările noastre. În egală măsură, intrarea Hyatt în România anul acesta reprezintă un moment semnificativ pentru întreaga industrie”, explică Bogdan Iliescu, Director Comercial, Nusco.

    Hyatt – prin Hyatt Place şi Hyatt House – se va desfăşura pe o suprafaţă de peste 4.000 mp din proiectul Nusco City, iar dezvoltatorul Nusco va investi în această unitate hotelieră peste 42 mil. euro.

    De intermedierea proiectului s-a ocupat compania de consultanţă Est Hospitality, specializată în pieţe Est-Europene cu creştere accelerată, cu focus în România, Molodva, Ungaria şi Cehia. “Capitala devine tot mai atractivă pentru brandurile hoteliere internaţionale, iar prezenţa Hyatt în acest proiect este încă o garanţie a potenţialului de creştere viitor” susţine Mircea Drăghici, CEO, Est Hospitality – consultantul proiectului.

     

     

     

    Portofoliul dezvoltatorului Nusco Imobiliara numără proiecte, precum Premio – ansamblu de tip rezidenţial premium boutique; complex rezidenţial CITTA Park; clădirea de birouri Nusco Towers; clădirea de birouri Caramfil; clădirea de birouri Floreasca One; clădirea de birouri Floreasca Two; Parcul Comercial Pipera, Nusco City Faza 1; Nusco City Faza 2 – lansată şi în dezvoltare; şi, de asemenea, în plină dezvoltare a celui mai nou ansamblu de vile din Nordul Capitalei –  Nusco Homes. Nusco Imobiliara a depăşit borna de 1.300 de apartamente dezvoltate, iar anul acesta are în dezvoltare alte 828 apartamente şi 118 de vile.

     

  • Cel mai mare oraş din România are mai puţin de 5.500 de locuitori, dar o suprafaţă mai mare decât Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara la un loc

    Oraşul sucevean Broşteni se întinde pe 594 de kilometri pătraţi, o suprafaţă de două ori şi jumătate mai mare decât cea a Bucureştiului. Capitala României se întinde pe 228 kilometri pătraţi, Broşteni a devenit oraş în 2004, prin vestita Lege 83, prin care sute de comune au devenit localităţi urbane.

    Oraşul bucovinean de pe valea Bistriţei numără mai puţin de 5.200 de locuitori, potrivit celui mai recent recensământ efectuat în România.
    Localitatea este pomenită şi de Ion Creangă în „Amintiri din copilărie”, când Nică ia râie de la caprele Irinucăi.
    Top 3 cele mai mari oraşe, după suprafaţă:
    Broşteni (Suceava) – 594 de kilometri pătraţi
    Vişeu de Sus (Maramureş) – 443 de kilometri pătraţi
    Săcele (Braşov) – 320 de kilometri pătraţi
    Top 3 cele mai mici oraşe, după suprafaţă:
    Plopeni (Prahova) – 4,73 kilometri pătraţi
    Darabani (Botoşani) – 3,4 kilometri pătraţi
    Abrud (Alba) – 3,2 kilometri pătraţi
    r are o populaţie de aproape două milioane de locuitori.

  • Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: Ai votat răul cel mai mic ca să afli că e răul cel mare. Ţi-a mai rămas o singură opţiune

    Nu mai ştii pe ce lume trăieşti.
     
    Dacă votezi cu Sfânta Elena Valerica, eşti european vero
     
    Eşti pro-UE şi NATO
     
    Şi primeşti cadou de Moş Nicolae
     
    Democrativa 4×4 
     
    Cu Marcel la volan, dar fără Nicu
     
    Dacă votezi cu Sfinţii Calinic şi Cristela Georgescu,
     
    Eşti legionar, filorus şi anti-european.
     
    Moscovit la Bucureşti.
     
    Suveranist, vero.
     
