BusinessMagazin

Tag: fabrica

  • Ce s-a întâmplat cu prima fabrică Tesla din Europa, în valoare de 7 miliarde de dolari

    Data de 1 iulie 2021 trebuia să reprezinte o zi de bucurie pentru Tesla, marcată de inaugurarea aşa-numitei „gigafabrici” din municipalitatea germană Gruenheide, aflată în apropierea Berlinului, scrie Reuters.

    Însă mulţumită ajustărilor proceselor de planificare şi rezistenţei de care au dat dovadă activiştii de mediu, este neclar când vor fi produse primele maşini din cadrul singurei fabrici Tesla din Europa.

    Compania a amânat deja inaugurarea către sfârşitul lui 2021, dar agenţia de mediu din Brandenburg, statul în care este construită fabrica de 6,9 miliarde de dolari (5,8 miliarde de euro), nu a oferit până acum aprobarea finală, ceea ce nu scoate din calcule o nouă amânare, posibil către 2022.

    Construcţia este localizată într-o zonă de protecţie a apei potabile şi se învecinează cu o rezervaţie naturală, ceea ce a generat un val de critici în rândurile rezidenţilor şi grupurilor de mediu.

    Anul trecut, Tesla a fost nevoită să suspende tăierea pădurilor din zonă după ce mai mulţi activişti ai grupului local Nabu au semnalat riscurile la care sunt supuse speciile de şerpi, a căror perioadă de hibernare din timpul iernii ar fi putut să fie întreruptă din cauza activităţilor de tăiere a copacilor.

    Şerpii au fost salvaţi înainte ca Tesla să-şi continue operaţiunile, însă au existat multe alte eforturi de stopare a operaţiunilor, având la bază o serie de considerente legate de mediul înconjurător. După publicarea documentelor de aplicare, Tesla a fost atacată cu peste 400 de obiecţii.

    Însă gigantul lui Elon Musk a trebuit să se confrunte şi cu o serie de probleme birocratice. Până acum, Tesla a lucrat pe baza unor permise preliminare de construcţie, ridicând până acum o parte semnificativă a structurii. Terenul de 300 de hectare a fost cumpărat pentru 43,4 milioane de euro.

     

    Totuşi, fabrica va putea fi deschisă odată ce va primi aprobarea Agenţiei de Mediu a Statului Brandenburg, iar inaugurarea ar putea fi amânată din nou de acţiunile activiştilor.

    În plus, planurile de construcţie au fost redepuse luna aceasta pentru a reflecta adăugarea unei divizii de producţie a bateriilor în cadrul fabricii, fapt ce a tras inaugurarea cu câteva luni înapoi.

    Uzina din Gruenheide cuprinde mai multe unităţi de gestionare a producţiei de componente şi de asamblare a vehiculelor, incluzând aici ateliere de presaj, turnătorie şi producţie a caroseriei.

    De asemenea, fabrica are o unitate de reciclare a apei, un departament local de pompieri, dar şi un depou de asigurare a transportului de componente şi alte bunuri. Sub planurile actuale, energia uzinei trebuie să fie produsă prin surse regenerabile.

    Însă implementarea unei divizii de producţie a bateriilor a însemnat că firma a fost nevoită să amâne şi să refacă toate actele de aplicare, formate din aproape 11.000 de pagini. Bazându-ne pe ultima versiune a documentelor, fabrica va avea capacitatea de a produce 500 de milioane de celule totalizând 50 de gigawaţi-oră în fiecare an, cu 25% peste capacitatea uzinei Volkswagen din Germania, aflată la circa 300 de kilometri de locaţia deţinută de Tesla.

     

  • Primul efect al creşterii maşinilor electrice: activitatea fabricii Continental din Nădab va fi transferată la unitatea de producţie din Carei

    Continental închide fabrica ContiTech din Nădab, Arad şi mută producţia la Carei în judeţul Satu Mare. Transferul operaţional de la fabrica din Nădab către fabrica din Carei va avea loc treptat, până la mijlocul anului 2022 şi peste 300 de angajaţi vor fi afectaţi de această decizie. Celelalte sedii Continental din România nu vor fi afectate de acest transfer de activitate, potrivit datelor companiei.

    “Volumele pentru sistemele de inducţie a aerului şi sistemele de răcire şi încălzire scad constant din cauza schimbării industriei auto către vehicule electrice. Astfel, căutăm noi soluţii inovatoare care să ne permită noi oportunităţi de colaborare. Consolidarea dintre cele două locaţii de producţie din Nădab şi Carei este un mare pas înainte. Prin aceasta, vrem să ne menţinem cele mai moderne şi competitive atuuri, să realizăm o creştere profitabilă şi să ne întărim poziţia din sectorul de producţie a furtunurilor auto”, explică Bogdan Ureniuc, directorul general al unităţilor de producţie din Nădab şi Carei.

    ZF scria încă de acum doi ani că industria auto locală este prea concentrată pe maşinile cu motoare termice, iar trecerea rapidă către automobilul electric va afecta lanţul de furnizori.

    Obiectivul general pentru următorii ani vizează dezvoltarea în continuare a organizaţiei din România prin consolidarea şi creşterea activităţii fabricii din Carei ca locaţie principală a operaţiunilor de cauciuc şi asamblare, unde sunt fabricate furtunuri auto care ajută la reducerea emisiilor şi susţin managementul soluţiilor termice pentru maşinile de pasageri şi comerciale. În acelaşi timp, locaţia ContiTech din Timişoara va avea un rol important în operaţiunile de fabricare şi asamblare a ţevilor de aer condiţionat.

    Peste 300 de angajaţi ai fabricii din Nădab vor fi afectaţi de acest transfer al activităţilor. Angajaţilor afectaţi li se va oferi opţiunea de relocare de la Nădab la Carei, în timp ce o parte mică a acestora va fi relocată la Timişoara.

    „Această decizie nu a fost uşoară, dar a fost una, din păcate, necesară. Le-am explicat angajaţilor motivele care stau la baza ei, precum şi paşii următori care vor fi luaţi. Vom discuta cu fiecare despre oportunităţile individuale pe care le are şi le vom oferi sprijin pentru a-şi găsi alte slujbe”, explică Bogdan Ureniuc, directorul unităţilor de producţie din Nădab şi Carei.

    Compania va oferi un pachet compensatoriu pentru restrângerea activităţii în conformitate cu reglementările legislative locale acelor angajaţi care nu vor dori să se transfere.

