BusinessMagazin

Tag: razboi

  • Care este motivul pentru care a început războiul între doi giganţi mondiali, cu afaceri de aproape 100 de miliarde de dolari fiecare

    Negocierile dure şi relaţiile încordate dintre retaileri şi producători ori distribuitori sunt o normalitate a comerţului de pretutindeni, şi asta nu de ieri sau de azi. Însă inflaţia record din ultimii ani a tensionat şi mai mult discuţiile dintre părţi, ducând la adevărate războiaie comerciale. Este într-adevăr consumatorul final cel care câştigă de pe urma acestora, aşa cum zic retailerii, sau de fapt fiecare luptă pentru bunăstarea proprie?

    Finalul anului trecut şi începutul acestuia au fost marcate de un alt fel de război decât cele care ţin deja în şah întreaga lume. E vorba de un război comercial între doi giganţi – Carrefour şi PepsiCo – de talie similară, cu o cifră de afaceri de 80-90 mld. euro fiecare în 2022, ultimul an pentru care există date publice. În contextul în care inflaţia este în continuare ridicată, iar scumpirile pe bandă rulantă din ultimii doi ani au redus puterea de cumpărare a locuitorilor Europei în primul rând, dar nu numai, discuţiile dintre retaileri şi producători sau procesatori sunt mai dure decât oricând. Iar asta în condiţiile în care oricum cele două părţi erau cunoscute pentru discuţiile şi negocierile la sânge.

    Acum, retailerii anunţă că producătorii şi procesatorii vin în continuare cu scumpiri constante, scumpiri pe care consumatorul nu le mai poate duce. De partea cealaltă, producătorii şi procesatorii se plâng că nu pot majora preţurile după cum îşi doresc şi cum ar avea nevoie pentru a acoperi scumpirile primite şi de ei pe lanţ, de la furnizorii de materii prime, utilităţi şi altele, aşa că pe termen lung nu pot funcţiona normal. Astfel, discuţiile ajung să se transforme în adevărate războaie, cum este cel dintre Carrefour şi PepsiCo, soldat cu retragerea de la raftul magazinelor din mai multe ţări a produselor gigantului american ce are în portofoliu atât băuturi răcoritoare, cât şi snacksuri. Reprezentanţii Carrefour, unul dintre cei mai mari retaileri de pe plan mondial, cu prezenţă pe mai multe continente, au pus delistarea pe seama scumpirilor „inacceptabile” venite de la PepsiCo, scopul final fiind de fapt susţinerea puterii de cumpărare a consumatorilor.

    Delistarea a vizat iniţial piaţa din Franţa, pentru ca apoi să vină rândul şi altor ţări, precum Italia, Spania şi Belgia. În România, în prima parte a lunii ianuarie, oficialii Carrefour au declarat că poartă discuţii cu reprezentanţii PepsiCo „pentru a identifica soluţii optime adaptate pieţei locale şi clienţilor noştri”. La prima vedere, decizia Carrefour este de bun augur pentru consumatorul final care astfel nu trebuie să mai suporte încă o majorare de preţ, după multiplele scumpiri pe care le-a „înghiţit”, în special în 2022 şi 2023. La mai multe produse de larg consum, preţurile au crescut cu peste 50%, în cazul unora fiind vorba de dublări de preţ într-o perioadă în care salariile nu au urmat aceeaşi traiectorie. Astfel, la final de lună, oamenii au rămas cu mai puţini bani în buzunare pentru alte cheltuieli ori plăceri. Aşa că, protejarea puterii de cumpărare a consumatorului de către un retailer sau altul (aceasta fiind mantra tuturor în această perioadă) este mai mult decât binevenită. Însă lucrurile trebuie privite din mai multe perspective.

    Ofensiva mărcilor private.  Mai exact, lipsa produselor PepsiCo, spre exemplu, de la raft, va favoriza jucătorii rămaşi în „horă”. În cazul României, ar fi vorba de alte grupuri internaţionale de talie similară, de producătorii români importanţi, de micii actori care încearcă să pătrundă în segment şi de mărcile private. Acestea din urmă sunt branduri ale retailerilor, mărci  cu care lanţurile mari au pătruns în cam toate segmentele de piaţă şi în toate segmente de preţ. Promovate ca având preţuri cu până la 30% mai mici decât cele ale brandurilor consacrate, mărcile private au crescut încet, dar sigur, an de an. Le-a ajutat şi faptul că retailerii au pompat bani în a dezvolta noi nume şi noi produse, acoperind nu doar segmentul economic, cel cu preţul cel mai mic, cum a fost cazul în primii ani de activitate, ci totul, inclusiv nişa premium. Ultimii doi ani, marcaţi de inflaţie record, le-au oferit retailerilor o şi mai mare oportunitate în acest segment. E adevărat că în unele sectoare – cum este şi cel al băuturilor răcoritoare – mărcile private nu au reuşit să se impună, având o cotă de piaţă redusă, iar asta pentru că brandurile sunt foarte bine ancorate pe propriile poziţii, însă există altele unde aceste nume au mâncat şi 40% din vânzări, ajungând chiar lider de piaţă.

    Per total, mărcile private dezvoltate de retaileri au ajuns la finalul lunii septembrie a anului trecut să aibă 18,5% din piaţa bunurilor de larg consum, iar cota lor creşte constant. Astfel, anual, românii cheltuie 5-5,5 mld. euro pe articole ce poartă mărci precum Pilos, Gusturi Româneşti, K-classic sau Boni, arată calculele Business Magazin ce pornesc de la datele companiei de cercetare NielsenIQ şi de la o valoare de 28-30 mld. euro a pieţei totale de FMCG. Iar aceste produse continuă să câştige teren, după modelul din ţările dezvoltate, unde mărcile private au ajuns şi la 30-40% din total vânzări. Strategia preţurilor mici a reuşit să scoată din piaţă branduri consacrate, pentru că retailerii au forţa financiară să facă asta. Totuşi, înainte de a lua orice decizie de achiziţii, consumatorul trebuie să analizeze comparativ nu doar preţurile mărcilor private şi ale brandurilor, ci şi evoluţia acestora. Astăzi, într-o perioadă în care lumea le cumpără pentru că sunt mai ieftine, ele s-au scumpit mai mult decât brandurile, arată o analiză a companiei de cercetare de piaţă NielsenIQ. „O practică utilizată de români pentru a gestiona bugetele gospodăriei a fost cumpărarea produselor marcă privată, ridicând astfel cota de piaţă a acestor produse la 18,5% în trimestrul al treilea din 2023. Anul trecut însă, preţurile produselor marcă privată au crescut accelerat faţă de branduri. Astfel, 75% dintre categoriile de produse private label au înregistrat creşteri în valoare în primele nouă luni din 2023, în timp ce doar 48% dintre produsele private label au crescut şi în volum“, spun analiştii de la NielsenIQ. Datele NielsenIQ arată că, în medie, produsele de larg consum au fost după primele nouă luni din anul trecut cu 22% mai scumpe decât în perioada similară din 2022. Spre comparaţie, în primele nouă luni din 2023, în medie, produsele de brand din piaţa de FMCG s-au scumpit cu 21,1%. Pe de altă parte, preţurile mărcilor private au crescut cel mai mult, cu 24,4% în medie. „Această medie este influenţată de faptul că, în total FMCG, cumulăm atât categorii de factură foarte diferită (produse cu volum în kilograme sau în bucăţi), cât şi canale diferite, cu preţuri medii diferite. Deci, o interpretare 1 la 1 a schimbărilor de preţ nu poate fi extrapolată la orice categorie sau canal. Totuşi, din analizele noastre mai detaliate, într-adevăr, produsele private label au avut un delay al creşterii preţurilor faţă de branduri. Astfel, anul trecut preţurile lor au crescut mai mult“, explică oficialii companiei de cercetare de piaţă. Retailerii nu au comentat aceste evoluţii de preţ. De altfel, oficialii de la Lidl şi Carrefour au afirmat că nu vor răspunde întrebărilor adresate, iar cei au Kaufland, Penny, Auchan, Selgros, Metro şi Profi nu au răspuns deloc. Singurii care au răspuns – chiar dacă parţial – la întrebări sunt reprezentanţii Mega Image, care afirmă că, în 2023, au continuat să extindă portofoliul de mărci proprii, “oferind clienţilor produse de calitate la un preţ accesibil”. Anul trecut, bunurile marcă proprie au reprezentat aproximativ 25% din vânzările Mega Image. „Misiunea noastră este de a le oferi clienţilor cea mai bună sortimentaţie la preţuri avantajoase. Portofoliul extins şi complet de mărci proprii acoperă toate categoriile de produse şi este inspirat din alegerile şi din coşul de cumpărături al clienţilor. În acest moment, peste 800 de SKU-uri din segmentul private label ating cam toate zonele unui coş de bază şi sunt semnalate la raft corespunzător, printr-un simbol de culoare albastră. Clienţii pot face alegeri inspirate în fiecare zi.” Totuşi, procesatorii anunţă în cor că dezvoltarea de mărci private nu înseamnă decât o luptă mai dură pentru ei şi negocieri pe măsură. „Retailerii deja aveau o forţă foarte mare în negocieri, iar eliminarea PepsiCo de pe rafturile Carrefour din mai multe pieţe arată de fapt care e raportul de putere. Ce să ne mai aşteptăm noi, actorii români?”, spune un procesator autohton, care însă răspunde sub protecţia anonimatului pentru că se teme de eventuale discţii şi repercusiuni în negocierile cu marile lanţuri. El adaugă însă că principalul câştigător în cazul unei delistări de brand este chiar marca privată a retailerului, pe care acesta o poate băga şi mai mult în faţă. „Iar odată cu consolidarea din piaţă, va fi şi mai rău pentru noi. Vom avea Lidl şi Kaufland pe de-o parte, Carrefour cu Cora şi Mega Image cu Profi”, adaugă procesatorul. El face referire la faptul că Lidl şi Kaufland sunt parte a aceluiaşi grup Schwarz, chiar dacă local operează diferit. Totodată, aminteşte de două dintre tranzacţiile din 2023 care duc la o consolidare a pieţei. „Anul 2023 a fost unul cu mişcări serioase, cu schimbări de clasamente, cu apariţia de concepte şi direcţii noi de business, cu exituri importante”, aşa sumariza recent Ionuţ Ardeleanu, directorul general al Auchan Retail România, anul trecut. Este o descriere foarte fidelă a unuia dintre cei mai aglomeraţi (în evenimente) ani din ultimul deceniu cel puţin.

