Tag: uitare

ALEX VLĂDUŢOIU este managing director la Alfred Net

Integrarea este un termen complex dar utilizat frecvent în mod greşit de către tot mai multe companii, în special de către instalatorii de sisteme.

Dacă luăm în considerare industria de securitate şi telecomunicaţii din România, termenul integrare este frecvent utilizat ca slogan, cum ar fi: Sisteme Integrate de Securitate/Telecomunicaţii sau ca fiind cel mai important serviciu existent în portofoliu: Systems Integration (Integrare de Sisteme).

Practic, termenul integrare are un sens complex şi, dacă ne uităm la definiţia lui, acesta presupune totodată capacitatea de a lipi mai multe elemente hardware şi software aparţinând mai multor sisteme şi necesită cunoştinţe profunde de hardware şi dezvoltare de software cât şi priceperea de a le combina astfel încât să rezulte şi să se livreze un sistem complet customizat, complex şi în totalitate funcţional.

Din păcate, utilizarea improprie a termenului, care, întâmplător, nu este reglementată în niciun fel, are un singur perdant: clientul. Din ce în ce mai des observ aşa-numiţii integratori contractaţi să livreze proiecte care nu vor funcţiona, făcând promisiuni clienţilor pe care nu le vor respecta. Astfel de situaţii nu fac altceva decât să creeze frustrări, iar încrederea clientului în adevăraţii integratori de sisteme va scădea (vor apărea îndoieli că toţi integratorii sunt generic la fel) şi cel mai probabil se va finaliza printr-o experienţă neplacută, cu multe meetinguri inutile, cu implicarea multor părţi în proiect, costuri mari, mărirea perioadei de livrare şi o funcţionalitate nu tocmai perfectă.
Realitatea de a face decizia greşită în alegerea unui integrator poate avea consecinţe mari pentru client. Acesta trebuie să se asigure nu numai de seriozitatea potenţialului contractor înainte de a îl selecta pentru un proiect de integrare. Experienţa, referinţele şi, cel mai important, abilitatea de a demonstra că pot lucra cu sistemele deja implementate la Client sunt esenţiale cu mult înainte de începerea proiectului.

Din cauza lăcomiei de a obţine proiecte, adesea instalatorii declară în faţa clientului că sunt capabili să livreze mai mult decât echipamente şi instalarea lor. În realitate, acesta nu este decât un fals PR.

De-a lungul celor mai bine de 10 ani de experienţă în industrie, am fost implicat în varii proiecte de integrare, ca integrator de sisteme, dar şi în calitate de consultant tehnic, acţionând de partea clientului. Timpul şi experienţa au arătat situaţii când însuşi producătorul nu a fost capabil să realizeze integrarea cerută de către client. În orice caz, asemenea situaţii sunt rare, integrările fiind realizate, de regulă, de către parteneri, integratori de sisteme.

Puşi în situaţia în care trebuie să integreze un sistem pe care deja l-au instalat cu alte sisteme sau aplicaţii, conform cerinţelor clientului, aşa-self-numiţii integratori încep totuşi să înţeleagă că lucrurile nu sunt chiar atât de simple precum îşi imaginează şi deodată totul devine complicat.

Nu încape îndoială că în majoritatea cazurilor instalatorul este implicat în proiectul de integrare ca fiind cel care deţine cheia cunoaşterii sistemului pe care l-a furnizat şi instalat (teoretic).

Într-unul din proiectele derulate, rolul meu a fost să proiectez o arhitectură de sistem capabilă să susţină tehnic un concept menit să fie implementat la nivel global în compania respectivă. Instalarea echipamentelor a fost, fireşte, câştigată de către un instalator. În a doua fază a proiectului, sistemul a trebuit să fie integrat cu alte aplicaţii software. Chiar dacă de la început am propus metoda de integrare, după foarte multe discuţii şi întâlniri, împreună cu părţile implicate, instalatorul nu a fost totuşi capabil să înţeleagă procesul şi conceptul proiectului. Mergând mai departe, ceea ce s-ar fi numit o simplă integrare care necesită cunoştinţe de dezvoltare software a degenerat în luni de discuţii, chiar şi cu implicarea instalatorului, a producătorului de sistem şi a oricărei persoane terţe care ar fi putut avea habar de ceea ce se întâmplă.

