Tag: renault

  • Cine este românul de 30 de ani care produce vehicule blindate

    Potrivit Ziarul Financiar, cele doua companii intenţionează să desfăşoare un program de investiţii comun având ca obiect retehnologizarea platformei de producţie a MFA din oraşul Mizil, judeţul Prahova. în perspectivă, logistica şi tehnica militară rezultate în urma acestei colaborări vor fi comercializate pe piaţa regională şi pe cea internaţională. Reprezentanţii celor două companii se vor întâlni, în cursul acestei zile, cu membrii Guvernului în vedere prezentării proiectului comun.

    Compania MFA este cel mai important contractor român al Ministerului Apărării Naţionale de după 1989 pentru maşini de luptă blindate. Cel mai recent proiect dezvoltat de de MFA împreună cu MApN a fost modernizarea a 127 de  maşinii de luptă de infanterie, certificate NATO în valoare de peste 100 de milioane de euro. Renault Truck Defense are peste 1400 de angajaţi în Franta şi este prezentă în peste 50 de ţări ale lumii cu produsele sale. Camioane specializate inclusiv pentru armată s-au mai produs şi la Roman Braşov.

    Iustin Paraschiv controleaza un grup de firme pe care le-a dezvoltat de la zero si ale caror afaceri cumulate s-au plasat anul trecut la 120 de milioane de euro. Astăzi are 30 de ani, dar a făcut primul milion la 23 de ani.

    Era student la Bucuresti prin 2000, iar intr-o vacanta parintii sai, care intrasera in afaceri in 1994 si aveau un abator si o carmangerie, l-au rugat sa-i ajute in firma. “Nu au spus exact cu ce anume sa-i ajut si am inceput prin a urmari productia din fabrica si din abator, dar nimic nu m-a atras”, povesteste acum Iustin Paraschiv. A aflat insa ca firma avea dificultati in procurarea materiei prime si a incercat sa faca importuri de carne. Inceputurile au fost foarte grele, povesteste el, pentru ca nu era familiarizat cu toate secretele afacerii: “E greu sa explici cuiva ce tip anume de carne vrei daca nu cunosti limba”, pe langa legislatia pentru importuri. La doar un an si ceva de la inceperea activitatii a stabilit, impreuna cu familia sa, sa-si faca o firma separata, pentru ca “apetitul meu de risc era mult mai mare decat al lor”.

    In 2005 castigurile au depasit un milion de euro, bani pe care i-a folosit ca sa investeasca masiv. Asa a dezvoltat Paraschiv mai multe firme, care au ajuns anul trecut la afaceri cumulate de peste 120 milioane de euro. Carmistin a fost prima infiintata si desfasoara, in continuare, importuri de carne. Pajo Holding reuneste mai multe divizii, intre care cultivarea terenurilor, cresterea de taurine, o fabrica de furaje la Ramnicu Valcea si export de animale vii. Aceasta divizie a fost infiintata pentru ca “aveam terenuri in proprietate care stateau nelucrate si ne-am gandit ca e pacat”. De altfel, toata extinderea s-a facut inlantuit. De anul trecut, de exemplu, a infiintat o noua linie de afaceri, pentru pesticide si ingrasaminte, dezvoltata pentru a completa activitatile Pajo Holding. Iar Drisi Grup Cepura este numele afacerii in care a intrat pentru ca “aveam nevoie de un abator”.

    Avicarvil este o alta arie de afaceri, dezvoltata dupa ce Iustin Paraschiv a preluat pentru sase milioane de euro Avicola Oltchim in 2006. “Acesta a fost cel mai greu moment, pentru ca a doua zi dupa preluare am ramas fara trei sferturi din angajati si a fost un veritabil cosmar sa gasesc oameni”, spune antreprenorul.

  • Profitul Dacia a scăzut cu 4% anul trecut

    Automobile Dacia, cel mai mare producător auto de pe piaţa locală, a rulat anul trecut afaceri de 2,85 mld. euro, în scădere cu 8% faţă de anul precedent, potrivit unui raport al companiei, aceasta fiind cea mai mare scădere a businessului companiei de la preluarea de către Renault în 1999.

    Profitul companiei a scăzut anul trecut cu 4%, la 62 mil. euro, în timp ce cheltuielile cu personalul au crescut în 2012 cu aproape 1%, la 203,5 mil. euro. Ponderea cheltuielilor cu personalul din totalul cheltuielilor este de 7,3% la nivelul anului 2012, în creştere de la 6,6% în 2011.

