BusinessMagazin

Tag: proprietar

  • Hotelul Ambasador, restituit după zece ani de procese moştenitorilor proprietarului naţionalizat

     Imobilul compus din teren în suprafaţă de 520 mp şi clădire cu subsol, parter şi 13 etaje, situat în Bulevardul Magheru înspre Garajul Ciclop, a fost scos de sub naţionalizare prin admiterea irevocabilă a acţiunii în revendicare şi redobândit în natură.

    Clădirea a fost construită între anii 1937 şi 1939, fiind proiectată de către proprietar, şi a devenit cunoscută găzduind Hotelul Ambasador.

    După 10 ani de judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a confirmat prin hotărâre irevocabilă de respingere a recursurilor formulate de Ambasador SA, AVAS şi Ministerul Finanţelor soluţia pronunţată încă din 2003 de Tribunalul Bucureşti şi confirmată de Curtea de Apel Bucureşti anul trecut, se arată într-un comunicat al societăţii de avocatură Zamfirescu Racoţi & Partners (ZRP), care i-a reprezentat pe moştenitorii fostului proprietar.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Conac boieresc la preţ de apartament de Bucureşti

    Cea mai scumpă proprietate de acest tip este situată în apropierea Capitalei, în comuna Baloteşti. Conacul cu 14 camere are un preţ cerut de 2,5 milioane de euro, la fel ca preţul celui mai scump apartament disponibil pe piaţă la ora actuală, potrivit unui clasament alcătuit de portalul imobiliare.ro.

    Pe locul al doilea în se situează un conac restaurat cu cinci camere din Timişoara şi scos la vânzare pentru suma de 900.000 de euro. Clădirea are o vechime de peste 150 de ani, fiind construită în stilul clasicismului maghiar din perioada 1830-1840. 800.000 de euro este preţul pentru un conac cu 22 de camere din localitatea Zăgujeni, judeţul Caraş-Severin. Construit în stil neoclasic, conacul a servit ca reşedinţă pentru consilierii militari ai imperiului austro-ungar. În apropiere de Ploieşti (comuna Bucov), proprietarul unui domeniu viticol de 6.500 de metri pătraţi, compus din conac şi cramă, solicită un preţ de 519.000 de euro. Clădirea a fost construită în anul 1901, iar din 1940 a funcţionat ca spital de campanie al Crucii Roşii pentru îngrijirea răniţilor de pe front.
    În centrul Braşovului, o vilă tip conac vânătoresc, construită în anul 1924, este scoasă la vânzare pentru 480.000 de euro.
    În judeţul Prahova, comuna Chiojdeanca, un conac cu 12 camere are un preţ de 300.000 de euro.

  • Conace boiereşti scoase la vânzare la preţuri de apartamente de lux în Capitală. Care sunt cele mai scumpe proprietăţi

     “Potrivit ofertelor listate pe Imobiliare.ro, în momentul de faţă cel mai scump apartament scos la vânzare în Capitală are un preţ cerut de 2,5 milioane de euro. Este vorba despre un penthouse de 500 de metri pătraţi, construit în anul 1996, situat în zona Dorobanţi-Aviatorilor. Suma impresionantă solicitată de proprietar este însă mai mult decât suficientă pentru achiziţionarea unei proprietăţi cu valoare arhitecturală şi istorică precum unul sau chiar mai multe conace boiereşti; iar în astfel de cazuri oferta vine «la pachet» chiar cu zeci de hectare de teren”, se arată într-un comunicat al portalului imobiliare.ro.

    Portalul a realizat un top al conacelor scoase la vânzare în diferite regiuni ale ţării, în funcţie de preţurile de listare. Exceptând zona Bucureşti-Ilfov, astfel de proprietăţi pot fi achiziţionate cu mai puţin de un milion de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Adamescu, o firmă din Belgia şi proprietarul Medallion Air, rămaşi în cursa pentru preluarea Blue Air

     Tranzacţia vizează preluarea fondului de comerţ, care include brandul Blue Air, know-how-ul şi platforma de vânzare, nu şi activele companiei, iar licitaţia porneşte de la 6 milioane lei, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate situaţiei.

    Printre obligaţiile cumpărătorului se numără plata datoriilor legate de activitatea curentă şi onorarea zborurilor deja contractate, au precizat sursele.

    Dan Adamescu deţine, printre altele, compania de asigurări Astra, magazinul Unirea din Bucureşti şi hotelurile de cinci stele InterContinental (Bucureşti) şi Rex (Mamaia). Firma Medallion Air, deţinută de Victor Dumitrescu, operează zboruri în regim charter.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Refugiul din curte: piscine decorate cu plăci de ceramică şi foiţă de aur

    ROMÂNII PUN ACCENT PE PARTEA VIZUALĂ A PISCINEI MAI MULT DECÂT PE ALTE ASPECTE, cum ar fi calitatea apei, de exemplu. Vor ca piscina să arate bine, să fie cât mai mare, unii solicită chiar să fie decorată cu ceramică şi foiţă de aur. Există această tendinţă„, spune Bogdan Precup, proprietarul companiei Reve, apărută pe piaţa locală în 2007. Firma pe care o conduce se ocupă de proiectarea şi execuţia piscinelor private şi publice, precum şi de montarea echipamentelor şi accesoriilor. Pe lângă piscine, antreprenorul român produce şi alte produse destinate relaxării, precum spa-uri sau băi de aburi, pentru care cererea creşte mai cu seamă iarna. Fiecare client primeşte o ofertă personalizată, în funcţie de cerinţele pe care le are.

    „Preţul piscinelor variază în funcţie de cerinţele clientului. Preţul unei piscine supraterane începe de la câteva mii de euro iar în cazul uneia îngropate plaja de preţ se plasează  între 15.000 şi 60.000 de euro. Am avut o comandă chiar pentru o piscină mare de 60.000 de euro„, spune el. Pentru Reve lucrează acum şase persoane, faţă de doi angajaţi iniţial. Afacerile companiei s-au ridicat anul trecut la 400.000 de euro, potrivit lui Bogdan Precup. Reve execută patru tipuri de piscină: cea supraterană, cele clasice de beton, tip Isoblock şi unele modulare, din panouri de oţel.

    ODATĂ CU DIVERSIFICAREA GUSTURILOR PENTRU PRODUSELE DESTINATE RELAXĂRII A CRESCUT ŞI NUMĂRUL DE MODELE ŞI FORME DE PISCINE. Un alt producător de profil, Cristina Grigorescu, proprietara Kasta Metal, spune că profilul cumpărătorului a cunoscut multe modificări în ultimii 20 de ani. „Într-un fel raţionau clienţii în 1996, când optau pentru construcţia unei piscine şi cu totul altfel pun problema în prezent. În primul rând, în România, oamenii încă pun preţul înaintea calităţii„, afirmă ea.

    Antreprenoarea, care a realizat anul trecut 17 proiecte de piscină, cu o suprafaţă totală de 1.730 metri pătraţi, spune că durata de negociere a unui contract este mai lungă ca în trecut. „Odată cu dezvoltarea internetului oamenii sunt mult mai informaţi cu privire la ce presupune o piscină şi la aspectele tehnice ale acesteia.„

    Valoarea celei mai scumpe piscine vândute anul trecut s-a ridicat la 50.000 de euro. Preţul depinde, în mod evident, de complexitatea proiectului şi a soluţiei tehnice, precum şi de dotările şi accesoriile pentru care clientul optează. Un alt aspect este modelul şi forma aleasă de client, dar şi de tipul de acoperiş. Kasta Metal a introdus pe piaţa românescă tehnologia vestică a piscinelor modulare, sistem care permite construirea rapidă a unei piscine.

    Bazele companiei Kasta Metal au fost puse imediat după Revoluţie de Cristina şi Nicolae Grigorescu, iar în 1998 doi investitori americani, Jean-Elizabeth Dvorak şi Norval Dvorak, au preluat 10% din acţiuni.
    Anul trecut, Kasta Metal a avut o cifră de afaceri de un milion de euro. „Aceasta s-a datorat în proporţie de 80% vânzării piscinelor şi echipamentelor specifice, diferenţa reprezentând din serviciile conexe pe care le oferim în industria construcţiilor, respectiv vânzarea de saune, spa-uri şi obiecte pentru grădină.„

    Totuşi, în plin sezon, în iunie-septembrie anul trecut, afacerile Kasta Metal au înregistrat  scăderi de până la 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit antreprenoarei, care speră însă că evoluţia din acest an va fi mai bună. „Pentru 2013 estimăm o creştere a cifrei de afaceri de aproximativ 25%. Piaţa piscinelor din România nu a atins maturitatea. În urma crizei economice, cererea a scăzut drastic, însă aceasta este din nou pe un trend pozitiv, înre-gistrând o creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut„, precizează Cristina Grigorescu.

