Tag: japonia

Încă din timpul campaniei sale electorale, Trump a fost extrem de ostil faţă de liberul-schimb, acordurile cu Uniunea Europeană sau NAFTA (Acordul de Liber-Schimb Nord-American) şi a catalogat China, în numeroase rânduri, drept un „manipulator de devize”.

Trebuie însă avut în vedere faptul că Trump nu e primul care vrea să pună America „pe primul loc”; liderii Statelor Unite au fost de-a lungul timpului mai reticenţi decât cei europeni în ceea ce priveşte intrarea în diferite acorduri internaţionale. Refuzul preşedintelui George W. Bush de a semna Protocolul Kyoto, menit să limiteze efectele încălzirii globale, e un exemplu în acest sens.

Adoptarea unor măsuri extreme pentru a proteja interesele americanilor nu e ceva inventat de Trump: decizia lui Richard Nixon din 1971 de a abandona standardele pentru aur a reprezentat o lovitură puternică pentru pieţele monetare internaţionale. Tensiunile comerciale cu Japonia din anii ’80 au produs daune serioase regulilor comerciale aflate în vigoare la acea vreme. Indiferent de decizii sau efectele acestora, Statele Unite au fost întotdeauna privite ca principalul factor economic global.

Prin urmare, e important de analizat modul în care Trump, ca lider al Statelor Unite, influenţează comerţul la nivel global şi care sunt statele care au de câştigat sau de pierdut de pe urma acţiunilor sale.

PRIMĂ LOVITURĂ. În cea de-a treia zi la Biroul Oval, Trump a semnat decretul de ieşire a Statelor Unite din Acordul de Parteneriat Transpacific (TPP). Cu o simplă semnătură, el a reuşit să distrugă zeci de ani de negocieri între Statele Unite şi partenerii săi. Comerţul liber, un ideal pentru state precum Japonia sau Australia, a dispărut odată cu venirea sa la putere. „Am realizat ceva excelent pentru oamenii care muncesc în Statele Unite”, declara Trump după semnarea decretului. Sigur pe el, noul preşedinte nu a vrut să discute despre alte posibile parteneriate sau renegocierea celor existente, aşa cum este NAFTA; a preferat să se bucure de victoria lui, ignorând apelul în favoarea Acordului de Parteneriat Transpacific formulat de companii precum Nike sau Wal-Mart.

„Nu cred că am mai avut un preşedinte care să fie iniţiator al protecţionismului”, remarca Dan Ikenson, director al unui centru de studii al politicilor comerciale. „Comerţul Statelor Unite s-a îndreptat, în ultimii 80 de ani, către liberalizare şi internaţionalizare.” Chiar şi membri ai Partidului Republican şi-au arătat neîncrederea faţă de deciziile lui Trump; John McCain, fost candidat pentru fotoliul de preşedinte, consideră că abandonarea TPP este un lucru greşit. „Mergând înainte, este imperativ necesar ca America să aibă o agendă comercială pozitivă în zona Asia-Pacific, pentru că asta va ţine companiile americane la un nivel competitiv în regiunea cu cea mai rapidă creştere economică din lume.”

Premierul nipon Shinzo Abe declara, la sfârşitul anului 2016, că un TPP fără Statele Unite şi cei 250 de milioane de consumatori ar fi „lipsit de sens”. Lucrurile nu au stat însă chiar aşa: pe 8 martie 2018, unsprezece ţări au semnat Acordul Complet şi Progresiv de Parteneriat Transpacific (CPTPP). Versiunea finală a acordului a fost prezentată în Noua Zeelandă pe 21 februarie, iar termenii au fost acceptaţi de Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaysia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore şi Vietnam. Tratatul va reduce tarifele de import-export în ţările semnatare, care au o pondere comună de 13% din economia globală (10.000 de miliarde dolari). Împreună cu Statele Unite, ponderea ar fi fost de 40% din economia mondială.