    Să pleci imediat, duşman al poporului putinist care eşti,
     
    Până nu te martirizează şi pe tine
     
    Cyber-securiştii şi parchetarii digitali ai lui Iohannis
     
    Odată cu cei doi sfinţi născuţi, ocult,
     
    În catedralele TikTok-ului.
     
    Pe 24 şi 1, ai crezut că ai câştigat.
     
    Dar ai pierdut.
     
    Ai votat răul cel mai mic
     
    Ca să afli că e răul cel mare.
     
    MAI ŞTII PE CE LUME TRĂIEŞTI?
     
    României, muscă fără cap
     
    de două săptămâni încoace,
     
    I-au rămas doar aripile.
     
    Iar ţie o singură opţiune:
     
    Să dai din aripi
     
    ŞI SĂ LE-O DAI ÎN VOT.
  • Magnetul Capitalei. Farmaciştii din ţară îşi extind reţelele regionale şi în Bucureşti: „Zona are o densitate mare de populaţie şi o cerere ridicată pentru servicii farmaceutice“

    ♦ Bucureştiul are aproape 1.200 de farmacii din totalul de 8.300 de unităţi la nivel naţional, adică 14% ♦ Piaţa din Capitală este închisă pentru noi farmacii, astfel că extinderea se face prin achiziţii de licenţă ♦ Trei mari reţele regionale controlate de antreprenori români – Minifarm din Dobrogea, Farmaciile Băjan din Vâlcea şi Medimfarm din Prahova – au farmacii şi în Capitală.

    Cererea pacienţilor pentru ser­vicii farmaceutice, dezvolta­rea cartierelor rezidenţiale sau o simplă oportunitate au atras în Bucureşti farmacişti care au dezvoltat reţele regionale puternice în zona de sud, sud-est a României.

    Cea mai recentă extindere în zona Ca­pi­talei a făcut-o Minifarm, lanţul de peste 100 de farmacii din zona Dobrogei, după ce a cumpărat 10 farmacii Tinos Farm. Mini­farm era deja un brand farmaceutic prezent în Bucureşti, iar în urma achiziţiei, şi-a consolidat poziţia pe piaţa din Bucureşti.

    Alte reţele regionale care au deschis farmacii şi în Capitală sunt Medimfarm din Prahova, cu patru unităţi, dar şi Far­maciile Băjan, cu două unităţi. Ce îi determină pe farmaciştii români să vină şi spre Capitală?

    „Zona este una cu o densitate mare de popu­laţie şi o cerere ridicată pentru servi­cii farmaceu­tice acce­si­bile şi de încre­dere (…) Suntem deschişi şi analizăm în permanenţă oportunităţile de extindere, atât în Bucureşti, cât şi în alte judeţe. (…) Prin această tranzacţie, trans­mitem un mesaj clar că şi companiile româ­neşti pot avea o creştere sustenabilă şi pot concura cu succes pe piaţa farmaceutică“, a spus recent pentru ZF farmacista Valentina Călin, care a dezvoltat lanţul Minifarm.

    Minifarm include farmacii poziţionate, prepon­de­rent, în judeţele Tulcea şi Con­stanţa, fiind cea mai extinsă reţea cu antreprenori locali din zona Dobrogei. În 2023, Minifarm a deschis câteva unităţi şi în Capitală şi a preluat nouă far­macii aparţinând companiilor Farmacia E­li­xirfarm Impex şi Farmacia Kogălniceanu.

    „Noi avem doar două farmacii în Bucureşti în acest moment. Noi urmărim piaţa Capitalei pentru că o cuplăm cu ruta de aprovizionare. Nu am venit ţintit să ne dezvoltăm în Bucureşti, având în Piteşti, facem aproape zilnic aprovizionare din Bucureşti. Altfel, urmărim şi noi să ne dezvoltăm, dar ţine mult de cum prinzi o licenţă sau un grup de licenţe, este nevoie şi de putere financiară“, a explicat Mihai Băjan, unul dintre acţionarii Farmaciilor Băjan din Vâlcea.