În cele din urmă am reuşit alinierea cu producătorii şi, în sfârşit, modalitatea de integrare, firească, propusă de mine a fost acceptată. În orice caz, integrarea a fost realizată de către producătorul sistemului, nu de către instalator (şi nu a fost ieftin) durând astfel săptămâni întregi de implementare. De suport nu mai vorbim. Asta se întâmplă atunci când un instalator vrea mai mult decât poate duce, iar integratorii profesionişti sunt văzuţi într-o lumină nefavorabilă de către clienţi, care consideră că dacă instalatorul de renume nu poate, nimeni nu poate; o părere greşită, din păcate. Totuşi, astfel de companii, capabile şi cu experienţă în astfel de proiecte de integrare, există! Chiar dacă aceştia au o experienţă dovedită, nu întotdeauna sunt cunoscuţi pe piaţă sau recunoscuţi ca brand.

A amesteca lucrurile nu este întotdeauna o soluţie; dacă proiectele necesită cunoştinţe de IT, implicaţi un specialist în IT, cu siguranţă înţelege! Dacă proiectul implică integrare, atunci alegeţi un integrator adevărat, profesionist, chiar dacă pierdeţi puţin timp să-l căutaţi. Fiecare are rolul său şi nimeni nu trebuie să le ştie pe toate; presupunând sau crezând că cineva poate, nu este decât distructiv. Ţineţi minte: piaţa este plină de integratori. Chiar şi o firmă de servicii de curăţenie foloseşte următorul slogan: Servicii integrate de curăţenie. Deci nu tot ce străluceşte este aur!

ALEX VLĂDUŢOIU este managing director la Alfred Net

Indiferent de domeniu sau de industrie, tendinţa pe care o avem este de a ne compara cu cineva sau cu ceva. Uităm însă adesea un aspect foarte important: să ne uităm în propria ogradă, să ne recunoaştem propriile greşeli şi apoi să le eliminăm, în aşa fel încât să putem face performanţă. Dacă încercăm să restrângem domeniile şi discutăm despre securitate, în speţă spectrul sistemelor de securitate, pot spune că nivelul de dezvoltare al pieţei de profil în România diferă în funcţie de cum îl priveşti.

Dacă ne uităm la cifre, piaţa sistemelor de securitate din România s-a dublat în ultimii şapte ani şi a ajuns la puţin peste 1 miliard euro. Se poate spune că stăm bine, dar aceste investiţii sunt oare direct proporţionale cu gradul de protecţie pe care ar trebui să îl ofere?

Cu părere de rău constat că piaţa sistemelor de securitate în România, din punctul de vedere al tehnologiei, este încă departe de restul Europei. Din păcate, în România, cu unele excepţii, investiţiile în tehnologiile de securitate se fac pentru că „dă bine“. Puţini sunt conştienţi că o astfel de investiţie se face în urma unui proces complex de factori, începând de la analiza de risc, definirea cerinţelor şi a procedurilor operaţionale, urmând apoi proiectarea sistemelor de securitate ce vor fi puse în aplicare cu ajutorul tehnologiilor. Trebuie să se înţeleagă faptul că sistemele de securitate sunt doar o unealtă menită să pună la dispoziţia utilizatorului funcţionalităţile necesare şi să îi uşureze şi eficientizeze acestuia procedura de lucru. Sistemele de securitate nu dau oamenii afară, ci sunt complementare.