    ANTREPRENOAREA SUBLINIAZĂ CĂ ÎN CEEA CE PRIVEŞTE PISCINELE PRIVATE, evoluţia pieţei este strâns legată de cea a construcţiilor de locuinţe individuale şi a ansamblurilor rezidenţiale. Majoritatea producătorilor de profil şi-au îndreptat atenţia spre clienţii persoane fizice pentru a-şi creşte vânzările, în condiţiile în care tot mai multe lucrări la ansambluri rezidenţiale care urmau să aibă loc s-au amânat sau oprit.

    În ultima perioadă, o pondere importantă a început să aibă sectorul piscinelor publice,  dezvoltarea unităţilor hoteliere şi a centrelor spa având influenţă asupra sectorului de activitate al companiei. Şi proiectele de reabilitare a ştrandurilor, investiţiile în aqua parcuri şi licitaţiile publice joacă un rol important în evoluţia pieţei.s „Ţinând cont de proiectele demarate în trecut, consider că anul acesta piaţa se va încadra într-un trend crescător„, a conchis Cristian Grigorescu.

  • Insula familiei Onassis, vândută unui oligarh rus. Ce preţ a plătit miliardarul care deţine AS Monaco şi acţiuni la Bank of Cyprus

     Despre Rîbolovlev, care are o avere estimată la 10 miliarde de euro, se spune că ar deţine aproximativ 10% din acţiunile Bank of Cyprus, cea mai mare bancă din Cipru, participaţie care va scădea însă în urma programului de restructurare a sectorului bancar cipriot, impus de zona euro.

    Insula Skorpios, cunoscută ca insula privată a miliardarului Aristotel Onassis, decedat în 1975, a fost evaluată de publicaţii de profil financiar la circa 200 de milioane de dolari.

    Omul de afaceri rus, cu investiţii importante în sectorul imobiliar, a finalizat achiziţia după mai multe luni necesare pentru întocmirea actelor, potrivit publicaţiei elene Kathimerini.

    Pe Insula Skorpios sunt înmormântaţi Aristotel Onassis, precum şi mama şi unchiul Athinei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “Regele lemnului” scoate din România peste un milion de metri cubi pe an

    SEBEŞ, RĂDĂUŢI, SIRET ŞI COMĂNEŞTI. Cele patru fabrici din România ale lui Gerald Schweighofer, descendent al unei familii legate de mai bine de trei secole de prelucrarea lemnului, îi generează venituri totale de jumătate de miliard de euro. Prima investiţie, cea de lângă Alba Iulia, a fost inaugurată în 2003 pe o suprafaţă de 53 de hectare şi este destinată în totalitate lemnului de esenţă moale, respectiv molid.

    De atunci, afacerile cu cherestea au mers ca pe roate, grupul dezvoltând constant noi investiţii în punctele cheie ale industriei prelucrătoare de lemn: în 2008 la Rădăuţi şi în 2010 la Comăneşti, iar Carpaţii Orientali şi Meridionali, cunoscuţi pentru calitatea crescută a arborilor, erau şi mai aproape de fabricile regionale ale austriacului. 85% din lemnul prelucrat de Schweighofer în România ajunge în 60 de ţări, însemnând mai bine de un milion de metri cubi sau 30.000 de vagoane de tren.

     

    CEA MAI IMPORTANTĂ PIAŢĂ DE EXPORT ESTE JAPONIA, de unde s-au generat 40% din venituri, urmată de Orientul Mijlociu. „2012 a fost un an de succes pentru business. Industria prelucrării lemnului din Europa nu se descurcă prea bine, însă noi avem pieţe mai bune, unde nu trimitem doar material brut, ci unul prelucrat, de calitate superioară”, explică Schweighofer. În Europa de Vest materia primă nu e suficientă, dat fiind că sunt foarte mulţi proprietari de păduri care nu mai sunt interesaţi să taie lemnul, pe seama incertitudinii economice, iar pieţele de consum din Europa se descurcă „dezastruos„ de la startul crizei, cum cererea e mai mică.

    Nici Africa sau Statele Unite ale Americii nu mai au nevoie de lemn la fel ca altădată, iar singura cale de creştere în actualul context este găsirea de noi pieţe, ceea ce austriacul a făcut încă din 1992. „Am fost prima companie din Europa care a exportat în Japonia, când niponii nici nu ştiau că sunt copaci care cresc pe-aici, iar acum suntem al doilea cel mai mare exportator în Japonia de pe continent„, explică Scheweighofer. Mai bine de trei sferturi din exporturile României către arhipelagul nipon sunt realizate de compania sa. Cei mai importanţi clienţi din România sunt Egger şi Kronospan pentru tocătura de lemn, dar şi retailerii do-it-yourself pentru panourile încleiate din lemn, însă piaţa românească nu poate fi un mare consumator astăzi din cauza lipsei industriei.

  • Opinie Iustin Paraschiv, proprietar al grupului de firme Carmistin

    Nu este vorba de cineva din interior care îşi doreşte discreditatrea industriei agro-alimentare româneşti şi nici grupuri de interese din afara ţării care intenţionează acest lucru.Este vorba despre un pahar în care a picat şi ultima picatură, iar acum dă pe afară.Epidemia de controale cu care ne confruntăm acum este una mai mult decât benefică industriei romanesti. Controalele vor ajuta la curatarea, la asanarea industriei agro-alimentare romanesti. O actiune care trebuia de mult initiata si continuata asiduu, pana la eliminarea din lantul de productie a celor care nu respecta legea. Evident ca acestia exista. Este vorba despre cei care vor sa ajunga foarte repede la profituri substantiale.

    Pe de alta parte, organele de control au privit diferentiat marile lanturi de magazine, fata de retailul mic, insa cu totul nejustificat. Este o realitate faptul ca hipermarketurile sunt mult mai rar verificate de organele de control, cu toate ca aici s-au descoperit acum probleme. Si nu este de mirare.
    Presiunea pe care acestea o pun pe pretul la care cumpara si vor sa vanda produsele agro-alimentare, si nu numai, impinge o serie de producatori mici sau producatori care se confrunta cu probleme in business sa mearga pana la limita legii sau chiar sa o incalce. Aici apar probleme pe partea de etichetare, sunt probleme si de alta natura, dupa cum am vazut.

    Este adevarat ca sistemul de control din zona alimentara este imbatranit, vedem de mai bine de 10-15 ani aceiasi oameni. Mi-ar placea sa vad si specialisti tineri, insa acum ei sunt o „rara avis”. Autoritatile stiu spre exemplu despre mafia pietelor, insa s-a facut prea putin pentru o asanare in acest domeniu a infractionalitatii.

    Cum sa ne asteptam ca un magazin care vinde carne si care apartine unui medic veterinar sa fie sanctionat la un eventual control de un coleg al acestuia?
    O alta sursa de probleme este implicarea celor platiti de stat sa faca aceste controale in businessuri de productie sau retail – direct sau prin interpusi. Am atras atentia in nenumarate randuri asupra acestor probleme prin asociatiile din care firmele grupului nostru fac parte, insa lucrurile au ramas, in mare parte, nerezolvate.

    Prin asociatiile de producatori putem face un dosar complet al acestor nereguli care lovesc direct in afacerile sanatoase.  Este total incorect sa investesti milioane de euro intr-o afacere pe care o conduci dupa legile momentului si sa te confrunti cu probleme de concurenta din partea unui „garajist” care proceseaza carnea in conditii cu totul mizere, doar pentru ca acesta nu se teme de consecintele unui eventual control.
    Problema carnii de cal

    Mai bine de 80-90 de procente din productia Pajo Holding a mers anul trecut la export. Vorbim de peste 4500 de animale, exportate in viu. Asta pentru ca in Romania pretul oferit producatorilor pentru carnea de vita este in medie cu 30 de procente mai mic decat costurile de productie.

    Aceasta discutie deschide o adevarata Cutie a Pandorei pentru ca pretul este artificial tinut atat de jos din cauza inlocuirii carnii de vita cu carne din alta specie. Prin asociatiile de profil noi am atras de nenumarate ori atentia organelor de control asupra acestor aspecte.

    Iata care a fost procesul care a stat la baza distrugerii pretului carnii de vita: odata cu campania de scarificare a cailor bolnavi de Anemie Infectioasa Ecvina, statul a oferit despagubiri persoanelor care isi sacrificau animalele bolnave. Prin urmare, cei care isi duceau caii la sacrificat nu erau interesati sa obtina un pret corect pe calul vandut la abator pentru ca statul oricum il despagubea pentru animal.

    Astfel, abatoarele care s-au ocupat cu sacrificarea acestor cai au intrat in posesia unor cantitati enorme de carne de cal la preturi derizorii, poate chiar de 10 ori mai mici decat pretul carnii de vita.Organele de control trebuie sa controleze acum, chiar daca este post factum, daca acesti cai au fost sacrificati in conditiile prevazute de lege – carnea trebuie procesata la temperaturi ridicate – cum si cui au fost vandute aceste cantitati de carne. Oricum, din aceasta afacere statul si consumatorul au iesit in pierdere.Hypermarket vs. producatori

    De mai bine de 2 ani producatorii din Romania se confrunta cu mari probleme privind profitabilitatea. Asta din cauza presiunii pe pret exercitate de lanturile de magazine. Odata intrati in acest cerc vicios – ai pret mic vinzi, esti pe raft dar vinzi aproape in pierdere; altfel,  daca nu vinzi, trebuie sa inchizi afacerea – sunt producatori care forteaza limitele legii pentru a putea supravietui, incalcand normele in vigoare. Unii trec de-a dreptul in zona penala. Evident, sunt si marii producatori care apeleaza la solutii alternative, lanturi proprii de retail etc. oricum, este cu totul neprofitabil sa intri in astfel de jocuri.

    Poti risca totul.Asadar, controalele care au scos la suprafata nereguli in lanturile magazinelor importante trebuie sa nu inceteze pentru ca aici pot aparea mari surprize. Autoritatie trebuie sa isi extinda controalele aici. DSVSA-urile se pare ca acum au trecut serios la treaba. Trebuie sa continue pana se curata aceasta industri, o industrie in care s-a investit mult, o industrie in care jucatorii onesti, cu strategii sanatoase de business au standarde de calitate peste media europeana.

    Despre Grupul Carmistin
    Grupul de firme Carmistin apartine familiei Paraschiv si activeaza in domeniul agro-zootehnic, trading  şi retail. Grupul de firme al Familiei Paraschiv numara peste 2000 de angajaţi si este format din companii lideri de piata de segmentele unde activeaza, precum: Ana şi Cornel, Carmistin, Avicarvil, Ladrisi Grup, Pajo Holding etc.
     

  • Internetul şi lumea fizică

    Nu cu multă vreme în urmă am colaborat la dezvoltarea unei aplicaţii ce se înscrie într-o categorie care se dezvoltă în ritm accelerat în ultima vreme. În esenţă, era vorba de monitorizarea unor “evenimente” din sfera domestică, detectabile prin nişte senzori. În prima etapă, partenerii noştri scandinavi au conectat senzorii la un panou plasat de regulă lângă uşa de acces într-o locuinţă (sau alte spaţii interioare) astfel încât proprietarul să poată examina la plecare dacă totul este în ordine: dacă nu a lăsat aragazul pornit, dacă nu a uitat vreo fereastră deschisă şi aşa mai departe.

    Dezvoltarea firească a produsului este uşor de intuit: să permită proprietarului să monitorizeze locuinţa prin internet, folosind un telefon mobil sau orice alt aparat cu acces la web. Desigur că în această fază e vorba şi de administrare, pentru că proprietarul poate permite şi altor persoane să monitorizeze locuinţa, fie pentru o perioadă stabilită (de pildă, pe durata vacanţei), fie permanent (de regulă unei rude sau unui prieten). Semnalele senzorilor trebuie colectate într-un punct central şi distribuite doar celor în drept, iar la apariţia unor evenimente critice trebuie să-l atenţioneze pe proprietar (de pildă, printr-un SMS).

    În viitorul apropiat, proprietarul va putea emite comenzi (să închidă o fereastră, să acţioneze termostatul etc.).Până aici, nimic spectaculos. Dar acum să mai punem în ecuaţie un program oarecum inteligent instalat pe telefon, care va avea în grijă rezolvarea celor mai multe situaţii tipice, eventual chiar cu posibilitatea să “înveţe” modul de operare al utilizatorului. Se schimbă doar un lucru: cea mai mare parte a comunicaţiei prin internet se desfăşoară între nişte aparate.

    Nişte “lucruri” din lumea fizică. Ne apropiem astfel de un teritoriu care se cheamă “Internetul Lucrurilor” (Internet of Things), definit încă din 1999 de britanicul Kevin Ashton, dar despre care majoritatea analiştilor sunt de acord că este deja abordabil pe scară largă, iar anul 2013 va marca intrarea sa în mainstream. Alte analize spun că în foarte scurt timp cea mai mare parte din traficul de informaţii prin internet nu va mai fi generat de oameni, ci de obiecte. Mai mult chiar, majoritar va fi schimbul de date în care oamenii nu sunt implicaţi.

    Indiscutabil, beneficiile pot fi imense, mai ales în combinaţie cu etichetarea cu RFID (Radio-Frequency Identification). În Australia, biologii plantează în fiecare an mai mult de un milion de senzori miniaturali pe diferite soiuri de cereale de pe întregul teritoriu, pentru a monitoriza atât condiţiile de mediu, cât şi rata de creştere a plantelor, în speranţa că vor găsi combinaţiile cele mai productive. Monitorizarea şi gestionarea traficului auto este o altă zonă de aplicabilitate, iar sistemele orientate pe mijloace de transport în comun au ajuns şi pe la noi. Mai exotice par experimentele de la Nike şi Fitbit, care vizează senzori plasaţi în echipamentul sportiv, astfel încât sportivii să-şi urmărească şi să-şi amelioreze performanţele. În sfârşit, înlocuirea codurilor de bare cu etichete RFID va permite frigiderului să ne facă lista de cumpărături, sau chiar să comande prin internet ceea ce crede că ne lipseşte.

    Pe de altă parte, Internetul Lucrurilor implică o serie de provocări la care lumea ştiinţifică şi tehnologică încearcă să răspundă. În primul rând este vorba de o creştere uriaşă a cantităţii de date pe care internetul va trebui să le transporte. Apoi este problema unui sistem de identităţi pentru toate aceste aparate şi toţi aceşti senzori. Securitatea şi confidenţialitatea provoacă deja îngrijorare.

    Dar, dacă e să-l credem pe Andrew Rose de la Forester Research, drumul e fără întoarcere şi merge spre reţele de aparate independente şi autonome.
    Vom putea stăpâni toată această complexitate, în care aparatele provoacă efecte în lumea reală, fizică? Poate merită să ne amintim că nava Enterprise nu era comandată de comandorul android Data, ci de un om, Jean-Luc Picard. Poate pentru că simţul moral nu va fi niciodată implementat în aparatele care formează Internetul Lucrurilor. Independente şi autonome.

  • Vosganian: Noul proprietar al fostelor combinate Mechel reporneşte producţia la Târgovişte şi Buzău

    “Acţionarul a spus următoarele: la începutul lunii martie vor reporni unităţile de la Târgovişte şi Buzău, care reprezintă 80% din capacităţile de producţie ale Mechel din România. Domnul Chumakov m-a asigurat că are în vedere atragerea de investiţii pentru aceste combinate.

    Laminorul Brăila şi Câmpia Turzii vor fi supuse unui proces de reorganizare şi, în funcţie de rezultate, se va discuta şi numărul de salariaţi care vor fi reintegraţi. Acţionarul nu a exclus şi posibilitatea unor disponibilizări, dar a pus-o în contextul reuşitei acestei strategii (…) şi nici ipoteza că dacă va exista un investitor care să le preia să le vândă”, a afirmat vineri Ministrul Economiei, Varujan Vosganian.

    Vosganian s-a întâlnit vineri cu Viktor Chumakov, unul dintre asociaţii firmei Invest Nikarom, care a preluat pentru suma simbolică de 52 de euro toate cele cinci combinate siderurgice din România deţinute anterior de grupul rus Mechel.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro