Tag: Elvetia

  • ALERTĂ de avalanşă glaciară în Alpii elveţieni: sute de persoane au fost evacuate /Prăbuşirea unei bucăţi mari de gheaţă ar putea afecta staţiunile turistice

    Autorităţile consideră că vremea caldă a provocat instabilitatea gheţarului Trift.

    Geologii ce monitorizează gheaţa au remarcat că acesta se deplasează cu 130 cm pe zi.

    ”Un serac s-ar putea desprinde în orice moment”, conform poliţiei din cantonul Valais.

    Prăbuşirea unei bucăţi mari de gheaţă ar putea declanşa o avalanşă şi ar putea afecta staţiuni turistice.

    În jur 200 de persoane au fost evacuate.

  • Oraşul unde nu ai voie să mori sau cel construit într-o piatră: care sunt CELE MAI CIUDATE 12 aşezări omeneşti din lume – GALERIE FOTO

    12. Oraşul în care nu poţi muri

    Oraşul Longyearbyen, Svalbard, un teritoriu insular în Oceanul Arctic, este una dintre cele mai nordice aşezări din lume şi un loc în care, oficial, nu puteţi muri. Există un cimitir în oraş, dar nu a fost folosit în 70 de ani. Motivul este clima îngheţată, care împiedică descompunerea corpurilor moarte şi le face o atracţie pentru animalele sălbatice. Persoanele care sunt susceptibile de a muri în curând sunt transportate în Norvegia cu avionul.

    11. Oraşul aflat pe teritoriul a două ţări

    Oraşele împărţite între două ţări sunt un fenomen mai frecvent decât credeţi, dar acesta este cel mai neobişnuit dintre ele. Büsingen am Hochrhein este un oraş german aflat în Elveţia. Din punct de vedere economic, face parte din Elveţia, dar din punct de vedere administrativ, face parte din Germania. Büsingen am Hochrhein este singurul oraş german unde francul elveţian este monedă principală şi are două coduri poştale: una elveţiană şi una germană. Cetăţenii folosesc atât numere de telefon elveţiene, cât şi germane. FC Büsingen este singura echipă germană care joacă în campionatul elveţian.

    10. Oraşul „iadului”

    Statul Michigan, Statele Unite ale Americii, este un loc unde puteţi găsi „Iadul” la orice colţ, mai exact, cuvântul englez „Hell”. Asocierea acestuio cuvânt cu oraşul este incertă, dar locuitorii oraşului sunt fericiţi să-şi susţină imaginea infernală. Turiştii sunt fericiţi să se fotografieze cu panourile „Bine aţi venit în iad” pe fundal, iar magazinele de suveniruri locale profită de beneficiile „iadului”.

    9. Un oraş austro-chinez

    Chinezii sunt cunoscuţi pentru abilitatea de a copia foarte bine un lucru, chiar şi oraşele întregi. Pentru a-şi conferi şansa de a călători fără a părăsi ţara, aceştia au decis să refacă satul austriac Hallstatt. Biserica a fost construită mai întâi, urmată de străzi, care arată exact ca cele originale. Mai mult,  piaţa imobiliară din Hallstatt, China, este mai scumpă decât în ​​cel austriac.

    8. Ultimul oraş liber

    Slab City este un oraş californian populat în principal vagabonzi, pensionari şi cei care nu au unde să meargă. Oamenii trăiesc aici în remorci şi în hambare improvizate, fără apă, electricitate sau adrese. De asemenea, lipsesc utilităţile publice, precum şi taxele şi chiriile. Toate acestea suna ca o multime de inconveniente, dar multi dintre cei care au fost aici spun ca este de fapt un loc foarte confortabil. Localnicii îl numesc „ultimul oraş liber din America”.

    7. Oraşul peşteră

    Matmata din sudul Tunisiei este un oraş mulţi trăiesc în locuinţe subterane. În anii 1970, aici s-au construit case la suprafaţă, dar mulţi localnici preferă să locuiască în casele lor tradiţionale. Fanii Star Wars vor recunoaşte acest loc ca fiind casa lui Luke Skywalker.

    6. Tot oraşul sub un singur acoperiş

    Întregul oraş din Whittier, Alaska, este situat în clădirea cu 14 nivele a unei foste unităţi militare. Aceasta găzduieşte, pe lângă locuinţe,  toate magazinele, o secţie de poliţie, un spital şi o biserică. Scopul a fost economia la încălzire, pentru că vremea este rece şi vântură aproape tot anul. Populaţia oraşului numără doar 220 de persoane.

  • Oraşul din Germania aflat la graniţa cu Elveţia şi Franţa in care aproape un sfert din locuitori sunt români

    20 la suta dintre localnici sunt romani, majoritatea din Timis, din comuna Darova.

    A dezvaluit acest lucru insusi primarul din Spaichingen, Hans Georg Schuhmacher, care a venit in vizita in Timis in urma cu ceva vreme.

    Edilul neamt a avut numai cuvinte de lauda la adresa romanilor stabiliti in orasul sau inca de la inceputul anilor ’90.

