Tag: investitii

  • Aeroporturile vor mai multi bani de la UE

    El sustine ca sumele negociate de Romania cu UE pentru dezvoltarea infrastructurii de transport aerian civil sunt mult prea mici pentru a acoperi investitiile necesare.

     

    Mai multe amanunte pe www.gandul.info
     

  • CBRE Eurisko: Piata locala de investitii nu este afectata precum cea din SUA

    "Aceasta tranzactie confirma previziunile consultantilor CBRE Eurisko. Noi apreciem ca piata locala de investitii este mai putin afectata de criza imobiliara prin care trec Statele Unite ale Americii si nu numai. Tara noastra este perceputa in continuare ca piata atractiva", considera Alexandra Dimofte, Head of Capital Markets, CBRE Eurisko.

     

    Totusi, spune consultantul companiei imobiliare, fondurile de investitii au devenit mai precaute. Potrivit datelor CBRE Eurisko, valoarea tranzactiilor imobiliare din primul semestru s-a ridicat la 903 milioane de euro, cu peste 10% mai putin decat in perioada similara din 2007.

     

    Alexandra Dimofte si Florin Tirla (Account Manager, Capital Markets CBRE Eurisko) au facut parte din echipa de consultanti formata din CBRE|Eurisko (imobiliar), EC Harris (tehnic), KPMG (financiar) si Tuca Zbarcea & Asociatii (legal) care au asistat compania de investitii DEGI in achizitionarea Iris Shopping Center, valoarea tranzactiei fiind de aproximativ 140 de milioane de euro.
     

  • McDonald’s te-asteapta mai nou

    Normal
    0

    false
    false
    false

    MicrosoftInternetExplorer4



    /* Style Definitions */
    table.MsoNormalTable
    {mso-style-name:"Table Normal";
    mso-style-parent:"";
    font-size:10.0pt;"Times New Roman";}

    “Ceea ce este specific pentru consumatorul din Romania este nevoia de vizibilitate. El nu iese la restaurant sa manance, el iese sa fie vazut”, e de parere Marian Alecu, directorul general al McDonald’s Romania, explicand astfel schimbarea conceptului din spatele celui mai mare lant de restaurante de tip fast-food de pe piata locala.

    “Romanii accepta noutatile imediat si le includ instantaneu in stilul lor de viata”, spune Alecu. Discutia se desfasoara dimineata, in cel mai nou restaurant al lantului, cel din zona Floreasca, actualul fanion al McDonald’s Romania, dupa cum spun oficialii. Marian Alecu arata spre clientii aflati la acea ora in restaurant – foarte multi cu laptopurile conectate la internet si cu o cafea in fata. “Calitatea oamenilor a crescut datorita nivelului de trai. Era obligatia noastra sa schimbam ceva”, spune el.

     

    Noul concept de restaurant, vizibil deja in amplasamente precum cel de la parterul Unirea Shopping Center sau din zona Floreasca din Bucuresti, presupune un design mai elegant si a fost deja introdus in Germania, Franta si Anglia. Aceasta schimbare este insa doar prima dintr-o serie menita sa repozitioneze McDonald’s Romania, pe masura ce cresc veniturile si, odata cu ele, pretentiile consumatorilor.

     

    Compania deschidea in urma cu 13 ani primul sau restaurant in zona Unirii din Capitala, marcand totodata un record: restaurantul din Europa cu cele mai mari vanzari in ziua deschiderii. Urmatorii opt ani au fost insa dificili, avand in vedere ca bilantul financiar a indicat pierderi substantiale la fiecare sfarsit de an.

     

    “Am redus incet-incet pierderile, pentru ca din 2003 sa ajungem pe zero si sa mergem inspre profit. In prezent, suntem o tara din lantul McDonald’s cu profit decent”, adauga Marian Alecu, care estimeaza pentru anul acesta afaceri de 170-180 de milioane de dolari (115-125 de milioane de euro), fata de aproximativ 90 de milioane de euro anul trecut, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finante. Seful McDonald’s este optimist si in ceea ce priveste profitul, chiar daca recunoaste ca afacerea a fost afectata, ca si in cazul altor concurenti, de cresterea presiunii pe cheltuieli salariale si de preturile la materia prima. “Speram sa tinem sub control aceste cheltuieli si in urmatoarea perioada, astfel incat ele sa nu se reflecte in pretul produselor”. Practic, in conditiile unei inflatii de 7% si ale unor cresteri salariale de 30%, pretul produselor a crescut cu doar 2%, situatie explicabila potrivit lui Alecu prin cresterea volumelor.

     

    Anul acesta va aduce McDonald’s Romania, potrivit oficialilor, un profit operational de 25 de milioane de dolari (aproximativ 17 milioane de euro), fata de 15-16 milioane de dolari in anul precedent, in conditiile in care pe langa cele 56 de restaurante existente vor mai fi deschise pana la sfarsitul anului inca patru. “Vrem ca in 2009 sa ajungem la 70 de restaurante, iar Bucurestiul va detine in continuare jumatate din numarul total.”

