Tag: eficienta

  • Fondatorul FUBU vorbeşte despre cea mai mare greşeală pe care o poate face o companie

    Daymond John, fondatorul companiei de îmbrăcăminte FUBU şi membru al juriului în competiţia “Shark Tank” a explicat care este, din punctul lui de vedere, cea mai mare eroare pe care o fac oamenii de afaceri atunci când vine vorba de branding.

    Sloganul, spune Daymond, trebuie să poată exprima esenţa afacerii în cel mult cinci cuvinte. Spre exemplu, companii de succes precum Apple, Nike sau chiar FUBU au înţeles acest lucru, folosind mesaje concise şi eficiente: “Think different”, “Just do it”, “For us by us”.

    “Dacă nu poţi să explici în câteva cuvinte de ce lumea ar trebui să fie atrasă de brandul tău”, explică John Daymond, “atunci probabil că nu înţelegi exact ce înseamnă afacerea ta.”

    Daymond a înfiinţat FUBU în 1992 ca o companie destinată tinerilor şi mişcărilor neconvenţionale. Brandul a fost popularizat de rapperi precum LL Cool J şi Notorious BIG, iar Daymond spune că sloganul reprezintă exact ceea ce el a simţit atunci când a fondat FUBU. “Pentru noi, prin noi e exact ceea ce am vrut să însemne compania. Am ridicat FUBU doar prin puterile noastre”, mai declară omul de afaceri.

  • Ponta: De la ANAF şi de la Direcţia Generală a Vămilor am încă aşteptări foarte mari

     Premierul a participat, joi, împreună cu miniştrii de Interne, Apărare şi Finanţe la ceremonia dedicată sărbătoririi a 150 de ani de existenţă instituţională a Poliţiei de Frontieră Române.

    Ponta a remarcat cu acest prilej că Poliţia de Frontieră este una dintre instituţiile care s-a schimbat cel mai mult în ultimii ani, în bine, iar în negocierile de aderare la spaţiul Schengen calitatea profesională a poliţiştilor de frontieră nu a fost pusă niciodată la îndoială.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANRE: Facturile la energie ale consumatorilor casnici SCAD cu 2,6% de la 1 iulie

     Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat joi un ordin pentru aprobarea tarifelor reglementate de energie electrică aplicate de furnizorii de ultimă instanţă clienţilor casnici şi asimilaţi clienţilor casnici care nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate şi Avizele pentru tarifele CPC (componenta de piaţă concurenţială) pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2014.

    “Prin aplicarea prevederilor actelor de mai sus, deşi preţurile din grila tarifară aprobată prin Ordinul ANRE nr. 57/2014 au fost majorate cu 1,89%, ca urmare a recunoaşterii în preţul de achiziţie reglementat a impozitului pe construcţii, la consumatorii casnici se va înregistra o reducere a preţului energiei electrice (fără taxe) în medie cu 0,9%”, arată ANRE.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro

  • Băsescu: România nu poate utiliza fondurile de coeziune pentru că nu are Master Plan pe Transport

     “România are o mare problemă în ceea ce priveşte utilizarea fondurilor din exerciţiul bugetar 2014-2020, pentru că până la această oră utilizarea fondurilor de coeziune nu este posibilă pentru că Master Planul pe Transporturi nu a fost încă adoptat, aprobat de CE”, a declarat preşedintele Traian Băsescu, înainte de plecarea la Consiliul European.

    “Să sperăm că schimbările de la Transporturi vor face mai eficientă această abordare”, a mai spus şeful statului.

    Premierul Victor Ponta a anunţat, la 16 aprilie, că ministerul de resort a redactat Master Planul pe Transport, care include la acest moment 530 de proiecte, iar documentul va fi lansat în dezbatere publică, procedură la finalul căreia se va cunoaşte exact care sunt proiectele prioritare care pot fi finanţate din fonduri UE.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Mihaela Nicola, CEO The Group: Regula 365

    Mă aliniez însă la obiceiul aproape general de a conversa despre proces şi despre instrumentele care îl însoţesc. Cu diferenţa că încerc să mă refer la consumatori spunându-le „oameni„ – e un cuvânt pe care adresarea profesională aproape că îl exclude, dar judecata emoţională care însoţeşte elaborarea mesajelor în campanii are, în fapt, de-a face cu felul în care oamenii (fie ei consumatori atunci când ajung la raft) vibrează la promisiunile brandurilor către ei.