    „20 la suta din locuitorii din Spaichingen provin din Romania, majoritatea din Darova. Au plecat imediat dupa 1990, si-au cumparat case, spatii, s-au integrat foarte rapid si au ajutat mult la dezvoltarea industriei locale. Prosperitatea orasului meu inseamna munca lor. Bugetul nostru este de 44 milioane de euro anual. Majoritatea banilor provin din impozitele diferitelor companii, iar restul de 6% de la populatie”, a spus primarul Hans Georg Schuhmacher cand a vizitat Darova, potrivit redesteptarea.ro.

    Orasul german numara 12.000 de locuitori si se afla in landul Baden-Württemberg. Majoritatea lucreaza in industria auto si cea farmaceutica.

    Darova, comuna din care au plecat o multime de banateni, se pregateste de sarbatoare. In aceste zile, multi dintre cei care au luat drumul Germaniei se intorc acasa pentru Ruga, care se desfasoara sambata.

  • Retrospectiva săptămânii: cu bune şi rele

    + Simona Halep se află pe locul 10 în topul celor mai bine plătite sportive din lume în 2017, potrivit publicaţiei internaţionale Forbes. În ultimii 11 ani Halep a strâns 6,2 milioane de dolari din premii şi sponsorizări.

    +  Valabilitatea paşapoartelor va fi prelungită la 10 ani pentru persoanele care au peste 25 de ani. Până acum valabilitatea acestora era doar de cinci ani.

    + Cea mai ieftină maşină electrică din lume se vinde în China cu doar 5.300 de dolari. Baojun E100 este conceput pentru aglomeraţia din China, fiind un vehicul mic, iar autonomia acestuia este de până la 155 de kilometri.

    + Economia României continuă să crească susţinut: PIB-ul a avansat cu 5,9% în T2, faţă de o creştere de 5,7% în primele trei luni ale anului. Comparativ cu primele trei luni din 2017, al doilea trimestru al anului a adus un avans de 1,6%. În T1, PIB-ul înregistrase un plus de 1,8% faţă de ultimul trimestru din 2016.

    + O echipă de cercetători de la ETH din Elveţia a realizat o inimă imprimată 3D ce este similară cu una reală şi bate aproape la fel ca aceasta. Dispozitivul ar putea revoluţiona medicina, având în vedere că 26 milioane de oameni din lume aşteaptă transplanturi
    de inimă.

    + Un pahar de vin consumat zilnic poate reduce cu 25% riscul dezvoltării unor boli diverse, iar cei care consumă vin în cantităţi moderate au şanse mult mai mici să aibă probleme cardiovasculare. Unul dintre autorii studiului a precizat că există un echilibru foarte fragil între efectele pozitive şi cele negative ale consumului de alcool.

    +  Amazon lansează un serviciu prin care comenzile online pot fi ridicate în câteva minute. Serviciul, numit Instant Pickup, a fost lansat până acum în apropierea a cinci campusuri universitare din SUA.

    + Bill Gates a donat acţiuni Microsoft echivalente cu 5% din averea sa, adică 4,6 miliarde de dolari. Beneficiarul nu a fost dezvăluit, dar Gates face majoritatea donaţiilor către Bill & Melinda Gates Foundation.

    + Nouă elevi din Constanţa au luat locul I la un concurs NASA. Juriul a fost impresionat de proiectul lor, care prevede popularea planetei Venus. La concursul de design ştiinţific din Florida au participat 240 de concurenţi din ţări de pe toate continentele.

    – Tarom a înregistrat pierderi de patru ori mai mari (104 milioane lei) în prima jumătate a acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut (28,6 milioane lei).

    – Companiile din România sunt reticente la folosirea serviciilor cloud, doar în Bulgaria procentul fiind mai mic. Dintre statele membre ale UE, achiziţia de servicii cloud de către companii a fost cel mai des întâlnită în Finlanda (57%), Suedia (49%) şi Danemarca (42%), în 2016. La polul opus se situează Bulgaria (7%) şi România (9%).

    – Slabă cultură cinematografică: doar 7,1% din populaţia României de peste 16 ani merge cel puţin de patru ori la cinema, în timp ce 6,2% din locuitorii Greciei vizionează filmele în săli de cinema, cei mai activi cinefili europeni fiind francezii (29,3%), potrivit datelor Eurostat.

    – 15 state din Uniunea Europeană, inclusiv România, alături de Elveţia şi Hong Kong, sunt afectate de scandalul ouălor contaminate cu insecticid. Retailerii din câteva state europene au retras din supermarketuri milioane de ouă, ca măsură de precauţie faţă de o posibilă contaminare cu pesticide a ouălor provenite din Belgia şi din Olanda.

    – Deficitul de cont curent al României s-a adâncit la 2,7 miliarde de euro, după primele şase luni ale anului. Este cu 40% mai mare faţă de anul trecut.

    – 4 din 10 români mănâncă produse semipreparate. Vânzările de produse ambalate vor creşte cu peste 6%, în fiecare an, până în 2020, arată studiile. În prima jumătate a anului consumul a avansat cu aproape 8% pe fondul majorărilor salariale.

    – Românii şi letonii cheltuiesc cei mai puţini bani în vacanţă, adică o sumă medie de 116 euro într-o vacanţă de cel puţin o noapte, iar cei mai mulţi bani cheltuiesc locuitorii din Luxemburg, în jur de 740 de euro.

  • După 14 ani în care a lucrat pentru cele mai mari branduri de bijuterii din lume, s-a întors în ţară şi mizează pe un brand local

    Anda Jurcă este, de la începutului acestui an, director naţional de vânzări pentru reţeaua de magazine Teilor, care a ajuns la 23 de spaţii răspândite în ţară.* „Am avut norocul şi şansa să lucrez chiar imediat după absolvirea Facultăţii de Relaţii Internaţionale pe piaţa marilor branduri de lux în bijuterii în oraşul ce avea să devin un boom turistic şi financiar: Dubai”, îşi descrie Anda Jurcă primii paşi în carieră. În 2008 a început prin a lucra la casă de bijuterii italiană Damiani, unde spune că şi-a descoperit pasiunea pentru bijuteriile fine, pietre preţioase şi diamante. „Ascensiunea a fost presărată cu momente unice ca experienţă luxury, însă şi cu provocarea de a reuşi într-o ţară străină, cu o cultură diferită, lucrând şi interacţionând cu zeci de naţionalităţi.”

    După Damiani, pe parcursul a opt ani a lucrat pentru Pomellato, Garrard, însă „amprenta a fost pusă de brandul Cartier, unde am petrecut şase ani că brand ambasador şi supervisor”. Spune că s-a alăturat echipei Teilor cu dorinţa de a-şi aduce contribuţia la procesul de dezvoltare a companiei şi la atingerea ţelului de a fi brandul numărul 1 de fine jewellery în România. Călătoriile sunt modul ideal prin care alege să îşi petreacă timpul liber. „Iubesc să călătoresc mai presus de orice. Mă fascinează descoperirea diferitelor colţuri ale lumi cu toate detaliile sale unice. În ultimii cinci ani am investit resurse de timp şi financiare pentru care am câştigat momente unice şi amintiri de neuitat.” Ea oferă ca exemplu Chaux-de-Fonds din Elveţia, un sat declarat patrimoniu mondial al Unesco în materie de producţie clasică a ceasurilor de lux cu mecanisme automate, pe care îl descrie drept un „colţ de rai”. „M-a impresionat amestecul de antic cu viziunea de viitor. Arhitectură, meşteşugul creării mecanismelor de ceasuri, oameni calmi parcă veniţi din alte timpuri se împletesc cu fabricile marilor lideri de piaţă ai ceasurilor de lux precum Hublot, Rolex, Girard Perregaux, Omega, Breitling. Este fascinant să simţi cum tehnicile vechi de sute de ani au ajuns să fie transpuse în strategii de marketing şi vânzări ale timpurilor moderne.”

    ANDA JURCĂ

    32 DE ANI

    DIRECTOR NAŢIONAL VÂNZĂRI TEILOR

    CIFRĂ DE AFACERI ÎN 2016: 49 MIL. LEI

    NUMĂR DE ANGAJAŢI: 175

    *la momentul redactării acestui material, în iunie 2017.

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 12-a ediţie.

  • Banca Naţională a Elveţiei, un investitor care poate printa bani la infinit, cumpără cantităţi record de acţiuni americane

    Portofoliul a crescut de la 80,4 miliarde de dolari la sfârşitul lunii martie la 84,3 miliarde de dolari în iunie.

    Pentru unii, această preferinţă a băncii centrale este îngrijorătoare. Instituţia a acumulat rezerve valutare record în încercarea de a proteja francul elveţian de pofta de profit a investitorilor cu intervenţii pe piaţă. Aceşti bani sunt cheltuiţi acum pe active străine, printre care acţiuni, banca profitând de creşterea sănătoasă a burselor din ultima vreme.

    Banca centrală condusă de Thomas Jordan a acumulat rezerve valutare de 714,3 miliarde de franci elveţieni (742 de miliarde de dolari).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • S-a deschis CEL MAI LUNG POD SUSPENDAT din lume! Aţi avea curajul să îl traversaţi? – FOTO

    Inaugurat la începutul acestei luni, podul oferă trecătorilor imagini spectaculoase cu vârfurile Matterhorn şi Weisshorn din munţii Alpi. “De câte ori ai ocazia să traversezi un pod suspendat ce deţine recordul mondial?”, se întreba Daniel Luggen, directorul direcţiei de turism din Zermatt, la inaugurarea podului. “Experienţa e una ce nu poate fi descrisă.”

    Noul pod suspendat înlocuieşte o structură mai veche, avariată de căderea pietrelor, şi are rolul de a lega oraşele Zermatt şi Grachen, scriu cei de la CNN.

    Potrivit autorităţilor, drumul cu maşina (care ocoleşte valea) durează în jur de 3 ore şi jumătate; podul poate fi traversat în doar 10 minute.

    Sursa: CNN Style