„Conform datelor furnizate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, populaţia României este din ce în ce mai interesată de autoturismele electrice 100% (BEV) şi hibridele plug-in (PHEV), înregistrându-se în ultimii ani o creştere procentuală considerabilă a acestora. Astfel, în anul 2016, vânzările autovehiculelor reîncărcabile electric s-au triplat (…) ceea ce face ca în parcul naţional să avem la această dată circa 400 de autoturisme reîncărcabile electric”, susţine deputatul PNL Glad Varga, în expunerea de motive a proiectului de lege.
Tag: locuitori
-
Record de INTERCEPTĂRI. Săveni, oraşul cu 100% cereri de interceptare admise. Primarul: 1.500 de locuitori sunt plecaţi şi am 2.000 de elevi, plus pensionari. Tot ce este popor activ e ascultat. Păi ce e asta?
În urmă cu câteva zile, avocatul Radu Chiriţă, cadru didactic la Facultatea de Drept a Universitatea ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, scria pe blogul său că numai în ultimii cinci ani, în România au fost ascultaţi peste 300.000 de oameni. Zi de zi, fiecare convorbire a ajuns la urechile celor care ascultau.
Iar pentru a face dovada, avocatul a prezentat şi răspunsul pe care l-a primit de la instanţele din ţară. Aşa a ajuns la concluzia că sunt instanţe unde toate cererile de interceptare au fost acceptate de magistraţi.
Lista integrală o puteţi citi AICI.
Una dintre instanţe este cea din oraşul Săveni, judeţul Botoşani. Într-o localitate cu 5.500 de oameni, procurorii au cerut, în ultimii cinci ani, 259 de mandate de ascultare. Şi tot atâtea au primit. Iar avocatul se întreba retoric…„Pe cine o fi ascultat procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni în 259 de dosare? Pe cine? Există 250 de dosare la acel parchet? Mă tot întreb”, a spus Radu Chiriţă, pentru MEDIAFAX.

Locuitorii dintr-un oraş din România vor vota online cum să cheltuie banii primăriei
Pe Facebook, primarul Emil Boc a scris: „Primăria Cluj-Napoca: prima din România care va implementa bugetarea participativă cu ajutorul tehnologiei (online). Clujenii vor decide cum vor fi cheltuiţi o parte din banii pe care i-au achitat prin impozite şi taxe locale.
Cluj-Napoca va fi primul oraş din România care va aplica bugetarea participativă utilizând tehnologia modernă. Ce înseamnă asta?
Vom aloca o sumă de bani, între 1 milion şi 4 milioane de euro, pentru proiecte pe care cetăţenii să le propună în vederea dezvoltării şi modernizării oraşului, pe diverse domenii: parcuri/spaţii verzi/ locuri de joaca; strazi/alei/trotuare; puncte gospodăreşti/deşeuri; spaţii publice; clădiri publice şi modernizarea de şcoli ş.a.m.d.
Vom utiliza modelul bugetării participative prin care s-a decis modernizarea Cinema Dacia din Mănăştur, însă de această dată vom include şi componenta tehnologică – o aplicaţie inteligentă pentru telefoane mobile şi calculator, prin care clujenii să se poată înscrie pentru a propune proiecte şi pentru a evalua proiectele trimise de cetăţeni.
Fiecare proiect propus de cetăţeni, potrivit domeniilor menţionate, va trebui să se încadreze într-o limită pe care o vom stabili, între 50.000 şi 80.000 de euro. Primăria Cluj-Napoca va evalua şi filtra proiectele, asigurându-se de legalitatea şi viabilitatea lor, după care vor fi supuse votului cetăţenilor, pe domenii, fiecare cetatean având posibilitatea să voteze câte un proiect din fiecare domeniu.
Clujenii pot să îşi facă o campanie pentru promovarea unui anumit proiect, în diverse zone ale oraşului, se votează pe domenii, iar primele 5 proiecte din fiecare domeniu vor fi ierarhizate şi supuse din nou unei campanii publice de mediatizare şi informare, pentru al doilea vot. În această etapă finală, toţi cetăţenii înscrişi pe platformă vor putea vota un singur proiect dintre toate cele existente iar, în ordinea numărului de voturi, proiectele vor fi incluse în planificările de buget ale anului următor, pentru a fi finanţate de Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca.
Am lansat această propunere în cadrul Consiliului Consultativ de Inovare şi IT în vederea realizării şi promovării acestei aplicatţi de bugetare participativă.
Astăzi Clujul este recunoscut ca un hub al inovării, cercetării şi dezvoltării, la nivel naţional şi internaţional, dar totodată un oraş cu un mediu local extrem de creativ şi inovativ. Open Innovation Conference 2.0 2017, care va avea loc în luna iunie la Cluj-Napoca, vine ca o reconfirmare a acestui statut.
De asemenea, Clujul şi oraşul Braga (Portugalia) au fost desemnate oraşe pilot pentru un proiect al Uniunii Europene, Starts – Science, Technology and the Arts, care reprezintă o combinaţie între tehnologie, inovare şi cultură, promovând proiecte care se află la intersecţia dintre cultură şi inovare.
Încercăm să facem faţă acestor provocări, suntem primul oraş din România care a reuşit să introducă eliberarea documentelor de urbanism în format electronic, am creat aplicaţii pentru parcări, aplicaţii pentru sesizările cetăţenilor etc. Toate acestea sunt doar primii paşi în transformarea Clujului într-un oraş *inteligent*, unul în care tehnologia ajută zi de zi cetăţeanul pentru a avea o viaţă mai bună în oraşul nostru”.

Oraşul unde se trăieşte cel mai bine in România
Înainte de aderarea la Uniunea Europeană, oficialii de la Bruxelles au constatat că peste jumătate din populaţia României trăieşte în mediul rural, iar acest lucru nu era acceptabil. Astfel, problema s-a rezolvat româneşte. Peste 50 de comune au primit statutul de oraş, dar fără beneficiile unei urbe, însă cu taxele aferente. Localnicii au rămas prinşi între taxe „de oraş“ şi agricultura de subzistenţă.
Odată cu această transformare, li s-a promis modernizarea localităţii: asfalt în loc de praf şi canalizare în loc de toaleta din spatele curţii. Asta s-a întâmplat în urmă cu aproape zece ani. „În anul 2014, populaţia deservită de sistemul public de alimentare cu apă a fost de 12.454.909 persoane, reprezentând 62,4% din populaţia României“, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică. România a promis în Consiliul Uniunii Europene că până în 2018 toţi românii vor fi conectaţi la reţeaua de apă şi canalizare. Însă de atunci şi până acum, numărul celor conectaţi a crescut doar cu circa 1 milion şi jumătate.
Potrivit ultimului recensământ realizat în 2012, în România numărul total al oraşelor şi al municipiilor a ajuns la 319, dacă nu luăm în calcul şi Capitala. Astfel, din 2002 şi până în prezent 55 de comune au devenit oraşe.
Conform Legii nr. 351 din 6 iulie 2001 privind aprobarea „Planului de amenajare a teritoriului naţional“, „de regulă“ o localitate poate primi rangul III şi poate fi numită astfel oraş dacă aceasta are o populaţie stabilă cuprinsă între circa 5.000 de locuitori şi 30.000 de locuitori şi dacă are o rază de servire de 10 până la 20 de kilometri.
În prezent, conform calculelor noastre, în România există 34 de oraşe în care trăiesc mai puţin de 5.000 de locuitori, cu 16 mai multe decât în 2002, şi 57 de oraşe cu sub 6.000 de locuitori, faţă de 41 în 2002. Cel mai mic oraş în funcţie de numărul de locuitori este Băile Tuşnad, cu peste 1.600 de locuitori.
La 1 ianuarie 2015, în cele 2.861 de comune locuiau 9,707 milioane de persoane. Mărimea medie a unei comune din punctul de vedere al numărului de persoane cu domiciliul în localitatea respectivă a fost de 3.393 persoane. Faţă de această medie, valorile individuale variază între 24.941 locuitori în comuna Floreşti (judeţul Cluj) şi 131 locuitori în comuna Bătrâna (judeţul Hunedoara).
După 1989 oraşele proaspăt capitaliste s-au dezvoltat în toate direcţiile, în mod haotic, fără a fi implementat un plan de dezvoltare bine stabilit. Astfel, unele orase, precum Braşov, Oradea sau Cluj, aproape că şi-au triplat suprafaţa intravilană, dar infrastructura nu a ţinut pasul. Nici străzile, nici reţeaua de alimentare cu apă nu au crescut în general în aceeaşi măsură, potrivit datelor INS (1993-2013).
În Bucureşti suprafaţa intravilană (1993-2013) a crescut 56%, iar suprafaţa verde a scăzut cu 6,8%. Timişoara a înregistrat creşteri la suprafaţa intravilană, lungimea străzilor, suprafaţa spaţiilor verzi, dar şi lungimea reţelei de alimentare cu apă. În Iaşi situaţia este puţin atipică, în sensul în care suprafaţa intravilană a crescut cu 94%, dar şi spaţiile verzi s-au mărit cu 50%. În schimb, lungimea străzilor a rămas aproape neschimbată (creştere de 0,8%), iar lungimea reţelei de alimentare cu apă a scăzut cu 5,2%. În general, în majoritatea oraşelor din România suprafaţa intravilană a crescut, însă nu în aceeaşi măsură s-au dezvoltat reţelele de drumuri sau canalizare.