    O piaţă încă în curs de consolidare: cine câştigă? Anul trecut a fost marcat de trei tranzacţii majore – preluarea Profi de către Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image, (deal-ul nu are încă acordul autorităţilor din domeniul concurenţei); achiziţia operaţiunilor locale ale Cora de către Carrefour (tranzacţia a primit ok-ul Concurenţei) şi intrarea polonezilor de la Zabka în România prin cumpărarea unui pachet de acţiuni la distribuitorul DRIM Daniel. În România, mai sunt astăzi mai puţini de zece actori străini în comerţul modern, faţă de peste 15 acum circa 15 ani. Iar direcţia e mai degrabă de cea de consolidare, deci de restrângere a numărului total de lanţuri. Zabka, un retailer de top din cea mai puternică economie din regiune, Polonia, este cel mai important nume nou intrat în comerţul alimentar autohton în ultimul deceniu. Iar momentan nu există date despre planurile companiei pe piaţa locală. Când vine vorba de expansiunea de la zero, retailerii deja existenţi anunţă planuri ambiţioase de expansiune în 2024, unele reţele având de gând să menţină ritmul setat în anul anterior, în timp ce altele apasă pedala de acceleraţie. Iar asta într-un an în care se vor vedea primele efecte ale marilor tranzacţii din 2023. Universul de comerţ modern a depăşit 4.500 de unităţi – hipermarketuri, supermarketuri, magazine de proximitate, discount şi cash & carry -, iar cota lor de piaţă merge spre 70%. Expansiunea constantă – cu 300-400 de noi magazine pe an – nu va face decât ca această cotă de piaţă să crească, iar mii de mici magazine să dispară, la fel cum au făcut an de an în ultimele două decenii. Astfel, forţa celor mari va fi şi mai mare. Iar negocierile cu furnizorii – fie ei nume locale sau grupuri internaţionale gigant, cu prezenţă globală – vor fi şi mai dure. Iar balanţa de putere se va înclina într-o singură parte. Discuţii precum cele dintre Carrefour şi PepsiCo nu sunt singulare. Şi deşi inflaţia a dat naştere unor conflicte noi, situaţii similare au avut loc şi anterior, chiar şi în România. Doar că atunci nu scumpirile au fost de vină, ci neînţelegerile dintre părţi privind preţul. Mai exact, retailerii le cereau furnizorilor un anumite preţ – prea mic – pe care aceştia din urmă nu erau dispuşi să îl ofere.

    Spre exemplu, în 2015, hipermarketurile grupului german Kaufland, liderul de la acel moment al pieţei locale de retail, nu au mai vândut o vreme cosmeticele producătorului francez L’Oreal. Era o decizie a companiei-mamă, grupul Schwarz din Germania. Similar, în 2014, Ziarul Financiar scria că acelaşi retailer nu mai comercializa în magazinele din România produsele gigantului Coca-Cola, cu excepţia Coca-Cola la 2,5 litri. Contractul era evaluat atunci la câteva zeci de milioane de euro. Aceste decizii a fost luate, atât local, cât şi la nivel internaţional, în contextul în care cele două părţi nu s-au înţeles asupra condiţiilor contractuale. Mai exact, retailerii căutau şi caută în continuare discounturi cât mai generoase de la producători, în timp ce aceştia din urmă se luptă pentru preţuri cât mai mari la vânzare. În final este o luptă pentru profit. Iar aceste lupte nu au doar un teren de desfăşurare. Ele pot avea loc în România, Polonia, Franţa sau chiar pe teritoriul mai multor pieţe. Şi, cu cât producătorul ori procesatorul e mai mic, cu atât lupta e mai grea pentru el. Local, pentru producători – fie români, fie internaţionali – prezenţa pe rafturile supermarketurilor şi hipermarketurilor devine crucială în contextul în care reţelele străine ajung să mănânce aproape 70% din bugetul românilor pentru alimente şi bunuri de consum zilnic. Mai mult, acestea continuă să îşi dezvolte businessurile, în timp ce pentru producători opţiunile sunt limitate. „Avem două opţiuni când vine vorba de comerţul modern: să acceptăm că nu facem profit sau că mergem chiar în pierdere, dar să fim la raft sau să nu fim acolo“, spunea anterior un antreprenor local. A nu fi pe raft înseamnă, în cele mai multe cazuri, pentru mic producător, moartea businessului. Reţelele de magazine îşi permit să renunţe la un furnizor, fie el şi lider de piaţă, pe când pentru un furnizor impactul delistării chiar şi dintr-o singură reţea poate fi crucial. Comerţul modern a început să se dezvolte în 1996, odată cu venirea Metro, iar astăzi, circa 28 ani mai târziu, reţelele străine au 4.500 de magazine cu vânzări de circa 100 mld. lei anual. Spre comparaţie, România mai avea la început de 2023 (cele mai recente date) doar 38.000 de magazine tradiţionale, cu 2.000 mai puţine decât în 2021, cu 19.000 mai puţine decât în 2017 şi aproape de două ori mai puţine decât în 2013, potrivit datelor oferite de compania de cercetare de piaţă Market Vector. Numărul de jucători din această industrie scade an de an, iar principalul motiv pentru care chioşcurile şi micile magazine trag obloanele îl reprezintă competiţia acerbă venită dinspre marii retaileri, acele reţele moderne care deschid anual 300-400 de unităţi. Este vorba, în special, de magazine de proximitate moderne. Spre comparaţie, în 1996, când Metro deschidea primele magazine angro moderne în România, aici existau doar vreo 150.000 de chioşcuri. Acestea erau clienţii grupului german. Astăzi mai sunt de patru ori mai puţini astfel de jucători. Totuşi, comerţul tradiţional nu va dispărea complet în următorii zece ani dat fiind că o bună parte din populaţie locuieşte în rural, unde marile reţele abia fac primii paşi, este de părere piaţa. Cu toate acestea, acest segment de piaţă se va diminua semnificativ. Iar puterea marilor lanţuri va creşte. În acest context, întrebarea care se pune este următoarea: o poziţie de forţă a retailerilor va fi în favoarea consumatorilor, care vor putea beneficia de cel mai bun preţ sau va fi de fapt chiar în favoarea comercianţilor care îşi vor favoriza mărcile proprii şi îşi vor creşte şi mai mult amploarea, pentru a dezechilibra astfel competiţia din piaţă?   

     

    Bat record după record

    Cifra de afaceri cumulată a celor zece jucători care erau activi în comerţul modern în 2022 s-a apropiat pentru prima dată în acel an (cel mai recent pentru care există date publice) de pragul de 100 mld. lei (20 mld. euro), după un avans de 18,5% versus 2021. Vânzările au crescut, iar profiturile au fost mai mari decât în anul anterior, deşi retailerii au spus că au absorbit o parte din scumpiri şi deci şi-au diminuat câştigurile şi marja. Profitul net cumulat a ajuns la un pas de 2,5 mld. lei (500 mil. euro), însă avansul a fost sub cel al cifrei de afaceri. Marile reţele de comerţ modern şi-au majorat vânzările cu 18,5%, peste inflaţia record care a dus la scăderea puterii de cumpărare şi la schimbarea comportamentului de consum. Cele mai multe companii au spus că în volum au existat scăderi şi că avansul a fost susţinut în bună parte de scumpiri. Totuşi, o creştere peste inflaţie există, şi ea a fost posibilă deoarece reţelele de supermarketuri, hipermarketuri, magazine de proximitate modernă, discount şi cash & carry au continuat să se extindă. Într-un an 2022 marcat de inflaţie record, deci de scumpiri pe bandă rulantă, unele produse chiar dublându-şi preţul, este interesant de observat şi ce s-a întâmplat cu profitul marilor retaileri. Deşi reţelele au anunţat în mod frecvent că au absorbit o bună parte din majorările de preţ (deci că şi-au diminuat marja) sau că nu au adăugat nimic peste scumpirile venite de la furnizori, cifrele arată că profitul net a crescut în cazul majorităţii. Profi şi Cora sunt singurele reţele pe pierdere netă – lucru neschimbat faţă de 2021, în timp ce Metro şi Kaufland şi-au diminuat profitul cu 41,5% şi, respectiv, 0,3%. Toţi ceilalţi şaşe jucători au anunţat creşteri de profit. Mai mult decât atât, la unii actori avansul este mult peste cel al cifrei de afaceri, semn că şi-au îmbunătăţit marja, nu că şi-au redus-o. Lidl, Selgros, Auchan şi Mega Image sunt cele mai evidente exemple, creşterea profitului fiind două până la opt ori mai rapidă decât cea a cifrei de afaceri.

     

    Şah mat?

    Trei tranzacţii majore „ameninţă” că schimbă regulile jocului pe o piaţă de aproape 30 mld. euro, care continuă să crească.

     

    ♦ Proprietarul Mega Image cumpără Profi în cea mai mare tranzacţie a anului trecut. Ahold Delhaize, proprietarul Mega Image, a anunţat în toamna lui 2023 că a decis să cumpere Profi, iar jucătorul nou creat ajunge la 2.500 de magazine şi afaceri de 20 mld. lei în anul anterior.

    Tot comerţul modern are circa 4.500 de magazine şi afaceri de aproape 100 mld. lei în 2022. Astfel, retailerul rezultat din alipirea Mega Image şi Profi ar avea mai bine de jumătate din universul de comerţ modern şi o cincime din vânzări.

    Acordul trebuie să primească acordul Consiliului Concurenţei, care se va uita atât la cota de piaţă cumulată, cât şi la cea regională şi chiar locală a celor două reţele.

    Tranzacţia a avut o valoare a întreprinderii (enterprise value) de 1,3 mld. euro pre-IFRS16 şi 1,8 mld. euro post-IFRS16.

    ♦ Cora iese de pe piaţa din România după ce Carrefour a cumpărat operaţiunile locale ale co-naţionalilor. Grupul francez Carrefour a preluat în primăvara trecută operaţiunile Cora în România, e vorba de zece hipermarketuri şi opt magazine de proximitate Cora Urban. Dealul a primit acordul Consiliului Concurenţei în toamna lui 2023, iar francezii au început deja integrarea acestor magazine în reţeaua proprie.

    Aceasta nu este prima încercare de vânzare a companiei Cora, de-a lungul anilor presa a scris în mai multe rânduri că acţionarii nu sunt mulţumiţi de rezultatele locale şi caută cumpărător. Deşi au mai fost discuţii de-a lungul timpului, chiar şi cu Carrefour, până acum ele nu s-au concretizat. De această dată însă, prin această tranzacţie, Cora îşi face exitul din România. Acordul este evaluat, conform surselor din piaţă, la 70-90 mil. euro.

    Carrefour a închis astfel anul trecut cu circa 450 de magazine sub mai multe formate. E vorba de
    46 de hipermarketuri, 191 de magazine Market (supermarketuri),
    131 de unităţi Integrated Express (proximitate modernă), 33 francize, 28 de Supeco (un mix de discount şi cash & carry) şi cele 18 magazine Cora. Acestora li se adaugă operaţiunile online.

    ♦ Un nou jucător major îşi face intrarea pe piaţa din România, primul nume mare din ultimii 12 ani. Retailerul polonez Zabka, cu afaceri de 3,4 mld. euro în 2022, cu o reţea de 10.000 de magazine de proximitate şi cu 3 milioane de clienţi pe zi, intră pe piaţa din România prin achiziţia pachetului majoritar de acţiuni în cadrul DRIM Daniel Distributie FMCG, o afacere antreprenorială românească, deţinută de familia Trandafir. Tranzacţia va fi finalizată după îndeplinirea tuturor cerinţelor de reglementare. Valoarea deal-ului nu a fost făcută publică, dar este estimată de Business Magazin la câteva zeci de milioane de euro.

    Jucătorii din comerţul alimentar local spun că această mutare a polonezilor îi ajută pe aceştia să îşi cunoască partenerii viitori de afaceri şi să înţeleagă mai bine piaţa autohtonă. Astfel, ei vor avea o bază de pornire şi o centrală de achiziţii, care îi va ajuta în ceea ce priveşte expansiunea viitoare în zona de retail. Compania Zabka e activă pe acelaşi segment cu Shop & GO (concept al Mega Image), Profi şi Carrefour Express, adică pe segmentul de proximitate modernă.

    DRIM Daniel, care are aproape 30 de ani de activitate, distribuie produse FMCG către circa 12.000 de magazine comerciale tradiţionale, având propria logistică. Prin aceastră tranzacţie, Zabka anunţă intenţia de a începe şi dezvoltarea propriului retail în România.

  • Ce înseamnă economie de război: Rusia uimeşte prin creştere economică, investiţiile militare urcă ameţitor, iar fabricile funcţionează la capacitate maximă. Însă deficitul de muncitori a explodat, oul s-a scumpit cu 40% într-un an, iar naşterile s-au prăbuşit. La fel şi rezervele financiare

    În comparaţie cu economia zonei euro, cea a Rusiei zboară. Inima economică a Europei ar trebui să crească cu doar 0,9% anul acesta, în timp ce PIB-ul rusesc, care funcţionează în condiţii de război şi sub sancţiuni occidentale, este aşteptat să urce cu 2,6%, potrivit celor mai recente prognoze ale Fondului Monetar Internaţional. Cheia succesului rusesc sunt investiţii masive în industria de război. Acum, în Rusia toate drumurile duc spre război. Dar şi spre un viitor nesigur.

    În comparaţie cu economia zonei euro, cea a Rusiei zboară. Inima economică a Europei ar trebui să crească cu doar 0,9% anul acesta, în timp ce PIB-ul rusesc, care funcţionează în condiţii de război şi sub sancţiuni occidentale, este aşteptat să urce cu 2,6%, potrivit celor mai recente prognoze ale Fondului Monetar Internaţional. Cheia succesului rusesc sunt investiţii masive în industria de război. Acum, în Rusia toate drumurile duc spre război. Dar şi spre un viitor nesigur.

    Pentru unii analişti, vi­te­za cu care economia rusă zboară este un semn că sancţiunile occidentale nu sunt eficiente în a tăia resur­sele economice şi pen­tru răz­boi ale Rusiei cât timp aceasta continuă să atace Ucraina. Investi­ţiile din partea statului au efectul de a stimula creşterea economică.

    De aceea în criza economică globală câţiva economişti au atacat măsurile de austeritate implementate de guvernele europene şi reco­mandate de instituţiile financiare internaţio­nale, cerând în schimb investiţii. Cu ele se creează şi o bază pentru dezvoltare viitoare. Însă Rusia nu investeşte în economia civilă ci în cea de război. Economia creşte, însă resurse preţioase cu care altfel s-ar fi putut moderniza o economie bazată pe exportul de petrol şi gaze se duc pe producţia de arme.

    În paralel, activele care pot fi convertite uşor în bani din fondul pentru zile negre al Rusiei s-au înjumătăţit la 56,5 miliarde de dolari de la începutul războiului pornit contra Ucrainei şi până la sfârşitul anului trecut, po­trivit Bloomberg, care citează date ale minis­terului de finanţe rus. Activele totale au scăzut cu 12%. O parte semnificativă din resursele fondului este înţepenită în acţiuni ruseşti şi în investiţii în infrastructură, active nelichide, care nu sunt de folos dacă statul are nevoie de bani. Aceste lucruri înseamnă că rezistenţa finan­ciară a Rusiei va fi în pericol dacă preţurile petro­lului ignoră tensiunile geopolitice din Orientul Mijlociu şi scad.

    Ministerul rus de finanţe a explicat că a vândut toate activele denominate în euro din fondul de rezervă pentru a acoperi deficitul bugetar din 2023. Şi dedolarizarea, începută mai din vreme de teamă că guvernul SUA îşi va folosi moneda ca pe o armă financiară, a fost dusă până la capăt. Astfel, fondul pentru zile negre mai are doar ruble, yuani şi aur. Fondul de rezervă a fost creat în 2008. Ce s-a construit în 14 ani s-a năruit pe jumătate în doi ani de război. Cheltuielile militare, cu apărarea şi se­cu­ritatea se îndreaptă spre 40% din cheltuielile bugetare şi sunt aşteptate să urce cu 70% anul acesta, notează France 24.

    Bugetul de stat este pe deficit. Nu este unul mare, conform datelor oficiale, ci de doar 2% din PIB, de invidiat în zona euro şi în UE. Dar el este ţinut în frâu de forţe nesănătoase, cum sunt deprecierea rublei şi inflaţia. Rubla mai slabă ajută Rusia la îngustarea deficitului buge­tar prin umflarea veniturilor încasate de guvern din exporturile de petrol când acestea sunt convertite în moneda locală, după cum explică Bloomberg. Dar veniturile din exportul de energie s-au prăbuşit cu 24% anul trecut, semn că sancţiunile occidentale au efect. Scăderea a fost mai mare pe parcursul anului, ajungând şi la 50%. Dar nu degeaba Rusia a devenit cel mai mare furnizor de ţiţei al Chinei. Moscova a ajuns să îşi exporte aproape tot petrolul către China şi India, arată guvernul rus. De aceea, unii analişti spun că Rusia a ajuns vasalul economic al Beijingului. În schimb, au crescut cu 25% veniturile care nu au legătură cu petrolul şi cu gazele naturale.

    Un fost oficial al băncii centrale ruse a explicat pentru France 24 că o treime din creşterea economică se datorează cheltuielilor militare. Acest lucru produce transformări în economie, care devine dependentă de industria şi serviciile de război. De asemenea, pentru că Rusia este izolată de o bună parte din comerţul internaţional, creşte şi dependenţa de petrol. Toate acestea au un cost social mare.

    Inflaţia este puternică. Spre exemplu, oul a devenit simbolul scumpirilor, preţurile cres­când cu peste 40% într-un an. Experţii citaţi de presa rusească atribuie scumpirile majorării costurilor cu nutreţul şi cu produsele veterinare pentru găini, o consecinţă indirectă a sancţiu­nilor vestice. Varza este cu aproape 80% mai scumpă. Dobânda de referinţă este la 16%. Economia de război înseamnă, pe lângă creş­terea cheltuielilor militare, şi creşterea utilizării capacităţii industriale.

    În Rusia, aceasta a atins anul trecut maximul istoric. Evoluţia este limitată de ceea ce începe să devină o penurie de forţă de muncă. În consecinţă, fabricile caută cu disperare muncitori, iar salariile cresc. Firmele fără putere financiară pierd. Ziarul Izvestia scrie de un deficit de muncitori de 4,8 milioane în 2023.

    Este rezultatul migraţiei, ruşii care se tem că vor fi luaţi în armată pentru a fi duşi pe front mutându-se unde nu pot fi găsiţi uşor, şi al unei crize demografice. De fapt, Rusia se confruntă cu una din cele mai grave crize demografice din istoria recentă în sensul că din cauza nesiguranţei economice şi politice numărul de naşteri se prăbuşeşte. Rusia avea o mare problemă demografică şi înainte de război. Invazia a agravat-o. Acum, în Rusia toate drumurile duc spre război, şi spre un viitor nesigur.

     

  • Veşti bune din partea FMI: PIB-ul global ar putea creşte în 2024 datorită expansiunii neaşteptate a economiei Statelor Unite şi a stimulentelor fiscale din China

    Fondul Monetar Internaţional şi-a majorat prognoza privind creşterea globală în acest an, datorită unei expansiuni neaşteptate în SUA şi a stimulentelor fiscale din China, lansând, în acelaşi timp, o serie de avertismente asupra riscurilor legate de războaie şi inflaţie, scrie Bloomberg.

    Economia mondială va înregistra o creştere de 3,1% în acest an, faţă de 2,9% cât se înregistra în octombrie, a declarat instituţia cu sediul la Washington în raportul trimestrial World Economic Outlook, publicat marţi. Fondul şi-a menţinut neschimbată prognoza pentru 2025 la 3,2%.

    „Economia globală continuă să dea dovadă de o rezistenţă remarcabilă. Criza este aproape de final, cu o inflaţie în scădere constantă şi o creştere care se menţine”, a declarat economistul-şef al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas. „Cu toate acestea, ritmul de expansiune rămâne lent, fiind supus, în continuare, unor riscuri semnificative.”

    Printre riscurile de declin menţionate de FMI se numără noi vârfuri ale preţurilor materiilor prime cauzate de o serie de şocuri geopolitice şi de perturbări ale aprovizionării globale – cum ar fi atacurile Houthis în Marea Roşie – sau o inflaţie mai tenace care ar putea forţa băncile centrale să menţină ratele dobânzilor la un nivel mai ridicat pentru mai mult timp.

    Previziunile FMI ilustrează o scădere a preţurilor materiilor prime în 2024 şi 2025, alături de o scădere a ratelor dobânzilor în rândul marilor economii. Economiştii fondului au luat în calcul, de exemplu, faptul că Rezerva Federală, Banca Centrală Europeană şi Banca Angliei vor menţine ratele dobânzilor în prima jumătate a acestui an, înainte de a le reduce treptat, pe măsură ce inflaţia încetineşte.

    FMI a precizat că inflaţia din trimestrul al patrulea s-a răcit mai mult decât se preconiza, pe măsură ce preţurile la energie au scăzut. Potrivit instituţiei, această decelerare va continua până în 2025, ceea ce ar duce inflaţia globală la un nivel de 4,4% de la 6,8%. Se estimează că economiile avansate vor înregistra o scădere a inflaţiei mai rapidă decât pieţele emergente.

    Fondul şi-a repetat avertismentul privind posibila fragmentare a comerţului mondial în blocuri rivale, prognozând o creştere a comerţului mondial de 3,3% în 2024 şi de 3,6% în 2025, sub rata medie istorică de 4,9%. Naţiunile au impus aproximativ 3.000 de noi restricţii comerciale anul trecut, de aproape trei ori mai multe decât în 2019, a precizat FMI.

    Pentru băncile centrale, FMI consideră că provocarea cea mai mare este de a normaliza politica monetară şi de a „oferi o aterizare lină, fără a reduce prematur ratele şi fără a întârzia prea mult această reducere”.

  • Adrian Sârbu: Putin vrea ca războiul din Ucraina să ajungă în faza în care el poate şantaja cu arma nucleară

    Nemo: Europa şi NATO în războiul din Ucraina. Hai să vedem ce au răspuns urmăritorii noştri. 38% spun DA, vor fi atrase, 62% sunt reticenţi, se gândesc la vremuri mai paşnice, nu, nu vor fi atrase.

    Adrian Sârbu: Eu zic că atât ruşii, cât şi ucrainenii au tot interesul ca Europa să intre în război. Când spun Europa, NATO şi toată forţa economică care e în spatele NATO. O să spui: “de ce doreşte Putin să ajungă în această situaţie de vizibilă inferioritate?”

    Hofi: Pentru că pe el războiul acesta îl defineşte şi îi defineşte cariera de lider al Rusiei de 20 de ani încoace.

    Adrian Sârbu: Dar el nu e în inferioritate. Războiul ăsta, nu scrie nicăieri Hofi, că trebuie să se desfăşoare numai cu tancuri din secolul 20. Nu, războiul ăsta, gradual, ajunge la armele zilei de azi. Putin are arme pe care nu le-a folosit încă şi are arma nucleară. Putin doreşte ca războiul să ajungă în acea fază în care el poate să şantajeze cu armele care îl fac egal cu America. Şi anume armamentul nuclear.  Şi el vrea să ajungă când şantajul nuclear este o potenţială realitate. El acolo vrea să ajungă.

    Marcela Feraru: Armele nucleare sunt arme de disuasiune. Nu sunt făcute ca să servească pe câmpul de luptă, ci doar să te asigure pe tine, cel care deţii acea armă, că nu vei fi atacat. De aceea vrea Iranul să aibă neapărat acea armă, de asta are Coreea de Nord arma nucleară, ca să nu fie atacat.