Iar posibilitatea ca Trump să se răzgândească nu este una greu de imaginat; în ianuarie, el a lăsat să se înţeleagă că s-ar putea întoarce în TPP. „Aş reveni în Tratatul de Parteneriat Transpacific dacă am obţine un acord mult mai bun decât cel care era”, a declarat Donald Trump într-un interviu acordat postului CNBC în staţiunea elveţiană Davos, unde a participat la Forumul Economic Mondial. „Acordul a fost teribil, modul în care era structurat era teribil. Dacă am face un acord substanţial mai bun, aş fi deschis la negociere”, a explicat Donald Trump.

După ce a încheiat participarea Statelor Unite la TPP, Trump a trecut la un alt acord comercial, declarând că doreşte să reducă până aproape de zero deficitul comercial între SUA şi Mexic şi că vrea să renegocieze NAFTA pentru a obţine un acord mai bun pentru companiile şi angajaţii americani; el a ameninţat că ar putea pune capăt înţelegerii în cazul în care nu reuşeşte să obţină ce îşi propune. „Statele Unite au un deficit comercial de 60 de miliarde de dolari în relaţia cu Mexicul. Încă de la început, acordul NAFTA a fost unilateral, pierzându-se cifre mari la nivelul locurilor de muncă şi companiilor”, declara Trump la momentul respectiv. Cu toate acestea, NAFTA a fost unul dintre puţinele exemple în care Trump şi-a temperat discursul, acceptând să acorde şanse unor negocieri extinse. La începutul lunii aprilie 2018, premierul canadian, Justin Trudeau, a anunţat că Statele Unite, Mexicul şi Canada au făcut progrese semnificative în discuţiile privind modernizarea Acordului Nord-American de Comerţ Liber. „Consider că ne aflăm într-un moment în care progresăm semnificativ. Sper că vor urma veşti bune”, a declarat Trudeau.

Deciziile luate de Trump vor afecta România, dar nu imediat şi nu direct, crede analistul Mircea Coşea. „În tratatul de liber schimb între Statele Unite şi Europa existau nişte deficienţe care ar fi dus Europa într-o situaţie inferioară faţă de Statele Unite ale Americii”, spune el. „În primul rând, se creau nişte organisme de lucru şi de reglementare a pieţei care aveau o participare americană mult superioară. În al doilea rând, doar prin sucursalele companiilor europene în România am fi avut, indirect, de suferit.” Problemele majore, explică Mircea Coşea, ar fi fost legate de relaţiile directe cu Statele Unite, pentru că piaţa românească nu ar fi fost apărată în faţa concurenţei americane dacă interesul investitorilor americani ar fi crescut. „Pe de altă parte, intrarea noastră pe piaţa de acolo ar fi fost inexistentă, pentru că noi nu avem forţă concurenţială. Era, într-un fel, un element de dezarmare concurenţială faţă de mişcările produse pe piaţa europeană şi pe cea internaţională.”

TAXE MAI MARI PENTRU TOATĂ LUMEA. Invocând o măsură legislativă din perioada Războiului Rece, preşedintele Donald Trump a dispus, la jumătatea anului trecut, analizarea posibilităţii de impunere a unor tarife suplimentare şi cote în cazul importurilor de oţel. Iniţiativa a fost criticată dur de diplomaţi, care au avertizat că există riscul atragerii de măsuri de retorsiune. „Uniunea Europeană este foarte protecţionistă faţă de Statele Unite. Să înceteze!”, a transmis Trump pe canalul său preferat de comunicare, Twitter.

Câteva zile mai târziu, el anunţa că lucrează la un acord comercial major cu Marea Britanie. Principala problemă a preşedintelui american, pe care acesta a şi denunţat-o în mod repetat, era surplusul comercial al Germaniei în relaţia cu Statele Unite. Liderul de la Casa Albă a avertizat că ar putea impune taxe vamale companiilor germane, în condiţiile în care Washingtonul se afla deja într-o dispută privind importurile şi exporturile de oţel cu Brazilia, Canada, Uniunea Europeană, China, Japonia şi Mexic. Încă de atunci, Volker Treier, şeful Direcţiei pentru Relaţii Externe a Camerei de Comerţ Germane (DIHK), avertiza că abordarea protecţionistă a administraţiei Trump riscă să genereze un război comercial.