    Farmacia Băjan este una dintre cele mai puternice reţele locale de farmacii, cu o istorie de aproape trei decenii şi o reţea de 40 de unităţi în mai multe judeţe – Vâlcea, Argeş sau Bucureşti.

    Lanţul de farmacii Medimfarm, con­trolat indirect de omul de afaceri Mihai Anastasescu, are farmacii în mai multe judeţe, printre care Prahova, Buzău, Iaşi, Călăraşi, dar este prezent şi pe piaţa din Bucureşti cu patru puncte de lucru, potrivit informaţiilor de pe site-ul propriu.

     

    Contra curentului

    Piaţa din Bucureşti este dominată de extinderea marilor reţele farmaceutice cu prezenţă la nivel naţional, Catena, Dr. Max, Help Net sau Dona. Până acum, aceste reţele anunţau extinderi în Bucu­reşti, dar şi în alte oraşe mari ale ţării, astfel că în unele bulevarde mai aglomerate, cu un vad mare de oameni, există farmacii ale unor bran­duri concurente chiar perete în perete.

    Astfel, extinderea reţelelor mai mici, care acoperă doar două-trei judeţe, în Capitală este un fenomen invers celui care a marcat până acum piaţa.

    În România, criteriul de dezvoltare al farmaciilor este cel demografic, în cazul uni­tăţilor din mediul urban. Legea farma­ci­ei stabileşte limitele de înfiinţare a farmacii­lor în mediul urban pe criteriu demografic, în funcţie de numărul de locuitori.

    Astfel, în Bucureşti este prevăzută o farmacie la 3.000 de locuitori, în oraşele reşedinţă de judeţ, o farmacie la 3.500 de locuitori, iar în restul oraşelor trebuie să existe o farmacie la 4.000 de locuitori.

    Datele de la Statistică indică un număr total de aproape 8.300 de unităţi farma­ceutice la nivel naţional.

     

     

  • Toti indicii de la BVB deschid şedinta pe roşu. Cele mai mari scăderi din structura BET sunt la Digi (6,3%), Fondul Proprietatea şi Medlife (aproape 5%))

    BET, indicele de referinţă al Bursei de Valori Bucureşti, înregistra o scădere de 2,8% în deschiderea şedintei de miercuri, după o depreciere de 2,3% în cursul zilei de marti, arată datele BVB.

    Toţi indicii locali erau pe minus la ora publicării ştirii, de la 0,3% pe BET-FI, care include fostele SIF-uri şi Fondul Proprietatea, la 2,9% pe BETAeRo.

    Cele mai mari scăderi din structura BET erau înregistrate de Digi (6,3%), Fondul Proprietatea şi Medlife (aproape 5%), urmate de Aquila, Premier Energy şi Electrica (-3%).

    În şedinta de marti, 3 decembrie, Bursa a înregistrat cea mai accentuată scădere de la cea de 3,6% din data de 5 august şi a doua cea mai mare de la începutul anului. La finalul zilei, capitalizarea cumulată a emitenţilor listaţi a pierdut 3,3 miliarde de lei, la 347,2 miliarde, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor bvb.ro.

     

  • Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a crescut în primele 10 luni ale anului cu 3,5% an/an. În octombrie, creşterea a fost de 5,4% an/an, în timp ce pentru clădiri nerezidenţiale avansul a fost de 2,3%

    Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a crescut în primele zece luni ale anului cu 3,5%, la 30.427 avize, în timp ce în luna octombrie au fost emise la nivel national 3.165 autorizaţii, în creştere cu 5,4% fată de octombrie 2023, arată datele INS.

    În perioada ianuarie-octombrie 2024, au fost raportate creşteri ale numărului autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale în  Sud-Muntenia (387 autorizaţii), Vest (327),  Bucureşti-Ilfov (196),  Nord-Est (123),  Nord-Vest (104) şi Sud-Vest Oltenia (76). Scăderi s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Centru (minus 177 autorizaţii) şi Sud-Est (minus 5).

    În octombrie, se evidenţiază o creştere atât a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru  clădiri  rezidenţiale (plus 5,4%) cât şi a suprafeţei  utile  totale  (plus 51%)  comparativ cu luna octombrie 2023.

    În profil teritorial, această creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (plus 163 autorizaţii)  este reflectată  în  următoarele  regiuni  de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov (plus 104 autorizaţii), Vest (plus 54), Sud-Muntenia (plus 51) şi Sud-Vest Oltenia (plus 29).

    Scăderi s-au înregistrat în Centru (minus 43 autorizaţii), Nord-Est (minus 17), Sud-Est (minus 14) şi Nord-Vest (minus 1).

    Comparativ cu luna octombrie 2023, în luna octombrie 2024 s-a înregistrat o creştere a numărului de autorizaţii de construire  eliberate  pentru  clădiri  nerezidenţiale (plus 2,3%) şi o scădere a suprafeţei  utile totale (minus 21,2%).

    În ţară, scăderea suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile  nerezidenţiale  (minus 74.847 mp)  este  reflectată  în  Centru (minus 56.692 mp),   Nord-Vest  (minus 37.927),  Sud-Vest Oltenia  (minus 32.686),  Bucureşti-Ilfov  (minus 3.023) şi   Nord-Est  (minus 1.837).  Creşteri  s-au  înregistrat  în  Sud-Est  (plus 47.730 mp),   Sud-Muntenia (plus 8.835) şi Vest (plus 753).

    Raportat la septembrie 2024, în octombrie s-au eliberat 3.165 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (minu 9,3% faţă de luna septembrie 2024), cu o suprafaţă utilă totală de 1.037.671 mp (plus 49,7%). Din totalul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale 68,5% sunt pentru zona rurală.

    În luna octombrie 2024 se evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale comparativ cu luna precedentă (minus 325 autorizaţii).

    Totodată, s-a eliberat acelaşi număr de autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale ca şi în luna septembrie 2024 (568 autorizaţii), în suprafaţă utilă totală de 278.002 mp (plus 8,2%).

    Comparativ cu luna precedentă, în luna octombrie 2024 s-a înregistrat o creştere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidenţiale (plus 21.137 mp).

     

     

     

     

     


     

     

  • Atenţie, şoferi: Restricţii de circulaţie în perioada 29 noiembrie -1 decembrie

    Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează conducătorii auto că în zilele de vineri, 29 noiembrie, sâmbătă, 30 noiembrie (Sfântul Andrei) şi duminică, 1 Decembrie (Ziua Naţională a României) se vor institui restricţii de circulaţie pentru anumite vehicule rutiere.

    Astfel, potrivit Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018, circulaţia vehiculelor ruitiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de vineri 29 noiembrie, sâmbătă 30 noiembrie 2024 (Sfântul Andrei), duminică 1 decembrie (Ziua Naţională a României), conform Anexei nr. 1 la Ordin, după cum urmează:

    Încălcarea prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.

     

  • Calea Victoriei din Bucureşti urcă două poziţii în topul celor mai scumpe artere comerciale din lume, până pe 38; Via Montenapoleone din Milano detronează celebra Fifth Avenue din New York şi devine cea mai scumpă destinaţie de retail din lume

    Calea Victoriei din Bucureşti, principala arteră comercială din România, a urcat două poziţii, până pe 38, în clasamentul celor mai scumpe destinaţii comerciale din lume, în contextul în care chiriile din Bucureşti au înregistrat în ultimul an a şaptea cea mai mare creştere din cele 138 de pieţe analizate la nivel global în cel mai recent raport “Main Streets Across the World” realizat de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield.

    Cu un nivel al chiriilor pe Calea Victoriei de 60 euro/mp/lună, nivel în creştere cu 9% faţă de anul trecut, Bucureştiul ocupă locul 38 la nivel mondial şi 23 în clasamentul european, la egalitate cu Ljubljana.  

    În Praga (225 de euro/mp/lună), Budapesta (140 euro/mp/lună), Belgrad (90 euro/mp/lună), Varşovia (86 euro/mp/lună) şi Zagreb (70 euro/mp/lună), chiriile sunt peste nivelul din Bucureşti, o valoare mai mică fiind înregistrată în Sofia (57 euro/mp/lună), Bratislava (45 euro/mp/lună), Vilnius (37 euro/mp/lună), Riga (35 euro/mp/lună) sau Skopje (28 euro/mp/lună).

    ”Retailul de lux din Bucureşti continuă să evolueze, reflectând tendinţele regionale şi globale. Calea Victoriei, principala arteră comercială din România, a înregistrat o creştere a chiriilor cu 9% în ultimul an, una dintre cele mai mari rate la nivel mondial, semn că interesul retailerilor internaţionali este în creştere. Cu toate acestea, chiriile pentru spaţiile premium rămân sub nivelurile din alte capitale europene precum Praga sau Budapesta. Această dinamică, coroborată cu o încetinire globală a creşterii veniturilor brandurilor de lux, indică atât provocările economice, cât şi oportunităţile pe care piaţa din Bucureşti le poate valorifica în următorii ani. Sunt deja dezvoltatori prezenţi pe piaţa locală care pariază pe creşterea interesului brandurilor de lux pentru România şi au în construcţie facilităţi de retail care se adresează acestui segment de piaţă.”, explică Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox.

    La nivel global, Via Montenapoleone din Milano, cu o chirie de 1.667 euro/mp/lună, a devenit cea mai scumpă destinaţie de retail din lume, detronând Fifth Avenue din New York (1.628 euro/mp/lună), schimbarea reflectând creşterea puternică a chiriei de pe artera din oraşul italian, care a depăşit 30% în ultimii doi ani, precum şi aprecierea monedei europene în raport cu dolarul american.

    Schimbări au avut loc şi pe poziţia a treia în clasament, New Bond Street din Londra (1.434 euro/mp/lună) înlocuind Tsim Sha Tsui în Hong Kong (1.308 euro/mp/lună), care a căzut pe locul 4, în ciuda creşterii chiriilor din ultimul an.

    Top cinci este completat de Avenue des Champs-Elysees din Paris, care şi-a menţinut poziţia cu o chirie de 1.043 euro/mp/lună.

     

    Chiriile din cele 138 de pieţe analizate au înregistrat în medie aproape 6% peste nivelurile pre-pandemie.

    Piaţa de retail a fost afectată de condiţiile economice care au rezultat din creşterea ratelor dobânzilor de referinţă în 2022 şi 2023, cu scopul de a combate inflaţia. Implicaţiile au fost creştere rapidă a costului vieţii, o încredere în scădere a consumatorilor şi o evoluţie economică lentă. Având în vedere aceste elemente, nu este surprinzător faptul că mărcile de lux au înregistrat o încetinire semnificativă a creşterii veniturilor de la aproximativ 15% în 2022 la 0-4% în exerciţiul financiar curent.

    La nivel global, 57% (79) dintre locaţii au înregistrat o creşterea chiriilor în ultimul an, cu doar 14% (19) înregistrând o scădere, în timp ce în restul de 29% (40) chiriile nu s-au modificat.

    Statele Unite ale Americii continuă să fie cea mai performantă regiune, propulsată de creşterea chiriilor cu aproape 11%. Spre comparaţie, creşterea costurilor de închiriere în Europa şi Asia Pacific a încetinit, înregistrând o creştere de 3,5%, respectiv 3,1%, în scădere faţă de 4,2%, respective 5,3%, cu un an înainte.