    Numai ca un restaurant de tip nou implica o investitie de peste 4,5 milioane de euro, de trei ori mai mare decat pana acum, iar numarul angajatilor este, de asemenea, cu 25% mai mare. In plus, investitiile nu se transforma imediat in vanzari mai mari. Seful celui mai mare lant de restaurante este insa optimist. “Suntem in prezent in topul european ca numar de tranzactii pe zi”, adauga Alecu, cele mai profitabile restaurante fiind cele din Bucuresti, urmate indeaproape de cele din Constanta, Brasov si Timisoara. “Cinci din restaurantele McDonald’s ating peste un milion de tranzactii pe an”, detaliaza Alecu, convins ca si aceste valori se vor mari odata cu modernizarea restaurantelor.

    “De obicei, un consumator sta in medie 20 de minute intr-un McDonald’s clasic. In cele de tip nou, clientii petrec mult mai mult timp”. Astfel ca pe ansamblul unei zile, restaurantele din Romania au in total 250.000-300.000 de clienti, la nivel mondial media fiind de 42 de milioane.

     

    “Consumul se dubleaza de la an la an, iar aceasta crestere nu e absorbita doar de noi, ci de catre toti jucatorii existenti pe piata”, spune Marian Alecu care plaseaza Big Mac pe primul loc al celor mai vandute produse ale restaurantelor din Romania.

     

    In top se mai afla salatele, o categorie care aduce un sfert din vanzari, urmate indeaproape de cafea. “Vanzarile la cafea au crescut de 4-5 ori in ultimii doi ani, de cand am inceput sa colaboram cu Kraft”, spune Alecu. Tocmai din acest motiv, in curand va fi adus in Romania si conceptul McCafé, constand in spatii dedicate acestui produs, unde se vor putea servi diferite sortimente de cafea, dar si produse adiacente, precum prajituri. Fructele de mare par a fi insa principalul pariu pe care Marian Alecu il face acum cu piata romaneasca. “E o provocare, dar credem ca in Romania consumatorul e pregatit pentru asa ceva”, spune Alecu.

     

    O provocare par a fi si discutiile recente legate de interzicerea comercializarii anumitor tipuri de produse in scoli si in imediata apropiere a acestora, numele McDonald’s fiind adesea invocat. “Multi sunt tributari unor clisee, chiar daca nu sunt documentati, ei comenteaza. Aceasta lege chiar ne ajuta din punct de vedere comercial, pentru ca se elimina o categorie a competitiei, cum ar fi chipsurile, spre exemplu”, explica Alecu, care lucreaza pentru McDonald’s din 1993, an in care compania a inceput sondarea pietei autohtone. La 15 ani distanta, Marian Alecu coordoneaza nu doar operatiunile McDonald’s din Romania, ci si din Bulgaria, Macedonia, Serbia, Croatia, Slovenia, Moldova, Georgia si Azerbaidjan si e convins ca oportunitatile de crestere sunt inca uriase. “Pe aceasta categorie, Romania nu este inca o piata concurentiala, este abia la inceputul ei”, spune el.

     

    A saptea tara din Europa ca numar de locuitori, Romania ar putea atrage in urmatoarea perioada si atentia altor concurenti internationali ai McDonald’s, in afara celor deja prezenti pe piata – KFC, Pizza Hut si, din primavara acestui an, Burger King. “Inamicii nostri sunt puterea de cumparare inca relativ scazuta si localurile cu standarde de calitate joase, care vor disparea in timp. Vrem ca puterea de cumparare sa creasca suficient de mult incat romanul sa-si permita sa manance unde vrea si din cand in cand la McDonald’s”, spune Alecu.


    Romani vs. straini

     

  • Fond de investitii, caut fotbalisti

    Unii dintre colegii de munca stateau la birourile lor din São Paolo (Brazilia), intr-o luni dupa-masa, discutand despre meciurile de fotbal din weekend si alegandu-si jucatorii preferati. Unuia dintre ei ii place un fundas talentat. Altul isi doreste un jucator care a marcat cu regularitate pentru o echipa de top din divizia a doua. Si seful de-abia asteapta sa ia un tanar aparator care va fi in curand disponibil pentru transfer.

    Ar putea fi o divizie fantastica precum oricare alta, doar ca tranzactiile sunt reale. Actiunea se petrece in biroul Traffic, o companie braziliana aflata in frutea unui nou val – controversat – de investitii in fotbalul brazilian. Avand la dispozitie 20 de milioane de reali (7,5 milioane de euro) fonduri proprii si alte 20 de milioane de reali pe care spera sa le stranga de la investitori, Traffic cumpara contractele unor jucatori tineri din intreaga Brazilie.

    Apoi ii imprumuta unor echipe care le platesc jucatorilor un salariu si le dau sansa de a-si demonstra talentul. Daca jucatorii sunt recrutati de o echipa importanta din Europa, Traffic si partenerii sai primesc cea mai mare parte din beneficiile de transfer. Jucatorul primeste de obicei un bonus la semnare si, adesea, un salariu consistent. “In loc sa investeasca la bursa sau pe piata imobiliara”, spune Julio Mariz, presedintele Traffic, “acesti oameni investesc in achizitionarea drepturilor asupra jucatorilor de fotbal”.

    Eforturi similare de a investi in sportivi au fost luate in discutie si in baseball-ul din SUA ori in fotbalul din Marea Britanie, dar niciunul dintre aceste eforturi nu a capatat o asemenea amploare ca in Brazilia. Tranzactiile sunt indoielnice; FIFA, forul conducator al fotbalului la nivel mondial, a interzis implicarea unor terte parti in transferurile de jucatori. Dar fara investitii din exterior, multe echipe braziliene ar da faliment.