„Chiar vor americanii să ajungă la război comercial cu Europa? Un război comercial ar fi dăunător atât intereselor Europei, cât şi intereselor Statelor Unite”, se întreba şi Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, într-un interviu acordat revistei germane Bild în 2017. Juncker a atras atunci atenţia că Uniunea Europeană tratează cu seriozitate tonul protecţionist al lui Donald Trump şi se pregăteşte pentru orice situaţie în relaţiile comerciale bilaterale. Ulterior, în vara anului 2017, Juncker atrăgea atenţia că „sloganul «America pe primul loc» nu poate însemna faptul că interesele Europei sunt pe ultimul loc”, subliniind că Bruxelles-ul „poate reacţiona adecvat în doar câteva zile”.

Însă Trump şi-a accentuat poziţia şi, în stilul caracteristic, a afirmat că războiul comercial e unul pe gustul său. „Atunci când SUA pierd miliarde de dolari din comerţ în relaţiile cu aproape toate ţările cu care are afaceri, războaiele comerciale sunt bune şi uşor de câştigat. Spre exemplu, când pierdem 100 de miliarde de dolari cu o anumită ţară, iar ei prosperă, prin întreruperea relaţiilor comerciale câştigăm mult. Este uşor!”, a punctat americanul.

Astfel, cea mai importantă măsură economică a liderului de la Casa Albă, cel puţin în relaţia cu UE, a venit la 1 mai 2018. Trump a anunţat tarife mai mari cu 25% la importurile de oţel şi de 10% la cele de aluminiu, argumentând că tendinţele comerciale au „distrus” industria americană de oţel şi aluminiu. Liderii europeni aveau contramăsurile pe masă: potrivit unor surse citate de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), Bruxellesul alcătuise deja o listă a produselor americane care să fie vizate de restricţii. Pe listă figurau produse precum sucurile de portocale din California, roşii şi cartofi, precum şi motocicletele Harley-Davidson sau whisky-ul american.

O primă reacţie a venit de la preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, care a declarat că decizia preşedintelui american reprezintă „un semn rău pentru relaţiile transatlantice” şi a cerut demararea unor negocieri comerciale cu SUA. „Vreau să fiu clar: în loc să riscăm un război comercial, ar trebui să avem ca obiectiv o mai bună cooperare. Preşedintele SUA se declară nemulţumit de faptul că sunt prea multe bariere şi taxe între UE şi SUA şi îl înţeleg. Nici noi nu suntem fericiţi în privinţa acestui fapt. Din acest motiv, acum câţiva ani am început negocierile comerciale cu SUA. Ar trebui să revenim la acele discuţii. Promovaţi comerţul, nu războiul, domnule preşedinte!”, a spus Tusk. El a amintit şi de faptul că Donald Trump a promis „multă flexibilitate pentru prietenii adevăraţi” ai Statelor Unite în cazul tarifelor suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu.

Ce înseamnă însă, în cifre, decizia lui Trump de a introduce tarife suplimentare? În primul rând, trebuie amintit că SUA sunt cel mai mare importator de oţel din lume, achiziţionând 35 de milioane de tone de material brut în 2017, iar producătorii europeni îşi fac griji în privinţa pieţelor spre care se va îndrepta acum această cantitate de metal. Eurofer, organizaţia europeană a producătorilor de oţel, a declarat că impactul devierii exporturilor ar putea fi major asupra celor 320.000 de angajaţi din industrie care lucrează pe bătrânul continent. La nivel european, Germania a fost principalul exportator din oţel spre Statele Unite în 2017, cu 951.125 de tone, urmat de Olanda cu 632.607 tone şi Franţa 237.345 tone; România a exportat în SUA 6.295 de tone.

O altă mişcare neaşteptată a venit sub forma unei ordonanţe executive care prevedea că Robert Lighthizer, reprezentantul american pentru relaţii comerciale, trebuia să stabilească dacă administraţia de la Beijing încalcă drepturi de proprietate intelectuală americane. Eventuala investigaţie formală a dus, în cele din urmă, la introducerea de tarife asupra importurilor de mărfuri din China. „În calitate de preşedinte, este datoria şi responsabilitatea mea să protejez tehnologia creată de cetăţeni americani şi industria angajaţilor americani de acţiuni abuzive. Ne vom ridica împotriva oricărei ţări care forţează ilegal companii americane să transfere tehnologie de valoare, prezentând acest lucru ca fiind condiţie de acces pe pieţe”, declara Donald Trump. „Am promis aceste lucruri în calitatea de candidat la funcţia de preşedinte şi fac acest lucru în calitatea de preşedinte. Vom apăra angajaţii americani. Vom proteja inovaţiile, creativitatea, invenţiile care propulsează această ţară minunată. Iar acesta este doar începutul.”

Evident, reacţia vehementă a Chinei nu s-a lăsat aşteptată; ministerul chinez al comerţului a semnalat că „va apăra drepturi legitime”, îndemnând Washingtonul să nu distrugă principiile multilateralismului, să acţioneze prudent şi să respecte angajamentele asumate în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). „În cazul în care partea americană ignoră realitatea şi nu manifestă respect pentru principiile comerciale multilaterale adoptând măsuri care afectează interesele comerciale ale ambelor părţi, în mod absolut, China nu va asista pasiv, ci va adopta inevitabil măsuri adecvate, apărând cu determinare drepturi legitime”, a atras atenţia Ministerul Comerţului de la Beijing.

Administraţia Trump nu practică o politică atât de protecţionistă cum se anunţa, dar există o serie de măsuri în acest sens, remarcă analistul Mircea Coşea. „Aceste măsuri ne-ar fi influenţat ca urmare a preţurilor şi cursurilor de mărfuri pe piaţa internaţională, pentru că o relaţie aşa cum e cea dintre Statele Unite şi China, spre exemplu, este importantă şi pentru noi. Situaţia în care China ar fi exportat mai puţin pe piaţa americană, principala în prezent pentru ei, ar fi dus la o dereglare pe piaţa europeană.” El se referă la faptul că ar fi existat o tendinţă a asiaticilor de a presa pe piaţa europeană, afectând evident şi România. „Nu înseamnă că efectele ar fi doar negative, pentru că interesul crescut al chinezilor se poate traduce şi prin investiţii sau participare la diverse proiecte mari.”

Cea mai recentă decizie a lui Trump  şi poate cea mai importantă  este cea de retragere a Statelor Unite din acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul în 2015. Donald Trump a argumentat că el lansase de mult timp avertismente în legătură cu acordul nuclear iranian, pe care l-a catalogat drept „defectuos”, „decăzut şi putred”, o „ruşine” pentru el, în calitatea de „cetăţean american”. Liderul de la Casa Albă a susţinut că Iranul încearcă să fabrice arme atomice, oferind asigurări că Statele Unite nu vor permite acest lucru.

„Ieşirea Statelor Unite din tratatul cu Iranul va duce la o creştere importantă a preţului petrolului, pentru că reducerea exporturilor iraniene va ridica costurile foarte mult”, este de părere analistul Mircea Coşea. „Asta are şi o implicaţie politică majoră, pentru că se produc disensiuni în cadrul NATO  pe de o parte europenii care sunt pentru acord, pe de alta americanii.”

După doar o zi, Trump anunţa însă că regimul de la Teheran este obligat să revină la masa negocierilor, ameninţând în caz contrar cu efecte grave. Referindu-se la atitudinea regimului de la Teheran, care nu vrea renegocierea acordului, Donald Trump a afirmat: „Vor negocia ori se va întâmpla ceva. Şi sper că nu va fi cazul”. Întrebat de jurnalişti ce va face dacă Teheranul va relua activităţile nucleare, Donald Trump a ameninţat: „Iranul va afla. Eu aş sfătui Iranul să nu relanseze programul nuclear; i-aş sfătui cu tărie. Dacă vor face acest lucru, vor exista consecinţe grave”, a avertizat Trump înaintea unei şedinţe cu membrii administraţiei de la Washington.

Rolul Statelor Unite în economia globală este şi va rămâne unul principal. În caz că acest lucru se schimbă, un alt jucător va trebui să exercite rolul de lider comercial al lumii  indiferent că vorbim de Europa, China, India sau chiar Japonia. Pentru moment, pare însă că singurul stat cu dorinţa şi capacitatea de a coordona se află pe continentul nord-american.

Încă din timpul campaniei sale electorale, Trump a fost extrem de ostil faţă de liberul-schimb, acordurile cu Uniunea Europeană sau NAFTA (Acordul de Liber-Schimb Nord-American) şi a catalogat China, în numeroase rânduri, drept un „manipulator de devize”.

Trebuie însă avut în vedere faptul că Trump nu e primul care vrea să pună America „pe primul loc”; liderii Statelor Unite au fost de-a lungul timpului mai reticenţi decât cei europeni în ceea ce priveşte intrarea în diferite acorduri internaţionale. Refuzul preşedintelui George W. Bush de a semna Protocolul Kyoto, menit să limiteze efectele încălzirii globale, e un exemplu în acest sens.

Adoptarea unor măsuri extreme pentru a proteja interesele americanilor nu e ceva inventat de Trump: decizia lui Richard Nixon din 1971 de a abandona standardele pentru aur a reprezentat o lovitură puternică pentru pieţele monetare internaţionale. Tensiunile comerciale cu Japonia din anii ’80 au produs daune serioase regulilor comerciale aflate în vigoare la acea vreme. Indiferent de decizii sau efectele acestora, Statele Unite au fost întotdeauna privite ca principalul factor economic global.

Prin urmare, e important de analizat modul în care Trump, ca lider al Statelor Unite, influenţează comerţul la nivel global şi care sunt statele care au de câştigat sau de pierdut de pe urma acţiunilor sale.

PRIMĂ LOVITURĂ. În cea de-a treia zi la Biroul Oval, Trump a semnat decretul de ieşire a Statelor Unite din Acordul de Parteneriat Transpacific (TPP). Cu o simplă semnătură, el a reuşit să distrugă zeci de ani de negocieri între Statele Unite şi partenerii săi. Comerţul liber, un ideal pentru state precum Japonia sau Australia, a dispărut odată cu venirea sa la putere. „Am realizat ceva excelent pentru oamenii care muncesc în Statele Unite”, declara Trump după semnarea decretului. Sigur pe el, noul preşedinte nu a vrut să discute despre alte posibile parteneriate sau renegocierea celor existente, aşa cum este NAFTA; a preferat să se bucure de victoria lui, ignorând apelul în favoarea Acordului de Parteneriat Transpacific formulat de companii precum Nike sau Wal-Mart.

„Nu cred că am mai avut un preşedinte care să fie iniţiator al protecţionismului”, remarca Dan Ikenson, director al unui centru de studii al politicilor comerciale. „Comerţul Statelor Unite s-a îndreptat, în ultimii 80 de ani, către liberalizare şi internaţionalizare.” Chiar şi membri ai Partidului Republican şi-au arătat neîncrederea faţă de deciziile lui Trump; John McCain, fost candidat pentru fotoliul de preşedinte, consideră că abandonarea TPP este un lucru greşit. „Mergând înainte, este imperativ necesar ca America să aibă o agendă comercială pozitivă în zona Asia-Pacific, pentru că asta va ţine companiile americane la un nivel competitiv în regiunea cu cea mai rapidă creştere economică din lume.”

Premierul nipon Shinzo Abe declara, la sfârşitul anului 2016, că un TPP fără Statele Unite şi cei 250 de milioane de consumatori ar fi „lipsit de sens”. Lucrurile nu au stat însă chiar aşa: pe 8 martie 2018, unsprezece ţări au semnat Acordul Complet şi Progresiv de Parteneriat Transpacific (CPTPP). Versiunea finală a acordului a fost prezentată în Noua Zeelandă pe 21 februarie, iar termenii au fost acceptaţi de Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaysia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore şi Vietnam. Tratatul va reduce tarifele de import-export în ţările semnatare, care au o pondere comună de 13% din economia globală (10.000 de miliarde dolari). Împreună cu Statele Unite, ponderea ar fi fost de 40% din economia mondială.

Iar posibilitatea ca Trump să se răzgândească nu este una greu de imaginat; în ianuarie, el a lăsat să se înţeleagă că s-ar putea întoarce în TPP. „Aş reveni în Tratatul de Parteneriat Transpacific dacă am obţine un acord mult mai bun decât cel care era”, a declarat Donald Trump într-un interviu acordat postului CNBC în staţiunea elveţiană Davos, unde a participat la Forumul Economic Mondial. „Acordul a fost teribil, modul în care era structurat era teribil. Dacă am face un acord substanţial mai bun, aş fi deschis la negociere”, a explicat Donald Trump.

După ce a încheiat participarea Statelor Unite la TPP, Trump a trecut la un alt acord comercial, declarând că doreşte să reducă până aproape de zero deficitul comercial între SUA şi Mexic şi că vrea să renegocieze NAFTA pentru a obţine un acord mai bun pentru companiile şi angajaţii americani; el a ameninţat că ar putea pune capăt înţelegerii în cazul în care nu reuşeşte să obţină ce îşi propune. „Statele Unite au un deficit comercial de 60 de miliarde de dolari în relaţia cu Mexicul. Încă de la început, acordul NAFTA a fost unilateral, pierzându-se cifre mari la nivelul locurilor de muncă şi companiilor”, declara Trump la momentul respectiv. Cu toate acestea, NAFTA a fost unul dintre puţinele exemple în care Trump şi-a temperat discursul, acceptând să acorde şanse unor negocieri extinse. La începutul lunii aprilie 2018, premierul canadian, Justin Trudeau, a anunţat că Statele Unite, Mexicul şi Canada au făcut progrese semnificative în discuţiile privind modernizarea Acordului Nord-American de Comerţ Liber. „Consider că ne aflăm într-un moment în care progresăm semnificativ. Sper că vor urma veşti bune”, a declarat Trudeau.

Deciziile luate de Trump vor afecta România, dar nu imediat şi nu direct, crede analistul Mircea Coşea. „În tratatul de liber schimb între Statele Unite şi Europa existau nişte deficienţe care ar fi dus Europa într-o situaţie inferioară faţă de Statele Unite ale Americii”, spune el. „În primul rând, se creau nişte organisme de lucru şi de reglementare a pieţei care aveau o participare americană mult superioară. În al doilea rând, doar prin sucursalele companiilor europene în România am fi avut, indirect, de suferit.” Problemele majore, explică Mircea Coşea, ar fi fost legate de relaţiile directe cu Statele Unite, pentru că piaţa românească nu ar fi fost apărată în faţa concurenţei americane dacă interesul investitorilor americani ar fi crescut. „Pe de altă parte, intrarea noastră pe piaţa de acolo ar fi fost inexistentă, pentru că noi nu avem forţă concurenţială. Era, într-un fel, un element de dezarmare concurenţială faţă de mişcările produse pe piaţa europeană şi pe cea internaţională.”

TAXE MAI MARI PENTRU TOATĂ LUMEA. Invocând o măsură legislativă din perioada Războiului Rece, preşedintele Donald Trump a dispus, la jumătatea anului trecut, analizarea posibilităţii de impunere a unor tarife suplimentare şi cote în cazul importurilor de oţel. Iniţiativa a fost criticată dur de diplomaţi, care au avertizat că există riscul atragerii de măsuri de retorsiune. „Uniunea Europeană este foarte protecţionistă faţă de Statele Unite. Să înceteze!”, a transmis Trump pe canalul său preferat de comunicare, Twitter.

Câteva zile mai târziu, el anunţa că lucrează la un acord comercial major cu Marea Britanie. Principala problemă a preşedintelui american, pe care acesta a şi denunţat-o în mod repetat, era surplusul comercial al Germaniei în relaţia cu Statele Unite. Liderul de la Casa Albă a avertizat că ar putea impune taxe vamale companiilor germane, în condiţiile în care Washingtonul se afla deja într-o dispută privind importurile şi exporturile de oţel cu Brazilia, Canada, Uniunea Europeană, China, Japonia şi Mexic. Încă de atunci, Volker Treier, şeful Direcţiei pentru Relaţii Externe a Camerei de Comerţ Germane (DIHK), avertiza că abordarea protecţionistă a administraţiei Trump riscă să genereze un război comercial.

„Chiar vor americanii să ajungă la război comercial cu Europa? Un război comercial ar fi dăunător atât intereselor Europei, cât şi intereselor Statelor Unite”, se întreba şi Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, într-un interviu acordat revistei germane Bild în 2017. Juncker a atras atunci atenţia că Uniunea Europeană tratează cu seriozitate tonul protecţionist al lui Donald Trump şi se pregăteşte pentru orice situaţie în relaţiile comerciale bilaterale. Ulterior, în vara anului 2017, Juncker atrăgea atenţia că „sloganul «America pe primul loc» nu poate însemna faptul că interesele Europei sunt pe ultimul loc”, subliniind că Bruxelles-ul „poate reacţiona adecvat în doar câteva zile”.

Însă Trump şi-a accentuat poziţia şi, în stilul caracteristic, a afirmat că războiul comercial e unul pe gustul său. „Atunci când SUA pierd miliarde de dolari din comerţ în relaţiile cu aproape toate ţările cu care are afaceri, războaiele comerciale sunt bune şi uşor de câştigat. Spre exemplu, când pierdem 100 de miliarde de dolari cu o anumită ţară, iar ei prosperă, prin întreruperea relaţiilor comerciale câştigăm mult. Este uşor!”, a punctat americanul.

Astfel, cea mai importantă măsură economică a liderului de la Casa Albă, cel puţin în relaţia cu UE, a venit la 1 mai 2018. Trump a anunţat tarife mai mari cu 25% la importurile de oţel şi de 10% la cele de aluminiu, argumentând că tendinţele comerciale au „distrus” industria americană de oţel şi aluminiu. Liderii europeni aveau contramăsurile pe masă: potrivit unor surse citate de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), Bruxellesul alcătuise deja o listă a produselor americane care să fie vizate de restricţii. Pe listă figurau produse precum sucurile de portocale din California, roşii şi cartofi, precum şi motocicletele Harley-Davidson sau whisky-ul american.

O primă reacţie a venit de la preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, care a declarat că decizia preşedintelui american reprezintă „un semn rău pentru relaţiile transatlantice” şi a cerut demararea unor negocieri comerciale cu SUA. „Vreau să fiu clar: în loc să riscăm un război comercial, ar trebui să avem ca obiectiv o mai bună cooperare. Preşedintele SUA se declară nemulţumit de faptul că sunt prea multe bariere şi taxe între UE şi SUA şi îl înţeleg. Nici noi nu suntem fericiţi în privinţa acestui fapt. Din acest motiv, acum câţiva ani am început negocierile comerciale cu SUA. Ar trebui să revenim la acele discuţii. Promovaţi comerţul, nu războiul, domnule preşedinte!”, a spus Tusk. El a amintit şi de faptul că Donald Trump a promis „multă flexibilitate pentru prietenii adevăraţi” ai Statelor Unite în cazul tarifelor suplimentare la importurile de oţel şi aluminiu.

Ce înseamnă însă, în cifre, decizia lui Trump de a introduce tarife suplimentare? În primul rând, trebuie amintit că SUA sunt cel mai mare importator de oţel din lume, achiziţionând 35 de milioane de tone de material brut în 2017, iar producătorii europeni îşi fac griji în privinţa pieţelor spre care se va îndrepta acum această cantitate de metal. Eurofer, organizaţia europeană a producătorilor de oţel, a declarat că impactul devierii exporturilor ar putea fi major asupra celor 320.000 de angajaţi din industrie care lucrează pe bătrânul continent. La nivel european, Germania a fost principalul exportator din oţel spre Statele Unite în 2017, cu 951.125 de tone, urmat de Olanda cu 632.607 tone şi Franţa 237.345 tone; România a exportat în SUA 6.295 de tone.

O altă mişcare neaşteptată a venit sub forma unei ordonanţe executive care prevedea că Robert Lighthizer, reprezentantul american pentru relaţii comerciale, trebuia să stabilească dacă administraţia de la Beijing încalcă drepturi de proprietate intelectuală americane. Eventuala investigaţie formală a dus, în cele din urmă, la introducerea de tarife asupra importurilor de mărfuri din China. „În calitate de preşedinte, este datoria şi responsabilitatea mea să protejez tehnologia creată de cetăţeni americani şi industria angajaţilor americani de acţiuni abuzive. Ne vom ridica împotriva oricărei ţări care forţează ilegal companii americane să transfere tehnologie de valoare, prezentând acest lucru ca fiind condiţie de acces pe pieţe”, declara Donald Trump. „Am promis aceste lucruri în calitatea de candidat la funcţia de preşedinte şi fac acest lucru în calitatea de preşedinte. Vom apăra angajaţii americani. Vom proteja inovaţiile, creativitatea, invenţiile care propulsează această ţară minunată. Iar acesta este doar începutul.”

Evident, reacţia vehementă a Chinei nu s-a lăsat aşteptată; ministerul chinez al comerţului a semnalat că „va apăra drepturi legitime”, îndemnând Washingtonul să nu distrugă principiile multilateralismului, să acţioneze prudent şi să respecte angajamentele asumate în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). „În cazul în care partea americană ignoră realitatea şi nu manifestă respect pentru principiile comerciale multilaterale adoptând măsuri care afectează interesele comerciale ale ambelor părţi, în mod absolut, China nu va asista pasiv, ci va adopta inevitabil măsuri adecvate, apărând cu determinare drepturi legitime”, a atras atenţia Ministerul Comerţului de la Beijing.

Administraţia Trump nu practică o politică atât de protecţionistă cum se anunţa, dar există o serie de măsuri în acest sens, remarcă analistul Mircea Coşea. „Aceste măsuri ne-ar fi influenţat ca urmare a preţurilor şi cursurilor de mărfuri pe piaţa internaţională, pentru că o relaţie aşa cum e cea dintre Statele Unite şi China, spre exemplu, este importantă şi pentru noi. Situaţia în care China ar fi exportat mai puţin pe piaţa americană, principala în prezent pentru ei, ar fi dus la o dereglare pe piaţa europeană.” El se referă la faptul că ar fi existat o tendinţă a asiaticilor de a presa pe piaţa europeană, afectând evident şi România. „Nu înseamnă că efectele ar fi doar negative, pentru că interesul crescut al chinezilor se poate traduce şi prin investiţii sau participare la diverse proiecte mari.”

Cea mai recentă decizie a lui Trump  şi poate cea mai importantă  este cea de retragere a Statelor Unite din acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul în 2015. Donald Trump a argumentat că el lansase de mult timp avertismente în legătură cu acordul nuclear iranian, pe care l-a catalogat drept „defectuos”, „decăzut şi putred”, o „ruşine” pentru el, în calitatea de „cetăţean american”. Liderul de la Casa Albă a susţinut că Iranul încearcă să fabrice arme atomice, oferind asigurări că Statele Unite nu vor permite acest lucru.

„Ieşirea Statelor Unite din tratatul cu Iranul va duce la o creştere importantă a preţului petrolului, pentru că reducerea exporturilor iraniene va ridica costurile foarte mult”, este de părere analistul Mircea Coşea. „Asta are şi o implicaţie politică majoră, pentru că se produc disensiuni în cadrul NATO  pe de o parte europenii care sunt pentru acord, pe de alta americanii.”

După doar o zi, Trump anunţa însă că regimul de la Teheran este obligat să revină la masa negocierilor, ameninţând în caz contrar cu efecte grave. Referindu-se la atitudinea regimului de la Teheran, care nu vrea renegocierea acordului, Donald Trump a afirmat: „Vor negocia ori se va întâmpla ceva. Şi sper că nu va fi cazul”. Întrebat de jurnalişti ce va face dacă Teheranul va relua activităţile nucleare, Donald Trump a ameninţat: „Iranul va afla. Eu aş sfătui Iranul să nu relanseze programul nuclear; i-aş sfătui cu tărie. Dacă vor face acest lucru, vor exista consecinţe grave”, a avertizat Trump înaintea unei şedinţe cu membrii administraţiei de la Washington.

Rolul Statelor Unite în economia globală este şi va rămâne unul principal. În caz că acest lucru se schimbă, un alt jucător va trebui să exercite rolul de lider comercial al lumii  indiferent că vorbim de Europa, China, India sau chiar Japonia. Pentru moment, pare însă că singurul stat cu dorinţa şi capacitatea de a coordona se află pe continentul nord-american.