Conform site-ului numbeo.com, care măsoară în toată lumea indicatori precum rata infracţionalităţii, poluare, calitatea serviciilor sanitare, preţuri imobiliare sau puterea de cumpărare, Cluj-Napoca pare a fi oraşul cu cea mai bună calitate a vieţii din România. Este situat pe locul 53 în lume, înaintea unor metropole precum Ankara (61), Budapesta (67), Milano (69) sau Bucureşti (74).
Cinci regiuni din România rămân printre cele mai sărace din UE, excepţie făcând Ilfov-Bucureşti, Vest şi Centru, însă Sud-Est este foarte aproape de a ieşi din categoria în care PIB pe cap de locuitor, calculat la paritatea puterii de cumpărare, este sub 50% din media UE, potrivit Eurostat.
Cea mai săracă regiune este Nord-Est, la numai 34% din media europeană, urmată de Sud-Vest Oltenia, cu 41%, Sud-Muntenia, cu 43%, şi Nord-Vest, cu 48%.
-
Fenomen neobişnuit: o întreagă plajă a dispărut acum 33 de ani iar acum a reapărut în acelaşi loc! Care este explicaţia? – FOTO
Nisipul de pe plaja Dooagh a dispărut în iarna anului 1984, lăsând în urmă doar pietre şi stânci. Dar la începutul acestei luni, Atlanticul a returnat ceea ce furase, aducând la mal tone de nisip şi creând, astfel, o nouă plajă de 300 de metri lungime.

Cu o populaţie de doar 3.000 de locuitori, insula Achill e dependentă de turism; astfel, apariţia unei noi plaje i-a entuziasmat pe localnici. “E minunată”, a spus Roisin Lavelle, proprietarul unui bed&breakfast de pe malul oceanului. “De obicei vedeai doar stânci şi valuri, aşa că noua privelişte e impresionantă.”
Sursa: CNN
-
Câţi oameni mai poate suporta planeta noastră? În anul 1800 populaţia era doar de 1 miliard, iar acum suntem 7,3 miliarde
Am auzit de multe ori ideea că suprapopularea este cel mai mare pericol la adresa planetei pe care trăim. Este acesta o temere adevărată? Am ajuns oare la un număr de oameni mai mare decât cel pe care Terra îl poate suporta?
“Problema nu este strict legată de numărul de locuitori, ci de numărul de consumatori şi obiceiurile lor de consum”, explică David Satterthwaite, expert în cadrul Institului Internaţional pentru Mediu şi Dezvoltare din Londra. “Lumea este suficientă pentru nevoilor tuturor, dar nu şi pentru lăcomia unora.”
Numărul de “fiinţe umane moderne” (homo sapiens) de pe Terra a fost relativ mic până recent. Acum 10.000 de ani nu existau mai mult de câteva milioane de oameni pe planetă, iar pragul de 1 miliard a fost atins la începutul anilor 1800.
La momentul actual, populaţia planetei numără peste 7,3 miliarde; potrivit unui studiu al Naţiunilor Unite, numărul ar putea ajunge la 9,7 miliarde până în 2050 şi la 11 miliarde la sfârşitul acestui secol, potrivit celor de la BBC.
Creşterea populaţiei este atât de rapidă încât nu putem estima care vor fi consecinţele; cu alte cuvinte, datorită faptului că ceea ce se întâmplă acum este fără precedent, nu avem cunoştinţele necesare pentru a înţelege modul în care planeta va reacţiona.
Întorcându-ne la studii, acestea arată că zonele în care populaţia va creşte sunt în general cele cu o amprentă redusă de CO2, astfel încât efectul asupra mediului nu va fi unul dezastruos. Cheia, notează mai mulţi cercetători, este ca locuitorii din aceste zone să nu îşi schimbe obiceiurile de consum.
Will Steffen, profesor emerit în cadrul Fenner School of Environment and Society at the Australian National University, este de părere că populaţia ar trebui stabilizată în jurul valorii de 9 miliarde, încercând apoi pornirea unui dificil şi îndelungat proces de reducere a acestui număr. Şi există deja anumite semne că natura lucrează în această direcţie: gradul de fertilitate a scăzut de la 4,7 copii pe femeie în anii ’70 la 2,6 copii în anii 2000.
Specialiştii sunt însă de acord asupra unui lucru: ar mai putea dura secole întregi până ce populaţia planetei să ajungă la o valoare pe care planeta să o poată suporta.
-
Explicaţia medicală pentru răul resimţit de jumătate din locuitorii Planetei. Creierul e luat prin surprindere
Studiile spun că 1 din 2 oameni suferă de această afecţiune care pare să fie imposibilitatea creierului de a se adapta la lumea modernă. Totuşi, există o explicaţie medicală logică şi foarte interesantă despre ceea ce provoacă răul de maşină şi cum îl recepţionează / interpretează organismal lor.
IATĂ AICI EXPLICAŢIA PENTRU PRODUCEREA RĂULUI DE MAŞINĂ ÎN TIMPUL MIŞCĂRII