    Cu vreo două decenii în urmă aveam câteva luni la dispoziţie pentru elaborarea unei campanii publicitare. Agenţiile însoţeau atent toţi paşii deciziilor de marketing pentru justa şi aprofundata analiză. Petreceam săptămâni în evaluări sociologice, testam fiecare slogan, ambalaje şi denumiri ale produselor noi. Între momentul scenariului pentru spotul TV (eroul campaniei în ultimele 5-6 decenii) şi întâlnirea de preproducţie se scurgeau săptămâni destinate reglajelor fine. Filmam mai apoi pe îndelete, petreceam zile multe în postproducţie şi pentru efecte speciale.

    Agenţiile de media ponderau între investiţia radio-televizată, consumul de presă şi expunerea în mediul stradal. Agenţiile de relaţii publice gestionau monologul către jurnalişti (mai stiţi instrumentul acela passé numit „comunicat de presă„?) şi adăugau câteva evenimente subtil destinate unor publicuri specializate. Existau la început, preluate din modelul agenţiilor multinaţionale, agenţii full-service, în care „accounţii„ erau specializaţi în managementul relaţiei cu clienţii şi nimic altceva, în spatele lor erau designeri şi copywriteri, planneri, strategi, regizori, producători, fiecare contribuind cu propriile competenţe la articularea unui efort integrat de comunicare. Iar eroul campaniei publicitare era mereu produsul promovat, brandul şi atributele lui de valoare erau „vedeta„ fiecărei campanii.

    E prea colorată tranziţia către astăzi ca s-o evoc detaliat, dar suntem cu toţii de acord că peisajul arată complet diferit.
    Astăzi avem în România mai mult de 7 milioane de „jurnalişti/reporteri„ sau chiar „broadcasteri„, căci fiecare deţinător de cont în reţele sociale poate difuza opinii, analize, fotografii, mesaje sau filmuleţe conforme cu propriul interes sau discernământ. Segmentarea între ceea ce era „campanie adresată consumatorilor„ şi „campanie destinată jurnaliştilor/publicului specializat„ a apus cu mai mulţi ani în urmă. Nu mai există aşadar diferenţierea profesională între rolul agenţiilor de publicitate şi cel al agenţiilor de relaţii publice.

    În plus, acestora li s-au adăugat agenţiile de digital care se întâmplă să includă doi-trei oameni entuziaşti, ireverenţioşi cu rutina arhaică a procesului şi care sunt la acelaşi moment accounţi, copywriteri, planneri, producători şi regizori ai unor virale care suscită mai mult interes decât campanii elaborate cu vechea metodologie, în agenţii care se încăpăţânează să rămână clasice. Aceste companii de digital, deseori „one man show„ sau, oricum, „few people show„, au acumulat cota de piaţă preluată şi de la agenţii de media, şi de la agenţii clasice de creaţie sau PR.

    Şi pentru că industria n-a ştiut unde să le aşeze în panelul de competitori le-a socotit multă vreme „haiduci profesionali„ care vor fi asimilaţi vechiului proces. N-au fost! Sunt astăzi parte din echipele agenţiilor „clasice„ şi mai au foarte puţin până când vor deveni dirijorii unor orchestre altfel aşezate şi care interpretează partitura comunicării în cu totul altă cheie. E drept că există şi funcţionează încă agenţiile robuste cu tradiţia de a se numi agenţii de creaţie, agenţii de media, agenţii de public relations, iar asta se întâmplă pentru că structuri masive ale unor companii multinaţionale cotate la bursă se reinventează greu şi fac paşi precauţi către transformare.

    Dar realitatea din teren este aceea că agenţiile din felurite discipline au aceeaşi unică preocupare: comunicarea. Aceasta nu mai are reţete prestabilite pentru proces şi specializări desuete, iar procesul nu mai are răbdare să se intituleze diferit şi glamorous pe cărţile de vizită.