    În locaţia din Nădab sunt realizate furtunuri curbate, drepte şi convolute pentru inducţia aerului. Fabrica produce aproximativ 13 milioane de produse în fiecare an pentru maşini de pasageri, autovehicule hybrid şi vehicule comerciale. În unitatea de producţie din Carei sunt fabricate furtunuri din cauciuc de încălzire/răcire, precum şi furtunuri pentru inducţia aerului. Aici sunt produse aproximativ 27 milioane de piese pe an pentru maşini de pasageri şi vehicule comerciale.

    Cifra de afaceri a industriei auto locale a scăzut cu 15% în 2020, de la peste 30 de miliarde de euro în 2019 la circa 25 mld. euro anul acesta, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

     

  • Încă o fabrică mare din România s-a închis. Unul dintre cei mai cunoscuţi jucători din industria de fashion mondială a închis fabrica, lăsând sute de oameni fără loc de muncă

    Grupul italian de modă Calzedonia, unul dintre cei mai cunoscuţi jucători din industria de fashion mondială, a închis fabrica din România unde lucrau peste 400 de salariaţi.

    „În 2020 grupul a închis fabrica din România, prima unitate de producţie închisă de grup de la fondarea sa până azi. Motivul care a condus la această decizie a fost dificultatea de a găsi salariaţi care să dorească să lucreze într-o fabrică de textile“, spun reprezentanţii Calzedonia.

    Compania Aries Textile din Arad, care opera pro­duc­ţia Calzedonia în România, era, după cifra de afa­ceri din 2019, unul dintre cei mai mari cinci produ­cători de îm­brăcăminte din România. În acel an businessul se apropiase de nivelul de 250 mil. lei, maxim istoric, cu 432 de salariaţi. În 2020, primul an de pandemie, cifrele s-au pră­buşit ca urmare a închiderii.

    Spre deosebire de alte grupuri de modă precum H&M şi Inditex (proprietarul Zara) care lucrează cu parte­neri, Calzedonia are propriile sale unităţi de pro­ducţie. Acestea sunt amplasate în Italia, Croaţia, Serbia, Bulgaria, Sri Lanka, Bosnia şi Etiopia.

    „Ne implicăm direct în construcţia propriilor fabrici, care astăzi sunt responsabile pentru circa 77% din toate produsele din magazinele noastre.“ În România italienii au venit în urmă cu mai bine de două decenii şi fabrica a crescut constant.

  • Fabrica viitorului, deschisă la Dresda. Va fi controlată de inteligenţa artificială

    Compania Bosch a anunţat că luni la Dresda, în Germania, a fost deschisă una dintre cele mai moderne fabrici de plăcuţe semiconductoare din lume, în prezenţa virtuală a cancelarului federal Angela Merkel, a vicepreşedintelui Comisiei Europene, Margrethe Vestager, şi a ministrului-preşedinte al landului Saxonia, Michael Kretschmer.

    „Tehnologia de ultimă generaţie prezentată la noua fabrica de plăcuţe semiconductoare din Dresda este un exemplu excelent al ceea ce actorii europeni publici şi privaţi pot obţine atunci când îşi unesc eforturile. Semiconductorii vor contribui la dezvoltarea unor industrii precum transportul, producţia, energia verde şi asistenţa medicală – unde Europa excelează. Acest lucru va contribui la consolidarea competitivităţii Europei ca leagăn pentru inovaţii de ultimă generaţie”, a spus Margrethe Vestager, vicepreşedinte al Comisiei Europene.

    „Pentru Bosch, semiconductorii reprezintă o tehnologie de bază şi este important din punct de vedere strategic să îi dezvoltăm şi să îi fabricăm noi înşine. La Dresda, cu ajutorul inteligenţei artificiale, vom duce producţia de semiconductori la un nivel superior”, a declarat Volkmar Denner, preşedintele consiliului de administraţie al Robert Bosch GmbH. „Aceasta este prima noastră fabrică AIoT: complet conectată, bazată pe date şi cu auto-optimizare chiar de la început”, a adăugat acesta.

    Bosch a investit aproximativ un miliard de euro în această unitate de înaltă tehnologie. Producţia la Dresda va începe din luna iulie, cu şase luni mai devreme decât era planificat.

    Conform unui comunicat al companiei, din acel moment, semiconductorii fabricaţi în noua fabrică vor fi montaţi pe sculele electrice Bosch. Pentru clienţii din industria auto, producţia de cipuri va începe în septembrie, cu trei luni mai devreme decât era planificat.

    „Noua fabrică de plăcuţe semiconductoare este bună pentru Europa, Germania şi pentru Saxonia. Direct şi indirect, înseamnă multe noi locuri de muncă într-o industrie ce înregistrează o creştere uriaşă. Această investiţie de un miliard de euro întăreşte Silicon Saxony şi întreaga industrie europeană a semiconductorilor”, a declarat Michael Kretschmer, ministrul-preşedinte al landului Saxonia.

    În fabrica de plăcuţe semiconductoare din capitala landului Saxonia lucrează deja 250 de persoane, pe o suprafaţă de 72.000 de metri pătraţi. Forţa de muncă urmează să crească la aproximativ 700 de angajaţi după finalizarea lucrărilor de construcţie.

    „Cu ajutorul combinaţiei între inteligenţa artificială şi Internetul lucrurilor, creăm baza pentru îmbunătăţirea continuă a producţiei bazată pe date”, a spus Denner.

    În termeni concreţi, aceasta înseamnă că toate datele din fabrica de plăcuţe semiconductoare, de la utilaje, senzori şi produse, sunt colectate într-o bază de date centrală. Rezultatul: în fiecare secundă sunt generate date de producţie echivalente cu 500 de pagini de text. Într-o singură zi, acest lucru ar fi echivalent cu peste 42 de milioane de pagini, susţin reprezentanţii companiai.

    Apoi, aceste date sunt evaluate folosind metode ale inteligenţei artificiale. În acest proces, algoritmii de auto-optimizare învaţă cum să facă predicţii pe baza datelor. Astfel, procesele de fabricaţie şi întreţinere pot fi analizate în timp real. „De exemplu, un algoritm IA poate detecta chiar şi cele mai mici anomalii ale produselor. Aceste anomalii sunt vizibile pe suprafaţa plăcuţei semiconductoare sub forma de tipare de eroare specifice cunoscute sub numele de semnături. Cauzele acestora sunt analizate imediat, iar abaterile de la proces sunt corectate fără întârziere, chiar înainte de a putea afecta fiabilitatea produsului”, se mai arată în comunicat.

    De asemenea, înseamnă că produsele semiconductoare pot intra rapid în producţia de masă, eliminând pentru clienţii din domeniul auto nevoia de efectuare a unor teste ce necesită mult timp, care altfel ar fi necesare înainte de lansarea producţiei. Lucrările de întreţinere pot fi, de asemenea, optimizate cu ajutorul inteligenţei artificiale. Algoritmii pot prezice cu exactitate dacă şi când o componentă a echipamentului de producţie sau un robot necesită întreţinere sau reglare.

    O altă caracteristică a fabricii de plăcuţe semiconductoare este existenţa în dublu exemplar: în lumea reală şi în lumea digitală. Termenul de specialitate pentru acest lucru este „geamăn digital”.

    Conform companiei, în timpul construcţiei, toate părţile fabricii şi toate datele de construcţie relevante, referitoare la fabrica în ansamblu au fost înregistrate digital şi vizualizate într-un model tridimensional. Geamănul include aproximativ o jumătate de milion de obiecte 3D, inclusiv clădiri şi infrastructură, sisteme de alimentare şi eliminare, conducte pentru cabluri şi sisteme de ventilaţie, precum şi utilaje şi linii de fabricaţie. Astfel, Bosch poate simula atât planurile de optimizare a proceselor, cât şi lucrările de renovare, fără a interveni în cadrul operaţiunilor aflate în desfăşurare.

    „Pentru efectuarea lucrărilor de întreţinere din fabrica de la Dresda este folosită, de asemenea, tehnologia de ultimă generaţie: datorită ochelarilor inteligenţi şi realităţii augmentate, lucrările de întreţinere pentru echipamente pot fi efectuate chiar şi de la distanţă. Cu alte cuvinte, lucrările de întreţinere de la Dresda pot fi efectuate de un expert de la o companie de inginerie mecanică din Asia, fără a fi nevoie ca acel expert să se deplaseze la Dresda. Datorită unei camere încorporate în ochelarii inteligenţi, imaginile sunt transmise în celălalt capăt al lumii, iar expertul de acolo discută apoi în timp real cu angajatul respectiv referitor la procesul de întreţinere”, mai arată reprezentanţii Bosch.

    Conform acestora, semiconductorii se găsesc aproape în orice dispozitiv tehnic, sub formă de microcipuri: în smartphone-uri, televizoare şi brăţări de fitness. Iar fără semiconductori, autovehiculele nu ar funcţiona, nici în prezent, nici în viitor. Nnumărul lor aproape s-a dublat în doar câţiva ani, iar în anii următori, experţii preconizează că va fi înregistrată cea mai puternică creştere în domeniul sistemelor de asistenţă pentru şofer, sistemelor de infotainment şi al electrificării sistemului de propulsie.

    „Semiconductorii sunt elementele de bază ale progresului. Componentele electronice echipate cu cipuri produse la Dresda vor face posibile utilizări precum conducerea automatizată şi economisirea resurselor, precum şi cea mai bună protecţie posibilă a ocupanţilor autovehiculelor”, a declarat Harald Kroeger, membru în consiliul de administraţie al Robert Bosch GmbH. Sondajele confirmă această creştere a cererii: încă din 1998, conform ZVEI, valoarea componentelor de microelectronică dintr-un autovehicul nou era de 120 de euro. Până în 2018, această valoare a crescut la 500 de euro, iar pentru 2023 este preconizată depăşirea valorii de 600 de euro. Aceasta înseamnă că semiconductorii reprezintă un domeniu de creştere şi pentru Bosch.

  • Antreprenori locali. Famila Cotoi şi-a crescut de nouă ori profitul la fabrica de mobilier tapiţat Mobila Dalin din Reghin. Ponderea vânzărilor la export ajunge la aproximativ 25% din cifra de afaceri a companiei

    Producătorul de mobilier tapiţat Mobila Dalin din Reghin, judeţul Mureş, o afacere românească fondată de familia Cotoi în urmă cu 26 de ani, a raportat pentru 2020 o cifră de afaceri de 40,6 mil. lei (8,4 mil. euro), în creştere cu peste 6% faţă de anul anterior, potrivit calculelor făcute de ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor. Compania a realizat anul trecut un profit net de aproximativ 6 mil. lei (1,2 mil. euro), de circa nouă ori mai mare faţă de anul precedent, când Mobila Dalin a avut un câştig net de aproape 680.500 de lei (143.500 de euro), conform datelor publice. Mobila Dalin a ajuns în 2020 la un număr mediu de 267 de angajaţi.

    Ponderea vânzărilor la export ajunge la aproximativ 25% din cifra de afaceri a companiei, principalele pieţe externe fiind Ungaria, Bulgaria, Italia şi Israel, potrivit unor informaţii furnizate anterior de oficialii Mobila Dalin. Fabrica de mobilă din Reghin produce diverse canapele, fotolii şi scaune, care sunt vândute apoi în magazinele proprii şi ale partenerilor, cât şi la export. Compania se aprovizionează cu lemn şi burete din România, în timp ce stofele sunt cumpărate din Italia, Spania, Germania, Belgia, Polonia şi Turcia, potrivit unor informaţii transmise anterior de producătorul de mobilier din Reghin.

    În ultimii 10 ani, veniturile salariale ale celor care lucrează în fabricarea de mobilă au avansat cu puţin peste 124%, aproape de ritmul de creştere al salariului mediu pe economie.

    În octombrie 2020, fabricile de mobilă din România aveau 54.600 de angajaţi, cu 1.700 mai puţini comparativ cu aceeaşi lună din 2019. Un angajat care lucrează într-o fabrică de mobilă câştiga un salariu mediu net de puţin peste 2.200 de lei în octombrie 2020, ultima lună pentru care există date publice la Institutul Naţional de Statistică. Faţă de aceeaşi lună din anul precedent, salariile din fabricile de mobilă au crescut cu aproape 10%. De altfel, în ultimii 10 ani, veniturile salariale ale celor care lucrează în domeniu au crescut de peste două ori (au avansat cu puţin peste 124%), aproape de ritmul de creştere al salariului mediu pe economie, de circa 130%. Cu toate acestea, salariile angajaţilor din fabricile de mobilă sunt printre cele mai mici din economia locală, după cele din HoReCa (1.720 de lei în octombrie 2020), din fabricile de îmbrăcăminte (1.871 lei), tăbăcirea şi finisarea pieilor (2.129 lei) şi cele din alte activităţi de servicii (2.152 lei), conform datelor de la INS. 

    Diviziunea de fabricare de mobilă include fabricarea de canapele şi fotolii, fabricarea de scaune şi bănci pentru grădiniţă, fabricarea de mobilier pentru dormitoare, sufragerii şi grădini, fabricarea de carcase pentru maşini de cusut, televizoare şi altele. De asemenea, această clasă include şi finisarea articolelor de mobilier cum ar fi tapiţarea, vopsirea şi lăcuirea. Astfel, un tapiţer câştigă un salariu net care porneşte de la 1.490 de lei şi poate ajunge la 2.833 de lei, un ebenist, adică un tâmplar specializat în placarea mobilei câştigă de la 1.260 de lei la 3.573 de lei net, iar un operator al unei maşini de pilit are un salariu net între 1.295 de lei şi 3.213 lei, conform datelor de pe platforma Paylab România. 

     

    O industrie cu peste 50.000 de angajaţi

    n În octombrie 2020, circa 54.600 de persoane lucrau în fabricile de mobilă din România, cu 1.700 mai puţine comparativ cu aceeaşi lună din 2019, conform datelor de la INS. Numărul angajaţilor din fabricile de mobilă din România a crescut uşor în ultimii 10 ani, de la 50.100 în octombrie 2011.    Mai multe detalii pe zfcorporate.roPrintre cei mai mari producători de mobilă din România, după cifra de afaceri înregistrată în 2019, sunt companii precum Aramis Invest, Taparo, Ecolor, Plimob, Ada Fabrică de Mobilă, Lemet, Sortilemn şi Rus-Savitar, conform datelor centralizate de platforma de analiză financiară confidas.ro. Peste 90% din producţia locală de mobilă merge la export, iar pandemia de COVID-19 a determinat închiderea temporară a magazinelor de mobilă ceea a afectat şi producătorii locali. În 2019, România a exportat mobilier de 2,4 miliarde de euro, în creştere cu 4,3% faţă de anul precedent, conform datelor de la APMR.

  • Ideile de afaceri vin în moduri diferite şi câteodată sunt şi mai ciudate. Cum a început un român o afacere profitabilă de la o simplă reclamă văzuta în Ucraina la televizor

    Pe Daniel Dogaru l-a inspirat în crearea unei afaceri o reclamă văzută în Ucraina. A identificat o oportunitate şi a profitat de ea. Aşa au ajuns pe piaţă supele instant Street Soup, un brand născut şi produs în Ucraina, dar cu lipici la publicul românesc.

    Este prima mea afacere şi primul meu loc de muncă. Am avut o idee iniţial să îmi fac o firmă cu materiale de construcţii, dar am realizat că nu am suficienţi bani, deoarece domeniul construcţiilor necesită investiţii mari şi aşa am ajuns aici. Iaşiul a fost primul oraş din România în care au apărut produsele de la Street Soup, dar între timp m-am extins în mai multe oraşe din ţară”, povesteşte Daniel Dogaru.

    Povestea a început să funcţioneze ca afacere în noiembrie 2020, iar la începutul anului 2021 s-a dezvoltat cu un magazin online, ceea ce a impulsionat vânzările. „M-am gândit că e pandemie şi că produsele acestea sunt perfecte pentru o astfel de perioadă, pentru că sunt naturale, bogate în proteine, vegane, fără gluten, fără ingrediente modificate genetic. Se potrivesc tuturor şi se prepară uşor.”

    Daniel Dogaru gestionează singur businessul, deşi membrii familiei îl susţin când are nevoie. Este absolvent al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, iar când a trebuit să pună Street Soup pe picioare nu s-a limitat doar la rolul de manager, ci le-a făcut pe toate: prelua comenzi, aproviziona magazinele, transporta produsele către clienţi. În timp, odată cu dezvoltarea, a reuşit să angajeze o persoană pentru preluarea comenzilor.

    „Investiţia iniţială a fost în jur de 35.000 de euro. Am pornit de la zero, în noiembrie am închiriat un depozit, am început să fac
    site-ul, am făcut comandă la fabrică şi abia la începutul anului 2021 am avut primele încasări.” Fabrica Street Soup se află în Ucraina, iar produsele se vând pe piaţa românească pe platforma proprie a businessului, dar şi prin intermediul eMAG. Fizic, supele se găsesc în băcănii din Iaşi, Timişoara, Bacău, Suceava, Tulcea şi Bucureşti. În plus, în curând, îşi vor găsi locul şi pe rafturile reţelelor de magazine Cora şi Auchan, promite Daniel Dogaru. În portofoliul Street Soup, se găsesc 23 de produse, dintre care opt tipuri de supă-cremă instant, opt tipuri de supă-cremă în pungă mare, patru feluri de terci la pahar şi trei feluri de piure din leguminoase uscate. Toate produsele sunt făcute pe bază de legume şi fructe naturale.

    În portofoliul Street Soup, se găsesc 23 de produse, dintre care opt tipuri de supă-cremă instant, opt tipuri de supă-cremă în pungă mare, patru feluri de terci la pahar şi trei feluri de piure din leguminoase uscate. Preţurile variază între 5 lei şi 17 lei.

    „În categoria de terci la pahar se întâlnesc ingrediente precum cuşcuş, hrişcă, ovăz şi fructe. Preţurile variază între 5 lei şi 17 lei.” Mulţi dintre clienţii Street Soup, potrivit statisticilor făcute până acum, sunt sportivi, notari, avocaţi, oameni din IT sau din saloane. În general, oameni care merg la serviciu ca înainte de pandemie, iar prânzul şi gustarea nu le iau întotdeauna în tihna de acasă. Aşa că un preparat instant le salvează masa. Daniel Dogaru spune că anul 2021 a început bine, una dintre marile reuşite fiind încheierea unui contract cu un distribuitor din Marea Britanie. Parteneriatele cu reţele mari prezente în România sunt şi ele în derulare. Ar mai fi nevoie doar de finanţare. „Am planuri mari de dezvoltare a afacerii, însă lipsa banilor mă face să le amân, până când voi acumula suficiente resurse ca să le pot realiza. Sunt optimist şi duc lucrurile începute până la capăt.” Faptul că a început businessul în plină pandemie a contat şi el în viteza cu care s-au desfăşurat lucrurile, dar, cu toate acestea, până acum Street Soup şi-a făcut loc în mesele de prânz şi gustările multor amatori. Iar Daniel Dogaru mai are multe idei în planul de business.

     

    Cinci idei de afaceri de la zero

     

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

     

    Mamanoua – kit dedicat mamelor (Bucureşti)

    Fondatoare: Alina Matei şi Roxana Coman

    Investiţii: câteva mii de euro

    Prezenţă: naţională

    Sezon Coffee – business în domeniul cafelei (Galaţi)

    Fondator: George Pohrib

    Investiţie iniţială: 15.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2020: 260.000 de lei (54.000 de euro)

    Prezenţă: naţională

    Nomiarts – recondiţionare de obiecte vechi (Cluj-Napoca)

    Fondatoare: Noemi Racz

    Investiţie iniţială: 5.000 de euro

    Cifră de afaceri estimată pentru primul an de activitate: 10.000 de lei (2.000 de euro)

    Prezenţă: Cluj-Napoca

    Kids Chef Academy – academie culinară pentru copii (Bucureşti)

    Fondatoare: Nisrin Stoica şi Ramona Dincă

    Investiţii: 150.000 de euro

    Cifră de afaceri estimată pentru 2021: 100.000 de euro

    Prezenţă: Bucureşti

    Tiny Transylvania – business în turism (Cluj-Napoca)

    Fondatori: Tunde Csata şi Andrei Pop

    Investiţie iniţială: 40.000 de euro

    Prezenţă: pădurea Făget de lângăCluj-Napoca

    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Intel vrea subvenţii de 10 miliarde de dolari pentru fabrica europeană de cipuri

    Compania Intel vrea subvenţii de 8 miliarde de euro (9,7 miliarde de dolari) pentru construirea unei fabrici de semiconductori în Europa, a declarat vineri CEO-ul Pat Gelsinger, în condiţiile în care continentul încearcă să-şi reducă dependenţa de importuri de cipuri, relatează Reuters.

    Este pentru prima dată când Pat Gelsinger a comunicat cât de mult ar dori ca ajutor de stat, Intel urmărind să depăşească rivalii asiatici în fabricarea cipurilor.

    „Ceea ce cerem atât SUA, cât şi guvernelor europene, este să facem producţia competitivă în comparaţie cu Asia”, a declarat Gelsinger pentru Politico Europe într-un interviu.

    Un purtător de cuvânt al Intel a confirmat că interviul a avut loc vineri la Bruxelles, unde Gelsinger trebuia să se întâlnească cu comisarul european Thierry Breton pentru discuţii despre strategia în domeniul semiconductorilor.

    Gelsinger, la primul său turneu european de la preluarea conducerii, a anunţat luna trecută o nouă strategie, cu investiţii de 20 de miliarde de dolari în producţia de cipuri în Statele Unite.

    Mai mult decât atât, Gelsinger caută o locaţie pentru o fabrică din Europa despre care spune că ar sprijini obiectivul dublării cotei europene în producţia globală de cipuri, la 20%, în următorul deceniu.

    Breton a purtat, de asemenea, discuţii vineri cu Taiwan Semiconductor Manufacturing Co Ltd, cel mai mare producător de cipuri din lume, înaintea Samsung şi Intel.

    “Pentru a satisface cererea actuală şi viitoare a industriei semiconductoarelor, Europa va creşte drastic capacitatea de producţie – atât pe cont propriu, cât şi prin parteneriate selectate pentru a asigura securitatea aprovizionării”, a postat, pe Twitter, Breton, după discuţii.

    Surse din industrie şi diplomatice spun că, dintre cei trei mari producători de cipuri, Intel este singurul care şi-a exprimat până acum interesul concret în ţinta lui Breton de a produce cele mai avansate cipuri în Europa.

    În cadrul vizitei sale germane, Gelsinger s-a întâlnit şi cu directori ai producătorului auto BMW şi cu operatorul de telecomunicaţii Deutsche Telekom, a comunicat Intel.

    Surse au declarat că şeful Intel a vizitat şi sediul Volkswagen, deşi un purtător de cuvânt al Intel a spus că nu poate confirma o întâlnire.

    Gelsinger călătoreşte săptămâna viitoare în Israel, unde Intel va anunţa o investiţie de 200 de milioane de dolari într-un nou campus de dezvoltare a cipurilor şi angajarea a 1.000 de persoane.

  • Cum au reuşit doi ŞOMERI din Timişoara să creeze o afacere de 5 MILIOANE de EURO chiar în curtea casei

    Doi soţi din Timişoara au deschis o brutărie tradiţională în curtea casei, după ce au rămas fără loc de muncă, în urmă cu 26 de ani. La început, Prospero producea 500 de pâini pe zi, iar acum, pe poarta fabricii ies de circa 15 ori mai multe.

    Brutăria Prospero, cu afaceri anuale ce se învârt în jurul a 5 milioane de euro, produce în fiecare săptămână pâine din 22 de tone de făină, cumpărată direct de la moară. Prospero este una dintre cele mai cunoscute firme din Timişoara şi operează în oraş 15 magazine şi cinci cafenele. Pâinea care ajunge pe rafturile magazinelor Prospero este realizată într-o fabrică deschisă în 2008, în Parcul Tehnologic şi Industrial Timişoara. Până atunci, pâinea era coaptă într-o brutărie tradiţională realizată, în anul 1991, în curtea casei celor doi soţi din Timişoara, în cuptoare din cărămidă, pe vatră.

    Adina Bugescu, pre-sales manager la Prospero, povesteşte că părinţii săi, de profesie ingineri mecanici, au rămas fără loc de muncă imediat după Revoluţie. „În anul 1991 au decis să înceapă afacerea asta; cred că le plăcea mult pâinea de casă. Au luat un credit şi au garantat cu casa. Înainte să înceapă producţia, pentru că a fost nevoie să fie construite cuptoare din cărămidă, plus clădirea, lângă casă, dobânda a ajuns la 80%. A fost o lovitură mare, foarte greu ne-am descurcat, riscam să pierdem casa”, povesteşte Adina Bugescu.

    Timişoreanca spune că primele pâini au fost vândute abia în 1993; erau livrate cu o Dacia 1.300, în cutii de banane, în medie fiind coapte aproximativ 500 de pâini zilnic. „Ţin minte că eu şi fratele meu eram mici şi făceam de toate; am participat inclusiv la cărat de cărămidă, la descărcat de pâini. La început, tata era şi cel care distribuia pâinea. Îmi aduc aminte că ne lua şi pe noi în maşină, stăteam în faţă şi ştergeam geamurile, pentru că pâinea era foarte caldă, iar afară era rece.

    Noi chiar am făcut de toate”, spune Adina Bugescu. În anul 2000, îşi aminteşte reprezentanta brutăriei Prospero, pentru că firma nu reuşea să fie competitivă din cauza cuptoarelor încălzite cu motorină pe care le folosea, părinţii săi au mai luat un credit, al doilea. Cu aceşti bani au fost cumpărate cuptoare noi pe gaz, dar şi unul de patiserie. 2008 a fost un alt an important pentru afacere, pentru că brutăria s-a mutat în Parcul Tehnologic Timişoara, unde a fost realizată o adevărată fabrică de pâine şi de patiserie.

    La început, Prospero realiza doar trei sortimente de pâine, iar în prezent, numărul lor a ajuns la 30. Adina Bugescu spune că pâinea realizată de Prospero nu are niciun fel de amelioratori. „În 2006, aveam doar două-trei magazine deschise în Timişoara, restul produselor erau vândute prin comerţul tradiţional. Însă au apărut key accounts (reţelele de magazine) care au sufocat producătorii. Atunci am fost nevoiţi să creştem prin magazinele noastre. Acum, 95% din producţie o vindem prin spaţiile noastre, iar restul la restaurante, grădiniţe etc.”, explică timişoreanca.

    Adina Bugescu îşi aduce aminte că în momentul în care Prospero a scris pentru prima dată pe etichete că pâinea este fără amelioratori, clienţii întrebau ce sunt, astfel că vânzătorii au început să le explice. „Ar fi fost mult mai profitabil şi am fi crescut mult mai repede dacă am fi mers pe ce vrea piaţa. Însă noi am încercat să tragem piaţa după noi, să educăm şi să explicăm. Pe principiul: dacă voi nu vreţi, noi vrem. Am crescut atât de mult pentru că am fost încăpăţânaţi şi am muncit foarte mult. Ne-am încăpăţânat, deşi clientul a spus că pâinea asta e prea mică, nu era umflată ca altele din comerţ. În final, clienţii au ajuns la concluzia că pâinea contează şi poate să facă diferenţa. Aici intervine responsabilitatea producătorului, de fapt. Pot să fac pâine din prafuri, cu făină şi cu prafuri sau pâine doar din făină, apă, sare, un pic de drojdie şi fără niciun fel de praf. Dar să fac pâine fără prafuri este mai costisitor, iar cel mai important şi costisitor ingredient este timpul. Însă, la finalul zilei este important să te uiţi în ochii clientului când te întreabă ce e în produsul respectiv, iar ce-i spui, aia să fie în pâine”, povesteşte Adina Bugescu. Ea povesteşte că o pâine Prospero se face între şapte şi 24 de ore, pe când cele din comerţ, care conţin amelioratori, în cel mult două ore.

    De zece ani, firma produce şi prăjituri, iar de câţiva ani, biscuiţi, toate din ingrediente naturale. Astfel, Adina Bugescu spune că nu se foloseşte margarină sau frişcă vegetală, ci doar unt şi frişcă naturală. „Am început cu amandine şi cremeş, iar acum facem doboş cu 40 de straturi. Noi facem şi gemurile pe care le punem în prăjituri, deşi ar fi mult mai ieftin să le cumpărăm, pentru că vrem ca totul să fie cât mai sănătos. De asemenea, realizăm şi pâine fără gluten, biscuiţi. Cu cât sunt mai multe produse, cu atât responsabilitatea este mai mare. Eşti responsabil de ce mănâncă un om, faci un produs pe care omul îl consumă în fiecare zi. Ne interesează ca fiecare ingredient din produse să aibă un beneficiu pentru organism, să nu fie o calorie goală. De aceea, pentru noi este vital ce e în interior şi cum se face produsul respectiv”, detaliază reprezentanta Prospero.

    În prezent, brutăria timişoreană numără aproximativ 170 de angajaţi, iar cifra de afaceri de anul trecut a fost un pic sub 5 milioane de euro. Adina Bugescu spune că în fabrica deschisă în Parcul Industrial Timişoara tehnologia este folosită doar ca să scape angajatul de munca fizică, astfel încât „să se concentreze pe realizarea produsului. Putem spune că avem mai multe «bunici» care fac pâinea ca pe vremuri, doar că partea din spate a fost tehnologizată”.

    Pentru ca pâinea să aibă gustul ca al celei făcute în casă, făina folosită de Prospero este cumpărată direct de la mori din ţară sau din străinătate, pentru că este important pentru reprezentanţii brutăriei să nu fie ameliorată.

    Prospero are sloganul „Brutarul tău este un tip de treabă”, care este legat „de ideea că la finalul zilei vrei să faci bine”, explică Adina Bugescu, care precizează că pâinea ei preferată este un sortiment numit „Tradiţie”. „Eu compar pâinea cu vinul. O pâine bună este ca un vin de colecţie, are un gust aparte. O pâine adevărată este cea pe care poţi s-o mănânci singură cu ulei de măsline şi un pahar de vin şi poate să constituie o masă mai faină, mai interesantă şi mai plină de gust decât dacă ai mânca o friptură. Pâinea poate să facă diferenţa, te poate îngrăşa sau nu, te poate balona sau nu”, precizează reprezentantul brutăriei Prospero din Timişoara.

    În ceea ce priveşte planurile de viitor, Adina Bugescu spune că îşi doreşte ca Prospero să scoată pe piaţă noi produse, dar vrea ca firma să crească organic, pentru că „Prospero nu a apărut brusc şi nu s-a dezvoltat peste noapte”.

    Sectorul de morărit şi panificaţie, unde activează peste 6.000 de companii, ajunge anual la circa 10 miliarde de lei, fiind una dintre cele mai importante categorii din industria alimentară, o piaţă de peste 40 miliarde de lei, conform calculelor ZF făcute pe baza datelor de pe mfinante.ro. ZF a luat în calcul codurile CAEN fabricarea pro-duselor de morărit, a amidonului şi fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase. În total, primii zece jucători din industrie au împreună afaceri de peste 2 miliarde de lei, deci au 20% din piaţă. Industria de panificaţie este un domeniu în care cele mai multe companii sunt deţinute de români, iar în clasamentul celor mai mari zece jucători domină antreprenorii locali.

  • Afacerea preferată a corporatiştilor care vor să facă şi altceva în afară de munca la program zi de zi

    Apicultura s-a transformat, în ultimii ani, în refugiul multor corporatişti care au vrut să-şi diversifice atât hobby-urile, cât şi sursele de venit, purtând grija micilor zburătoare care nasc dulci pasiuni ispititoare. Alţi antreprenori au ales să profite de produsele derivate din miere, ducând bogăţiile stupilor la următorul nivel. Proiectul Afaceri de la zero a fost portavoce pentru mai multe astfel de poveşti, de-a lungul ultimilor aproape doi ani. Le puteţi citi, pe scurt, în continuare şi pe larg pe platforma ZF Afaceri de la zero.

    1. 3albine

    Ionuţ Ţăranu (de profesie programator), Silvian Chiruţă (jurist) şi Maria Ilinca (muzician) au pus împreună bazele afacerii 3albine în 2018, bazându-se pe experienţa în agricultură şi în apicultură a primilor doi. Businessul lor are două direcţii: una de producţie de miere din cei 20 de stupi proprii şi una de colectare de miere de la alţi apicultori şi îmbuteliere. Mica lor fabrică de procesare se află în judeţul Brăila. De-a lungul timpului, investiţiile celor trei asociaţi au fost constante. Banii au venit din surse proprii, iar investiţiile vor continua şi de acum încolo. Şi-au format şi o mică echipă, din circa şase-opt oameni, fiecare cu rolul lui bine stabilit. Mierea îmbuteliată sub brandul 3albine se vinde online, pe site-ul propriu şi prin reţelele de socializare, dar se regăseşte şi în câteva băcănii şi cafenele din Bucureşti. Pe lângă tipurile clasice de miere, din portofoliul 3albine fac parte şi mierea de cireş, de coriandru, de salvie sau de pădure.

     

    2. Bee Farming

    Silviu Ionuţ Tărăsincă nu ştia nimic despre apicultură în 2013, anul în care, pe 1 mai, a făcut primii paşi într-un business cu miere de albine. Bee Farming, afacerea care a prins contur în judeţul Vâlcea, la circa 50 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, a pornit de la un vis şi a crescut cu muncă şi pasiune. Investiţia iniţială pe care a făcut-o a fost destul de mare, pentru că nu avea niciun utilaj, aşa că în primul an a investit 10.000 de euro pentru a cumpăra tot ce îi trebuia, apoi a început să se extindă.

    A început să cumpere totul, de la prima daltă apicolă până la cutii de stupi şi centrifugă, toţi banii provenind din surse proprii, împrumuturi de la prieteni şi de la bancă. Deşi cei din jur îi spuneau că nu-şi va recupera investiţiile, antreprenorul a mers mai departe, a dedicat bani eficientizării proceselor, a cumpărat un camion pe care ulterior l-a transformat într-unul apicol, complet echipat şi utilat, dar a investit şi în marketing şi într-un magazin online. Acum, Bee Farming înseamnă în jur de 80 de familii de albine, iar planul este să depăşească 100 de familii. Atelierul de extracţie şi depozitare se află în acelaşi loc cu stupina, adică în judeţul Vâlcea. Producţia ajunge la circa două-trei tone pe an şi constă în şase sortimente de miere: de rapiţă, de salcâm, de tei, de floarea-soarelui, polifloră, de mană.

    Toată munca necesară este făcută de Silviu Tărăsincă împreună cu familia sa, toţi membrii implicându-se în activităţile stupinei, de la extracţie până la ambalare şi etichetare.

     

    3. Miere cu drag

    Anca Ciutacu se ocupa de fotografie înainte de a decide să ia în propriile mâini tradiţia familiei în apicultură şi să fondeze, alături de tatăl ei, Lucian, businessul Miere cu Drag. De la uzul propriu, ei au ajuns să vândă online mai ales în Bucureşti, iar acum se gândesc să dezvolte şi mai mult stupina din pădurea Reşca, judeţul Olt. Tatăl Ancăi a învăţat apicultura de la tatăl lui, care i-a făcut primii stupi cadou în anul 2007. Acum, familia Ciutacu recoltează în cantităţi mici şi
    lucrează artizanal, desfăşurându-şi activitatea în pădurea Reşca.

    Sortimentele de miere pe care le produc diferă de la un la altul. În 2019 de pildă, când au intrat pe piaţă, au avut miere polifloră, miere de mană, miere de păducel, însă nu pot avea sortimente fixe an de an, deoarece sunt multe variabile de care depinde totul. Printre ele, se numără plantele care le plac cel mai mult albinelor şi mierea pe care o dau ele de la un an la altul.

    Pe lângă pădurea Reşca, cei doi au căutat şi alte zone propice pentru producţia de miere şi au găsit un areal cu plantaţii de pomi fructiferi şi lanuri de lavandă, de unde îşi vor lărgi gama de sortimente naturale.

     

    4. Primitiv Foods

    Primitiv Foods, afacerea din apicultură dezvoltată de familia Cristina şi Mihai Negoţ în judeţul Buzău, a pornit de la cinci stupi de albine pe care cei doi tineri i-au primit ca dar de nuntă în 2014. Fără nicio experienţă în domeniu, au început să înveţe, pas cu pas, cum se gestionează o afacere de acest tip şi astfel au creat brandul de miere Primitiv Foods, în localitatea Pătârlagele din judeţul Buzău.

    Aveau livadă, aşa că iniţial se gândiseră să se orienteze către producţia de dulceţuri, însă ulterior au ales apicultura. Au început să facă miere şi au încercat să o vândă, mai întâi vrac, însă s-au confruntat cu mai multe dificultăţi. Pentru a se diferenţia în piaţă, s-au gândit la combinaţii de miere cu fructe, seminţe şi mirodenii

    Produsele făcute de Mihai şi Cristina Negoţ au la bază mierea de salcâm şi de rapiţă, la care se adaugă nuci, alune de pădure şi roşcove, cătină şi polen, aronia, fistic, cocos sau agrişe.

    Cei doi antreprenori, înainte de a fonda Primitiv Foods, aveau joburi în alte domenii decât apicultura, astfel că Mihai Negoţ era angajat la un importator de frâne, iar soţia lui făcuse un curs în domeniul coafurii.

     

    5. Prisaca Transilvania

    Ciprian Beu, un antreprenor din Cluj-Napoca, a folosit experienţa de IT-ist în dezvoltarea propriului business – Prisaca Transilvania, un brand de produse apicole. Mierea ia forma unor suplimente nutritive, produse cosmetice sau chiar suveniruri sub brandul Prisaca Transilvania într-o fabrică din Cluj, o afacere de familie înfiinţată în 2012. Ideea de business a pornit după ce antreprenorul a observat că în piaţa locală mierea nu era utilizată în mai multe forme, deşi exista cerere, mai ales pe partea de produse pentru copii. Aşa au apărut gamele de produse terapeutice pe bază de miere – spray-uri de gât, de nas, suplimente nutritive, alimente cum ar fi mierea, oţetul de mere şi miere, gama de cosmetice, dar şi suveniruri din miere şi lemn.

    Produsele Prisaca Transilvania sunt fabricate la rece pentru a li se păstra proprietăţile, iar volumul principal de vânzări este adus de gama de produse terapeutice, mai ales cele destinate copiilor.

     

    6. Terra Apis

    Ovidiu Bădina a moştenit pasiunea pentru apicultură de la bunicul lui, care, din primul său salariu, a cumpărat primii stupi, de care s-a ocupat ulterior o lungă perioadă de timp. Din 2013, Ovidiu Bădina şi soţia lui au adus în piaţă brandul Terra Apis, operat de firma Apiarium, care constă în flacoane cu produse care provin din stupine – de la miere de albine, la polen crud, propolis, păstură sau lăptişor de matcă. Ovidiu Bădina este, la bază, inginer în sisteme de producţie, iar soţia lui a absolvit o şcoală doctorală în economie. Au folosit aptitudinile pe care fiecare le are în domeniul său pentru a aduce în businessul Terra Apis o organizare inginerească. Activitatea lor se desfăşoară la 15 kilometri de Timişoara.

