Tag: cultura

  • Cum a reuşit o tânără româncă să dezvolte un business profitabil în plină criza. ”Domeniul nu a fost atât de lovit sau afectat de criză precum altele“

    Pe vremea când designerii ”păreau inabordabili, inaccesibili“ şi puteau fi găsiţi doar în showroomuri, online, la televizor sau pe catwalk, Laurei Călin, fondatoarea V for Vintage, i-a venit ideea acestei afaceri. ”Am vrut să creăm o apropiere, să-i împrietenim cu posibilii clienţi. Aşa am pus bazele unui spaţiu prietenos în care pe parcursul a două zile publicul să îi poată cunoaşte personal pe designeri, nu neapărat să le vadă colecţiile, pe care le putea vedea online sau în alte locuri“, explică Laura Călin.

    Pe de altă parte, povesteşte ea, a luat în calcul şi nevoia designerilor de a deveni cunoscuţi. Practic, proiectul a fost un răspuns la o nevoie existentă pe piaţă, consideră fondatoarea. Primul eveniment a avut loc în urmă cu nouă ani, iar antreprenoarea a investit circa 5.000 de euro. Nu ştia pe atunci dacă va fi o singură ediţie sau o va repeta, dar a avut rezultate mai bune decât se aştepta; în anul care a urmat a organizat două ediţii – toamna şi primăvara, ritm pe care l-a păstrat. Mai nou, organizează şi ediţia de Crăciun. La început se înscriau la târg circa 50 de designeri, însă numărul lor a ajuns în prezent la 100; ei plătesc o taxă de participare de 350 de euro pentru un stand.

    Totuşi, nu poate participa chiar oricine, iar selecţia se face în funcţie de anumite punctaje stabilite de un juriu specializat pe baza aplicaţiilor trimise de designeri. Mai întâi V for Vintage stabileşte o temă pentru ediţia respectivă; spre exemplu, pentru ediţia ce a avut loc în al doilea weekend din noiembrie tema aleasă este ”Venus and the boy“, cu trimitere la ideea de unisex, de fluidizare a genurilor. Ulterior, designerii creează o colecţie capsulă, de zece piese, cu care se înscriu la târg pe baza unui formular, ce ajunge la juriu. Dacă aplicaţia respectivă trece de un anumit punctaj, designerul este admis la târg. O mare parte dintre cei care vin pentru prima dată se întorc la ediţiile următoare, iar alţii s-au consacrat de-a lungul timpului şi au ajuns nume cunoscute în domeniu, precum Andreea Bădală, fondatoarea Murmur, care s-a aflat şi în juriu la cea mai recentă ediţie.

    ”Sunt alţii la început de drum care vor să vadă cum este, târgul fiindpentru ei un test, să vadă cum îi primeşte publicul. Mai întâi vin ca studenţi, apoi au nevoie de continuitate, de expunere repetată. Mergi o dată, de două ori, publicul te învaţă, chiar dacă noi ne adresăm clientului final“, spune Laura Călin. Iar studenţii sunt scutiţi de plata taxei de înscriere. V for Vintage colaborează cu facultăţile de profil din Bucureşti, Timişoara şi Cluj, unde profesorii universitari încurajează şi trimit studenţii în urma unei trieri interne. ”E un test al lor pentru a vedea dacă produsele lor pot fi vandabile, că reuşesc să ajungă în piaţă, să se întreţină din ceea ce fac. Este primul lor contact cu publicul“, adaugă ea. La fiecare ediţie participă în jur de 100 de studenţi, iar portofoliile lor sunt trimise de profesori către V for Vintage înainte de lansarea evenimentului.

    Proiectul V for Vintage a fost lansat chiar când criza economică începea să-şi facă simţită prezenţa în România, însă proiectul a evoluat nestingherit. Motivele sunt simple, spune Laura Călin: ”Domeniul acesta nu a fost atât de lovit sau afectat de criză precum altele“. Pur şi simplu, povesteşte ea, i-a venit ideea acestui târg, ”era o nevoie în piaţă, m-am bazat pe curiozitatea comunităţii şi a funcţionat“. Pe de altă parte, un atu este şi faptul că V for Vintage nu este doar despre shopping, ci este mai mult un eveniment social. ”Cumperi, nu cumperi, mergi acolo cu prietenii, stai la o cafea, socializezi, îţi faci poze, fără nicio presiune“, spune antreprenoarea.

    Iar cifrele demonstează interesul oamenilor pentru eveniment: câteva mii de vizitatori în două zile. Biletele de intrare la târg reprezintă, de altfel, o sursă de venituri, pe lângă taxele de participare ale designerilor şi sponsorizări. Cel mai mare cost, de la început şi până în prezent, este cu spaţiul de desfăşurare a târgului, care s-a schimbat de-a lungul timpului datorită creşterii numărului de participanţi. De asemenea, creşterea numărului de colaboratori a generat un avans al costurilor, în condiţiile în care echipa permanentă este formată din trei oameni, iar în jurul târgului lucrează pentru eveniment circa 20 de persoane. ”Îmi place să lucrez în echipă. Sunt un iniţiator de proiect, dar pe de altă parte cred că nu am lucrat singură niciodată. Două creiere lucrează mai bine decât unul, trei mai bine decât două“, consideră Laura Călin. În general, investiţiile au crescut de la an la an, ajungând acum la 25.000 de euro, adică de cinci ori mai mari decât în 2008. Şi cifra de afaceri creşte de la an la an, în medie cu 20%, iar anul trecut a ajuns la aproximativ 200.000 de euro.

    Antreprenoarea a pus recent bazele unei platforme online ce uneşte designerii cu publicul în online, ”exact ceea ce am făcut cu târgul, platfoma face în online“. Prin intermediul Design FEED, publicul poate vedea colecţiile şi poate lua legătura cu creatorii acestora, deoarece se găsesc şi datele de contact ale designerilor. 50 de designeri sunt deja înscrişi pe platformă, taxa fiind de 50 de euro. ”Anul acesta promovăm platforma doar în România, însă de anul viitor sau peste doi ani vrem să trecem la nivel internaţional“, spune antreprenoarea.

  • Obiceiurile culinare ciudate din întreaga lume. Ce trebuie să faci şi să nu faci pentru a nu jigni cultura altora

    China

    Să nu termini de mâncat din farfurie este aproape un sacrilegiu în cultura noastră. Cu toţii ne obligăm copiii să mănânce tot, iar dacă suntem invitaţi undeva şi lăsăm vreun dumicat în farfurie suntem consideraţi nerespectoşi. În China este invers. Dacă te apuci să cureţi farfuria cu pâine este semn că încă ţi-e foame şi că gazda nu ţi-a oferit suficientă mâncare.
     
    De asemenea, în China, în cazul în care este servit un peşte întreg sau un pui sau orice alt animal, acesta trebuie să stea cu faţa către cea mai în vârstă persoană de la masă, în semn de respect.
     
    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro
  • Greenpeace lansează Harta pădurilor virgine din România. Acestea ar ocupa 300.000 de hectare

    „Carpaţii româneşti sunt acoperiţi de cele mai vaste păduri virgine din zona temperată a Uniunii Europene. Aceste păduri sunt parte din istoria şi identitatea noastră culturală. Ele sunt rămăşiţe ale codrilor nesfârşiţi care acopereau cândva peste 80% din teritoriul actualei Românii. În aceste păduri, trăiesc aproximativ 13.000 de specii, inclusiv cea mai mare populaţie de urşi din Europa, specii rare şi endemice şi carnivore mari, precum lupul şi râsul. Aici, toate vieţuitoarele, inclusiv arborii, trăiesc într-un echilibru care este rezultatul a mii de ani de evoluţie”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de către organizaţia Greenpeace.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Greenpeace lansează Harta pădurilor virgine din România. Acestea ar ocupa 300.000 de hectare

    „Carpaţii româneşti sunt acoperiţi de cele mai vaste păduri virgine din zona temperată a Uniunii Europene. Aceste păduri sunt parte din istoria şi identitatea noastră culturală. Ele sunt rămăşiţe ale codrilor nesfârşiţi care acopereau cândva peste 80% din teritoriul actualei Românii. În aceste păduri, trăiesc aproximativ 13.000 de specii, inclusiv cea mai mare populaţie de urşi din Europa, specii rare şi endemice şi carnivore mari, precum lupul şi râsul. Aici, toate vieţuitoarele, inclusiv arborii, trăiesc într-un echilibru care este rezultatul a mii de ani de evoluţie”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de către organizaţia Greenpeace.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bancpost lansează primul proiect de educaţie culturală axat pe promovarea patrimoniului UNESCO din România

     Programul are loc în perioada Octombrie – Noiembrie 2017, în rândul elevilor din clasele V-VIII din Şcolile din Bucureşti, şi îşi propune să familiarizeze peste 4.000 de elevi cu lumea a 15 obiective culturale ale României, incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Pentru că valorificarea patrimoniului cultural local şi aprecierea acestuia la adevărata lui însemnătate ne îmbogăţeşte individual şi ne consolidează sentimentul de mândrie naţională.

    Caravana “Ţara ta, tradiţia ta” este structurată pe două paliere, care vor aduce un plus de valoare prin informaţie culturală şi interacţiune. Astfel, în fiecare şcoală din Bucureşti în care va ajunge Caravana, copiii vor participa la:

     Ora de patrimoniu – sesiune interactivă de prezentare a celor 15 obiective UNESCO din România: bisericile pictate în exterior din Bucovina, centrul istoric al oraşului Sighişoara, Delta Dunării, respectiv Căluşul, Doina etc.

     Ateliere practice de meşteşuguri tradiţionale susţinute de către meşteri populari. În cadrul acestor ateliere, cei mici experimentează bogata moştenire rurală şi artistică a poporului român: olăritul, fierăritul, respectiv linogravura.

    “Educaţia prin şi pentru patrimoniu este un program educativ adresat tinerei generaţii, de cunoaştere a patrimoniului cultural românesc şi familiarizare prin practică cu tradiţiile şi obiceiurile moştenite, elemente definitorii ale culturii româneşti autentice. Patrimoniul constituie o sursă de identitate naţională, iar o discuţie despre patrimoniu este, în esenţă, o discuţie despre educaţie şi despre valori naţionale”, a declarat Aura Toma, Director Executiv Marketing şi Comunicare Bancpost.

    “Şcoala românească are nevoie să se întoarcă la origini şi să le readucă elevilor aminte despre cele mai vechi îndeletniciri ale românilor. Tradiţiile reprezintă istoria pe care copiii trebuie să o cunoască şi la care să se raporteze în viitor”,  spune Ştefana Călinescu Andrei, reprezentant al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.
     

  • 10.000 de oameni, aşteptaţi la un miting organizat de Sindicatul Automobile Dacia

    Viceliderul Sindicatului Automobile Dacia (SAD), Ion Iordache, a declarat, mari dimineaţa, corespondentului MEDIAFAX, că SAD organizează între orele 13 şi 14, în faţa Casei de Cultură din Mioveni, un miting la care sunt aşteptaţi să participe aproximativ 10.000 de salariaţi de la mai muşte fabrici din Argeş.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Muzeul Iluziilor, locul unde ”realitatea se deformează”, ajunge într-un oraş din România

    Muzeul Iluziilor va fi deschis în perioada 7-24 noiembrie, la Casa de Cultură Oradea şi va avea trei zone. În Sala oglinzilor, cei mici vor deveni, pentru câteva minute, subţiri ca o sfoară sau rotunzi ca un balon, vor avea burta până la nas sau vor deveni pitici, scrie Rador.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Descoperire uriaşă pe o insulă pustie din Caraibe

    Înainte de invazia spaniolă a Insulelor Caraibe, populaţia majoritară a regiunii era o cultură numită Taino, scrie Top Buzz.

    Acum, arheologii puerto-ricani şi britanici au redescoperit centrul spiritual al culturii – cea mai mare concentraţie de elemente artistice, localizată pe o insulă mică, izolată şi pustie numită Mona, aflată la mijlocul distanţei dintre Puerto Rico şi Republica Dominicană.

    Până acum, au fost găsite mii de desene şi picturi în 30 de peşteri de pe insulă şi mai sunt de explorat încă 100 de peşteri.

    Analizele efectuate sugerează că arta a fost creată în secolele XIV şi XV. Acestea ilustrează o varietate de hibrizi de animal şi om, suprapuse peste tipare geometrice şi curviliniare abstracte.

    Studiul, realizat de arheologi de la universităţile Leicester şi Cambridge, Muzeul Britanic şi de la Centrul de Studii Avansate din Puerto Rico, scoate la iveală şi tehnicile utilizate pentru a realiza aceste lucrări de artă.

    Unele picturi au fost realizate cu excremente de liliac, care s-au absorbit natural în mineralele din rocile peşterilor. Câteodată s-a folosit răşină, alături de excremente de liliac pentru a crea vopseaua. Altele au fost realizate mai simplu, folosind cărbune.

    Majoritatea însă au fost realizate printr-o metodă chiar mai simplă: băştinaşii au desenat cu degetul pe suprafaţa moale a pereţilor peşterii, înlăturând în proces stratul de 2 – 3 milimetri de calcit moale, îmbibat cu apă, numit şi montmilch, lapte de lună sau lapte de piatră.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Satul din România atât de frumos încât se transformă în muzeu

    Despre cultura Cucuteni am auzit cu siguranţă din cărţile de istorie. Aceasta aparţine uneia dintre cele mai vechi civilizaţii din Europa (care a trăit din 5.200 până în 3.200 î.e.n.) şi care se întindea pe o suprafaţă de 350.000 kilometri pătraţi, pe teritoriul actual al României, Republicii Moldova şi Ucrainei.
     
    Populaţia aparţinând culturii Cucuteni avea o organizare protourbană, cu locuinţe mari, cu vetre interioare. Aveau ca ocupaţie vânătoarea, agricultura şi meşteşuguri casnice, cum ar fi: ţesutul, olăritul sau confecţionarea de unelte. Civilizaţia ocupă un loc aparte în preistorie, fiind considerată una dintre cele mai misterioase civilizaţii. Dispariţia civilizaţiei Cucuteni este de asemenea, îmbrăcată în mister. Din cele peste 4.000 de aşezări descoperite, 90% au fost distruse de foc, astfel încât specialiştii nu pot stabili dacă a fost vorba despre un cataclism sau de o incendiere intenţionată, care a dus la această extincţie.
     
    Pe teritoriul ţării noastre, primele vestigii aparţinând culturii Cucuteni au fost descoperite în anul 1884, într-o localitate din apropierea Iaşului, care astăzi poartă cu mândrie numele culturii.
     
  • Satul din România atât de frumos încât se transformă în muzeu

    Despre cultura Cucuteni am auzit cu siguranţă din cărţile de istorie. Aceasta aparţine uneia dintre cele mai vechi civilizaţii din Europa (care a trăit din 5.200 până în 3.200 î.e.n.) şi care se întindea pe o suprafaţă de 350.000 kilometri pătraţi, pe teritoriul actual al României, Republicii Moldova şi Ucrainei.
     
    Populaţia aparţinând culturii Cucuteni avea o organizare protourbană, cu locuinţe mari, cu vetre interioare. Aveau ca ocupaţie vânătoarea, agricultura şi meşteşuguri casnice, cum ar fi: ţesutul, olăritul sau confecţionarea de unelte. Civilizaţia ocupă un loc aparte în preistorie, fiind considerată una dintre cele mai misterioase civilizaţii. Dispariţia civilizaţiei Cucuteni este de asemenea, îmbrăcată în mister. Din cele peste 4.000 de aşezări descoperite, 90% au fost distruse de foc, astfel încât specialiştii nu pot stabili dacă a fost vorba despre un cataclism sau de o incendiere intenţionată, care a dus la această extincţie.
     
    Pe teritoriul ţării noastre, primele vestigii aparţinând culturii Cucuteni au fost descoperite în anul 1884, într-o localitate din apropierea Iaşului, care astăzi poartă cu mândrie numele culturii.