    Adrian Sârbu: Marcela, vreau să te întreb ceva, dacă îmi permiţi, apropo de ce ce ai spus. Folosirea sau nu a armei nucleare. Te întreb aşa: eşti Putin. Ştii că nu ai nicio ieşire. Nu numai tu, care ai declanşat un război, ci tot cercul tău. Ştii că  în orice variantă vei muri şi mai ai o singură şansă: să şantajezi cu arma nucleară şi să întorci lumea în sus şi să ştergi pur şi simplu această dumă numită descurajarea nucleară. Cam cum crezi că ar reacţiona cei care văd această mişcare? Ei ştiind că tu eşti practic cu funia ajunsă la par. După care realizezi că aceşti cetăţeni nu te iau în seamă pentru că ei continuă să nu creadă că tu vei face asta. Ce analiză greşită! Şi atunci ce faci? Apeşi pe buton. Şi ce faci? Dai o bombă nucleară şi le şi transmiţi: “Vă dau o bombă nucleară acolo ca să vă arăt că pot să fac asta”. Deci ai depăşit punctul numit descurajare şi ai ajuns la punctul acţiune nucleară. Tu crezi că Putin poate să ajungă în situaţia asta?

    Marcela Feraru: Sincer, da.

    Adrian Sârbu: Eu cred că există suficiente capabilităţi ale lui Putin să folosească arme letale globale, fără să implice un lanţ prea mare de comandă şi de verificare. Eu asta cred, da? Şi asta cred gândindu-mă cum arată Putin în ultima secundă a vieţii lui. Aruncăm 10 rachete nucleare, 10-20-40 de bombe, de nu ştiu câte kilotone şi distrugem nişte regiuni, nişte milioane de oameni, infestăm radioactiv alte milioane şi s-a făcut şi exerciţiul ăsta. Şi, între timp, Putin dacă e primul, s-ar putea să aibă o şansă de supravieţuire ca lider sau ca tolerat. Deci, are el interes să atragă UE şi NATO în război? Are. De ce?

    Hofi: Războiul nuclear nu mai este război, este un sfârşit.

    Adrian Sârbu: Asta e o poveste. În doctrinele militare moderne nu mai este un sfârşit. Asta am învăţat noi şi ne uităm la filmul cu Oppenheimer. Putin are un interes să atragă Vestul ca să-l sperie şi să-l oblige la un compromis. Compromisul? Foarte simplu: „Băi, îmi daţi Ucraina înapoi?” „Da.” „E în regulă, mă potolesc, mă angajez”, ş.a.m.d. Eu susţin cu tărie că vom fi atraşi şi, dacă vom reuşi să-i ţinem pe ăştia încă 2,3,4 ani, poate vom avea şi succes. Poate. Dacă nu, va fi o predare, o autopredare, o abdicare a Europei, care este condusă de nişte lideri care au un singur lucru în comun: frica şi nonperformanţa în apărarea ţărilor lor în ultimii 30 de ani.

     

    Rezultatele sondajului Mediafax-ZF-Aleph News

    Vor fi atrase Europa şi NATO în războiul din Ucraina?

    DA- 38%

    NU- 62%

     

  • Adrian Sârbu: Europa şi NATO vor fi atrase în războiul din Ucraina şi vom intra nepregătiţi. România are nevoie de 20% din PIB pentru Apărare

    Hofi: Îţi amintesc de cele trei sondaje pe care ţi le-am pus la dispoziţie şi la care te-am chemat să participi şi anume: vor fi atrase Europa şi NATO în războiul din Ucraina? A fost o întrebare la care trebuia să votezi cu da sau nu pe site-urile noastre alephnews.ro, mediafax.ro şi zf.ro. De asemenea, te-am mai întrebat dacă eşti de acord ca bugetul militar să crească la 10% din PIB prin reforma administrativă şi prin reducerea cheltuielilor cu bugetarii. Da sau nu. Te-am mai întrebat dacă tu eşti pregătit să aperi România, dacă va fi atacată. Ai avut  două opţiuni, da sau nu.

    Nemo: Dar asta i-am întrebat pe urmăritorii noştri şi pe cititorii site-urilor noastre, dar nu şi pe juraţii din seara asta.

    Marcela Feraru: Părerea mea este că se extinde şi vreau să spun este ca la un joc de biliard unde cad bilele unele după altele, deci mi se pare cât se poate de evident că într-acolo ne îndreptăm.

    Florin Jipa: Eu nu cred că vor fi atrase. SUA este cea mai mare putere militară în acest moment. Va fi cel puţin încă un deceniu, chiar două decenii. În schimb, Europa vine puternic din urmă.

    Hofi: Eşti de acord ca bugetul apărării să crească la 10% din PIB, prin reducerea cheltuielor cu bugetarii şi prin reforma administrativă?

    Florin Jipa: Da, este exagerat 10%. Uite îţi dau un exemplu, anul trecut bugetul Apărării a fost de 2,5% din PIB, iar ministerul Apărării a reuşit să cheltuiască 1,58%.

    Marcela Feraru: Răspunsul mi se pare evident. Cum vrei să ne apărăm altfel sau ce facem, stăm cu pantalonii în vine şi aşteptăm să vină americanii să ne salveze?

    Nemo: Şi a treia întrebare. Ce ar trebui să facem, să punem mâna pe armă? Tu ce ai face?

    Marcela Feraru: Fiecare, chiar dacă ai şi o sută de ani, poţi să faci ceva pentru ţara ta.

    Nemo: Pe tine bănuiesc că e inutil să te mai întrebăm dacă ai pune mâna pe armă pentru că tu ai şi pus deja.

    Florin Jipa: În caz de război eu merg la o unitate militară din Ghencea şi am acolo armă, ţinută şi tot ce-mi trebuie ca militar în rezervă. Deci, la mine e mult mai simplu ce voi face în caz de război.

    Adrian Sârbu: Îţi răspund la toate întrebările, cel puţin până la sfârşitul emisiunii. Vreau să-i răspund lui Florin. Florine, faptul că… România e condusă de nişte cetăţeni incompetenţi şi impostori, inclusiv mare parte din conducătorii armatei care mai şi tac, că sunt si fricoşi. De ce tac? Pentru că au zeci de ani în spate în care nu au făcut nimic. Şi cea mai bună dovadă că nu au făcut nimic e că nu au cheltuit banii care li s-au alocat pentru investiţii. Deci nu e nicio legătură între a nu cheltui bani, aşa cum s-a întâmplat în 2022 şi 2023, şi a aloca banii necesari bugetului Apărării. Apărării îi trebuie 20% din PIB astăzi, din păcate. Şi acum îţi răspund la prima întrebare. Vom fi atraşi?

    Hofi: Vom fi?

    Adrian Sârbu: Da. Din păcate da, dar nu ăsta e lucrul care mă îngrijorează cel mai tare ca să nu spun că mă înfurie, ci că în momentul confruntării, Europa va fi reprezentată, tu, eu, cei care ne urmăresc aici,  va fi reprezentată de o generaţie de non-lideri. Şi care se confruntă, cel puţin din punct de vedere militar,  cu lideri. Deci, dacă ne-am fi pregătit măcar în ăştia ultimii doi ani ca lumea, noi această Europă, riscul de a fi atraşi ar fi fost mult mai mic. De ce? Ucraina primea 100 de miliarde în plus. Şi 50 de miliarde dacă primea anul trecut în plus în armament ar fi spart frontul în sud. N-a primit. Deci nu am cheltuit. Am avut lideri care nu s-au preocupat. Sunt nişte maimuţoi, nişte măscărici, nişte muppets toţi liderii europeni. Dacă îţi spun eu astăzi nu râde şi nici nu te speria ca asta e o realitate. Te uiţi la ei şi vezi ce fac de doi ani, în loc, discret, sobru, să ia măsuri serioase ca Europa să se poată apăra, nu fac decât să vorbească.

    Deci, vom fi atraşi şi mult mai grav vom intra nepregătiţi. Şi asta înseamnă sacrificii uriaşe de oameni care vor fi pe front. România are nevoie azi de 20% evident, Florine, şi de oameni capabili să investească aceşti 20%, în primul rând în pregătirea a 200 mii de români care să fie la graniţă. Când? În două ore. Şi încă 300 în 24 de ore. Cu ce? Cu echipamente moderne. E capabilă România reală, aia care generează valoare, care generează PIB, care generează respectul în Europa şi în lume, e capabilă România să facă asta? Evident, evident.

    Hofi: E evident, cu dvs, în nu ştiu care linie… Nu zic linia întâi.

    Adrian Sârbu: Acum 49 de ani am terminat armata. Că eu am făcut armata, spre deosebire de voi. Într-un caz de conflict, nu trebuie să mă întrebe nimeni dacă mă voi pune la dispoziţie. Eu sunt la dispoziţie şi am capacitatea, indiferent de rezultat şi indiferent de soarta pe care o voi avea, să aduc o contribuţie la apărarea României.

     

  • Cine sunt eroii care ajută ţara să funcţioneze în perioada în care soldaţii duc lupte grele împotriva armatei ruse, care distruge totul în cale

    Oksana, o femeie din estul Ucrainei, îşi mărturiseşte povestea dureroasă pentru The Economist de la adâncimea de 500 de metri, dintr-o mină din apropierea oraşului Ternivka. Pandemia i-a luat mama şi soţul, iar conflictele armate ulterioare i-au răpit tatăl şi fiul cel mare. Cu oraşul natal distrus şi familia aproape complet dispărută, Oksana s-a reinventat ca miner, găsind în munca subterană o modalitate de a bloca amintirile dureroase. Schimbările aduse de război au remodelat piaţa forţei de muncă din Ucraina, aducând femeile într-un rol tot mai evident şi important în economie.

    Oksana spune că şi-a pus viaţa pe pauză. Pandemia de Covid-19 i-a răpit mama şi pe soţul ei în urmă cu doi ani. Artileria rusă i-a ucis tatăl şi pe fiul cel mare în această primăvară. „M-am cufundat în munca mea”, povesteşte ea pentru The Economist undeva la adâncimea de 500 de metri, într-o mină de lângă Ternivka, un oraş din estul Ucrainei. Albul ochilor ei străluceşte în întunericul din jur. În vremurile când locuia în Bahmut, locul unora dintre cele mai crunte bătălii ale războiului, Oksana, în vârstă de 49 de ani, era profesoară de dans la un internat pentru copii săraci.

    Astăzi, cu fosta ei casă şi oraşul natal distruse, şcoala închisă şi rudele cele mai apropiate moarte, ea este miner într-o mină de cărbune. După ce ruşii şi-au pornit invazia în februarie 2022, Oksana s-a refugiat în Polonia, unde a lucrat la spălat vase şi ca bucătar la un restaurant. Dar îi era dor de Ucraina. Prietenii i-au spus că minele Ternivka caută muncitori, iar ea s-a înscris. Noul ei loc de muncă plăteşte mai bine decât majoritatea, crede Oksana, şi oferă o pensie bună. Munca o ajută, de asemenea, să-şi blocheze amintirile, explică ea în timp ce face o pauză de la trierea cărbunelui. „Vreau să uit totul.”

    Războiul a schimbat viaţa a nenumăraţi ucraineni, precum şi piaţa muncii din ţară. Aproximativ 4,8 milioane de oameni şi-au pierdut locul de muncă aproape peste noapte, când Rusia a atacat. Se estimează că şomajul a trecut peste 30% în primăvara lui 2022, acum retrăgându-se la 18%, totuşi cu mult peste nivelurile de dinainte de război. Potrivit unui sondaj, 17% dintre muncitorii ucraineni şi-au schimbat profesiile de la începutul războiului.

    Sute de mii au fost recrutaţi. Oficialii americani estimează că cel puţin 70.000 de soldaţi ucraineni au murit în război şi că încă 120.000 au fost răniţi. Pe măsură ce tot mai mulţi bărbaţi ucraineni sunt chemaţi în armată sau pentru serviciile de protecţie civilă, cererea de muncitori în sectoarele dominate în mod tradiţional de bărbaţi creşte.

    Aici intervin femeile din Ucraina. Războiul şi ocupaţia rusească au făcut imposibilă colectarea de date bune pentru statistică, dar există semne că femeile conduc din ce în ce mai mult economia ucraineană. Din cele 36.000 de companii mici şi mijlocii înregistrate în Ucraina până în acest an, 51% sunt conduse de femei, spune Iulia Sviridenko, ministrul economiei ţării. Un număr tot mai mare de femei încep să lucreze în industrie, construcţii şi minerit. „Vom vedea acest lucru la scară mai mare odată ce începem reconstrucţia”, explică ea.

    În următorii ani, Ucraina va avea nevoie de o armată de medici şi psihologi care să aibă grijă de veteranii săi de război, inclusiv de miile de bărbaţi, femei şi copii cu membrele amputate şi de soldaţi traumatizaţi. Mulţi dintre îngrijitori, dacă nu majoritatea, vor fi femei. Sectoarele de energie, transport şi apărare, aşteptate să joace un rol uriaş în economie după război, vor atrage, de asemenea, mai multe muncitoare.

    La complexul minier de lângă Ternivka, armata a recrutat 600 de oameni, aproximativ o zecime din forţa de muncă totală, spune directorul, Dmitro Zabielin. Pentru a compensa deficitul de angajaţi, aproximativ 300 de femei s-au alăturat colectivului redus. Mina a angajat femei înainte de război, dar niciuna nu lucra în subteran. Peste 100 dintre noii muncitori fac acum exact acest lucru. Oksana operează şi întreţine o bandă transportoare care aduce cărbunele la suprafaţă. Alte femei lucrează ca inspectori de siguranţă şi electricieni.

    Se aude că vor avea colege noi. Olena, al cărei soţ, fost miner, comandă un pluton lângă Lugansk, învaţă să conducă trenurile care leagă secţiuni ale minei. Anna, care a împlinit recent 18 ani, va avea grijă de lifturile-cuşti care îi transportă pe mineri între niveluri. Ternivka se află cu mult în spatele primelor linii ale frontului, dar zona a fost lovită de rachete de croazieră ruseşti. „Este foarte înfricoşător”, spune Anna. „Dar atât timp cât sunt în subteran, nu pot să aud exploziile.”

    Exploatarea cărbunelui este o muncă periculoasă, epuizantă. Războiul a făcut-o şi mai periculoasă. În timpul întreruperilor de electricitate cauzate de atacurile ruseşti asupra infrastructurii energetice ucrainene iarna trecută, minerii de la Ternivka au trebuit să meargă până la 7 km, apoi să urce 680 de metri folosind scări de evacuare pentru a reveni la suprafaţă. Datorită noilor generatoare, minele pot menţine acum trenurile şi ascensoarele în funcţiune suficient de mult timp pentru a asigura o ieşire mai puţin chinuitoare.

    Ucraina are un drum de parcurs când vine vorba de egalitatea de gen. Rata de participare a femeilor la forţa de muncă era în scădere înainte de război. A scăzut de la 54% în 1990 la 48% în ajunul invaziei. Femeile sunt suprareprezentate în educaţie, muncile casnice şi turism, profesii în care salariile sunt de obicei mici. Diferenţa de remunerare între femei şi bărbaţi s-a redus de la 26% în urmă cu şapte ani la 18,6% în prezent, dar rămâne cu mult peste media UE (12,7% în 2021). Până în 2017, când a fost în cele din urmă abrogată, o lege care datează din epoca sovietică interzicea femeilor 450 de profesii, de la şofer de camion la sudor. În anul următor, Ucraina a acordat femeilor din forţele armate aceleaşi drepturi ca ale soldaţilor bărbaţi. Aproximativ 43.000 de femei servesc în prezent în forţele armate, dintre care 5.000 în funcţii de luptă.

    Stereotipurile persistă. „Femeile ar trebui să-şi urmărească ambiţiile în alte domenii”, apreciază domnul Zabielin, directorul minei, în biroul său. „O femeie este îngrijitoarea casei şi a familiei.” Dar el recunoaşte că mina probabil că nu va avea de ales decât să angajeze şi mai multe femei. Mulţi bărbaţi nu se vor întoarce niciodată de pe front, iar Ucraina va trebui să menţină o armată mare chiar şi după încheierea războiului. „Vecinul nostru”, spune el referindu-se la Rusia, „nu pleacă nicăieri.”

    Oksanei îi este dor de viaţa anterioară şi de vechea ei slujbă, dar nu are intenţia să o părăsească pe cea nouă. S-a obişnuit cu zgomotul, întunericul şi praful şi cu coborârea lungă în subteran, spune ea. „Nu mai este la fel de înfricoşător ca războiul.”

    Dar şi numărul de femei este limitat. Războiul a forţat să-şi caute adăpost în ţări străine aproape 6 milioane de ucraineni. Cea mai mare parte dintre ei sunt femei şi copii. 2,8 milioane sunt femei cu vârstă de muncă. Ucraina are şi va avea nevoie disperată de ele, scrie Bloomberg.

    Eşecul în a le convinge să se întoarcă ar costa Ucraina 10% din Produsul Intern Brut anual de dinainte de război, a calculat Alexander Isakov de la Bloomberg Economics.

    Este vorba de 20 de miliarde de dolari pe an în cel mai rău scenariu, o sumă care ar depăşi cu uşurinţă pachetul de ajutor propus de Uniunea Europeană, în care Ucraina ar primi 12,5 miliarde de euro pe an timp de patru ani.

    Guvernul are planuri ambiţioase de reconstrucţie postbelică în care dimensiunea economiei s-ar dubla până în 2032. Însă ministerul economiei spune că Ucraina are cu 4,5 milioane mai puţini muncitori şi antreprenori decât ar fi necesar pentru atingerea acestui obiectiv. Kievul îşi propune să acopere deficitul cu un amestec de refugiaţi care se întorc – dintre care 60% au diplome – şi talent străin.

    Dar „doar oamenii fac PIB-ul unei economii”, a spus Oleg Gorohovski, directorul executiv al Monobank, un furnizor de servicii bancare pentru telefonie mobilă, în biroul său din Kiev. „Mă tem că mulţi oameni inteligenţi şi deştepţi, tineri, în special femeile, părăsesc Ucraina.”

    Femeile, spune el, au un impact disproporţionat asupra cererii consumatorilor, deoarece tind să fie principalii factori de decizie atunci când vine vorba de achiziţiile casnice. „Fără ele va fi foarte greu”, a adăugat el.

    Este probabil ca mulţi refugiaţi să se întoarcă. Cu toate acestea, există puţine garanţii cu privire la câţi, iar  a-i convinge să revină devine mai dificil cu cât războiul durează mai mult: a durat aproape un deceniu de la sfârşitul ultimului război al Europei, cel din Bosnia din anii 1990, pentru ca jumătate din cei 2 milioane de refugiaţi din timpul conflictului să se întoarcă acasă, potrivit UNHCR, agenţia ONU pentru refugiaţi.

    Potrivit calculelor lui Isakov, un rezultat similar pentru Ucraina, în care doar jumătate din toţi refugiaţii se întorc, ar costa economia 10 miliarde de dolari pe an. Adică 5% din PIB. Soţi, parteneri şi familii s-ar muta în străinătate pentru a se alătura acelor femei care decid să rămână în ţările care le-au fost gazdă.

    Războiul a schimbat viaţa a nenumăraţi ucraineni, precum şi piaţa muncii din ţară. Aproximativ 4,8 milioane de oameni şi-au pierdut locul de muncă aproape peste noapte, când Rusia a atacat. Se estimează că şomajul a trecut de 30% în primăvara lui 2022, acum retrăgându-se la 18%, totuşi cu mult peste nivelurile de dinainte de război.

    Potrivit unui sondaj, 17% dintre muncitorii ucraineni şi-au schimbat profesiA de la începutul războiului. Sute de mii au fost recrutaţi. Oficialii americani estimează că cel puţin 70.000 de soldaţi ucraineni au murit în război şi că încă 120.000 au fost răniţi. Pe măsură ce tot mai mulţi bărbaţi ucraineni sunt chemaţi în armată sau pentru serviciile de protecţie civilă, cererea de muncitori în sectoarele dominate în mod tradiţional de bărbaţi creşte.

  • Adrian Sârbu: Avem nevoie de 200.00 de militari perfect pregătiţi şi tehnică militară modernă. Refacerea capacităţii de apărare a României trebuie să fie sincronă cu o schimbare a Constituţiei

    Global Firepower (GFP) a realizat clasamentul puterilor militare ale lumii pe 2024, şi această clasificare a fost dezbătută miercuri seara la Ştiu, pe Aleph News.

    Nemo: Cele mai mari puteri militare din 2023 îşi menţin poziţiile şi anul acesta. SUA, China şi India. România noastră se menţine pe locul 47, după Cehia, dar înaintea Danemarcei.

    Adrian Sârbu: Hai să te întreb câte ceva, Hofi. Care ar trebui să fie astăzi forţa militară a României ca să dormim şi noi liniştiţi în 2024 şi în 2025, şi aşa mai departe?

    Nemo: Păi ce am văzut în scenariul ăsta, 300.000 de militari activi.

    Adrian Sârbu: Uite, Nemo, eu zic aşa. Ca şi polonezii, noi trebuie să ne gândim că nu ne apără nimeni. Deci primul lucru trebuie să fii în stare să te aperi. Simplu.

    Hofi: Ia uite cu ce ne apărăm…

    Adrian Sârbu: Tu ştii că noi avem o singură brigadă echipată corespunzător la standarde NATO? Una.

    România, ca să-ţi fie clar, (…) trebuie să investească între 10 şi 20% din PIB în securitatea ei internă şi externă. Pune-i şi pe miliţieni, şi pe aşa-zişii securişti, şi pe unii, şi pe alţii, pe toţi. Între 10-20, da? Dacă PIB-ul e 360 de miliarde (euro), între 36 de miliarde şi vreo 70 de miliarde pe an. De ce spre 70? Pentru că noi avem o întârziere de 30 de ani. Noi, timp de 30 de ani, am distrus tehnica militară, nu am creat. Eu cred că noi astăzi trebuie să avem 200.000 militari pregătiţi instantaneu şi 300.000, aşa numitele forţele Ministerului de Interne, adică miliţieni, jandarmi, şi o resursă foarte bună pe care nu o luăm în seamă, bodyguarzii. Nu toţi bodyguarzii sunt borţoşi care vin să doarmă în post noaptea.

    Deci noi dacă ne-am apuca serios şi ne-am întreba „domne, dacă noi suntem în NATO, dacă tot suntem în NATO, dacă tot nu e război, nu aplicăm doctrina aia dacă tot e război să ne ţinem de el şi să ne pregătim de război”, nu? Nouă ne trebuie 200.000 de militari perfect pregătiţi. Ăsta e un efort uriaş zi de zi în următorii 5 ani. Nu să faci rost de 200.000 de români să-i faci carne de tun, cum a fost la Revoluţie, de au murit românii omorâţi de români. Nu, să-i chemi, să-i motivezi, să creezi o carieră militară.

    Şi trebuie să ne actualizăm cu tehnica şi tehnologiile moderne militare şi să nu ne mai întoarcem tot timpul în secolul XIX. Să vorbim de tancuri, să vorbim de tunuri, să vorbim de nu ştiu ce. Astăzi vorbim de inteligenţa artificială, soldatul universal, ca în filmul ăla cu van Damme, şi de sisteme de apărare a unor ţări mici, care, cuplate, în sistemul NATO, să genereze valoare, Hofi, valoare.

    Polonia are o armată stand-by de 300.000 de cetăţeni şi o forţă de mobilizare foarte rapidă.

    Hofi: Sunteti foarte îndrăgostit de America şi de ceea ce se întâmplă acolo şi vă imaginaţi că se poate întâmpla şi în România.

    Adrian Sârbu: Da, e utopia de mintea şi sufletul meu, dar eu merg cu ea. Eu un handicap?

    Hofi: De acolo vine şi chestia asta pentru că în America armata este construită să nu facă rău cetăţeanului şi populaţiei şi nu s-a întâmplat niciodată în istorie acest lucru. În România, armata a fost contra poporului. Vorbeaţi de decembrie 1989. Asta este o mare problemă. I-am văzut chiar şi zilele astea pe jandarmi, că aţi pomenit şi aceste clase, nu doar armata în sine la securitate internă, jandarmi având grijă de cei care făceau grevă, transportatori şi agricultori să nu se apropie de oraş. Şi erau destul de agresivi cu ei. Mă tem de o Românie care este mult sub America, mă tem de o Românie, care, dacă ar avea atât de mulţi militari şi oameni de securitate cum spuneţi, se va apropia de ceea ce este astăzi Rusia în care, dacă cineva mişcă, oricând găseşti 10 băieţi să-i trimiţi peste cineva acasă să-l ridice.

    Adrian Sârbu: Eu îţi spun că sunt soluţii. Putem lua această chestiune (a ta) şi atunci eu sunt de acord că renaşterea capacităţii de apărare a României, care astăzi nu există, Doamne fereşte să intrăm şi noi într-un scenariu de război, trebuie să fie sincronă cu o schimbare constituţională în România şi să avem control real asupra armatei.

    Şi atunci când spunem „Armata e cu noi”, cum am spus în 89, nu spunem pe ideea „nu mai trageţi în noi că sunteţi cu noi”, ci „voi nu o să trageţi niciodată în noi şi o să trageţi în duşmani pentru că armata suntem noi”.

    Eu am nevoie de o investiţie în omul capabil în calitate de civil să apere ţara.

     

  • 3500 de cititori decid prioritatea nr.5 a României în 2024

    Hofi: Sondajul pe care l-am pregătit pentru tine, începând de săptămâna trecută. Te-am lăsat pe tine să alegi priorităţile României, să decizi tu şi te-am pus să votezi între următoarele 5 priorităţi. Alţii au votat ridicarea capacităţii de apărare a României prin investiţii în tehnologii moderne şi resurse umane, în condiţiile extinderii războiului regional.

    Adrian Sârbu: Mă îngrijorează foarte tare, şi nu este deloc autoironic şi nici ironic,  faptul că mentalul colectiv al românilor respinge ideea de pericol în care suntem şi că românii spun: „domne, pe ultimul loc din priorităţile noastre e să băgăm bani în armată”. După părerea mea, România trebuie să investească între 10 şi 20% din PIB în cheltuieli militare, dar asta nu înseamnă că facem kalaşnikoave.

    Hofi: Doar tancuri pe străzi şi militare.

    Adrian Sârbu: Nu înseamnă că avem tancuri, Hofi. Deloc, deloc.

    Hofi: Păi şi cu banii ăia ce facem?

    Adrian Sârbu: Hai să-ţi spun ce înseamnă cheltuieli militare azi Hofi. Înseamnă aşa. Drone. Dronele despre care vorbesc eu sunt dronele individuale, dronele pe care le conduce un militar. Ştii câţi militari are Ucraina capabili să opereze drone? 60.000, 60.000. Asta este o cifră oficială.

    Hofi: Dar nu sunt specializaţi pe drone.

    Adrian Sârbu:  Care s-au specializat, da? E mai mult decât are militari armata noastră, inclusiv cu generalii de birou. Deci, ce înseamnă investiţii militare? Înseamnă tehnologie. Când vorbim de tehnologie, vorbim de ceea ce toată lumea spune azi microcipuri, software, verde, drone. AI. Crede vreunul dintre noi că războaiele pe care ar trebui să le poarte România şi pe care astăzi le-a şi pierdut, Doamne fereşte…

    Hofi: România trebuie să poarte războiaie?

    Adrian Sârbu: Da, România trebuie să fie pregătită să poarte războiaie pentru că în jurul României nu sunt prieteni ai României. Sunt nişte popoare care investesc, cresc şi în momentul în care creşti, ai instinctul natural al poporului şi al omului să te extinzi. Românii nu văd importanţa investiţiilor militare pentru că românii, aşa cum spui tu, se gândesc: „iar le dăm la ăia bani să-i cheltuiască aiurea, să-i ducă pe soldaţi la porumb”…

    Nemo: Şi asta e o problemă.

    Adrian Sârbu: „Să vină cu tab-urile peste noi cum au venit în 89, în loc să stea frumos în unităţile militare, să tragă, cum ne-au omorât la Timişoara.”

    Hofi : Asta e justificarea pentru care 9% din români votează…

    Adrian Sârbu: Da, Hofi, dar nu e bine. Eu de aia sunt îngrijorat. Investiţia militară este core-ul, este nucleul investiţiei tehnologice a unei ţări. Dacă nu facem ceea ce face America acum…am dat noi ştire acum o oră, două. Schmidt, Google e acum într-un venture capital care propune Pentagonului tehnologii militare. Şi aşa mai departe. Şi cu tot felul de arme noi, care nu sunt văzute, dar, de departe în ăştia doi ani s-a văzut un singur lucru: războiul de azi nu mai seamănă cu războiul de ieri.

     

    Rezultatele sondajului Mediafax- ZF-Aleph News

    Decide tu prioritatea numărul 1 a României în 2024 şi următorii 5 ani

    1. Creşterea economică de peste 5% prin alocarea resurselor financiare rezultate din tăierea cu 20% a numărului bugetarilor şi alocarea fondurilor europene către antreprenori, operatori privaţi şi către proiecte româneşti – 42%
    2. Revenirea la modelul real de democraţie liberală, putere-opoziţie, prin renunţarea la democrativă şi creşterea controlului cetăţeanului asupra acţiunilor Parlamentului, Guvernului şi Preşedintelui-18%
    3. Schimbarea mentalităţii românilor din pierzători în câştigători, capabili să-şi promoveze identitatea culturală în România şi în Europa – 17%
    4. Adoptarea accelerată şi largă a tehnologiilor digitale, a inteligenţei artificiale în economie, administraţie, în educaţie în vederea transformării României într-o societate învăţată şi verde – 14%
    5. Ridicarea capacităţii de apărare a României prin investiţii în tehnologii moderne şi resurse umane, în condiţiile extinderii războiului regional -9%

     

  • Blinken afirmă că naţiunile din Orientul Mijlociu trebuie să prevină “ciclul nesfârşit al violenţei”

    Naţiunile din Orientul Mijlociu trebuie să îşi folosească influenţa asupra actorilor regionali pentru a se asigura că războiul din Fâşia Gaza este izolat şi pentru a preveni “un ciclu nesfârşit de violenţă”, a declarat sâmbătă secretarul de stat american, Antony Blinken.

    Blinken a vorbit cu presa sâmbătă seara, după ce s-a întâlnit cu liderii Turciei şi Greciei la începutul unui turneu de o săptămână, menit să calmeze tensiunile care au crescut de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas.

    Este practic în interesul tuturor naţiunilor din Orientul Mijlociu să limiteze luptele, a declarat Blinken reporterilor.

    “Vrem să ne asigurăm că ţările care au această părere îşi folosesc, de asemenea, legăturile, îşi folosesc influenţa, îşi folosesc relaţiile cu unii dintre actorii care ar putea fi implicaţi pentru a ţine lucrurile sub control, pentru a ne asigura că nu asistăm la extinderea conflictului“, a declarat el înainte de a zbura spre Iordania, informează Reuters.

    Gruparea libaneză Hezbollah, susţinută de Iran, a declarat sâmbătă că a lansat rachete asupra Israelului, iar armata israeliană a declarat că a lovit o “celulă teroristă” ca represalii.

    Blinken a declarat că este foarte important ca Israelul să aibă securitate în nordul ţării.

    “Din punctul de vedere al Israelului, este clar că nu este interesat, nu doreşte o escaladare… dar trebuie, de asemenea, să fie pe deplin pregătit să se apere“, a spus el.

    Blinken a adăugat că, dacă eforturile de soluţionare a crizei vor eşua, rezultatul va fi “un ciclu nesfârşit de violenţă pentru oamenii din regiune“.

    El a mai spus că va analiza ce ar putea fi făcut pentru a maximiza protecţia civililor din Fâşia Gaza şi pentru a creşte livrările de asistenţă umanitară. “Mult prea mulţi palestinieni au fost ucişi, în special copii“, a spus el.

  • Opinie Dragoş Damian, CEO Terapia: Liraglutida si Semaglutida, zorii unei noi ere, fara obezitate. Cu pandemii, razboaie, crize financiare si schimbari climatice, dar fara obezitate

    Cateva informatii si titluri, fara o ordine anume.

    Cea mai valoroasa companie europeana 2023, cu o capitalizare mai mare decat LVMH, asta insemnand 50 miliarde de euro mai mult decat PIB-ul Romaniei din 2024.

    Persoana anului 2023 in viziunea publicatiei de afaceri Financial Times.

    In 2021 59% din adultii europeni si unul din trei copii erau supraponderali sau obezi, conform OMS.

    Revelatia anului 2023 in viziunea publicatiei specializate Science.

    Bonus – rezultatele studiului SELECT, care a inrolat peste 17.000 de adulti din 41 de tari, au demonstrat reducerea cu pana la 20% a riscului de moarte cardiovasculara, infarct miocardic non-fatal si accident vascular cerebral non-fatal.

    10 miliarde dolari investitii cu efect imediat pentru extinderea capacitatilor de productie in Danemarca, Franta si Germania – deci in Europa, unde lanturile de aprovizionare au fost insuficiente.

    3,1 miliarde dolari a platit o companie elvetiana pentru achizitia unei companii americane specializate in dezvoltarea de tratamente orale ale unor medicamente anti-obezitate. Alte 1,8 pregatite intr-un parteneriat intre o companie europeana si una din China.

    Si este de-abia inceputul. Inca zece molecule noi in diverse etape de dezvoltare. Tratamente orale in loc de injectii. Rezolvarea reactiilor adverse si recaderilor. Variante generice, mult mai accesibile, incepand cu 2026. Credeti sau nu, sectorul veterinar.

    O piata care va atinge 100 miliarde de dolari pana in 2030, conform lui Goldman Sachs Research, dupa ce estimari anterioare, din luna mai, dadeau mai putin de jumatate.

    Oamenii de afaceri grasulii sau slabuti vor gasi in link-ul de mai jos o serie de raspunsuri la intrebarile despre liragulutida si semaglutida care ii framanta.

    Oamenii de afaceri grasulii sau slabuti stiu cu siguranta ca tarile puternice sunt cele in care se investeste in public, in privat si in parteneriat public-privat in cercetare & dezvoltare, capacitati de productie industriala, lanturi de aprovizionare si desigur, marketing. Abia dupa aceea vin mallurile, cladirile de birouri si cartierele de blocuri.

     

     

    https://www.medicalnewstoday.com/articles/drugs-victoza-vs-ozempic