    Anul 2012 a marcat cea mai puternică scădere a cifrei de afaceri a Dacia de la preluarea companiei de către francezi, aproape 250 mil. euro evaporându-se din businessul companiei, acum „ameninţată“ nu doar de alţi constructori care au lansat modele low-cost, ci şi de uzina Renault din Tanger, principalul său concurent în materie de competitivitate şi costuri scăzute de producţie.

    Anul trecut compania a avut în medie 13.640 de angajaţi, faţă de 13.652 în 2011. Dintre aceştia, 1.628 reprezintă personalul de conducere şi 8.878 personalul direct productiv.

    Declinul afacerilor companiei vine în contextul în care producţia uzinei de la Mioveni a scăzut de la 327.000 de maşini în 2011 la 307.000 de unităţi anul trecut.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

  • Renault va produce camioane la Mizil, în urma unui parteneriat cu firma lui Iustin Paraschiv

    Renault Truck Defense,  producătorul francez de tehnică militară, parte a grupului AB Volvo, a semnat astăzi, la Mizil, prin preşedintele companiei, Gerard Amiel, un memorandum cu compania MFA Mizil referitor la producţia şi comercializarea exclusivă a camioanelor militare şi a vehiculelor blindate pe teritoriul României.  Cele două companii intenţionează să desfăşoare un program de investiţii comun având ca obiect retehnologizarea platformei de producţie a MFA din oraşul Mizil, judeţul Prahova. Valoarea investiţiilor nu a fost comunicată de cele două companii.  MFA este un producător român de tehnică militară, cu o istorie de peste 60 de ani. Compania este cel mai important contractor român al Ministerului Apărării Naţionale (MApN) de după 1989 pentru maşini de luptă blindate. Cel mai recent proiect dezvoltat de MFA împreună cu MApN a fost modernizarea a 127 de  maşinii de luptă de infanterie, certificate NATO în valoare de peste 100 de milioane de euro. Din 2012 MFA Mizil este parte a grupului de firme Carmistin care aparţin omului de afaceri Iustin Paraschiv. În 2011 compania a avut afaceri de 200.000 de euro şi un număr mediu de 146 de angajaţi, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor. 

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • ELBA, de la sursa bateriilor pentru lanterne în comunism la corpuri de iluminat şi faruri pentru maşini. Fabrica, salvată de venirea Renault la Dacia

     În 1921, la Timişoara s-au înfiinţat Uzinele Dura, care aveau să constituie nucleul fabricii Elba. În 1948, ca urmare a naţionalizării, Uzinele Dura au devenit parte a grupului de firme Electrobanat. Numele Elba, însă, cunoscut din perioada comunistă, i-a fost dat fabricii după Revoluţie, mai exact după privatizarea începută în 1990 şi finalizată în 1995. Tot în 1990, Departamentul de producţie de baterii s-a separat de grupul Electrobanat, sub denumirea Dura.

    “Denumirea Elba derivă din Electrobanat. Grupul de firme Electrobanat şi-a schimbat denumirea, după Revoluţie, în Elba. Activitatea de bază a fost corpul de iluminat. Sectorul de baterii a fost unul aparte, care în anul 1990 s-a desprins de Electrobanat sub denumirea Dura”, explică Ioan Păuţ, director sisteme de iluminat în cadrul Elba.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Renault suplimentează personalul în fabricile din Spania

    Celelalte 100 de locuri de muncă vor fi create la uzina din Sevilla.

    Şeful Renault, Carlos Ghosn, a avertizat însă asupra perspectivei slabe a vânzărilor din Europa, afirmând că nu estimează nicio creştere a pieţei auto până în 2016. Ghosn a estimat că în primul trimestru vânzările industriei auto au scăzut cu 10%, iar pentru tot anul 2013 ar urma ca scăderea să fie undeva între 5 şi 10%.

    În acelaşi timp, Renault vrea să desfiinţeze 7.500 de slujbe în Franţa până în 2016, echivalentul a 14% din forţa de muncă, şi să îngheţe salariile în 2013. Compania are în toată lumea cca 120.000 de angajaţi.

  • De ce pornesc electricele doar împinse de la spate

    La începutul secolului trecut aproape două treimi din puţinele automobile care circulau pe atunci erau electrice. Explicaţia este simplă, motorul electric este mai simplu şi mult mai eficient decât unul diesel sau pe benzină. Dacă eficienţa celui mai performant motor pe benzină nu trece de 40%, unul electric ajunge la 70-80%, ceea ce înseamnă că energia este folosită mult mai bine. Pe de altă parte, în timp ce benzina este stocată într-un rezervor banal, energia electrică are nevoie de baterii cât mai performante, eficiente şi uşoare pentru a nu afecta prea mult performanţele dinamice. Pentru că bateriile de la începutul secolului trecut erau mult prea grele şi ineficiente, motorul pe benzină s-a dezvoltat mai repede.

    Datorită noilor tehnologii şi a bateriilor performante, automobilele electrice au luat din nou avânt, cu atât mai mult cu cât şi majoritatea ţărilor europene oferă bonusuri la achiziţia acestora. Cel mai bun exemplu este Norvegia, unde trei procente din vânzările de maşini sunt reprezentate de automobile electrice, acestea fiind susţinute nu doar prin prime acordate de stat, ci şi din suprataxarea automobilelor normale.

    În timp ce în Vest deja se vând sute sau chiar mii de maşini electrice anual, până acum în România cel mai bun an pentru electrice a fost 2011, când, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), s-au vândut cinci maşini electrice, din care patru Mitsubishi iMiEV şi un Citroën C-Zero, în timp ce anul trecut a fost vândut oficial doar un singur iMiEV. Aceasta în condiţiile în care firmele nu pot beneficia de ajutor de stat pentru achiziţie; preţul maşinii, de 36.000 de euro cu TVA, este comparabil cu cel al unui SUV compact premium, în timp ce vehiculul arată şi se simte ca unul low-cost.

    Vânzările de maşini electrice vor accelera în acest an la ordinul de câteva zeci de unităţi, pentru ca în următorii ani cifrele să ajungă la ordinul sutelor şi chiar miilor, pe măsură ce şi piaţa locală îşi va reveni.Numărul automobilelor electrice disponibile oficial pe piaţa locală va creşte în acest an cu cel puţin trei noi modele, printre care utilitara Renault Kangoo Z.E., care deja poate fi comandată, precum şi ZOE, model realizat pe o platformă similară cu cea a lui Clio IV şi care, cel mai probabil, va veni până la sfârşitul acestui an.

    “Cu un singur model, cu Kangoo ZE putem avea vânzări, într-un an, de ordinul zecilor de unităţi la început. Din momentul în care vom dezvolta şi pe piaţa locală o gamă şi va fi lansat şi ZOE, vom putea vorbi de sute de unităţi”, apreciază Mihai Bordeanu, directorul de marketing al Renault.

    Utilitara Kangoo ZE are un preţ de pornire de aproape 21.100 de euro cu TVA, iar la centrul Renault al concesionarului Serus, cel mai mare dealer al companiei franceze, a fost deschis un centru pentru maşini electrice.Diferenţa dintre iMiEV şi ZOE sau Kangoo constă în faptul că Renault nu vinde bateria maşinii, ci o închiriază cu circa 78-80 de euro pe lună, strategie adoptată pentru a reduce cât mai mult preţul de achiziţie.

    “Pentru Kangoo ZE deja s-au interesat mai multe firme de transport şi curierat, care doresc să achiziţioneze un astfel de automobil şi testează deja maşina. Sunt atât firme româneşti, dar şi străine interesate de a avea automobile electrice în portofoliu. Putem spune că în următoarele săptămâni urmează să vedem primele maşini înmatriculate”, a spus Bordeanu.

    Al doilea model electric aşteptat spre sfârşitul anului sau în 2014 este smart fortwo electric drive, care spre deosebire de modelele Renault va fi disponibil la achiziţie atât cu baterie inclusă, cât şi cu posibilitatea de a o închiria.

  • Şeful Automobile Dacia: Trebuie să avem grijă la competitivitatea noastră faţă de India

    Uzina Dacia de la Mioveni va intra începând cu acest an în concurenţă şi cu fabrica Renault din Chennai, de unde francezii vor importa modelul Duster pentru Marea Britanie. Concurenţa din est vine la mai puţin de un an de când constructorul francez a demarat producţia a două din cele cinci modele de bază ale Dacia în Maroc, la Tanger, unde costurile cu forţa de muncă sunt la jumătate faţă de cele din România, iar infrastructura pentru export este superioară celei de pe piaţa locală.

    În plus, vânzările Dacia şi piaţa auto marocană au crescut anul trecut cu 20 respectiv 30%, în timp ce în România acestea au pierdut mai bine de 80% în ultimii şase ani.

    „Există mai multe tipuri de costuri, de la cel simplu, de producţie, după care este costul global, care include costurile logistice cum ar fi transportul către clienţi.  În momentul în care Renault a decis ca Duster cu volan pe dreapta să fie produs la Chennai, în India, a făcut acest lucru deoarece vrea o abordare rapidă şi eficientă. Trebuie să avem grijă la competitivitatea noastră faţă de uzina din Chennai“, a spus Jérôme Olive, directorul general al Automobile Dacia.