Putem identifica mai mulţi factori ce conduc către un grad scăzut de securitate, mai ales în urma unor investiţii făcute în acest sens. Un factor major îl reprezintă lipsa poziţiei de manager de securitate în instituţii, fie acestea publice sau private. Prin prisma rolului său bine conştientizat de către conducerea instituţiei respective, managerul de securitate va fi capabil să efectueze analize de risc, să definească necesităţile din punct de vedere al securităţii şi siguranţei, să definească procedurile operaţionale şi, în baza acestora, să determine nevoile tehnologiilor în care ar trebui să se investească.

În lipsa unei astfel de persoane şi implicit a unui departament de securitate, este aproape imposibil ca o entitate să fie capabilă să îşi identifice riscurile şi să îşi definească cu exactitate necesităţile. Însă dacă nevoia de protecţie, securitate şi siguranţă este conştientizată, una din soluţii ar fi contractarea serviciilor de consultanţă în domeniu. Rolul consultantului nu îl va suplini pe cel al managerului de securitate, însă ar trebui să ajute la identificarea riscurilor prin efectuarea analizei de risc.

Din păcate, de cele mai multe ori, nivelul de înţelegere şi cerere al clientului este dat de nivelul de cunoştinţe şi experienţă al ofertantului. Adesea clientului i se oferă o soluţie, nu neaparat în concordanţă cu necesităţile acestuia şi, mai mult chiar, bazată pe o tehnologie nu tocmai nouă, dar în perimetrul de confort al instalatorului.

Dacă facem o paralelă cu pieţele externe, în România încă se promovează tehnologii vechi. De ani buni, pe pieţele din Europa, inclusiv sistemele de securitate au urmat trendul IP, adică implică din ce în ce mai mult IT-ul şi, fireşte, ţinând pasul cu domeniul IT, evoluează. Deşi în Europa de Vest trecerea către sisteme bazate pe IP a început de aproape zece ani, în România debutul acestui trend este destul de timid. Un exemplu, trist pentru mine, este că în urma unui proces de achiziţie publică pentru un proiect destul de important din Bucureşti s-au cerut tehnologii vechi de mai bine de zece ani. Păcat! Pe bani europeni, încă cerem tehnologii vechi, al căror preţ este mai mare comparativ cu o arhitectură bazată pe tehnologii prezente şi a căror mentenanţă necesită costuri adiţionale.

De regulă, cu toţii fugim de investiţii. Cui îi place să dea bani? Dar întrebarea corectă ar fi: „Cui îi place să piardă bani? Câţi dintre managerii companiilor s-au întrebat cum pot să reducă pierderile provocate de infracţionalitate?“. O medie anuală a pierderilor cauzate de furturi la o companie publică de infrastructură din România depăşeşte zece milioane de euro – conform directorulului general al instituţiei publice. Tot dumnealui a cerut ajutorul americanilor şi israelienilor în această problemă, iar aceştia au intenţii serioase să „ajute“ România cu serviciile celor mai bune firme de securitate. Cu alte cuvinte, din prisma dumnealui, România nu are experţi în domeniu şi nici că nu are nevoie de ei, dacă îi are cumva.

Ar trebui pus accent pe implementarea poziţiei de manager de securitate şi implicit pe înfiinţarea unui departament de profil în cadrul instituţiilor. Ar trebui să ne intereseze mai mult analiza de risc, pentru că doar în urma ei se pot identifica necesităţile şi se pot defini soluţiile, implicit se pot implementa sisteme inteligente de securitate şi telecomunicaţii. Trebuie să se înţeleagă faptul că aceste tehnologii sunt IT-based şi evoluează constant. De aceea sunt de părere că securitatea şi IT-ul trebuie să facă o echipă bună. Faceţi apel la un consultant sau expert, pentru că fiecare are rolul său, nimeni nu trebuie să le ştie pe toate, dar munca în echipă va duce la rezultate pozitive! Învăţaţi să evaluaţi potenţialul contractorului, pentru că nu tot ce străluceşte este aur.