Tag: europa

  • Europa risca sa ramana afectata pe termen lung de criza

    Economia mondiala a inceput sa avanseze cu un ritm apropiat
    celui anterior crizei, noteaza Euler Hermes. Cresterea este, insa,
    limitata de retragerea masurilor guvernamentale de stimulare
    economica.

    In SUA, cea mai mare economie a lumii, acceleratia cresterii
    economice este aproape de maxim. Situatia este mai problematica,
    insa, in zona euro, avertizeaza Euler Hermes.

    Mai multe amanunte pe www.mediafax.ro

  • Sunteti destul de bogati ca sa ne permiteti sa fim prosti?

    Destul de des in ultima vreme am intrebat, cam la toate
    intalnirile cu oameni de afaceri pe care le-am avut, despre
    posibilitatea ca un numar important din investitorii straini –
    multinationale, fonduri de investitii, companii sau pur si simplu
    investitori – sa inceapa se retraga din Romania, alungati de criza
    politica cronicizata, de birocratie, de lipsa unui plan
    guvernamental de redresare economica coerent si de scaderea
    continua a puterii de cumparare.

    In plus, alte zone ale globului ofera acum si perspective de
    crestere mai bune si un climat de afaceri daca nu mai prietenos,
    macar mai deschis. Motive cat se poate de valabile, cred, si care
    pot justifica o retragere; ca jurnalist, am trait de exemplu
    plecarea Shell din Romania, o optiune strategica a gigantului
    petrolier, luata intr-o perioada in care Romania era tot in criza,
    dar avea perspective mult mai bune.
    Am primit asigurari ca Romania este oricum o piata interesanta
    chiar si in criza si ca dorinta de a face afaceri plus credinta ca
    revenirea consumului se va petrece cat de curand si cumva
    indiferent de spasmele bugetar-guvernamentale, alaturi de dorinta
    structurilor corporatiste locale de a-si pastra locurile de munca
    si beneficiile vor prima. Am cautat sa simplific cumva explicatiile
    si pentru ca filmul “Wall Street 2” este pe cale sa apara in
    cinematografe, am zis ca “greed is good” ramane o zicere cat se
    poate de valabila.

    Sa trecem la capitolul doi: reducerile de cheltuieli bugetare
    pentru care mai toata Europa a facut acum o pasiune. Este o
    intoarcere cu 180 de grade de la ideea de baza a anului trecut – de
    la “varsa oricum, oricat, oriunde” pentru a acoperi gaurile crizei
    pe fondul stupidului “too big to fail” s-a ajuns acum la “taie
    oricum, oricat, oriunde” din bugete. Daca in Romania “taie orice,
    oricat, oriunde” s-ar fi aplicat furtului pe fata care are loc in
    finantele publice n-as fi avut nimic impotriva, dar nu cred ca
    rezolvarea este in taierea pensiilor si nici macar a salariilor
    bugetarilor.

    Sa avertizezi ca un asemenea gest va antrena o accentuare a crizei
    si ca nevoia de crestere a taxelor va deveni stringenta in scurt
    timp nu-i un act care sa ceara prea multa inteligenta.
    Ce nu inteleg este de ce investitorii aceia straini nu-si iau rolul
    in serios si, in tara traficului de influenta, a jocurilor politice
    nerusinate si a clientelismului pe fata, sa recurga la trafic de
    influenta, la jocuri politice si la clientelism. Pentru a face
    afaceri profitabile, pentru a castiga clienti, pentru a ocupa
    segmente de piata.

    Mai ales ca Romania este acum dominata de multinationale; in randul
    companiilor de top putine mai sunt domeniile unde romanii mai au
    vreo influenta, in timp ce strainii reprezinta mai mult de
    60%.
    Un exemplu practic: de o bucata de vreme companiile din industria
    tutunului deruleaza o campanie de combatere a contrabandei cu
    tigari. Pe strada panourile atrag atentia ca “aici ar putea fi o
    parcare sau un pasaj subteran sau altceva” din miliardul pe care
    bugetul il pierde din cauza pachetelor fara timbru. Poate ca un
    asemenea tip de campanie sa aiba succes intr-o tara normala la cap;
    la noi ma indoiesc ca plange vreun fumator de grija bugetului de
    stat, iar eu, nefumator, m-am gandit pur si simplu ca miliardul
    acela care nu ajunge la buget inseamna doar ceva mai putini bani de
    furat.

    Cu banii cheltuiti pe campanie companiile din tutun mai bine ar fi
    facut niste ONG-uri care sa instruiasca tinerii intreprinzatori sau
    ar fi ajutat asociatii de producatori agricoli sau ar fi oferit
    cursuri de instruire pentru cei ce detin mici magazine de cartier.
    De ce nu completeaza pachetele de tigari, oricum siluite cu
    imaginile acelea ingrozitoare si cu mesajele anti-fumat, cu vorbe
    de duh, cu sfaturi sau cu istorioare din care bizonul sa invete
    ceva? Ar fi un demers cu mult mai mult folos decat naivitatile de
    acum. Poate doar “Romania va creste prin bun-simt si
    responsabilitate”, sloganul celor de la Petrom, sa fie un bun
    inceput pentru un program anticriza corporatist.

    Ajutand poporul sa iasa din saracie, temperand elanurile unor
    politicieni care altfel nu tin minte nici ce bila in ce urna
    trebuie sa bage, dar care sustin pseudo-planuri de austeritate,
    sugerand decizii, facand lobby, educand, protestand, chemand,
    finantand, exemplificand si influentand, investitorii straini pot
    forma Romania de maine, oricum mai buna decat cea de astazi.

    Asociatii patronale puternice, vocale si proactive, camere de
    comert bilaterale, grupuri de companii sau giganti economici pot
    influenta administratii ineficiente si politicieni corupti.
    Sper ca strainii sa fie constienti ca nu prea au alternativa. Daca
    vor cresteri anuale de doi digiti, atunci sa isi managerieze nu
    numai propria companie, ci si zona de influenta, cea geografica sau
    cea sociala.
    “Greed is good”, dar intreb: “sunteti destul de bogati ca sa ne
    permiteti sa fim prosti?”.

  • RWE si E.ON au fost cei mai mari poluatori din Europa anul trecut

    Companii detinute integral sau partial de cele doua grupuri au
    emis in total 235 de milioane de tone de dioxid de carbon, peste
    volumul total provenit din Scandinavia in 2009.
    Emisiile colective ale Norvegiei, Danemarcei, Suediei si Finlandei
    au totalizat anul trecut circa 234 milioane de tone, potrivit
    estimarilor Reuters.
    RWE, cel mai mare producator de energie din Germania, conduce acest
    top, cu emisii de 141 milioane tone de dioxid de carbon, cu cinci
    milioane sub nivelul din 2008.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aurul a atins un nou nivel record

    Temerile din piata s-au amplificat dupa ce agentia de evaluare
    financiara Fitch a avertizat ca Marea Britanie se confrunta cu
    dificultati “uriase” legate de reducerea gradului de
    indatorare.

    Aurul spot a fost cotat la 1.251,2 dolari pe uncie, iar la ora
    11:37 GMT era tranzactionat la 1.246,45 dolari pe uncie.
    La inchiderea de luni, aurul a atins 1.238,05 dolari pe uncie.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Europa, asaltata de greve si miscari de protest

    Christian Noyer, membru al Consiliului guvernatorilor Bancii
    Centrale Europene, a avertizat deschis ca
    tarile europene trebuie sa-si reduca deficitul bugetar in masuri si
    cu ritmuri diferite, spre a evita sufocarea economiei. Grecia, de
    pilda, nu are de ales si trebuie sa reduca foarte rapid
    cheltuielile, sa taie salariile si sa creasca fiscalitatea, a spus
    Noyer; totusi, “daca am adopta cu totii in Europa in acelasi timp
    programe de austeritate foarte violente, aceasta va avea un efect
    profund negativ asupra cresterii economice si va declansa o
    recesiune”. Un contraexemplu este Franta, care isi poate permite sa
    esaloneze restrictiile pe mai multi ani, spre a-si reduce treptat
    deficitul.