    În condiţiile în care în primăvara acestui an este estimat că se va semna un acord de liber schimb între UE şi India, competitivitatea uzinei din Chennai va creşte după ce taxa vamală de 10% va fi eliminată. „Dimensiunea fiscală intră în partea economică şi este o componentă cât se poate de importantă, mai ales în auto, o industrie foarte concurenţială“, a spus Olive.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

  • Renault şi Dacia vor să extindă vânzările online de maşini în toată Europa, până în 2014

    Cele două branduri vor ca, prin extinderea activităţii portalurilor Dacia Store şi Renault Retail Group, să profite de o tendinţă de dezvoltare rapidă a acestui tip de retail al vehiculelor, relatează Automotive News Europe.

    Analişti ai companiei de consultanţă Frost & Sullivan anticipează că producătorii auto vor folosi tot mai mult Internetul pentru promovarea şi comercializarea vehiculelor.

    La nivel mondial, circa 4%, respectiv 4,5 milioane de maşini, ar putea fi vândute doar online până în 2020, în creştere de la circa 5.000 de unităţi în 2011, estimează Frost & Sullivan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Renault recheamă în service peste 60.000 de SUV-uri

    Cele 61.508 maşini sunt modele produse în perioada 2009-2012. Renault va asigura înlocuirea gratuită a senzorului, care poate arăta un nivel incorect al cantităţii de combustibil, scrie Bloomberg.

    Renault vrea să copieze succesul înregistrat de alţi costructori străini pe cea mai mare piaţă pentru automobile din lume, notează sursa citată.

    Vânzările de autovehicule pentru pasageri din China au crescut în ianuarie cu 50%, la un nou nivel record, cu o cerere aproape dublă pentru SUV-uri, potrivit Asociaţiei Producătorilor Auto din China.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Torţa Olimpică ajunge azi în România. Renault este maşina oficială a evenimentului (FOTO)

    Renault este partener oficial al FOTE, asigurând transportul Torţei Olimpice pe traseul Bucureşti-Braşov şi deplasarea personalului festivalului, pe toată perioada desfăşurării competiţiei. Prin acest parteneriat, Renault continuă politica de suport acordat valorilor olimpice, concretizat anul trecut prin susţinerea delegaţiei olimpice a României în vederea participării la Jocurile Olimpice de la Londra.

    Este pentru prima dată când Torţa Olimpică, unul dintre cele mai importante simboluri ale Jocurilor Olimpice, va sta propriu-zis în România, după ce aceasta a fost în trecere prin ţara noastră, în 1972, în drumul spre Jocurile Olimpice de la München, şi în 1980, în drum spre Moscova.

    Flacăra Olimpică a fost aprinsă la 2 februarie, în cadrul unei ceremonii speciale organizate la Atena, pe Panathenaic Stadium. O zi mai târziu, Flacara Olimpică ajunge în Bucureşti. De la Aeroportul Otopeni, torţa va fi preluată şi escortată de 4 autoturisme Renault, două Renault Laguna şi două Renault Latitude (foto), care o vor purta către Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR). Aici va avea loc, la ora 14:30, Ceremonia de Aprindere a Torţei Olimpice, protagonista momentului solemn al aprinderii fiind Uca Marinescu, celebra exploratoare care a atins, pe schiuri, cei doi poli ai Pământului, într-un singur an calendaristic (2001).

    În intervalul 3-10 februarie, Torţa Olimpică va rămâne la Bucureşti, urmând să fie apoi transportată de Renault la Braşov, unde va avea un loc central în cadrul Ceremoniei de Deschidere a FOTE.

    Despre parteneriatul cu Renault, Octavian Morariu, Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, a declarat: “În 2012, Renault a fost un partener puternic al COSR, sprijinind participarea delegaţiei României la Jocurile Olimpice de la Londra şi oferind 16 autoturisme ca premiu medaliaţilor noştri. Anul acesta, ne bucurăm să avem din nou susţinerea Renault, de data aceasta pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European, Braşov 2013. Este prima dată când se organizează în România un eveniment sportiv de asemenea amploare, de aceea primim cu mare bucurie, ca pe un semn de profundă încredere, sprijinul partenerilor noştri”.

    Thomas Dubruel, Director General Renault Commercial Roumanie, a declarat: “Renault sprijină valorile olimpice pentru că acestea sunt valorile pe care le punem la baza activităţii noastre zilnice. În vară am fost încântaţi să îi sprijinim pe olimpici, iar acum ne bucurăm să susţinem sportivii tineri în drumul lor spre performanţă. Maşina Campionilor Olimpici şi Maşina Torţei Olimpice sunt două titluri care ne onorează şi care ne provoacă să ne menţinem şi noi pe podium, în tot ce facem”.