    Cateva fonduri precum Traffic au aparut anul trecut si unele mari companii braziliene – inclusiv supermarketuri – creeaza departamente specializate in fotbal, ca sa investeasca in jucatori tineri ce spera ca vor trezi intr-o buna zi interesul cluburilor europene. “Am investit 10 milioane de dolari (6,5 milioane de euro) pe an, dar suma creste cu repeziciune, pentru ca se pot face profituri mari”, spune Thiago Ferro, partener in cadrul departamentului de investitii in fotbal al lantului de supermarketuri Grupo Sonda.

    “Oferim profituri de 150% pe an.” In fotbal, de obicei cluburile detin drepturile economice asupra unui jucator care se afla sub contract cu echipa lor. Daca alta echipa vrea sa ia acel jucator, trebuie sa-i plateasca clubului actual un onorariu de transfer, pe langa banii pe care-i ofera jucatorului. Dar in ultimii ani, agentiile independente au aparut in toata lumea fotbalistica. Si in vreme ce contractele jucatorilor sunt inca detinute de echipe, dupa cum o cer reglementarile internationale, investitorii incep sa se implice si ei.

    Noul model este atractiv pentru investitori, pentru ca o vanzare de valoare mare poate garanta profituri spectaculoase. Traffic estimeaza profituri de 30% pe an, spune Mariz. Grupo Sonda asteapta profituri si mai mari, pentru ca urmareste cateva tranzactii majore in loc sa caute un numar mare de jucatori de valoare medie, asa cum face Traffic.

    Profiturile estimate al Grupo Sonda sunt mai mari, pentru ca si strategia este mai riscanta. Traffic plateste dividende la fiecare sase luni din banii stransi din tranzactiile cu jucatori. Cand un jucator este vandut, investitorii isi impart onorariul de transfer cu cluburile, potrivit procentajelor de proprietate. Cluburile braziliene au imbratisat noul model de investitie, pentru ca astfel obtin finantari fara sa fie nevoite sa-si vanda jucatorii atat de repede sau atat de des.

    Si cand o fac, pentru ca altfel nu se poate, sumele imense, de cate 50 de milioane de dolari pentru cate un om, garanteaza supravietuirea clubului. “Daca ne dorim o echipa decenta, avem nevoie de ajutor financiar”, spune Carlos Augusto Montenegro, vicepresedinte pentru fotbal la Botafogo, un club din Rio de Janeiro care are cel putin sase jucatori imprumutati de la fonduri sau de la investitori individuali.

    “Stim ca ne folosesc drept o vitrina de magazin, dar asta e bine atat pentru jucator si pentru agent, cat si pentru Botafogo”, spune el. “Daca ar fi existat alternativa, am fi ales-o, dar asta e tot ce avem azi si vedem ca functioneaza.” Anul trecut, Bayern München a cheltuit 19 milioane de dolari pentru Breno (Breno Vinicius Borges, oficial, dar putina lume din Brazilia il stie dupa acest nume), un aparator de 18 ani care a jucat doar 22 de jocuri pentru São Paulo.

    AC Milan a platit o suma asemanatoare pentru atacantul de 17 ani de la Internacional, Alexandre Pato. Dar nu doar marile cluburi de fotbal din Anglia, Germania, Italia sau Spania vor jucatori brazilieni. Anul trecut, 1.085 de jucatori din Brazilia au fost transferati la diverse cluburi din Vietnam, Qatar si Insulele Faröe, potrivit Confederatiei Braziliene de Fotbal. Asemenea cifre i-au facut pe cei de la Traffic sa intre in actiune, recunoaste Mariz.

    Compania din São Paulo s-a infiintat in anii ‘80, vanzand spatii publicitare pe terenurile de fotbal. A trecut apoi la marketing sportiv si administrarea de turnee si acum detine drepturile de transmisie pentru multe din cele mai mari turnee de fotbal din America de Sud. Recent si-a mutat insa atentia spre investitii mai consistente in jucatori. Pe langa achizitionarea a doua echipe, Traffic a infiintat anul trecut si un fond denumit Cedro Participacoes, folosind 12 milioane de dolari din banii firmei.

    De atunci, 18 persoane au cumparat fiecare cate una sau mai multe actiuni in valoare de 120.000 de dolari, ducand activele totale ale fondului la peste 20 de milioane de dolari. Fondul este estimat sa functioneze trei ani, cam acelasi ciclu de viata cu al unui contract sportiv obisnuit; Traffic va detine in orice moment o participatie de cel putin 50%, a spus Mariz.

    Pana acum fondul a cumparat drepturile exclusive sau partiale ale 36 de jucatori si 12 dintre ei au ajuns la Palmeiras, unul dintre cele mai mari cluburi de fotbal braziliene si principalul partener al Traffic in acest vehicul de investitii. Sefii Traffic se intalnesc cu directorii Palmeiras cel putin o data pe luna ca sa discute despre resursele umane ale clubului. Traffic da celor de la Palmeiras o lista cu jucatorii disponibili, iar Palmeiras poate de asemenea sa ceara ajutorul Traffic in achizitionarea unui anumit jucator foarte bun.

    Dar exista si potentiale neplaceri, in special pentru suporteri. Investitorii ar putea fi tentati sa vanda un jucator tocmai cand valoarea lui a crescut, lipsind echipa de aportul unui element-cheie intr-un moment vital. Daca fondurile detin drepturi si pentru jucatorii echipelor adverse, exista si o aparenta de conflict de interese. Si multi suporteri se tem ca oameni fara prea mult atasament fata de valorile clubului ajung sa detina un control prea mare asupra jucatorilor.

    Gilberto Cipullor, vicepresedintele pentru fotbal de la Palmeiras, spune ca Traffic nu poate sa vanda jucatorii in timpul unor anumite perioade importante din timpul sezonului, adaugand ca daca valoarea unui jucator creste, el oricum urmeaza sa fie vandut. Totusi, implicarea unei terte parti in comertul cu fotbalisti ridica destule probleme. Un scandal in Europa cu privire la cine detinea doi jucatori argentinieni transferati de la clubul brazilian Corinthians in Anglia in 2006 i-a facut pe cei de la FIFA sa interzica de la inceputul acestui an detinerea unui fotbalist de catre o terta parte in afara de clubul cumparator si cel vanzator.

    Traffic ocoleste aceasta regula, incheind jucatorilor contracte cu micul club pe care-l detine, Desportivo Brasil, si apoi imprumutandu-i echipelor partenere precum Palmeiras, spune Mariz. Grupo Sonda ofera insa toate drepturile, cu exceptia celor privitoare la viitoarele castiguri financiare, clubului cu care incheie contractul, a spus Ferro. Un purtator de cuvant al FIFA a spus oricum ca organismul nu investigheaza sistemul brazilian, pentru ca “nicio acuzatie formala nu ne-a fost semnalata”.

    Managerii de fonduri din Brazilia spun ca ei se incadreaza in prevederile legii si au subliniat ca nu au de gand sa opreasca afacerile. Cluburile sunt avide de lichiditati, iar investitorii de profituri, asa ca lucrurile par sortite sa continue in aceeasi directie. “Sunt unii iresponsabili care vor doar sa faca un profit pe termen scurt”, comenteaza presedintele Asociatiei Agentilor de Fotbal din Brazilia, Leo Rabello. “Dar daca totul se face cum trebuie, atunci fotbalul se va schimba, iar investitiile vor veni in Brazilia.”

  • Inca putin si se fac zece








    “La un moment dat, si in Romania se va ajunge la o impartire mai echitabila a pietei intre retailerii care prefera investitia directa si cei care vin prin franciza”, prevede Alexander Zeciu, director general al reprezentantei companiei poloneze LPP, care a deschis in Baneasa Shopping City primul magazin propriu din tara, cu brandul Reserved.




     

    Statisticile consultantilor de la CHR Consulting arata ca in prezent piata de moda este dominata de francize, 175 de afaceri fiind inchiriate, insa tendinta este pe cale sa se modifice. De anul trecut opereaza magazine proprii in tara comerciantii germani Deichmann, New Yorker si Takko, iar deschiderea mall-ului din nordul Capitalei, de anul acesta, corespunde si cu intrarea directa in Romania a unor lanturi internationale de fashion – Peek & Cloppenburg, Leder & Schuh, cu marca Humanic, si Baltika din Estonia. 

     

    Totodata, si-au schimbat radical strategia privind Romania si spaniolii de la Inditex, care cunosteau bine piata, dupa ce in 2004 au acordat doua francize, Zara si Pull and Bear, companiei Azali Trading, care apartine grupului de retail libanez Azadea Group. “Ne-am convins de potentialul pietei si am decis sa urmam calea noastra traditionala de extindere, ceea ce inseamna control direct asupra propriilor magazine”, motiveaza pentru BUSINESS Magazin Raul Estradera din cadrul departamentului de comunicare al Inditex de ce compania a decis sa preia integral managementul pentru Romania.

     

    In jumatate de an, Inditex a ajuns la o retea de 19 magazine in Bucuresti, Cluj si Constanta, dintre care cate patru magazine Zara si Pull and Bear, cate trei magazine pentru brandurile Bershka, Stradivarius si Oysho si cate un magazin pentru Zara Home si Massimo Dutti. Iar la sfarsitul anului in curs, reteaua va numara cu cinci in plus; pe langa Zara – cel mai mare lant de magazine din portofoliul sau – Inditex duce si in Iulius Mall din Iasi patru marci (Pull and Bear, Bershka, Stradivarius si Oysho), pentru care a inchiriat o suprafata de peste 3.200 de metri patrati. Ritmul alert de extindere nu se opreste aici, in prima jumatate din 2009 fiind planificate sa fie deschise alte cinci magazine (Zara, Bershka, Pull and Bear, Oysho si Stradivarius) in Iulius Mall din Timisoara, unde retailerul spaniol va ocupa peste 3.000 mp in extensia centrului comercial la care se lucreaza in prezent.

     

    Cazul Inditex nu este singular; dupa ce a vandut in Romania timp de opt ani prin intermediul distribuitorului local Mexxem din Cluj-Napoca, Puma, unul dintre cei mai mari trei comercianti de articole sportive din lume, si-a facut tot anul acesta intrarea directa in tara. Operatiunile Puma Sports Romania au debutat luna trecuta, odata cu deschiderea primului magazin propriu, la Constanta, in City Park Mall. “Reteaua va creste cu patru noi magazine pana in 2010”, spune Stefan Pesendorfer, directorul regional pentru Europa de Est, Orientul Mijlociu si Africa.

     

    De ce au ocolit pana acum marile firme piata romaneasca? “Nu aveau unde sa vina. Faptul ca s-au creat spatii potrivite de inchiriat a dus Romania in topul destinatiilor favorite, dintre toate tarile est-europene”, sustine Alexander Zeciu, explicand de ce LPP a inceput abia acum o extindere agresiva in tara, desi a avut in vedere sa intre pe piata inca din 2006. In amenajarea celor 1.260 de metri patrati, inchiriati pe doua niveluri in mall-ul din Baneasa, LPP a investit 1,8 milioane de euro. Luna trecuta, la Braila, compania poloneza a mai deschis inca doua magazine: un Reserved (500) si primul magazin Cropptown (300 mp), urmand ca pana la sfarsitul anului in curs reteaua sa ajunga la sase spatii de vanzare. In total, in urmatorii doi ani, LPP va investi peste sapte milioane de euro in 40 de magazine in tara cu trei branduri din portofoliu, Reserved, Cropptown si Esotiq.


    Intr-adevar, Romania a devenit o piata mai accesibila si datorita cresterii numarului de proiecte de mall-uri anuntate. Un studiu al companiei de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Activ Consulting estimeaza ca stocul actual de spatii de 910.000 mp se va tripla intr-un an, pana la 1,8 milioane mp de inchiriat. Romania ocupa deja a patra pozitie in Europa in functie de stocul de centre comerciale noi anuntate pentru 2008-2009, fiind devansata doar de Rusia (3,2 milioane mp de proiecte noi), Ucraina (2,8 milioane mp) si Spania (1,98 milioane mp). In urma Romaniei raman vecini precum Polonia, Bulgaria, Cehia sau Ungaria.

     

    Concret, in Romania exista in prezent aproape 41 mp de centre comerciale la mia de locuitori, iar pentru ianuarie 2010, estimarile Cushman & Wakefield indica 127 de mp, ceea ce inseamna ca vor fi disponibili peste 86 de mp de centre comerciale noi la mia de locuitori. Spre comparatie, media din Uniunea Europeana este de peste 195 mp la mia de locuitori. Cehia, de exemplu, are deja 158,5 mp la mia de locuitori, Polonia – 142 mp, iar Ungaria -120 mp.




  • Ziaristii care au reusit in business




    “Cariera de ziarist mi-a dat deschiderea preliminara, generalista asupra a cum functioneaza si a ce inseamna capitalismul. Mi-a deschis, de asemenea, orizontul international datorita deplasarilor in strainatate si mi-a dezvoltat decisiv capacitatile de comunicare”, spune Doru Lionachescu, 43 de ani, partener la casa de investitii Capital Partners.








     

    Lionachescu, fost jurnalist la Tineretul Liber si la Capital, a vandut recent, im­preu­na cu partenerii sai Victor Capitanu, Andrei Diaconescu si Vlad Busila, 51% din actiunile casei de investitii Capital Partners bancii elene Piraeus, pentru 32 de milioane de euro. Prilej cum nu se poate mai potrivit pentru noi de a inventaria oamenii de afaceri cu background de jurnalist, care au decis ca nu e de ajuns sa mirosi cascavalul, ci trebuie sa il si gusti. In acest punct trebuie sa facem o cuvenita distinctie intre cei ce s-au desprins de presa, s-au lansat in afaceri, sunt dedicati 100% respectivelor activitati si fac obiectul articolului de fata si jurnalistii, nu putini, actionari la publicatiile unde lucreaza, care au afaceri in paralel cu activitatea de ziarist sau sunt implicati, intr-o forma sau alta, in varii intreprinderi menite a le aduce sau suplimenta veniturile.

     

    In acelasi timp trebuie amintit, daca mai e cazul, faptul ca breasla ziaristilor a fost si este o furnizoare importanta de oameni in special pentru zona de relatii publice din mari companii sau institutii financiare. Este cazul Corinei Vasile, director de comunicare la Raiffeisen Bank Romania din 2002, dupa ce a fost redactor-sef la Ziarul Financiar si jurnalist la Ziua si Mediafax, al fostului realizator TV Corneliu Cojocaru, purtatorul de cuvant si directorul executiv al directiei de comunicare a BCR, sau al Oanei Nuta, fosta jurnalista la Ziarul Financiar si care se ocupa acum de imaginea Raiffeisen Banca pentru Locuinte.

     

    Eroii nostri sunt implicati in business adevarat; au parasit presa si fac afaceri de sute de mii, de milioane de euro, pun la cale fuziuni si achizitii, administreaza fonduri bancare sau imaginea unor companii, pun la cale strategii si iau decizii.

     

    Dan Rosu, fost om de televiziune timp de zece ani, conduce in prezent Rompetrol Downstream, reteaua de benzinarii a companiei Rompetrol. Are in subordine peste 2.000 de oameni si prin compania sa trece o importanta parte din cifra de afaceri a grupului petrolier, de 5,7 mld. dolari.

     

    Fostul realizator de emisiuni politice de la Televiziunea Romana dovedeste ca in grija unui director general de retea de benzinarii se afla nu numai detaliile de specialitate, precum evolutia pretului petrolului sau cifra octanica a benzinei, ci si jucariile; venit de la o intalnire cu un potential furnizor, Dan Rosu vorbeste de Naruto sau Pirates of the Caribbean – personaje ce se regasesc sau se vor regasi in oferta de jucarii din benzinariile Rompetrol. Tanar inginer geolog la Schela de productie petroliera Gaesti, isi aduce aminte ca s-a prezentat in 1990, la sugestia unei colege, la un concurs organizat de TVR. “Eram in concediu, asteptam sa mi se aprobe un transfer si m-am prezentat la concurs convins ca se va intra pe pile si ca nu voi avea succes. Am fost unul din cei zece admisi; odata cu mine au venit in televiziune Radu Cosarca, Calin Mitici, Mihai Predescu.” A intrat in TVR la 27 de ani si a plecat la 37 de ani, pentru a ocupa, in 2000, functia de director de programe la Europa FM. In ianuarie 2001 schimba macazul si vine in Rompetrol, ca purtator de cuvant si director de relatii industriale, adica negocieri cu sindicatele. In decembrie 2006 preia conducerea diviziei Downstream si se declara asa de intrat in pielea unui manager, incat la un moment dat s-a surprins ca il deranjeaza colegii de la comunicare care ii solicitau una sau alta, desi el a fost tot om de comunicare.

     

    Cam in aceeasi perioada in care Dan Rosu intra in televiziune, Doru Lionachescu ajungea in presa scrisa, la Tineretul Liber. Absolvent de Electronica, Lionachescu s-a prezentat dupa un an de activitate la Electroarges Curtea de Arges la Tineretul Liber (fosta Scanteia Tineretului). Destul de repede, in toamna, primeste o bursa Reuters in jurnalism de business. Lionachescu conduce sectia economica a ziarului pana in toamna anului 1992, cand ia parte la crearea revistei de afaceri Capital, editata de trustul Ringier. La Capital lucreaza pana in 1995, iar in aceasta perioada se naste si dorinta de a trece de la jurnalism in zona de business real. “Declicul s-a produs pe durata studiilor de Executive MBA, unde am devenit prieten cu cativa dintre oamenii de afaceri de mare calitate ai Romaniei, am inceput sa prind gustul de a face business”, spune Lionachescu.

     

  • Mai ieftin ca-n China




    Canon a renuntat sa-si mai extinda fabricile din China sau sa ridice altele noi si, in loc, isi va dubla – pana la 8.000 – numarul de angajati de la o fabrica din afara capitalei Vietnamului, Hanoi. In apropiere, Nissan isi extinde un centru de inginerie mecanica. Hanesbrands, compania de lenjerie intima cu sediul in Winston-Salem, California de Nord, construieste si ea doua fabrici in aceasta regiune, la fel ca si Texhong Textile Group din Shanghai.








     

    O lunga lista de ingrijorari in privinta Chinei sta in spatele acestei tendinte: inflatie, penurie de forta de munca si de energie, o moneda in continua apreciere, politici guvernamentale in schimbare, chiar si posibilitatea unor tulburari sociale de amploare intr-o buna zi. Dar cea mai importanta dintre ele e ca salariile din China cresc cu 25% pe an in dolari, in multe domenii, si China nu mai e asa un chilipir.

     

    Companiile folosesc strategia “China plus unu” ca sa reduca riscurile de supradependenta de fabricile dintr-o tara. Corporatiile multinationale “iau in calcul toata lumea si vor sa mentina un echilibru” intre China si alte state, spune Edward Kang, directorul executiv de la Ever-Glory International, un producator de articole sportive din Nanjing, China. Ever-Glory, care vinde catre Wal-Mart, construieste la randul sau o fabrica in Vietnam.

    Companiile care mai raman in China cauta cu disperare sa tina costurile sub control. “Ne vom pastra capacitatea din China, dar vom creste gradul de automatizare si vom reduce numarul angajatilor”, spune Laurence Shu, directorul financiar al companiei Texhong din Shanghai, unul dintre cei mai mari producatori de articole textile din bumbac si elastan. Ca sa scada costurile cu forta de munca, Hanesbrands construieste o fabrica intens automatizata in Nanjing. Dar compania mai construieste o alta fabrica in Vietnam, pe langa cea pe care a cumparat-o aici, si inca doua in Thailanda. 

     

    Gerald Evans, presedintele pentru livrari globale la Hanesbrands, spune ca, in comparatie cu China, “in Vietnam si in Thailanda am gasit mai multa disponibilitate imediata atat pentru teren, cat si pentru forta de munca”. Hanesbrands va muta o parte din productie din Mexic si America Centrala catre Asia.

     

    In China, unde zonele rurale nu prea mai abunda in tineri muncitori apti de lucru pe care sa-i trimita fabricilor, salariile au crescut cu peste 10% pe an pentru multi dintre cei de pe linia de productie. Iar pentru muncitorii calificati, precum tehnicienii mecanici, salariile cresc si mai repede.

     
    Trebuie spus insa ca, desi companiile cauta alte locuri ca sa-si fabrice produsele, se lovesc si in alte parti de economii supraincalzite: in Vietnam, spre exemplu, inflatia a fost de 25,2% in mai. Totusi, pe de alta parte, China incepe sa renunte la obiceiul de a percepe impozite reduse de la companiile detinute de straini, in timp ce Vietnamul inca le ofera investitorilor un impozit zero pentru primii patru ani si o reducere la jumatate a impozitului standard de 10% pentru urmatorii zece ani.
     

    In provinciile de pe coasta, cu acces rapid la porturi, chiar si muncitorii necalificati castiga acum 120 de dolari pe luna la 40 de ore lucrate saptamanal, iar adesea sensibil mai mult. Muncitorii din fabricile vietnameze castiga cam 50 de dolari pe luna la 48 de ore lucratoare in fiecare saptamana, inclusiv sambata.

     

    Texhong estimeaza ca pentru fiecare lucrator chinez din domeniul textilelor, costurile medii cu forta de munca vor creste cu 16% in acest an, incluzand aici cresterile in costurile cu beneficiile suplimentare, comparativ cu cele 12%, cu cat au crescut anul trecut. Noile reglementari fac mai dificil pentru companii sa evite plata beneficiilor, precum contributiile la fondurile de pensii, crescand si mai mult costurile cu forta de munca. Cand aceste cresteri se combina cu o moneda care se apreciaza fata de dolar cu un ritm anual de pana la 10%, costurile cu forta de munca in China urca pana la 25% pe an sau chiar mai mult. Iar inflatia in China – peste 8% in februarie, martie si aprilie si 7,7% in mai – indica perspectiva ca aceste costuri sa creasca si mai mult in curand.

     

  • Milioane aruncate pe apa Dunarii

    Una dintre ele, copie fidela a unei ambarcatiuni de pe vremea lui Stefan cel Mare, rugineste. Nici cea de-a doua nu se simte prea bine. Cei de la Liceul de Marina insista sa o foloseasca numai pentru practica elevilor.

     

    Mai multe amanunte, pe www.protv.ro
     

  • Holcim a incheiat modernizarea fabricii de la Campulung

    "Modernizarea fabricii de ciment din Campulung marcheaza etapa finala a procesului de retehnologizare inceput in urma cu cativa ani la fabrica din Alesd. Am investit si continuam sa investim in calitate si performanta, acordand o atentie deosebita protejarii mediului” a declarat directorul general al Holcim (Romania), Markus Wirth.

    O investitie aditionala de 75 milioane de euro pentru fabrica de ciment din Campulung va incepe anul acesta si va fi finalizata in 2009. Aceste noi activitati investitionale vor fi directionate catre o serie de proiecte precum linii de macinare a clincherului, transportul la silozurile de depozitare si extinderea punctelor de incarcare a cimentului vrac.

     

    „Noul cuptor inlocuieste cele trei cuptoare mai mici, invechite si care au fost date in functiune in 1972 si evidentiaza inca o data eforturile noastre de a implementa si detine cele mai bune tehnologit disponibile” a spus Emil Raicov, director al fabricii de ciment din Campulung.

     

    Compania detine trei fabrici de ciment in Turda, Campulung si Alesd, impartindu-si piata cimentului alaturi de Lafarge si HeidelbergCement. Cifra de afaceri a Holcim a crescut anul trecut cu 28% comparativ cu 2006, pana la 296,64 milioane de euro, profitul brut fiind insa mai mic cu 33%. Compania a a inregistrat anul trecut un profit net de 34,1 milioane de euro (114,55 mil. lei), in scadere de la 50 mil. euro in 2006.
     

  • Isi mai poate reveni Bursa?

    Exact in urma cu un an, piata bursiera traversa o perioada de euforie, iar indicii bursieri stabileau noi recorduri in fiecare zi. De la maximul istoric de atunci, indicele BET a pierdut insa peste 40%, iar brokerii si investitorii nu-si mai pot imagina cand il vor vedea din nou peste 10.000 de puncte. Pentru tot mai multi este cert insa ca nu se va intampla pana la sfarsitul anului. “Evolutia Bursei din al doilea semestru nu va putea acoperi pierderile inregistrate in primele sase luni, astfel ca sfarsitul anului 2008 va fi sub cel al anului 2007. Cred ca piata va da semne de revenire abia incepand din primavara anului viitor”, considera Dragos Neacsu, presedintele BCR Asset Management, cel mai mare administrator local de fonduri mutuale, cu active de 58 mil. euro. Astfel, bursa ar putea inregistra prima scadere anuala dupa noua ani de cresteri consecutive.

     

    Parerea sa este impartasita de tot mai multi brokeri si analisti, in conditiile in care situatia pietelor financiare internationale ramane destul de complicata, iar semnalele macroeconomice de aici sunt negative. “Ma astept ca pana la finalul anului 2008, principalii indici ai BVB sa inregistreze o usoara revenire, dar nu consider ca vor inchide la nivelul sfarsitului de an 2007. Vad indicele BET undeva in intervalul de variatie 7.500 – 8.000 de puncte, in timp ce BET-FI se va situa in intervalul 55.000 – 60.000 de puncte”, sustine Bogdan Barbieru, directorul de tranzactionare al Vanguard, una dintre primele 10 societati de brokeraj din piata.
     

    El considera ca principalul factor de influenta va fi evolutia pietelor externe, modul in care socul crizei imobiliare isi va face sau nu simtita prezenta in alte sectoare ale economiei mondiale. Pietele internationale au suferit si ele in acest an scaderi puternice, indicii burselor americane pierzand in primul semestru peste 10%, in timp ce la nivelul pietelor dezvoltate din Europa scaderile au
    depasit 20%.

     

    Economia mondiala, inca slabita de efectele crizei financiare, sufera acum din cauza cresterii pretului petrolului, care genereaza presiuni inflationiste ce ar putea determina bancile centrale sa apeleze la majorari de dobanzi cu efecte negative asupra cresterii economice. Romania nu este nici ea ferita de aceste miscari globale, piata de capital de la noi resimtind acesti factori de risc mai puternic decat pietele dezvoltate. “In ceea ce priveste factorii interni care ar putea influenta evolutia pietei de capital, consider ca inflatia va avea cel mai greu cuvant, o inrautatire a acestui indicator putand determina Banca Nationala a Romaniei sa efectueze noi majorari ale ratei dobanzii”, mai spune Barbieru. BNR a majorat saptamana trecuta dobanda de politica monetara cu 0,25%, la 10%, aceasta fiind a sasea majorare consecutiva de dobanda din ultimele luni. Aceasta masura da tonul unei posibile noi scumpiri a creditelor si arata ingrijorarea BNR privind evolutia ratei inflatiei, care ar putea inregistra noi varfuri in iulie, depasind 9%. |n plus, autoritatile au anuntat majorari ale preturilor la gaze naturale si energie de la 1 iulie, care ar putea alimenta inflatia.

     

    Cu toate acestea, revenirea Bursei de la Bucuresti este conditionata in primul rand de revenirea interesului fondurilor straine de investitii pentru piata romaneasca, care depinde mai ales de evolutia pietelor internationale. “Primul si cel mai important factor care va influenta Bursa e clar cel global. Se calmeaza bursele internationale, se opreste din crestere si eventual se corecteaza pretul petrolului, atunci putem spera ca investitorii se vor uita mai mult la piata noastra de capital”, spune Valentin Ionescu, reprezentant al Wood&Company.El considera ca este posibil ca indicele BET sa recupereze in semestrul al doilea pierderea de pana acum, cu conditia ca economia romaneasca sa confirme evolutia din primul trimestru, cand a inregistrat o crestere record de peste 8%, si ca inflatia sa intre pe un trend descendent.

     

    Investitiile straine la Bursa de la Bucuresti au scazut considerabil in primul semestru al anului, comparativ cu perioada similara a anului trecut. Investitorii straini au scos mai multi bani de la Bursa si au fost foarte retinuti la cumparare, fapt care s-a reflectat si in scaderea puternica a valorii tranzactiilor. “Investitorii straini sunt cei care fac piata, chiar daca au o pondere de doar 30% in tranzactiile de pe Bursa. Lipsa lor de interes face ca investitorii locali sa nu aiba suport”, sustine Liviu Giugiumica, directorul general al CA IB Securities, societate de brokeraj aflata in top 5 pe piata.

     

    Un alt factor important pentru evolutia pietei in urmatoarea jumatate de an il reprezinta alegerile parlamentare care vor avea loc in toamna, dar si alegerile prezidentiale din SUA, schimbarile politice putand avea un impact semnificativ asupra mediului economic. Aceste miscari sunt urmarite mai ales de investitorii sofisticati din afara, care isi fac calcule pe termen lung. “Pietele financiare au traversat in 2008 o criza financiara si de incredere. Daca criza financiara trece, cred ca ramane din inertie criza de incredere, iar aceasta incredere poate sa fie recastigata atunci cand pe plan politic se stabilizeaza un regim sau altul”, explica Paul Brendea, analist la societatea de brokeraj Prime Transaction, care nu vede insa indicii bursieri trecand pe plus pana la sfarsitul anului.

     

    Majoritatea analistilor lasa insa la urma rezultatele financiare ale companiilor, care nu influenteaza in opinia lor trendul general al pietei, ci doar miscarile unora sau altora dintre companii. “Daca este sa analizam evolutia indicilor bursieri in perioada imediat urmatoare raportarii rezultatelor la 3 luni ale societatilor cotate, observam ca, in ciuda rezultatelor in crestere ale celor mai multe companii, acest lucru nu s-a resimtit in evolutia actiunilor respectivelor societati. Atat indicele BET, cat si BET-FI au pierdut de la inceputul lunii mai si pana acum in jur de 10%”, arata Bogdan Barbieru.
     

     

    Dintre sectoarele reprezentate la Bursa, majoritatea analistilor vad un potential mai bun de crestere a firmelor de constructii si o evolutie mai slaba a sectorului financiar, aflat inca sub semnul crizei financiare internationale.De altfel, companiile din sectorul financiar au fost printre cele mai lovite de la Bursa in acest an, Broker Cluj inregistrand cea mai mare scadere in prima jumatate a anului, 65%, in timp ce SIF-urile au pierdut in medie 40%. Principalele doua banci listate, BRD si Banca Transilvania, au rezistat mai bine datorita rezultatelor financiare bune. “Atat timp cat SIF-urile sunt foarte expuse pe banci si cum sistemul financiar global se clatina de ceva vreme si nu sunt semne ca si-ar reveni, e posibil ca SIF-urile sa nu recupereze (pana la sfarsitul anului – n.red.). E adevarat ca se tranzactioneaza la un discount important acum, dar sunt multe alte companii la preturi foarte bune in regiunea noastra la bursele din Polonia, Cehia si chiar Bulgaria”, spune Valentin Ionescu.