    Camera de Comert a Marii Britanii
    a apreciat
    , la randul sau, ca guvernul Cameron procedeaza bine
    atunci cand are in vedere un plan ferm de scadere a cheltuielilor
    publice, insa orice alte masuri in afara celor avute in vedere pana
    acum ar trebui sa fie initiate numai cand redresarea economiei va
    deveni sigura, intrucat spectrul unei recaderi in recesiune inca
    exista. Institutia estimeaza o crestere a PIB de 1,3% pentru acest
    an.

    SPANIA

    Sindicatele au anuntat ca la 8
    iunie
    vor declansa greva generala, nemultumite de reducerea
    cheltuielilor sociale si de planurile de reforma a pietei muncii.
    Joi, guvernul Zapatero a reusit sa treaca prin parlament planul de
    a reduce cu 1,5% cheltuielile sociale, prin inghetarea majoritatii
    pensiilor in 2011, reducerea in medie cu 5% a salariilor pentru
    functionarii publici si renuntarea la ajutoarele de 2.500 de euro
    acordate de stat la nasterea copiilor.

    Impreuna cu reducerea masiva a programului de investitii, cu 6
    miliarde de euro, inca 1,2 miliarde de euro economisite pe seama
    administratiei locale, programul de masuri aprobat de guvern ar
    urma sa duca la economii de 15 miliarde de euro, respectiv la o
    reducere a deficitului fiscla de la 11,2% la 3% din PIB pana in
    2013.

    Aprobarea planului de reforma a pietei muncii este asteptata sa
    mai treneze cateva
    zile
    , intrucat patronatele si sindicatele nu se pot pune de
    acord asupra unei solutii de compromis. Patronatele vor sa poata
    angaja si concedia mai usor angajatii, sindicatele se tem ca o
    libertate si mai mare data patronilor de a concedia va amplifica
    somajul, dat fiind ca pana acum trimiterea in somaj a fost solutia
    preferata de cele mai multe companii, in locul reducerii
    salariilor.

    Agentia Fitch a redus vineri
    ratingul
    Spaniei, de la AAA (ratingul maxim) la AA+, pe motiv
    ca noile restrictii vor ingreuna redresarea economica pe termen
    mediu. Desi economia a crescut in primul trimestru cu un firav
    0,1%, somajul in tara ramane de 20%, iar TVA va creste din iulie de
    la 16% la 18%, lovind si mai mult in perspectivele de reluare a
    cresterii economice.

    PORTUGALIA

    Sute de mii de oameni
    au manifestat
    sambata in Portugalia contra planului de
    austeritate al guvernului, iar alte manifestatii sunt de asteptat
    pentru urmatoarea perioada, desi nici o greva n-a fost inca
    anuntata. “Suntem decisi sa recurgem la toate formele de rezistenta
    pe care le prevede Constitutia”, a declarat Manuel Carvalho da
    Silva, liderul Confederatiei Lucratorilor Portughezi, sindicat cu
    725.000 de membri.

    La 13 mai, guvernul a
    aprobat
    un program de majorari de taxe si reduceri de
    cheltuieli care ar trebui sa reduca deficitul bugetar de la 9,3% la
    7,3% din PIB anul acesta si la 2,8% in 2013. Marile proiecte de
    infrastructura vor fi oprite, TVA va creste de la 20% la 21%,
    companiile cu profit de peste 2 milioane de euro vor plati impozit
    de 27,5% (in loc de 25%), noile angajari in sectorul public vor fi
    limitate, iar contribuabilii vor suporta o marire a impozitului
    intre 1% si 1,5%. Salariile politicienilor, ale inaltilor
    functionari publici si ale altor angajati din sectorul public cu
    venituri mari vor fi reduse cu 5%.

    ITALIA

    Cel mai mare sindicat, CGIL, cu aproape 6 milioane de membri, a
    anuntat greva generala pentru sfarsitul lunii iunie, cel mai
    probabil la 25 iunie, a declarat liderul sindicatului,
    Guglielmo Epifani
    , cerand omologilor sai din Europa sa se
    ridice si ei impotriva bugetelor de austeritate din tarile lor.

    Greva va fi precedata de marsuri de protest in toata Italia
    incepand cu 12 iunie, iar pana la momentul grevei, CGIL spera sa
    obtina si solidaritatea celorlalte doua mari centrale sindicale,
    CISL (4,5 milioane de membri) si UIL (2,2 milioane), care pana acum
    nu si-au anuntat participarea la greva.


    Planul
    de restrictii bugetare al guvernului italian, aprobat la
    5 mai, prevede reducerea in doi ani a deficitului cu peste 24 de
    milioane de euro, prin inghetarea pe trei ani a salariilor pentru
    angajatii din sectorul public, scaderi ale salariilor cu 5-10%
    pentru functionarii cei mai bine platiti din administratia publica
    si pentru ministri, reducerea angajarilor in sectorul public si
    taierea cheltuielilor pentru autoritatile locale cu pana la 13
    miliarde de euro pana in 2012, cu impact asupra scolilor si a
    spitalelor administrate de ele. Rezultatul urmarit este diminuarea
    deficitului fiscal de la 5,3% la 2,7% din PIB pana in 2012 si a
    datoriei publice, care depaseste 115% din PIB.

    GRECIA

    Sindicatele grecesti au anuntat pentru luna iunie noi
    greve
    , prevazute sa fie organizate atunci cand parlamentul va
    dezbate proiectul de reforma a pensiilor, care va creste varsta de
    pensionare si va limita pensionarile anticipate.

    Atat uniunea sindicala din sectorul public, GSEE, cat si cea din
    sectorul privat, ADEDY, au fost solidare pana acum, de-a lungul
    celor patru greve organizate de la anuntarea masurilor de
    austeritate ale guvernului Papandreou, la inceputul lunii mai.

    Planul Atenei de a reduce cu peste 20 de miliarde de euro
    deficitul fiscal in acest an, pana la 8,1% din PIB, e vazut de
    economisti
    drept mult prea ambitios, avand in vedere proportiile recesiunii
    din Grecia, unde cele mai noi prognoze vorbesc de o scadere a PIB
    cu 4%. Incasarile la buget in primele patru luni au crescut cu 6%
    fata de anul trecut, mult sub tinta de 11%, piata constructiilor
    ramane inerta, dupa ce guvernul a majorat impozitele pe
    proprietate, iar dupa protestele violente de acum cateva saptamani,
    care au culminat cu moartea a trei oameni, turistii au anulat
    30.000 de rezervari pentru sezonul actual.

    Drept conditie pentru a primi pachetul de credite in valoare de
    110 miliarde de euro de la membrii zonei euro, Grecia a acceptat un
    program complex de masuri, care merg de la cresterea TVA de la 21%
    la 23% si cresterea accizelor la combustibili, alcool si tigari
    pana la inghetarea salariilor pe trei ani in sectorul public,
    reducerea imediata a salariilor cu 10%, taierea pensiilor pentru
    cei cu pensii de peste 2.500 de euro, a primelor, a compensatiilor
    de concediere si simplificarea procedurilor de concediere.

  • Isteria iPad a ajuns in Europa si Asia

    In fata magazinului Apple din Paris, plasat in mallul care se
    gaseste sub muzeul Luvru, asteptau la coada mii de persoane,
    potrivit yahoonews.com. Printre ele se gaseste si Audrey Sobgou,
    care a calatorit mai mult de 205 km pentru a-si cumpara o
    tableta.

    ” Imi place interfata, calitatea si designul la produsele
    Apple”, a spus aceasta, citata de Yahoonews. In Europa tableta a fost pusa la
    vanzare in Germania, Italia, Franta, Marea Britanie, Spania si
    Elvetia, iar in iulie va fi lansata si in Austria, Belgia, Irlanda,
    Luxemburg si Olanda.

    “De 20 de ore stau la coada, insa nu regret. Chiar merita!”, a
    afirmat Jake Lee, un elev de 17 ani din Essex, strangand in brate
    tableta. “Am vrut sa-mi cumpar un iPad de cand a fost anuntata
    lansarea, iar acum sunt foarte incantat”, a mai completat tanarul,
    care face parte dintr-un grup de 40 de persoane care au petrecut
    noaptea in fata magazinului Apple din Londra. In acelasi timp cu
    lansarea in Europa si Asia, tableta, ale carei vanzari au depasit
    un milion de unitati in prima luna de cand se gaseste pe piata din
    Statele Unite, va fi disponibila si in Canada.

  • In ce tari din Europa se platesc cele mai mari taxe pentru masini?

    Danemarca (taxa de prima inmatriculare de 105% din valoarea
    masinii, pentru automobilele cu pret de sub 10.600 de euro, si pana
    la 180% pentru cele mai scumpe de 10.600 de euro), Finlanda (taxa
    de prima inmatriculare cuprinsa intre 12,2% si 48,8% calculata in
    functie de pret si emisiile de dioxid de carbon), Grecia (taxa
    calculata in functie de capacitatea cilindrica, cuprinsa intre 5%
    si 50% din pretul de achizitie), Irlanda (in functie de emisiile de
    dioxid de carbon, intre 14 si 36% din pret) si Slovenia (taxa intre
    1 si 13% din pretul masinii) sunt tarile cu cele mai mari taxe
    pentru masini din Europa. Astfel, in Finlanda spre exemplu, un Ford
    Mondeo obisnuit se vinde chiar si cu peste 45.000 de euro, in timp
    ce aceeasi masina costa sub 20.000 de euro.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • China si SUA vor sprijini eforturile Europei de a depasi criza datoriilor

    Statele Unite si China discuta probleme precum reforma yuanului
    chinez, criza din Europa si situatia Coreei de Nord, in cadrul
    Dialogului Strategic si Economic desfasurat la Beijing.
    “In general, ambele parti sustin masurile luate de Europa pentru a
    depasi dificultatile”, a afirmat Zhou intr-o conferinta de
    presa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Romania, Azerbaidjan si Georgia infiinteaza o companie pentru tranzitul gazelor catre Europa

    Compania va infiintata la Bucuresti si va avea ca actionari
    companiile Romgaz Medias, SOCAR (Azerbaidjan) si GOGC (Georgia).
    Proiectul prevede constructia unui terminal de lichefiere a gazelor
    pe litoralul Marii Negre si transportul maritim al acestora in
    Romania, care va construi o unitate de regazeificare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Moody’s prevede “ajustari fiscale accelerate si dureroase in toata Europa”

    Intr-un neobisnuit “comentariu special”, agentia de rating a calificat
    criza datoriilor din Europa drept “fara precedent”, apreciind ca
    degradarea increderii pe pietele financiare a pus capat discutiei
    despre cat de mult isi mai pot permite guvernele europene sa
    practice politici fiscale expansioniste.

    Moody’s spune ca deja contagiunea problemelor din Grecia s-a
    facut simtita in alte tari cu ratinguri mai bune, ca Portugalia,
    Irlanda si Spania. Agentia a facut cunoscut ca retrogradarea
    ratingurilor suverane pentru Portugalia si Grecia este posibila,
    iar in prezent are loc procesul de revizuire a acestora, care va
    dura in total patru saptamani.

    Anuntul Moody’s este neobisnuit pentru ca nu face parte din
    practica ei curenta sa comenteze pe marginea viitoarelor actiuni in
    privinta ratingurilor. Criticata aspru, laolalta cu
    Standard&Poor’s, de catre liderii UE pentru ca a accelerat in
    mod evident degringolada de pe pietele financiare din ultima vreme
    prin deciziile contra Greciei (respectiv a Portugaliei si a Spaniei
    in cazul S&P), agentia a explicat ca de data aceasta “nu vrea
    sa tinteasca in bezna” si implicit si-a cerut scuze pentru ca
    “anterior a decis sa actioneze mai ferm pe baza unui volum mai mic
    de informatie”.

    La inceputul lunii, agentia a anuntat ca vrea sa vada ce decid
    liderii europeni in privinta sustinerii Greciei, inainte de a mai
    lua vreo decizie in privinta ratingului ei sau al altor tari din
    zona euro. Intre timp, UE si FMI au aprobat pachetul de credite de
    110 miliarde de euro pentru Grecia si, mai nou, pachetul financiar
    de sustinere a euro, in valoare totala de circa 750 de miliarde de
    euro, destinat combaterii speculatiilor de pe piete si asigurarii
    de lichiditate pe piata.

    “Pachetul extins de sprijin anuntat de autoritatile europene nu
    doar inlatura ingrijorarile in privinta lichiditatii pe piata, dar
    poate fi si un pas decisiv catre o integrare fiscala mai mare a
    Uniunii Monetare Europene”, apreciaza acum agentia.

    Agentia a abordat insa un ton usor sceptic, sustinand ca
    prelungirea procesului de punere la punct a pachetelor de sprijin a
    dus la cresterea pentru Grecia a costului de recapatare a
    controlului asupra finantelor sale publice. De partea cealalta,
    pentru ratingul de credit al statelor puternice din zona euro, care
    vor duce greul asistentei financiare pentru statele vulnerabile la
    criza, se poate vorbi de un “impact marginal negativ”, considera Moody’s. Este vorba,
    in primul rand, de Germania si Franta.

    Dupa euforia de luni de pe pietele financiare, cand atat moneda
    europeana, cat si pietele de actiuni au crescut pe toate
    continentele, marti euforia s-a potolit si au reinceput sa apara in
    presa financiara comentarii despre temerile investitorilor ca
    planurile de austeritate fiscala din Grecia, Portugalia si Spania
    sa nu poata fi aplicate cu succes. Euro a scazut din nou in raport
    cu dolarul, de la 1,31 spre 1,27-1,28 dolari/euro, iar estimarile
    vehiculate de analisti pentru perioada urmatoare variaza intre 1,25
    si 1,29.

    Moody’s a retrogradat ratingul pentru datoria pe termen lung a
    Greciei de doua ori in ultimele luni, in decembrie si in aprilie,
    pana la A3, ceea ce inseamna patru trepte peste categoria “junk”
    (titluri nerecomandate investitorilor), insa agentia nu exclude
    acum ca la capatul procesului de revizuire sa declare obligatiunile
    Greciei drept “junk”, asa cum a facut-o recent agentia Standard
    & Poor’s, daca vor continua “ceata panicii financiare si
    demonstratiile de strada”.

    Pentru Portugalia, notata cu Aa2, nu este exclusa o coborare a
    ratingului cu una sau doua trepte, insa deasupra pragului de
    “junk”. In cazul Irlandei nu este de asteptat nici o modificare de
    rating.

    Seful FMI, Dominique Strauss-Kahn, a comentat recent ca
    n-ar trebui ca evaluarile agentiilor sa aiba un cuvant atat de greu
    in randul investitorilor, sugerand ca ele in fond mai curand
    reactioneaza la semnalele pe care le primesc din piete (ceea ce
    conduce la cercul vicios cunoscut, in care agentia intai confirma,
    apoi amplifica temerile pietelor, pentru ca apoi pietele sa
    reactioneze la randul lor, penalizand tara al carei rating a fost
    coborat).

    Insusi Lorenzo Bini-Smaghi, membru al Comitetului executiv al
    Bancii Centrale Europene, a apreciat ca agentiile de rating se
    comporta “la limita bunelor practici etice” si a criticat lipsa de
    competitie in piata evaluarii financiare, dominata de Moody’s si
    Standard&Poor’s, spunand ca “daca doar doua agentii si jumatate
    fac legea, n-avem de-a face cu o situatie suficient de
    competitiva”.