    Pentru a produce, antreprenorii iau materia primă din stup şi o amestecă printr-un procedeu tehnologic cu seminţe, plante, fructe. Materiile prime sunt generate în principal în stupinele proprii.

     

    7. Zumzee sticks

    Absolvent de liceu cu profil alimentar, Adrian Miclăuş a lucrat aproape un deceniu în fabrica de napolitane din Sibiu, dar a devenit antreprenor cu normă întreagă într-un business legat de sectorul construcţiilor, business pe care îl deţine şi în prezent. Un mic proiect de manufactură pe care l-a descoperit în Canada l-a determinat să revină aproape de industria alimentară, punând însă în dezvoltarea noului business şi experienţa de inginer mecanic.

    Adrian Miclăuş a creat Zumzee Sticks, un brand de dulciuri bio, pe bază de miere de albine – sticksuri sau paie umplute cu miere – iar producţia se realizează într-o mică fabrică din satul Bradu, în judeţul Sibiu.

    Dezvoltarea conceptului a durat 3-4 ani, iar prototipul a fost trimis apoi la o fabrică de echipamente care i-a adus îmbunătăţiri, astfel că „maşinăria” era gata să înceapă producţia. Ambalajul este realizat în România, iar mierea vine de la apicultori români.

    I-a lăsat cu un gust amar

    În ultimul deceniu, numărul apicultorilor din România a scăzut cu 37%, situându-se în prezent la circa 22.900, potrivit datelor de la Comisia Europeană. Practic, peste 13.600 de apicultori au plecat din sector în ultimii zece ani. Motivul este faptul că producţia de miere şi preţul mierii brute, formă în care se vinde majoritatea mierii româneşti, au scăzut de la an la an, iar antreprenorii nu au mai fost motivaţi să investească. Totuşi, Comisia Europeană se aşteaptă la o uşoară creştere a numărului de apicultori până în 2022, datorită susţinerii crescătorilor de albine prin Programul Naţional Apicol 2020-2022, estimând că în România vor apărea 200 de apicultori noi.

  • Multă lume se plânge că munceşte mult, cu mult peste programul de 8 ore, dar nimeni nu ar renunţa ca să se ducă într-o fabrică, la un program fix

    În martie, dincolo de pandemie, vaccinare şi prăbuşirea fondului Greensill, care îl trage după el şi pe noul magnat al oţelului, miliardarul Sanjeev Gupta (care deţine Sidex Galaţi şi o bancă în România), cel mai comentat subiect din lume a fost plângerea anonimă a unui analist de la Goldman Sachs, care a declarat că munceşte prea mult, că şefii îl exploatează, că nu are nicio zi liberă şi, în final, că este plătit prost pentru efortul depus. Alături de analistul de la cea mai influentă, dar şi cea mai hulită bancă de investiţii americană, au mai venit şi alţi analişti de la Londra, ceea ce în final a dus la o reacţie din partea conducerii băncii, care le-a spus că va studia problema, că se gândesc să le dea duminica liber, dar până când aceste lucruri se vor rezolva, le-a trimis analiştilor tineri cutii cu fructe şi sărăţele.

    Un analist de la Goldman Sachs, conform site-urilor de resurse umane,  se apropie de 100.000 de dolari pe an brut, dublu faţă de cât este venitul mediu din New York şi de 3 ori mai mult decât venitul mediu din SUA. Toată lumea ştie că în investment banking, în marile firme de avocatură, în firmele de consultanţă se lucrează non-stop, că noţiunea de a dormi mai mult de câteva ore nu există, că şansa de a avea un lunch în afară, în timpul programului, este foarte mică, dar în continuare sunt cozi uriaşe de tineri dornici să lucreze în aceste domenii.

    Selecţia la locul de muncă este extrem de dură, rezistă numai cel care are rezultate cuantificabile în veniturile încasate de la clienţii gestionaţi. Ideea este că dacă promovezi, dacă ajungi la etajele superioare, câştigul este practic nelimitat, managing directorii ajungând şi la 20 de milioane de dolari pe an, bineînţeles, cea mai mare parte din bonusuri. Deci îi putem înţelege pe şefi că îşi exploatează angajaţii din subordine, în special pe tineri.

    Ca să lucreze pentru numele mari de pe Wall Street sau City-ul londonez tinerii fac orice, pentru că au şansa să scape de «sărăcia» comună şi pot să stea la masa bogaţilor. Capitalismul este dur la vârf şi rezistă numai cei care au o determinare de fier şi pot să „calce pe cadavre” în atingerea obiectivelor personale şi a ţintelor financiare. Îmi amintesc că un bancher român, care a lucrat mulţi ani la Londra, mi-a spus la un moment dat că fusese angajat de o bancă, iar din scaunul pe care îl obţinuse trebuia să facă un profit anual de 10 milioane de lire sterline. Dacă nu făcea, pleca.

    Pentru băncile de investiţii, eşti pur şi simplu obligat să lucrezi non-stop, deoarece clienţii acestora cer acest lucru şi plătesc ca atare. Acest model câştigă teren şi în alte sectoare, având în vedere cât de dură este lupta pentru fiecare contract, fiecare client.

    Învăţând din America, unde a lucrat la Microsoft, Daniel Dines, cel care este unul dintre cofondatorii UiPath, cel mai valoros start-up pornit din România, a spus într-o prezentare că se aşteaptă ca cei care lucrează pentru el să fie disponibili 24/7, respectiv „dacă îl sun la ora 2 noaptea să discut ceva, să răspundă la telefon şi să fie prezent”. Şi pentru acest lucru, de a fi disponibili non-stop, angajaţii primesc acţiuni  în cadrul companiei, care s-ar putea să fie extrem de valoroase. Când UiPath se va lista la Bursa de la New York, mulţi dintre aceşti angajaţi vor vedea dacă merită sau nu să aibă telefonul deschis.

    Păstrând proporţiile şi reducând sumele în discuţie, care sunt mult mai mici, şi în România se lucrează non-stop când sunt proiecte de consultanţă, de finanţare, de audit care implică sume mari de bani, din care pot rezulta bonusuri consistente. Dar încă nu suntem ca americanii.

    În America, în marile centre financiare ale lumii, nimeni nu este obligat să lucreze la băncile de investiţii, acolo unde şansele de burnout sunt mult mai ridicate. Dar toată lumea o face pentru bani, pentru că diferenţa faţă de media societăţii este destul de mare.

    Cine vrea o viaţă liniştită se poate duce într-o fabrică cu program fix, de 8 ore.

    (cristian.hostiuc@zf.ro)