  • Cursuri noi în domeniul resurselor umane la ZFeLEARNING

    Aceste cursuri sunt primele din categoria resurselor umane, un domeniu dinamic şi cu un rol deosebit de important mai ales în perioadele de criză şi pot fi accesate într-o secţiune nouă a ZFeLEARNING.ro, la adresa http://www.zfelearning.ro/resurse-umane/

    Cursul “Ghid pentru administrarea de personal” sintetizează informaţiile necesare pentru a administra corect şi eficient efectivul de personal al unei companii şi pune la dispoziţia cursanţilor informaţii legislative cu incidenţă asupra contractelor de muncă şi a procesului de administrare de personal.

    Cei care vor urma cursul vor afla: care este cadrul legal al relaţiilor de muncă, ce trebuie să conţină dosarul de personal şi în ce condiţii se completează acesta, care sunt condiţiile încheierii, modificării, suspendării şi încetării contractelor de muncă, ce reprezintă şi cum se completează Registrul General De Evidenţă A Salariaţilor (REVISAL), în ce condiţii se poate încheia un contract de muncă colectiv la nivelul societăţii sau care sunt condiţiile pe care trebuie să le respecte Regulamentul de ordine interioară al societăţii.

    Cursul este dedicat atât persoanelor din departamentul HR, fără experienţă în domeniul administrării de personal, cât şi celor cu experienţă în acest domeniu, care vor să îşi consolideze cunoştinţele. Deţinătorii de IMM-uri pot să obţină informaţii foarte importante în gestionarea personalului. Cursul se adresează şi celor care lucrează în alte poziţii decât cele de HR, care vor să dobândească cunoştinţe în domeniul complex al administrării de personal.

    Cursul “Principiile calculului salarial” sintetizează informaţiile necesare celor care lucrează în domeniul HR pentru a gestiona corect şi eficient salariile angajaţilor. Cursanţii au la dispoziţie informaţii legislative cu incidenţă asupra contractelor de muncă şi a procesului de salarizare. Acestea sunt însoţite de exemple practice de aplicare a normelor legale şi studii de caz care vor facilita aprofundarea noţiunilor, indiferent dacă cei care le urmează au experienţă sau sunt debutanţi.

    În multitudinea de noţiuni pe care le vor dobândi cei care vor urma cursul se numără: modalitatea de calcul a salariului brut realizat în cazul aplicării mai multor forme de salarizare: în regie; în acord (direct; progresiv; indirect); prin cote procentuale; care sunt drepturile de asigurări sociale acordate salariaţilor şi modalitatea de calcul a indemnizaţiilor corespunzătoare acestora conform legilor în vigoare; criteriile prevăzute de lege pentru acordarea diverselor sporuri; modul de calcul al salariului net şi al restului de plată care reprezintă suma primită efectiv de salariat ca plată a drepturilor sale salariale.

    Cursul este potrivit atât persoanelor din departamentul HR, fără experienţă în domeniul salarizării, cât şi celor cu experienţă în calculul salarial, care vor să îşi consolideze cunoştintele. Cursul se adresează şi persoanelor din poziţii non-HR care vor să dobândească cunoştinte în domeniul complex al calculului salarial sau celor care au un business la început de drum şi doresc sa înveţe cum se calculează salariile angajaţilor.

    Aceste cursuri au fost dezvoltate în parteneriat cu Smartree Romania şi sunt susţinute de Monica Spiteri, directorul de dezvoltare al Smartree Romania. Cu o experienţă practică de peste 10 ani în domeniul complex al resurselor umane, consultanţei şi externalizării, Monica Spiteri a fost implicată în numeroase proiecte de optimizare şi eficientizare a proceselor de HR, oferind consultanţă mai ales companiilor multinaţionale din diverse industrii. Ea este licenţiată a Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale a ASE Bucureşti, precum şi a ISG Paris, una dintre cele mai prestigioase universităţi din Franţa. De asemenea, ea este Asociat CIPD (Chartered Institute of Personnel Development).

    Cursurile costă fiecare doar 31 euro fiecare (TVA inclus) şi pot fi accesate pe platforma de cursuri video online ZFelearning.ro.

    Despre ZFeLEARNING.ro

    ZFeLEARNING.ro oferă în prezent 17 cursuri destinate celor care îşi doresc să se dezvolte profesional, personal sau să îşi actualizeze cunoştinţele. Cursurile sunt de scurtă durată (1-2 ore), împărţite în module de maxim 20 de minute şi au fost astfel construite încât să răspundă unor nevoi punctuale, de maximă actualitate, din domeniile financiar-contabil, juridic, medical-farmaceutic, marketing şi comunicare, fonduri europene, management.

    Prin intermediul platformei ZFeLEARNING.ro, un instrument modern care permite plata online sau cu OP, cursanţii pot avea acces la informaţie oricând şi oriunde, la birou sau acasă, iar la final în urma parcurgerii cursurilor vor primi, în funcţie de rezultatele obţinute la testele finale, un certificat emis de partenerul de conţinut al ZFeLEARNING. Unele certificate pot fi folosite pentru obţinerea de puncte de credit de dezvoltare profesională continuă (CPD), recunoscute de organizaţii profesionale, internaţionale sau naţionale, cum ar fi: ACCA (Association of Chartered Certified Accountants), CAFR (Camera Auditorilor Financiari din România), CECCAR (Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România).

    Celelalte cursuri oferite de ZFeLEARNING.ro sunt: Să citim un set de situaţii financiare în 10 minute; Interpretarea în 4 paşi a indicatorilor financiari de bază; Comunicarea in afaceri; Managementul proiectelor co-finantate din fonduri structurale; Raportarea financiară frauduloasa; Impozite amânate: recunoaştere şi prezentare, exemple specifice pentru România; Inspecţia fiscală – un inconvenient minor sau o problemă majoră?; Contabilitatea de acoperire împotriva riscurilor; Preţuri de transfer – documentaţie şi acorduri de preţ în avans; Cine este pacientul meu; Comunicarea cu pacientul; Cum să abordezi investigaţiile şi inspecţiile Consiliului Concurenţei; Cum să evităm practicile interzise de Legea concurenţei; Negocierea contractului colectiv de muncă; Mangementul echipelor virtuale.

  • Transportatorii: Recuperea unui procent din acciza plătită trebuie făcută urmărind modelul TVA

     “În cadrul dezbaterilor ce vor avea loc astăzi la Guvern, Federaţia Operatorilor Români de Transport va susţine ca sistemul de returnare a unui procent din acciza pentru carburanţi în cazul transportatorilor români să se facă într-un mod simplu, urmărind modelul taxei pe valoarea adăugată. Astfel, în ceea ce priveşte facturile pentru alimentarea cu carburanţi, precum şi bonurile fiscale, acciza trebuie să fie evidenţiată separat, având şi o coloană aferentă procentului ce urmează a fi recuperat”, se arată în comunicat.

    Transportatorii susţin că prin metoda propusă de ei, atât statul, cât şi firmele din domeniu pot avea o evidenţă clară a sumelor care fac obiectul returnării.

    “Procentul pe care FORT îl susţine este corespondent procentelor utilizate în alte ţări ale Uniunii Europene. Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă procentul utilizat în Italia, şi anume 210 euro raportat unei cantităţi de 1.000 de litri de carburant”, se menţionează în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Transportatorii: Recuperea unui procent din acciza plătită trebuie făcută urmărind modelul TVA

     “În cadrul dezbaterilor ce vor avea loc astăzi la Guvern, Federaţia Operatorilor Români de Transport va susţine ca sistemul de returnare a unui procent din acciza pentru carburanţi în cazul transportatorilor români să se facă într-un mod simplu, urmărind modelul taxei pe valoarea adăugată. Astfel, în ceea ce priveşte facturile pentru alimentarea cu carburanţi, precum şi bonurile fiscale, acciza trebuie să fie evidenţiată separat, având şi o coloană aferentă procentului ce urmează a fi recuperat”, se arată în comunicat.

    Transportatorii susţin că prin metoda propusă de ei, atât statul, cât şi firmele din domeniu pot avea o evidenţă clară a sumelor care fac obiectul returnării.

    “Procentul pe care FORT îl susţine este corespondent procentelor utilizate în alte ţări ale Uniunii Europene. Un exemplu elocvent în acest sens îl reprezintă procentul utilizat în Italia, şi anume 210 euro raportat unei cantităţi de 1.000 de litri de carburant”, se menţionează în comunicat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Patru reguli de care trebuie să ţii cont dacă nu vrei să îmbătrâneşti în funcţia în care munceşti astăzi

    1. Sunteţi cu adevărat buni la ceea ce faceţi?

    Pare o întrebare simplă, dar a fi bun în cadrul locului de muncă ocupat este un aspect critic în câştigarea dreptului de a avansa. Întrebaţi-vă dacă sunteţi unul dintre angajaţii cu cele mai bune performanţe în funcţia ocupată şi dacă acest lucru este recunoscut de colegii dvs.. Doar faptul că dvs. credeţi că sunteţi foarte bun nu înseamnă că şi ceilalţi au observat performanţele dvs.. Urmăriţi semne evidente precum complimentele, indicatorii de performanţă, bonusurile şi clasamentele interne din cadrul companiei care să arate unde vă plasaţi în ochii managerului.  Dacă din acestea rezultă că nu aveţi încă reputaţia dorită, căutaţi modalităţi de a vă demonstra valoarea: oferiţi-vă voluntar pentru proiecte importante, petreceţi mai mult timp la birou, dobândiţi rezultate mai bune în clasamentele interne.

    2. Sunteţi mai eficient?

    Gândiţi-vă cât de mult timp obişnuiaţi să petreceţi în momentul în care v-aţi ocupat poziţia  pentru a rezolva diverse sarcini şi comparaţi-le cu perioada pe care o petreceţi în prezent pentru a duce la bun sfârşit aceste sarcini. Angajaţii care excelează devin mai eficienţi la locul de muncă pentru a avea mai mult timp în realizarea de sarcini mai complexe şi a proiectelor mai valoroase.

    3. Vă asemănaţi celor aflaţi în poziţiile la care aspiraţi?

    Despre acest lucru nu se vorbeşte deseori, dar angajaţii „promovabili” se comportă asemeni celor la rolurile cărora aspiră. Evaluaţi trendurile în îmbrăcăminte, spre exemplu sau orele peste program petrecute ale celor aflaţi superioare şi oglindiţi-le asupra propriilor abilităţi. Nu trebuie să fiţi o clonă, dar există posibilitatea ca managerii să caute pe cineva care să se încadreze în anumite tipare. 

     4. Există cineva care să acopere locul de muncă pe care îl ocupaţi în prezent în cazul unei promovări?

    Existenţa unei persoane pregătite pentru preluarea jobului pe care îl aveţi este deseori unul dintre cele mai importante aspecte care ţin de promovare. Bineînţeles, un angajat care să vă fie loial şi care ar vrea să continue să lucreze în locul dvs. este de asemenea un plus. În general, cel mai bun mod de a arăta că sunteţi potriviţi pentru a avansa este de a asigura o rezervă pentru propriul job. Astfel, economisiţi timpul managerului pentru recrutarea şi pregătirea celui care vă va ocupa locul.

    Dacă îndepliniţi cele patru criterii, este momentul să cereţi o promovare. În cazul în care există o poziţie spre care ţintiţi în cadrul companiei, revizuiţi cerinţele cheie astfel încât să vă asiguraţi că sunteţi potriviţi. Chiar dacă nu există o poziţie liberă în acest moment, este important  să arătaţi că sunteţi interesat de dezvoltarea profesională.

  • Atuul Rusiei în faţa sancţiunilor: Exporturi anuale de petrol şi gaze de 160 de miliarde de dolari

     SUA şi aliaţii europeni au puţine mijloace pentru a-l opri pe Putin, chiar dacă au avertizat Rusia să nu anexeze Crimeea după referendumul de duminică, relatează Bloomberg.

    Uniunea Europeană a impus luni interdicţii de călătorie şi îngheţări de active pentru 21 de persoane, iar preşedintele Barack Obama a emis un ordin prin care vor fi sancţionaţi şapte ruşi.

    Rusia, cel mai mare producător de petrol din lume, a exportat în 2012 petrol, gaze şi carburanţi în valoare de 160 de miliarde de dolari, în SUA şi Europa.

    Sancţionarea exporturilor ruseşti ar priva guvernul de la Moscova de valută, dar preţul pentru consumatorii europeni ar fi prea mare, iar planurile lui Putin ar putea să nu fie oprite, a declarat Jeff Sahadeo, director la Institute of European, Russian and Eurasian Studies, la Carleton University.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro